Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Maria Danilov
directorul general al şcolilor din Basarabia, profesorul Grinevici, se propunea între altele: „Pentru
răspândirea lesnicioasă a ştiinţei folositoare în domeniul economiei, ca, de pildă, cultivarea viţei
de vie, prelucrarea vinului etc., ar fi binevenit să se editeze o revistă în limbile moldovenească şi
rusă cu titlul de Bessarabskii Vestnic [Curierul basarabean] 95 . Deşi intenţia nobilă a profesorului
Grinevici a trecut neobservată de autorităţile din Basarabia, trebuie să reţinem că această iniţiativă
va fi preluată ulterior de alţi intelectuali basarabeni.
Cert este că acţiunea de întemeiere a unor reviste sau ziare în Basarabia a fost manifestată
mult mai înainte, decât în alte gubernii ale Rusiei. Scopul iniţial al unor asemenea intenţii a
constat, în primul rând, în împlinirea unor nevoi provinciale.
La cea de a doua etapă (peste patru ani), în 1837, când se va permite editarea Buletinelor şi
în alte gubernii, D. Bludov, se vede, “n-a uitat” de doleanţele contelui Voronţov, informându-l
asupra dispoziţiei guvernamentale. Dacă citim atent „sugestiile” lui Bludov, observăm că, „dispoziţia
imperială din 3 iulie 1837” (prevedea editarea buletinelor în restul guberniilor începând cu
data de 1 ianuarie 1838), nu se extinde şi asupra Basarabiei, deoarece aceasta nu dispunea de
„servicii de secretariat în consiliile guberniale”, prevăzute în Regulamentul editării buletinelor 96 .
La rândul său, general-guvernatorul de la Odesa a încercat să explice şefului provinciei Pavel I.
Feodorov, situaţia “delicată” în chestia editării periodicului basarabean (adresa din 14 octombrie
1837), însă era evident că soarta “Buletinului” fusese hotărâtă în cabinetul ministerial din Sankt
Petersburg 97 . În şedinţa “Sfatului oblastei” din 15 noiembrie 1837, doar s-a adus la cunoştinţă
despre decizia ministerială. Vorba e că, atât regulamentul anexat Ukazului imperial din 9 decembrie
1830, cât şi dispoziţia imperială din 3 iulie 1837, privitor la organizarea unor gazete pentru
centrele de gubernii nu puteau fi ajustate de către funcţionarii imperiali la statutul “oblastei”
Basarabiei, care se deosebea totuşi de alte gubernii din imperiu prin bruma ei de autonomie. Or,
acest moment nu poate fi interpretat în sensul că „funcţionarii cancelariei regionale n-au ştiut să
profite de dreptul ce li s-a oferit” 98 (!).
Aşadar, Basarabia cu statutul ei de autonomie nu se încadra în Proiectul Regulamentar, referitor
la presă, din anii 1830 şi 1837. Toate aceste amănunte, însă, au rămas periferice cercetării
istorice în domeniul istoriei presei basarabene, dar tocmai ele scot în evidenţă acel specific local
impus de o istorie străină. Mai mult: dacă o persoană atât de influentă, cum era contele Mihail
Voronţov, cu relaţiile lui amicale în anturajul de la curtea imperială, încercând să obţină unele
facilităţi în vederea editării unei publicaţii în Basarabia (în interese proprii, evident, în virtutea
funcţiei pe care o deţinea), nu a reuşit să străpungă cenzura ţaristă, cu atât mai puţine şanse au
avut alţi entuziaşti.
Contextul imperial. Evenimentul s-a întâmplat, totuşi, în 17 iulie 1854 (abia peste două
decenii), în virtutea unui factor extern, în contextul Războiului Crimeii din anii 1853-1856. Administraţia
imperială din Basarabia constrânsă de nevoi politico-militare avea nevoie de legături
permanente cu Petersburgul (ştirile trebuiau să circule intens), acest flux de ştiri urma să fie
asigurat odată cu apariţia ziarului Bessarabskie Oblastnye Vedomosti. Reţinem că, titulatura
ziarului corespundea întocmai statutului de administrare al provinciei – cel de „oblaste”, iar
odată cu schimbările intervenite în sistemul de guvernare al provinciei, începând cu 5 decembrie
1873, titlul iniţial al ziarului va fi înlocuit cu sintagma de Bessarabskie Gubernskie Vedomosti.
Conform Regulamentului oficial privitor la presa din gubernii, buletinul era o un organ oficial al
administraţiei locale. Odată înfiinţat din iniţiativa guvernului, ziarul, evident, era în subordonarea
95
Ганенко П., История Кишиневской публичной Библотеки..., c. 20.
96
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f. 1.
97
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f. 20 –22.
98
Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti..., p. 215. Este exagerată afirmaţia autorului, precum că editarea buletinului
era imposibilă deoarece „unica tipografie din Chişinău .nu dispunea de posibilităţi tehnice pentru a asigura editarea
sistematică a unei gazete”. La acea vreme, în Chişinău, funcţiona Tipografia Regională, care de altfel şi urma să execute
comanda în cazul editării unui periodic gubernial. După renovarea utilagului tipografic, în 1833, a fost instalat şi al treilea
teasc de tipar cu caractere noi.
– 24 –