Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Maria Danilov
măsura adevărului istoric ce ar permite să închegăm, în cele din urmă, o imagine clară, integră a
istoriei Basarabiei „sub ruşi”. Or, această imagine a Basarabiei este împestriţată de multiple erori
şi/sau exagerări, care, odată preluate şi multiplicate în scrisul nostru istoric, au perpetuat o stare
anevoioasă, defel favorabilă cercetării istorice. Cercetători consacraţi în domeniu, în marea lor
majoritate, susţin, că buletinul eparhial a apărut în ediţie bilingvă între anii 1867-1871, ceea ce nu
corespunde întocmai adevărului istoric. În urma cercetărilor întreprinse asupra colecţiei revistei
Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, s-a constatat cu certitudine că, anume situaţia incertă în
problema respectării bilingvismului a constituit prilej de confuzie istoriografică în scrisul nostru
istoric. Or, revista, deşi îşi încheiase versiunea bilingvă către mijlocul anului 1871 (nr. 16 din 15-31
august [partea neoficială] a fost ultimul), în anul următor – 1872, au mai apărut câteva texte în
română, fără a avea text paralel în rusă.
Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti a apărut în versiune bilingvă pe parcursul a cinci ani
(1867-1872). Textul în pagină s-a tipărit constant pe două coloane doar pentru etapa de apariţie
a revistei în ediţie bilingvă. Versiunea în „limba moldovenească” era aranjată pe dreapta paginii.
Or, doar textele-anexe, de regulă, cu paginaţie separată se tipăreau în pagină plină, fără coloane.
La fel ar trebui să reţinem că atât partea „oficială”, cât şi cea „neoficială” s-au editat constant cu
paginaţie separată. Spre exemplu: partea oficială a revistei nr.12 din 15 decembrie 1867 – avea
un volum de 130 pag. iar partea neoficială – 464 pag. Din cele arătate se poate uşor constata
că volumul informaţiei apărut în partea neoficială a buletinului era mult mai consistent, adică
aproape triplat. În urma cercetărilor întreprinse asupra colecţiei de reviste s-a stabilit: 1) criteriul
bilingvismului a fost respectat doar în primii doi ani de apariţie a revistei: 1867-1869; 2) Începând
cu nr. 3-4, 1869 treptat este omisă traducerea unor texte în română: atât din partea oficială, cât şi
cea neoficială. În final, pe parcursul anului 1872, în cuprinsul revistei apar doar unele fragmente
răzleţe a textelor traduse în română (versiunea românească, în special, partea neoficială este una
tradusă şi abundă în calchieri lexicale).
În lipsa unor certe mărturii documentare (sursele cercetate nu indică impactul unei interdicţii
oficiale a cenzurii sinodale) este nespus de dificil să ne pronunţăm direct în această nelămurită
problemă încă. Suspendarea versiunii româneşti a buletinului (1872) a coincis mai degrabă cu
atmosfera social-politică din anturajului administraţiei imperiale din Basarabia, defavorabilă limbii
române. Este tocmai perioada în care limba română este suspendată ca obiect de studiu în
sistemul de învăţământ din Basarabia (1871). O dată cu numirea în scaunul eparhial din Chişinău
a episcopului Pavel Lebedev (23 iunie 1871-16 iunie 1882), suspendarea versiunii româneşti a
buletinului s-a întâmplat foarte curând. Acesta îşi asigurase un control drastic asupra publicaţiei.
Drept urmare a stadiului actual al investigaţiei asupra problemei înaintăm câteva consideraţii de
ordin general: mai întâi trebuie să punem în evidenţă faptul că, revista Kišiniovskie Eparchial’nye
Vedomosti, a fost prima şi/ sau unica publicaţie în limba română apărută în Basarabia pe parcursul
secolului al XIX-lea (ediţia bilingvă apare între anii 1867-1872). Şi doi: buletinul a fost unica
publicaţie bisericească, care a avut o apariţie constantă între anii 1867-1917.
Fără îndoială, apariţia revistei Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti în ediţie bilingvă, poate fi
calificată drept o izbândă efemeră a clerului basarabean. Pe de altă parte, vom observa că problema
revistei eparhiale se înscrie într-un context mult mai larg al investigaţiei istorice. Faptul că
anume clerul a fost acea categorie socială din Basarabia secolului al XIX-lea, care a izbutit să-şi
apere dreptul de a edita o publicaţie în limba română are şi o altă explicaţie istorică. Fenomenul
publicistic se înscrie mai degrabă pe linia unei tradiţii culturale în tipărirea cărţilor liturgice în limba
română, care îşi are începutul din 31 mai 1814, când a fost deschisă Tipografia Eparhicească
din Chişinău sub oblăduirea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Anume în această tipografie
a şi fost tipărită iniţial revista Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti. Însă ar trebui să observăm şi
altceva: clerul basarabean, către a doua jumătate a secolului al XIX-lea, n-a mai manifestat consecvenţa
de altădată în susţinerea şi promovarea limbii române în paginile buletinului eparhial.
– 132 –