Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Maria Danilov
• Fenomenul cenzurii şi impactul acesteia asupra presei imperiale răspândite în Basarabia,
poate fi urmărit, în special, în baza ediţiilor particulare. Or, cercetarea fenomenului presei
imperiale răspândite în provincie presupune o abordare din perspectiva unei sinteze critice
a datelor culese din diverse surse şi colecţii.
2. Circulaţia presei româneşti în Basarabia şi cenzura ţaristă (1858-1868)
Mărturiile documentare privitor la presa românească care a pătruns în Basarabia în prima
jumătate a secolului al XIX-lea sunt puţine. Ştirile de referinţă, cunoscute deja în scrisul nostru
istoric, din păcate, astăzi nu mai pot fi verificate după surse. Nu există lucrări speciale în problema
circulaţiei presei româneşti în Basarabia, însă trebuie să remarcăm că unele aspecte ale problemei
şi-au găsit, totuşi, o reflectare în istoriografia basarabeană începând cu anii ‘30 ai secolului XX. Nu
putem însă trece cu vederea că aceste ştiri suferă de variate inexactităţi de detaliu, fiind lansate,
adeseori arbitrar, fără nici o acoperire de argumente istorice, ceea ce a condus ulterior la interpretări
unilaterale, uneori chiar confuze şi contradictorii 315 .
Ion Nistor, de pildă, susţine că „în primele decenii ce au urmat după răpirea Basarabiei, bariera
Prutului nu era aşa de greu de trecut […]. Dimpotrivă, ea se deschidea adeseori pentru a înlesni
oştirilor ruseşti drumul prin Moldova spre Balcani. [...], în care timp vadurile Prutului rămăseseră
deschise pentru împrospătarea vechilor cunoştinţe şi legături sufleteşti între Moldovenii de
dincoace şi de dincolo. Publicaţiile româneşti străbăteau în Basarabia fără nici o piedică (s.n. –
M.D.). Curierul Românesc al lui Eliade şi Albina Românească a lui Asachi, ce apăruse chiar în acele
vremuri, erau răspândite în Basarabia, unde interesul pentru manifestaţiile literare româneşti
erau destul de vii” 316 .
Iar o dovadă că publicaţiile româneşti au ajuns peste Prut şi au fost şi citite ne servesc, în continuare,
afirmaţiile autorului că „în Curierul Românesc din ianuarie 1830, căminarul Dumitrache
Pastiescu arată ce mare bucurie simţiră Basarabenii la apariţia publicaţiilor româneşti”, căci şi
„în Basarabia din Rumâni este dl. titular sovetnic Constantin Stamati, bărbat literar, cinstitor de
oameni învăţaţi, sârguitor spre luminarea neamului său […]. Rumâni care aduc cinste neamului
[...] sunt încă şi dl. mareşal Alecu Leonard, d. Vasile Caţâche şi d. Costache Tufescu, mădularul
judecătoriei judeţului Iaşului (Bălţi)” 317 .
Aici trebuie să intervenim cu câteva precizări de rigoare. Să reţinem, mai întâi, că autorul
nu a avut intenţia/ambiţia să elaboreze un tratat ştiinţific asupra istoriei Basarabiei, el însuşi
specificând că a conceput lucrarea, mai mult ca o „scriere de popularizare”, iar aceasta, evident,
presupune alte criterii de evaluare a operei scrise în raport cu obiectivitatea inerentă a faptului
istoric 318 . Însă nu mai puţin important este să observăm şi altceva. Unele fenomene de o semnificaţie
aparte, precum statutul Basarabiei şi metamorfozele intervenite după anul 1812, vis-a-vis
de instalarea frontierei de Apus a imperiului sunt uşor exagerate de către autorul citat. Pentru
că este de neînchipuit, în contextul relaţiilor dintre Rusia şi Principatele Române, atât în prima
jumătate a secolului al XIX-lea, cât şi pentru cea de a doua jumătate – până la anul 1878 – ca
hotarul de la Prut să fi fost unul penetrabil, în sensul că vadurile Prutului rămăseseră deschise 319 .
Dimpotrivă, nici în primele decenii după anexarea acestui teritoriu de către imperiul ţarist,
nici în contextul panbalcanic, în perioada războaielor purtate de ruşi pe teritoriul ţărilor române,
Basarabia nu a beneficiat de un hotar penetrabil, care ar fi permis o circulaţie liberă a indivizilor,
315
Iulian Fruntaşu, O istorie etnopolitică a Basarabiei. 1812-1918, Editura Cartier, Chişinău, 2002, p. 33-35.
316
Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Cartea Moldovenească, Chişinău, 1991, 259.
317
Ibidem, p. 259.
318
Ibidem, p. 5; Pentru „a nu spori dimensiunile ei [ cărţii] din cale afară”, autorul a găsit de cuviinţă că cititorii „se pot lipsi de
citaţiunile obişnuite de izvoare şi de autori”, rezervându-şi acest drept pentru o altă ediţie pur ştiinţifică.
319
Iulian Fruntaşu, O istorie etnopolitică a Basarabiei…, p. 35; drept sursă de acoperire autorului citat i-a servit opera lui Ion
Nistor. Mai mult, se afirmă că „hotarul existent între Imperiul Rus şi Principate (mai târziu – România) a avut pe parcursul
istoriei diferite grade de penetrabilitate, însă niciodată nu a fost completamente imuabil […]. Acest status-qvo, până la 1918,
a fost convenabil atât pentru Petersburg, cât şi penrtu cei din Bucureşti” (!).
– 64 –