pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
arheologice preventive, coordonate de către Gheorghe
Mănucu-Adameşteanu, de la MMB Bucureşti. Din echipă mai
fac parte d-na dr. Tereza Sinigalia şi drd. arhitect Dan D.
Ionescu, de la INMI - care vor întocmi releveul şi studiul
istorico-arhitectural al bisericii, d-nul dr. Marcel-Dumitru Ciucă,
director al Arhivelor Naţionale – care va realiza documentarea
arhivistică şi paleografică -, iar cercetarea antropologică va fi
efectuată de către Gabriel Vasile de la Centrul Naţional de
Cercetări Pluridisciplinare, din cadrul MNIR. Monedele sunt
identificate de către dr. Ana Maria Velter de la Cabinetul
Numismatic al MNIR şi drd. Aurel Vâlcu de la Cabinetul
Numismatic al IAB.
Ctitoria dintâi, biserica Sf. Paraschiva, de pe aceste locuri
a fost din lemn şi se datorează slugerului Udrea Doicescu
(boier din Doiceşti, jud. Ialomiţa), cândva prin 1641-1642.
Acesta îşi avea casele în apropiere. După uciderea sa în 1655,
de soldatii seimeni răsculaţi, biserica şi casele au rămas în
seama fratelui său Colţea Doicescu marele clucer, care o
închină Mitropoliei Ungrovlahiei, înainte de anul 1670.
Anterior anului 1695, Mitropolia vinde terenul – cu toate
construcţiile aflate pe acesta, inclusiv biserica - , marelui spătar
Mihail Cantacuzino, care, în 1695/1696 începe să construiască
Mănăstirea-Spital cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi (sau Trei
Sfetitele). Stilul arhitectural ales a fost acela bizantin
muntenesc, în sinteză cu barocul veneţian. Mănăstirea-spital a
avut încă 3 paraclise cu următoarele hramuri: Sf. Paraschiva la
casele arhiereşti, Sfinţii Cosma şi Damian (pe latura estică, în
cadrul spitalului), şi încă unul închinat Tuturor Sfinţilor, în
cadrul şcolii.
Spitalul, de ambele sexe, avea 24 de paturi, casă pentru
chirurg, spiţerie (farmacie), şcoală, camere pentru dascălii
şcolii, case pentru epitropul şi iconomul mănăstirii şi locuinţă
pentru arhiereul străin.
Biserica mare – care există şi astăzi – a fost terminată
probabil în jurul datei de 18 Octombrie 1702, când primeşte un
hrisov patriarhal. Frescele interioare şi exterioare ale bisericii i
se datorează pictorului Pârvu Mutul „Zugravu”.
Clădirile mănăstirii şi spitalului alcătuiau o incintă
patrulateră în jurul bisericii principale, aşa cum se mai
păstrează, fragmentar, la Mănăstirea Mitropolitului Antim
(ctitorită între 1713-1715). Intrarea în incintă (aflată cam lângă
gardul Palatului Suţu), se făcea printr-o poartă aflată la parterul
Turnului Colţei. Acesta era cel mai înalt turn-clopotniţă din Ţara
Românescă, înălţimea maximă probabilă pe care a avut-o fiind
de cca. 45 m la globul crucii de pe acoperiş. După moartea
martirică a spătarului Mihail Cantacuzino în 1715, decapitat de
otomani împreună cu mulţi membri ai familiei sale, mănăstireaspital
a fost, în general, îngrijită de domnitorii Ţării Româneşti,
datorită rolului său social şi cultural (pe la l747-1748 aici a
funcţionat tipografia domnească). La 27 februarie 1739
aşezământul arde, fiind imediat refăcut.
În 1770 logofătul Necula Măinescu extinde biserica mare
cu al doilea pridvor.
Mai apoi, datorită cutremurului celui mare din 1802 şi a
seismelor din 1829 şi 1838, mănăstirea-spital suferă grave
avarii, iar între 1836-1842 este reconstruită în stil neo-clasic
(de către arhitecţii Vitul şi Schwinck), pe un amplasament
parţial schimbat faţă de cel iniţial.
La 1871 frescele lui Pârvu Mutul sunt acoperite de pictura
în ulei datorată lui Gheorghe Tattarăscu, iar turlele avariate de
cutremure sunt înlăturate.
96
Între 1885-1887 este ridicat actualul Spital Colţea, proiectat
de arhitectul Eforiei Spitalelor Civile, A. Schickelleers; aripile
laterale şi dinspre biserica Scaune se datorează arhitectului G.
Mandrea, după 1895. În 1888, sub pretextul trasării noului
bulevard, Primarul Capitalei, Emilian Protopopescu-Pake,
aprobă dărâmarea Turnului Colţei. O parte din consolele de
piatră se găsesc în Lapidarium-ul Mănăstiri Stavropoleos. Pe
la 1895-1900 al doilea pridvor este demolat, în cursul
restaurării bisericii condusă de arh. G. Mandrea; concomitent
între coloanele bisericii se montează balustrade şi fleuroane de
piatră, probabil de la Turnul Colţei.
Între 1938-1941, biserica a fost restaurată de către Eforia
Spitalelor Civile, cu asistenţa tehnică a Comisiunii
Monumentelor Istorice, prin prof. arh. Horia Teodoru. Acesta
proiectează reconstituirea celor 2 turle ale bisericii. Se execută
doar clopotniţa de peste pronaos. În 1944 absida nordică a
bisericii este sfărâmată de bombardamente; restaurarea se va
întinde până în 1949/1950. În 1958 şi 1970, arheologul Dinu V.
Rosetti, de la Muzeul Municipiului Bucureşti, cercetează situl,
descoperind primele morminte din vecinătatea bisericii 1
Urmare a avariilor produse de cutremurul din 4 Martie
1977, este întocmit un nou proiect de restaurare a bisericii în
cadrul Direcţiei Monumentelor Istorice. Desfiinţarea acesteia în
Noiembrie 1977, ca şi lipsa fondurilor necesare, întârzie
aplicarea proiectului până după Decembrie 1989. Cu toate
acestea, în 1981 arheologul Radu Ciuceanu investighează
zona şi surprinde o parte din amplasamentul vechii biserici.
Prin 1983/1984 se începe şi restaurarea edificiului Spitalului
Colţea. Condiţiile erau vitrege, mai ales că, la ordinul Elenei
Ceauşescu biserica fusese închisă, iar soarta ei şi a spitalului
era incertă.
În 1990, odată cu reînfiinţarea Direcţiei Monumentelor,
Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, proiectul de restaurare a
bisericii a fost reluat, sub coordonarea d-nei arh. Constanţa
Carp, proiectul consolidării structurii datorându-i-se d-lui ing.
Laurenţiu Spoială, iar restaurarea frescelor interioare d-lui
pictor restaurator Gheorghe Nicolae-Jack.
În prezent restaurarea bisericii este aproape încheiată –
inclusiv reconstituirea celor 2 turle -, fiind în curs de finalizare
restaurarea frescelor exterioare.
Cercetările arheologice din anul 2006 au evidenţiat
numeroase morminte medievale (108) dispuse de jurîmprejurul
laturilor N, V şi S ale bisericii actuale 2 . Mormintele
fac parte din cimitirul format în jurul celor două biserici. În
cadrul inventarului funerar remarcăm monedele, occidentale şi
otomane, depuse ritual în morminte, ca şi obiecte de podoabă,
cum ar fi inele, cercei, paftale. Dintre elementele de inventar
distingem nasturi metalici, care dovedesc că în cursul sec. al
XIX-lea au fost îngropaţi şi militari. Cărămizi cu incripţii aflate
sub craniile din unele morminte, demonstrează că aici au fost
înmormântaţi şi monahi.
La cca. 2,80 m de latura sudică a bisericii actuale au ieşit
la iveală zidurile din piatră şi cărămidă ale unei construcţii din
zidărie, care este, de fapt, vechea biserică, anterioară celei de
astăzi. Acest fapt a fost evidenţiat încă de cercetarea
arheologică întreprinsă de dl. Radu Ciuceanu, de la Muzeul de
Istorie şi Artă a Municipiului Bucureşti, în anul 1981.
Actuala cercetare a dovedit că vechea biserică este
orientată E-V. Din vechea biserică se păstrează:
- latura nordică a fundaţiei navei, cu începere de la cca. 1,00 m
distanţă de actuala platformă pavată cu dale de piatră, care
bordează latura sudică a pridvorului bisericii actuale. Pe o