Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii
În 1842 litograful Akim Popov încercă să obţină iar autorizaţia deschiderii unei tipografii în Chişinău.
După cum reiese din adresa Guvernatorul general al Novorossiei expediată şefului din Basarabia,
acesta informa: „în 16 octombrie, curent, eu am primit dispoziţia Ministrului de Interne, nr. 4190,
în care mi se comunică, că în baza art. 2017 a codului de legi, lui Akim Popov i se dă voie să deschidă
în Chişinău, pe lângă atelierul său de litografiere, o tipografie în care va tipări cărţi în limba rusească,
franceză şi parţial în armeană şi moldovenească, în cazul dacă el va fi omul de încredere” 128 . Se mai
amintea, între altele, că trebuie respectată strict dispoziţia expediată anterior (din 30 septembrie), care
prevedea ca acestuia să i se elibereze în acest scop o adeverinţă, proprietarul tipografiei asumându-şi
responsabilitatea în respectarea legislaţiei în vigoare. Deşi litograful Akim Popov nu reuşise încă să-şi
organizeze activitatea tipografică, acesta era în atenţia autorităţilor. În 9 februarie 1843, guvernatorul
din Chişinău era rugat de urgenţă (de cel de la Odesa) să informeze când se va deschide tipografia
litografului Akim Popov, deoarece informaţia trebuie transmisă ministrului de interne 129 . Pe 27 mai
1843 guvernatorul Basarabiei Pavel Fedorov raporta către cel din Odesa: „tipografia litografului Akim
Popov, s-a deschis în 4 mai curent [1843]” 130 . Este important să reţinem că, tipografia particularului
Achim Popov era la acea vreme unica tipografie din Chişinău care avea şi caractere pentru tiparul
românesc. De aceea şi găsim firesc faptul că, nobilii basarabeni încearcă să obţină autorizaţia cenzurii
în editarea ziarului Românul, anume prin intermediul tipografului Akim Popov.
Documentar. Să revenim, însă, asupra problemei amintite mai sus în legătură cu iniţiativa
de editare la Chişinău a ziarului Românul. Ce reprezintă, în fond, mărturiile de arhivă? Sursele
decodificate, fie din arhivele din Chişinău sau cele din Sankt Petersburg, nu sunt altceva decât
o corespondenţă oficială dintre structurile administraţiei imperiale de diferite nivele: Ministerul
Instrucţiunii Publice din Sankt Petersburg (Direcţia Principală pentru cenzură), Comitetul pentru
Cenzură din Odesa, Guvernatorul general al Novorossiei şi Basarabiei, guvernatorul militar al
Basarabiei, Administraţia Regională a Basarabiei.
Este vorba de o colecţie de cinci documente-informative (adrese oficiale), dintre care trei sunt
prinse în redacţie de ciorne 131 . De fapt, această corespondenţă dintre organele administraţiei
imperiale enunţate mai sus, conţine texte aproape identice, conţinutul cărora se repetă de la o
adresă la alta şi care reflectă cu lux de amănunte mecanismul diabolic al cenzurii ţariste. Textele
documentelor, cronologic se înscriu între 19 august 1846 – 29 decembrie 1848. De reţinut că
documentul din 24 ianuarie 1848 (sub nr. 3) se regăseşte în colecţia arhivelor din Chişinău 132 ,
celelalte patru documente, repetăm, sunt depozitate în arhivele din Sankt Petersburg. În scopul
de a crea o perspectivă sintetică asupra surselor cercetate privitor la ziarul Românul, vom cita
integral conţinutul acestei corespondenţe:
• Demers. 19 august 1846, nr. 196, Odesa. Comitetul de cenzură din Odesa – către Direcţia
Principală pentru Cenzură din Sankt Petersburg (însoţit de actele editorilor şi programul de
editare a eventualului ziar).
„Nobilul Alexandru Misčenko şi Akim Popov, proprietarul Tipografiei şi Litografiei din Chişinău,
au adresat către Comitetul de cenzură din Odesa, rugămintea de a obţine – în baza art. 17 al
Statutului de cenzură, anexa la tomul Codului de legi (ediţia 1842,) permisiunea de a edita la
Chişinău ziarul cu titlul „Românul”.
Alăturat sunt prezentate, la judecata Direcţiei Principale pentru Cenzură, Programul eventualului
ziar ce se va edita, precum şi certificatele de loialitate ale lui Popov şi Misčenko, eliberate
128
ANRM, F. 187, inv. 1, d. 13, f. 7.
129
ANRM, F. 187, inv. 1, d. 13, f .8.
130
ANRM, F. 187, inv. 1, d. 13, f. 12; activitatea editorială a lui Akim Popov s-a extins pe o perioadă de patru decenii. În anul
1880, tipografia este cumpărată de consilierul A. l Miščenco (contractul de vânzare-cumpărare, fiind încheiat în 10 martie
1880). Între anii 1841-1864, întreprinderea s-a aflat în casa proprietarului din oraş (secţia I-a); apoi, de la 1866-1867, în casa
lui Rottenberg (secţia a 3-a).
131
Documentele au fost identificate de către cercetătorul Gheorghe Negru în arhivele ruseşti (AISR, F. 772, inv. 1, d.1932, f.1-4).
132
Gheorghe Negru, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia...., p. 27.
– 29 –