Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Maria Danilov
Care ar fi explicaţiile şi/ sau interpretările asupra unui asemenea fenomen al cenzurii presei
din imperiu? Era această corespondenţă oficială un joc birocratic al unui sistem restrictiv impus
presei? De regulă, funcţionarii administraţiei imperiale, de diferite nivele, nu-şi asumau nici o
decizie imediată. Verdictul final, în temei, aparţinea Comitetului de cenzură din Sankt Petersburg.
Apoi, stipulările statutare prevăzute în diverse articole erau descrise cu atâtea amănunte încât se
putea interzice orice. Cert este că, instituţionalizarea sistemului de cenzură în Imperiul Rus către
jumătatea secolului al XIX-lea a contribuit la crearea unui sistem riguros de control, în special, în
zonele de frontieră. Să mai amintim în context că Basarabia, zonă de frontieră a imperiului ţarist,
la acea vreme, încă nu avea o presă locală. Deşi, încercări în acest sens, după cum s-a arătat mai
sus, au fost mai multe şi mult mai devreme decât în alte gubernii ale imperiului (anii ’30 ai sec.
XIX), prima publicaţie oficială va apărea mult mai târziu – abia în 17 iulie 1854.
Concluzii. Mai întâi vom constata că, în lipsa unei prese locale, programul de editare a ziarului
Românul prevedea ca acesta să preia temporar şi funcţiile unui buletin gubernial, ceea ce, evident,
era o acţiune destul de îndrăzneaţă, însă absolut incompatibilă în raport cu conceptul imperial
privitor la rolul şi programul de editare a ziarelor guberniale. Cu atât mai mult că era vorba de o
publicaţie particulară. Faptul că iniţiativa de editare a ziarului Românul este delegată (de către
un grup de boieri) prin intermediul unui proprietar de tipografie, constituie o mărturie în plus,
că se miza pe o evitare a unei confruntări directe cu autorităţile cenzurii imperiale. De altfel, o
asemenea practică de obţinere a autorizaţiei era destul de răspândită în imperiul ţarist.
Iniţiativa de editare a ziarului Românul a coincis în timp cu anii cei mai grei de reacţiune
ţaristă numiţi de contemporani „teroarea reacţiunii” (1848-1855). Aşa-numitul „Comitet din 2
aprilie”(1848), condus de contele D. Buturlin era delegat cu funcţii speciale de supraveghere a
Departamentului de cenzură.
Dincolo de impactul dezastruos al politicii ţariste asupra vieţii social-politice, culturale şi spirituale
din provincie este important să observăm că, deşi această încercare (repetată de două ori)
a rămas în istoria presei basarabene doar la nivelul unei iniţiative cenzurate, ea este o elocventă
dovadă grăitoare despre existenţa în Basarabia, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unei conştiinţe
de neam a românilor basarabeni care au tins mereu spre afirmarea propriilor valori. Înăbuşirea
în faşă a acestui impresionant program de cultură românească are drept consecinţă împingerea
şi mai mult, în timp, a datei de naştere a presei româneşti din Basarabia.
3. Alte proiecte cenzurate: încercările lui Constantin Cristi şi Gheorghe Gore
În deceniul şapte a secolului al XIX-lea, la Chişinău au fost atestate câteva încercări temerare
de a dura o presă românească. Toate aceste încercări publicistice au o acoperire documentară
solidă, fie în arhivele locale, fie în cele din Sankt Petersburg sau din Bucureşti. Mai mult, aceste
fapte culturale sunt o mărturie în plus despre existenţa unei conştiinţe identitare perpetuii în
acest spaţiu românesc. Perspectiva unei restituiri documentare asupra acestor eforturi culturale
a fost semnalată de repetate ori în scrisul nostru istoric 138 . Efortul nostru este însă de a interveni
cu unele completări şi/ sau precizări, nesemnalate mai înainte.
Instituţiile de cenzură, în special, cele de la frontiera imperiului, erau foarte vigilente în
respectarea statutului de cenzură a presei. Sub interdicţia cenzurii putea nimeri orice manifestare
suspectă autorităţilor. Vom observa că statutul instituţiilor de cenzură din imperiu era supus
unor modificări permanente, ceea ce permitea funcţionarilor să administreze (să manipuleze, de
fapt) legislaţia după bunul lor plac. Orice problemă socială putea fi declarată incompatibilă cu
interesele statului rus şi pusă sub interdicţiile cenzurii.
Este cunoscut, de altfel, despre intenţiile nobililor basarabeni Constantin Cristi şi Nicolae Casso
138
Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 476; Gheorghe Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor basarabeni, Prut
Internaţional, Chişinău, 2000, p. 14-15.
– 32 –