pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
încă din antichitate, lemnele butoiului s-au păstrat în condiţii
precare şi doar fragmentar, spre deosebire de fântâna G 7 din
1995 şi altele două în care pânza freatică s-a păstrat până
astăzi la acelaşi nivel, asigurând păstrarea intactă a butoaielor
de lemn respective.
S 26
Secţiunea, cu dimensiunile de 2,50 x 18 m a fost trasată la
limita proprietăţii parohiei ortodoxe cu cea a lui Doda Augustin,
în prelungirea S 22-S 24 din 2005. S-a reuşit corelarea corectă
a săpăturii din 2005 cu S 26, prin suprapunerea între m. 0-6,
de către S 26 a capătului sudic al magistralei S 22-S 24,
respectiv a prelungirii acesteia spre S (cu 3,75 m). În plus, în
capătul sudic al S 26, între m. 11-14 a fost identificată o altă
secţiune veche, perpendiculară, care s-a dovedit a fi S 7
(1995-1998). În acest fel S 26 a avut darul de a încheia definit
problema suprapunerii noilor săpături cu cele vechi şi
obţinerea unui plan final corect.
Din punct de vedere stratigrafic, S 26 a scos în evidenţă
existenţa a două niveluri de locuire, aparţinând celor două
trupe care au edificat cele două aşezări. Primului nivel de
locuire îi aparţin una sau două clădiri din lemn, ai căror pereţi
au fost identificaţi între m. 2-3, la m. 6, respectiv un capăt la m.
16. Trebuie precizat că ductul acestor pereţi a fost dificil de
sesizat datorită nuanţelor de culoare foarte apropiate ce cele
ale pământului în care au fost implantaţi. Totuşi umplutura,
tipică pentru pereţii de lemn, care coboară în steril aprox. 0,30-
0,35 m, are culoarea gri mai pronunţată, în special după
uscare, în plus conţinând şi urme de pigmenţi roşiatici,
fragmente de cărămizi şi pietre. Existenţa în acest punct a unei
clădiri cu o compartimentare mai greu de precizat, este
susţinută şi de faptul că pe planul vechii săpături, în S 7, S1,
S2, S3 etc. apar aceeaşi pereţi, cu aceeaşi orientare, făcând
parte din acelaşi complex de locuire. În plus, în exteriorul sudic
al capătului clădirii, la m. 16, se distinge pe profil o stradelă de
pietriş cu grosimea de cca. 10 cm, reprezentând un trotuar ce
se opreşte, logic, în dreptul amprentei peretelui de lemn de la
m. 16. Se confirmă şi în acest mod o observaţie mai veche
potrivit căreia terminarea bruscă şi în aparenţă inexplicabilă a
unor asemenea trotuare, platforme (sau drumuri) se datorează
pereţilor clădirilor care le întrerup şi care nu au fost sesizaţi în
toate cazurile.
Materialul arheologic din acest nivel este bogat, mai ales în
ceramică, fiind descoperite şi patru monede de bronz, un
fragment de ac de cusut, o fibulă, sticlărie şi un fragment de
ştampilă tegulară, atestând prima trupă de la SAMVM, coh. II
Britannorum milliaria 4 . Altă stradelă a apărut între m. 0-2, ea
dispunându-se peste nivelul superior al stratului timpuriu şi
care se opreşte, ca şi precedenta, în dreptul amprentei
peretelui de lemn de la m. 2-3. Ambele stradele au fost utilizate
în cele două niveluri de locuire, apartenenţa celei din urmă la
cel de al doilea nivel fiind şi mai pregnantă. Aceasta înseamnă
că fie clădirea de lemn a funcţionat în ambele faze, fie a fost
sesizată doar o compartimentare în a doua fază, situaţie ce
caracterizează îndeobşte concluziile arheologice de până
acum. Lipsa corelării dintre cele două faze ale clădirilor de
lemn poate fi o deficienţă a cercetărilor, îngreunate, cum am
spus de dificultatea deosebită de identificare, prin colorit, a
ductului pereţilor de lemn care în unele zone cercetate sunt
aproape insesizabili.
Pe profilul vestic al secţiunii discutate, între m. 5-6,50
apare o alveolare pregnantă, cu corespondenţă pe profilul
opus precum şi o groapă mai puţin pronunţată între m. 8-9,50.
116
Se remarcă cantitatea redusă de ţigle şi cărămizi precum şi
numărul mai mic de platforme de pietre din nivelul al doilea,
comparativ cu anii 2004 şi 2005. O asemenea platformă apare
în dreptul m. 7-9, fiind alcătuită din bolovani de râu dispuşi cu
grijă în forma unui cerc şi având dedesubt puţin pietriş. Iniţial
considerată fântână, s-a dovedit a fi o simplă platformă de
bolovani de râu dispuşi direct pe pământ. În jurul acesteia au
fost identificate resturi de dărâmătură şi piatră de carieră
având în componenţă, ca de obicei, fragmente de cărămizi şi
bineînţeles ceramică. În primul nivel a ieşit la iveală un
fragment dintr-un bloc de piatră cu urme de finisare, probabil
făcând parte din capitelul unei inscripţii dezafectate.
În capătul sudic al secţiunii, între m. 15,50-17, au apărut
resturile a două platforme suprapuse, aparţinând celor două
faze distincte ale vicusului. Prima, la ad. de 0,75 m este
alcătuită din bolovani de râu dispuşi pe pământ, ceramică şi
material tegular. A doua platformă, la ad. de -0,35 m se
dispune peste trotuarul exterior surprins pe profilul de V, la m
15-16 şi constă dintr-un strat de pietre de carieră plate,
dispuse îngrijit, în amestec cu cărămizi şi ceramică, precum şi
un fragment de râşniţă, prezenţă obişnuită în vicusul de la
Căşeiu în faza târzie. Reprezintă ultimul nivel de călcare în
această zonă a aşezării, alcătuind linia superioară a celui de al
doilea nivel cu dărâmătura postromană.
S 27
Aceasta, cu dimensiunile de 2,50 x 12 m, a fost trasată
concomitent cu S 25, perpendiculară pe capătul ei nordic. A
surprins (între m. 0-1), ca şi S 25 alăturată, capătul de N al
aceleiaşi vechi secţiuni ce s-a dovedit a fi secţiunea prelungită
S12-S 13 (1997). Din punctul de vedere al stratigrafiei
orizontale, secţiunea nu a relevat nici un fel de complex
arhitectonic, stratigrafia verticală constând pe aproape întreaga
ei lungime dintr-un singur strat compact de pământ de culoare
negricioasă, conţinând pigmenţi de cărbune, bucăţi de lemn
ars, oase, câteva fragmente de cărămizi, inclusiv tegula
mammata, bolovani mărunţi de râu, pietre de carieră precum şi
material arheologic uzat şi rulat. Predomină ceramica de uz
comun puternic uzată, câteva vase modelate cu mâna, de
factură dacică şi înspre baza acestui strat unic, la 1,30 m
adâncime, în dreptul m. 5 o lucernă intactă cu ştampila
FORTIS (Loeschcke X). Acest strat compact reprezintă
umplutura unei alveolări pregnante fără a se putea surprinde
niveluri succesive de umplere. Ne este foarte greu la ora
actuală să precizăm dacă este vorba de un nivel de umplutură
a unui eventual şanţ, caz în care nu este vorba în nici un caz
de şanţul castrului timpuriu (de formă tipică în “V”), identificat
de săpăturile din anul 2000 pe baza fotografiilor aeriene. Ceea
ce pare clar este faptul că dincolo de m. 10, spre E, terenul
coboară puternic în pantă în sensul îngroşării accentuate a
humusului modern (arătura), iar humusul antic se subţiază în
consecinţă până la 0,30 m grosime, astfel încât practic de la
jumătatea secţiunii (m. 7) atât materialul arheologic cât şi
stratigrafia indică o zonă săracă a habitatului în această zonă.
Sterilul de sub groapa puternic albiată este constituit dintrun
lut gălbui cu vinişoare ruginii pe toată lungimea secţiunii. În
concluzie, S 27 şi-a atins pe deplin scopul: a intersectat o
secţiune veche din anii 1995-1998 care a fost identificată, în
urma întregii campanii, cu S 12-S 13, ce apare şi în S 25
alăturată. În acelaşi timp, în urma săpăturii din acest an s-a
reuşit şi identificarea exactă pe plan a secţiunii vechi surprinse
în anul 2005 în secţiunea magistrală S 22-S 24, ca fiind S 16
din 1998. S-a adeverit faptul că ridicarea topografică de până