Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Maria Danilov
Revenind însă la proiectul lui Ioan Dabija (adresa din 5 iulie 1864), privitor la editarea unei
reviste bisericeşti în colaborare cu cei din Principate, trebuie să subliniem că, între timp, guvernatorul
local din Basarabia, îşi schimbă intenţiile şi în adresa din 8 octombrie 1864 (nr. 756), expediată
la Odesa, se pronunţă împotriva revistei, susţinând în acest sens că, “poporul exploatat de
posesori, de evrei şi de unii avocaţi improvizaţi” are nevoie de un ziar „consacrat cerinţelor reale
ale zilei”.
Şi, pentru a completa acest tablou interminabil al discuţiilor din anturajul administraţiei imperiale,
cu referire la proiectele de editare a unui periodic basarabean, vom cita din adresa de
răspuns (de la Odesa): “Către şeful oblastei Basarabiei…, Consider important să vă comunic că
împărtăşesc atât părerea Domniei Voastre despre utilitatea unei asemenea reviste cu o orientare
realistă pentru locuitorii Basarabiei, cât şi a editării ei la Chişinău. Totodată, consider real şi
folositor, să se acorde dreptul redacţiei de a publica, în pagină, articole de replică celor apărute
în presa românească, care conţin atacuri împotriva noastră, deoarece nu poate fi pus la îndoială
faptul că, deşi ziarele româneşti sunt interzise în Basarabia, mulţi le citesc cu nesaţ.
La rândul meu, Vă informez, că am relatat deja către Ministerul Afacerilor Interne, dacă nu
găseşte de cuviinţă să elibereze în acest scop banii în sumă de 3 mii ruble anual pentru editare şi,
în cazul unui aviz pozitiv, să aveţi grijă, să găsiţi oameni competenţi şi, să pregătiţi un program
amănunţit pentru a fi propus domnului ministru pentru aprobare” 179 .
În ultima scrisoare, adresată guvernatorului şi expediată din Ismail în 29 decembrie 1864,
Ioan Dabija, referindu-se la unele fenomene din Principatele Române, amintea, între altele, şi
despre faptul că „dacă ar înceta să mai fie funcţionar pe lângă şeful oblastei, ar putea camufla
provenienţa banilor guvernului sau al mănăstirilor închinate, puse la dispoziţia revistei” 180 . Aici,
firul discuţiilor privitor la editarea unei reviste pentru Basarabia, practic este întrerupt. Arhivele
din Chişinău nu mai amintesc nimic în această privinţă.
Însă nu putem încheia aici, fără a aduce în discuţie şi alte probe ale istorie noastre culturale,
care mărturisesc că, de astă dată, strădaniile gazetăreşti ale consilierului Ioan Dabija s-au şi
realizat parţial. Cert este că, sub titlul de Glasul Românilor basarabeni a fost tipărită la Chişinău,
în luna mai 1864, o broşură (20 pag.) şi semnată cu pseudonimul Ioan Ciorescu (sub acest nume
Ioan Dabija a semnat şi în 1861), şi care poate fi lesne decodificat şi atribuit doar lui Ioan Dabija,
reieşind din mesajul şi stilul publicaţiei. Tipăritura are forma unei scrisori „Către domnul redactor
al ziarului Buciumul din Bucureşti” şi este o adresă de răspuns la cele apărute în Buciumul (nr.
175, 1864). Autorul insistă să polemizeze cu autorul articolului apărut în Buciumul, în care acela
„făgăduieşte să sprijine naţionalitatea română, în toate părţile, unde va fi în luptă, de la Tisa şi
până la Nistru”, deci şi Basarabia care „geme sub jugul guvernului rusesc”. Vom da citirii câteva
fragmente din această corespondenţă pentru a vărsa mai multă lumină asupra acelui fenomen
basarabean din perioada dominaţiei ruseşti numit de O. Ghibu „o stare sufletească specifică”.
Autorul se întreabă răutăcios: „Ce puteţi să ne daţi mai mult decât ceea, ce avem acum?”. Şi în
continuare: “Naţionalitatea noastă nu se află în luptă cu nimeni…// şi de nimic nu este ameninţată
[…] //Noi păzim în toată sfinţenia legea părinţilor noştri. Obiceiurile noastre rămân neatinse…//
De la Prut până la Nistru, noi, Românii, toţi vorbim în limba noastră (!), fraţii noştri săteni nu
înţeleg altă limbă, decât cea moldovenească […] // Instanţele judecătoreşti din Basarabia sunt
compuse din membri aleşi din toate clasele (p. 1).
În ghimnazii, în şcolile ţinutale // învaţă cine vrea, fără deosebire de clase […] // Noi, Românii
din Basarabia de locu nu gemem, precum gândiţi, din împotrivă, suntem mulţămiţi de soarta
noastră (p. 3).
Reformatorii cei noi ai României au începutu […] să surpe religia domnitoare [...] pentru că ea
ne leagă de Rossia //Noi nu dorimu anexarea Basarabiei noastre către voi, şi nu dorim anarhia
voastră [...] surparea legii părinţilor noştri (p. 14).”
179
ANRM, F. 2, inv1, d. 6885, f. 17.
180
Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 475.
– 40 –