pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
caracterizate de o rată de sedimentare mare şi un mediu
reducător, improprii locuirii.
Diferenţele de altimetrie absolută nu sunt semnificative în
cadrul aceluiaşi platou, pantele acutizându-se numai în cazul
prezenţei acestor văi. În imediata apropiere a localităţii
Fegernicu Nou este situată izobata –600 pe suprafaţa de
eroziune a cristalinului.
În urma cercetărilor de teren efectuate de colegii orădeni
de la Muzeul Ţării Crişurilor în perioada decembrie 2003 –
ianuarie 2004, fuseseră identificate în zona noastră de interes
cinci posibile situri. Aşa cum apar menţionate şi pe
documentaţia Bechtel pusă la dispoziţie în cadrul întâlnirilor de
lucru din august-septembrie 2004, este vorba de o staţiune
Starčevo (aprox. între Km 047+490 şi 047+580) – Valea
Şişterea sud, una aparţinând Hallstatt-ului timpuriu (între Km
046+680 şi 047+220) – Valea Şişterea – şi un tumul, probabil
din bronzul timpuriu (cu centrul aprox. la Km 047+230),
suprapunând staţiunea din epoca fierului.
Condiţiile meteorologice specifice celor două luni de iarnă
când s-au realizat primele cercetări de teren din zonă şi faptul
că atunci traseul exact al viitoarei autostrăzi nu era fidel
cunoscut au concurat, fără îndoială, la apariţia unor diferenţe
între documentaţia arheologică a firmei constructoare şi ceea
ce am obţinut noi înşine în urma unor repetate cercetări de
teren efectuate în martie, iunie-iulie 2005 şi mai 2006.
Siguranţa parcurgerii exacte a viitorului traseu (stabilit deja cu
exactitate în proiectul de construcţie) de către echipa MNIR a
fost asigurată de utilizarea GPS-ului, a cărui abatere s-a
încadrat permanent într-un maxim de 4-5 m. S-a avut
întotdeauna în vedere o bandă de 100 m, parcursă de fiecare
dată, de două ori. Din păcate, concluziile imediate ale
cercetărilor de teren ale colectivului MNIR, nu se suprapuneau
la data realizării lor tocmai datorită deficienţelor tehnice
obiective din iarna anilor 2003-2004 – necunoaşterea exactă a
traseului viitoarei autostrăzi. Tumulul (menţionat a fi plasat în
dreptul km 047+230) s-a dovedit, în urma investigaţiilor
arheologice, a fi o simplă alveolare naturală pozitivă a
terenului.
Staţiunile preistorice menţionate în raportului MŢC Oradea
erau suprapuse de traseul viitoarei autostrăzi, dar în dreptul
altor kilometri (047+000 – 047+400 – cea din epoca bronzului
– care s-a dovedit, în urma cercetărilor, a aparţine Hallstatt-ului
timpuriu, şi, respectiv, 047+400 – 047+600 – cea Starčevo).
Echipa MNIR a descoperit, însă, o serie de alte elemente
care ne conduc spre certitudini, chiar dacă unele parţiale. În
zona Km 051+800 – 053+700 (staţiunea convenţional
denumită Km54) au fost identificate numai materiale
arheologice disparate. Este vorba de câteva fragmente
ceramice, rulate şi de mici dimensiuni – probabil Starčevo, din
sec. II-IV p.Chr şi probabil medievale. Zona fiind relativ plată
ne-a fost greu să ne explicăm numărul mic al acestor
materiale, dacă acolo chiar ar exista locuiri ale acelor perioade.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât întregul spaţiu este arat cu
plug de adâncime. Este foarte posibil ca aceste fragmente să fi
fost remaniate, purtate de la distanţe apreciabile. Cercetările
preventive au demonstrat, de altfel, acest lucru, nefiind
identificat nici un nivel antropic în zonă.
Stratigrafia zonei este următoarea:
4 - argilă siltică, brun-cenuşie, cu tente gălbui, omogenă, foarte
compactă, cu fisuraţie prismatică, având agregate slab
dezvoltate. Partea superioară este mai bogată în materie
organică şi conţine rare fragmente de cărămidă contemporană
149
şi oxizi de mangan (cca. 5%) fin diseminaţi. Limita inferioară
este netă;
7/9. - argilă uşor siltică galben-brună cu tente albicioase, relativ
eterogenă (30% carbonaţi), compactă, cu fisuraţie prismatică şi
o structură granulară cu agregate slab dezvoltate. Conţine 5%
oxizi de fier şi mangan. Are limita inferioară netă;
5. - argilă uşor siltică brun-gălbuie , omogenă, compactă, cu
fisură prismatică şi o structură cu agregate bine dezvoltate.
Conţine oxizi de mangan (5%). Limita inferioară este ondulată;
6. - argilă galben-brună, omogenă, compactă, cu fisuraţie
prismatică şi o structură cu agregate bine dezvoltate. Conţine
oxizi de fier şi mangan (maximum 5%).
Aceasta din urmă este uneori înlocuită de o argilă (6'=3)
siltică brun-roşcată, omogenă, compactă, cu fisuraţie
prismatică şi o structură cu agregate bine dezvoltate, care
conţine oxizi de fier şi mangan (cca. 40%).
Numai în cazul staţiunii de pe Valea Şişterea a fost
identificat ceea ce se numeşte îndeobşte nivel cultural (11),
fiind constituit dintr-o argilă siltică brun-negricioasă, organică,
care conţine fragmente de cărbune, chirpic ars, ceramică. Este
mai degrabă, însă, vorba de un sol antropizat nu de un nivel
cultural propriu-zis. Umplutura gropilor descoperite este de
aceeaşi factură.
Metodologia imediată de cercetare s-a aflat în directă
legătură cu obiectivele avute în vedere. Amplasamentul tuturor
secţiunilor din situl kilometric (Km54) a ţinut cont de mai mulţi
factori – poziţie şi elemente topografice, gradul de
degradare/conservare al zonelor avute în vedere, existenţa
unor surse de apă, şi nu de prezenţe ceramice sau de varii
piese la suprafaţa solului. Uneori, o serie de secţiuni au fost
trasate şi cercetate imediat în exteriorul benzii autostrăzii,
tocmai din dorinţa de a elimina orice posibilitate de a nu
surprinde un sit veritabil sau altul. Dimensiunile dominante ale
secţiunilor din siturile kilometrice sunt 9 x 1 şi 12 x 1 m.
Neimplicând şi o cercetare arheologică propriu-zisă nu vom
mai insista asupra lor.
În cazul staţiunii de pe Valea Şişterea, au fost utilizate
două metode de lucru. Cea dintâi a vizat mai cu seamă zona
de E a staţiunii pentru a avea un control stratigrafic sever
asupra spaţiului cuprins între km 047+000 şi 047+250.
Exceptând două dintre secţiunile cercetate în campania 2005,
care au relevat un sol antropizat, format în dauna unui strat
natural nu am descoperit o altă depunere de acest tip decât
începând aprox. cu km 047+220. În acest spaţiu au fost trasate
numai secţiuni (în număr de 15) şi casete (acolo unde a fost
necesar pentru a se cerceta complexe).
Dispunerea topografică a tuturor secţiunilor de aici a avut
în vedere situaţia generală a zonei – prezenţa torenţilor,
alunecările vizibile de teren, pantele uneori foarte abrupte (60-
70˚). De asemenea, s-a avut în vedere situaţia stratigrafică
generală şi cea punctuală, noi secţiuni fiind amplasate în
funcţie de cele anterior cercetate.
Cea de-a doua metodă a fost aplicată în zona presupusului
tumul care părea să suprapună aşezarea. Aprox. 2/5 din
suprafaţa sa se afla în exteriorul benzii viitoarei autostrăzi. Cu
toate acestea, caroierea pe sferturi (cruţând un martor dublu,
în cruce) a movilei, care părea atunci a reprezenta mantaua
unui tumul, a inclus şi spaţiile exterioare proiectului de
construcţie.
Pentru decaparea primelor două sferturi, cel de SV şi cel
de SE, amplasate integral pe banda de 50 m, am utilizat
mijloace mecanice. Suprafaţa imensă de decapat (incluzând-o