pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
0,10 m şi nu conţine urme de complexe sau alte contexte
arheologice, aflându-ne între via sagularis şi construcţiile din
interior, încă în zona intervallum. Sub via şi stratul amintit a
fost observată existenţa unui alt context arheologic roman,
având în componenţă fragmente de cărămizi romane. Acest
context se află în continuarea valului, constituind practic
continuarea acestuia înspre V, într-o fază anterioară valul fiind
mai lat sau mai înspre interiorul castrului, în afara secţiunii
realizate de noi. De aceea nu a fost surprinsă via sagularis a
primei faze de construcţie, corespunzătoare primului şanţ de
apărare identificat (vezi infra). Sub aceste contexte a fost
constatată existenţa unui pământ de culoare brună steril din
punct de vedere arheologic.
La E de groapa de scoatere a zidului se constată existenţa
unui prim şanţ de apărare a cărui escarpă interioară porneşte
de la m. 13, la cca. 2,00 m de groapa de scoatere a zidului.
Nivelul de la care porneşte şanţul este după cum aminteam
corespunzător cu nivelul inferior roman din interiorul castrului.
Deschiderea în partea superioară a şanţului este de 4,00 m.
Pare să se constituie dintr-o fossa fastigata simplă, fără să-i
putem urmări ad. maximă, datorită pânzei freatice care este
destul de ridicată. Umplutura şanţului este unitară, constituită
dintr-un pământ de culoare brună, fără urme de material
arheologic, fiind evident umplut într-un anumit moment dat,
atunci când incinta a fost construită din piatră. Din cauza gropii
de scoatere a zidului nu avem indicii certe privind construcţia
incintei într-o primă fază. Chiar dacă nu au fost identificate
pietre de carieră în umplutura şanţului timpuriu nu este totuşi
exclus ca acesta să fie contemporan de asemenea cu un zid
de piatră.
Ultimul şanţ de apărare în a cărui umplutură a fost identificată
dărâmătura consistentă a zidului de incintă a fost cercetat doar
parţial în această secţiune. Berma este din nou destul de lată,
escarpa foarte lină la început a şanţului pornind de la cca. 2,00
m de groapa de scoatere a zidului. Este fără îndoială vorba
despre un şanţ de apărare cu o deschidere largă,
caracteristică obişnuită a sec. al III-lea p.Chr. Şi deasupra se
poate observa un strat de nivelare compact, peste care se
distinge un strat gros de dărâmătură, din piatră de carieră
provenită de la zidul de incintă.
Secţiunea stratigrafică de E a secţiunii denumite
convenţional S 11 atestă existenţa laturii de N a fortificaţiei de
la Sutor. Constatăm că zidul de incintă nu mai este de această
dată scos, fiind constituit din pietre de carieră de dimensiuni
destul de mari, având o l de cca. 1,00–1,10 m. În interior a fost
identificată în apropiere de zid între m. 3-9, parte din baza
valului de apărare. În val, într-o fază timpurie, a fost realizată o
construcţie din chirpic, asemănătoare unei locuinţe semiadâncite.
Are dimensiuni de doar 2,00-3,00 m, fiind desfiinţată
prin ardere. Este probabil că această locuinţă să aparţină unei
faze anterioare construirii castrului, sau chiar etapei în care se
edifica fortificaţia. Nu am identificat material arheologic.
Deasupra complexului a fost observată o lentilă subţire de
pietriş ce putea constitui via sagularis. În această parte
inundaţiile nu au mai fost atât de consistente, nemaifiind
observată în interior existenţa nisipurilor aluvionare. Sub
„arătura” contemporană a fost identificat un strat de demolare
cu fragmente de cărămidă şi tencuială, reprezentând sfârşitul
locuirii romane.
La N de zidul de incintă înspre exterior, pe o porţiune de 8
m, atât cât a fost posibil să săpăm zona fiind inundată, am
constatat o situaţie similară exteriorului castrului de pe latura
de E (vezi supra). Se pot observa escarpele interioare ale celor
două şanţuri, aparţinând celor două faze de construcţie ale
incintei, care se suprapun. Diferenţa constă în existenţa pe
această latură a unei berme foarte late de această dată de
4,50 m.
Pentru a crea un fundament cartografic al întregii
documentaţii arheologice, au fost executate măsurători
topografice pe întreaga suprafaţă a sitului şi în suprafeţele
adiacente. Măsurătorile topografice au fost executate prin
mijloace tahimetrice cu Staţia totală (Leica TCR 410). Pentru a
asigura integrarea acestor măsurători în Sistemul de Proiecţie
folosit în România (Stereo 1970) a fost creată o bază formată
din puncte de referinţă topografice ce au fost materializate în
teren şi ale căror coordonate au fost determinate cu ajutorul
unui receptor GPS geodezic cu corecţii prin postprocesare
(Thales Mobile Mapper 2.0).
Înregistrarea şi documentarea cercetării au fost realizate
prin numeroase planuri ce conţin secţiuni în plan vertical şi
orizontal (grund) ale contextului arheologic, în diferite etape ale
excavaţiei. Aceste planuri au fost realizate atât prin desen
arheologic clasic cât şi prin înregistrarea fotogrametrică urmată
de corecţiile necesare şi desenare prin mijloace informatice a
acestor planuri. Coordonatele punctelor de referinţă
fotogrametrică au fost înregistrate cu Staţia Totală. Tot cu
ajutorul Staţiei Totale au fost înregistrate contextele
arheologice cele mai importante şi coordonatele unora dintre
artefacte.
În toate etapele realizării cercetării excavaţiei au fost
realizate fotografii, de ansamblu şi de detaliu, cu camere foto
digitale. Colectarea materialului arheologic a fost exhaustivă,
în vederea analizei ulterioare a acestora. Rezultatele analizelor
contextelor arheologice şi a materialelor recoltate au fost
înregistrate într-o bază de date special proiectată pentru acest
proiect. Această bază de date permite gestiunea principalelor
caracteristici ale contextelor arheologice şi ale artefactelor.
Constatăm ca urmare a cercetării din toamna anului 2006
că avem de-a face cu incinta de piatră a unui castru de mari
dimensiuni şi cu existenţa a două faze de construcţie a incintei
care va avea de fiecare dată dimensiuni apropiate. Este greu
de spus acum dacă existase un castru anterior de mai mici
dimensiuni. Au fost identificate trei dintre laturile fortificaţiei: de
N, S şi E. Ca atare, ştim numai distanţa dintre laturile de N şi
S, deci lungimea laturii de E a fortificaţiei. Aceasta este de
166,00 m, dimensiuni similare cu ale altor castre de cohorte şi
alae. Nu ştim dacă şi fortificaţia de la Sutor a fost sub forma
unui pătrat ca şi în cazul analogiei amintite. Bănuim că da,
având în vedere faptul că numerus-ul de Mauri, garnizoana
probabilă a castrului de la Sutor, fusese equitata şi probabil
echivalent cu o ala, trupele de Mauri fiind cu efective destul de
mari.
Pl. 71
Bibliografie:
C. Ilieş, S. Cociş, F. Marcu, D. Tamba, Al. Matei, Raport
privind cercetările arheologice de la Sutor (Raport on the
Archeological Reserch from Sutor), Studia Universitatis Babeş-
Bolyai, Theologia Greco-Catholica Varadiensis, 2002, 47,1,
131-151.
356