pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
doar energie şi fonduri financiare cheltuite inutil, iar rezultatul
cercetării noastre - un desen colorat.
Pl. 10
Résumé
Nous avons continué, durant l’année 2006, la recherche
géophysique (magnétometrie) sur le plateau dont la partie
Nord est occupée par la forteresse antique en train d’être
étudiée par les fouilles archéologiques.
La tâche s’est avérée très difficile, à cause de la présence
de concentrations d’oxydes de fer dans le calcaire sousjacent
au sol. Néanmoins, apart les tranchées „de sondage” qui ont
montré que la source des anomalies géophysiques respectives
est entièrement géologique, quelques-unes d’elles ont
découvert des constructions antiques en calcaire ou bien des
agglomérations de pierres de dimension moyenne qui puissent
représenter des pavages antiques. On a decouvert, aussi, un
petit gisement d'ocre (rouge et jaune) qui pourrait être utilisé,
éventuellement, dans des buts rituels.
31. Augustin, com. Augustin, jud. Braşov
Punct: Tipia Ormenişului
Cod sit: 41569.01
Autorizaţia de cercetare arheologică sistematică 104/2006
Colectiv: Florea Costea - responsabil (1989-2005), Ionel
Bauman (1989-1994), Lucica Olga Savu (2001-2005),
Dan Dana (2000-2001), Mihaela Cioc (2004-2005), Voica
Istrate (2000-2002) (MJI Braşov), Angelica Bălos -
responsabil sector (1995-2005) (MCDR Deva); la
săpături au participat studenţi din România (Alba Iulia.
Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi,
Petroşani, Sibiu, Timişoara) sau din alte ţări (Anglia,
Austria, Cehia, Germania, Statele Unite ale Americii).
Situl se află pe dealul ,,Tipia (sau Tepeiul) Ormenişului” 1 ,
toponim al cărui atributiv îşi are explicaţia în faptul că punctul
respectiv a făcut parte din extravilanul localităţii Ormeniş.
Autorităţile localităţii Augustin, redevenită de curând comună,
ne-au informat că în prezent dealul face parte din extravilanul
acesteia.
Dealul (a cărui denumire este pecenego-cumană, Tepe),
cu înălţimea de 755,9m (la repetatele măsurători recente
aceasta a fost de 753,9m), se află în stânga Oltului, la aprox.
jumătatea lungimii Defileului Oltului din Munţii Perşani, între
actualele localităţi Augustin şi Mateiaş, numit impropriu Defileul
Racoş 2 . În amonte de el, tot pe malul stâng al râului se mai află
un turn dacic din perioada ,,clasică” (pe „Dealul Retezat”), iar
în aval o cetate dacică ce suprapune o fortificaţie hallstattiană
(„Piatra Detunată”, „Durduia”, „Turdoaia”), o cetate de la
începutul Evului Mediu („Cetatea lui Mihai”=„Mihalyvár”) şi o
altă fortificaţie din prima epocă a fierului, locuită şi în Latène-ul
dacic (Dealul „Cornu”, „Meseş”). Pe partea dreaptă a râului Olt,
în faţa ,,Tipiei Ormenişului”, se află o altă cetate dacică cu
ziduri de piatră, locuită sporadic şi în sec. XII-XIII (,,Tipia
Racoşului”, şi ea cu nume pecenego- cuman).
Descoperirea construcţiilor vechi şi a unor materiale care
au introdus situl în literatura arheologică şi istorică s-a petrecut
pe la mijlocul sec. al XIX-lea, iar primele săpături cunoscute
71
datează din anul 1863, făcute atunci de către Wilhelm (în
actele ungureşti este numit Wilmos) Hausmann, profesor de
sport şi celebru bricoleur din Braşov, născut la Ulm (Germania)
şi decedat într-unul din satele săcelene. Acesta şi-a publicat
rezultatele săpăturii în ,,Kronstädter Zeitung” nr. 197 din 12
decembrie 1864. La scurt timp el a fost urmat de către Orban
Balazs, care a folosit observaţiile amândorura în cunoscuta sa
monografie asupra ţinuturilor secuieşti 3 . În secolul trecut,
obiectivul a stat în atenţia preotului local Imreh Barna şi a
autorităţilor locale, primul redactând o monografie a comunei,
foarte bogată în date asupra trecutului.
Rezultatele săpăturilor mai vechi au stat şi la baza
prezenţei „Tipiei Ormenişului” în diferite lucrări istorice sau
repertorii, aici amintind doar câţiva autori reputaţi, familiari lumii
arheologice: Carl Gooss, Gábor Tėglas, Iulian Marţian, C.
Verdeş ş.a.
„Redescoperirea” sitului a avut loc în anul 1979
(periegheză Fl. Costea, I. I. Pop), iar începerea săpăturilor
sistematice este urmarea altei periegheze efectuată un an mai
târziu împreună cu I. Glodariu. Cercetările au început efectiv în
anul 1981 şi s-au încheiat în anul 2005, suprafaţa investigată
reprezentând aprox. o treime din aceea a sitului. În fiecare an
cercetările s-au desfăşurat cu autorizaţie din partea
Compartimentului Arheologie din MCC.
Fondurile de săpătură au fost permanent şi practic în
totalitate asigurate de forurile administrative judeţene
braşovene, în doi ani primindu-se şi o contribuţie de la MCC, în
valoare de aprox. 50 milioane lei vechi.
Până la începerea cercetărilor sistematice, „Tipia
Ormenişului” se prezenta şi figura în acte ca un deal cu
păşune, doar platoul superior fiind acoperit de pădure crescută
natural (fag, alun, arin, corn). În anul amintit, toate terasele au
fost plantate cu pini deşi, doar cu scopul de a se raporta
mărirea suprafeţei împădurite. Rezultatul s-a dovedit deosebit
de nefericit: între timp s-a dezvoltat o adevărată pădure, cu o
dublă urmare nefastă: distrugerea iremediabilă a
monumentelor şi imposibilitatea practică de a amplasa
săpătura în punctele dorite, fireşti pentru dezvelirea şi punerea
în valoare a acestora şi a inventarului lor, chiar în situaţia în
care ele erau vizibile.
Din punct de vedere topografic, dealul este în fapt un
mamelon situat la extremitatea estică a Munţilor Perşani şi are
o morfosculptură naturală şi antropică în calcar alb, compusă
din platoul superior şi şapte terase dispuse în ,,potcoavă”, pe
pantele sudice.
În decursul cercetărilor au fost trasate peste 120 de
secţiuni, casete şi sondaje, majoritatea amplasate în spaţiile
oferite de plantaţie (pe terase) sau pe platou (în funcţie de
defrişări). Rezultatele lor s-au dovedit deosebit de importante,
motiv care ne determină a le consemna succint.
Înainte de intervenţia omului, dealul prezenta o pantă
domol înclinată spre S şi accentuată spre SE, în timp ce
laturile de NE (cea lungă) şi de NV erau aproape verticale,
inaccesibile. Modificarea structurală a dealului s-a petrecut
numai în Latène, locuirea din epoca bronzului neafectând
masivul, o terasare sumară având loc în Hallstatt.
„Morfosculptura” dacică a cunoscut şi ea două etape,
contemporane fazelor de locuire, şi, implicit, de realizări
edilitare. În prima etapă, anterioară domniei lui Burebista, au
fost amenajate parţial terasele, iar în cea de a doua acestea au
fost lărgite şi consolidate. Tot acum s-a realizat platoul, în