pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
realizarea căreia a fost folosit acelaşi sistem observat până în
prezent atât la Hârşova, (Sl. 48), cât şi la Borduşani, (Sl. 33).
Ea a putut fi observată abia după înlăturarea chirpicului ars
provenit de la resturile incendiate ale pereţilor căzuţi şi în
această zonă.
Soluţia constructivă constă din amplasarea a două bârne
cu diametre de cca. 20 cm. destinate să susţină structura de
rezistenţă a acesteia.
Preponderent în suprafaţa St.2, (carourile C2-3), dar şi în
cea a St.1, (B2-3), sau a St.7, (D4), s-a remarcat existenţa
unei lentile de cenuşă ce avea uneori o grosime de cca. 2-3
cm., şi unele discontinuităţi. Având în vedere caracteristicile
sale (cenuşă ce conserva încă urmele fibrelor vegetale), dar şi
amplasarea sa preponderent la partea superioară a
distrugerilor pereţilor sau mai aproape de podea, acoperind
fragmentele ceramice ale vaselor sparte in situ, s-a considerat
că ea putea reprezenta resturile incendierii acoperişului.
Remarcăm cu această ocazie şi faptul că în zonele unde a fost
observată prezenţa acestei lentile de cenuşă albicioasă, au
fost descoperite şi bucăţi de chirpic ce prezentau amprente de
tulpini de stuf, în unele cazuri descoperindu-se chiar, pe
lungimi de cca. 10 cm. fragmente arse ale acestora.
Această situaţie ne determină să afirmăm utilizarea şi a
stufului pentru realizarea construcţiei, posibil şi pentru
realizarea unui plafon uşor, la partea superioară a construcţiei,
fără însă a putea fi exclusă nici ipoteza utilizării stufului şi
pentru pereţii propriu-zişi ai acesteia, practică curentă în cazul
construcţiilor gumelniţene.
În condiţiile în care deocamdată această locuinţă nu a fost
cercetată integral se pot menţiona observaţiile preliminare
referitoare la inventar.
Astfel, din punctul de vedere al ceramicii s-a observat
existenţa a două categorii de vase. Criteriul pe cere-l putem
utiliza este cel al poziţiei acestora în resturile provocate de
incendierea locuinţei. Astfel, s-a observat, precum, în cazul
aşa-numitului Ansamblu 2. La partea superioară a distrugerilor
pereţilor incendiaţi, în St.3, carou F3 a fost descoperit un
ansamblu de vase evident sparte in situ, respectiv o strachină,
un castron şi numeroase fragmente ceramice provenind de la
alte vase.
O a doua categorie de vase este definită de amplasarea lor
pe podea, direct. Au fost descoperite în cursul cercetărilor 31
de astfel de vase, sparte in situ.
O parte dintre acestea erau situate lângă pereţi.
Menţionăm aici vasele notate cu nr.20 şi 21, descoperite în
caroul E3, lângă peretele locuinţei – C.930. Lângă acestea se
afla o râşniţă, un frecător şi un ciocan din corn de cerb.
Remarcăm şi descoperirea unor vase amplasate de o
parte şi de alta a intrării în locuinţă. Lângă vasul nr. 7, în care
au fost descoperite seminţe carbonizate, de exemplu, au mai
fost descoperite şi un fragment de râşniţă, cel puţin o valvă de
scoică şi o lamă de silex.
După cum menţionam cercetarea acestei locuinţe nu a
putut fi încheiată.
Reamintim că aceasta este conservată parţial, fiind
afectată de distrugerile posterioare.
paţiul interior era împărţit în două camere cu dimensiuni
diferite, plasate în ax şi care din punctul de vedere al soluţiilor
utilizate prezentau particularităţi. Remarcăm că nici una dintre
acestea nu avea structuri de combustie ceea ce ar putea fi
sococtit un argument în favoarea existenţei a încă unei
camere, distrusă din vechime. Trecerea dintre cele două spaţii
175
era marcată de o uşă din al cărei sistem constructiv s-au
păstrat amprentele, în negativ, ale pragului şi gropile adouă
bârne ce încadrau spaţiul de trecere, cu rolul de a susţine
structura respectivă. Pragul de lemn,la rândul său, era fixat de
două piese scurte foarte probabil de lemn destinate să
împiedice deplasarea sa.
bservaţiile din teren, (dimensiuni, soluţii constructive,
inventar), permit afirmarea unei utilizări specifice a fiecărei
dintre cele două camere
Datele obţinute până în prezent ne sugerează o utilizare
diferenţiată a spaţiului celor două încăperi individualizate nu
numai constructiv dar şi din punctul de vedere al suprafeţei şi
al inventarului. Prima, mai mică, prezenta pereţi realizaţi din o
structură de ţăruşi de lemn şi o lipitură subţire. Podeaua nu era
nici ea elaborată, constând dintr-o lutuială subţire. Aceste date
sugerează că ea pare să fi fost utilizată cu precădere pentru
activităţi secundare, depozitare, etc. Cea de a doua, mai mare,
era mai solid construită, conţinea resturile unui mare număr de
vase sparte pe loc datorită căderii resturilor pereţilor incendiaţi.
În principal de-a lungul pereţilor au fost descoperite vase,
râşniţe, unelte de silex sau materii dure animale şi chiar de
lemn, carbonizate.
Observaţiile cele mai incitante din punctul nostru de vedere
se referă şi la pereţii perimetrali ca şi la cel interior (deci de pe
latura de N), care sugerează existenţa unei situaţii inedite până
în prezent la Hârşova, respectiv existenţa unei locuinţe
anterioare celei aflate in curs de cercetare, (SL 19) şi care pare
să fi fost la un moment dat, cel puţin parţial, reutilizate în
momentul construirii SL 19. Aceste observaţii au impus un ritm
lent al cercetării deoarece a apărut evidentă necesitatea
clarificării tuturor detaliilor constructive.
Locuinţa nr. 68, (SL. 68)
Vestigiile acestei structuri de locuire, orientată NV-SE, au
fost descoperite în sectoarele 9, 10, 12 şi 13, fiind afectate în
principal de şanţurile de fundaţie posterioare.
Resturile pereţilor incendiaţi se prezentau sub forma unor
bucăţi de chirpic ars la roşu, mărunţit, prăfos. Numai în colţul
estic al locuinţei chirpicul era mai bine păstrat, sub forma unor
bucăţi mai mari, masive, pe care s-au putut observa
amprentele impletiturii de nuiele realizată între ţăruşii de lemn
şi bârnele ce alcătuiseră structura de rezistenţă a acestora.
De-a lungul laturii de SE chirpicul provenit de la pereţi nu era
de loc ars. Toate aceste observaţii sugerează o ardere inegală
a locuinţei.
Ea fusese realizată deasupra unui spaţiu utilizat anterior
drept zonă de deşeuri menajere, nivelate, peste care s-a
depus sedimentul patului de amenajare. Suprafaţa acoperită
de către acesta era mai mare decât amplasamentul
construcţiei extinzându-se şi dincolo de pereţii de NE şi de NV,
ceea ce sugerează că această operaţiune a fost deliberat
dedicată pregătirii întregului spaţiu ce urma să fie utilizat de
către membrii familiei respective.
Una din particularităţile acestei construcţii constă în
principal în faptul că în cazul realizării pereţilor, a fost săpat un
şanţ de fundaţie, (C. 978, lat de 0,25 m, păstrat, din cauza
intervenţiilor ulterioare, pe o lungime de 1 m.), numai în cazul
celui de SV, situaţie unică până în prezent la Hârşova.
Datorită intervenţiilor ulterioare pereţii nu s-au păstrat în
întregime. Astfel, peretele de E, (C. 988), a putut fi cercetat
numai pe o lungime de 0,60 m. Structura sa de rezistenţă era
reprezentată de gropi de ţăruşi amplasaţi la distanţe de cca. 10
cm. fiecare.