pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
început cercetarea lui, dar sumele alocate nu au permis lucrări
de mare amploare iar în campania din 1999 acestea au fost
suspendate. Reluate în 2000, tot cu sume modeste, nu s-a
reuşit atingerea obiectivelor propuse iniţial. Situl se află în
lunca, adeseori inundabilă, a râului Blahniţa. De la el, către V
pe o distanţă de 2 km, se află nuclee de locuiri din feudalism şi
Hallstatt. În partea de SV a sitului nostru se află o aşezare din
bronzul timpuriu, aparţinând culturii Glina. În nordul sitului, la
cca. 800 m, se află un izvor în jurul căruia se întâlneşte
ceramică şi monede romane. Situl nostru se află într-o stare de
conservare destul de bună şi este important prin aceea că cea
mai mare parte a sa este acoperită de o aşezare aparţinând
culturii Verbicioara, cca. 6 ha. Cu fondurile reduse de care
dispunem, încercăm să cercetăm cea mai mare aşezare a
acestei culturi.
În anul 2006 am dorit să stabilim limitele de E şi V ale
aşezării. Pentru aceasta, am atacat latura de E la care s-a
lucrat destul de puţin, cu forţa de muncă avută la dispoziţie,
trasând S. XXIX. Latura de V nu a putut fi cercetată. Deşi se
cunoaşte latura de N a staţiunii, fiind marcată de o fostă albie a
râului Blahniţa, am trasat şi aici o secţiune, S. XXVIII, la
distanţă de cele anterioare, pentru a verifica mai exact situaţia.
În S. XXIX am constatat că stratul de cultură se continuă
către E, probabil şi dincolo de secţiunea noastră. Au fost
descoperite fragmente ceramice şi bucăţi de chirpic, resturi ale
unor locuinţe, în toată secţiunea. În malul Blahniţei, situat la 18
m S de secţiunea noastră, am constatat existenţa unui rest de
locuinţă în care apare un material ceramic cu influenţe Gârla
Mare. Este un material aparţinând fazei a IV-a a culturii
Verbicioara, nesurprinsă în acest an în secţiune, precum în anii
anteriori. Latura de V nu a putut fi cercetată deoarece terenul
aparţine unui localnic cu care, în lipsa banilor, nu am putut
ajunge la o înţelegere. Latura de N a fost mărginită de albia de
atunci a râului Blahniţa care acum este seacă dar bine marcată
în teren. Deoarece nu aveam certitudinea că această linie
reprezenta limita nordică a aşezării pe toată latura nordică, am
trasat o secţiune, S. XXVIII, în acest sector. Lungă de 22 m,
aceasta ne-a permis să constatăm că locuirea se întindea
până şi pe tot malul Blahniţei.
Fiind vorba de o aşezare de mari dimensiuni aparţinând
culturii Verbicioara, s-ar impune o cercetare sistematică a
întregii suprafeţe a acesteia pentru a constata modul de
organizare a unui sat din această vreme. Lipsa fondurilor, a
unui sprijin din partea celor cu obligaţii în acest sens, inclusiv a
Ministerul Culturii şi Cultelor, ne împiedică să ne imaginăm că
vom putea vreodată să ducem la bun sfârşit ceea ce am
enunţat mai sus. Ceea ce mai sperăm este legat de aflarea
limitelor de E şi V ale acestui sit şi apariţia unor date noi legate
de locuirea de tip Gornea-Orleşti de la Rogova. Acest lucru
este posibil de realizat, în câţiva ani, cu puţinele fonduri pe
care le face Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din diverse
activităţi.
Bibliografie:
Gabriel Crăciunescu, Mărturii ale practicării metalurgiei şi
obiecte de metal în cadrul culturii Verbicioara, Drobeta 15,
2005, 57-101.
Cristian Manea, Ovidiu Pădurean, Şantierul arheologic
Rogova. Campania 2005, Drobeta 15, 2005, 47-56.
Gabriel Crăciunescu, Descoperiri din feudalismul timpuriu în
judeţul Mehedinţi, Drobeta 14, 2004, 50-87.
152. Roşia Montană, com. Roşia Montană, jud.
Alba [Alburnus Maior]
Punct: Pârâul Porcului-Tăul Secuilor
Cod sit: 6770.06
Autorizaţiile de cercetare arheologică preventivă nr.
187/2006, 416/2006
Colectiv: Paul Damian – responsabil, Mihaela Simion,
Gabriel Bălan, Ionuţ Bocan, Emil Dumitraşcu, Cătălina
Mihaela Neagu, Eugen Paraschiv, Alexandru Raţiu,
Mihai Vasile, Decebal Vleja (MNIR).
În campaniile de cercetări arheologice din anii 2004 –
2006, colectivul de arheologi al MNIR şi un colectiv de la IAB
(campania 2004), au investigat sistematic perimetrul amplasat
la E de vechiul punct de exploatare a gresiei „Pârâul Porcului”,
pe versantul de N al văii Roşiei. De asemenea, în campania
din anul 2004, la cercetări au participat şi arheologi de la
Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Înregistrarea
şi prelucrarea datelor topografice a fost realizată de un colectiv
de la Institutul de Arheologie Sistemică, Alba Iulia (IASAB), iar
datele preliminare pentru proiectul GIS de către un colectiv de
la Centrul Român pentru Utililizarea Teledetecţiei în
Agricultură, Bucureşti (CRUTA).
Cercetarea arheologică a fost realizată datorită faptului că
perimetrul va fi afectat de „Proiectul Minier Roşia Montană”.
Această zonă, cunoscută în literatura arheologică de
specialitate şi sub denumirea generică de Tăul Secuilor 1 , a
beneficiat de o evaluare de teren anterioară 2 în cadrul
campaniei din anul 2000 şi parţial în anul 2003. Astfel, în
stadiul incipient al investigaţiei era semnalată, cel puţin pentru
zona de N a perimetrului, o necropolă romană de incineraţie.
De asemenea, sunt vizibile intervenţii antropice, legate de
specificul economic al zonei (amenajări de tăuri şi a sistemului
de canale aferent acestora 3 ).
Raportul de cercetare arheologică prezentat se referă la
cele trei campanii de cercetare. (2004, 2005, 2006).
După evaluarea teoretică şi de teren, în campaniile 2004–
2006, s-a adoptat o metodologie de săpătură, conformă
condiţiilor din teren, respectiv o cercetare în suprafaţă prin
casete şi secţiuni. Au fost trasate un număr de 252 unităţi de
săpătură cu dimensiuni şi orientări variabile.
Caroiajul utilizat în interiorul tuturor unităţilor de săpătură
este unul tip tablă de şah, alfabetic pe axa V–E şi numeric pe
axa N–S (1/1 m).
În urma rezultatelor obţinute în cele trei campanii de
cercetări arheologice au putut fi estimate limitele de NV, V şi S
ale necropolei.
Este evident faptul că o parte din necropolă a fost afectată
de amenajarea lacului Tăul Secuilor, al cărui dig a fost surprins
parţial în secţiunea 01 09 01 093. Ultimul mormânt cercetat în
extremitatea estică este M90, deranjat parţial de lucrările
efectuate cu prilejul construirii tăului. Nu ne putem pronunţa, în
stadiul actual al cercetărilor, în ceea ce priveşte delimitarea
necropolei la NE şi la E.
Necropola se prezintă într-o stare de conservare medie,
majoritatea complexelor fiind prezervate satisfăcător, atât în
ceea ce priveşte groapa sepulcrală, cât şi amenajările
exterioare. Mai puţine sunt cazurile în care amenajările
295