Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii
forfotă revoluţionară, jurnalul bisericesc era în avangardă. Ceea ce trebuie să subliniem, în primul
rând, este că preoţimea basarabeană nu era/ nu a fost una totalmente adormită şi/sau rusificată.
Acest fenomen poate fi lesne observat din liantul acelor evenimente şi fapte ce întregesc tabloul
general al anilor 1917-1918
Textele cuprinse în paginile revistei Luminătorul, în intervalul 1908-1918, sunt în marea lor
majoritate traduceri şi/sau adaptări după literatura ecleziastică a teologilor ruşi. Aceste pagini
de istorie ne dau posibilitatea să judecăm, să cuprindem într-o singură perspectivă graiul moldovenesc
basarabean de la începutul secolului XX (după o sută de ani de rusificare forţată); să
desprindem – după fiecare rând de lectură – cuvinte din repertoriul substratului intim al graiului
ţărănesc al sufletului românesc basarabean. Iar stângăciile în traduceri nu sunt altceva decât o
formă arhaică de adaptare la pretenţiile unei limbi străine, a limbii stăpânitorului, a spiritualităţii
imperiale ruse.
Presa rusească (scrisă în ruseşte) din Basarabia, la începutul secolului XX, este la fel supusă
interdicţiilor de către cenzură. Deşi contextul social, economic şi lingvistic este un factor favorizant
al acesteia (în detrimentul presei naţionale), presa rusească, se zbate, de fapt, între ambiţia
imperială şi impasul provincial. Sursele cercetate conduc la stabilirea unor particularităţi specifice
presei basarabene (scrisă în ruseşte). Lipsa unei tradiţii în promovarea jurnalismului profesional,
de breaslă, constituie o particularitate distinctă a presei ruseşti la începutul secolului XX. Persoanele
care se lansau în domeniul ziaristicii, fie în calitate de editori sau redactori de ziare, marea
lor majoritate, erau din cele venite din alt domeniu de activitate decât cel al presei scrise. Arhivele
locale conţin suficiente probe în acest sens. Mai mult: lipsa unei tradiţii locale în promovarea
presei scrise a condus la mimare crasă după modele ce apăreau în guberniile centrale ale Imperiului
Rus. Editarea ziarelor, revistelor, anuarelor se făcea, în temei, după un program foarte vast
şi supraîncărcat cu materiale preluate după surse străine ce nu aveau nici o legătură concretă cu
realităţile din provincie. Acele puţine cotidiene ce apăreau la Chişinău, neapărat aveau inserat la
subtitlu titulatura de „cotidian social-politic, literar şi economic”. Presa rusească din această perioadă
mai avea un spaţiu extins rezervat reclamei comerciale. O altă trăsătură distinctă este lipsa
de diversitate. O serie de publicaţii din această perioadă apăreau sub un titlu comun, precum au
fost ediţiile – gen „Bessarabetz” şi/ sau „Basarabia” sau „Drug”. Să mai adăugăm şi lipsa unor ateliere
tipografice în măsură să asigure o periodicitate constantă a publicaţilor periodice. La aceasta
se mai adaugă şi lipsa de muncitori calificaţi în domeniu. Un număr important de titluri apărute
în această perioadă au o durată de cel mult doi-trei ani de activitate, altele fiind identificate doar
după surse de arhivă. Cu atât mai mult cu cât sursele bibliografice existente nu ne dau o informaţie
exactă asupra titlurilor apărute în Basarabia până la anul 1918, inclusiv. Sistemul opresiv al
cenzurii ţariste a anihilat, din start, şi perspectivele de afirmare a ziaristicii ruseşti din provincie,
încât aceasta “nu putea satisface nici cerinţele cititorilor ruşi, aceasta rămânând în cea mai mare
parte „gazete provinciale de nuanţă locală”.
– 137 –