pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
În 2006, după ce complexele au fost dezvelite, s-a fixat un
ax pentru a le secţiona aprox. pe jumătate. Au fost demontaţi
chirpicii care se aflau pe jumătatea dinspre N a V.16. A fost de
asemenea demontată şi jumătatea N a crustei V.16, a cărei
grosimea era de cca 1-2 cm, iar sub crustă a apărut un pat de
pietricele, gros de aprox. 3 cm. Pe microprofilul rezultat din
secţionarea V.16 şi a Cpl.1 s-a observat foarte clar structura şi
succesiunea complexelor arheologice; observaţiile făcute pe
microprofilul obţinut prin secţionarea complexelor au fost
confirmate după demontarea jumătăţilor dinspre S a V.16 şi
Cpl.1. Structura Cpl.1 este următoarea: la baza lui se află
bucăţi mari de pereţi, unele cu urme de făţuială (o pojghiţă
subţire de cca 1-2 mm, de culoare albă), peste care au fost
sparte câteva vase Costişa. Vasele au fost apoi acoperite cu
bucăţi de chirpici, care nu prezentau însă o ordine evidentă a
prăbuşirii, fiind probabil aduşi şi îngrămădiţi peste ceilalţi.
Peste aceşti din urmă chirpici au fost sparte alte vase de tip
Costişa, cele mai bine reprezentate cantitativ fiind amforele cu
decor incizat. Deasupra lor au fost puse, din loc în loc, pietre.
Grosimea complexului este de cca 0,20-0,25 m, şi se află întrun
sol de culoare cenuşie, cu o uşoară tentă de cafeniu
datorată probabil prezenţei chirpicilor. La baza complexului, la
–0,64 m adâncime, prins în profilul de S, în dreptul c. 3, s-a
găsit un inel de buclă din Cu/bz, cu sârmă dublă, asemănător
pieselor descoperite în depunerea din epoca bronzului de la
Siliştea (jud. Neamţ) 2 sau celor de la Dunărea Mijlocie din
mediul cultural Nitra 3 . Sub V.16 şi Cpl. 1 au fost găsite puţine
fragmente ceramice neolitice care stăteau într-un sol de
culoare cafenie (ale cărui limite nu se distingeau însă clar pe
profile) În caroul 8/b-c al S VII a fost surprinsă intersecţia
secţiunilor S I/1959 şi S II/1962.
În S VIII, aflat la 6 m spre E de S VII, la ad. de 0,15-0,20 m
au fost găsite pietre şi cioburi în c. 4-6/b-c. Acestea stăteau
într-un pământ de culoare cenuşie. În caroul 5b, între pietre, se
afla o vatră de formă aprox. rotundă, cu dimensiunile 0,54 x
0,50 m, construită pe un pat de pietre (V.18/06). Între crustă şi
patul de pietre au fost găsite trei cioburi dintr-un castron
Monteoru, stilul Ic2. Spre deosebire de platoul A, unde stratul
de pietre care apare în depunerea Monteoru este consistent şi
compact, în S VIII pietrele nu formează o pânză densă. Sub
stratul de pietre şi sub V.18, în acelaşi sol de culoare cenuşie,
au fost găsite aglomerări de chirpici şi fragmente ceramice
Costişa pe o grosime de cca 0,12 m. Din păcate, în S VIII a
fost surprinsă doar partea nordică a acestui complex. Sub
complexul cu chirpici şi ceramică Costişa au fost găsite puţine
fragmente ceramice neolitice (Precucuteni) şi oase de animale,
care se aflau într-un sol de culoare cafenie, cu o structură mai
compactă, mai densă, faţă de solul cenuşiu în care se aflau
complexele din epoca bronzului.
S IX a fost trasată la cca 0,60 m spre E faţă de S VII şi la
0,35 m faţă de S VIII. Doar în c. 5/b-c depunerile preistorice se
aflau in situ, în restul secţiunii fiind surprinse secţiunea S
II/1962 şi caseta deschisă în 1962, pe profilul de S al lui S
II/1962, ce avea dimensiunile de 6 x 4 m (potrivit jurnalelor de
şantier ale lui Alexandru Vulpe şi Mihai Zamoşteanu din 1962).
În zona nederanjată, aflată lângă profilul de V al lui S IX, au
fost găsite pietre şi ceramică Monteoru pe o suprafaţă de cca
2,40 x 0,80 m, la aprox. 0,20 m adâncime. Sub stratul de pietre
au fost găsiţi chirpici cu direcţia nuielelor orientată NE-SV, pe o
porţiune de 0,90 x 0,40 m, care intrau în profilul de V. Aceşti
chirpici făceau parte din peretele prăbuşit peste V.16 din S VII.
Între şi sub chirpici au fost găsite cioburi Costişa. Complexele
137
din epoca bronzului stăteau în solul de culoare cenuşie. Sub
aceste complexe a fost găsit un număr redus de fragmente
ceramice Precucuteni.
Rezultatele cercetărilor din campania 2006 sunt deosebit
de interesante. Deşi suprafaţa cercetată a platoului B este
relativ redusă, s-a putut observa o concentrare a depunerilor
din epoca bronzului în partea sa centrală, spre deosebire de
situaţia înregistrată pe platoul A unde depunerile din epoca
bronzului se concentrează pe marginile acestuia. O altă
diferenţă o reprezintă bogăţia şi complexitatea amenajărilor
Costişa descoperite pe platoul B, comparativ cu situaţia
observată pe celălalt platou 4 .
Note:
1. A. Vulpe, A. Popescu, R. Băjenaru, CCA 2006, p. 141.
2. N. Bolohan, E.R. Munteanu, Siliştea, com. Români, jud.
Neamţ, în V. Cavruc, Gh. Dumitroaia (ed.), Cultura Costişa în
contextul epocii bronzului din România, Catalog de expoziţie,
Piatra-Neamţ, 2001, p. 44-46, pl. 40/1-3; N. Bolohan, ArhMold
26, 2003, p. 197, pl. 9/a-c.
3. Vezi, de exemplu, inventarul mormintelor din cimitirul de la
Branč (Slovacia) în J. Vladár, Pohrebiská zo staršej doby
bronzovej v Branči, Bratislava, 1973.
4. A. Popescu, R. Băjenaru, MemAntiq 23, 2004, p. 277-294;
A. Popescu, SCIVA 54-56, 2003-2005 (2006), p. 313-322.
68. Coţatcu, com. Podgoria, jud. Buzău
Punct: Cetăţuia
Cod sit: 48708.01
Autorizaţie de cercetare arheologică sistematică nr.
24/2006
Colectiv: George Trohani - responsabil, Radian R.
Andreescu (MNIR), Laurenţiu Grigoraş (MJ Buzău),
Eugen Paveleţ (MJIA Prahova)
Situl eneolitic de la Coţatcu, comuna Podgoria, este situat
în partea de NE a judeţului Buzău, la cca. 15 km. NV de oraşul
Râmnicu Sărat, într-o zonă de dealuri, pe partea dreaptă a
terasei medii a pârâului Coţatcu. Aşezarea era protejată la V
de pârâul Coţatcu, iar la N şi S de două văioage adânci. Este
posibil ca iniţial aceste văioage să fi fost săpate de locuitorii
aşezării iar cu timpul ele să se fi adâncit ca urmare a erodării
solului de către apele pluviale. Accesul la sit se face pe un
drum îngust, situat în partea de E a aşezării. Acesta face
legătura între zona înaltă a terasei pârâului Coţatcu şi zona de
terasă medie pe care se află astăzi situl cercetat de noi.
Situl arheologic de la Coţatcu a fost descoperit de Vasile
Motoaşcă, directorul şcolii din sat, în anul 1971, odată cu
primele alunecări de teren ce au afectat zona. În anii 1973-
1974 au fost întreprinse cercetări arheologice pentru
recuperarea materialelor arheologice din complexele distruse
prin alunecările de teren şi pentru stabilirea stratigrafiei
aşezării. Cercetările au fost conduse de Vasile Drâmbocianu
de la Muzeul Judeţean Buzău. Acesta nota că suprafaţa totală
a aşezării la acea dată era de cca. 775 m² şi că în jur de o
treime din ea s-a distrus prin alunecările de teren. Din
însemnările de şantier ale lui Vasile Drâmbocianu am aflat că
acesta a trasat în centrul aşezării o secţiune, orientată pe
direcţia E-V (40 x 1,5 m), scopul fiind de a afla stratigrafia