pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
timpul domniei lui Burebista, dar şi cu intervenţii ulterioare, cele
mai însemnate în vremea lui Decebal.
Întregul efort edilitar a însemnat excavarea, dăltuirea şi
punerea în operă a aprox. 11.500 m³ de piatră de calcar alb
local sau ofiolit adus din apropiere, la care se adaugă tuful
vulcanic dur folosit la unele sanctuare, şi tuful moale, alb,
folosit la sanctuarul de pe terase 4 . Granitul, adus din carierele
de pe dreapta Oltului, este nesemnificativ faţă de volumul
materiei prime utilizate.
Distrugerile suferite de ansamblul arhitectural de pe „Tipia
Ormenişului” nu s-au petrecut la data cuceririi romane, ci în
deceniile şase şi şapte ale sec. XX, provocate fiind de lucrările
efectuate cu ocazia ridicării topografice a teritoriului României
şi a amenajării staţiilor şi punctelor topometrice; cu certitudine,
atunci au fost împinse în prăpăstiile din jur aproape toate
plintele sanctuarelor.
Imaginea de la începutul cercetărilor sistematice a „Tipiei
Ormenişului” înfăţişa transformările edilitare din ultima fază de
locuire dacică, anume aceea existentă la anul 106 p.Chr. După
cum abia s-a afirmat, dealul fie nu a cunoscut amenajări în
Bronzul mijlociu şi final (cultura Wietenberg), fie acestea au
fost modeste şi urmele lor nu s-au identificat arheologic 5 . Nici
intervenţia din prima epocă a fierului nu a lăsat urme
constructive sesizabile în săpătură, deşi ele sunt de presupus;
certă este doar locuirea intensă în acest răstimp, în care se
estimează construirea a 75-80 de locuinţe, toate de suprafaţă 6 .
Lucrările au constat în amenajarea superficială a teraselor, în
fapt o adaptare a celor naturale la cerinţele de amplasare a
locuinţelor; întărituri cu valuri sau turnuri nu au fost semnalate
nici pentru această epocă.
Începutul transformărilor importante ale dealului poate fi
datat în veacul al doilea a.Chr., foarte probabil în primele
decenii ale acestuia. Atunci s-a procedat la o primă amenajare
a teraselor, impusă de amplasarea şi stabilitatea locuinţelor,
fără a se putea vorbi despre ziduri propriu-zise de terase, ci,
mai degrabă, de delimitări şi întărirea simplă a marginii lor, cu
şiruri de bolovani sau blocuri de calcar sumar fasonate.
Operaţiunea corespunde primului nivel de locuire dacică, altfel
început în sec. V a.Chr. dar deranjat ulterior în totalitate. Din
această fază datează cel puţin două construcţii impozante
amplasate în colţul nord-vestic al platoului, una
dreptunghiulară, cealaltă circulară; ele se succed pe acelaşi
loc, pe platforme de piatră locală 7 .
Domnia lui Burebista coincide cu modificări de esenţă:
vechiul nivel de locuire este în întregime incendiat, locuitorii
sunt strămutaţi pe terase sau în locuri relativ apropiate, cei mai
mulţi tot în defileu; fostele locuinţe sunt complet acoperite cu
un pavaj continuu, pe care se vor ridica edificii noi, sau va fi
lăsat liber de construcţii, cu excepţia unui segment din Terasa
I. Două concluzii ni se par explicite faţă de măsura luată de
Burebista, una de natură politică, cealaltă în primul rând
edilitară, dar nu numai: a- şi în interiorul arcului carpatic au
existat formaţiuni prestatale care nu au intrat de bunăvoie în
regatul „unit”; b- din vremea lui Burebista caracterul civil al
aşezării a fost voit şi definitiv abandonat, dealul devenind, în
urma amplelor amenajări ulterioare, un puternic centru
spiritual, militar şi administrativ al zonei. În ceea ce priveşte al
doilea aspect, credem că momentul coincide cu sancţionarea
reformei religioase de către regele unificator, edificiile noi
perpetuând şi augmentând tradiţia şi sanctuarele preexistente
în incinta aşezării.
Principalele lucrări edilitare începute în vremea lui
Burebista şi încheiate sub domnia lui Decebal, clar observabile
în suprafeţele de teren pe care s-au putut face săpături, sunt,
în rezumat, cele de mai jos.
Amenajarea platoului
Lucrările au constat în dislocarea pietrei de calcar alb din
partea mai înaltă a dealului (N) prin obişnuitul procedeu de
încălzire-răcire repetată a rocii şi depunerea ei în straturi
succesive, în alternanţă cu pământ, în partea mai joasă (S).
Numărul acestor straturi variază între unu şi şapte (în
secţiunile practicate de autorii monografiei), din care a rezultat
o umplutură cu grosimea între 0,30 m şi 2,50 m. Este sigur că
o parte a anrocamentelor (evident fără mortar) a fost adusă de
pe dealurile sau dâmburile învecinate, astfel putând fi explicată
prezenţa ofiolitului, inexistent în structura litică a dealului.
Pietrarii daci au lăsat pe partea dinspre prăpastie o bordură din
roca nativă („cruţată”) groasă între 1-2,10 m şi înaltă de la 0,40
m la 1,35 m (în prezent). Este foarte posibil ca deasupra
acesteia să fi existat o „palisadă”. Lungimea platoului rezultat
este de 93-94 m iar lăţimea (în vechime) între 22 şi 33 m.
Pe această suprafaţă, pavată cu piatră, s-au construit apoi
platforme cu dimensiuni adaptate fiecărui edificiu, cu o
excepţie (,,cazarma”). Incinta are ziduri propriu-zise la cele
două capete scurte (NV şi SE) şi pe o treime a laturii dinspre
terase (S), respectiv segmentul dintre colţul sud-estic şi poartă;
de la poartă până la colţul de NV nu există un zid clasic, ci
doar o placare a marginii platoului cu blocuri mai mari de
piatră. Poarta se afla pe latura de S, spre Terasa I, la aprox. o
treime din lungime pornind din colţul de SE.
Amenajarea teraselor.
Acestea au suferit modificări importante. După incendierea
locuinţelor din faza mai veche (constatată şi la locuinţele care
vor rămâne sub anrocamentul viitorului platou) s-a procedat la
,,căpăcuirea” integrală a acestora cu piatră de carieră, terasele
s-a lăţit de la 4-7 m la 7-15 m, în timp ce lungimea lor a rămas
practic cea veche, naturală, însumând aprox. 800 m. Unele
terase au fost consolidate cu ziduri, altele cu borduri liniare
simple. Există însă terase cu amenajări neîntâlnite până în
prezent în staţiunile dacice, indiferent de natura lor: platforme
,,dinţi de ferăstrău” sau în formă de trapeze juxtapuse, cu scări
monumentale de comunicare între ele 8 .
Construcţiile de pe terase.
După amenajarea acestora, regalitatea dacică, în
conlucrare cu preoţimea, a ridicat edificii impozante, cu
destinaţie precisă. Astfel, pe Terasele II-IV a fost construit un
sanctuar circular complex 9 , al doilea ca mărime din Dacia şi cu
analogie planimetrică în Marele Sanctuar rotund de la
Grădiştea Muncelului. Începuturile lui nu pot fi precizate, sigură
fiind în schimb aflarea sa în cult pe parcursul sec. I p.Chr. şi
până la cucerirea romană 10 .
Pe Terasa I au fost ridicate două construcţii de dimensiuni
apreciabile, ambele în capătul dinspre NV al acesteia, după
inventar posibile reşedinţe ale unor militari, poate chiar locaţia
unei garnizoane permanente.
Construcţiile din incintă.
Şi pe platou s-au construit edificii impozante şi importante.
Primul dezvelit integral pe parcursul săpăturilor a fost
„cazarma”, singura construcţie fără platformă specială, temelia
ei fiind încastrată în pavajul plat şi continuu. Are un plan identic
celei de la Luncani-Piatra Roşie, dar de dimensiuni puţin mai
reduse. Consecvent „arhetipului” de la Piatra Roşie, şi cea de
72