Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Maria Danilov
ficate după surse. Nu există lucrări speciale în problema circulaţiei presei româneşti în Basarabia,
însă trebuie să remarcăm că unele aspecte ale problemei şi-au găsit, totuşi, reflectare în istoriografia
basarabeană, începând cu anii ‘30 ai secolului XX. Nu putem însă trece cu vederea că aceste
ştiri suferă de variate inexactităţi de detaliu, fiind lansate, adeseori arbitrar, fără nici o acoperire
de argumente istorice, ceea ce a condus ulterior la interpretări unilaterale, uneori chiar confuze
şi contradictorii.
Instituţionalizarea sistemului de cenzură în Imperiul Rus către deceniul trei al secolului al XIXlea,
a contribuit la crearea unui sistem riguros de control, în special, în zonele de frontieră. Restricţii
privitor la presa străină, care pătrundea în imperiul ţarilor, sunt prevăzute şi de Statutul de
cenzură aprobat de către Senat în 1826 (art. 129, 136, 137, 141, 168 etc.). Stipulările statutare
prevăzute în diverse articole sunt descrise cu atâtea amănunte, încât se putea de interzis orice.
Acest statut a suportat modificări ulterioare, fiind înlocuit cu un altul în 1828, în baza căruia au
fost elaborate regulamente speciale pentru serviciile vamale ale zonelor de frontieră. Acestea
se aflau în subordonare directă guvernatorului local, pe lângă care exista şi un departament cu
destinaţie specială – Secţia a III-a Imperială – preocupată direct de supravegherea şi respectarea
Statutului de cenzură.
Informaţiile documentare oferite de arhivele locale ne conduc la concluzia că presa românească
care a pătruns în Basarabia, pe parcursul secolului al XIX-lea, a fost supusă restricţiilor de cenzură
după trecerea imediată a hotarului de frontieră. Era, de fapt, prima etapă de control, aceasta
presupunând mai multe trepte: 1. Secţia a III-a de poliţie (din cadrul cancelariei guvernatorului
militar/civil al Basarabiei); 2. Comitetul de cenzura din Odesa (din cadrul cancelariei guvernatorului
general al Novorossiei şi regiunii Odesa); 3. Comitetul de cenzură din Sankt Petersburg (în
prima jumătate a sec. al XIX-lea, aflat în subordonarea mai multor departamente ministeriale).
S-ă constatat, totodată, că sursele documentare oficiale din prima jumătate a secolului al XIXlea
de cele mai multe ori se rezumau la date scunde despre „pachete cu ziare în dialect străin”,
care, alături de alte tipărituri erau înregistrate, de regulă, în registrul/catalogul de evidenţă.
Restricţiile cenzurii privitor la presa „străină”/ românească, care a încercat să pătrundă în Basarabia,
au fost un fenomen constant pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea. În lipsa unor
publicaţii locale de limbă română (toate încercările intelectualilor basarabeni de a înfiinţa o presă
de limbă română au fost înăbuşite „în faşă” de cenzura ţaristă), a existat o permanentă solicitare
a presei româneşti de peste Prut. Intrarea publicaţiilor “străine” pe teritoriul Imperiului Rus era
strict interzisă, în baza Statutului de cenzură (1826). Restricţiile privitor la cenzura presei străine
au existat cu minime modificări pe toată perioada secolului al XIX-lea. Presa românească din
dreapta Prutului era categorisită la capitolul „presă străină” şi respectiv, supusă restricţiilor de
cenzură imediat la trecerea frontierei.
Perspectiva relaţiilor istorice intervenite între ruşi şi români – după Tratatul de Pace de la Berlin
(1856), i-a determinat pe guvernatorii din Basarabia să cunoască starea de lucruri din ţările
române (în special, opinia publică exprimată în presa cotidiană), în scopul de a gestiona cu succes
„o astfel de regiune, locuitorii căreia sunt de aceeaşi limbă, obiceiuri şi moravuri cu cei din Principatele
Dunărene”. Fonton de Verrayon este, astfel, primul guvernator din Basarabia, care obţine
„privilegiul” – prin decret imperial (1860) – să recepţioneze publicaţiile româneşti la Chişinău sub
acoperirea serviciului consular al Departamentului Asiatic Imperial Rus din Iaşi. După doi ani, mai
exact, în 17 martie 1862 (al doilea decret imperial), i s-a permis să recepţioneze presa românească,
fără restricţii de cenzură. La fel, pentru o perioadă de doi ani – 1863-1865 – Biblioteca publică
din Chişinău a beneficiat de abonament la unele reviste şi ziare din Principatele Române, însă atât
aceste publicaţii, cât şi cele ajunse la bibliotecă din colecţia “personală” a guvernatorului, erau
depuse într-un fond special “cenzurat”, fără acces liber pentru publicul larg de cititori.
În contextul valorificării surselor „secrete” din colecţiile arhivelor din Chişinău se înscrie şi apariţia
ziarului Basarabia (Iaşi, 1879). Concluzia ce se impune, însă, în urma decodificării surselor
– 134 –