pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
partea dreaptă şi către partea stângă, până la dimensiunea de
0,60 m. Adâncimea de fundare a zidului-scut este diferit. Dacă
în secţiunea SV talpa zidului-scut coboară până la -1,40 m, în
partea de sus a acestuia, la nivelul secţiunii SVI, ad. de
fundare a zidului-scut este mult mărită, ea oscilând în jurul
valorii de 1,60 m. Să observăm de asemenea că la această
lungime zidul-scut este încadrat într-un contrafort, evident
construit ulterior de-o parte şi de alta a zidului-scut. Lătimea
observată a zidului-scut este de 0,66 m, comparabilă cu
lăţimea relevată în secţiunea SV.
Deşi ne propusesem şi relevarea a două turnuri de apărare
adosate incintei, acest lucru nu a putut fi realizat, cum nici
relevarea talpei fundaţiei incintei, ce urma a fi relevată
concomitent cu decopertarea, descoperirea turnurilor, nu s-a
putut realiza din motive independente de noi.
Materialul arheologic este foarte sărac, ca în majoritatea
siturilor de acelaşi fel, supuse periodic lucrărilor de reparaţii şi
întreţinere ce presupuneau curăţirea anterioară a locului, deci
îndepărtarea artefactelor. Apoi, materialul arheologic este cel
obişnuit a se descoperi în fortificaţiile medievale: materiale de
construcţie, obiecte uzuale, resturi osteologice, piese cu
semnificaţie militară.
În rândul materialelor de construcţii remarcăm în primul
rând cărămizile fragmentare, dar şi întregi, cu dimensiunile de
24 x 12 x 4,5 cm. Au fost descoperite fragmente de ţigle şi
olane, cuie şi alte obiecte din metal, greu identificabile datorită
oxidării pronunţate. Cu precădere, aproape exclusiv,
materialele de construcţii şi obiectele uzuale, fragmentele unei
ceşti cu toartă din ceramică nesmălţuită şi fragmente ceramice
nesmălţuite, resturile osteologice animaliere etc., au fost
relevate în conul de moloz rezultat ca urmare a dărâmării
zidului, materialul arheologic datând acest fapt probabil la
începutul sec. XVI. Deşi puţin, materialul arheologic susţine, pe
de-o parte, perioada de demantelare a zidului, iar pe de altă
parte, cuprinderea lui într-o nouă construcţie, eveniment
petrecut în primul sfert al veacului al XVI-lea, înainte de anul
1520.
Piesele militare sunt reprezentate de un proiectil sferic din
oţel cu diametrul de cca. 3 cm folosit la puştile grele ce armau,
în mod cert, bastionul. Proiectilul este însoţit şi de un fragment
de puşcă grea de cetate cu exteriorul hexagonal (sau poate
octogonal, greu de precizat actualmente datorită oxidării
intense a piesei).
Cercetările arheologice preventive de la Bastionul Aurarilor
(Postăvarilor) au relevat în primul rând existenţa a cel puţin trei
etape istorice şi constructive în zonă.
Prima etapă se poate corelaţiona cu realizarea primei
incinte de apărare a Braşovului medieval, cea de la sfârşitul
sec. XIV – începutul sec. XV. Concret, în interiorul Bastionului
Aurarilor (Postăvarilor) s-a relevat un fragment de incintă situat
către jumătatea sudică a construcţiei, pe care o traversează.
Zidul de incintă, realizat din piatră de carieră, calcar, legat cu
mortar, a fost demantelat intenţionat, aşa cum o arată conul de
moloz aşezat simetric peste miezul zidului; molozul este căutat
intenţionat şi curăţat de materialele refolosibile: piatră de mare
dimensiune, cărămizi întregi ş.a., de maniera în care în
compoziţia molozului nu mai rămân decât fragmente de mici
dimensiuni, nepretabile refolosirii.
Zidul de incintă surprins numai în interiorul bastionului şi al
cărui presupus traseu exterior îl putem doar bănui, intui, este
dărâmat în proporţii diferite: mai puţin adânc este înlăturat
segmentul jumătăţii vestice a acestuia, mai puternic, mai
80
adânc, este înlăturat segmentul estic. În sfârşit, segmentul
vestic va fi folosit pentru realizarea unei alte construcţii,
construcţia numită de noi clădirea CII. Demolarea zidului este
realizată efectiv în primul sfert al sec. XVI când se semnalează
documentar lucrări de „mai mai mare amploare” la bastion.
O a doua etapă constructiv-arhitecturală este evident
marcată de realizarea propriu-zisă a Bastionului Aurarilor
(Postăvarilor) la începutul sec. XVI. Şi din această perspectivă
săpătura arheologică aduce date importante, atât în ceea ce
priveşte planul construcţiei, care se dovedeşte a fi ovală şi nu
rotundă, cât şi în ceea ce priveşte numărul de nivele interioare
ale acesteia, care sunt în număr de numai trei.
Săpătura a relevat şi nivelul de călcare în bastion, stabilit la
partea superioară a rigolei de scurgere a apelor pluviale,
practicată în masivul de zidărie. Până la acest nivel, în clădire
s-a adus pământ care suprapunea conul de demolare a incintei
anterioare şi se constituie în bază pentru realizarea de
construcţii interioare.
Construcţiile interioare, de mică amploare totuşi, reprezintă
a treia etapă constructiv-arhitecturală relevată arheologic.
Funcţionalitatea clădirilor nu o putem lămuri deocamdată,
putem afirma însă că edificiile interioare sunt realizate ulterior,
dar nu foarte mult, după edificarea bastionului. Pledează
pentru aceasta faptul că fundaţia clădirii CII nu este legată de
fundaţia ovală a bastionului, precum şi lăţimea diferită, mai
subţire, a fundaţiei clădirii CI pe latura ei sud-estică faţă de
celelalte laturi. Ridicarea clădirilor interioare din bastion,
realizată aşa cum documentele o atestă la mijlocul sec. XVI,
reprezintă a treia etapă constructiv arhitecturală decelată
arheologic. Faţă de cele discutate mai sus am putea propune
următoarele:
- remontarea pavajului interior, pavaj ce indica nivelul de
călcare original şi aparţine de bastion, adică de perioada de
început de sec. XVI;
- restaurarea în ruină a clădirii CII;
- păstrarea deschiderii interioare a clădirii CI care pare a fi fost
o cisternă (), evident, prin protejarea acesteia cu o
balustradă;
- nivelele de tragere, de apărare, astăzi sever distorsionate,
pot fi refăcute prin analogie cu elemente asemănătoare ce se
conservă încă în anumite zone ale fortificaţiilor medievale
braşovene;
- în ceea ce priveşte zidul-scut de pe Tâmpa sugerăm o
restaurare în ruină a acestuia. [Stelian Coşuleţ, Ionel Bauman]
Pl. 13
38. Bucium Şasa, com. Bucium, jud. Alba
Punct: zona masivelor Frasin şi Rodu
Cod sit: 3459.01, 3459.02
Autorizaţia de cercetare arheologică preventivă nr.
464/2006
Colectiv: Adriana Pescaru, Nicolae Cătălin Rişcuţa,
Daniel Costin Ţuţuianu (MCDR), Paul Damian, Alexandru
Raţiu (MNIR), Vasile Moga, Cristinel Plantos, Radu Ota
(MNUAI)
Programul de Cercetare Arheologică Bucium a debutat în
anul 2004, având ca obiectiv cercetarea arheologică
sistematică în perspectiva realizării unui proiect investiţional