pdf (15 MB) - cIMeC

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2006
situaţie stratigrafică: strat vegetal (U.S. 4000), 0 – -0,25/0,50
m, sol brun-cenuşos, cu numeroase gropi de crotovine, cu
puţine fragmente ceramice de tip Babadag şi medievale, pietre
şi oase de animale; nivel de locuire medieval (U.S. 4031), -
0,25/0,50—1/1,20 m, sol cenuşos, cu fragmente ceramice
medievale, pietre; nivel de locuire hallstattian (U.S. 4032), -
1/1,20 - -1,60 m, sol de culoare brună-gălbuie, bine tasat;
conţine fragmente ceramice de tip Babadag I/II, pietre şi
fragmente mici de oase; stânca naturală (U.S. 4033), calcar.
Secţiunea S VII/ 2006 nu a dus la descoperirea unor complexe
de locuire.
În perioada 15-31 iulie 2006 a fost realizată şi o cercetare
arheologică de evaluare de teren la cetatea romană de la
Stânca-Topalu, cariera Cekirgea, cu un colectiv format din
Cătălin Dobrinescu (MINAC), conf.dr. Ioan C. Opriş (UB),
studenţi ai Universităţii « Ovidius » din Constanţa. S-a practicat
un sondaj (S I/ 20006, cu dimensiunile de 8 x 2 m). În anii
trecuţi fuseseră culese fragmente ceramice romano-bizantine
şi hallstattiene (Babadag II) de submalurile botului de deal,
pentru realizarea repertoriului de aşezări din landul Capidavei.
Sondajul a fost orientat N-S pe latura mică, în apropierea
malului erodat. Suprafaţa rămasă din această fortificaţie este
de aprox. 6-7000 mp, latura de V şi de N fiind distrusă de
carieră. Adâncimea la care am ajuns este de -1,10 m, situaţia
stratigrafică surprinsă fiind următoarea: strat vegetal (U.S.
1000): 0 -0,40 m, sol de culoare brună, cenuşoasă, străpuns
de gropi de crotovine, cu pietre şi fragmente mici de ţiglă;
abandon (U.S. 1001): -0,40 -0,90 m, nivel de abandon,
cenuşos ca textură şi culoare, ce conţine pietre şi ţigle,
fragmente ceramice romano-bizantine (castroane şi amfore,
sec. V-VI p.Chr.) şi intrusive (slave ); distrugere (U.S. 1002):
sol brun-roşcat, cu arsură de la lemn, aspect fărâmicios datorat
arderii, chirpici ars, fragmente ceramice din a doua jumătate a
sec. VI p.Chr. (), pietre şi oase de animale; reprezintă ultimul
nivel de locuire al fortificaţiei romano-bizantine. În raportul de
mai jos sunt prezentate, în detaliu complexele de locuire şi
artefactele descoperite cu această ocazie. Se impun, în cursul
anilor următori, noi cercetări, în măsură să lămurească
sistemul defensiv şi cronologia fortificaţiei.
La villa rustica de pe valea Vlahcanara cercetarea a fost
reluată de un colectiv format din conf.dr. Ioan Carol Opriş,
masteranzii Dan Ştefan, Maria Magdalena Duţescu (FIB). Au
mai participat masterandul Daniel Ene şi studenţii Florentin
Munteanu, Ştefan Pârcălăbescu (tot din cadrul FIB). În vara
anului 2006 au fost reluate preocupări mai vechi, de extindere
a investigaţiilor arheologice în microzona adiacentă sitului,
menite să aducă noi informaţii din territorium Capidavense,
prin cercetări de suprafaţă, măsurători topografice şi săpături
arheologice, urmărind, în final, definirea comunităţilor umane
din trecut în relaţie cu mediul geografic. După investigaţii de
teren, care au ajuns în lungul văi Vlahcanara până la cca 3 km
distanţă de cetate, soldate cu culegerea de material
arheologic, măsurători topografice ale terenului şi obiectivelor
arheologice întâlnite, au fost reluate săpăturile arheologice pe
un platou unde, în 1975, dr. Z. Covacef găsise (la cca 900 m
de cetate) urme de locuire romană (sec. II-III) şi mediobizantină.
A fost cercetată prin săpătură o suprafaţă de 56 mp,
respectiv o secţiune de 24 x 2 m şi o casetă de 2 x 4 m,
localizate în apropiere de marginea nord-vestică a platoului, în
regiunea în care periegheza a indicat cea mai mare
concentraţie de material, urmărind, în mod special, lămurirea
103
stratigrafică şi cronologică a contextelor arheologice întâlnite.
[Ioan I. C. Opriş]
Sectoarele III, VI intra muros (campania 2006)
Ioan C. Opriş, Gabriel Stoian, Daniel Ene (FIB), Andrei
Gândilă, Alexandru Raţiu (MNIR, FIB), studenţii Florentin
Munteanu şi Ştefan Pârcălăbescu (FIB), studenţi FIB
A continuat cercetarea începută în campaniile precedente
în secţiunea S1/2004 (cu dimensiunile de 15x2 m), care fusese
iniţial realizată la o dată neprecizată în documentaţia de şantier
existentă. Secţiunea se află, conform caroiajului general, în
careurile S-Ş-T 69. După curăţarea acesteia la nivelul atins în
campania precedentă, s-a trecut la adâncirea locală a
săpăturii, pentru a se obţine noi observaţii referitoare la traseul
şi dimensiunile şanţului castrului mic de la sfârşitul sec. VI –
începutul sec. VII p.Chr., cât şi a zidurilor perimetrale ale unui
edificiu din blocuri de piatră fasonată legate cu mortar (clădire
ridicată cel mai probabil în sec. IV sau V p.Chr.).
Pe baza observaţiilor de ordin constructiv, încă din
campania precedentă se stabilise faptul că zidurile respective
aparţin unei faze constructive mai timpurii, datate în sec. IV-V
p. Chr (). Zidul are o lăţime de cca 0,65-0,68 m şi a putut fi
urmărit pe ambele laturi, pe o lungime de cca. 1 m până unde
coteşte şi intră în malul săpăturii, paralel cu profilul dinspre
rândul de carouri numerotate 70. După curăţarea sa din
această nouă campanie, el a fost urmărit, pe faţa sa interioară,
pe 9.80 m, fiind clar afectat de dispunerea castrului târziu (în
colţul dinspre acesta, zidul măsoară în elevaţie doar 0.67 m).
În porţiunea de 5.70 m, unde zidul se păstrează pe o elevaţie
mai mare săpătura a avansat până la un strat romano-bizantin
cu mult chirpic sfărâmat şi bârne de lemn consemnate in situ,
cu mai multe amfore pontice din sec. VI (dintre care unele în
poziţie verticală, sprijinite de zid!). Stratul de lut galben şi
chirpic sfărâmat are grosimea medie de 1.07 m – 1.22 m, fiind
mult redus înspre şanţul castelului târziu (unde măsoară cca
40-20 cm). Acest nivel a fost urmărit pe cca 6.35 m, până spre
şanţul castrului târziu, unde s-a realizat o casetare adâncă de
0.30 m, dar care tot nu a permis ajungerea pe fundul şanţului.
În această porţiune (jumătatea de SV a secţiunii), măsurată pe
peretele de N-V al secţiunii, săpătura a ajuns la adâncimile de
1.47 m (sub zidul castrului târziu), 1.95 m (pe centrul valului de
piatră cu pământ care dublează zidul castrului târziu şi la 1.67
m la 6.35 m distanţă de capătul de SV al secţiunii. La 2.60 m
distanţă de la zidul castrului târziu, pe fundul săpăturii apare o
compartimentare interioară a edificiului de zidărie cu mortar
(zid scos ), care iese transversal pe 0.42 m şi are lăţimea de
0.65 m, corespunzătoare, de altfel, zidurilor perimetrale.
Între m. 6-9.20 ai secţiunii acest zid a fost rupt de şanţul
castelului roman târziu, dacă nu cumva tocmai în această
porţiune exista şi un acces în clădire, la vremea când edificiul
era funcţional. În această porţiune (m 8), ad. săpăturii din 2006
măsoară -1.80 m faţă de nivelul actual de călcare. În partea
dinspre SV a edificiului, au putut fi surprinse (între m 0.40 –
4.50 ai secţiunii) o serie de trei asize de egalizare din
cărămidă, specifice unei tehnici constructive de factură
superioară din epoca romano-bizantină. Probabil că acestea
constituiau iniţial o arază formată dintr-un total de 5 asemenea
asize de egalizare (standardul vremii), dispuse în porţiunea
mediană a zidurilor clădirii. Asizele de egalizare sunt păstrate
pe o înălţime de 18.5 cm în elevaţie (cu tot cu mortar),
cărămizile fiind dispuse pe latura lungă, care măsoară 0.36-37
m. Înălţimea totală a zidului în această porţiune a fost