pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
60. Cioroiu Nou, com. Cioroiaşi, jud. Dolj
Punct: Cetate
Cod sit: 71849.01
Autorizaţia de cercetare arheologică sistematică nr.
50/2006
Colectiv: Dorel Bondoc – responsabil (MO Craiova)
Săpăturile arheologice din anul 2006 de pe şantierul
Cioroiul Nou au vizat sectorul de SV al fortificaţiei, în vederea
verificării stratigrafiei cunoscute, precum şi a precizării
elementelor sistemului defensiv din această zonă. Ca urmare a
faptului că terenul în cauză se află în posesia unor localnici,
am fost nevoit ca de obicei, să aştept încheierea lucrărilor
agricole de toamnă, pînă în a doua jumătate a lunii octombrie.
A fost săpată o secţiune orientată E-V (40 x 2 m). Voi prezenta
cele mai importante descoperiri făcute în această săpătură, în
ordine geografică, de la E spre V.
În capătul de E al secţiunii (c. 20) se găsea un pilon de
zidărie, demantelat, dar surprins în profil, la baza căruia (ad.
de -1,60 m) se afla o cărămidă. În continuare spre V, pe o
lungime de aprox. 11,50 m începând cu c. 19 şi până în c. 13,
pe peretele sudic al secţiunii este vizibilă o masă mare de
cenuşă, arsură, tăciuni, în amestec cu material arheologic.
Provine probabil de la o clădire de mari dimensiuni căreia i-a
aparţinut pilonul de zidărie despre care a fost vorba mai sus,
clădire incendiată şi prăbuşită la un moment dat. Este vorba
probabil despre efectul invaziei carpilor din anul 247; fac
această afirmaţie pe baza constatărilor mai vechi 1 , şi pe baza
inventarului arheologic descoperit. Dealtfel, urme ale aceleiaşi
distrugeri provocate de atacul carpilor, am depistat şi în
săpăturile anterioare, pe latura de V a fortificaţiei 2 .
Începând cu c. 12 spre V, întreaga stratigrafie
înregistrează o cădere de nivel, ca urmare a apariţiei
elementelor defensive de tip fossa. Astfel, au fost relevate
două şanţuri de apărare, primul mai mare, secundul mai mic,
evidenţiate şi de cercetările mai vechi 3 sau mai recente 4 .
Descoperirea celor două şanţuri aflate la mică distanţă unul de
celălalt (vezi mai jos), coroborată cu situaţia vizibilă în prezent
pe teren, pune problema existenţei a cel puţin încă unui şanţ
de apărare, situat mai spre V. Această ipoteză urmează a fi
verificată într-una din săpăturile viitoare, cel mai probabil în
anul care va urma.
Şanţul mare (Fossa I) are o lăţime la partea superioară de
7,60 m şi o adâncime măsurată faţă de actualul nivel de
călcare, de 3 m. Pe fundul şanţului se găsesc numeroase
cochilii de melci, evidenţă care certifică faptul că şanţul era
umplut cu apă în antichitate. Umplutura sa conţinea cărămizi şi
ţigle întregi sau fragmentare, piatră de calcar şi gresie (numită
de localnici sâgă), chirpic, oase, cuie de fier, puţine fragmente
de vase de sticlă, precum şi o mare cantitate de fragmente
ceramice. Acest din urmă aspect mă face să cred că şanţul a
fost astupat în mod intenţionat. Spre deosebire de situaţiile
relevate în sectorul de NV al fortificaţiei, în campaniile de
săpături anterioare, nu au fost evidenţiate elemente defensive
de tipul vallum sau bermă.
Şanţul mic (Fossa II) se găseşte la 3 m distanţă spre V de
şanţul mare, are o lăţime măsurată la partea superioară de 2
m, şi o adâncime faţă de actualul nivel de călcare de aprox. 2
m. Umplutura sa conţinea cărămizi şi ţigle fragmentare,
chirpici, oase, cuie de fier şi o mare cantitate de fragmente
ceramice, fapt care lasă loc presupunerii unui proces de
astupare intenţionată, la fel ca mai sus. Şi pe fundul acestui
şanţ am aflat cochilii de melci, prin urmare în antichitate şi
acest şanţ era umplut cu apă. Nici în acest caz, nu am
depistate elemente de tip vallum sau bermă. Semnificativă
este însă descoperirea în umplutura sa (c. 5, -0,60 m),
aproape de gură, a unei ceşti dacice, realizată cu mâna. Este
primul vas ceramic realizat cu mâna, descoperit la Cioroiul
Nou.
Din descrierea sumară de mai sus reiese faptul că cele
două şanţuri reprezintă elemente aparţinând aceluiaşi sistem
de apărare. Evident că au fost săpate în vederea unei
defensive eficiente a fortificaţiei de la mijlocul sec. III 5 .
Umplerea lor în mod intenţionat este după părerea mea, un
fapt incontestabil. O aşa mare cantitate de ceramică nu putea
să cadă accidental în şanţuri, prin urmare se exclude cred
ipoteza unui proces de colmatare lentă. Astuparea lor trebuie
să se fi făcut în vederea extinderii spaţiului de locuire. O
dovedeşte şi descoperirea în capătul de V al secţiunii, prin
urmare spre exteriorul fortificaţiei, a unui zid orientat SE-NV,
realizat din pietre şi fragmente de cărămizi şi olane, prinse cu
mortar, zid „înfipt” direct în pământul viu. Zidul are o lăţime de
0,40 m şi s-a păstrat pe o lungime de 1,50 m. Nivelul de
amenajare al noii construcţii suprapune pe cel al umplerii
şanţurilor, situaţie vizibilă pe profilul sudic, în c. 3. Aşadar, cele
două şanţuri au fost astupate în vederea ridicării dincolo de
ele, a unei alte construcţii. Pentru a verifica continuitatea sa
spre V, în continuarea secţiunii săpate, am efectuat un sondaj
10 x 2 m. Sondajul a scos la iveală resturi din podeaua de
cărămidă aparţinând construcţiei mai sus menţionate.
Cărămizile din care a fost realizată au dimensiunile de 28 x 20
x 6 cm şi au fost lipite cu lut.
De semnalat, descoperirea unui fragment de ţiglă cu
ştampila AMBI[urus fecit] în c. 5, -1,20 m. Produsele officina-ei
lui Ambiurus sunt deja binecunoscute la Cioroiul Nou şi în
împrejurimi 6 .
Note:
1. Tudor 1965, p. 114-115; Tudor 1978, p. 211.
2. Bondoc 2006, p. 136-137.
3. Tudor 1962, p. 547-553.
4. Petculescu, Oberlander-Târnoveanu, Bondoc 2002, p. 104-
105.
5. Tudor 1978, p. 211.
6. Bondoc 2005, p. 105-117.
Bibliografie:
D. Bondoc, The officina of Ambiurus from Cioroiul Nou,
Cioroiaşi Commune, Dolj County, Corona Laurea. Studii în
onoarea Luciei Ţeposu Marinescu, Bucureşti 2005, p. 107-117.
D. Bondoc, CCA 2006, p. 136-137.
L. Petculescu, E. Oberlander-Târnoveanu, D. Bondoc, CCA
2002, p. 104-105.
D. Tudor, Săpăturile arheologice de la Cioroiul Nou, MCA 8,
1962, p. 547-553.
D. Tudor, Templul şi statuetele romane de la Cioroiul Nou,
Omagiu lui P. Constantinescu-Iaşi cu prilejul împlinirii a 70 de
ani, Bucureşti, 1965, p. 109-115.
D. Tudor, Oltenia romană, ediţia 4-a, Bucureşti 1978.
130