pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
până la 0,20 m lăţime, încheindu-se rotunjit cu podeaua
camerei de SSV.
Podeaua L 3 pare să fi fost realizată direct pe solul antic de
călcare, după incendierea vegetaţiei existente la întemeierea
locuirii şi nivelarea terenului, fără o substrucţie lemnoasă
evidentă, şi consta dintr-o lutuire cu argilă nisipoasă, aplicată
într-un strat de până la 0,10 m grosime, cu o consistenţă şi
arsură inegală (compactă, cărămizie la suprafaţa de călcare, şi
sfărâmicioasă, brună-cenuşie şi neagră, la partea inferioară),
refăcută de 2-3 ori. Podeaua camerei de NNE era mai sus cu
aprox. 0,15-0,20 m decât cea a încăperii de SSV, nefiind
exclusă amenajarea locuinţelor şi a interioarelor acestora în
“trepte”, în funcţie de înclinarea terenului de construcţie.
Dintre instalaţiile gospodăreşti casnice aflate la interiorul L
3, arătăm că au fost cercetate în întregime: cuptorul nr. 5/2003
(carourile 10-11 a-b, S VI), vatra cu gardină nr. 11 (caroul 10 a,
S VI), vatra din camera de NNE (nr. 16/2005), peste care s-a
realizat cuptorul nr. 11, cuptorul nr. 12/2006, din camera de
SSV şi locul de măciniş, cu râşniţe şi frecătoare, aflat la S de
vatra nr. 11.
În prezentul raport vom discuta doar modalităţile de
construcţie ale cuptoarelor 11 şi 12, deoarece prezintă
numeroase similitudini. Cuptorul nr. 11 a fost construit
utilizându-se vatra evoluată nr. 16/2005. Astfel, această vatră
era amplasată aprox. în centrul camerei, avea o formă
rectangulară, cu colţurile rotunjite (1,80 x 1,40 m), şi o grosime
de cca. 10 cm, formând un mic podium faţă de podeaua
încăperii. La partea superioară, într-o argilă bine epurată, cu
nisip în compoziţie, vatra avea încastrate fragmente ceramice
decorate în grupa stilistică ε, care formau un „pat” orizontal,
peste care s-a aplicat o „scliviseală” care netezea şi
orizontaliza suprafaţa instalaţiei. La un moment dat, peste
vatră s-au construit pereţii cuptorului nr. 11, cu o grosime de
cca. 20 cm la bază, 10 cm în elevaţie şi 5 cm la boltă. S-a
păstrat foarte bine baza peretelui de SSE. Se pare că pereţii
cuptorului formau o construcţie rectangulară cu latura de cca.
1,40 m. Gura cuptorului se afla spre NNE, unde podiumul
vetrei excede suprafaţa descrisă de pereţi pe o lăţime de cca.
0,40 m. Acest cuptor a fost puternic afectat de locuirile
Horodiştea-Erbiceni II şi Latène din această zonă.
Cuptorul nr. 12 se afla în colţul () de SV al camerei de
SSV al L 3, fiind surprins în carourile 7-8 a-b ale S VIII, pe o
lungime de 0,80 m şi o lăţime de 1,30 – 1,40 m. Cuptorul a fost
afectat de o serie de gropi Horodiştea-Erbiceni II şi Latène
precum şi de mormântul contemporan, menţionat mai sus.
Referitor la sistemul de construcţie al acestuia, arătăm că iniţial
a fost construit un cuptor mai mic, desemnat drept 12 A, care,
ulterior, a fost mărit căpătând forma şi înfăţişarea de la sfârşitul
locuirii (12 B). În faza finală de evoluţie, cuptorul nr. 12 avea un
podium rectangular, cu colţurile rotunjite, de cca. 20-25 cm
înălţime, alcătuit din argilă cu nisip în compoziţie. Acest
podium se încheia la bază oarecum rotunjit cu podeaua
camerei.
La partea superioară a acestui podium, a fost realizată
vatra cuptorului, mai mică pentru prima fază şi extinsă în cea
de-a doua fază, alcătuiră din fragmente ceramice Cucuteni A3
(descoperite în sit şi reîntrebuinţate) şi Cucuteni B, grupa
stilistică ε, aranjate într-un strat de argilă amestecată cu
cenuşă, care avea o duritate deosebită, în urma funcţionării
căpătând o culoare gălbuie-cărămizie.
În faţa cuptorului, în partea de NNE, acolo unde se afla şi
gura acestuia, la 0,20 m de margine, au fost realizaţi pereţii
instalaţiei, care aveau grosimi variabile: cca. 20 cm la bază, 10
cm în elevaţie şi 5 cm la boltă. De altfel, de pe vatră a fost
recuperată o bucată mare de lipitură, provenind de la arcada
gurii cuptorului. Peretele de SSE al cuptorului nr. 12 s-a păstrat
pe o înălţime de 30-40 cm, ceilalţi fiind distruşi.
Alinierea cuptoarelor nr. 11 şi 12 şi modul asemănător de
construcţie ne determină să considerăm, cu titlu de ipoteză de
lucru, că au avut o funcţionalitate similară, servind, probabil,
pentru încălzirea caselor şi prepararea hranei, nefiind excluse
şi alte destinaţii.
Locuinţa nr. 5 - a început să fie cercetată în anul 2004,
investigarea ei fiind legată de abordarea celorlalte complexe
arheologice, contemporane sau nu. Astfel, sub nivelul de
lutuieli de podea (platformă ), considerate a aparţine unei
etape de construcţie, pe care am desemnat-o ca L 5 B, a fost
descoperit alt orizont de lipituri (alcătuit din trei straturi
suprapuse) împreună cu alte materiale arheologice, în special
ceramică, cu o grosime de aprox. 25 cm (- 0, 55 – 0, 80 m),
care considerăm că aparţin unei alte faze de evoluţie a
construcţiei, desemnată drept L 5 A. Acest nivel suprapune
nemijlocit complexul gropilor 51 şi 54 (Cucuteni B).
Trebuie arătat că această locuinţă a fost foarte deranjată
atât de construcţiile Horodiştea-Erbiceni II şi Latène, cât şi de
cele legate de edificarea bisericii moderne. De aceea, nu
trebuie exclusă nici ipoteza potrivit căreia această locuinţă ar
putut fi etajată, mai ales dacă luăm în calcul şanţurile de
fundaţie şi gropile de stâlpi, care au putut contribui la
realizarea unei structuri de rezistenţă capabilă să susţină o
asemenea construcţie. Din cauza deranjamentelor ulterioare
locuirii Cucuteni B, nu a putut fi identificat, în suprafaţă plană,
şanţul de fundaţie nr. 4, aflat la baza peretelui de V al L 5. Sub
nivelul podelei L 5 A, deasupra gropilor 51 şi 54, se găsea un
strat subţire de arsură, de cca. 5-6 cm, asemănător cu cel de
sub L 1, L 3 şi L 8.
Locuinţa nr. 8 - a început să fie cercetată în anul 2005, când
au fost definite forma (rectangulară, axul lung pe direcţia NNE-
SSV) şi dimensiunile în suprafaţa cercetată (5 m lungime şi
2,80 m lăţime), compartimentările acesteia (cele două camere,
de SSV şi NNE, despărţite de o tindă) şi instalaţiile interioare,
respectiv cuptoarele nr. 7 şi 8, potrivit camerelor menţionate. În
anul 2006, au fost demontate cele două instalaţii interioare
(cuptoarele nr. 7 şi 8), observându-se că vetrele acestora au
fost construite cu fragmente ceramice în compoziţie.
Astfel, vatra cuptorului nr. 7 se găsea pe un mic soclu,
rectangular, păstrat parţial (1, 10 x 1 m) cu înălţime de 5-6 cm,
şi consta dintr-o lipitură cu o grosime de cca. 5-6 cm, din argilă
nisipoasă şi cenuşă, în care se aflau aplicate fragmente
ceramice decorate în grupa stilistică ε. În întregimea ei,
instalaţia era mai înaltă cu cca. 12 cm faţă de podeaua
camerei de SSV. Cuptorul nr. 8 era circular, cu dimensiunile de
1,40 m, pe direcţia SSV-NNE, şi 1,10 m, pe linia VNV-ESE. Şi
vatra sa avea fragmente ceramice în compoziţie, dar nu aşa de
multe ca în cazul celorlalte cuptoare.
În ceea ce priveşte pereţii exteriori, mai ales cel de ESE, a
fost realizat pe un schelet de leaţuri şi împletituri de nuiele,
prinse pe furci, „miezul” lipiturilor păstrate în elevaţie fiind de
culoare negricioasă şi conserva amprente rotunde cu diametre
diferite sau negativele lemnelor despicate cu icul. Acelaşi lucru
se poate arăta şi pentru pereţii interiori, dintre cele două
camere şi tindă. În zona cuptorului nr. 8, la SE de acesta, se
găseau câteva lipituri de perete vitrifiate, unele cu amprente de
154