Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii
orice învoire trebuia să fie şi o asigurare, precum că nu va fi folosită împotriva intereselor statului;
instituţiile de cenzură urmau să asigure respectarea noilor restricţii prin supravegherea strictă de
către poliţia locală, dar şi prin loialitatea persoanelor exprimată de către cei ce beneficiau de o
asemenea învoire; certificatele pentru înfiinţarea tipografilor vor fi eliberate numai pentru acele
localităţi, în care exista o supraveghere strictă a poliţiei locale, adică în oraşele centre de gubernii
sau centre de judeţ, localităţile mici fiind excluse.
Pe parcursul secolului al XIX-lea sunt consemnate preţioase informaţii privitor la fenomenul
publicistic basarabean: numeroase articole şi studii risipite în presa vremii, însă scrise, în mare
parte, în ruseşte (Al. Hâjdeu, P. Filatov, Gh. Gore, I.I.Tanski ş.a.). S-a încercat o recreare de imagine
a istoriei presei din Basarabia. Aceasta va deschide, cu certitudine, faţete noi, necunoscute mai
înainte şi va crea o posibilitate unică de cunoaştere a unui trecut mereu evocat, însă niciodată
cercetat în măsura adevărului istoric.
Au existat în Basarabia secolului al XIX-lea, încercări de a crea şi o publicistică românească.
Corespondenţele apărute în gazeta liberală bucureşteană – Telegraful, apoi în Telegraful Român
pe o perioadă de aproape zece ani (1880-1890), stau mărturie în acest sens. Stabilirea identităţii
corespondentului din Chişinău (semna cu pseudonimul „Basarab”), rămâne în continuare o problemă
nerezolvată încă în plan de cercetare.
Alte încercări de publicistică basarabeană (românească) sunt atestate către mijlocul secolului
al XIX. Timp de aproape un deceniu (1859-1865), consilierul Ioan Dabija a încercat în repetate rânduri,
însă fără succes, să obţină permisiunea editării unui periodic în Basarabia. Acţiunile acestuia
în domeniul ziaristicii basarabene sunt tributare intereselor politice ale administraţiei imperiale
din Basarabia. Sistemul autoritar al cenzurii ţariste, însă, a anihilat în „faşă” şi acest proiect publicistic.
Consilierul Ioan Dabija a insistat de fiecare dată către conducerea gubernială în vederea
obţinerii unor taxe speciale cu acoperire din cheltuielile de stat pentru abonamentul presei româneşti
(din Principatele Române). Exemplarele primite au fost parţial depozitate în colecţiile
Bibliotecii Publice din Chişinău.
În acelaşi context se înscrie şi iniţiativa boierului Constantin Cristi, în 1862, de a deschide la
Chişinău ”o tipografie moldovenească” în scopul de a tipări cărţi şi broşuri, dar şi o ”gazetă moldovenească”.
Documentele decodificate (din arhivele de la Chişinău) îl prezintă pe Constantin Cristi
ca pe un luptător deschis împotriva cenzurii ţariste – demersuri repetate, proteste, acţiuni îndrăzneţe
(procurarea şi instalarea teascului tipografic contrar interdicţiilor cenzurii), asigurându-i un
loc de frunte printre intelectualii basarabeni cu idei progresiste din a doua jumătate a secolului
al XIX-lea.
O altă iniţiativă de a edita la Chişinău o gazetă „politico-literară” cu titlul de Bessarabskii Vestnik
(Curierul Basarabean), în 1873, aparţine basarabeanului Gheorghe Gore. Demersul acestuia,
însă, „nu şi-a aflat aprobare” la Departamentul Principal în problemele presei şi cenzurii. Istoricul
Al. Boldur (în lipsa unor mărturii certe) plasa greşit acest eveniment publicistic în contextul mişcării
de emancipare naţională a polonezilor (1863).
Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti este cea de-a a doua publicaţie oficială a provinciei (după
13 ani de la apariţia primei publicaţii basarabene – Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, 1854 ),
ceea ce stă mărturie că regimul de cenzură în Basarabia a fost foarte dur. În plus, sistemul restrictiv
al cenzurii ţariste a anihilat din start alte iniţiative particulare de a întemeia în provincie o presă
în limba română.
Buletinul eparhial – Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, fiind o publicaţie cu statut oficial,
a urmat întocmai un model imperial (după pilda eparhiilor ruseşti). Conducerea eparhială avea
în supraveghere strictă programul de activitate al revistei stabilit conform stipulărilor prevăzute
de cenzura sinodală. În plan istoriografic avem de a face cu o situaţie nelămurită în problema
respectării bilingvismului în paginile primei reviste în limba română Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti.
Mai degrabă, este vorba de un trecut mereu evocat, însă niciodată cercetat suficient în
– 131 –