pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
reprezentat de gropi menajere şi o locuinţă cercetată parţial, cu
două încăperi, cu bază de piatră şi vatră simplă, cu
dimensiunile surprinse de 6,40 x 3,40 m.
În ceea ce priveşte monumentul bizantin, s-a completat
imaginea asupra complexului instalaţiei portuare, amenajată
printr-un sistem de platforme care coboară spre Dunăre,
utilizând desfăşurarea stâncii native, mărginite spre N de
pavajul înclinat la cca. 45°, dezvelit încă din 1999, care
continuă spre E şi spre N.
Cunoscută din 1999, sub forma unui tronson de zid cu
pavaj, surprins pe L de 14,1 m, instalaţia portuară a fost
cercetată în zona sa sudică, ca şi în porţiunea de extindere
spre N şi E, unde se produce racordul cu zidul de incintă
nordic, în cadrul unei suprafeţe de cca. 45 x 7 m. În partea de
S a suprafeţei cercetate, apare stânca nativă, amenajată în
patru trepte, depunerile arheologice înregistrându-se până la
cota –2,50 m faţă de actualul nivel al solului, după intervenţia
abuzivă a proprietarului terenului. Din punct de vedere
stratigrafic s-a înregistrat prezenţa pe treapta cea mai înaltă a
stâncii native, amenajată în trepte, a unui nivel de
demantelare, conţinând pietre şi mortar alb-gălbui friabil.
Amenajarea instalaţiei portuare în zona de la V de zidul bine
păstrat, lungă de 4,80 m, este realizată printr-un sistem de
compartimentări, surprins pe o L totală de 6,60 m, care se
închide cu un masiv de zidărie L=2,70 m. În porţiunile
compartimentate, zidul are l=0,70 m, iar în partea sa estică
este lat de 2 m. La E de porţiunea bine păstrată, se realizează
o retragere spre S, marcată de două blocuri de piatră, cu
L=2,30 m, monumentul continuând spre E sub forma unui zid
lat de 0,95 m, surprins pe L=6,30 m, spaţiul dintre zid şi stâncă
fiind umplut cu pământ galben, ca şi în cazul zidului mare. La
N de acest zid, se observă un aliniament de pietre, vizibil
deocamdată pe L=3,80 m. Deocamdată nu a putut fi cercetată
modalitatea de continuare spre E şi spre N a acestei platforme
realizată dintr-un zid îngust, umplutură cu pământ galben şi
aliniament de pietre, din cauza depunerilor ulterioare, foarte
dense din zonă, funerare şi de locuire. La distanţă de cca. 10
m de extremitatea estică bine păstrată a zidului îngust al
instalaţiei portuare, a fost cercetat, pe L=13 m, un zid de
incintă, reperat încă din 2000, cu l=2,60 m, construit pe alocuri
direct pe stâncă, a cărui fundaţie urmează să fie cercetată.
Zidul înregistrat în cadrul S 8 şi S 9, cu martorul stratigrafic
respectiv, continuă spre E, pe sub DS 120, actuală stradă a
Arheologiei, depăşind cu mult zona accesibilă cercetării.
În ceea ce priveşte continuarea investigaţiilor arheologice
în punctul Trecere bac, se impune epuizarea necropolei,
studierea sistemului de fortificare a zonei şi dezvelirea
ansamblului instalaţiei portuare până în dreptul DS 120,
urmată de conservarea şi punerea în valoare a acestui
monument de importanţă cu totul specială pentru istoria
aşezărilor portuare de la Dunărea de Jos, a doua instalaţie
portuară cercetată aparţinând epocii bizantine, după cea a
cetăţii insulare Păcuiul lui Soare, în condiţiile amplasării sale
exact în zona accesului spre deltă, punct de importanţă
turistică, cu un potenţial deosebit şi din punctul de vedere al
comunităţii locale.
În 2006, s-a continuat şi procesul de conservare a
materialului lemnos descoperit pe proprietatea Adrian Petre în
campania 2003 7 , prin practicarea de tratamente pentru o parte
din elementele constructive din lemn aparţinând celei de-a
doua faze de locuire cercetate.
Note:
1. CCA 2000, p. 67-68.
2. La 2,3 m distanţă de limita estică degajată a zidului instalaţiei
portuare au fost trasate în 2002 trei secţiuni, numerotate în
continuarea celor din campaniile trecute, S 6, S 7 şi S 8, orientate
N-S, cu dimensiunile de 10 x 2 m, cu martori stratigrafici laţi de 2
m între ele. În campania 2004, s-a continuat cercetarea în
cadrul S 6 şi a fost desfiinţat martorul dintre S 7 şi S 8, pentru
ca în campania 2005 accentul să cadă asupra continuării
cercetărilor în zona reprezentată de suprafaţa formată din S 7
– martorul S 7 - S8 – S 8 şi asupra desfiinţării martorului dintre
S 6 şi S 7.
3. CCA 2000, p. 67-68; CCA 2001, p. 164; CCA 2002, p. 216-
217; CCA 2003, p. 213-214; CCA 2005, p. 245-246, CCA
2006, p. 237-238.
4. CCA 2001, p. 164.
5. Oana Damian, SCIVA 44, 1993, 1, p. 81-113; CCA 2006, p.
237-238.
6. CCA 2000, p. 67-68; CCA 2001, p. 164; CCA 2002, p. 216-
217; CCA 2003, p. 213-214; CCA 2005, p. 245-246, CCA
2006, p. 237-238.
7. CCA 2004, p. 218-219.
127. Ocna Sibiului, jud. Sibiu
Punct: Faţa Vacilor-La Făgădău
Cod sit: 143860.01
Autorizaţia de cercetare arheologică sistematică nr.
136/2006
Colectiv: Dumitru Popa (ULB Sibiu); Mihai Chiriac,
Paraschiva Cârstea (masteranzi ULB Sibiu)
Staţiunea se află la 2 km SV de oraş, pe prima terasă de
pe malul stâng al Visei. Ea a fost identificată cu mult timp în
urmă cu prilejul cercetărilor întreprinse în aşezarea eneolitică
aparţinând culturii Petreşti. Materialul arheologic strâns cu
prilejul acestor cercetări indică o comunitate de noricopannoni,
foarte probabil colonizaţi în legătură cu exploatările
de sare de aici. Partea inferioară a terasei pe care se află situl
este degradată continuu de eroziunea apelor Visei şi de
alunecările de teren.
Cercetări arheologice sistematice au început în anul 2004.
Rezultatele preliminarii au fost prezentate în Sesiunea
naţională de rapoarte 2006 de la Constanţa şi în CCA, 2005, p.
240-241 şi într-un studiu separat 1 .
Cercetările din anul 2006 şi-au propus să extindă suprafaţa
cercetată anterior pentru a obţine informaţii mai cuprinzătoare
cu privire la topografia aşezării (amplasarea ei în raport cu
panta terasei), caracteristicile habitatului (tipul de locuinţe din
aşezare, activităţile economice) şi trăsăturile particulare ale
culturii materiale, îndeosebi ceramica, precum şi alte informaţii
privitoare la evoluţia istorică a aşezării (începutul, sfârşitul).
Au fost executate două secţiuni de 10 x 2 m, amplasate în
prelungirea celei executate în 2005 adică S 2, amplasate la
capetele de SE şi respectiv NV ale ei, pe care le-am numerotat
cu S 2 B, cea din SE şi S 2 C, prelungirea spre NV. În felul
acesta s-a realizat o secţiune lungă de 28 m orientată pe
direcţia pantei terasei formată din trei tronsoane, iar pentru
uniformitatea notării am redenumit pe S 2 (2005) ca S 2 A. În
243