pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
43. Bucureşti
Punct: str. Franceză, nr. 21-23, sectorul 3, (Palatul
voievodal Curtea Veche)
Cod sit: 179132.37
Autorizaţia de cercetare arheologică preventivă nr.
146/2006
Colectiv: Vasilica Sandu-Cuculea – responsabil (MMB)
În perioada 29 mai - 30 iunie 2006 pe suprafaţa „Palatului
voievodal Curtea Veche”, unde în prezent funcţionează Muzeul
„Curtea Veche” (A) şi în piaţeta de la intersecţia străzilor Şelari
şi Iuliu Maniu (B) s-au efectuat cercetări arheologice preventive
pentru întocmirea unui studiu de specialitate necesar
fundamentării obiectivului de investiţii „Restructurare şi
revitalizare urbană a Ansamblului voievodal Curtea Veche”.
Terenul pe care se întinde Ansamblul voievodal Curtea
Veche este situat pe panta malului stâng al râului Dâmboviţa,
la V de confluenţa acestuia cu afluentul de altădată
Bucureştioara.
Palatul voievodal
În săpăturile arheologice din anii 1953 1 şi 1967-1972 2 au
fost descoperite, dezvelite, conservate, restaurate parţial şi
valorificate muzeistic vestigiile palatului domnesc construit în
sec. XVI de Mircea Ciobanul, care au inclus pe cele ale cetăţii
lui Ţepeş Vodă şi ale cetăţuiei Bucureştilor din secolul XIV. Au
fost evidenţiate parţial intervenţiile şi completările aduse
Palatului voievodal mai ales în timpul lui Matei Basarab şi
Constantin Brâncoveanu, au fost dezvelite resturile palatului
construit de domnitorul Gh. Duca (1674-1678) şi identificate
zidurile palatului doamnei Păuna, soţia domnitorului Ştefan
Cantacuzino (1714-1715). În mai multe puncte de pe suprafaţa
curţii domneşti au fost descoperite gropi de provizii şi bordeie
din sec. III-IV, VI-VII şi IX-XI p.Chr. 3 .
Pe suprafaţa Palatului voievodal Curtea Veche săpătura
arheologică preventivă s-a limitat la cercetarea unor sectoare
în scopul completării sau corectării unor date tehnice şi istorice
rezultate din săpăturile anterioare, fără a deranja circuitele de
vizitare şi amenajările muzeistice existente (pavaje, poteci
pavate, borduri, etc.). Pentru atingerea obiectivelor propuse,
pe terenul ocupat de Palatul voievodal Curtea Veche s-au
trasat 5 secţiuni şi 5 casete, astfel:
Secţiunea I (S. I), de 7,90 x 1 m cu cas. 1 de 1,55 x 3,70
m, s-a săpat în exteriorul sălii din secolul XIX cu coloane
refolosite, în scopul găsirii fundaţiei laturii sudice a foişorului
sud-estic al Palatului voievodal, obiectiv care nu s-a atins din
cauza imposibilităţii demontării unei poteci pavate aflate pe
traseul de vizitare muzeistică. În schimb s-a constatat că zidul
care căptuşeşte în exterior zidul vestic al sălii din secolul XIX şi
care de la nivelul actual de călcare în sus, arată că extinderea
Palatului voievodal spre SE s-a făcut pe parcursul sec. XVII, în
două etape diferite de construcţie, se sprijină pe toată L= 7,90
m a şanţului S. I, pe o fundaţie mai veche, construită din
bolovani de râu făţuiţi la exterior şi fixaţi cu mortar de var,
orientată NS. Golurile dintre bolovani au fost umplute cu câte
două cărămizi puse orizontal sau vertical. Stratigrafia,
materialul de construcţie şi tehnica în care a fost realizată
această fundaţie arată că extinderea palatului spre SE datează
de fapt din a doua jumătate a sec. XVI. Toate completările,
modificările planimetrice şi reparaţiile făcute până în sec. XVIII
au urmat în mare, acest plan stabilit încă din sec. XVI.
91
Această aripă a palatului a fost avariată probabil grav şi a
trebuit să fie demolată, după care cândva în sec. XVII, s-a
reconstruit, la început cu dimensiuni mai mici, ajungându-se ca
în ultima etapă de reconstrucţie să aibă dimensiunile celei din
sec. XVI şi anume: peste o parte din fundaţia de bolovani de
râu s-a ridicat mai întâi o încăpere din zid din cărămidă, de
numai 3,40 m lungime spre S, orientat 9 o NNE-189 o SSV şi
adosat peretelui laturii sudice a palatului voievodal. Pentru a-i
spori rezistenţa i-a fost zidit un contrafort de 1 m lăţime spre V
şi 2,68 m lungime spre S. Amprenta zidului-contrafort s-a
păstrat pe zidul estic până la 2,58 m spre S şi arată că a avut
trei trepte, cea mai înaltă fiind în colţul nord-estic, la cota de +
0,40 m de la nivelul de călcare actual (1,20 m înălţime totală
de la baza fundaţiei). Baza aflată la aceeaşi adâncime cu cea
a fundaţiei din bolovani făţuiţi, suprapune pe 0,20 m lăţime
fundaţia de bolovani, restul fiind zidit peste un strat subţire de
nisip aşternut pe pământul negricios. Zidul-contrafort a fost
distrus partial de şanţul unei conducte de scurgere din ciment,
care a deservit locuinţele construite peste ruinele palatului
domnesc, în sec. XIX-XX. Mai târziu, dar tot în sec. XVII, peste
restul fundaţiei de bolovani, de 5,46 m lungime spre S, s-a
construit un nou zid, adosat de primul. Este lucrat îngrijit din
cărămizi mai groase şi lespezi din piatră şi s-a păstrat pe 0,60
m înălţime. Aceste două ziduri sunt suprapuse de la + 0,40 m
de la nivelul de călcare actual al curţii muzeului, de un al treilea
zid, lucrat neîngrijit, din cărămizi de 3-4 dimensiuni, din care la
5,05 m spre S (de la peretele sudic al Palatului) se ţese spre V
un zid transversal care nu are fundaţie şi s-a păstrat numai pe
0,43 m lăţime şi 0,10 m lungime spre V.
În S I şi în cas. 1, lipite de zidul-contrafort au apărut resturi
dintr-o casă construită în a doua jumătate a sec. XIX, respectiv
fundaţia unui zid al casei şi zidurile pivniţei boltite cu partea din
boltă care mai păstra lăcaşul de coborâre, probabil pe o scară
mobilă din lemn.
Secţiunea II (S. II) de 11,35 x 1,50 m, care împreună cu
cas. 1 a acoperit o suprafaţă de cercetare de 19,98 m 2 , a fost
săpată în partea exterioară vestică a bucătăriei domneşti cu
scopul de a vedea cum a fost folosit acest spaţiu în timpul
funcţionării Curţii domneşti. Până la -0,85 m s-a redezvelit
baza unui contrafort de la începutul sec. XVII, păstrat pe 3,50
m lungime şi 1,30 m lăţime, încadrat de ziduri din sec. XIX şi s-
a constatat că urmele cele mai evidente surprinse stratigrafic,
sunt cele lăsate de incendiul din anul 1847 care a distrus
pereţii a două case adosate, zidite după anul 1816, de
proprietari diferiţi, în exteriorul laturii vestice a Palatului
voievodal după vinderea acestuia la mezat în anul 1798.
În secţiunile III-V şi în cele trei casete săpate pe suprafaţa
resturilor de zidărie ale palatului Gh. Duca a fost verificată
stratigrafia şi s-au corectat dimensiunile, cronologia şi planul
zidurilor din colţul sud-vestic, unde se afla şi casa scării. În
capătul sudic al S III s-a găsit colţul nord-vestic al unei locuinţe
din sec. X p.Chr. S-a constatat că baza fundaţiilor palatului Gh.
Duca aflată se află în stratul de pământ negricios medieval,
instabil care, la nenumăratele cutremure ce au avut loc de
atunci până în prezent, a contribuit la deschiderea unor
crăpături adânci în zidărie. S-a confirmat că între palatul
construit de domnitorul Mircea Ciobanu şi cel ridicat la 11 m N
de ispravnicul Şerban Cantacuzino din porunca domnitorului
Gh. Duca, a existat o curte interioară. S-au găsit mai multe
fragmente de plăci de teracotă în formă de disc, decorate cu
brâie concentrice cu crestături, fragmente de la pahare
nesmălţuite, oale, străchini, ulcioare, farfurii din ceramică