Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Maria Danilov
cirea celui din Odesa, ci, direct cu Ministrul de Interne din Sankt Petersburg (în colecţia de documente
se atestă doar o singură adresă sosită la Chişinău din Odesa – cea din 13 februarie 1863,
nr. 1500, prin care se comunica că protestul lui Cristi a fost respins). O mărturie în plus a „stării
de excepţie” este şi existenţa corespondenţei secrete dintre guvernatorul Basarabiei şi Ministrul
de Interne, privind chestiunea „tipografiei moldoveneşti” 147 .
Nu este lipsit de interes şi un alt aspect al problemei: unii cercetători susţin că utilajul tipografic
procurat de Constantin Cristi a fost dat în arendă tipografului particular Akim Popov. Sursele
cercetate atestă că, în 1865 „funcţionarul cu însărcinări speciale” în provincie informa guvernatorul
din Basarabia, precum că boierul Cristi cere să i se întoarcă utilajul, însă din nou i s-a refuzat
pe motiv că nu dispune de o adeverinţă ce i-ar permite să folosească utilajul. Or, boierul Cristi
nu renunţase încă la ideea deschiderii unei ”tipografii moldoveneşti” şi el a continuat lupta cu
instituţiile de cenzură din imperiu. În sfârşit, este necesar să punem în evidenţă faptul că, documentele
decodificate sunt de o valoare excepţională în contextul problemei abordate deoarece
ni-l prezintă pe Constantin Cristi ca pe un luptător deschis împotriva cenzurii ţariste – demersuri
repetate, proteste, acţiuni îndrăzneţe (procurarea şi instalarea teascului tipografic contrar
interdicţiilor cenzurii) – asigurându-i un loc de frunte printre intelectualii basarabeni din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea. Amintim în context că, pe la anul 1865 şi boierul Nicolae Casso
încercase să aducă la Chişinău o tipografie românească ce o cumpărase la Paris 148 .
La începutul anilor ’70 ai sec. XIX, societatea imperială rusă era totalmente marcată de noile
schimbări intervenite odată cu introducerea noului Statut de Cenzură (1865). Însă până la intrarea
în vigoare a noului regulament, privitor la activitatea tipografică, Ministrul de interne (Valuev) a
găsit de cuviinţă – anticipând evenimentul cenzurii – să îndrumeze şefii de gubernii, expediind
acestora o directivă specială. Ministrul de interne considera „absolut necesar”, atunci când şefii de
gubernie „vor elibera certificate pentru deschiderea instituţiilor amintite, cât şi pentru dreptul de a
comercializa producţia tipografică”, ca aceştia să respecte întocmai noul Regulament de cenzură 149 .
În opinia funcţionarului imperial, restricţiile în domeniul activităţii tipografice sunt incomparabile cu
orice alt domeniu de activitate, chiar şi atunci când sunt respectate întocmai formalităţile legii. În
vederea respectării întocmai a noului regulament erau prevăzute mai multe clauze:
• eliberarea certificatelor sau refuzul asupra activităţii tipografice “va depinde exclusiv de
voia administraţiei locale, de aceea orice învoire trebuie să fie şi o asigurare că, nu va fi
folosită împotriva intereselor statului”. Instituţiile de cenzură urmau să asigure respectarea
noilor restricţii “prin supravegherea poliţiei locale şi loialitatea persoanelor ce vor beneficia
de asemenea învoire”;
• certificatele pentru înfiinţarea tipografiilor vor fi eliberate numai pentru acele localităţi, în
care exista o supraveghere strictă a poliţiei locale: “în oraşele centre de gubernii; centre de
judeţ, localităţile mici sunt excluse” 150 ;
• numărul acelor întreprinderi tipografice va fi strict respectat în raport cu forţele poliţiei
locale, pentru că asemenea instituţii sunt “foarte incomode pentru control şi supraveghere,
cât priveşte amplasarea centrelor de comerţ pentru desfacerea producţiei tipografice vor fi
alese locuri publice, pieţe sau stradele pe centrul oraşului, unde circulă multă lume” 151 .
În contextul celor anunţate poate fi interpretată şi dispoziţia ministrului de interne Valuev
către şefii de gubernii în legătură cu noul Statut “despre activitatea tipografică”(art. 2, 20 şi
25) aprobat de Consiliul de Stat în 6 aprilie 1865. Pe pagina de titlu este înregistrată apostila
“strict confidenţial” 152 . Conform noului regulament „doritorii de a deschide o tipografie vor
147
ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 7; vezi Adresa Ministrului de Interne din 21 iunie 1862 (nr. 1806), înregistrată cu sigla „secret”.
148
Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 478.
149
ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 1.
150
ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 1 (verso).
151
ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 1 (verso).
152
ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f .1.
– 34 –