pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
continuă pentru acest sector al incintei spre deosebire de cel
vestic amplasat pe culmea înşeuării (mai puţin expusă
degradărilor de acest tip) pe care a fost amenajată fortificaţia,
probabil de formă ovală. Astfel forma şanţului în profil este
destul de neregulată, când alveolată când uşor tronconică, cu
ad. variabilă păstrată de 0,5-0,75-1 m şi deschiderea la gură
între 1-2,5 m. În sectorul estic, unde a fost surprins acest
element defensiv, lungimea şanţului poate fi urmărită pe aprox.
40 m, direcţia sa fiind aprox. aceiaşi cu a şanţului C 19, dar
paralelă cu acesta la 60-65 m distanţă. Amenajarea sa pe
înşeuarea dintre Dealul Paliş şi Dealul Pleşa, cale de acces
cunoscută din vechime şi utilizată şi acum prin amenajarea
şoselei Oradea-Şimleu şi a căii ferate Marghita-Şimleu, este
uşor de înţeles. Devine tot mai clar că avem de-a face cu o
fortificaţie ovală, orientată E-V, care trebuie să fi avut
diametrele de cel puţin 250 şi 65-80 m pentru a închide calea
de acces amintită, înspre Depresiunea Şimleului. Direcţia spre
care era orientată fortificaţia, spre N, NV, ne este sugerată de
talpa de palisadă (cpl. C 6 şi 27) şi stâlpii prezenţi în preajma
elementelor defensive, mai precis între talpă (C 27) şi şanţ (C
19). Este foarte posibil ca unele complexe descoperite la S de
C 19 să fi fost anterioare acestuia (sec. V a.Chr.), iar mai apoi,
datorită pericolului celtic (), să se fi amenajat şanţul pomenit,
probabil undeva în sec. IV a.Chr, abandonat ulterior.
Materialele ceramice descoperite au analogii foarte
apropiate în cele aparţinând grupului Sanislău-Nir (sec. V-IV
a.Chr.), dar se regăsesc şi mai târziu, fiind forme
conservatoare, în La Tène-ul celtic (sec. IV-III a.Chr). Fiind
orizonturi cronologice mai puţin cunoscute în zonă (doar
câteva morminte de incineraţie "de tip celtic"), ne este greu,
deocamdată, să stabilim o cronologie exactă a descoperirilor,
lipsind şi piesele speciale de datare. Din complexele cercetate
a fost recuperat un material arheologic ce constă doar din
ceramică.
Ceramica descoperită în complexe arată existenţa a două
categorii distincte: recipiente lucrate la roată arse inoxidant şi
ceramică lucrată cu mâna. Ceramica lucrată la roată este de
culoare cenuşie sau negricioasă, pasta foarte fină cu
degresantul constituit din nisip fin amestecat cu puţină mică.
Formele ţin mai ales de căni cu o toartă bandată supraînălţată,
dar şi străchini.
Ceramica lucrată cu mâna este de culoare brun-cărămizie,
roşcată, negricioasă. Pasta a fost degresată cu nisip
amestecat cu pietricele şi mică, dar şi şamotă. Unele
fragmente sunt decorate cu brâuri cu alveole mari, în cazul
oalelor, sau caneluri oblice în cazul străchinilor cu buza
invazată.
Majoritatea covârşitoare a materialului arheologic, bogat
de-altfel, provine din complexele de locuire (C 58, 62, 68, 75).
O apariţie importantă este reprezentată de trei fragmente
de amforă şi unul cu grafit în pastă, lucrate la roată apărută în
locuinţa C 58. Aceasta poate constitui un indiciu că acest
complex se poate data undeva după apariţia celţilor în zonă,
pe la mijlocul sec. IV a.Chr., dacă nu cumva chiar mai târziu.
Ceramica lucrată cu mâna de culoare brun-cărămizie,
roşcată, negricioasă, este vorba despre ceramica cu colorit
dublu, negru la exterior-cărămiziu roşcat la interior, apărută în
locuinţa C 62, unde apare în asociere şi cu alte tipuri
caracteristice hallstattului târziu precum şi cu câteva fragmente
lucrate la roată, sugerează că putem identifica şi un orizont
material mai timpuriu, anterior venirii celţilor, undeva la finalul
sec. V-prima jumătate a sec. IV a.Chr.
285
Majoritatea complexelor descoperite se concentrează în
interiorul incintei fortificate. O serie suprapun şanţul (C 13, 19,
85), deci sunt ulterioare, altele sunt "tăiate" de acesta (C 26),
fiind deci anterioare.
Putem astfel concluziona că la Porţ în punctul Paliş,
probabil în sec. V a.Chr. (poate doar în a doua jumătate a
acestuia) exista o aşezare nefortificată. În ajunul fenomenului
expansiunii celtice la răsărit (mijloc sec. IV a.Chr.), aşezarea a
fost înconjurată cu un şanţ dotat cu palisadă, poate dublă, care
a distrus total sau parţial complexe mai vechi. Odată cu
incendierea acesteia (de către celţi) valul a fost nivelat şi
şanţul colmatat. Locuirea, din acest al treilea orizont
cronologic, caracterizată prin locuinţe de suprafaţă, adâncite
doar 0,2-0,3 m, bogate în inventar ceramic, este de asemenea
incendiată, fără a mai fi refăcută vreodată. [Horea Pop]
Anexa 12
145. Radovanu, com. Radovanu, jud. Călăraşi
Punct: Gorgana a doua
Cod sit: 104760.07
Autorizaţia de cercetare arheologică sistematică nr.
139/2006
Colectiv: Done Şerbănescu – responsabil (MCG
Olteniţa), Cristian Schuster, Alexandru Morintz (IAB-
Centrul de Tracologie), Andrei-Cosmin Mocanu (MJ
Giurgiu), Emil Paunov Petkov (Muzeul Tutrakan,
Bulgaria), Laurenţiu Mecu, Tiberiu Nica, Alexandru
Nălbitoru (UV Târgovişte), Simona Lungu (UDJ Galaţi),
studenţii Monica Grigore, Sanda Simion, Dumitru
Geamăn, Mihai Ghibercea, Liviu Moroiu (UV Târgovişte)
Săpăturile derulate în august-septembrie 2006, au avut ca
obiect cercetarea stratului aparţinând primului nivel getic. S-a
optat pentru deschiderea mai multor suprafeţe, în scopul
identificării modului de dispunere în spaţiu a construcţiilor
surprinse în campaniile anterioare. Pentru aceasta au fost
trasate paralel cu secţiunea XXV din anul 2005 două şiruri de
casete. Acestea au fost dispuse la 1 m distanţă de secţiunea
XXV, la N de aceasta. Au fost deschise 12 suprafeţe, notate A-
J. Dintre acestea, 11 au dimensiunea de 16 m 2 (4 x 4 m). A 12-
a suprafaţă, din cauza unei viroage a fost redusă 12 m 2 (3 x 4
m).
Săparea simultană a întregii suprafeţe de 188 m 2 a permis
stabilirea că cele două vetre decorate cu şnur, cercetate în
2005, se aflau fiecare în interiorul unor construcţii de suprafaţă.
Dimensiunea acestor construcţii nu a putut fi determinată cu
precizie. Ele se prezintă sub forma unor aglomerări compuse
din fragmente de podină şi bucăţi de chirpici cu impresiuni de
nuiele. Ca şi în campaniile anterioare, gropile de par lipsesc.
Totuşi, menţionăm faptul că în construcţia din suprafeţele A şi
B a fost identificat un şir de gropi. Acestea au diametrul sub
0,05 m şi au aparţinut unor pari ce sprijineau, probabil, o
policioară, aflată în imediata vecinătate a vetrei de foc.
Resturile unei a treia construcţii de suprafaţă au fost
descoperite în suprafeţele E şi F, de altfel această construcţie,
mai exact partea ei sud-vestică, a fost cercetată de Sebastian
Morintz şi Done Şerbănescu din anii ‘70-‘80 ai sec. trecut. În
partea nord-estică a locuinţei a fost identificat un mic fragment