Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Maria Danilov
Iar noi stăm în sfînta biserică şi ascultăm nuştiu ce neînţelegînd nimic, şi nuştiu ce roagî preotul
lui Dumnezeu sau ocărăşte pe cineva din noi cu cuvinte răle.
***
Noi moldovenii avem istoria noastră, avem obiceiurile noastre naţionale.
Mărimea poporului ce ţine numai prin propăşire şi mare băgare în samî a intereselor lui naţionale.
Şi, ca viţa din marele neam – român, moldovenii trebuie sî trăiascî în temeiul obiceiurilor
neamului lor.
Pentru asta nouă ne trebuiesc şcoala şi biserica noastre naţionale, cari ne-or împlini nevoile
noastre sufleteşti şi religioase.
Altmintrelea noi nu vom pieri pentru istorie în lupta cea mare, care acuma fierbe în Rusia».
Alexandresco
Basarabia nr. 40, 11 octombrie, 1906, p.1
Însemnătatea şcolii naţionale
«Nui de mirare, cînd se spune, că multe naţiuni streine din împărăţie stau pe scara cea mai
jos a propăşirii, cî întunicimea lor e nespusî, cî ele au înrădăcinat cele mai multe credinţi deşerte..
Regimul, care silea dintăi copiii poporului se înveţe limba streinî, se cunoascî numai scriitorii şi
istoria străinî şi oprindu-i de a avea cunoştinţî de istoria lor întrupatî, de scriitorii şi poeţii lor, de
înaintaţii şi vitejii neamului şi,mai ales, de învăţătura în limba mamî, nemilostiv regim a făcut tot.
Ca sî adoarmî toate simţirele poporului strein şi sî-l cufunde în cea mai adîncă întunicime.
Temeiul propăşirii este şcoala. Ridicarea poporului se face numai prin învăţătură. Însă despre
aceasta iată ce zice luminata minte a merelui învăţător Disterverg: „fie-cari, cine recunoaşte, cî
starea hotărîtî pentru propăşirea copilului trebui să fie temeiul, pe care se zideşte înainte a lui
propăşire şi învăţătura, nu va fi împotriva punerii, cî învăţătorul îi dator se folosascî la învăţătură
cu acea limbî, în care vorbesc copiii păn nu începu veni la şcoalî”. Şi într-adevăr, dezlegarea limbei
a copilului, e recunoscut, merge dinpreunî cu propăşirea minţei lui. Copilul deprinde a numi tot,ce
vede el în jurul lui prin auz de la oameni, ce-l împrejurî pe dînsu. Din zi în zi limbajul dinpreuna
cu mintea lui se lărgeşte. Simţirele copilului cresc după cum se măreşte cercul, pe care el îl vede
în jurul lui. Al doilea scarî de propăşire este şcoala şi ia trebui sî-i mulţămeascî toatî dorinţa lui
de ştiinţî. Însă şcoala, unde învăţătura cî dă în limbă streinî, nu răspunde la cererea copilului.
Învăţătorul îl pune sî înveţe în limba necunoscutî numirele lucrurilor, cari el deacu le numeşte în
limba mamî. Copilul începe a învăţa nişte cuvinte fără nici un interes; dorinţa lui de ştiinţî nu întîlneşte
mulţămire şi încurînd adoarme. Copilul învaţî numai nişte cuvinte fără nici o iubire şi peste
o bucatî de vreme cu totu sărăceşte de învăţăturî. La asămenea şcoli copilul se duce fără nici o
tragere de inimă şi la urmî atît o urăşte, cî chiar şi fug de dînsa. Iatî de ce prin şcolele ruseşti prin
locuri cu popor rus mulţi copii fug de şcoalî, chiar mulţi n-o scot la cap, şi chiar acei cari o mîntue
rămîn cu vr-o sutî două de cuvinte ruseşti, pe cari cu vreme, ne avînd de dînsele nici un folos, cu
totul le uitî. Iatî de ce şi înţăleptul învăţător rus Uşinski zice, cî învăţătura trebui se fie în limba, în
care vorbeau copiii acasî. S-înţălege, cî învăţătura în limba străinî dărîmî tot temeiul învăţăturei,
recunoscut de pedagogie şi psihologie (în cunoaşterea sufletului). Asămenea şcoalî nu aduce nici
un folos, ba din contra cei mai mare pagubî: ea împietreşte propăşirea poporului. Oamenii, din
copilărie răciţi către carte, nu se mai interesează sî citeascî, pierd-toatî încrederea în carte, în
învăţăturî, în şcoli. Aceasta neîncredere aduce la aceea, cî părinţii cu greu dau copiii la şcoli şi
chiar de tot nu-i dau. Toate acestea aduc cei mai adîncî întunicime în popor, după ce şi soarta lui
se lasî tot mai jos şi mai jos. Vrajmaşii poporului, folosinduse cu întunicimea lui, au chip al jăpue
din toate părţile şi al face încî sî le mulţumeascî. Oprirea limbei prin şcoli a adus şi pe basarabeni
– 96 –