troiţa. valori etnografice româneşti în oltenia, timoc şi voievodina
troiţa. valori etnografice româneşti în oltenia, timoc şi voievodina troiţa. valori etnografice româneşti în oltenia, timoc şi voievodina
meºterii cruceri sã creeze în continuare ºi pe membrii comunitãþii rurale sã conserve aceste adevãrate opere de artã. Poate mai important a fost impactul asupra românilor din Timocul bulgãresc ºi sîrbesc ºi asupra celor din Voievodina, fiindcã ei au simþit astfel cã sunt parte a culturii tradiþionale româneºti. Anchetele au fost duse la bun sfîrºit ºi datoritã unei colaborãri cu Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria ºi Societatea Literar-Artisticã „Tibiscus” din Uzdin, Serbia. Caracterul multietnic al proiectului a fost impus de realitatea etnograficã, ºi anume de unitatea fenomenului în mai multe zone locuite de români, zone care depãºesc graniþele administrative. Însã cultura etnofolcloricã nu a þinut seama niciodatã de limite artificiale, desfãºurîndu-se în funcþie de propriile reguli. Situate pe teritoriul altor state, aceste zone sunt, de fapt, extensii ale culturii româneºti (lingvistice ºi etno-folclorice) din regiunea Olteniei. De pildã, conformaþia etno-folcloricã a Timocului demonstreazã cã aceastã zonã româneascã este, din punctul de vedere al tradiþiilor populare, o prelungire a Olteniei de ºes. Regiunea de cîmpie a Olteniei are o arhaicitate aparte datoritã unor condiþii istorice ºi sociale. Þãranii de aici, trãitori în bordeie semi-îngropate, deci locuinþe mai durabile în faþa invaziilor turceºti, au fost în majoritate clãcaºi pe întinsele moºii boiereºti. Greutãþile întîmpinate în viaþa cotidianã au dus la o închidere a comunitãþilor sãteºti în propria lume conservatoare. De asemenea, Timocul are toate caracteristicile unei arhaice arii folclorice marginale, ceea ce infirmã opinia unora care fixeazã aºezarea românilor în acest þinut abia în secolele al XVIII-lea – al XIX-lea, odatã cu asprirea regimului fanariot de la nordul Dunãrii. Folclorul este cea mai importantã dovadã a circulaþiei continue a colportorilor de o parte ºi de alta a fluviului ºi a identitãþii lor româneºti. Faima frumuseþilor Timocului l-a fãcut pe poetul Tudor Arghezi sã-ºi exprime regretul, în prefaþa la celebrul volum de cîntece bãtrîneºti adunate de Cristea Sandu Timoc, cã nu a ajuns sã vadã acest þinut românesc: „Singura mea pãrere de rãu ºi adîncã e cã n-am ajuns pînã la valea Timocului, în apele cãruia se oglindesc fraþii noºtri români”. E un privilegiu pe care, însã, cercetãtorii craioveni l-au avut. Coordonatoarea proiectului, Gabriela Rusu- Pãsãrin, deschide volumul Revalorizarea contemporanã a troiþelor în regiunea Oltenia ºi în context multietnic – Timoc ºi Voievodina (Craiova, Editura ALMA, 2009) recunoscînd cã acesta este o primã valorificare a proiectului. Este o subliniere importantã, fiindcã fenomenul este prea amplu pentru a putea fi cuprins ºi descris în doar cele 120 de pagini ale cãrþii. Se aratã aici cã tipologizarea realizatã pînã acum vizeazã douã paliere: istoric, prin comparaþia între tipuri de troiþe construite în secolul trecut (începînd cu cele din 1927, ale cãror fotografii se gãsesc în Arhiva Muzeului Olteniei) ºi pînã la cele identificate pe teren în lunile iulie-august 2009, ºi geografic (oferit de realitatea de pe teren). Orice inventariere a troiþelor trebuie, într-adevãr, sã þinã seama de mutaþiile funcþionale, simbolice, estetice pe care acestea le-au suferit de la o epocã la alta. Autorii vor constata fenomenul de înlocuire a valorii rituale cu una strict esteticã, troiþele devin opere de artã plasticã. Acestea devin astãzi ansambluri eterogene, care îmbinã, sub acoperiºurile circulare sau în patru ape, din lemn sau din tablã, ornamentele fitomorfe, solare, cu iconografia creºtinã, aleasã de cãtre þãrani în funcþie de delimitarea masculin-feminin („troiþa voiniceascã” sau „troiþa parte femeiascã”). S-a arãtat cã, din perspectiva materialelor folosite, crucile din lemn s-au gãsit mai ales în regiunea de cîmpie, însoþite de stîlpi ciopliþi de meºteri locali, pe cînd spre munte, acestea sunt de piatrã, beneficiind ºi de conservarea mai bunã în timp. Deºi proiectul îºi propune sã analizeze formele de troiþã, cercetãtorii îºi vor depãºi în mod conºtient acest obiectiv, fiind oarecum influenþaþi de realitatea gãsitã în anchete. Troiþele vor fi astfel descrise în contextul mai larg al obiectelor funerare ca ipostaze variate ale „coloanei cerului”: stîlpul, ?ãruºul, prãjina, crucea. Toate aceste suporturi creeazã premisele unei integrãri a sufletului în lumea cealaltã. Cercetãtorii au remarcat cã, în Oltenia, se respectã o succesiune a apariþiei însemnelor funerare, hotãrîtã de timpul ritual. Þãruºul, stîlpul ºi suliþa se pun la înmormîntare, urmînd ca, dupã 6 sãptãmîni, familia defunctului sã adauge crucea de piatrã ºi troiþa. ªi în Bulgaria, etnografii au remarcat cele douã etape ale însemnãrii mormîntului: stîlpul este pus la înmormîntare, iar crucea la 6 luni. Dacã în prima fazã este respectat ritualul funerar, în starea postliminalã, impactul crucii ºi al troiþei este mai ales de naturã comemorativã. Cu Revista românã nr. 2 (60) / 2010 23
toate cã s-a remarcat prezenþa troiþelor olteneºti în recuzita funerarã, cercetãtorii au identificat ºi diferenþe în regiunile anchetate. De pildã, Gabriela Boangiu aratã cã, în Timocul bulgãresc ºi în Voievodina, troiþele au rãmas semne de hotar, o realitate mai veche decît pãtrunderea acestor monumente în spaþiul funerar. Funcþia ritualã ancestralã a acestor repere aparent profane este susþinutã de o serie întreagã de acte care marcheazã identitatea troiþei ca vehicul de comunicare între lumi. Acestor monumente construite cu o mare atenþie pentru estetic sunt, în plus, împodobite de cãtre þãrani cu „ºmoace de la cruce” (în Mehedinþi) sau cu „peºchir” (în Florentin – Bulgaria), bucãþi de pînzã albã legate de magia apotropaicã. Respectivele însemne sunt, în limbaj ritual, daruri pentru a îmbuna spiritele rãtãcitoare. Mai tîrziu, dar în acelaºi context ritual, comunicarea dintre lumea cu dor ºi lumea fãrã dor este influenþatã de canonul bisericesc, fondul rãmînînd de fapt acelaºi. Astfel, în Oltenia ºi în Timoc, se observã cã pe troiþele „de izvor” sau „de drum” oamenii ataºeazã pomelnice pentru cei morþi. Nu alt rol, de a crea continuitate între aici ºi acolo, au impresionantele troiþe ediculare (cu panouri înscrise), prezente în Oltenia, sau vestitele epitafuri aflate pe monumentele funerare din Sãpînþa. Un alt tip de monument corespunzînd aceleiaºi funcþii de poartã cãtre transcendent este arhaica „troiþã de pomanã”, în care trecãtorii lãsau ofrande alimentare, amintind de strãvechiul rit al „prînzului Hecatei”, zeiþa care stãpînea rãscrucile. ªi poate nu foarte departe de acest obicei este cel al „pomului mortului”, încãrcat de daruri, care plaseazã sacrificiul ritual pe acelaºi succedaneu al coloanei cerului, într-o formã particularizatã. Partea ce mai bogatã ºi impresionantã a cãrþii este reprezentatã de corpusul de fotografii. Imaginile surprinse de autori în contemporaneitate sunt uneori din aceeaºi familie cu cele mai frumoase ºi arhaice exemplare din tratatele de etnografie. De exemplu, în cimitirul din Polovragi, cercetãtorii au gãsit o suliþã incizatã, avînd o lungime impresionantã, pe care au fost suspendate obiºnuitele coroane funerare. În cimitirul din Argetoaia, Dolj, observãm cã troiþa de lemn pictatã naiv cu un înger, sub influenþa creºtinã, are alãturi un stîlp antropomorf, iar doi stîlpi de acest gen, marcînd o familie, sunt integraþi în troiþa de lemn din satul Valea lui Pãtru. În multe sate, gardurile devin suporturi pentru ºiruri de troiþe mici, fiecare amintind probabil un anumit reper spiritual pentru familie. Ansamblurile rezultate (prin adãugarea unei noi troiþe la una mai mare ºi mai veche) sunt numite „troiþã cu pui”. Fotografiile cimitirelor din Florentin (Bulgaria) ºi Ecica (Serbia) aratã cît de prezenþi sunt încã stîlpii de lemn sculptaþi, asemãnãtori cu cei de la casele gorjene. Toate aceste mãrturii etnografice, puse în valoare de cãtre realizatorii proiectului, întãresc opiniile deja formate despre complexa filozofie thanaticã a Olteniei de ºes, acolo unde þãranii au trãit mereu cu o conºtiinþã acutã a „artei de a muri”, cum spunea Mircea Eliade. ªi, nu întîmplãtor, tot acolo, în spaþiul oltenesc ce se continuã armonios dincolo de Dunãre, se gãseºte renumitul cimitir „La Lilieci”, atît de frumos conturat de Marin Sorescu. 24 Revista românã nr. 2 (60) / 2010
meºterii cruceri sã creeze <strong>în</strong> continuare ºi pe membrii<br />
comunitãþii rurale sã conserve aceste adevãrate<br />
opere de artã. Poate mai important a fost impactul<br />
asupra românilor din Timocul bulgãresc ºi sîrbesc<br />
ºi asupra celor din Voievodina, fiindcã ei au simþit<br />
astfel cã sunt parte a culturii tradiþionale româneºti.<br />
Anchetele au fost duse la bun sfîrºit ºi datoritã unei<br />
colaborãri cu Uniunea Etnicilor Români din<br />
Bulgaria ºi Societatea Literar-Artisticã „Tibiscus”<br />
din Uzdin, Serbia.<br />
Caracterul multietnic al proiectului a fost impus<br />
de realitatea etnograficã, ºi anume de unitatea<br />
fenomenului <strong>în</strong> mai multe zone locuite de români,<br />
zone care depãºesc graniþele administrative. Însã<br />
cultura etnofolcloricã nu a þinut seama niciodatã de<br />
limite artificiale, desfãºur<strong>în</strong>du-se <strong>în</strong> funcþie de propriile<br />
reguli. Situate pe teritoriul altor state, aceste<br />
zone sunt, de fapt, extensii ale culturii româneºti<br />
(lingvistice ºi etno-folclorice) din regiunea<br />
Olteniei. De pildã, conformaþia etno-folcloricã a<br />
Timocului demonstreazã cã aceastã zonã<br />
româneascã este, din punctul de vedere al tradiþiilor<br />
populare, o prelungire a Olteniei de ºes. Regiunea<br />
de cîmpie a Olteniei are o arhaicitate aparte datoritã<br />
unor condiþii istorice ºi sociale. Þãranii de aici, trãitori<br />
<strong>în</strong> bordeie semi-<strong>în</strong>gropate, deci locuinþe mai<br />
durabile <strong>în</strong> faþa invaziilor turceºti, au fost <strong>în</strong> majoritate<br />
clãcaºi pe <strong>în</strong>tinsele moºii boiereºti. Greutãþile<br />
<strong>în</strong>tîmpinate <strong>în</strong> viaþa cotidianã au dus la o <strong>în</strong>chidere<br />
a comunitãþilor sãteºti <strong>în</strong> propria lume conservatoare.<br />
De asemenea, Timocul are toate caracteristicile<br />
unei arhaice arii folclorice marginale, ceea ce<br />
infirmã opinia unora care fixeazã aºezarea<br />
românilor <strong>în</strong> acest þinut abia <strong>în</strong> secolele al XVIII-lea<br />
– al XIX-lea, odatã cu asprirea regimului fanariot<br />
de la nordul Dunãrii. Folclorul este cea mai importantã<br />
dovadã a circulaþiei continue a colportorilor<br />
de o parte ºi de alta a fluviului ºi a identitãþii lor<br />
româneºti. Faima frumuseþilor Timocului l-a fãcut<br />
pe poetul Tudor Arghezi sã-ºi exprime regretul, <strong>în</strong><br />
prefaþa la celebrul volum de c<strong>în</strong>tece bãtr<strong>în</strong>eºti<br />
adunate de Cristea Sandu Timoc, cã nu a ajuns sã<br />
vadã acest þinut românesc: „Singura mea pãrere de<br />
rãu ºi ad<strong>în</strong>cã e cã n-am ajuns p<strong>în</strong>ã la valea<br />
Timocului, <strong>în</strong> apele cãruia se oglindesc fraþii noºtri<br />
români”. E un privilegiu pe care, <strong>în</strong>sã, cercetãtorii<br />
craioveni l-au avut.<br />
Coordonatoarea proiectului, Gabriela Rusu-<br />
Pãsãrin, deschide volumul Re<strong>valori</strong>zarea contemporanã<br />
a troiþelor <strong>în</strong> regiunea Oltenia ºi <strong>în</strong> context<br />
multietnic – Timoc ºi Voievodina (Craiova, Editura<br />
ALMA, 2009) recunosc<strong>în</strong>d cã acesta este o primã<br />
<strong>valori</strong>ficare a proiectului. Este o subliniere importantã,<br />
fiindcã fenomenul este prea amplu pentru a<br />
putea fi cuprins ºi descris <strong>în</strong> doar cele 120 de pagini<br />
ale cãrþii. Se aratã aici cã tipologizarea realizatã<br />
p<strong>în</strong>ã acum vizeazã douã paliere: istoric, prin comparaþia<br />
<strong>în</strong>tre tipuri de troiþe construite <strong>în</strong> secolul trecut<br />
(<strong>în</strong>cep<strong>în</strong>d cu cele din 1927, ale cãror fotografii<br />
se gãsesc <strong>în</strong> Arhiva Muzeului Olteniei) ºi p<strong>în</strong>ã la<br />
cele identificate pe teren <strong>în</strong> lunile iulie-august 2009,<br />
ºi geografic (oferit de realitatea de pe teren). Orice<br />
inventariere a troiþelor trebuie, <strong>în</strong>tr-adevãr, sã þinã<br />
seama de mutaþiile funcþionale, simbolice, estetice<br />
pe care acestea le-au suferit de la o epocã la alta.<br />
Autorii vor constata fenomenul de <strong>în</strong>locuire a <strong>valori</strong>i<br />
rituale cu una strict esteticã, troiþele devin opere<br />
de artã plasticã. Acestea devin astãzi ansambluri<br />
eterogene, care îmbinã, sub acoperiºurile circulare<br />
sau <strong>în</strong> patru ape, din lemn sau din tablã, ornamentele<br />
fitomorfe, solare, cu iconografia creºtinã,<br />
aleasã de cãtre þãrani <strong>în</strong> funcþie de delimitarea masculin-feminin<br />
(„troiþa voiniceascã” sau „troiþa parte<br />
femeiascã”). S-a arãtat cã, din perspectiva materialelor<br />
folosite, crucile din lemn s-au gãsit mai ales<br />
<strong>în</strong> regiunea de cîmpie, <strong>în</strong>soþite de stîlpi ciopliþi de<br />
meºteri locali, pe c<strong>în</strong>d spre munte, acestea sunt de<br />
piatrã, beneficiind ºi de conservarea mai bunã <strong>în</strong><br />
timp.<br />
Deºi proiectul îºi propune sã analizeze formele<br />
de troiþã, cercetãtorii îºi vor depãºi <strong>în</strong> mod conºtient<br />
acest obiectiv, fiind oarecum influenþaþi de realitatea<br />
gãsitã <strong>în</strong> anchete. Troiþele vor fi astfel descrise<br />
<strong>în</strong> contextul mai larg al obiectelor funerare ca<br />
ipostaze variate ale „coloanei cerului”: stîlpul,<br />
?ãruºul, prãjina, crucea. Toate aceste suporturi<br />
creeazã premisele unei integrãri a sufletului <strong>în</strong><br />
lumea cealaltã. Cercetãtorii au remarcat cã, <strong>în</strong><br />
Oltenia, se respectã o succesiune a apariþiei <strong>în</strong>semnelor<br />
funerare, hotãrîtã de timpul ritual. Þãruºul,<br />
stîlpul ºi suliþa se pun la <strong>în</strong>morm<strong>în</strong>tare, urm<strong>în</strong>d ca,<br />
dupã 6 sãptãm<strong>în</strong>i, familia defunctului sã adauge<br />
crucea de piatrã ºi troiþa. ªi <strong>în</strong> Bulgaria, etnografii<br />
au remarcat cele douã etape ale <strong>în</strong>semnãrii morm<strong>în</strong>tului:<br />
stîlpul este pus la <strong>în</strong>morm<strong>în</strong>tare, iar crucea la<br />
6 luni. Dacã <strong>în</strong> prima fazã este respectat ritualul<br />
funerar, <strong>în</strong> starea postliminalã, impactul crucii ºi al<br />
troiþei este mai ales de naturã comemorativã. Cu<br />
Revista românã nr. 2 (60) / 2010<br />
23
Change language