pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
cu Thomas Cucchi – Durham University şi Anne Tresset –
Centre Nationale des Recherches Scientifiques) a unor resturi
de Mus sp. (specie de şoarece). Din păcate situaţia
stratigrafică extrem de complexă, (numeroase perturbaţii
stratigrafice, galerii de crotovine recente etc.), de la Borduşani
nu a permis în acest moment datarea lor ca aparţinând în mod
cert locuirii eneolitice.
Menţionăm că o serie de resturi osteologice de la
Borduşani au fost trimise pentru analize de paleogenetică
(pentru suine la Oxford University, bovine la Mainz University
şi ovicaprine la Ecole Normale superieure Lyon). Acestea vor
permite studierea tipurilor genetice ale animalelor domestice
din perioada neo-eneolitică pe un areal foarte larg, între
oceanul Atlantic şi Munţii Urali. Costurile acestor analize,
precum şi datările absolute prin C14 ale acestor eşantioane
sunt suportate de programul Chronobos şi Econet, (coordonat
de Anne Tresset, Centre Nationale des Recherches
Scientifiques)[Adrian Bălăşescu]
Moluşte şi peşti
S-a continuat studiul resturilor faunistice provenind din
eşantioanele prelevate din locuinţele 47 şi 50, nivelul
Gumelniţa.
Pentru L47 s-au prelevat materiale faunistice din cca. 50 l
de sediment iar pentru L50 din peste 300 l.
Au fost identificate resturi ale racilor, moluştelor şi peştilor.
Date complete avem doar despre materialele din SL47.
Materialul este destul de fragmentat mai ales în cazul
moluştelor.
Resturile de peşte provin de la mai mulţi indivizi de talii
diferite. În ceea ce priveşte dimensiunile predomină indivizii de
talie mică şi medie.
S-a observat prezenta urmelor de roadere şi de dinţi ca şi
a deformărilor cauzate de trecerea prin tubul digestiv.
Rezultatele vor contribui la caracterizarea evoluţiei
structurilor studiate. [Valentin Radu]
Anexa 2
37. Braşov, jud. Braşov
Punct: După Zidurile de Sus
Cod sit: 40205.04
Autorizaţia de cercetare arheologică preventivă nr.
327/2006
Colectiv: Stelian D. Coşuleţ, Ionel Bauman (MJI Braşov)
Cercetările arheologice de salvare efectuate la fortificaţiile
medievale ale Braşovului în zona După Zidurile de Sus, situată
între Bastionul Aurarilor (Postăvarilor) şi Bastionul
Frânghierilor, s-au desfăşurat în perioada 1 august-30
octombrie 2006 la solicitarea Consiliului Judeţean Braşov,
finanţatorul lucrărilor de restaurare şi reabilitare a fortificaţiilor
medievale de SE ale Braşovului medieval. Campania anului
2006 completează şi definitivează campaniile din anii 2003 şi
2005, iar scopul acesteia a fost acela de a furniza date
specifice necesare întocmirii proiectului de restaurare.
Începutul realizării edificării sistemului de fortificaţii
medievale ale Braşovului poate fi plasat documentar la sfârşitul
sec. XIV. Chiar dacă sunt afirmate mai multe date de începere
a edificării incintei, în linii generale, la acest palier de timp se
poate afirma cu destulă certitudine că fortificaţiile erau
79
perimetrale oraşului (aşezării), formate dintr-o incintă de zid
întărită din loc în loc, la distanţe diferite, neegale, de turnuri de
apărare şi turnuri de intrare. În această din urmă ipostază,
turnurile aveau la nivelul de bază intrări ample ce permiteau
deopotrivă accesul pietonal şi accesul cu mijloace de transport.
În unele zone incinta de zid a fost suplinită până târziu, de
val/valuri de pământ. În mod necesar însă incinta, fie ea de zid,
fie de pământ, era precedată de şanţ/şanţuri de apărare, unele
din ele uscate, altele, mai multe, cu apă.
Primele invazii turceşti în Ţara Bârsei impun amplificarea
sistemului de fortificaţii. Documentar, aceasta se întâmplă în
primul sfert al veacului al XV-lea, când încep a fi realizate
bastioane, barbacane, porţi de intrare mai ample, unele dintre
ele dezvoltându-se prin înglobarea vechilor turnuri de intrare.
Amplificarea fortificaţiilor medievale va continua şi în secolul
următor când se vor realiza, de data aceasta de la temelie, noi
bastioane şi noi incinte de ziduri de apărare ce vor dubla şi
tripla, sau chiar ridica la număr de patru, în unele zone,
incintele de apărare a oraşului.
Dacă începutul procesului de realizare a fortificaţiilor este
disputat, încheierea procesului este unanim acceptat: anul
1641, anul realizării Bastionului şi Zwinger-ului Aurarilor,
ultimul mare complex de arhitectură militară braşoveană.
Reparate şi întreţinute în repetate ocazii, fortificaţiile
medievale ale Braşovului vor fi în uz şi vor rezista timpului
până în prima jumătate a sec. XIX. Pierderea importanţei
militare a fortificaţiilor, dar şi dezvoltarea oraşului, trecerea
acestuia de la medievalitate la epoca modernă vor face ca
parte din construcţiile militare medievale să fie demolate,
înlăturate, făcând loc noii comenzi sociale: căi de comunicaţie,
palate administrative, şcoli, hoteluri, case de locuit ş.a.
Acţiunii modernizatoare îi va cădea pradă în totalitate în
primul rând latura de NE şi N a oraşului fortificat medieval,
dintre Tâmpa şi Warthe. În al doilea rând, este distrusă,
aproape în totalitate, latura sud-vestică din care mai
supravieţuieşte numai Turnul Porţii Ecaterina.
Până în zilele noastre ajung relativ intacte numai două din cele
patru laturi: cea dinspre Tâmpa, consemnată în documente
sub numele de După Zidurile de Sus sau latura de SE a
fortificaţiilor medievale şi latura dinspre Warthe, După Zidurile
de Jos sau latura nord-vestică a fortificaţiilor medievale.
Deşi ruinată, latura de SE păstrează toate părţile sale
constitutive: bastioane, curtine şi marea majoritate a turnurilor,
cu excepţia parţială a şanţului de apărare, atât ca prezenţă
fizică propiu-zisă, cât şi ca prezenţă constititivă.
Acest fapt conferă laturii de SE, din această perspectivă, o
importanţă deosebită.
Conform planului de săpături s-a propus trasarea pe teren
a unui număr de şapte secţiuni numerotate SI...SVII. Două din
aceste secţiuni, SI şi SII, au fost realizate în interiorul
bastionului şi au documentat o situaţie arheologică relevată în
planul anexat prezentului. Nu vom insista deci asupra planului
şi gabaritului construcţiilor surprinse în interiorul bastionului,
ele fiind marcate cu precizie pe plan. Menţionăm că cele două
secţiuni SI şi SII, au acoperit întreaga suprafaţă interioară a
bastionului şi a oferit date importante, atât tehice, cât şi
istorice.
Alte patru secţiuni SIII, SIV, SV şi SVI, au fost trasate
pentru a elucida pe cât posibil, raportul dintre zidul scut de pe
Tâmpa şi bastion. Din acest punct de vedere, s-a putut
observa că zidul-scut are o fundaţie lată de cca. 1,40 m, el
reducându-se la pozitiv, prin retragere cu 0,35 m şi către