pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
1. Adam, com. Drăguşeni, jud. Galaţi
Punct: Mănăstirea Adam
Cod sit: 76193.01
Autorizaţia de cercetare arheologică preventivă nr.
309/2006
Colectiv: Mircea Nicu - responsabil, Costel Ilie (MI Galaţi)
În urma solicitării Mănăstirii Adam, adresată DJPCCPN a
jud. Galaţi, prin care se cerea avizul pentru ridicarea unei noi
construcţii pe latura de E a promontoriului Apărătura, la NE de
actuala biserică, aceasta a hotărât realizarea unei cercetări
arheologice preventive în zona respectivă.
Mănăstirea Adam este obiectiv inclus în Lista
Monumentelor Istorice la poziţia GL-II-m-B-0307, fiind ctitorită
la 1652 de către boierul Adam Movilă.
În baza contractului numărul 499 din 27.06.2006 încheiat
de MI Galaţi cu Mănăstirea Adam au fost efectuate săpături
arheologice, în perioada 1-31 august 2006, de către un colectiv
de specialişti format din Nicu Mircea, arheolog expert şi Ilie
Costel, arheolog specialist.
Conform tradiţiilor locale, prima aşezare monahală datează
de la sfârşitul veacului al XVI-lea, când un călugăr venit pe
aceste locuri i-a propus ciobanului ce stăpânea peste codrii
ţinutului să întemeieze un schit de sihastri. Ciobanul nu numai
că nu a ezitat a-i împlini dorinţa, dar el însuşi a devenit monah,
ajutând la ridicarea unei bisericuţe din lemn cu hramul „Tuturor
Sfinţilor" şi a câtorva chilii în jurul ei, unde s-au adunat, încă de
pe la 1595, călugări din mai multe părţi 1 .
Prima biserică din piatră şi cărămidă a fost ridicată şi sfinţită la
mijlocul sec. al XVII-lea, în timpul domnilor moldoveni Vasile
Lupu şi Gheorghe Ştefan şi sub păstorirea episcopului
Anastasie al Romanului, pe moşia serdarului Adam Movilă, de
la care s-a păstrat şi numele mănăstirii 2 . Bucurându-se de
numeroase danii şi de un sprijin constant al boierilor locului,
mănăstirea cunoaşte, în timp, o perioadă de propăşire.
La 1695, Adamul, ca şi alte sihăstrii româneşti, este
închinată mănăstirii Sf. Ecaterina din Muntele Sinaiului.
Datorită decăderii mănăstirii, la 1759 egumenul Iorest Movilă
solicita - şi domnul Moldovei, Ioan Toader Calimachi, aprobă -
ca mănăstirea să devină metoc al Sfintei Mitropolii de la Iaşi 3 .
Deşi puternic afectată de cutremurul din 1802, mănăstirea se
reface continuu, ajungând la 1864, anul secularizării averilor
mănăstireşti, una dintre cele mai prospere din întreaga
Moldovă. Mănăstire de maici, încă de pe la 1820, Adamul
supravieţuieşte agresiunii timpurilor şi oamenilor până la 1959,
când este desfiinţată, ca şi alte mănăstiri, de regimul comunist.
Din izvoarele documentare este cunoscut faptul că pe
terenul actualei mănăstiri au existat numeroase construcţii din
diferite perioade ce au dispărut datorită unor factori naturali
(cutremure) şi umani (în perioada comunistă au fost demolate
majoritatea locuinţelor din preajma bisericii, iar unele dintre ele
au fost folosite de fostul C.A.P. din localitate) 4 .
19
Se ştie că biserica ctitorită de Adam Movilă la 1652-1653,
era din piatră şi cărămidă 5 şi că a fost distrusă de cutremurul
din 1738 6 . Până la zidirea bisericii actuale (1802-1813), se
pare că slujbele au fost ţinute într-o chilie mare sau într-o
biserică de vălătuci.
Biserica actuală, construită între 1802-1813, a suferit şi ea
de pe urma cutremurelor, fiind deseori reparată şi consolidată,
chiar în momentul de faţă fiind spre finalizare consolidarea
monumentului, ce a început încă din 2002. În vederea
efectuării acestei ultime consolidări a fost realizată o cercetare
arheologică în interiorul bisericii şi câteva sondaje pe laturile
exterioare acesteia în anul 2002. Cu acel prilej au fost puse în
evidenţă urme materiale din sec. al XIX-lea, precum şi pavajul
din biserică existent în acea perioadă.
La suprafaţa solului pot fi sesizate resturi de cărămidă
provenind de la diferite construcţii, în diferite puncte din incinta
mănăstirii, precum şi zonele de înhumări de pe laturile de N şi
de S ale bisericii cu morminte încadrate cronologic de la
începutul sec. al XIX-lea până la mijlocul sec. al XX-lea, potrivit
inscripţiilor de pe cruci şi pietre funerare.
Având în vedere complexitatea de locuire în această zonă,
pentru a degreva de sarcină istorică suprafaţa de aproximativ
600 m 2 , pe care urmează a se ridica noua construcţie, s-au
trasat iniţial patru secţiuni orientate N-S şi încă două secţiuni,
situate la 11,5 m şi 13 m spre E de S1, şi şase casete, la E de
prima secţiune, ce au fost deschise datorită apariţiei unor ziduri
de fundaţie în primele secţiuni. Între secţiuni au fost lăsaţi
martori de 0,75 m, iar între S1 şi casete martori de 0,20 m.
S1 - dimensiuni: 48 x 1,5 m, admedie = 1,20 m, admax = 3,10 m;
orientare: N-S; localizare: în partea de E a platoului la 2 m S
de actualele chilii, până în dreptul absidei altarului, la 21 m
spre E de aceasta.
În această secţiune au fost surprinse patru gropi
numerotate de la N spre S, G1, G2, G3, G4, precum şi o serie
de ziduri de fundaţie ce provin de la construcţiile anexe ale
mănăstirii. De altfel, în aproape toată secţiunea au fost
constatate urme de intensă locuire prin prezenţa masivă de
cărămidă spartă, resturi de zidărie dărâmată, fragmente de
olane şi cahle.
Zidurile de fundaţie apărute în S1, fac parte din mai multe
construcţii, numerotate C1 şi C2, şi se continuă în S2, precum
şi în casetele de pe latura de E a S1.
C1 este situată la 16,50 m de capătul de N al secţiunii şi se
întinde până la m. 30,60, unde latura de S este constituită
dintr-un zid din cărămidă, gros de 0,70 m, orientat E-V, ce se
prelungeşte dincolo de limitele respectivei construcţii şi
provine, probabil, de la un alt edificiu. C1 se continuă şi sub
martorul de V înspre S2 şi spre martorul de E spre casetele 1
şi 2. Între m. 25 şi 30, zidul de V al construcţiei se află sub
martorul dintre S1 şi S2. Zidul de S al acestei construcţii se
continuă şi în S2.
Construcţia 2 este situată la capătul de S al secţiunii, între
m. 42 şi 48, şi aceasta suprapune parţial, pe latura de nord, un
alt zid din cărămidă, gros de 0,70 m. Zidul gros are orientare
E-V, este paralel cu cel menţionat mai sus şi a fost surprins
atât în caseta 4 cât şi în S2.
Din punct de vedere stratigrafic se poate menţiona faptul
că straturile arheologice au fost puternic deranjate de factorul
uman prin desele intervenţii constructive în zonă. Astfel solul
vegetal are o grosime de 0,05-0,20 m şi este de regulă urmat
de un nivel variind între 0,10-0,80 m format din cărămidă