pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
ridicat al apelor Dunării din 2005 nu a permis continuarea
operaţiunii, aceasta fiind reluată în campania 2006, de-abia în
luna septembrie, din cauza retragerii foarte târzii din cetate a
apelor Dunării, fluviul înregistrând cote istorice. Efectul imediat
şi dramatic al rămânerii o perioadă îndelungată a fortificaţiei în
condiţia de inundare a fost o depunere de aluviuni groasă de
cca. 0,50 m pe toata suprafaţa cetăţii. Deşi având rolul unei
conservări primare naturale, această depunere a afectat în
gradul cel mai înalt cercetarea monumentului, ceea ce fusese
redescoperit în 2004 fiind din nou acoperit, dar din fericire
după înregistrarea sa. Campania 2006 a urmărit
degajarea părţii sudice a debarcaderului şi a intrării sale,
precum şi cercetarea turnului său sudic, doar parţial cercetat în
anii 60, şi studierea modalităţilor de fundare a monumentului.
S-a deschis o suprafaţă de 23 x 15,50 m, în care s-a coborât
până la adâncimi cuprinse între 2,20 şi 4,10 m. S-au practicat
totodată în extremitatea sudică şi respectiv estică mai multe
casete pentru descoperirea limitelor instalaţiei portuare, ale
căror dimensiunile şi amplasare au fost determinate de
obiectivele menţionate, dar au fost condiţionate de prezenţa
copacilor din zonă (C 1 - 3,20 x 1,85 m, C 2 - 9,40 x 2,50 m, cu
un martor stratigrafic de 3 m lăţime între ele, şi C 3 - 6 x 2 m).
S-a realizat degajarea platformelor debarcaderului,
continuându-se cercetarea pentru găsirea limitei estice a
acestuia, ca şi pentru stabilirea extinderii spre S a turnului
debarcaderului şi a relaţiei sale cu zidul de incintă.
Este necesară continuarea cercetării pentru definitivarea
înregistrării monumentului, precum şi pentru găsirea unor
eventuale soluţii de conservare şi punere în valoare.
Note:
1. CCA 2001, p. 170-172; CCA 2003, p. 223-224; CCA 2004,
p. 226-227; CCA 2005, p. 251-252.
2. P. Diaconu, D. Vîlceanu, Păcuiul lui Soare, Cetatea
bizantină, I, 1972, p. 38-45.
136. Pantelimonu de Sus, com. Pantelimon, jud.
Constanţa [Ulmetum]
Punct: Sector Nord, Sector Est, Sector Vest
Cod sit: 62618.01
Autorizaţia de cercetare arheologică sistematică nr.
47/2006
Colectiv: Ghiorghe Papuc – responsabil, Constantin
Băjenaru, Constantin Chera, Zaharia Covacef, Liviu
Lungu, Gabriel Talmaţchi, Cătălin Nopcea (MINAC),
studenţii Mircea Cojocea, Sebastian Drobotă, Andrei
Heroiu, Radu Petcu, Constantin Şova, Dan Vasilescu
(UO Constanţa)
Sectorul de Nord
Ghiorghe Papuc, Liviu Lungu, Cătălin Nopcea
În cadrul campaniei arheologice din anul 2006, întreprinsă
în Sectorul de Nord al cetăţii Ulmetum (Pantelimonul de Sus,
com. Pantelimon, jud. Constanţa), din luna septembrie (1–30),
au fost aprofundate şi extinse săpăturile executate în anul
trecut, făcându-se importante descoperiri şi înregistrându-se
progrese în stabilirea stratigrafiei Cetăţii.
259
Secţiunea „magistrală” (sau „principală”: Sp) a fost
continuată, până în Sectorul de Est, oprindu-se la atingerea
laturii de E a zidului de incintă. De-a lungul ei, s-a coborât la
diferite adâncimi, variind între 1,50 şi 2,50 m (uneori, chiar
până la 3 m).
Stratul cel mai de sus, identificat încă din cercetările
trecute, este cel al ultimei faze de fiinţare a cetăţii, conţinând,
în pământul cu urme de cenuşă, numeroase fragmente
ceramice integrate, cronologic, în ultimele decenii ale sec. al
VI-lea p.Chr. Totodată, s-au descoperit mai multe fragmente
de ziduri din piatră (şist verde dar şi calcar) relativ bine
alcătuite, deşi legate mai ales cu pământ, orientate N-S şi E-V,
desigur făcând parte din resturi ale unor clădiri de anverguri
diferite. Zidurile, cel puţin la acest nivel, aproape lipsesc în
primele carouri (apropiate porţii de NV, din al cărei turn de V s-
a pornit secţiunea Sp), ca să se îndesească spre E, adică spre
centrul ariei cetăţii. Tot din acest strat provine o foarte
frumoasă amforă databilă la sfârşitul sec. menţionat, întreagă.
Stratul următor conţine, de asemenea, urme de cenuşă (pe
alocuri, chiar lemn carbonizat) şi este bogat în material
ceramic, la o primă vedere identic, cronologic, cu materialul
ceramic din stratul precedent. Aici, însă, a fost descoperit un
frumos pahar (fragmentar) din sticlă, cu picior, şi mai multe
resturi de obiecte din fier şi bronz, ca şi câteva mici fragmente
de monede (imposibil de descifrat). Acelaşi strat se
caracterizează prin prezenţa unor gropi de provizii (în această
campanie au apărut două), în care se aflau puţine fragmente
ceramice încadrate cronologic în sec. al VI-lea p.Chr. (la
jumătatea sec., poate mai timpuriu). În primele carouri (lângă
poarta de NV) ca şi în cele din apropierea centrului ariei cetăţii,
cenuşa este fină şi în strat foarte gros (0,30–0,40 m).
Sub nivelul amintit, în trei porţiuni, se remarcă prezenţa
unor şanţuri de excavare, poate efecte ale demantelării totale a
unor ziduri mai vechi. În porţiunea acoperită de c.17–21 au
apărut fragmente dintr-un pavaj, mult stricat, din ceramică.
Puţin mai spre E, au apărut resturile unei case prăbuşite (ţigle
fragmentare, piatră, fragmente ceramice, alte obiecte) şi urme
de arsură.
Sectorul de Vest
Zaharia Covacef, Mircea Cojocea, Sebastian Drobotă,
Andrei Heroiu, Radu Petcu, Constantin Şova, Dan
Vasilescu
Între 31 iulie–31 august s-au desfăşurat cercetările
arheologice în sectorul de Vest al cetăţii Ulmetum. Săpăturile
au fost reluate în secţiunea I (S I) şi au început şi în secţiunea
II (S II) pe care am trasat-o paralel cu S I, la 9 m distanţă de
aceasta. Am fost nevoiţi să lăsăm această distanţă între
secţiuni pentru a putea depune pământul scos din săpătură.
S II a fost trasată sub forma unor carouri de 4 x 4 m cu un
martor între ele de 1 m. Nu am putut aborda în această
campanie decât c.1–4 din S II.
În S I ne-am adâncit cu cca. 0,20 m sub nivelul plintei
zidului de incintă. Am reuşit să degajăm complet treptele scării
practicată în prima curtină de pe latura de SV, dintre turnul din
colţul de Vest şi turnul de Vest al porţii de SV. Sub vatra care
fusese descoperită în campania 2005 (în c.5), distrusă peste
an, am ajuns la o podină, care pornea de lângă zidul aflat în
faţa intrării în turn şi se păstra pe o L= 3,50 m. Podina era
făcută pe un strat de moloz, plin de gropi.
În c.1 al S I plinta zidului de incintă este distrusă de unul
dintre zidurile perpendiculare pe incintă (numit de noi zidul