Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Maria Danilov
Funcţionarii administraţiei imperiale, de diferite nivele, nu-şi asumau nici o decizie imediată.
Verdictul final, în temei, aparţinea Comitetului de cenzură din Sankt Petersburg. Apoi, stipulările
statutare prevăzute în diverse articole erau descrise cu atâtea amănunte încât se putea interzice
orice. Cert este că, instituţionalizarea sistemului de cenzură în Imperiul Rus către a doua jumătate
a secolului al XIX-lea a contribuit la crearea unui sistem riguros de control, în special, în zonele de
frontieră. Să mai amintim în context că, în Basarabia, zonă de frontieră a imperiului ţarist la acea
vreme, încă nu exista o presă locală, deşi, încercări în acest sens, după cum s-a arătat mai sus,
au fost mai multe şi mult mai devreme decât în alte gubernii ale imperiului (anii ’30 ai sec. XIX),
prima publicaţie oficială va apărea mult mai târziu – abia în 17 iulie 1854. Odată cu schimbarea
statutului administrativ al Basarabiei, în 1873 (din „oblaste” este redusă la „gubernie”), publicaţia
Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, la rândului ei este redenumită în Bessarabskie Gubernskie
Vedomosti (1873-1917).
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în imperiul ţarist n-a existat un departament special
care s-ar fi ocupat în exclusivitate cu problemele presei, aceasta fiind subordonată diferitelor ministere
– cel de Interne sau al Instrucţiunii Publice. În urma ucazului imperial din 6 aprilie 1865,
a fost creat Departamentul Principal pentru Problemele Presei (Glavnoe Uprvalenie po Delam
Pečati), intrat în vigoare la 1 septembrie 1865.
Un fenomen de excepţie pentru istoria presei basarabene îl constituie încercările întreprinse
între anii 1846-1848 de un grup de nobili basarabeni, în scopul de a edita o gazetă particulară cu
titlul Românul. În lipsa presei locale programul de editare al ziarului prevedea ca acesta să preia
temporar şi funcţiile unui buletin regional, ceea ce, evident, era o acţiune destul de îndrăzneaţă
pe atunci, însă absolut incompatibilă în raport cu conceptul imperial privitor la rolul şi programul
de editare al ziarelor din gubernii. Faptul că iniţiativa de editare a ziarului Românul este delegată
(de către un grup de boieri) prin intermediul unui proprietar de tipografie, constituie o mărturie
în plus, că se miza pe o evitare a unei confruntări directe cu autorităţile cenzurii imperiale. De
altfel, o asemenea practică de obţinere a autorizaţiei era destul de răspândită în imperiul ţarist.
Iniţiativa de editare a ziarului Românul a coincis în timp cu anii cei mai grei de reacţiune ţaristă
numiţi de contemporani „teroarea reacţiunii” (1848-1855). Aşa-numitul „Comitet din 2 aprilie”(1848),
condus de contele D. Buturlin era delegat cu funcţii speciale de supraveghere a Departamentului
de cenzură. Deşi această încercare a rămas în istoria presei basarabene doar la
nivelul unei iniţiative cenzurate, ea este o elocvenţă vie asupra existenţei în Basarabia, la mijlocul
secolului al XIX-lea, a unei conştiinţe de neam a românilor basarabeni care au tins mereu spre afirmarea
propriilor valori. Înăbuşirea în faşă a acestui impresionant program de cultură românească
are drept consecinţă împingerea şi mai mult, în timp, a datei de naştere a presei româneşti din
Basarabia.
În deceniul şapte al secolului al XIX-lea, la Chişinău au fost atestate câteva încercări temerare
de a crea o presă românească. Aceste încercări publicistice au o acoperire documentară impunătoare,
fie în arhivele locale, fie în cele din Sankt Petersburg sau din Bucureşti. Or, aceste fapte culturale
sunt o mărturie în plus despre existenţa unei conştiinţe identitare perpetui în acest spaţiu
românesc. Perspectiva unei restituţii documentare ale acestor eforturi culturale a fost semnalată
de repetate ori în scrisul nostru istoric.
La începutul anilor ’70 ai sec. XIX, societatea imperială rusă era totalmente marcată de noile
schimbări intervenite odată cu introducerea noului Statut de Cenzură (1865). Însă, până la intrarea
în vigoare a noului regulament, privitor la activitatea tipografică, Ministrul de interne a găsit
de cuviinţă – anticipând evenimentul cenzurii – să îndemne şefii de gubernii, expediind acestora o
directivă specială, prin care se cerea, ca aceştia să respecte întocmai noul Regulament de cenzură.
Restricţiile în domeniul activităţii tipografice sunt incomparabile cu orice alt domeniu de activitate,
chiar şi atunci când sunt respectate întocmai formalităţile legii: eliberarea certificatelor sau refuzul/interzicerea
activităţii tipografice depindea exclusiv de voia administraţiei locale, de aceea
– 130 –