pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
ului getic timpuriu şi ale Evului Mediu târziu) au fost identificate
numeroase locuinţe, complexe interioare şi exterioare, vetre,
cuptoare, şanţuri de apărare precum şi un abundent material
arheologic, din care se detaşează cel arheozoologic 2 .
În prezentul raport, ne-am propus să prezentăm materialul
arheozoologic care a fost recuperat în urma primelor cinci
campanii consecutive (2000–2004) de săpături arheologice,
desfăşurate în acest sit, şi aparţine culturilor Cucuteni, faza A
şi B şi Horodiştea – Erbiceni, metodologia utilizată fiind cea
specifică arheozoologiei 3 . Materialele studiate provin din
straturile de cultură, din complexe şi, mai ales, din gropile
menajere, cele mai multe datând din faza Cucuteni B.
Din faza A a Culturii Cucuteni provin 241 resturi faunistice,
dintre care 2 au fost atribuite moluştelor (0,83%), restul
materialului aparţinând mamiferelor (99,17%). Starea rea de
conservare a materialului a făcut ca numai un număr de 104
resturi osoase, provenite de la mamifere, să poată fi
determinate specific, dintre acestea 79 fragmente fiind atribuite
mamiferelor domestice (75, 96 %) iar 24 aparţin mamiferelor
sălbatice (24,04%).
Materialul aparţinând fazei B a Culturii Cucuteni este mai
bogat şi mai variat, dar, şi în acest caz, se remarcă un grad
ridicat de fragmentare. Din cele 1126 resturi faunistice, 903
aparţin mamiferelor (80,19%), 221 moluştelor (19,63%) şi 2
fragmente au fost atribuite păsărilor (0,18%) (fig.1). Din totalul
resturilor aparţinând mamiferelor numai 269 au putut fi
determinate specific, iar dintre acestea 221 provin de la
mamiferele domestice (82,16%) şi 48 de la cele sălbatice
(17,84%).
Resturile faunistice provenite din timpul Culturii Horodiştea –
Erbiceni sunt în număr de numai 247, toate aparţinând
mamiferelor. Din totalul acestor resturi numai 76 au putut fi
determinate specific, dintre care 60 au fost atribuite
mamiferelor domestice (78,95%) şi 16 fragmente celor
sălbatice (21,05%).
Mamiferele domestice
La nivelul stratului Cucuteni A, predominante sunt
porcinele (Sus scrofa domesticus) cu 25%, urmate
îndeaproape de ovicaprine (Ovis aries/Capra hircus) cu
24,03% şi bovine (Bos taurus) cu 23,07%, iar câinele (Canis
familiaris) apare în eşantion cu un procent de 3,84%.
În cazul resturilor ce provin de la nivelul stratului Cucuteni
B, predominante sunt bovinele (Bos taurus) cu 29,36%, urmate
de porcine (Sus scrofa domesticus) cu 27,13% şi ovicaprine
(Ovis aries/Capra hircus) cu 24,16%, iar pentru câine avem un
procent de 1,48%.
Referitor la fragmentele osteologice provenite din stratul
Horodiştea – Erbiceni, remarcăm un procent ridicat pentru
bovine (Bos taurus) cu 44,73%, urmate de porcine (Sus scrofa
domesticus ) cu 18,42% şi ovicaprine (Ovis aries/Capra hircus)
cu 13,47%, iar câinele (Canis familiaris) apare cu un procent
de 1,31%.
Fragmentele atribuite mamiferelor domestice, în cele trei
eşantioane, aparţin tuturor segmentelor scheletului, dar
predominante sunt cele din scheletul apendicular cu excepţia
fragmentelor de ovicaprine identificate în stratul Horodiştea,
unde predominante sunt elementele scheletului axial.
Mamiferele sălbatice
Pentru resturile provenite de la mamiferele sălbatice din
stratul Cucuteni A, observăm predominanţa mistreţului (Sus
scrofa ferus) cu 9,61%, urmat de căprior (Capreolus capreolus)
- 8,65%, pentru celelalte specii procentele fiind mult mai mici.
La nivelul stratului Cucuteni B, observăm că dintre
artiodactile predomină mistreţul (Sus scrofa ferus) cu 6,31%,
urmat de cerb (Cervus elaphus) – 4,82%, căprior (Capreolus
capreolus) – 4,46%, iepure de câmp (Lepus europaeus) – 1,85
% şi veveriţă (Sciurus vulgaris) – 0,37%.
Stratul Horodiştea – Erbiceni se caracterizează prin
predominanţa mistreţului (Sus scrofa ferus) cu 11,84%, urmat
de căprior (Capreolus capreolus) - 5,26% şi de cerb (Cervus
elaphus) – 3,94%.
Repartiţia fragmentelor osoase provenite de la mamiferele
sălbatice pe segmente scheletice, în cele trei eşantioane, ne
arată că predominante sunt cele din scheletul apendicular cu
excepţia resturilor provenite de la căprior, în straturile Cucuteni
A şi B, şi a celor provenite de la cerb, în stratul Cucuteni A,
unde predominante sunt elementele scheletului axial.
În privinţa răspândirii speciilor de mamifere sălbatice
funcţie de afinitaţile lor ecologice, putem afirma că, în toate
cele trei eşantioane, se observă predominanţa speciilor de
pădure (cerb, mistreţ, veveriţă), în detrimentul celor de lizieră
(căprior şi iepure de câmp) şi a celor euritope (vulpe).
Materialul studiat este caracterizat printr-un grad ridicat de
fragmentare şi conservare precară, aceasta datorându-se,
probabil, vechimii sale, intensităţii locuirii, condiţiilor de
„exploatare” şi zacere sau ca urmare a săpăturilor arheologice
efectuate.
În urma analizei celor trei eşantioane, se observă
predominanţa covârşitoare a speciilor de mamifere domestice
în dauna celor sălbatice, vânătoarea având un rol mai puţin
important pentru comunităţile care au locuit aşezarea
respectivă. Din studiul efectuat, se evidenţiază faptul că, deşi
perioada dintre cele două culturi este destul de îndelungată, nu
se observă o schimbare radicală a raportului mamifere
sălbatice/mamifere domestice, în cadrul celor trei eşantioane
provenite de la Feteşti.
În privinţa speciilor de mamifere domestice, remarcăm o
predominanţă relativă a porcinelor în stratul Cucuteni A
(deoarece, aşa cum arată arheologii, nivelul Cucuteni A3 a fost
puternic afectat de locuirile ulterioare), după care bovinele
devin uşor dominante în nivelul Cucuteni B, iar în stratul
Horodiştea – Erbiceni se detaşează.
Dintre speciile de mamifere sălbatice, mistreţul este cel
mai des întâlnit, urmat de celelalte specii de artiodactile, fapt
ce dovedeşte că vânătoarea avea, înainte de toate, un evident
scop alimentar.
Predominanţa speciilor de pădure în cadrul tuturor celor
trei eşantioane demonstrează faptul că, în respectiva perioadă,
această zonă era împădurită, acoperisul forestier aflându-se în
diferite etape de evoluţie, ca urmare a intensei intervenţii
antropice .
Anexa 7
Note:
1. Boghian, 2005.
2. Boghian, D., Ignătescu, S., Mareş, I., Niculică, B., 2005 b.
3. Udrescu, M., Bejenaru, L., Hrişcu, C., 1999.
Bibliografie:
Boghian, D., Ignătescu, S., Mareş, I., Niculică, B., 2002 –
Feteşti, Jud. Suceava, “La Schit”, CCA 2002, p. 132–136
Boghian, D., Ignătescu, S., Mareş, I., Niculică, B., 2002–2003
– Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice efectuate în
156