Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii
Un alt aspect al problemei presei basarabene ţine de difuzarea presei imperiale în Basarabia
pe parcursul secolului al XIX-lea. În lipsa unei prese locale – până spre sfârşitul primei jumătăţi a
secolului al XIX-lea – în Basarabia a fost difuzată pe căi oficiale, exclusiv, doar presa rusă imperială.
Cele mai preţioase informaţii sunt depozitate în fondul Cancelariei Guvernatorului militar/civil al
Basarabiei. Deşi, ar trebui să observăm şi faptul că sursele amintite mai sus ne oferă, fără îndoială,
o perspectivă unilaterală asupra fenomenului difuzării presei ruseşti în provincie. Adică ne oferă
o istorie din punct de vedere imperial, mai exact, al funcţionarului imperial, fie cel din capitală,
din Sankt Petersburg, sau cel din Basarabia. Mai mult: arhivele locale nu sunt complete. Or, fenomenul
presei imperiale difuzate în Basarabia pe parcursul secolului al XIX-lea poate fi urmărit
doar parţial. Nu vom cunoaşte niciodată cum s-a făcut acea difuzare a presei imperiale în cazul
unui abonament particular; care erau preferinţele publicului basarabean, din prima jumătate a
secolului al XIX, în domeniul presei scrise până la apariţia presei oficiale locale (1854, iulie 17).
De asemenea, a fost dificil să urmărim impactul instituţiilor de cenzură asupra presei imperiale
pe parcursul secolului al XIX. Perspectiva de abordare a fenomenului ne oferă, totuşi, o posibilitate
unică să urmărim „cum s-a făcut” sau, mai exact, „cum s-a încercat să se facă” acea difuzare
a presei oficiale în provincie; care era mecanismul de funcţionare a maşinii imperiale în această
direcţie? Pentru că este important să ştim/cunoaştem cu ce fel de presă ne-au „alimentat” imperialii
până la apariţia propriu-zisă a presei locale. Mărturiile documentare conturează o imagine,
pe cât posibil, apropiată realităţilor obiective ale fenomenului cercetat.
Începutul anilor ’30 ai secolului al XIX-lea, este considerat, pe bună dreptate, în istoria jurnalisticii
ruseşti, drept o etapă de debut a presei de specialitate. Acest gen de publicaţii se află în afara
cenzurii. Ele sunt susţinute şi promovate de diverse ministere şi departamente ministeriale, ceea
ce le-a asigurat o difuzare pe tot cuprinsul Imperiului Rus: Санктпетербургские Сенатские
Ведомости şi Московские Ведомости. Funcţionarii ţarişti, de toate nivelele, citeau foia proguvernamentală
a lui Nikolai Greci – Северная Пчела.
Presa imperială rusă a avut o difuzare restrânsă în Basarabia secolului al XIX-lea. Publicaţiile
departamentale aveau un număr limitat de cititori în toate guberniile din imperiu. Editorii suportau
cheltuieli enorme, însă acest gen de publicaţii nu şi-au găsit o acoperire reală. Este un motiv
pentru care mulţi dintre editorii ruşi au preferat să se orienteze spre publicaţiile literare sau ştiinţifico-literare.
Sursele cercetate stau dovadă că, atât funcţionarii imperiali (de origine velicorusă), cât şi cei
localnici nu manifestau nici un interes cultural faţă de presa din Sankt Petersburg sau Moscova.
Sintagma: „nici un doritor nu s-a aflat” este fixată frecvent în documentele cercetate. Aceste
mărturii exprimă întocmai acea stare de fapt a unei părţi a societăţii basarabene, invadată de
funcţionari imperiali de tot soiul, şi care lâncezeau într-un mediu provincial de la frontieră fără a
fi interesaţi de viaţa mondenă a centrului imperial.
Fenomenul cenzurii, impactul acesteia asupra presei imperiale răspândite în Basarabia a fost
urmărit, în special, în baza ediţiilor particulare. Mecanismul de difuzare a presei imperiale ruse a
funcţionat cu schimbări minime pe tot parcursul secolului al XIX.
În contextul problemei presei şi cenzurii în Basarabia „sub ruşi” a fost urmărit insistent şi fenomenul
circulaţiei presei româneşti. Către a doua jumătate a secolului al XIX-lea are loc o anumită
schimbare de imagine în perspectiva relaţiilor dintre ruşi şi români (după Tratatul de Pace de la
Berlin (1856). Guvernatorii din Basarabia sunt nevoiţi să cunoască starea de lucruri din Principatele
Române (în special, opinia publică exprimată în presa cotidiană). Astfel, Fonton de Verrayon
este primul guvernator din Basarabia care obţine „privilegiul” – prin decret imperial (1860) – de
a recepţiona publicaţii româneşti la Chişinău (sub acoperirea serviciului consular al Departamentului
Asiatic Imperial Rus din Iaşi). În 17 martie 1862 (al doilea decret imperial) s-a permis recepţionarea
presei din Principate, fără restricţii de cenzură.
Ştirile de referinţă, cunoscute deja în scrisul nostru istoric, din păcate, astăzi nu mai pot fi veri-
– 133 –