Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Maria Danilov 

Presă şi cenzură în Basarabia. Documentar 

secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea

Seria 

Istorii şi Documente Necunoscute – IDN 

Monografii 

M 5 

Maria Danilov 

Presă şi cenzură în Basarabia. Documentar 

secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea 

Coordonatorul ediţiei: 

Sergiu Musteaţă 

Acest volum este editat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. 

DRP nu poartă răspundere pentru conţinutul lucrării.

Maria Danilov 

Presă şi cenzură 

în Basarabia 

Documentar 

secolul al XIX-lea – începutul secolului XX 

(Din dosarele secrete ale arhivelor guberniale din Chişinău) 

Press and censorship 

in Basarabia 

19 th century – beginning of 20 th 

(Secret files of Gubernial Archives from Chişinău)

CZU 271(478)(091) 

D 26 

Recomandată pentru publicare de către Consiliul Știinţific al MNAIM al AȘM 

(Proces-verbal nr. 18 din 22 decembrie 2011) 

Referenţi: 

Gheorghe Negru, doctor în istorie, conf. univ., Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AȘM 

Marian Petcu, doctor în sociologie, conf. univ., Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea 

din Bucureşti 

Lector: Marcela Mardare 

Tehnoredactare: Gabriel Andronic, Roman Mardare 

Coperta: Ruxanda Romanciuc 

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii 

Danilov, Maria 

Presa şi cenzura în Basarabia. Documentar (Secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX.lea) / Maria Danilov. – Ch.: 

Pontos, 2012 (F.E.-P. „Tipografia Centrală”). – 208 p. 

500 ex. 

ISBN 978-9975-51-143-8 

ISBN 978-9975-51-143-8 

© M. Danilov, 2012

CUPRINS 

PRELIMINARII...................................................................................................................................7 

Capitolul I.PRESA DIN BASARABIA: CONTEXTE, AMBIŢII IMPERIALE, 

TRADIŢIE ŞI COSMOPOLITISM 

1. Presa din Basarabia. Reflecţii istoriografice................................................................................8 

2. Presa românească în colecţii de patrimoniu.............................................................................15 

3. Analiza surselor.........................................................................................................................19 

Capitolul II. EPOCA DEBUTULUI. PROIECTE CENZURATE 

1. Începuturile presei basarabene: contextul imperial şi specificul local.....................................22 

2. O conştiinţă românească perpetuă – Ziarul Românul (1846)...................................................27 

3. Alte proiecte cenzurate: încercările lui Constantin Cristi şi Gheorghe Gore.............................32 

4. Ioan Dabija, cenzura ţaristă şi problema presei româneşti în Basarabia: 

încă un proiect românesc cenzurat (1858-1864)..........................................................................35 

5. Prima publicaţie în limba română: „Vedomosti de Eparhie” – o izbândă efemeră..................42 

Capitolul III. CIRCULAŢIA PRESEI ŞI INSTITUŢIILE DE CENZURĂ 

1. Difuzarea presei imperiale în Basarabia....................................................................................52 

2. Circulaţia presei româneşti în Basarabia şi cenzura ţaristă (1858-1868)..................................64 

3. Presa ieşeană în dosarele secrete ale ohranei ţariste din Chişinău 

(cazul ziarului Basarabia, 1879).....................................................................................................75 

Capitolul IV. PRESĂ ŞI CENZURĂ ÎN BASARABIA LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI al XX-lea 

1. Primul ziar de limbă română – izbânda a unei generaţii de jertfă (1906-1907)........................82 

2. Despre proiectul unei reviste bisericeşti „în limba moldovenească”......................................100 

3. Presa de expresie rusă: între ambiţia imperială şi impasul provincial...................................113 

concluzii finale.........................................................................................................................129 

summary...................................................................................................................................138 

Резюме..................................................................................................................................................146 

sigle şi abrevieri......................................................................................................................150 

SURSE..........................................................................................................................................151 

Bibliografie..............................................................................................................................153 

Anexe / Circulare „strict secrete” şi corespondenţă...................................................................161 

IndICE 

I. Indice de titluri.........................................................................................................................203 

II. Indice de nume.......................................................................................................................206

CONTENT 

INTRODUCTORY..............................................................................................................................7 

Chapter I. Press in Bessarabia: context, imperial ambitions and cosmopolitism 

1. Some historiographic reflections................................................................................................8 

2. Romanian press issue in patrimonial collections from the Republic of Moldova.....................15 

3. Analysis of sources....................................................................................................................19 

Chapter II. Epoch of debut. Beginnings of censorship 

1. Beginnings of Bessarabian press: imperial context and local specifics.....................................22 

2. Perpetual Romanian consciousness – Newspaper Românul (1846).........................................27 

3. Another censorship projects: Constantin Cristi and Gheorghe Gore........................................32 

4. Ioan Dabija, tsarist censorship and the issue of Romanian press in Bessarabia (1859-1865)......35 

5. First publication in Romanian language: Eparchial Newsletter – an ephemeral victory..........42 

Chapter III. Press circulation and censorship institutions 

1. Diffusion of imperial press in Bessarabia..................................................................................52 

2. Circulation of Romanian press and tsarist censorship (1858-1868).........................................64 

3. Iasi’s press in secret files of tsarist guard of Chişinău (case of newspaper Basarabia, 1879).......75 

Chapter IV. Press and censorship in Bessarabia at the beginning of 20 th century 

1. First Romanian language newspaper: a victory of generation of sacrifice (1906-1907)...........82 

2. About the project of religious magazine “in Moldavian language”........................................100 

3. Russian language press: between imperial ambition and provincial impasse........................113 

Conclusions.............................................................................................................................129 

Summary.....................................................................................................................................138 

Резюме.......................................................................................................................................146 

List of abbreviations.............................................................................................................150 

Sources.....................................................................................................................................151 

Bibliografphy .........................................................................................................................153 

Annexes/ „Strictly confidential” reports and „Confidential” letters.........................................161 

Index 

I. Index of titles...........................................................................................................................203 

II. Index of names........................................................................................................................206

Presă şi cenzură în Basarabia. Documente şi comentarii 

PRELIMINARII 

Presa basarabeană din perioada ţaristă, în linii mari, este o reflecţie complexă şi contradictorie 

a evenimentelor ce s-au produs în acest spaţiu, înţelegerea cărora – pentru cercetător – prezintă 

dificultăţi şi în zilele noastre. Sursele bibliografice existente – de la contribuţiile rezumate în 

lucrări pe probleme şi subiecte aparte, la studii monografice de sinteză – nu ne oferă, din păcate, 

un tablou integru şi cuprinzător al istoriei presei propriu-zise. La fel, se cere să precizăm că cercetările 

asupra istoriei presei basarabene, în special după anii ’90 ai secolului al XX-lea şi până la zi, 

au fost în temei orientate spre valorizarea surselor documentare ce ţin de apariţia presei româneşti 

în Basarabia la începutul secolului al XX-lea. Au rămas în continuare nevalorificate sursele 

ce ţin de istoricul presei basarabene în ansamblul ei, al presei de orientare imperială, de expresie 

rusă şi, care acoperă aproape în întregime spaţiul mediatic basarabean în intervalul 1854-1918. 

Or, nivelul actual al înţelegerii şi/sau cunoaşterii fenomenului presei basarabene, încă foarte vag, 

este abia la început de cale. 

Demersul nostru se înscrie, mai degrabă, în contextul unei interpretări documentare asupra 

istoriei presei basarabene privită din perspectiva cenzurii imperiale. Or, aceasta din urmă şi-a 

impus amprenta diriguitoare asupra întregului proces de constituire a presei basarabene. Şi mai 

mult, însuşi fenomenul presei din tot cuprinsul imperiului ţarist nu poate fi conceput şi realizat în 

întregime fără o raportare adecvată la instituţiile cenzurii. Sarcina noastră este doar de a lămuri 

şi de a scoate în evidenţă impactul cenzurii imperiale în raport cu unele particularităţi ale presei 

basarabene de-a lungul unui secol de dominaţie străină. 

Presa basarabeană s-a dezvoltat, ca, de altfel, întregul proces cultural din această provincie, 

începând cu anul 1812 şi până în prezent – în dependenţă de două influenţe, două structuri, 

două modele, de fapt: cel românesc (se are în vedre factorul general românesc), care este unul 

benefic, firesc şi respectiv, cel rusesc, în structura căruia Basarabia a fost împinsă spre o remodelare 

forţată timp de aproape două secole. Astfel, istoria presei basarabene se proiectează într-un 

model mult mai complex, mai contradictoriu decât apare ea în „istoria” lui Boris Trubeţkoj (1989) 

sau în cea a lui Dumitru Coval (1992). 

Moştenirea cea mai gravă a istoriografiei basarabene din perioada regimului totalitar este 

influenţa ideilor preconcepute asupra scrisului nostru istoric. Efortul cercetătorului asupra 

problemei istoriei presei din Basarabia nu poate fi lipsit de duplicitatea contextelor social-istorice 

şi politice în care s-a plăsmuit modelul basarabean. De aceea, credem, se impune o analiză 

a presei basarabene din perspectiva specificului provincial raportat la realităţile concret-istorice 

ale fenomenului imperial, în totalitate, pus sub semnul unei abordări documentare. 

Literatura istorică asupra presei basarabene, adică cea referitoare la toată presa cuprinsă în 

spaţiul dintre Prut şi Nistru – de la origini şi până la zi – este un fenomen peste măsură de nuanţat 

şi presupune nişte învăţături care, cel puţin proiectate din punctul de vedere al impactului nefast 

cu realităţile social-politice şi culturale în care acesta s-a realizat, nu ar fi bine să fie neglijată. Cu 

atât mai mult că nivelul actual îl înţelegerii fenomenului presei basarabene este încă foarte vag şi 

abia se află la început de cale. Şi asta se întâmplă tocmai din cauza că lipsesc cercetările sintetice 

generale, adică acelea care analizează întreaga literatură privind fenomenul propriu-zis al presei 

şi, care ar fi în măsură să ne ofere o imagine integră, de ansamblu. 

– 7 –

Maria Danilov 

Capitolul I 

PRESA DIN BASARABIA: CONTEXTE, AMBIŢII IMPERIALE, 

TRADIŢIE ŞI COSMOPOLITISM 

1. Presa din Basarabia. Reflecţii istoriografice 

Literatura istorică asupra presei basarabene, adică cea referitoare la toată presa cuprinsă 

în spaţiul dintre Prut şi Nistru – de la origini şi până la zi – este un fenomen peste măsură de 

nuanţat. Nivelul actual al înţelegerii fenomenului presei basarabene, încă foarte vag, este abia 

la început de cale. Şi asta se întâmplă tocmai din cauza că ne lipsesc atât cercetările temeinice 

pe subiecte aparte, cât şi cele sintetice generale, adică acelea care analizează întreaga literatură 

privind fenomenul propriu-zis al presei şi, care ar fi în măsură să ne ofere o imagine integră, de 

ansamblu. Demersul nostru istoriografic îşi are rostul şi/sau justificarea doar în măsura în care ne 

permite să judecăm despre stadiul la care se află cunoaşterea istorică asupra fenomenului presei 

basarabene. De aceea, credem, nu ne putem angaja decât într-o cuprindere sintetică şi foarte 

sumară vis-à-vis de scrierile istorice privitoare la presa din Basarabia pentru a preciza „ce şi cât” 

se cunoaşte în acest domeniu. Dar şi să proiectăm, în linii mari, direcţiile prioritare ale cercetării 

istoriei presei din Basarabia în perioada ţaristă. 

Vom semnala, de asemenea, ori de câte ori va fi nevoie, şi unele observaţii principiale asupra 

scrisului nostru istoric. Istoriografia sau mai bine zis, analiza literaturii istorice privitor la presa 

basarabeană s-ar încadra, mai degrabă, la capitolul de „istoriografie rusă”, adică de studii scrise 

în ruseşte, dat fiind faptul că, acestea din urmă, alcătuiesc o proporţie impunătoare din volumul 

total al scrierilor în domeniu. La fel, o trăsătură distinctivă a studiilor de istorie a presei, în special 

cele apărute in RSSM (1944-1989), o constituie analizele presei pe perioade istorice. 

Urmând această cale marcată deja pe traseul istoriografic al presei basarabene am putea delimita, 

cel puţin trei etape distincte în cercetarea presei: I. 1918-1940/1941-1944; II.1944-1989; 

III.1989-2009. 

*** 

Faza încercărilor (1918-1940). Singura sinteză istoriografică pe segmentul interbelic, care se 

referă la presa basarabeană – în sensul propriu al cuvântului – este un studiu semnat de Ştefan 

Ciobanu, în 1923, şi publicat în cartea Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă. 

Destul de modest ca volum, însă foarte consistent în conţinut, acest studiu a creat pentru 

prima dată o imagine de ansamblu despre periodicele româneşti apărute în Basarabia în intervalul 

1867-1917, adică exact pe o jumătate de secol. Cărturarul basarabean avea „mulţumirea 

sufletească, nădăjduind că lucrarea va contribui totuşi cu ceva la cunoaşterea mai îndeaproape a 

sufletului poporului românesc din Basarabia, atât de mult ignorat şi de aceea atât de mult expus 

aprecierilor greşite” 1 . Autorul din start ne anunţă că obiectul lui de studiu n-a cuprins „articole 

şi studii, care priveau cultura românească, scrise în ziarele şi revistele ruseşti”, presupunând, 

totodată că numărul acestora din urmă „este foarte mare”. Pentru că „n-a fost aproape revistă 

mai mult sau mai puţin serioasă, care într-un fel sau altul să nu fi atins chestiunea românilor din 

Basarabia” 2 . Şi cu toate acestea opinia publică rusească, constată autorul citat, era „rău informată 

asupra Românilor”. Pentru evoluţia publicisticii româneşti basarabene sunt importante 

referinţele şi aprecierile obiective ale cercetătorului, bazate pe surse şi mărturii inedite, culese 

1 

Ştefan Ciobanu, Publicaţiile periodice româneşti, în Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura encilclopedică 

Gheorghe Asachi, Chişinău, 1992, p. 223-243 [Prima ediţie a cărţii apare în 1923], p. 3. 

2 

Ibidem, p. 223. 

– 8 –


din izvoarele cele dintâi. Centrat pe linia interesului naţional promovat în publicistica timpului, 

Ştefan Ciobanu a reuşit să urmărească „caracterul naţional” al ziarelor basarabene începând cu 

anul 1906 şi până la 1917. Cu o insistenţă şi o minuţiozitate ştiinţifică de admirat, cercetătorul 

a reuşit să scoată la lumină pagini puţin sau de fel cunoscute din istoria presei româneşti basarabene. 

Mai mult chiar – a încercat şi în parte a reuşit – să schiţeze câteva însemnări şi asupra 

unor publicaţii scrise „în ruseşte a acelor români basarabeni, care nutreau sentimente naţionale, 

care apărau chestiunea naţională, care propagau ideea culturii româneşti în Rusia” 3 . Astfel 

a cercetat „notiţele de călătorie” ale lui Alexandru Sturdza, publicistica lui Gheorghe Gore, Alexis 

Nacco, Ioan Halippa, Alexe Mateevici, Leon Casso ş.a. 4 . De asemenea, Ştefan Ciobanu a întreprins 

primele investigaţii asupra presei de limbă română din cele trei judeţe alipite (în urma războiului 

Crimeii) la Principatului Moldovei (1858-1876) 5 . 

În linii mari, ar trebui să subliniem faptul că, cercetările lui Ştefan Ciobanu s-au bucurat de 

o înaltă apreciere în epocă, iar lucrarea amintită mai sus devenise una de referinţă în domeniu 

chiar din momentul apariţiei acesteia 6 . La fel de actuală pare a fi aprecierea lui Liviu Marian în 

acest sens (1932): „Unicul studiu privitor la publicaţiile periodice basarabene era compartimentul 

presei din lucrarea lui Ştefan Ciobanu apărută la 1923 7 . Prima încercare însă nu era completă. Si 

asta din motivul că surse sunt foarte puţine” 8 . 

Alte studii cu referiri la presa basarabeană le datorăm ardeleanului Onisifor Ghibu 9 . De altfel, 

ca şi în cazul elucidat mai sus, cercetările lui Onisifor Ghibu nu fac parte din categoria lucrărilor 

dedicate în exclusivitate presei. Autorul, însă, deţine o concepţie istorică asupra evenimentelor 

culturale ce s-au produs în provincia românească de la est de Prut, aflată timp de mai bine de 

un secol sub tutela autocraţiei ţariste. Cea mai reprezentativă lucrare, în acest sens, rămâne a 

fi studiul De la Basarabia rusească la Basarabia românească (Cluj, 1926) 10 . Deşi lucrarea este 

subordonată unor obiective concepute tematic, chestiunea presei ocupă un spaţiu destul de 

important în cercetările întreprinse de autor şi este prezentată în măsura în care ea poate direcţiona 

mesajul fundamental al cărţii. Astfel sunt selectate date privitor la „Mesagerul Basarabiei 

de la Chişinău” 11 , Junimii Literare din Cernăuţi şi „filişoarele” Frăţiei „Naşterea lui Christos din 

Chişinău” 12 . O analiză de context a presei basarabene s-a făcut pe segmentul cronologic 1906- 

1917, odată cu „prima revoluţie rusească”, care, în opinia autorului, a provocat „cei dintâi paşi 

revoluţionari” pentru Basarabia pe pământul „clasic al toleranţei şi al libertăţii” în Elveţia. Acolo 

apăru, la 1905, ca produs al „presei libere ruseşti”, cea dintâi gazetă basarabeană ce se chema 

Basarabia 13 . Nu va trece cu vederea nici „Basarabia” lui Emanuil Gavriliţă, apărută la Chişinău în 

24 mai 1906, a reuşit să adune în jurul ei „o mână de tineri revoluţionari şi naţionalişti moldoveni”. 

La fel, un comentariu lărgit a fost rezervat revistei bisericeşti Luminătorul 14 , care a reprezentat 

„cu asiduitate politica oficială la care preoţimea basarabeană adera cu toată puterea convingerii 

3 

Ştefan Ciobanu, Publicaţiile periodice româneşti…, p. 223. 

4 

Ştefan Ciobanu, Studii ruseşti asupra trecutului şi culturii românilor, în Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, 

Editura encilclopedică Gheorghe Asachi,Chişinău, 1992, p. 245-256. 

5 

Ibidem p. 4; Liviu Marian, Începuturile publicisticii româneşti, în Viaţa Basarabiei, nr. 2, 1932, p. 43 

6 

Petre Haneş, Scriitori basarabeni, Ed. a II-a, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1936, 246 p., vezi Prefaţa. 

7 

Ştefan Ciobanu. Din istoria mişcării naţionale în Basarabia [II], Viaţa Basarabiei, nr. 1-2, anul II, 1933, p. 3-13; autorul nu indicăpaginile 

referitor la materialele preluate din revistele interbelice. 

8 

Liviu Marian, Începuturile publicisticii româneşti, Viaţa Basarabiei, nr. 2, Chişinău, 1932, p. 43. 

9 

Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Cluj, 1926, p. LVII-CXCII; 

10 

Ibidem, p. LVII-CXCII; 

11 

Ibidem, p. XLVIII. 

12 

Ibidem, p. L. 

13 

Ibidem, p. LVIII; este vorba despre ziarul fondat de către Zamfir Arbore. 

14 

Ibidem, p. LXXXIV –XCVI. 

– 9 –

Maria Danilov 

ei” 15 . În studiul enunţat mai sus, găsim referinţe şi la gazeta Ardealul, România Nouă 16 . 

Pentru evoluţia presei interbelice – până la anii ’30, secolul al XX-lea – ar trebui să reţinem 

studiul semnat de Constantin Mâţu 17 . Studiul respectiv , bineînţeles, nu poate fi trecut în repertoriul 

unor cercetări speciale ce ţin de istoricul presei basarabene. Este o intervenţie ce ţine de stilul 

prompt, publicistic, de abordare ad-hoc a problemei presei interbelice. Constantin Mâţu cunoştea 

din interior acel proces contradictoriu al „evoluţiei” presei naţionale din Basarabia interbelică. 

Paradoxurile realităţilor basarabene erau la suprafaţă, pentru că ajunseră să se susţină, precum 

că situaţia presei de limbă română „era mai rea decât sub ruşi” 18 . Interpretarea asupra fenomenului 

presei ţinea de o istorie imediată, o istorie trăită sub presiunea unor timpuri marcate de 

politicianismul de rutină al unei minorităţi alolingve, care având susţinerea materială şi morală a 

imperiului sovietic făcea ravagii agresive pe piaţa mediatică a Basarabiei. 

Între ştiinţă şi propagandă (1944-1989). Istoria, după cum se ştie, poate fi uşor exploatată 

în scopuri politice şi, în acest sens, istoria presei scrise, din etapa sovietică, este cât se poate de 

concludentă. Sub raport istoriografic – istoria presei din RSSM [Republica Sovietică Socialistă 

Moldovenească – s.n. M.D.] este, fără exagerare, etapa cea mai dificilă şi duplicitară. Subiectele 

presei luate în dezbatere în istoriografia sovietică moldovenească sunt cele comandate de către 

ideologii regimului sovietic. De fapt, în istoriografia oficială se profilează, la anumite etape, două 

direcţii distincte de cercetare: 

1. aa. ’60-70 ai secolului al XX-lea. În această etapă investigaţiile sunt orientate exclusiv spre 

cercetarea presei „de partid”, adică a presei aservite regimului sovietic (literatura istorică 

este scrisă în exclusivitate în limba rusă). 

2. aa. ’70-80 ai secolului al XX-lea. Spre sfârşitul anilor optzeci cercetările sunt redimensionate 

treptat sub o altă paletă tematică: relaţiile moldo-ruso-ucrainene, iar în strânsă legătură cu 

acest subiect este conceput şi „rolul presei ruseşti” în consolidarea ziaristicii basarabene. 

Sunt frecvente – la această etapă – publicaţiile bilingve sau în „limba moldovenească”. 

Vom observa, de asemenea, că cei dintâi se avântă să slujească cu devotament cauzei de 

ideologizare şi/ sau bolşevizare a istoriei presei. Sunt „investigate” şi glorificate doar acele evenimente 

şi fapte legate expres de istoricul presei politice „din epoca evenimentelor revoluţionare şi 

a luptei pentru puterea sovietelor (1905-1917)” 19 , sau a celor care reflectau rolul propagandistic 

al presei ilegale din Basarabia interbelică (1918-1940) 20 . Autorii pornesc din start – în cercetările 

lor – de la o atitudine preconcepută şi antiştiinţifică. Or, ştiut este că, în cercetarea ştiinţifică, 

pornind de la o ipoteză greşită şi rezultatele, respectiv, sunt false. În acea epocă de tristă 

amintire, cercetările în istoria presei au exploatat cu maximă fidelitate tematica presei bolşevice 

(ruse) răspândită în provincie 21 . 

Mai apoi vin cei din a doua pleiadă de condeieri care încearcă să caute o variantă de compromis 

15 

Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească…, p. LXXXIV; autorul aprecia eronat unele evenimente şi fapte ce s-au produs în 

Basarabia la începutul sec. XX; de pildă, O. Ghibu considera că „epoca de la 1914-1916 a fost pentru Basarabia una de libertate”, 

epocă în care „s’ar fi putut face totul, dacă ar fi avut cine să se mişte [...] şi dacă n-ar fi căzut partea cea mai mare a 

mişcării în absurd din cauza nepriceperii, sau a ambiţiei (!) şi chiar a relei credinţe a unora [...]”; vezi Op. cit. p. XCIX. 

16 

Onisifor Ghibu, op. cit., p. CLVIII. 

17 

Constantin Mâţu, O necesitate desconsiderată: presa românească în Basarabia, Chişinău, 1930, 27 p. 

18 

Ibidem, p. 5. 

19 

В. М. Топилина, Легальная печать Молдавии 1905-1907, о первой русской революции, Штиинца, Кишинэу, 1973, 58 

c.; Ю. Г. Иванов, Подпольные типографии «Искры», Штиинца, Кишинэу, 1962, 56 c.; К. Королев, Б. Казаков, Ленинская 

«Искра» в Кишинев, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1975, 262 п.; Н. Казаков, Аичь с-а типэрит газета Искра, Тимпул, 

Кишинэу, 1987, 160 п.; В. Клобуцки, Газетеле кемау ла луптэ, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1971,130 п.; Н. Казак, 

Газета „Молодой Большевик”, орган комбатив ал комсомолулуй дин Басарабия, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 

1978, 138 п. 

20 

Клобуцкий В. С., Болшевитская печать Бессарабии 1918-1921 (под ред,. И.Л. Сабадырева), Картя Молдовеняскэ, 

Кишинэу, 1967, 140 п. 

21 

Клобуцкий В. С., Роль печати МАССР в формирование молдавской социалистической нации, 1924-1940 (red. Д. Е 

Шемяков), Штиинца, Кишинэу, 1976, 196 c.; Бардаш И. Г., Печать Молдавии в период развития и упрочнения 

социализма, Штиинца, Кишинэу, 1975, 156 c.; 

– 10 –


între ştiinţa şi propaganda regimului sovietic. În această categorie de cercetători poate fi înscris 

şi numele lui Boris Trubeţkoj, cunoscut istoric al presei din Basarabia (perioada ţaristă:1854- 

1916) 22 . În studiul documentar consacrat presei basarabene au fost investigate 185 titluri de 

periodice (141 atestate de visu). Studiul conţine şi importante statistici privind evoluţia publicisticii 

basarabene din sec. XIX– înc. sec. XX, informaţiile fiind decodificate atât din arhivele locale, 

cât şi din cele imperiale (din Sankt Petersburg şi Moscova). Vom consemna, de asemenea că, 

sunt nelipsite în această lucrare şi capitole consacrate „presei revoluţionare” din Basarabia, mai 

bine zis a difuzării presei ruseşti in provincie începând cu anii 70-’80 ai sec. XIX– înc. sec. XX 23 . 

În contextul ideologiei gestionate de regimul sovietic erau acceptate, alături de numele unor 

consacraţi ziarişti velicoruşi şi numele unor publiciştii basarabeni, cum ar fi, de pildă, Zamfir 

Arbore, Alecu Russo, B.P. Hasdeu etc. 24 În linii mari, componentele de structură ale cărţii sunt 

studii aparte cu subiect tematic divers, ceea ce prejudiciază imaginea de sinteză a cercetării, însă, 

fără să afecteze valoarea şi utilitatea cărţii ca operă ştiinţifică. Boris Trubeţkoj, a manifestat un 

interes constant „în problema apariţiei presei în Basarabia”, impunându-se printre cercetătorii 

consacraţi în domeniu şi cu alte studii de valoare documentară 25 . 

Un capitol aparte în istoria presei basarabene sunt studiile monografice semnate de Dumitru 

Coval. Anul 1972 a fost unul benefic pentru cercetător, în sensul publicării şi/sau editării unor 

volume solide care, de fapt, au constituit valorificarea unei munci asidue, prin arhive locale şi 

străine, în scopul unei întregiri de ansamblu a imaginii jurnalisticii „moldoveneşti” 26 . Cercetătorul 

este pasionat de „fenomenul jurnalismului” în viaţa social-politică a Moldovei din veacul al 

XIX-lea. Sunt evocate o serie de personalităţi din epoca amintită: Mihail Kogâlniceanu, B.P.Hasdeu, 

Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Sofia Nădejde etc. Alte studii în domeniu – cu importante 

capitole privitor la „apariţia şi dezvoltarea presei periodice basarabene în jumătatea a doua a 

sec. XIX– începutul sec. XX” – au însemnat adevărate evenimente editorial-ştiinţifice la momentul 

apariţiei lor 27 . Sunt cunoscute/recunoscute prin valoarea lor documentară şi multe alte lucrări ale 

neobositului cercetător al presei periodice „moldoveneşti” 28 – cercetări ce se înscriu în ultimul 

deceniu al secolului al XVIII-lea – anii ’30-’50 ai secolului al XIX-lea 29 , rămase, de altfel, primele şi 

unicele încercări de acest gen în publicistica literară de la noi 30 . 

O altă categorie de contribuţii în domeniul mass-media se înscrie spre sfârşitul anilor 80 ai sec. 

XX 31 . 

La sfârşitul deceniului opt al secolului XX, apar şi alte lucrări de referinţă cu importante capitole 

din istoria jurnalisticii basarabene din secolul al XIX-lea. Sunt relevante şi preţioase sub raport 

ştiinţific cercetările întreprinse de Alexandrina Matcovschi la capitolul „literatura moldovenească 

din sec. XIX în publicaţiile ruseşti 32 . Sunt lansate în circuitul ştiinţific date importante selectate în 

22 

Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати Бессарабии 1854-1916, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1968, 270 

p.; (a două ediţie apare în 1989 (272 р.). 

23 

Ibidem, p. 223-232. 

24 

Ibidem, p.224. 

25 

Трубецкой Б. А., Mногообразие и единство, Литература Артистикэ, Кишинэу, 1986, 192 p. (articole în probleme de estetică, 

critică şi jurnalistică). 

26 

Д. Ковал, Филе дин история пресей демократиче молдовенешть, Картя Молдовенеаскэ, Кишинэу, 1972, 208 п. 

27 

Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti, Ştiinţa, Chişinău, 1992, 309 p. 

28 

Д. Ковал, Летописецул фэурарилор, Картя Молдовенеаскэ, Кишинэу, 1984, 115 п. 

29 

D. Coval, Din istoria jurnalisticii ..., p. 7-15. Д. Ковал, Бессарабский Вестник – первая частная газета края, Кишинэу, 

1985, 37 п. 

30 

Dumitru Coval, Ecouri dintr-un secol. Pagini din presa periodică moldovenească a sec. XIX, Editura Universitas, Chişinău, 1991, 407 p. 

31 

Oчерки истории печати, радиовещвния и телевидения МССР (под ред. Ф.З. Окорокова), Картя Молдовенеаскэ, 

Кишинэу, 1986, 348 p. (compartimente tematice: la originile presei sovietice de partid; arma presei scrise; editurile etc.); 

М.Н. Яблоков, Газета и расстояние, Едитура Комитетулуй Сентрал УЛКТ, Moscova, 1971, 144 p. (despre: noile tehnologii 

în presă, mijloace şi căi de transmitere a informaţiei); Д. Ковал, A. Чувашенко, Молдавские адреса в газете «Правда», 

Картя Молдовенеаскэ, Кишинэу, 1975 (o interpretare în stilul publicisticii creative cu subiecte istorico-revoluţionare; cronologic 

cuprinde anii 1912-197). 

32 

Александрина Матковски, Презенце молдовенешть ын публикациле русе дин аний 1880-1905, Штиинца, Кишинэу, 

1976, 216 p. 

– 11 –

Maria Danilov 

baza unor mărturii inedite din arhivele ruseşti, privitor la contribuţia publicistică – în propagarea 

valorilor culturii române – a unor personalităţi marcante din Basarabia, începând cu anii ’30 ai 

secolului al XIX-lea: Alexandru Hâjdeu, B. P. Hasdeu, Ion Tanschi, Gheorghe Gore 33 , Polihronie 

Sârcu, Alexandru Iaţimirschi ş.a. 34 Este valorificat, pentru prima dată, un material documentar 

enorm: atât articole de sinteză publicate în presa rusă 35 , cât şi traduceri ruseşti din literatura 

română 36 . Pe aceeaşi direcţie de investigare a surselor de istorie a presei basarabene se înscriu 

cercetările lui Efim Levit 37 . 

Valorizarea surselor (1989-2010). Această etapă este, totuşi, una distinctă în spectrul istoriografic 

basarabean, odată ce nu numai că respinge tezele false de odinioară, dar şi le acoperă cu 

argumente istorice concludente, valorizând astfel sursele documentare ale istoriei presei basarabene. 

După anul 1989, scrisul nostru istoric înregistrează un şir de studii şi articole apărute în 

diverse reviste de specialitate 38 . Aceste articole, cu o circulaţie restrânsă, sunt risipite în diferite 

publicaţii şi niciodată adunate în lucrări de sinteză. Referinţele noastre – în continuare – sunt 

concentrate asupra lucrărilor apărute în volum şi, care, nemijlocit reflectă fenomenul presei basarabene. 

O importantă contribuţie în cercetarea problemelor presei şi cenzurii în spaţiul cultural 

românesc este volumul apărut în 2005, la Bucureşti (coordonator Marian Petcu), care cuprinde şi 

studiile unor autori din Republica Moldova 39 . 

Nu poate fi neglijat – pentru evoluţia presei basarabene în secolul al XIX-lea – studiul îngrijit 

de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, apărut în două volume, în 1996 şi, respectiv, în 2001, în colecţia 

Pagini despre Basarabia 40 . O lucrare specifică, totuşi, care a cuprins arii de investigaţie risipite 

în presa vremii pe parcursul mai bine de un deceniu. Autorii acestui important studiu de publicistică 

basarabeană nu sunt nişte amatori în istoria cercetării presei propriu-zise. După cum ne 

mărturisesc ei însuşi in „Prefaţa” cărţii, au lucrat ani în şir adunând şi fişând o solidă bază de date 

pentru o proiectată lucrare de „Istorie a presei româneşti” rămasă nerealizată. Însă, pe parcursul 

muncii de investigare a surselor au depistat o serie de publicaţii apărute în gazeta bucureşteană 

Telegraful (autorul acestor texte publicistice nefiind identificat încă) 41 . 

La finele anului 2002, istoria presei scrise din Basarabia s-a completat cu o lucrare de referinţă 

bibliografică în domeniu – Catalogul „Presei basarabene” 42 , problema identificării surselor 

33 

Александрина Матковски, Презенце молдовенешть…, op. cit., p. 129-211. 

34 

Ibidem, p. 24-62. 

35 

Ibidem, p. 136-161. 

36 

Ibidem, p. 161-180. 

37 

Е. Левит, Примеле ынчеркэрь де едитаре а унуй периодик ын Басарабия ши рэспындиря инициалэ а пресей русе ын 

цинут, Штиинца, Кишинэу, 1979 п. 3-30. 

38 

Ion Varta, Presa românească la începuturile sale, în Destin românesc, nr. 4, Bucureşti-Chişinău, 1994, p. 19-31; Ion Varta, 

Unele deziderate ale mişcării naţionale a românilor basarabeani la mijloc de an 1906, în Destin Românesc, nr.1, Bucureşti- 

Chişinău, 1995, p. 48-60; Valeriu Popovschi, Rolul ziarului „Cuvânt moldovenesc” în trezirea conştiinţei naţionale a românilor 

basaraben în 1917, în Destin Românesc, nr. 4, Bucureşti-Chişinău, 1995, p. 76-85; Gheorghe Negru, Ziarul “Basarabia” (1906- 

1907): informaţii inedite, în Destin Românesc, nr. 3, Bucureşti-Chişinău, 2001, p. 63-76; Maria Hasnaş, Ziarul Basarabia 

– câteva file de arhivă, în Anuar, Chişinău, 1992, p. 205-208; Elena Ploşniţa, Aspecte privind dezvoltarea presei de limbă 

română în Basarabia, în Anuar, Chişinău, 1995, p. 239-245; Maria Danilov, Presă şi cenzură în Basarabia (sec. XIX-înc. sec. XX), 

Jurnalism & Comunicare, Anul II, nr. 2, Bucureşti, 2003, p.116-120; Crizantema de frontieră. Proza interbelică din Basarabia 

[antologie îngrijită de Veronica Bâtcă], Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996, 284 p.; Burlacu Alexandru, 

Literatura română din Basarabia. Anii ’20-’30, Tehnica-Info, Chişinău, 2002; Alina Ciobanu-Tofan, Spiritus Loci. Variaţiuni pe 

o temă, Chişinău, 2001; Maria Danilov, Circulaţia presei româneşti în Basarabia şi cenzura ţaristă, Destin Românesc, nr. 3-4, 

An II [XIII, nr. 51– 52], Chişinău-Bucureşti, 2007, p. 64-83; Presa scrie istoria. Primul Simpozion Naţional de Jurnalism, [11-12 

mai 2006], volum coordonat de Maria Danilov şi Constantin Manolache, Editura Libertas, Chişinău-Plioeşti, 2008, 184 p.; 

Gheorghe Negru, Gheorghe Madan – agent al Imperiului Rus, Destin Românesc, nr. 1 (nr. 53), An III [XIV], Chişinău-Bucureşti, 

2008, p. 75-95; Gheorghe Negru, Cazul Constantin Popescu şi identitatea cenzorului Gheorghe Madan, Destin Românesc, nr. 

2 (nr. 60), An IV [XV], Chişinău-Bucureşti, 2009, p. 34-45. 

39 

Cenzura în spaţiul cultural românesc, [coordonator Marian Petcu], Comunicare Ro, Bucureşti, 2005, 430 p. 

40 

Basarab, Scrisori din Basarabia, Ediţie îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, vol. I (1880-1883), Vol.II (1884-1890), Ştiinţa, 

Chisinau , 1996/2001, 316 p./296 p. 

41 

Basarab, Scrisori din Basarabia…, vol. I (1880-1890); textele selectate din Telegraful Bucureştean au fost adunate de autori 

înca in perioada regimului socialist şi păstrate pentru timpuri „mai bune”. 

42 

Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957. Catalog, ediţie îngrijită de Lidia Kulikovski, Chişinău, Epigraf, 2002, 

652 p. 

– 12 –


rămâne a fi una prioritară. Lucrarea a fost concepută, după cum se anunţă în Cuvânt către cititor 

„cu scopul de a prezenta publicaţiile periodice apărute pe teritoriul dat, începând cu apariţia 

primului buletin, în 1812 (considerat de autorii catalogului publicaţie periodică) şi până la anul 

1957 (anul fondării Camerei Naţionale a Cărţii – s. n. – M.D) 43 . Acest impunător dicţionar al presei 

locale, aşa cum a fost conceput de autori, cuprinde atât ziare şi reviste, cât şi calendare, anuare, 

buletine, foi volante etc. Catalogul mai este însoţit de „index” ştiinţific – de nume, de pseudonime, 

index tematic, cronologic, geografic, de limbi, indexuri auxiliare, ceea ce conferă lucrării o 

ţinută academică. Mai reţinem că repertoriul cuprinde un areal geografic extins, care depăşeşte 

propriu-zis hotarul politic în care s-a zămislit presa basarabeană. Astfel, deopotrivă cu publicaţiile 

apărute pe teritoriul Basarabiei, sunt incluse şi cele editate în străinătate, dar „pentru Basarabia”, 

multe dintre acestea fiind identificate, de cele mai multe ori, în baza unor surse pur informative, 

ceea ce impune evident o decodificare ulterioară a acestora după surse inedite. 

Ideea unui asemenea repertoriu a fost lansată încă la începutul anilor ’90 de către Biblioteca 

Municipală B P. Hasdeu printr-o „delegare de sarcini” către filiala acesteia – Biblioteca „M.V. 

Lomonosov” de a cerceta perioada 1812-1918 sub aspectul identificării periodicelor doar pentru 

municipiul Chişinău 44 . Aceste iniţiative temerare s-au dovedit a fi deosebit de dificile, încât echipa 

de lucru a fost nevoită de nenumărate ori, în anumite etape de lucru, să-şi reorienteze intenţiile 

sub o altă optică de realizare şi cu o extindere cronologică şi geografică mult mai largă decât 

era prevăzută iniţial, ceea ce a influenţat, credem, atât durata proiectului (iniţial era prevăzut 

să apară către finele anului 1999), cât şi maniera de realizare a acestuia 45 . Dificultatea cercetării 

bibliografice a fost condiţionată de dispersarea surselor (publicaţiilor – s. n..– M.D.), care, se 

ştie, sunt depozitate în multe biblioteci şi arhive din statele vecine – Ucraina, Rusia, România. În 

special, dacă ne referim la fondul colecţiilor de periodice în limba română de la începutul sec. XX, 

volumul cărora – în arhive străine – ar putea fi estimat 90 la sută în raport cu colecţiile de patrimoniu 

din Republica Moldova. La sfârşitul unui lung travaliu în domeniu pare a fi îndreptăţită 

justificarea autorilor Catalogului Presa Basarabeană: „Noi nu am dispus de posibilitatea autorilor 

Dicţionarului presei româneşti (1995), care au găsit în colecţiile Bibliotecii Academiei Române 

circa 90% din publicaţii [...]” 46 . 

Dincolo de acele piedici şi dificultăţi inerente unui asemenea proiect editorial, alcătuitorii au 

stăruit să cuprindă „necuprinsul” – toată presa basarabeană de la începuturi şi până la 1957 – 

într-un singur volum, ajustându-l, în final, unor necesităţi crescânde de orientare în vastul patrimoniu 

informaţional. Şi totuşi, Bibliografia propriu-zisă a acestui Catalog este peste măsură de 

complicată, cuprinzând: reviste, ziare, însemnări (!) anuare, cărţi de adrese(!), buletine, almanahuri, 

calendare, foi tipărite la rotaprint, şapirograf, dactilografiate şi manuscrise (!) 47 . Nu ştim 

exact care a fost criteriul de selectare a descrierilor bibliografice incluse în catalog, însă ordonarea 

acestora în structura internă a catalogului este un lucru foarte dificil, defectuos chiar, 

şi complică mult utilizarea acestuia. Lucrarea se complică şi din motivul că, multe din descrierile 

incluse în catalog au fost consultate după surse pur bibliografice (nefiind atestate de visu 

în colecţii de patrimoniu) care, la rândul lor, suferă de multe inexactităţi 48 . Pentru că, în majoritatea 

cazurilor nu s-a procedat la o selecţie riguroasă a periodicilor incluse în repertoriu, iar 

toate acestea, la rândul lor, au influenţat imaginea şi/sau conţinutul cărţii şi o fac să-şi piardă din 

precizie şi claritate. Însă, de rând cu cele enunţate deja, e necesar să observăm şi altceva: toate 

43 

Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957…, p. 8. 

44 

Conceptul realizării unui Catalog al periodicelor basarabene a fost lansat mult mai înainte. Autori de proiect au fosat iniţial 

Lidia Kilikovski, Nicolae Dabija şi Sava Pânzaru, însă proiectul a fost „dat de multe ori peste cap”, suferind modificări permanente 

şi chiar sistat de mai multe ori. 

45 

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” are în subordonare serviciul bibliografic – Centrul de Informare şi Documentare (CID) cu 

statut de Departament în structura bibliotecii, fapt care a permis mărirea numărului de salariaţi. 

46 

Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957…, p. 19. 

47 

Ibidem, p. 9. 

48 

Ibidem, p. 230 (nr. 813); p. 300 (nr. 1104). 

– 13 –

Maria Danilov 

acele date privitor la presa basarabeană – adunate, selectate şi orânduite în repertoriul amintit – 

odată scoase din anonimatul istoriei, ar trebui să trezească curiozitatea cercetătorului dornic de 

a răscoli în arhivele oficiale sau particulare în scopul de a reînchega pe viitor, o istorie a presei din 

Basarabia raportată la dimensiunile istorice ale presei româneşti de pretutindeni. O continuare 

a acestei munci de catalogare a presei basarabene şi de investigare a surselor în colecţiile unor 

instituţii specifice deţinătoare de patrimoniu – pe viitor – se impune 49 . Cu atât mai mult că, nici 

ediţiile bucureştene nu ne oferă date complete la capitolul „presa basarabeană” 50 . Cert este că, 

în lipsa unui repertoriu al presei naţionale, elaborarea unei asemenea lucrări de proporţii a necesitat 

un volum de muncă enorm. Nu este nevoie să stăruim asupra faptului că astfel de publicaţii 

– cataloagele de colecţie – sunt lucrări complexe şi pretenţioase, atât sub raport tematic, cât 

şi cronologic, uneori greu de stabilit şi, care adeseori impun o ordine arbitrară, acceptată prin 

consens. Explicaţiile, credem, stau la suprafaţă, întrucât acest catalog al „Presei basarabene” a 

fost conceput în timpuri încă „neclare” pentru realităţile basarabene (înc. anilor ’90 ai sec. XX), 

timpuri de noi căutări, noi experienţe – lucrarea fiind în acest sens una de pionierat în domeniul 

bibliografiei basarabene. 

În 2003, consemnăm un studiu de „istorie socioculturală” al presei din Basarabia pe segmentul 

1906-1944 51 . Autorul şi-a propus doar să realizeze „un proiect unitar sub aspect cantitativ şi calitativ 

al presei naţionale” din perioada anilor amintiţi, fiind constrânsă de anumite criterii specifice 

unor asemenea tratate didactico-metodologice destinate să satisfacă şi unele exigenţe profesionale 

în măsură „să acopere cerinţele procesului de studiu la facultăţile de profil universitar, care 

se confruntă mereu „cu insuficienţa materialului didactic”. 52 Volumul conţine la finele fiecărui 

capitol „subiecte obligatorii, subiecte opţionale, literatura recomandată”, în scopul de a înlesni 

optimizarea procesului de studiu şi pregătirea profesională a tinerilor de la facultate. 

Nu poate fi neglijat în peisajul istoriografic al presei recente şi volumul apărut în 2003, şi care 

nu este altceva decât un almanah tematico-ilustrativ al materialelor publicate în ziarul Novaja 

Vremea (Новое Время) pe parcursul ultimilor cinci ani de activitate (peste 200 articole „de investigaţie” 

cu subiect istoric) 53 . Este, de fapt, o carte făcută de ziarişti, angajaţi ai publicaţiei, care îşi 

atribuie meritul de a fi redescoperit un fenomen unic al culturii basarabene la acest început de 

mileniu – „straiul multicultural al societăţii contemporane” (sic!). Poate asta şi este „faţa adevărată 

a viitoarei Europe”? – se întreabă retoric autorii acestui incitant almanah. Vom consemna 

doar, că pe lângă variate inexactităţi de detaliu, în special cele cu trimitere la fapte şi date istorice 

– inerente stilului publicistic, de altfel – publicaţia amintită este îmbibată cu puternice accente 

49 

Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste). Tom IV, Catalog alfabetic: 1925-1930. Descrierea bibliografică de 

Ileana Stanca Desa; Dulciu Morărescu, Ioana Patriche, Cornelia Luminiţa Radu, Adriana Raliade, Ileana Sulică. Prefaţă de 

prof. dr. Gabriel Ştrempel, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2003, 1195 p.; este, totuşi, îmbucurător faptul că atunci 

când colegii din România au purces la întocmirea fişelor bibliografice pentru tomul al IV-lea al publicaţiilor periodice româneşti 

(Catalog alfabetic), au convenit să cuprindă în câmpul lor de cercetare şi colecţiile din alte state – din Ungaria, Ucraina 

şi Republica Moldova. Astfel, în urma deplasărilor la locul depozitării colecţiilor, dar şi prin corespondenţă, a fost consultat 

un mare număr de surse – ziare şi reviste, inclusiv şi repertorii/bibliografii (ediţii locale), monografii, buletine etc., în care se 

conţin preţioase informaţii privitor la numeroase titluri de periodice care lipseau din colecţiile Bibliotecii Academiei Române. 

În totalitate, volumul ieşit de sub tipar în 2003, sub egida Academiei Române cuprinde 3 918 descrieri. 

50 

Ibidem, p. 182-186; cei interesaţi de lumea presei româneşti atunci când vor parcurge atent paginile „Tomului” al IV-lea. 

Catalog alfabetic: 1925-1930”, vor surprinde lipsa în repertoriu a mai multor periodice româneşti apărute în perioada interbelică 

a Basarabiei, cum ar fi, de pildă, Anuarul Liceului de băieţi ”Ştefan cel Mare”, Buletinul Camerei de Agricultură a judeţului 

Bălţi, Buletinul Camerei de Comerţ şi de Industrie pentru judeţele Lăpuşna, Cetatea Albă, Tighina şi Orhei, Buletinul Camerei 

de Comerţ şi de Industrie din Basarabia” etc. În total, volumul înregistrează 160 de titluri – ziare şi reviste (1925-1930) din 

Basarabia: Bălţi – 15; Cahul – 8; Cetatea Albă –16; Chişinău – 100; Orhei – 3; Soroca – 5; Tighina – 11 etc.; Vezi „Publicaţiile 

periodice româneşti (ziare, gazete, reviste). Tom IV, Catalog alfabetic: 1925-1930. Descrierea bibliografică de Ileana Stanca 

Desa; Dulciu Morărescu, Ioana Patriche, Cornelia Luminiţa Radu, Adriana Raliade, Ileana Sulică. Prefaţă de prof. dr. Gabriel 

Ştrempel, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2003” [Ion Şpac, vezi Recenzii], în Destin Românesc [Serie nouă], Revistă de 

istorie şi cultură, An I (XII), nr. 1 (45), Chişinău, 2006, p. 182-186 

51 

Silvia Grossu, Presa din Basarabia în contextul sociocultural al anilor 1906-1944, Tehnica-Info, Chişinău, 2003, 222, p. 

52 

Ibidem, p. 7. 

53 

Бессарабцы на страницах газеты Новое Время, редактор Елена Замура, Типография Сентралэ, Кишинэу, 2003, 288 п. 

– 14 –


antiromâneşti. 

Istoria presei basarabene, pe segmentul interbelic, a înregistrat o solidă cercetare bibliografico-documentară 

întreprinsă de către bibliologul Ion Şpac. Este vorba de două lucrări temeinice 

în domeniu (2002 şi 2006): cea dintâi cuprinde o bibliografiere sintetică a unui volum imens de 

informaţii selectate din colecţia revistei Viaţa Basarabiei (1932-1944) 54 ; cea de a doua lucrare de 

referinţă la capitolul „studiu documentar informativ” este consacrată Revistei Arhivele Basarabiei 

(1929-1938) 55 . Un studiu total, o adevărată comoară de informaţie, de cercetare a întregii colecţii 

a revistei Arhivele Basarabiei. Deşi, cercetătorul nu pretinde la o totalitate absolută a prezentării 

materialului de informare şi documentare cuprins în acest studiu, lucrarea este, totuşi, una de 

excepţie. În acelaşi context de valorificarea a colecţiilor de patrimoniu se înscriu şi alte două 

lucrări colective (materiale ale unor conferinţe ştiinţifice) apărute în 2005 56 şi respectiv, în 2008 57 . 

Înainte însă, de a pune punct acestei foarte scurte treceri în revistă a studiilor asupra istoricului 

presei basarabene, vom semnala o problemă de principiu: orientat retrospectiv, demersul nostru 

istoriografic a cuprins doar unele intervenţii şi/sau reflecţii pe marginea unor scrieri de istorie a 

presei basarabene apărute în intervalul 1923-2009. 

2. Presa românească în colecţii de patrimoniu 

Problema presei româneşti de colecţie din Republica Moldova este, credem, un subiect destul 

de pretenţios atât sub raportul investigaţiilor de durată, cât şi cel al realizării acestuia în baza 

surselor. Presa românească în acest spaţiu a fost puţină. Depozitarea/tezaurizarea acestui gen de 

publicaţii în colecţii de patrimoniu, de-a lungul anilor, s-a făcut accidental, colecţiile fiind dispersate 

şi fragmentare. Explicaţiile acestui fenomen sunt de cauză şi nu de efect. Nu vom încerca aici 

un istoric al colecţiilor intrate în posesia unor instituţii deţinătoare de patrimoniu in acest spaţiu, 

acesta rămânând să fie luat în dezbatere ca subiect propriu. Câteva momente însă, deosebit de 

importante în dezvăluirea subiectului anunţat în titlu se cer, totuşi, a fi lămurite. 

Pentru perioada secolului al XIX-lea, mărturiile documentare stau dovadă că în colecţiile Bibliotecii 

Publice din Chişinău (fondată în 1832), au fost depuse într-un fond special de păstrare 

– interzise pentru accesul public – colecţii de ziare româneşti, editate în Principatele Române şi 

expediate la Chişinău pe adresa guvernatorului din Basarabia, prin serviciul diplomatic al Consulatului 

Rus 58 . În legătură cu cele enunţate însă trebuie imediat să precizăm că, în depozitele Bibliotecii 

Naţionale, astăzi, nu mai pot fi depistate urmele colecţiilor de altădată. Nu s-au păstrat: o 

parte au fost sustrase în perioada regimului sovietic (readresate prin transfer în colecţiile bibliotecilor 

din Moscova şi Sankt Petersburg), altele au fost distruse (arse) pe loc de către agenţii roşii 

în anii ’60 ai secolului XX 59 . 

La fel, ar mai trebui să precizăm că s-au păstrat foarte puţine colecţii din presa românească 

basarabeană de la începutul secolului XX şi până la anul 1918, inclusiv, atât în depozitele instituţiilor 

deţinătoare de patrimoniu din Republica Moldova, cât şi în cele din România (deşi se 

cunoaşte că presa apărută în Basarabia a circulat, atunci în epocă, şi în dreapta Prutului). Bine- 

54 

Ion Şpac, Revista „Viaţa Basarabiei” 1932-1944. Cercetări bibliografice. Studiu documentar-informativ, Bons Offices, Chişinău, 

2002, 254 p.; studiul cuprinde o compartimentare tematică bine închegată şi susţinută de un comentariu extins asupra fiecărui 

capitol cuprins în lucrare (biserică, ştiinţă, cultură, învăţământ etc.). 

55 

Ion Şpac, Revista Arhivele Basarabiei (1929-1936), Studiu documentar-informativ, , Bons Offices, Chişinău, 2006, 254 p. 

56 

Presa din Basarabia. Analize, contexte, valori (1854-2004), responsabil de ediţie Maria Danilov, Cartdidact, 2005. 

57 

Presa scrie istorie. Primul Simpozion Naţional de Jurnalism, 11-12 mai 2006, Volum coordonat de Maria Danilov şi C. Manolache, 

Chişinău-Ploieşti, 2008. 

58 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 1-3, 17-18. Corespondenţa guvernatorului din Basarabia Fanton de Verraion cu reprezentantul 

Consulatului Imperial Rus din Iaşi, Serghei Popov, în vederea expedierii la Chişinău a unor ziare româneşti; ANRM, F.2, inv.1, 

d. 7663, f.1-7; ANRM, F. 2, inv.1, d. 8014, f. 1-13; ANRM, F.2, inv.1, d. 7575, f. 1-5. 

59 

Mărturie a actului de barbarism, în acest sens, poate servi Directiva Ministerului de Interne al RSSM nr. 276 din 6 aprilie 1950 

în baza căreia Arhiva Centrală de Stat din RSSM a selectat pentru distrugere stocuri de cărţi şi periodice de patrimoniu, în 

special, din cele apărute în intervalul 1918-1940. 

– 15 –

Maria Danilov 

înţeles că unul din factorii esenţiali, care a generat gradul de raritate al acestui gen de publicaţii 

a fost şi tirajul redus al acestora. Ziarele româneşti basarabene abia treceau limita de 700-800 

exemplare 60 . Oricum, în lipsa unui repertoriu general al presei româneşti de colecţie (din Republica 

Moldova) este dificil să stabilim cu precizie locul lor de depozitare. Pentru a acoperi lacunele 

enorme de informaţie documentară asupra presei româneşti de patrimoniu este absolut necesar 

de a elabora conform rigorilor în domeniu şi de a ajusta la exigenţele moderne ale acestei discipline 

– un Repertoriu bibliografic general al publicaţiilor periodice româneşti (din Republica 

Moldova) – atât a presei locale, cât şi a celei tipărite în alte provincii româneşti. Privit din această 

perspectivă, un asemenea repertoriu ar scoate din anonimatul istoriei, din imensitatea presei 

ruseşti depozitată în colecţii de patrimoniu adevăratele valori ale culturii naţionale din acest 

spaţiu 61 . 

Este, totuşi, îmbucurător faptul că, atunci când colegii din România au purces la întocmirea 

fişelor bibliografice pentru “tomul al IV-lea” al publicaţiilor periodice româneşti (Catalog alfabetic), 

au convenit să cuprindă în câmpul lor de cercetare şi colecţiile din alte state – din Ungaria, 

Ucraina şi Republica Moldova. Astfel, în urma deplasărilor la locul depozitării colecţiilor şi prin 

corespondenţă, a fost consultat un mare număr de surse – ziare şi reviste, inclusiv şi repertorii/ 

bibliografii (ediţii locale), monografii, buletine etc., în care se conţin preţioase informaţii privitor la 

numeroase titluri de periodice care lipseau din colecţiile Bibliotecii Academiei Române 62 . În totalitate, 

volumul ieşit de sub tipar în 2003, sub egida Academiei Române cuprinde 3 918 descrieri 63 . 

La fel, ar trebui să reţinem că metoda bibliografică, care stă la baza acestui catalog, s-a lărgit 

considerabil incluzând alături de descrierile tradiţionale – cel al criteriului limbii şi al teritoriului 

etnic, adoptate de întemeietorii primului volum – Nerva Hodoş şi Al. S. Ionescu – şi criteriul patronajului, 

ceea ce a presupus includerea în volum a periodicelor ”neromâneşti” din alte ţări care au 

pledat pentru interesele României, sau a celor patronate de instituţii româneşti din străinătate. 

Nu este nevoie să stăruim asupra faptului că, consideraţiile exprimate de către alcătuitorii acestui 

impunător volum asupra criteriului de selecţie a surselor sunt ajustate unor necesităţi crescânde 

de orientare în vastul patrimoniu informaţional. Pentru că, în majoritatea cazurilor s-a procedat la 

o selecţie riguroasă a periodicelor incluse în repertoriu, introducându-se concomitent şi o seamă 

de modificări noi care îl face să câştige în precizie şi claritate. Şi totuşi, cei interesaţi de lumea 

presei româneşti atunci când vor parcurge atent paginile „Tomului al IV-lea”, vor surprinde lipsa 

în repertoriu a multor periodice româneşti apărute, în special, în perioada interbelică a Basarabiei. 

De exemplu: Anuarul Liceului de băieţi ”Ştefan cel Mare”, Buletinul Camerei de Agricultură 

a judeţului Bălţi, Buletinul Camerei de Comerţ şi de Industrie pentru judeţele Lăpuşna, Cetatea 

Albă, Tighina şi Orhei, Buletinul Camerei de Comerţ şi de Industrie din Basarabia” etc. Or, acest 

moment ne determină să susţinem că datele incluse în catalogul presei (Tom IV, Bucureşti, 2003) 

sunt departe de a întregi un tablou complet al tipăriturilor româneşti basarabene din perioada 

amintită. Cert este că cercetările orientate în direcţia completării spaţiului informativ asupra 

colecţiilor de presă românească din Basarabia trebuie continuate 64 . 

60 

Б.А. Трубецкой, Из истории периодической печати Бессарабии. 1854-1916 гг., Штиинца, Chişinău, 1989, 272 с., 1989, 

p.197-231; Dicţionarul Presei Româneşti. 1731-1915. Ediţie îngrijită de Georgeta Răduică, Nicolai Răduică, Editura Ştiinţifică, 

Bucureşti, 1995, p. 59 [nr. 650]. 

61 

În Basarabia secolului al XIX-lea, a existat doar o singură publicaţie (ruso-română) şi aceea efemeră – Кишиневские 

Епархиальные Ведомости (1867-1872), după acest an revista bisericească continuă să apară până la anul 1917, doar în 

versiunea rusă. 

62 

Colecţiile de periodice ale Academiei Române au constituit sursa principală în documentarea şi elaborarea fişelor de descriere 

incluse în tomurile anterioare – Tom I-III (1913; 1969, 1987). 

63 

Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste). Tom IV. Catalog alfabetic: 1925-1930. Descrierea bibliografică de 

Ileana Stanca Desa; Dulciu Morărescu, Ioana Patriche, Cornelia Luminiţa Radu, Adriana Raliade, Ileana Sulică. Prefaţă de prof. 

dr. Gabriel Ştrempel, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003, 1195 p. 

64 

Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste)…, Bucureşti, 2003, 1195 p. În total, tomul al IV-lea, din Basarabia, între 

anii 1925-1930, înregistrează 160 de titluri – ziare şi reviste. 

– 16 –


*** 

Referinţele oferite în continuare sunt selectate în baza unor investigaţii în colecţiile a două 

instituţii: Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie şi Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogâlniceanu” 

din Chişinău. În contextul celor anunţate vom pune în evidenţă faptul că problema colecţiilor 

este prioritară pentru instituţia muzeală, indiferent de profilul acesteia. Pentru că muzeul, 

ca atare, nu deţine şi nu expune pentru public obiecte fără valoare, adică falsuri sau copii multiplicate. 

Privită din această perspectivă, anume problema colecţiilor de patrimoniu capătă o semnificaţie 

deosebită într-un muzeu de istorie naţională. Motivul pentru care mi-am propus să fac o 

prezentare succintă /sumară a colecţiilor de presă românească mai are însă şi o altă acoperire. 

Instituţia muzeală, având un statut specific de funcţionare, nu întotdeauna este accesibilă 

unui cerc larg de cercetători. Şi în acest sens, putem afirma fără exagerări că informaţia ştiinţifică 

asupra colecţiilor de patrimoniu muzeal, de cele mai multe ori, este lipsă în circuitul ştiinţific. Şi 

mai mult: atunci când întâlnim, totuşi, unele referinţe la colecţiile depozitate în instituţia muzeală, 

acestea, de cele mai multe ori, sunt accidentale şi suferă de imprecizii, erori, adică sunt incerte 65 . 

Cum altfel am putea explica faptul că unicul exemplar al ziarului Basarabia – nr. 40 din 11 octombrie 

1906 (din cele 79 de numere apărute), aflat în colecţiile Muzeului Literaturii Române „Mihail 

Kogâlniceanu” din Chişinău, nu este trecut în Catalogul Presei Basarabene (Chişinău, 2002). 

Acest moment, credem, este suficient de elocvent în privinţa nivelului de cunoaştere a colecţiilor 

muzeale şi valorificarea datelor tezaurizate în asemenea instituţii de profil. Pentru că instituţia 

muzeală, pe lângă multe alte funcţii pe care i le impune statutul de instituţie publică şi de cultură, 

mai este şi un important depozit de informaţii de valoare. Or, muzeul ar trebui să fie conceput de 

tagma cercetătorilor drept un important centru ştiinţific informaţional. 

Dar să revenim. Pentru a contura o imagine de ansamblu a colecţiilor de presa românească, 

care se deţin în aceste fonduri, vom recurge la unele statistici, preventive, bineînţeles. Actualmente, 

instituţia muzeală deţine circa 17 mii de unităţi (exemplare/ inventariate) din periodicele 

apărute în Basarabia, Rusia, România şi Ucraina, şi care cronologic acoperă un segment al istoriei 

presei începând cu anii ’20 ai secolului al XIX-lea 66 – începutul secolului XXI 67 . În totalitate, fondul 

colecţiilor de presă atinge cifra aproximativă de 450 titluri de periodice – ziare, reviste, buletine, 

calendare etc. De asemenea s-a constatat că presa românească include doar 107 titluri (86 – 

reviste, 21 – ziare), care cronologic se înscriu între anii 1867-2004, După cum vedem, tabloul 

presei româneşti de colecţie este mai mult decât modest. În legătură cu această chestiune ar fi 

important să reţinem următoarele: 

(1) Vom observa că numărul revistelor de colecţie este impunător în raport cu cel al colecţiei 

de ziare. Cea mai completă colecţie de reviste – de până la anul 1918 – este Buletinul Eparhiei 

Chişinăului şi Hotinului (Kişinevskie Eparhialinye Vedomosti (1867-1917), ediţie bilunară, 

a apărut în versiune bilingvă (ruso-română) timp de aproape cinci ani (1867-1872).Versiunea 

română a revistei nu era, de fapt, una tradusă mot et mot din rusă, cum, de pildă, sunt cărţile 

bisericeşti, ediţii bilingve apărute în Tipografia Duhovnicească a Basarabiei în secolul al XIX-lea 68 . 

Acest moment pare a fi deosebit de relevant pentru limbajul presei scrise româneşti, iar faptul 

ca atare, a asigurat, fără îndoială, o anumită doză de libertate limbii, în sensul că astfel de texte 

au evitat acele calchieri aberante din limba oficială a Imperiului Rus. În special, colecţia s-a 

completat simţitor în anii din urmă (1989-2004), astfel încât numărul exemplarelor intrate în 

65 

Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957..., p. 60 (nr. 94); p.145 (nr. 460); p. 146 ( 461); , p. 230 (nr. 813); p. 300 

(nr. 1104); p. 313 (nr. 1158); MLR, nr. inv. 1 3628. 

66 

Московские Ведомости/Moskovskie Vedomosti (1756-1917), cea mai veche publicaţie de colecţie. Se deţin ediţii pe anii: 

1821, 1823, 1830,1832; vezi MNAIM, nr. inv. FB-10051. 

67 

Б.А. Трубецкой, Из истории периодической печати..., с. 197-231. În intervalul 1854-1917, în Basarabia, au apărut 255 de 

titluri – ziare, reviste, calendare, buletine etc. 

68 

Bucoavna, Tipografia Exarhicească, Chişinău, 1814; vezi, de asemenea, ediţiile succesive apărute la Chişinău în 1815, 1822, 

1842, 1844 – toate cuprind texte traduse din ruseşte cu numeroase calcuri lexicale sau cuvinte ruseşti adaptate. 

– 17 –

Maria Danilov 

patrimoniu aproape s-a dublat. Explicaţiile stau la suprafaţă: revista bisericească a fost răspândită 

în toată Basarabia. Fiecare preot paroh în mod obligatoriu (prin directivă episcopală) deţinea 

un abonament anual pentru buletinul eparhial. Acest moment i-a asigurat revistei o periodicitate 

constantă, dar şi depozitarea în bibliotecile din parohii. 

O altă colecţie valoroasă – cea mai completă pe ani – este revista ecleziastică Luminătorul 

(1908-1944). Se deţin 499 de exemplare. Între altele, fie spus, această publicaţie şi-a asigurat în 

toţi anii de apariţie – în comparaţie cu alte periodice basarabene – o periodicitate de invidiat. Din 

publicaţiile bisericeşti apărute în Basarabia se deţin mai multe exemplare din Revista Societăţii 

Istorico-Arheologice Bisericeşti din Basarabia, ediţii din anii 1918-1934, toate cele 10 volume 

apărute în perioada românească (revista apare din 1909) 69 . De asemenea, se deţin 9 exemplare 

din revista Cuvânt Moldovenesc (1914-1915) şi 29 exemplare din revista Arhivele Basarabiei 

(1931-1934). 

(2) S-a constatat că numărul de ziare româneşti, în special, din cele apărute până la anul 1918, s-au 

păstrat foarte puţine exemplare. Deşi se cunoaşte că în pofida tuturor restricţiilor şi persecutărilor 

impuse de cenzura ţaristă, în decursul unui singur deceniu, începând cu anul 1906, în Basarabia au 

apărut un număr impunător de publicaţii peri odice de limbă română: Basarabia (1906-1907), Viaţa 

Basarabiei (1907), Basa rabia Reînnoită (1907), Moldovanul (1907-1908), Luminătorul (1908-1917), 

Lira Basarabiei (1912), Făclia Ţării (1912), Glasul Basarabiei (1913-1914), revista Cuvânt Moldovenesc 

(1913-1914), ziarul Cuvânt Moldovenesc (1914-1917), revista Şcoala moldovenească (1917), 

Soldatul moldovean (1917), Pământ şi voie (1917), Sfatul Ţării (1917) etc. După cum vedem, tabloul 

titlurilor enumerate este impunător în raport cu intervalul de timp în care s-a produs acest impresionant 

fenomen al presei româneşti basarabene. Presa scrisă în limba română în Basarabia la începutul 

secolului XX devine un surprinzător argument al redeşteptării conştiinţei de neam al moldovenilor 

aflaţi sub ocupaţia ţaristă. Or, această provincie românească era considerată de unii contemporani ai 

evenimentelor ireversibil pierdută pentru naţiune. 

În urma unor investigaţii preventive întreprinse în colecţiile de patrimoniu ale Muzeului Naţional 

de Arheologie şi Istorie a Moldovei, precum şi în cele de la Muzeul Literaturii Române „Mihail 

Kogâlniceanu” din Chişinău, s-a constatat că din presa în limbă română apărută în Basarabia până 

la anul 1918, se deţin doar câteva titluri: Cuvânt moldovenesc (1915) 70 ; Sfatul Ţării (1917) 71 ; Basarabia 

(nr. 40, 1906) 72 , Moldovanul (nr. 50, 1907) 73 , Glasul Basarabiei (nr. 56, 1913) 74 . 

Alte titluri – din presa românească de colecţie – ţin de perioada imediată Unirii (1918), în mare 

lor majoritate, sunt periodice cu profil didactic. Editorii acestora sunt cei din licee, consilii/asociaţii 

culturale 75 . În ceea ce priveşte colecţia de presă românească apărută în intervalul 1906-1944, 

trebuie să punem în evidenţă faptul că, Muzeul Literaturii Române deţine o situaţie privilegiată 

faţă de Muzeul de Arheologie şi Istorie, numărul publicaţiilor atingând 87 de titluri. Mai mut, 

această constatare este valabilă nu numai pentru cele două instituţii muzeale din Chişinău, ci 

şi pentru alte instituţii deţinătoare de patrimoniu (colecţii de presă românească) din Republica 

Moldova – biblioteci sau arhive 76 . La fel este cunoscut faptul, că ziarele româneşti basarabene 

apărute în intervalul 1906-1918, se deţin, cu mici excepţii, într-un număr infim şi în colecţiile din 

România. 

69 

MNAIM, nr. inv. FB-25177. 

70 

MNAIM, nr. inv. FB-23325 

71 

MNAIM, nr. inv. FB-20386-1; se deţin cinci numere din cotidianul Sfatul Ţării (1917): nr.7, 8, 12, 14, 32. 

72 

MLR , nr. inv. 1 3628. (Basarabia, 1906, nr. 40). 

73 

MLR, nr. inv. 15214. 

74 

MLR, nr. inv. 1095. 

75 

În urma unor investigaţii întreprinse asupra colecţiilor de patrimoniu, echipa de muzeografi de la Muzeul Naţional de Istorie 

a Moldovei în colaborare cu cei de la Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogâlniceanu” din Chişinăui, au organizat prima 

expozţie de colecţie – În Universul Presei basarabene – deschisă pentru public în perioada 12 mai – 12 decembrie 2005. 

76 

Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957…, p. 60 (nr. 94); p.146 (nr. 461); p.168 (nr. 552); p. 241 (nr. 859); p. 313 

(nr.1158); p. 318 (nr.1175); p. 402 (nr. 1525). 

– 18 –


3. Analiza surselor 

Este tocmai important se precizăm, din capul locului, că probele documentare asupra istoriei 

presei basarabene sunt dispersate în diverse fonduri ale Arhivei Naţionale din Chişinău. Cele ce 

reflectă nemijlocit activitatea instituţiilor de cenzură sunt, în marea lor majoritate, concentrate 

în fondul Guvernatorului civil din Basarabia (Fondul 2) şi în cel al Direcţiei guberniale de jandarmi 

(Fondul 297). Informaţiile selectate se constituie astfel, dintr-o impunătoare corespondenţă 

„strict secretă”, distribuită atât între funcţionarii administraţiei locale de diferite nivele: Guvernatorul 

civil al Basarabiei, şeful Jandarmeriei guberniale, ispravnicul de Judeţ, procurorul oraşului 

Chişinău, cât şi între cei din structurile superioare: Guvernatorul General al Basarabiei şi Novorosiei 

şi, la etapa finală, între structurile centrale din Sankt Petersburg (Departamentul Principal 

pentru Problemele Presei şi Cenzurii). Abundenţa acestui tip de documente de cancelarie reflectă 

specificul administrării imperiale a provinciei orientat exclusiv spre executarea întocmai a prevederilor 

circularelor emise de către centru şi funcţionarii ministerelor imperiale din Sankt Petersburg. 

Ce ne oferă, totuşi, sursele cele dintâi? Aceasta categorie de documente de uz intern – diverse 

rapoarte, dispoziţii, note informative, petiţii etc. – însumează preţioase informaţii despre peisajul 

jurnalistic provincial, despre condiţiile istorice în care îşi desfăşoară activitatea presa basarabeană 

de-a lungul unui secol de dominaţie străina. Ele ne oferă date sigure privitor la numele şi prenumele 

editorilor; vârsta acestora şi locul de trai; tipografia unde urma să fie executat tiparul. Sunt 

la fel de preţioase datele privitor la conţinutul programului propriu-zis al ziarelor şi al revistelor 

ce urmau să apară. Aceste date sunt o restituţie documentară adecvată surselor istorice. Ele ne 

creează, fără îndoială, o posibilitate unică de cunoaşterea obiectivă a realităţilor basarabene ce se 

referă la istoricul presei. În linii mari vom observa că, mărturiile documentare referitor la presa 

basarabeană din secolul al XIX-lea sunt puţine. Referinţele noastre sunt adunate, mai degrabă, 

din fărâmele de informaţii oferite de fondul arhivelor „secrete” al administraţiei imperiale din 

provincie. Iar un atare context de documentare nu este tocmai favorabil cercetării şi trebuie 

explicat de ce. 

• Mai întâi, pentru că ne oferă, fără îndoială, o perspectivă unilaterală asupra fenomenului 

presei basarabene: o istorie prinsă în contextul imperial, mai exact al „punctului de vedere” 

al funcţionarului imperial, fie cel din Sankt Petersburg sau cel local, din Basarabia. 

• Si doi: arhivele locale nu sunt complete. În special colecţia de documente a fondurilor de 

referinţă „secretă” a organelor de cenzură şi control. 

Este dificil să ne pronunţăm asupra criteriilor de selectare şi completare a colecţiilor de altădată. 

Comisiunea Ştiinţifică Gubernială a Arhivelor din Basarabia (fondată în 1898) 77 a fost prima 

instituţie de acest gen, care şi-a orientat activitatea prioritar spre constituirea Arhivei Istorice. 

Însă secretarul acelei Comisiuni, distinsul istoric Ioan Halippa, a reuşit doar parţial să realizeze 

acele sarcini defel uşoare 78 . Cea mai mare parte a colecţiilor de documente au fost inventariate 

între anii 1910-1918. Ar trebui să luăm în consideraţie şi rolul factorului subiectiv (neglijenţa 

funcţionarului de cancelarie) în completarea colecţiilor. Este vorba de acea parte însemnată a 

colecţiilor de documente conservate în versiuni de „ciorne”, adică caligrafiate neglijent. Alteori 

textul e fragmentat în mai multe versiuni de copii prinse în diverse redacţii ale scribului de cancelarie. 

Nu trebuie să excludem şi faptul că parte din arhivele locale a fost dispersată în procesul de 

„arhivare” şi/sau conservare a materialului documentar. 

O altă dificultate cu care se confruntă cercetătorul ţine de accesul direct la surse (documente 

originale). Or, tocmai colecţiile amintite – fondul Guvernatorului civil din Basarabia (Fondul 2) şi 

77 

Труды Бессарабской Губернской Ученой Комиссии (TBUAK), том. I, Кишинев, 1900, с. 10; vezi hotărârea Ministerului 

Afacerilor Interne a Rusiei din 1897 (nr. 103): „Despre instituirea la Chişinău a Comisiei ştiinţifice guberniale şi a Arhivei Istorice”; 

deschiderea oficială a Comisiunii arhivelor a avut loc la 23 august 1898, ora 14.00, în localul Şcolii Reale din Chişinău 

(actualmente blocul Facultăţii de Filologie şi Limbi străine, USM). 

78 

Ioan Halippa a fost „rechemat” de autorităţile ţariste din activitatea Comisiunii Arhivelor şi trimis să-şi exercite funcţiile în altă 

localitate din Imperiul Rus (or. Berdeansk), în 1905 şi 1910. 

– 19 –

Maria Danilov 

în cel al Direcţiei guberniale de jandarmi (Fondul 297) nu sunt accesibile cercetătorului în versiunea 

„documentului de epocă”. Aceste colecţii au fost/ sunt din categoria documentelor suprasolicitate, 

de aceea şi sunt supuse unui risc sporit de degradare. Cercetătorul are acces doar 

la colecţiile-foto digitalizate în „filmuleţe” (’70, sec. XX), de o calitate foarte proastă, cu multe 

deficienţe în munca de cercetare (rupturi, fragmentări de text etc.). Toţi aceşti factori, fie obiectivi 

sau subiectivi, cu care se confruntă de fiecare dată istoricul-cercetător defavorizează mult 

procesul de investigare. Mai mult, acesta adeseori este nevoit să parcurgă o cale lungă de cercetare 

pentru a aduna, selecta, închega, reînchega din ceea ce a fost dispersat sau distrus anterior 

în completarea colecţiilor din arhivele locale. Mai există, de fapt, pentru istoricul-cercetător, şi o 

altă cale de „salvare” a trecutului – apelul la surse cat mai diverse! La toate sursele ce pot arunca 

mai multă lumina asupra faptului istoric. Acest criteriu a fost şi rămâne temeiul în baza căruia 

pot fi reconstituite, reconsiderate faptele trecutului. Apoi, este cunoscut că cele mai complete 

surse ale „istoriei Basarabiei sub ruşi” se regăsesc în arhivele imperiale centrale (Arhiva Istorica 

de Stat a Rusiei). Cercetătorul Gheorghe Negru a publicat, în acest sens, o impresionantă 

colecţie de documente privitor la „presa de limbă română şi impactul cenzurii ţariste”, marea 

majoritate fiind selectate, identificate şi/sau decodificate din arhivele ruseşti: Moscova sau Sankt 

Petersburg 79 . 

În contextul abordării documentare a fenomenului presei basarabene este absolut necesar să 

observăm că sursele de arhivă privind aplicarea restricţiilor de cenzură asupra presei oficiale din 

provincie, pe parcursul secolului al XIX-lea, sunt puţine. Or, presa oficială este mai puţin afectată 

de instituţiile cenzurii ţariste. Se cuvine să remarcăm că, cercetările noastre vin să completeze 

parţial informaţiile documentare lansate în istoriografia basarabeană la începutul deceniului cinci 

al secolului XX, de către istoricul Alexandru Boldur 80 . Acesta din urmă a cercetat, în exclusivitate, 

Arhiva Guvernatorului General din Odesa, reuşind să reconstituie doar parţial evenimentele ce 

reflectau fenomenul presei basarabene între anii 1858-1864. Acestea sunt, în marea lor majoritate, 

documente oficiale ale administraţiei imperiale din Basarabia, de cele mai multe ori sigilate 

cu verdictul „strict secret” (corespondenţa, de regulă, era destinată guvernatorului general din 

Odesa, guvernatorului militar din Basarabia, Ministerului de Interne a Rusiei). Deşi, fragmentare, 

aceste probe certe ale istoriei noastre culturale, odată adunate, vin să întregească un segment 

important al istoriei presei basarabene de la mijlocul secolului al XIX-lea. 

Cele mai scunde colecţii de documente – în arhivele locale – sunt cele ce reflectă fenomenul 

presei de limbă română în Basarabia (sec. XIX – înc. sec. XX). Încercări, de fel timide, de a dura o 

presă românească în Basarabia au fost mai multe: în 1830, 1845, 1846, 1848, 1858-1864, 1862, 

1863, 1873, 1906, 1908, 1912, 1913 – însă, sursele, repetăm, se regăsesc aproape integral în arhivele 

istorice din Sankt Petersburg sau Moscova (cazul ziarului Basarabia (1906-1907) 81 . 

Sunt readuse în discuţie importante mărturii (corespondenţa secretă) din arhiva Cancelariei 

guvernatorului militar al Basarabiei, ce conţin informaţii asupra colecţiei integrale de documente 

referitoare la ziarul Basarabia (Iaşi, 1879). Informaţiile selectate au la bază o reinterpretare 

asupra surselor depozitate în arhivele din Chişinău, dintr-o altă perspectivă istorică: o analiză de 

context, de mentalitate a funcţionarului imperial. Sarcinile serviciilor secrete din cadrul Direcţiei 

Guberniale ale ohranei ţariste nu se limitau doar la supravegherea persoanelor „suspecte” care 

emigrau din imperiu. Acestor categorii de funcţionari imperiali le revenea o sarcină mult mai 

dificilă: să colecteze şi să difuzeze informaţii sigure către serviciul diplomatic al Imperiului Rus, 

menite să asigure un control drastic asupra vieţii social-politice din România. Corespondenţa 

79 

Gheorghe Negru, Presa de limbă română din Basarabia şi Regatul României sub impactul cenzurii ţariste. Documente din 

arhivele de la Moscova, Sankt Petersburg, Chişinău, Bucureşti, revista Destin Românesc, nr. 5-6, Institutul Cultural Român, 

Chişinău, 2008, 362 p. 

80 

Alexandru Boldur, Basarabia românească, Tipografia Carpaţi, Bucureşti, 1943; Idem, Istoria Basarabiei, Bucureşti, Editura 

Victor Frunză, 1992, p . 471-474. 

81 

Arhiva Istorică de Stat a Rusiei (Sankt Petersburg), Fond 776, inv. 16, partea 1, d. 380. 

– 20 –


secretă dintre agentul diplomatic al Rusiei în România, D. Kazarinov şi Nicolaj Karlovici Ghirs 82 , 

seful Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului de externe al Rusiei 83 (Sankt Petersburg), 

privitor la fondarea periodicului ieşean, ziarul Basarabia (1879), este expresia tipică a fenomenului 

imperial, a cenzurii ţariste care nu se limita doar la supravegherea presei din Basarabia. 

De asemenea, au fost cercetate colecţiile de documente ce reflectă circulaţia/difuzarea presei 

imperiale (presa din alte oraşe ale Imperiului Rus) în Basarabia 84 . Deşi titlurile de dosare arhivate 

în colecţiile locale sunt promiţătoare, conţinutul acestora este mai mult decât modest. Fenomenul 

presei imperiale difuzate în Basarabia pe parcursul secolului al XIX-lea poate fi urmărit 

doar parţial 85 . Nu vom cunoaşte niciodată cum s-a făcut acea difuzare a presei imperiale în cazul 

unui abonament particular; care erau preferinţele publicului basarabean – din prima jumătate a 

secolului al XIX-lea – în domeniul presei scrise până la apariţia presei oficiale locale (1854, iulie 

17). La fel, în lipsa materialului documentar, este dificil să urmărim restricţiile aplicate de instituţiile 

de cenzură asupra presei imperiale difuzate în Basarabia. 

Instituţiile de cenzură, în special, cele de la frontiera imperiului, erau foarte vigilente în respectarea 

statutului de cenzură privitor la presa scrisă. Sub interdicţia cenzurii putea fi atribuită orice 

manifestare suspectă autorităţilor. De altfel, vom observa că statutul instituţiilor de cenzură din 

imperiu era supus unor modificări permanente, ceea ce permitea funcţionarilor să administreze 

(să manipuleze) legislaţia după bunul lor plac. Orice problemă socială putea fi declarată incompatibilă 

cu interesele statului rus şi pusă sub interdicţiile cenzurii. 

Alături de presa oficială, la începutul sec. XX îşi continuă apariţia aşa-zisa „presă monarhistă”. 

Presa de orientare general-democratică şi/sau liberală este cea mai numeroasă, totuşi, la început 

de secol XX. Informaţiile documentare asupra acestui gen de presă sunt atestate în arhivele 

locale, mai cu seamă, după proclamarea Înaltului Manifest din 17 octombrie 1905. Începând 

cu anul 1906, putem vorbi şi de apariţia presei in limba română. Cea mai abundentă informaţie 

documentară referitor la presa scrisă (în arhivele locale) este stocată între anii 1911-1913. 

82 

Nicholaj Karlovich Giers (1820-1895); dragoman pe lângă consulatul Rus din Iaşi (1841), şeful serviciului consular din Principatul 

Moldovei (1851); director al Cancelariei de pe lângă Comisariatul Rus instituit în Principatele Moldovei şi Valahiei (1853- 

1856); consul general al Principatelor Moldova şi Valahia (1858-1862); şeful Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului 

Afacerilor Externe (1875-1882); Ministru al Afacerilor Interne (1882-1895). A fost căsătorit cu Olga Gheorghe Cantacuzino; 

luteran. 

83 

Funcţie deţinută între anii 1875-1882. 

84 

În colecţii de patrimoniu din RM (instituţii de profil) se deţin impunătoare colecţii de presă rusească (sec. XIX – înc. sec. XX). 

85 

Vezi, spre exemplu, colecţia documentelor din cuprinsul dosarelor: ANRM, F. 2, inv.1, d. 1724, 3153, 3686, 3689, 5626, 8009. 

Acolo unde s-a păstrat inventarul vechi al paginii de titlu cu indicarea conţinutului din dosar (nr. file, titlu, ordinea actelor 

arhivate etc.), se poate leger stabili volumul informaţiei de altădată, care în mod miraculos s-a redus aproape la jumătate. 

– 21 –

Maria Danilov 

Capitolul II 

EPOCA DEBUTULUI. PROIECTE CENZURATE 

Lipsa totală a perspectivelor pentru presa basarabeană este un fenomen constant pentru toată 

perioada secolului al XIX-lea. Supusă unor restricţii opresive, presa locală a persistat permanent 

sub teroarea cenzurii imperiale. După cum s-a constatat în scrisul nostru istoric, pe parcursul 

secolului al XIX-lea, au fost cunoscute mai multe încercări, de fel timide, ale intelectualilor basarabeni 

de a-şi crea o presă românească proprie: în 1830, 1845, 1846, 1848, 1858-1864, 1862, 

1863, 1873 – însă toate încercările au fost anihilate şi înăbuşite „în faşă” de către autorităţile 

ţariste, invocându-se diverse motive ce au servit drept pretext pentru interdicţiile cenzurii. 

1. Începuturile presei basarabene: contextul imperial şi specificul local 

Ţarismul a impus o nouă ordine de stat, inclusiv în viaţa cultural-naţională a românilor basarabeni. 

Izolată politic şi cultural, Basarabia nu a putut cunoaşte fenomene de efervescenţă culturală 

similară celora din restul Moldovei, sau din alte provincii româneşti care au dat naştere 

presei naţionle încă în anii ‘30 ai sec. al XIX-lea. Cât priveşte provincia românească de la Est de 

Prut, evident că pentru secolul al XIX-lea nu putem vorbi despre existenţa presei naţionale, însă 

acest fenomen a fost de cauză şi nu de efect. De aceea, pentru a ne apropia de o explicaţie obiectivă 

a faptului istoric, vom încerca să plasăm acest fenomen al presei basarabene, între contextul 

imperial şi specificul local. Privită din această perspectivă istoria presei din Basarabia în secolul al 

XIX-lea se înscrie, mai degrabă, ca un rezultat direct al relaţiilor dintre politică şi scrierea istorică. 

Contextul imperial. De problemele presei propriu-zise erau preocupate mai multe ministere şi 

departamente – Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Învăţământului Public, Direcţia a III-a de 

poliţie, Comitetul de cenzură etc. 86 În măsura în care putem vorbi despre existenţa unei politici 

anume ce ţinea de domeniul presei, atunci trebuie să remarcăm doar că politica ţaristă era orientată 

constant spre menţinerea în circuitul public a unor reviste de specialitate pur tehnice, medicale 

sau ale unor ministere, în scopul de a distrage opinia publică de la problemele sociale mari 

care frământau societatea din imperiu. Politica conservatoare a autocraţiei ruse se înscrie perfect 

în mesajul Ucazului imperial din 9 decembrie, 1830, care prevedea organizarea unor gazete 

pentru centrele de gubernii cu titulatura de “Gubernskie Vedomosti.” Ideea unei asemenea creaturi 

publicistice îi aparţine ministrului de interne D. Bludov, care a promovat cu insistenţă realizarea 

acestui proiect guvernamental. Iniţial acest tip de gazetă a fost experimentat în 6 gubernii 

– Astrahan, Kazan, Kiev, Novgorod, Iaroslavl, Slobodka Ucraineană, Basarabia evident, nu intra în 

această categorie. Şi mai mult, ea nu va intra în sfera de interese ale politicii imperiale, în sensul 

editării unui periodic local, nici în anii următori, şi acest moment poate fi cu uşurinţă urmărit în 

baza materialului documentar depozitat în arhivele locale 87 . 

Specificul local. În contextul iniţiativelor ministeriale de organizare a presei în gubernii, este 

absolut necesar să punem în valoare şi unele manifestări locale. Este un fapt incontestabil, că 

iniţiativa creării unui periodic în Basarabia, „în limbile moldovenească şi rusă” cu titulatura 

de Curierul basarabean, a intervenit ceva mai devreme decât directiva ministerială 88 . Această 

frumoasă iniţiativă considerată, pe bună dreptate, drept prima încercare de organizare a presei 

din provincie (şi rămasă, de altfel, neobservată de autorităţile ţariste), este atestată în legătură cu 

86 

Russia and reform, By Bernard Pares M.A., Archibald Constable & CO. LTD, London, 1907, p. 281-287. 

87 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f.1-7; Efim Levit, Primele încercări de editare a unui periodic în Basarabia şi răspândirea iniţială a 

presei ruse în ţinut (1820-1850), în Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti, Ştiinţa, Chişinău, 1979, p. 6-7. 

88 

Ганенко П., История Кишиневской публичной библиотеки (1830-1917), Кишинев, 1966, с. 20; Efim Levit, Primele 

încercări de editare a unui periodic în Basarabia..., p. 4-5. 

– 22 –


activităţile comisiei de tutelă în vederea elaborării proiectului de organizare a Bibliotecii publice 

guberniale la Chişinău. 

Revenind însă la activităţile dirijate de guvernul ţarist privitor la organizarea presei în gubernii, 

trebuie să observăm şi altceva: iniţiativa ministerială (Ucazul imperial din 9 decembrie 1830) 

a fost valorificată de un funcţionar imperial, şi anume, guvernatorul general al Novorossiei şi 

Basarabiei, contele Mihail Semionovici Voronţov (1823-1853). Probabil acest funcţionar imperial, 

educat în “şcoli occidentale”, a găsit de cuviinţă, să iniţieze în gubernia pe care o avea în supraveghere, 

editarea unui ziar ce i-ar fi asigurat, în bună măsură, o coordonare mai eficientă a conducerii 

ce şi-o asumase, de aceea şi încearcă să sondeze opinia publică din Basarabia în vederea 

unei posibile editări a periodicului. După cum mărturisesc faptele, contele Voronţov a fost suficient 

de insistent (corespondenţa ce se păstrează în arhivele locale este elocventă în acest sens), 

atât cu subalternii provinciali, cât şi cu superiorii săi din Sankt Petersburg 89 . Cronologic această 

corespondenţă poate fi structurată în două etape: 

I. 8 martie – 21 noiembrie 1833; 

II. 3 iulie – 15 noiembrie 1837. 

În prima etapă sunt de reţinut trei adrese – din 8 martie, 8 mai şi 5 iulie 1833– prin care guvernatorul 

general, contele M.Voronţov, solicita părerea administraţiei locale şi informaţiile necesare 

“pentru editarea în oblastea Basarabiei a Buletinului” 90 . Vom observa, că deşi promulgate 

de o autoritate reprezentativă a Puterii, aceste iniţiative nu reuşesc să treacă decât pragul unor 

încercări particulare, fiind anihilate din start, de către sistemul administrativ, de rutină, al autocraţiei 

ţariste, care era incompatibil cu orice manifestare de înnoire socială. Prima adresă, din 8 

martie 1833, rămâne fără răspuns. Între timp au loc schimbări în conducerea regiunii, guvernatorul 

civil, contele Sorokunski, fiind înlocuit cu I. S. Klişin (acesta din urmă cu funcţia de guvernator 

interimar). În luna aprilie 1833 guvernatorul general a fost nevoit să expedieze la Chişinău o 

adresă similară pentru a doua oară, în 8 mai 1833, însoţită şi de o notă specială, prin care se cerea 

urgentarea unui răspuns privitor la oportunitatea editării unui periodic în provincie 91 . 

Guvernatorul interimar al Basarabiei I. S. Klişin a fost nevoit, la rândul său, să insiste către 

Consiliul Regional (autoritate administrativă şi judecătorească) pentru ca problema să fie examinată 

“mai pe larg” (dispoziţia din 13 iulie 1833). Cert este că, guvernatorul Klişin primeşte chiar a 

doua zi o relatare amănunţită în care se arăta că “o asemenea întreprindere utilă” necesită mari 

cheltuieli de întreţinere. Iar ceea ce este deosebit de relevant, se atenţiona faptul că „locuitorii 

oblastei sunt în majoritatea lor de obârşie moldovenească, care defel nu posedă limba rusă”, de 

aceea, consideră ei “ar fi fost de folos ca buletinele” să fie şi traduse. La acel raport era anexată 

o listă aproximativă de cheltuieli ce prevedea întărirea statelor la Tipografia Regională (funcţiona 

din anul 1818), costul întreţinerii personalului 92 . Alte surse mărturisesc ca a fost procurat utilaj 

special “unde urmau să tipărească încontinuu”. Aceste concluzii şi propuneri sunt readresate 

în 17 iulie 1833, contelui M. Voronţov, care le va prezenta în demersul său din 30 august 1833 

către instanţele din Sankt Petersburg – ministrului de interne D. Bludov. Refuzul acestuia a fost 

categoric (adresa din 21 noiembrie 1833), deoarece “provincia nu se înscria pe temeiul regulamentului 

statutar” privitor la editarea Buletinelor guberniale 93 . Însă vom observa că, premierul 

promitea ”să nu întârzie să reia legătură” dacă va apărea o posibilitate “pe temeiurile căreia va 

putea fi tipărit Buletinul gubernial basarabean” 94 . 

În paralel, în proiectul de organizare a Bibliotecii Publice din Basarabia (1830), alcătuit de 

89 

Efim Levit, Primele încercări de editare a unui periodic în Basarabia..., p. 5; Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti..., 

p. 214. 

90 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f. 5-6. 

91 

Efim Levit, op. cit., p. 6. 

92 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f. 13. 

93 

Efim Levit, op. cit., p. 7, 14-17. 

94 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f. 13-16. 

– 23 –

Maria Danilov 

directorul general al şcolilor din Basarabia, profesorul Grinevici, se propunea între altele: „Pentru 

răspândirea lesnicioasă a ştiinţei folositoare în domeniul economiei, ca, de pildă, cultivarea viţei 

de vie, prelucrarea vinului etc., ar fi binevenit să se editeze o revistă în limbile moldovenească şi 

rusă cu titlul de Bessarabskii Vestnic [Curierul basarabean] 95 . Deşi intenţia nobilă a profesorului 

Grinevici a trecut neobservată de autorităţile din Basarabia, trebuie să reţinem că această iniţiativă 

va fi preluată ulterior de alţi intelectuali basarabeni. 

Cert este că acţiunea de întemeiere a unor reviste sau ziare în Basarabia a fost manifestată 

mult mai înainte, decât în alte gubernii ale Rusiei. Scopul iniţial al unor asemenea intenţii a 

constat, în primul rând, în împlinirea unor nevoi provinciale. 

La cea de a doua etapă (peste patru ani), în 1837, când se va permite editarea Buletinelor şi 

în alte gubernii, D. Bludov, se vede, “n-a uitat” de doleanţele contelui Voronţov, informându-l 

asupra dispoziţiei guvernamentale. Dacă citim atent „sugestiile” lui Bludov, observăm că, „dispoziţia 

imperială din 3 iulie 1837” (prevedea editarea buletinelor în restul guberniilor începând cu 

data de 1 ianuarie 1838), nu se extinde şi asupra Basarabiei, deoarece aceasta nu dispunea de 

„servicii de secretariat în consiliile guberniale”, prevăzute în Regulamentul editării buletinelor 96 . 

La rândul său, general-guvernatorul de la Odesa a încercat să explice şefului provinciei Pavel I. 

Feodorov, situaţia “delicată” în chestia editării periodicului basarabean (adresa din 14 octombrie 

1837), însă era evident că soarta “Buletinului” fusese hotărâtă în cabinetul ministerial din Sankt 

Petersburg 97 . În şedinţa “Sfatului oblastei” din 15 noiembrie 1837, doar s-a adus la cunoştinţă 

despre decizia ministerială. Vorba e că, atât regulamentul anexat Ukazului imperial din 9 decembrie 

1830, cât şi dispoziţia imperială din 3 iulie 1837, privitor la organizarea unor gazete pentru 

centrele de gubernii nu puteau fi ajustate de către funcţionarii imperiali la statutul “oblastei” 

Basarabiei, care se deosebea totuşi de alte gubernii din imperiu prin bruma ei de autonomie. Or, 

acest moment nu poate fi interpretat în sensul că „funcţionarii cancelariei regionale n-au ştiut să 

profite de dreptul ce li s-a oferit” 98 (!). 

Aşadar, Basarabia cu statutul ei de autonomie nu se încadra în Proiectul Regulamentar, referitor 

la presă, din anii 1830 şi 1837. Toate aceste amănunte, însă, au rămas periferice cercetării 

istorice în domeniul istoriei presei basarabene, dar tocmai ele scot în evidenţă acel specific local 

impus de o istorie străină. Mai mult: dacă o persoană atât de influentă, cum era contele Mihail 

Voronţov, cu relaţiile lui amicale în anturajul de la curtea imperială, încercând să obţină unele 

facilităţi în vederea editării unei publicaţii în Basarabia (în interese proprii, evident, în virtutea 

funcţiei pe care o deţinea), nu a reuşit să străpungă cenzura ţaristă, cu atât mai puţine şanse au 

avut alţi entuziaşti. 

Contextul imperial. Evenimentul s-a întâmplat, totuşi, în 17 iulie 1854 (abia peste două 

decenii), în virtutea unui factor extern, în contextul Războiului Crimeii din anii 1853-1856. Administraţia 

imperială din Basarabia constrânsă de nevoi politico-militare avea nevoie de legături 

permanente cu Petersburgul (ştirile trebuiau să circule intens), acest flux de ştiri urma să fie 

asigurat odată cu apariţia ziarului Bessarabskie Oblastnye Vedomosti. Reţinem că, titulatura 

ziarului corespundea întocmai statutului de administrare al provinciei – cel de „oblaste”, iar 

odată cu schimbările intervenite în sistemul de guvernare al provinciei, începând cu 5 decembrie 

1873, titlul iniţial al ziarului va fi înlocuit cu sintagma de Bessarabskie Gubernskie Vedomosti. 

Conform Regulamentului oficial privitor la presa din gubernii, buletinul era o un organ oficial al 

administraţiei locale. Odată înfiinţat din iniţiativa guvernului, ziarul, evident, era în subordonarea 

95 

Ганенко П., История Кишиневской публичной Библотеки..., c. 20. 

96 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f. 1. 

97 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1951, f. 20 –22. 

98 

Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti..., p. 215. Este exagerată afirmaţia autorului, precum că editarea buletinului 

era imposibilă deoarece „unica tipografie din Chişinău .nu dispunea de posibilităţi tehnice pentru a asigura editarea 

sistematică a unei gazete”. La acea vreme, în Chişinău, funcţiona Tipografia Regională, care de altfel şi urma să execute 

comanda în cazul editării unui periodic gubernial. După renovarea utilagului tipografic, în 1833, a fost instalat şi al treilea 

teasc de tipar cu caractere noi. 

– 24 –


directă a guvernatorului. Publicaţia avea un caracter pur informativ, de uz intern (fără ştiri politice) 

acoperit, în mare parte, cu anunţuri publicitare. Era compus din două părţi: partea oficială 

şi partea neoficială, cu redactori speciali pentru fiecare (funcţia de redactor al părţii oficiale era 

deţinută, de regulă, de către guvernatorul Basarabiei). Săptămânalul se tipărea iniţial în 6-8 foi, 

în funcţie de materialul şi volumul adunat. Partea oficială a fiecărui număr cuprindea obligatoriu 

informaţiile privitor la dispoziţiile curente ale administraţiei imperiale: circulare, ucazuri, diverse 

hotărâri ale administraţiei locale etc., pe când partea neoficială era acoperită cu informaţii lipsite 

de orice valoare sau interes public. De exemplu, partea oficială a gazetei pe anul 1859 (în total 

52 numere), acoperă un spaţiu de 470 pagini, şi doar 19 – partea neoficială. Pe anii 1863-1864, 

partea neoficială a buletinului a lipsit totalmente 99 . 

Stare de criză ce se iscase în legătură cu soarta periodicului (oficialităţile intenţionau chiar să 

închidă gazeta) a determinat conducerea gubernială să intervină cu unele schimbări în colegiul de 

redacţie. Partea neoficială a ziarului a fost încredinţată lui Gheorghe Gore (1839-1909), consilier 

titular al cancelariei guvernatorului general al Novorossiei şi Basarabiei 100 . De altfel, apar unele 

disonanţe în legătură cu durata aflării lui Gh. Gore în postul de redactor oficial al Buletinului 101 . 

Unii cercetători susţin că Gheorghe Gore este desemnat în funcţia de redactor în data de 7 august 

1866 (şi nu 7 martie (!), aflându-se în exerciţiu până la data de 6 decembrie 1867 102 . Evident, 

că aceste date contravin celor cunoscute anterior în literatura de specialitate şi reduc esenţial 

timpul aflării lui Gh. Gore în funcţia de redactor cu aproape cinci luni. Însă, dacă ţinem cont că 

informaţiile lansate de cercetătorul Dinu Poştarencu sunt extrase din statele personale ale lui 

Gh. Gore – act întocmit la 18 aprilie 1908, atunci suntem predispuşi să credem că în formularul 

arătat s-au strecurat unele imprecizii vis-a-vis de o perioadă mai veche din activitatea publicistului 

Gheorghe Gore 103 . 

Deşi activitatea acestui cărturar a fost de scurtă durată – timp de un an şi nouă luni – el 

reuşeşte totuşi, să învioreze parţial conţinutul periodicului. Astfel, partea neoficială a ziarului a 

fost integral preocupată de problemele de istorie culturală a românilor basarabeni, în special, de 

cele ce ţin de istoricul creaţiei populare, sau al şcolii basarabene, al istoriei tiparului din Moldova 

etc. Şi mai mult, în paginile ziarului apar pentru prima dată informaţii privind istoria şi literatura 

românească 104 . Activitatea publicistică a lui Gh. Gore (alcătuiri originale, reproduceri după alte 

surse sau traduceri din literatură rusă) este cunoscută, în mare parte, din ceea ce s-a publicat în 

Bessarabskie Oblastnye Vedomosti 105 . Cele mai multe dintre publicaţiile lui Gheorghe Gore sunt 

semnate cu iniţialele „G.G.” (rus: „Г. Г.” ), ceea ce a generat ulterior unele interpretări tendenţioase 

106 . Paul Gore (fiul lui Gheorghe Gore) considera că este vorba de o simplă formalitate, care 

nicidecum nu poate fi interpretată că autorul „se ascundea” sub aceste iniţiale, dovadă fiind şi 

faptul că fiecare număr al revistei a fost semnat cu numele deplin al redactorului (partea neoficială). 

Altceva ar trebui să punem în evidenţă – faptul că Gheorghe Gore a fost numit în funcţia 

de redactor al buletinului este mai mult un merit personal al acestuia (adevăr confirmat şi de 

Paul Gore), care a obţinut această „favoare” datorită insistenţelor de care a dat dovadă, dar şi a 

relaţiilor pe care le avea cu unele persoane din anturajul guvernatorului general (deţinea la acea 

vreme funcţia de consilier titular) 107 . 

99 

Б.А. Трубецкой, op. cit., c. 16. 

100 

Gheorghe Gore a lucrat fără leafă şi fără orice altă indemnizare. 

101 

Dinu Poştarencu, Gheorghe Gore. Date biografice, în „Paul Gore. Omul şi opera”, Chişinău, 2003, p. 61-64. 

102 


103 

Ibidem, p. 62; autorul face referinţă la colecţiile din Chişinău: ANRM, F. 88, inv. 2, d. 4987, f. 23-32; 

104 

Gore, Gheorghe [Г.Г.], Александр Доничь (его жизнь и произведения), Бессарабские Областные Ведомости (BOV), № 

16 18, 24, 27, 30, 1866; Василий Александри (его произведения), BOV, № 44, 51, 1867; Свадебные обычаи молдован, 

BOV, № 12, 13, 15, 1866; О молдавских песнях, BOV, № 31, 37, 42, 47, 49, 1867. 

105 

Dumitru Coval, op. cit., p. 219-221. 

106 

Vezi replica lui Paul Gore la cele publicate de către I. Duscian în ziarul Universul, nr. 296, 1923 („1867-1868 şi 1923 în Basarabia”), 

în Paul Gore. Omul şi opera, Colecţia „Personalităţi eminente”, Tyragetia, Chişinău, 2003, p. 214. 

107 

Paul Gore. Omul şi opera..., p. 212-213. 

– 25 –

Maria Danilov 

Informaţii deosebit de preţioase privitor la activitatea lui Gh.Gore în calitate de redactor al 

buletinului gubernial se conţin în Arhivele Naţionale din Bucureşti (Fond „Paul Gore”) 108 . Dintre 

documentele ce se păstrează în acest fond vom menţiona dispoziţia episcopului Antonie (1858- 

1871) din 12 aprilie 1867 (nr. 1524): „Către stareţi şi stareţe de la mănăstiri şi schituri. Preacuvioşilor 

stareţi de mănăstiri şi stareţe de la schiturile de femei, la prezentarea acestei hârtii – Gore, 

redactorul ziarului Vedomosti guberniale, să i se permită accesul în bibliotecile de la mănăstiri şi 

schituri în prezenţa unui reprezentant de la mănăstire, şi să le cerceteze dacă nu cumva se găsesc 

printre ele cărţi vechi sau manuscrise de valoare, iar în cazul în care le va descoperi să i se pună 

la dispoziţie acele cărţi. De asemenea, să i se atragă atenţia şi la alte obiecte de valoare ce se 

pot găsi la mănăstiri” 109 . Deşi sursele de arhivă nu amintesc nimic mai mult în această privinţă, 

este de presupus că Gheorghe Gore, beneficiarul acestui privilegiu, a reuşit să cerceteze, totuşi, 

o parte din inventarul cărţilor ce se deţineau în bibliotecile mănăstireşti. Investigaţiile pe teren 

îi vor fi de un real folos în scrierea studiului Despre începutul tipografiei în Moldova, publicat în 

paginile buletinului (nr. 4, 1867). 

Revenind la problemele publicistice ale ziarului, vom semnala, că de nenumărate ori colegiul 

de redacţie a adresat cititorilor invitaţii de colaborare, în special, solicita subiecte basarabene: 

etnografie, geografie, gospodărie sătească, comerţ etc. Materiale de acest gen erau foarte 

scunde în paginile ziarului. De asemenea este cunoscut că, pe 17 decembrie 1869, guvernatorul 

Basarabiei E. Gangardt a expediat o adresa către Direcţia Principală pentru Presă, în care solicita 

permisiunea de a modifica programul ziarului şi de a introduce rubrica ”ştirilor”. Pe 2 ianuarie 

1870, şeful Direcţiei Principale M. Pohvisnev a dat un aviz pozitiv, însă, stipula că acele ”ştiri” să 

fie preluate din publicaţiile oficiale ce apăreau la Sankt Petersburg. Şi, dacă se ia în calcul că presa 

din capitală ajungea în Chişinău cu întârziere de aproape nouă zile, atunci lesne ne putem da 

seamă despre ”actualitatea” ştirilor din presa locală. 

În partea neoficială a ziarului continuă să fie publicate materiale cu informaţii foarte scunde. 

Deşi publicaţia era deosebit de loială faţă de autorităţi, totuşi, multe din materialele publicate au 

fost supuse unor restricţii de cenzură. Spre exemplu, Comitetul de cenzură din Sankt Petersburg, 

prin circulara din 12 iunie 1868 şi cea din 14 martie 1869, atenţiona redacţia ziarului, precum că 

este ”inadmisibil ca o publicaţie oficială să supună criticii instituţiile sau persoanele oficiale ale 

statului. Cu acelaşi subiect sunt emise circulare şi în anul următor – 1870: în 2 iulie 14 august; 

2 decembrie 110 . Începând cu nr. 96 din 5 decembrie 1873, gazeta îşi schimbă titulatura în Bessrabskie 

Gubrnskie Vedomosti. Fiecare număr de ziar era sub supravegherea cenzorului, care, de 

altfel, era suplinită de redactorul publicaţiei 111 . Partea oficială, spre exemplu, la sfârşitul textului, 

apare neapărat sub semnătura autografă (multiplicată tipografic) a viceguvernatorului. La fel şi 

cea neoficială – obligatoriu fiecare număr – era însoţit de apostila cenzurii (text multiplicat): „Se 

aprobă pentru publicare de către cenzură”. Deşi publicaţia era una oficială şi respecta riguros 

programul „sub cenzură”, aceasta de nenumărate ori a fost supusă unor restricţii şi avertizări de 

către Departamentul Principal pentru Presă şi cenzură 112 . 

Buletinul a continuat să apară şi la începutul secolului XX. În anii 1901-1902 i se atribuie 

statutul de cotidian, iar din 1905, revine la o ediţie de trei ori pe săptămână. Motive au fost mai 

multe, însă în prim plan se profilează cele legate de apariţia presei particulare, care domina, 

de fapt, piaţa mediatică a provinciei. Şi nu în ultimul rând se suprapun cele legate de procesele 

social-politice instabile (evenimentele anilor 1905-1907, 1917), nefavorabile presei, la general. În 

urma revoluţiei ruse din anul 1917, publicaţia îşi schimbă titulatura în „Svobodnaja Bessarabia” 

[Basarabia Liberă]. 

108 

ANICB, F. Paul Gore, d. 9, f. 4, f. 34, 68; Idem, Fond Paul Gore, d. 8, 32 f.; 

109 

ANICB, F. Paul Gore, d, 4, f. 31– 31 verso. 

110 


111 

Din 1901 publicaţia a devenit cotidian. 

112 


– 26 –


Istoria presei basarabene din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea a înregistrat – la nivelul 

unor informaţii pur bibliografice (nu s-a păstrat nici un exemplar din această publicaţie !) – 

apariţia unei gazete româneşti cu titlul de Mesagerul Basarabiei. În calitate de potenţiali editori 

apar două nume prea puţin cunoscute în anturajul de epocă – Drumaşcu şi Riabcik, ultimul este 

„fostul arhivar al poliţiei locale” 113 . Este puţin probabil, ca acest ziar să fi fost şi tipărit la Chişinău, 

în anul 1884, deşi istoricul Al. Boldur i-a atribuit calificativul de „primul ziar românesc” apărut în 

Basarabia 114 . Mai degrabă proiectul a existat doar la nivelul unei iniţiative particulare, nerealizată 

totuşi. Deşi, probele documentare, repetăm, lipsesc în această privinţă, informaţiile privitor la 

existenţa unei asemenea publicaţii româneşti, pe la 1884, au fost preluate şi multiplicate în literatura 

de specialitate, începând cu primele decenii ale secolului XX 115 . 

Abia către sfârşitul deceniului opt al secolului al XIX-lea, la Chişinău apare primul ziar particular 

Bessaravskii Vestnik (1889-1898) 116 – editor Elizaveta Sokolova (soţia şefului serviciului fiscal al 

guberniei). Este curios să constatăm că editorul ziarului a primit autorizaţie legală pentru editare 

într-un timp record: 24 ianuarie 1889 – 23 februarie 1889 (autorizaţia este semnată în original 

de ministrul Pleve). După doi ani, în 1891, “dreptul de editor” este transmis basarabeanului Ion 

Cecan. Acesta din urmă va ocupa postul de redactor al ziarului Minskie Gubernskie Vedomosti 

între anii (1891-1896) 117 . Unele statistici privitor la presa basarabeană pe anii 1854-1899 indică: 

28 de ediţii periodice, dintre care – 9 ziare, 2 reviste, 3 calendare. 

Concluzii. Un subiect constant al politicii ţariste în domeniul presei, timp de aproape 130 de 

ani (din 1702), a fost tipul de ziar „Vedomosti”, acesta fiind promovat ca publicaţie oficială a 

administraţiei ţariste, în gubernii, începând cu deceniul patru al secolului al XIX-lea. Acest gen de 

publicaţie a dominat presa provincială până spre sfârşitul deceniului şapte. O dată cu schimbarea 

statutului administrativ al Basarabiei, în 1873 (din „oblaste” este redusă la „gubernie”), publicaţia 

Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, la rândului ei este redenumită în Bessarabskie Gubernskie 

Vedomosti (1873-1917). 

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în imperiul ţarist n-a existat un departament special 

care s-ar fi ocupat în exclusivitate cu problemele presei, aceasta fiind subordonată diferitelor 

ministere – cel de Interne sau al Instrucţiunii Publice. În urma ucazului imperial din 6 aprilie 1865, 

a fost creat Departamentul Principal pentru Problemele Presei (Glavnoe Uprvalenie po Delam 

Pečati), intrat în vigoare din 1 septembrie 1865 118 . 

2. O conştiinţa românească perpetuă – Ziarul Românul (1846) 

Un fenomen de excepţie pentru istoria presei basarabene îl constituie încercările întreprinse 

între anii 1846-1848 de un grup de nobili basarabeni (anonimi în posteritate) 119 , în scopul de a edita 

o gazetă particulară cu titlul Românul. Din păcate, arhivele locale au conservat scunde mărturii în 

această privinţă, mai exact, o singură filă din dosarul de altădată – o ciornă din 24 ianuarie 1848 

prinsă în redacţia oficială a textului – Nota informativă a administraţiei regionale (Direcţia a III-a a 

cancelariei guberniale) către Guvernatorul Basarabiei, din care aflăm că ”proprietarul Tipografiei 

din Chişinău Achim Popov, în cererea depusă la 1 octombrie a anului trecut” [1847, n. a. – M.D.], 

113 

Petcu, M, Puterea şi cultura. O istorie a cenzurii, Polirom, Iaşi, 1999, p. 123. 

114 

Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 478. 

115 

Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească..., p. XLVII. 

116 

Iniţiativa de a edita o revistă în limbile moldovenească şi rusă cu titlul de „Bessarabskii Vestnik” [Curierul Basarabean] a fost 

enunţată pentru prima dată în 1830, în proiectul de organizare a Bibliotecii Publice din Chiţinău, alcătuit de către directorul 

general al şcolilor din Basarabia, profesorul Grinevici. Cel de al doilea proiect de editare la Chişinău a unui ziar cu aceeaşi 

titulatura – Bessarabskii vestnik, în 1873, aparţine basarabeanului Gheorghe Gore (1837-1909). 

117 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 8842, f. 1-13. După anul 1896 ziarul este condus de F. P. Koşevski. 

118 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9341, f. 1-2. 

119 

Numele nobilulului Alexandru Misčenko şi al proprietarului Tipografiei şi Litografiei din Chişinău, Akim Popov, sunt doar o 

acoprire în faţa organelor de cenzură (a grupului de nobili-iniţiatori) în scopul de a obţine dreptul de editare a ziarului. Era, de 

altfel, o prcatică răspândită în ziaristica imperială. 

– 27 –

Maria Danilov 

roagă să i se aprobe editarea la Chişinău a unei gazete cu titlul Românul. Totodată, funcţionarul 

din cancelaria Direcţiei guberniale amintea, între altele, că tipograful Achim Popov insista ca 

acelei publicaţii să i se adauge şi „un buletin regional” 120 . Alte mărturii în această privinţă au fost 

decodificate în anii din urmă de către cercetătorul Gheorghe Negru (în colecţia Arhivei Istorice 

de Stat a Rusiei) şi, care lărgesc mult perspectiva de abordare a problemei ziarului Românul 121 . 

*** 

Înainte însă de a lămuri unele aspecte ale problemei cenzurii intervenite în cazul publicaţiei, se 

cuvine tocmai să amintim în context că tipograful Akim Popov, cel care era delegat să-şi asume iniţiativa 

tipăririi ziarului, deţinea la acea vreme unica – în toată Basarabia – tipografie particulară 122 . 

Încercările armeanului Achim Popov de a organiza o întreprindere tipografică în Basarabia se înscriu 

„la anul 1838, aprilie 15 zile”, când acesta înainta un memoriu către Pavel Ivanovici Feodorov, guvernatorul 

militar al Basarabiei 123 . Iniţial Akim Popov intenţiona să deschidă o întreprindere litografică 

la Ismail „în oraşul port”. Pentru a fi legiferată activitatea unei asemenea întreprinderi se cerea, mai 

întâi, avizul guvernatorului general de la Odesa, apoi al Ministrului de Interne. 

Funcţionarii imperiali erau preocupaţi să adune cele mai diverse informaţii despre persoana lui 

A. Popov. Spre exemplu: în adresa din 7 octombrie 1839, guvernatorul din Chişinău era întrebat 

dacă este cunoscut şi statutul social al persoanei în cauză, la ce clasă socială poate fi atribuit, 

pentru că „în lipsa acestor date”, susţinea guvernatorul din Odesa – „nu poate întreprinde un 

demers către instanţele superioare” 124 . Abia în 27 februarie 1840, guvernatorul din Odesa aducea 

la cunoştinţă despre avizul pozitiv obţinut de la graful Stroganov (ministerul de interne) pentru 

deschiderea atelierului de litografie solicitat de Akim Popov. Guvernatorul mai atenţiona să fie 

informat „când va avea loc evenimentul deschiderii oficiale al întreprinderii lui Popov” 125 . 

Chiar şi în lipsa unor asemenea iniţiative, organele de cenzură difuzau circulare prin care solicitau 

informaţii exacte asupra numărului de tipografii din oblastea Basarabiei. Spre exemplu, în 

1833, mai 15 (nr. 8716, secţia a 3-a imperială), pe adresa guvernatorului civil al Basarabiei este 

înregistrată dispoziţia guvernatorului general al Novorossiei prin care acesta solicita informaţii 

exacte despre numărul de tipografii în Basarabia, cu indicarea „locului unde se află” 126 . Sau: cu 

data de 6 iunie 1833, consemnăm o altă adresă a Ministerului Afacerilor Interne (departamentul 

de poliţie, secţia de statistici), care atenţiona că „în baza circularei din 20 mai, curent, nr. 109, se 

solicită informaţii referitor la numărul de tipografii în oblastea Basarabiei. Asemenea informaţii 

erau solicitate anual de către „centrul de statistici” de pe lângă Ministerul Afacerilor Interne. În 

context mai consemnăm raportul guvernatorului civil al Basarabiei (răspuns la Circulara ministerială 

din 12 mai 1836), în care se confirmă că Tipografia Regională a Basarabiei funcţionează 

din anul 1818 şi are două teascuri de imprimat. Iniţial pentru întreţinere se cheltuiau 500 ruble/ 

anual, din anul 1828 –800 rub., şi tot acolo: „În baza Ucazului Sf. Sinod din 4 mai 1814, în oblastea 

Basarabiei, mai funcţionează o tipografie pe lângă Casa Arhierească pentru tiparul cărţilor în 

limba slavă şi cea moldovenească, cât despre sursele de întreţinere se va raporta către Sinodul 

din Petersburg” 127 . 

120 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 5187, f. 1-1 verso. 

121 

Gheorghe Negru, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia respinse de autorităţile ţariste. Ziarul 

„Românul” (1846-1848), în Destin Românesc, Revistă de istorie şi cultură, An III [XIV], nr 5-6 [57-58], Chişinău, 2008, p. 22-31. 

122 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2879, f.1-3; ANRM, F. 187, inv. 1, d. 13, f. 4; Activitatea editorială a lui A. Popov – aproape patru decenii 

– a facilitat interesul cercetătorilor în domeniu. 

123 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2879, f. 1. 

124 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3078, f. 2. 

125 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3078, f. 7. 

126 

ANRM, F. 187, inv. 1, d. 13, f. 4-4 (verso). 

127 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 2110, f. 1-2; însemnare manuscrisă (partea inferioară a paginii): „Să se raporteze, precum că dintre 

instituţiile nominalizate funcţionează aici numai o singură tipografie pe lângă Sfatul Oblastei şi alta pe lângă Consistoriul 

Duhovnicesc”. 

– 28 –


În 1842 litograful Akim Popov încercă să obţină iar autorizaţia deschiderii unei tipografii în Chişinău. 

După cum reiese din adresa Guvernatorul general al Novorossiei expediată şefului din Basarabia, 

acesta informa: „în 16 octombrie, curent, eu am primit dispoziţia Ministrului de Interne, nr. 4190, 

în care mi se comunică, că în baza art. 2017 a codului de legi, lui Akim Popov i se dă voie să deschidă 

în Chişinău, pe lângă atelierul său de litografiere, o tipografie în care va tipări cărţi în limba rusească, 

franceză şi parţial în armeană şi moldovenească, în cazul dacă el va fi omul de încredere” 128 . Se mai 

amintea, între altele, că trebuie respectată strict dispoziţia expediată anterior (din 30 septembrie), care 

prevedea ca acestuia să i se elibereze în acest scop o adeverinţă, proprietarul tipografiei asumându-şi 

responsabilitatea în respectarea legislaţiei în vigoare. Deşi litograful Akim Popov nu reuşise încă să-şi 

organizeze activitatea tipografică, acesta era în atenţia autorităţilor. În 9 februarie 1843, guvernatorul 

din Chişinău era rugat de urgenţă (de cel de la Odesa) să informeze când se va deschide tipografia 

litografului Akim Popov, deoarece informaţia trebuie transmisă ministrului de interne 129 . Pe 27 mai 

1843 guvernatorul Basarabiei Pavel Fedorov raporta către cel din Odesa: „tipografia litografului Akim 

Popov, s-a deschis în 4 mai curent [1843]” 130 . Este important să reţinem că, tipografia particularului 

Achim Popov era la acea vreme unica tipografie din Chişinău care avea şi caractere pentru tiparul 

românesc. De aceea şi găsim firesc faptul că, nobilii basarabeni încearcă să obţină autorizaţia cenzurii 

în editarea ziarului Românul, anume prin intermediul tipografului Akim Popov. 

Documentar. Să revenim, însă, asupra problemei amintite mai sus în legătură cu iniţiativa 

de editare la Chişinău a ziarului Românul. Ce reprezintă, în fond, mărturiile de arhivă? Sursele 

decodificate, fie din arhivele din Chişinău sau cele din Sankt Petersburg, nu sunt altceva decât 

o corespondenţă oficială dintre structurile administraţiei imperiale de diferite nivele: Ministerul 

Instrucţiunii Publice din Sankt Petersburg (Direcţia Principală pentru cenzură), Comitetul pentru 

Cenzură din Odesa, Guvernatorul general al Novorossiei şi Basarabiei, guvernatorul militar al 

Basarabiei, Administraţia Regională a Basarabiei. 

Este vorba de o colecţie de cinci documente-informative (adrese oficiale), dintre care trei sunt 

prinse în redacţie de ciorne 131 . De fapt, această corespondenţă dintre organele administraţiei 

imperiale enunţate mai sus, conţine texte aproape identice, conţinutul cărora se repetă de la o 

adresă la alta şi care reflectă cu lux de amănunte mecanismul diabolic al cenzurii ţariste. Textele 

documentelor, cronologic se înscriu între 19 august 1846 – 29 decembrie 1848. De reţinut că 

documentul din 24 ianuarie 1848 (sub nr. 3) se regăseşte în colecţia arhivelor din Chişinău 132 , 

celelalte patru documente, repetăm, sunt depozitate în arhivele din Sankt Petersburg. În scopul 

de a crea o perspectivă sintetică asupra surselor cercetate privitor la ziarul Românul, vom cita 

integral conţinutul acestei corespondenţe: 

• Demers. 19 august 1846, nr. 196, Odesa. Comitetul de cenzură din Odesa – către Direcţia 

Principală pentru Cenzură din Sankt Petersburg (însoţit de actele editorilor şi programul de 

editare a eventualului ziar). 

„Nobilul Alexandru Misčenko şi Akim Popov, proprietarul Tipografiei şi Litografiei din Chişinău, 

au adresat către Comitetul de cenzură din Odesa, rugămintea de a obţine – în baza art. 17 al 

Statutului de cenzură, anexa la tomul Codului de legi (ediţia 1842,) permisiunea de a edita la 

Chişinău ziarul cu titlul „Românul”. 

Alăturat sunt prezentate, la judecata Direcţiei Principale pentru Cenzură, Programul eventualului 

ziar ce se va edita, precum şi certificatele de loialitate ale lui Popov şi Misčenko, eliberate 

128 

ANRM, F. 187, inv. 1, d. 13, f. 7. 

129 

ANRM, F. 187, inv. 1, d. 13, f .8. 

130 

ANRM, F. 187, inv. 1, d. 13, f. 12; activitatea editorială a lui Akim Popov s-a extins pe o perioadă de patru decenii. În anul 

1880, tipografia este cumpărată de consilierul A. l Miščenco (contractul de vânzare-cumpărare, fiind încheiat în 10 martie 

1880). Între anii 1841-1864, întreprinderea s-a aflat în casa proprietarului din oraş (secţia I-a); apoi, de la 1866-1867, în casa 

lui Rottenberg (secţia a 3-a). 

131 

Documentele au fost identificate de către cercetătorul Gheorghe Negru în arhivele ruseşti (AISR, F. 772, inv. 1, d.1932, f.1-4). 

132 

Gheorghe Negru, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia...., p. 27. 

– 29 –

Maria Danilov 

de către Mareşalul Adunării Nobilimii din judeţul Chişinău şi Orhei, de asemenea, şi cel eliberat 

de către Poliţia orăşenească din Chişinău – Comitetul pentru Cenzură din Odesa are onoarea a vă 

ruga cu plecăciune să avizaţi acest subiect” 133 . 

• Adresă. 11 septembrie 1846, nr. 1421, Sankt Petersburg. Direcţia Principală pentru Cenzură 

către Excelenţa Sa P.I. Fiodorov. 

„Stimate Domn Pavel Ivanovici, 

Comitetul de cenzură din Odesa a prezentat către Direcţia Principală pentru Cenzură, rugămintea 

Nobilului Alexandru Misčenko şi a proprietarului Tipografiei şi Litografiei din Chişinău, 

Akim Popov, de a le permite editarea în acel oraş a ziarului cu titlul „Românul”. 

În baza art. 22 al Statutului de Cenzură, este prevăzut ca în guberniile Novorossiei cenzura 

publicaţiilor periodice ţine de competenţa general-guvernatorilor de acolo. De aceea consider 

necesar să vă reexpediez Programul „Românului”, precum şi certificatul de loialitate a lui Popov 

şi Misčenko şi, totodată, cu plecăciune Va rog, Milostive Domn, să mă înştiinţaţi despre hârtiile 

primite – consideraţi Dumneavoastră, că e oportun şi util să acceptaţi editarea eventualului ziar 

la Chişinău? 

Primiţi, Milostive Domn, asigurările mele de profundă consideraţiune şi fidelitate” 134 . 

• Raport. 24 ianuarie 1848, nr. 754, Chişinău. Administraţia Regională a Basarabiei (Direcţia 

a III-a) către Guvernatorul militar al Basarabiei 

„Achim Popov, proprietarul Tipografiei şi Litografiei din Chişinău, în nota informativă depusă 

în 1 octombrie din trecut ” [1847 n. a. – M.D.], roagă să i se aprobe proiectul privind editarea la 

Chişinău a unei gazete cu titlul ”Românul”, adăugând la aceasta şi buletinul regional. 

Din informaţiile recepţionate de către Consiliul Suprem al Oblastei, reiese că demersul amintit 

al lui Popov a fost deja discutat la Ministerul Instrucţiunii Publice, însă readresat spre avizare către 

guvernatorul-general şi ca rezultat, în această chestiune, se cerea şi părerea Consiliului Suprem 

al Oblastei, care prin demersul din 9 noiembrie cu nr. 2202, a raportat către Excelenţa Voastră, în 

funcţie de general-guvernator, exprimându-şi credibilitatea unei posibile editări a gazetei amintite 

cu inserarea în paginile ei, până la apariţia unui buletin regional, a ştirilor oficiale locale. 

Informându-vă respectuos despre situaţia creată, avem onoarea, Excelenţa Voastră, să vă 

prezentăm alăturat şi memoriul lui Popov spre judecata Dstră” 135 . 

• 15 decembrie 1848, nr. 384. Odesa. Comitetul de Cenzură din Odesa către Direcţia Principală 

pentru Cenzură [Sankt Petersburg]. 

„Comitetul de cenzură din Odesa, prin adresarea din 19 ianuarie 1846 (nr. 196) a avut onoarea 

să prezinte către Direcţia Principală pentru Cenzură, rugămintea nobilului Alexandru Misčenko 

şi a proprietarului Tipografiei şi Litografiei din Chişinău, Akim Popov, de a le permite editarea în 

Chişinău a ziarului cu titlul „Românul”. 

Persoanele sus menţionate au depus o cerere la Comitetul de cenzură din Odesa, în care arată 

că până acum nu au la mână nici o informaţie privitor la avizarea sau refuzul categoric de a-şi 

edita gazeta. De acea ei roagă să li se înapoieze măcar certificatele de loialitate, care au fost 

prezentate Direcţiei Principale pentru Cenzură. 

Comitetul de cenzură din Odesa are onoarea de a raporta despre acestea Direcţiei Principale 

pentru Cenzură” 136 . 

133 

Gheorghe Negru, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia...., p. 22-23 (AISR, F. 772, inv. 1, d.1932, f.1). 

134 

Gheorghe Negru, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia...., p. 24-25 (AISR, F. 772, inv. 1, d. 

1932, f. 2). 

135 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 5187, f. 1; Gheorghe Negru, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia...., p. 

24-25; 

136 


1932, f. 3). 

– 30 –


• Notă informativă. 29 decembrie 1848, nr 1795. Sankt Petersburg. Direcţia Principală 

pentru Cenzură, Comitetul de Cenzură din Odesa. 

„În legătură cu adresa Comitetului din 15 decembrie, nr. 384, expediată Direcţiei Principale 

pentru Cenzură privitor la aprobarea cererii nobilului Misčenko şi a lui Akim Popov, proprietarul 

Tipografiei şi Litografiei din Chişinău, în vederea editării revistei ”Românul” la Chişinău, Cancelaria 

Dlui Ministru al Instrucţiunii Publice are onoarea de a vă informa, precum şi faptul că în 

această ordine de idei a fost expediată o adresă pe numele lui P.I. Fiodorov, guvernatorul interimar 

al Novorosiei şi Basarabiei din 11 noiembrie 1846, nr 14,21, însoţită de actele Dlor Misčenko 

şi Popov, însă nici un răspuns la acest subiect n-a urmat” 137 . 

Înainte însă de a încerca o interpretare asupra surselor vom observa, că din lista documentelor 

citate – din colecţia arhivelor – lipsesc o serie de acte importante: 

• Demersul nobilului Alexandru Misčenko şi proprietarului Tipolitografiei din Chişinău Akim 

Popov către guvernatorul Basarabiei, cu referire la intenţia acestora de a edita ziarul 

Românul. 

• Programul propriu-zis de editare a ziarului Românul. 

• Memoriul repetat a lui Akim Ppopov către guvernatorul Basarabiei (1 octombrie 1847) şi 

cel către instanţele de cenzură din Odesa (decembrie 1848), privitor la editarea ziarului 

Românul. 

• Verdictul final al instanţelor de cenzură privitor la interzicerea ziarului Românul. Or, în lipsa 

acestuia, nu se poate stabili exact la ce etapă a fost stopată iniţiativa de editare a ziarului 

basarabean, şi nici motivele invocate de cenzură. 

Fără îndoială, lipsa acestui important lot de documente complică mult procesul de cercetare 

şi/ sau interpretare asupra fenomenului cenzurii. Prezenţa acestora în colecţia documentelor de 

altă dată o putem doar presupune, reieşind din contextul actelor ce s-au păstrat. Şi totuşi, dacă 

urmărim atent tabloul corespondenţei oficiale, putem constata următoarele: 

– În urma demersului din 19 august 1846 întreprins de nobilul Alexandru Misčenko şi proprietarul 

Tipolitografiei din Chişinău Akim Popov, Comitetul de Cenzură din Odesa dă curs 

iniţiativei de editare a ziarului Românul, solicitând aprobările de rigoare de la Direcţia Principală 

pentru Cenzură din Sankt Petersburg. 

– Direcţia Principală pentru Cenzură din Sankt Petersburg a reexpediat imediat demersul (11 

septembrie 1846) către guvernatorul Basarabiei amintindu-i acestuia, că se face responsabil 

de cenzura ziarului. Totodată, îl întreabă provocator dacă consideră oportun şi util să 

accepte editarea eventualului ziar la Chişinău? 

Aici ne apropiem de momentul cel mai confuz şi dificil în decodificarea surselor citate. Pentru 

că este firesc să ne întrebăm care a fost răspunsul oficial al şefului de gubernie privitor la editarea 

ziarului Românul? Or, tocmai acest răspuns ne lipseşte! Mai mult, trei documente din cele cinci 

existente în colecţie sunt destinate spre avizare guvernatorului general: adresă din 11 septembrie 

1846 (Sankt Petersburg, Direcţia Principală pentru Cenzură); memoriul din 1 octombrie 1847 

(Proprietarul tipolitografiei A.Popov); raportul din 24 ianuarie 1848 (Administraţia Rregională a 

Basarabiei). Însă toate aceste demersuri sunt fără nici un răspuns: nici avizul pozitiv al Sfatului 

Oblastei (din 9 noiembrie 1847 şi din 24 ianuarie 1848), nici memoriul repetat al tipografului 

A. Popov (1 octombrie 1847) n-a influenţat cumva anturajul şefului oblastei ca acesta să ia o 

decizie în această privinţă, deşi, de la derularea proiectului trecuseră mai bine de doi ani (1846- 

1848). Protestul tipografului A. Popov către instanţele de cenzură (memoriul din 1 octombrie 

1847) pare a fi îndreptăţit: o dată ce nu avea „la mână nici o informaţie privitor la avizarea sau 

refuzul categoric de a-şi edita gazeta, să li se înapoieze măcar certificatele de loialitate, care au 

fost prezentate” (15 decembrie 1848). 

137 


1932, f. 4). 

– 31 –

Maria Danilov 

Care ar fi explicaţiile şi/ sau interpretările asupra unui asemenea fenomen al cenzurii presei 

din imperiu? Era această corespondenţă oficială un joc birocratic al unui sistem restrictiv impus 

presei? De regulă, funcţionarii administraţiei imperiale, de diferite nivele, nu-şi asumau nici o 

decizie imediată. Verdictul final, în temei, aparţinea Comitetului de cenzură din Sankt Petersburg. 

Apoi, stipulările statutare prevăzute în diverse articole erau descrise cu atâtea amănunte încât se 

putea interzice orice. Cert este că, instituţionalizarea sistemului de cenzură în Imperiul Rus către 

jumătatea secolului al XIX-lea a contribuit la crearea unui sistem riguros de control, în special, în 

zonele de frontieră. Să mai amintim în context că Basarabia, zonă de frontieră a imperiului ţarist, 

la acea vreme, încă nu avea o presă locală. Deşi, încercări în acest sens, după cum s-a arătat mai 

sus, au fost mai multe şi mult mai devreme decât în alte gubernii ale imperiului (anii ’30 ai sec. 

XIX), prima publicaţie oficială va apărea mult mai târziu – abia în 17 iulie 1854. 

Concluzii. Mai întâi vom constata că, în lipsa unei prese locale, programul de editare a ziarului 

Românul prevedea ca acesta să preia temporar şi funcţiile unui buletin gubernial, ceea ce, evident, 

era o acţiune destul de îndrăzneaţă, însă absolut incompatibilă în raport cu conceptul imperial 

privitor la rolul şi programul de editare a ziarelor guberniale. Cu atât mai mult că era vorba de o 

publicaţie particulară. Faptul că iniţiativa de editare a ziarului Românul este delegată (de către 

un grup de boieri) prin intermediul unui proprietar de tipografie, constituie o mărturie în plus, 

că se miza pe o evitare a unei confruntări directe cu autorităţile cenzurii imperiale. De altfel, o 

asemenea practică de obţinere a autorizaţiei era destul de răspândită în imperiul ţarist. 

Iniţiativa de editare a ziarului Românul a coincis în timp cu anii cei mai grei de reacţiune 

ţaristă numiţi de contemporani „teroarea reacţiunii” (1848-1855). Aşa-numitul „Comitet din 2 

aprilie”(1848), condus de contele D. Buturlin era delegat cu funcţii speciale de supraveghere a 

Departamentului de cenzură. 

Dincolo de impactul dezastruos al politicii ţariste asupra vieţii social-politice, culturale şi spirituale 

din provincie este important să observăm că, deşi această încercare (repetată de două ori) 

a rămas în istoria presei basarabene doar la nivelul unei iniţiative cenzurate, ea este o elocventă 

dovadă grăitoare despre existenţa în Basarabia, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unei conştiinţe 

de neam a românilor basarabeni care au tins mereu spre afirmarea propriilor valori. Înăbuşirea 

în faşă a acestui impresionant program de cultură românească are drept consecinţă împingerea 

şi mai mult, în timp, a datei de naştere a presei româneşti din Basarabia. 

3. Alte proiecte cenzurate: încercările lui Constantin Cristi şi Gheorghe Gore 

În deceniul şapte a secolului al XIX-lea, la Chişinău au fost atestate câteva încercări temerare 

de a dura o presă românească. Toate aceste încercări publicistice au o acoperire documentară 

solidă, fie în arhivele locale, fie în cele din Sankt Petersburg sau din Bucureşti. Mai mult, aceste 

fapte culturale sunt o mărturie în plus despre existenţa unei conştiinţe identitare perpetuii în 

acest spaţiu românesc. Perspectiva unei restituiri documentare asupra acestor eforturi culturale 

a fost semnalată de repetate ori în scrisul nostru istoric 138 . Efortul nostru este însă de a interveni 

cu unele completări şi/ sau precizări, nesemnalate mai înainte. 

Instituţiile de cenzură, în special, cele de la frontiera imperiului, erau foarte vigilente în 

respectarea statutului de cenzură a presei. Sub interdicţia cenzurii putea nimeri orice manifestare 

suspectă autorităţilor. Vom observa că statutul instituţiilor de cenzură din imperiu era supus 

unor modificări permanente, ceea ce permitea funcţionarilor să administreze (să manipuleze, de 

fapt) legislaţia după bunul lor plac. Orice problemă socială putea fi declarată incompatibilă cu 

interesele statului rus şi pusă sub interdicţiile cenzurii. 

Este cunoscut, de altfel, despre intenţiile nobililor basarabeni Constantin Cristi şi Nicolae Casso 

138 

Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 476; Gheorghe Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor basarabeni, Prut 

Internaţional, Chişinău, 2000, p. 14-15. 

– 32 –


de a fonda o tipografie românească (din unele dosare secrete ale poliţiei locale se cunoaşte că 

aceştia aveau intenţia să editeze şi o gazetă „moldovenească” 139 ), cel dintâi reuşind şi să instaleze 

tipografia adusă la Chişinău, însă cenzorii locali reuşesc să-i descopere intenţiile, care ”erau 

altele” decât cele arătate în demersul acestuia către autorităţi. Astfel, iniţiativa boierului Cristi de 

a fonda o tipografie românească este pusă sub interdicţiile cenzurii oficiale. 

Să urmărim însă, cum au derulat, propriu-zis, aceste încercări ale nobililor basarabeni de a 

anihila cenzura ţaristă. Cităm din demersul lui Constantin Cristi către guvernatorul militar al Basarabiei: 

„Dorind să deschid la Chişinău o tipo-litografie cu numele de “Tipografie Moldovenească” 

(în acest scop am anexat textul semnat prin care îmi asum respectarea legislaţiei privitor la activitatea 

tipografică), am onoarea să solicit aprobarea de rigoare şi să-mi eliberaţi în acest scop 

adeverinţa legitimă. 27 iunie 1862” 140 . Vom observa, mai întâi, că textul cererii lui C. Cristi este 

foarte concis şi direct, solicitantul arată cunoaşterea perfectă a legislaţiei în vigoare, asumânduşi 

respectarea acesteia. Pe textul demersului sunt înregistrate mai multe însemnări manuscrise 

ale funcţionarilor din cancelaria guvernatorului, iar una pare a fi scrisă de mâna guvernatorului: 

“Circulara ministrului referitor la supravegherea tipografiilor să fie anexată la dosar” 141 . 

Între timp, Constantin Cristi informează serviciile de poliţie că „i-a sosit inventarul tipografic 

pe care l-a depozitat în casa lui Herţa ce se află în sectorul nr. 1 al oraşului Chişinău” (demersul 

poliţiei din 6 iulie 1862 către guvernatorul militar). Utilajul tipografic a fost verificat de o comisie 

specială (în baza art. 42, tom II, Codul de Legi, ed. 1857). S-a constatat că teascul „încă nu este 

instalat pentru a începe tiparul”, ceea ce este confirmat prin avizul comisiei. Pe partea laterală 

a documentului este înregistrată o însemnare manuscrisă: „S-a dispus ca tipografia să fie în 

supraveghere” 142 . 

Probabil că îndrăzneala boierului Cristi a deranjat confortul provincial al guvernatorului local 

odată ce acesta, în 10 iulie 1862, se adresa direct Ministrului de Interne (exceptând pe cel din 

Odesa), anunţându-l atât despre situaţia delicată în legătură cu iniţiativa lui Cristi de a deschide 

o “tipografie moldovenească,” cât şi despre utilajul tipografic “pus sub sechestru” de poliţia din 

Chişinău. Iar în ceea ce priveşte deschiderea tipografiei, se amintea doar ca despre ceva inutil, 

deoarece „cele trei tipografii particulare” existente în Chişinău staţionau fără lucru 143 . 

Adresa de răspuns a Ministrului de Interne din 21 iulie 1862 conţine un refuz categoric 144 . În 

10 august 1862, funcţionarul de la serviciul de poliţie era rugat să-l înştiinţeze pe boierul Cristi 

despre decizia Ministrului de Interne. Iar cu data de 18 august 1862, este înregistrat protestul lui 

Constantin Cristi către guvernatorul militar al Basarabiei în care acesta declară că “nu sunt clare 

motivele pentru care i s-a refuzat deschiderea tipografie”. 145 Este evident că motivele invocate 

de autorităţi erau confuze şi asta o recunoştea însuşi guvernatorul atunci când raporta (secret) 

Ministrului de Interne că „va stărui să aplaneze situaţia”. Şi în continuare îşi exprimă părerea 

că „tipografia se pare că are menirea să tipărească abecedare şi broşuri ieftine în limba moldovenească 

pentru popor […]” 146 . Aici s-ar afla explicaţia de ce iniţiativa lui Constantin Cristi de a 

deschide o „tipografie moldovenească” a fost interzisă de cenzura imperială. 

Cert este că intenţia boierului Cristi a provocat neliniştea funcţionarilor locali. Se crease o 

stare de excepţie, o dată ce corespondenţa guvernatorului din Basarabia nu s-a făcut prin mijlo- 

139 

Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 476; sursele citate de autor se referă la Arhiva guvernatorului general din 

Odesa (dosarul nr. 83 din 1862 ”Cu privire la plângerea moşierului Cristi împotriva interzicerii de a deschide o tipografie 

moldovenească”). 

140 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7462, f. 1; Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei…, p. 475-476; mărturiile documentare din arhivele din 

Chişinău – ce ţin de încercările lui Constantin Cristi de a organiza o “tipografie moldovenească” – au fost publicate integral 

(1997) de istoricul Gheorghe Negru; Cronologic documentele se înscriu între 27 iunie 1862 – 27 februarie 1863. 

141 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7462, f. 1. 

142 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7462, f. 3. 

143 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7462, f. 5. 

144 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7462, f. 7. 

145 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7462, f. 10. 

146 


– 33 –

Maria Danilov 

cirea celui din Odesa, ci, direct cu Ministrul de Interne din Sankt Petersburg (în colecţia de documente 

se atestă doar o singură adresă sosită la Chişinău din Odesa – cea din 13 februarie 1863, 

nr. 1500, prin care se comunica că protestul lui Cristi a fost respins). O mărturie în plus a „stării 

de excepţie” este şi existenţa corespondenţei secrete dintre guvernatorul Basarabiei şi Ministrul 

de Interne, privind chestiunea „tipografiei moldoveneşti” 147 . 

Nu este lipsit de interes şi un alt aspect al problemei: unii cercetători susţin că utilajul tipografic 

procurat de Constantin Cristi a fost dat în arendă tipografului particular Akim Popov. Sursele 

cercetate atestă că, în 1865 „funcţionarul cu însărcinări speciale” în provincie informa guvernatorul 

din Basarabia, precum că boierul Cristi cere să i se întoarcă utilajul, însă din nou i s-a refuzat 

pe motiv că nu dispune de o adeverinţă ce i-ar permite să folosească utilajul. Or, boierul Cristi 

nu renunţase încă la ideea deschiderii unei ”tipografii moldoveneşti” şi el a continuat lupta cu 

instituţiile de cenzură din imperiu. În sfârşit, este necesar să punem în evidenţă faptul că, documentele 

decodificate sunt de o valoare excepţională în contextul problemei abordate deoarece 

ni-l prezintă pe Constantin Cristi ca pe un luptător deschis împotriva cenzurii ţariste – demersuri 

repetate, proteste, acţiuni îndrăzneţe (procurarea şi instalarea teascului tipografic contrar 

interdicţiilor cenzurii) – asigurându-i un loc de frunte printre intelectualii basarabeni din a doua 

jumătate a secolului al XIX-lea. Amintim în context că, pe la anul 1865 şi boierul Nicolae Casso 

încercase să aducă la Chişinău o tipografie românească ce o cumpărase la Paris 148 . 

La începutul anilor ’70 ai sec. XIX, societatea imperială rusă era totalmente marcată de noile 

schimbări intervenite odată cu introducerea noului Statut de Cenzură (1865). Însă până la intrarea 

în vigoare a noului regulament, privitor la activitatea tipografică, Ministrul de interne (Valuev) a 

găsit de cuviinţă – anticipând evenimentul cenzurii – să îndrumeze şefii de gubernii, expediind 

acestora o directivă specială. Ministrul de interne considera „absolut necesar”, atunci când şefii de 

gubernie „vor elibera certificate pentru deschiderea instituţiilor amintite, cât şi pentru dreptul de a 

comercializa producţia tipografică”, ca aceştia să respecte întocmai noul Regulament de cenzură 149 . 

În opinia funcţionarului imperial, restricţiile în domeniul activităţii tipografice sunt incomparabile cu 

orice alt domeniu de activitate, chiar şi atunci când sunt respectate întocmai formalităţile legii. În 

vederea respectării întocmai a noului regulament erau prevăzute mai multe clauze: 

• eliberarea certificatelor sau refuzul asupra activităţii tipografice “va depinde exclusiv de 

voia administraţiei locale, de aceea orice învoire trebuie să fie şi o asigurare că, nu va fi 

folosită împotriva intereselor statului”. Instituţiile de cenzură urmau să asigure respectarea 

noilor restricţii “prin supravegherea poliţiei locale şi loialitatea persoanelor ce vor beneficia 

de asemenea învoire”; 

• certificatele pentru înfiinţarea tipografiilor vor fi eliberate numai pentru acele localităţi, în 

care exista o supraveghere strictă a poliţiei locale: “în oraşele centre de gubernii; centre de 

judeţ, localităţile mici sunt excluse” 150 ; 

• numărul acelor întreprinderi tipografice va fi strict respectat în raport cu forţele poliţiei 

locale, pentru că asemenea instituţii sunt “foarte incomode pentru control şi supraveghere, 

cât priveşte amplasarea centrelor de comerţ pentru desfacerea producţiei tipografice vor fi 

alese locuri publice, pieţe sau stradele pe centrul oraşului, unde circulă multă lume” 151 . 

În contextul celor anunţate poate fi interpretată şi dispoziţia ministrului de interne Valuev 

către şefii de gubernii în legătură cu noul Statut “despre activitatea tipografică”(art. 2, 20 şi 

25) aprobat de Consiliul de Stat în 6 aprilie 1865. Pe pagina de titlu este înregistrată apostila 

“strict confidenţial” 152 . Conform noului regulament „doritorii de a deschide o tipografie vor 

147 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 7; vezi Adresa Ministrului de Interne din 21 iunie 1862 (nr. 1806), înregistrată cu sigla „secret”. 

148 


149 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 1. 

150 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 1 (verso). 

151 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 1 (verso). 

152 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f .1. 

– 34 –


primi aprobarea de la şefii de gubernii (cu excepţia oraşelor-capitală), iar persoanele ce vor 

dori şi să comercializeze producţia tipografică (în baza art. 27, noul regulament), vor primi 

aprobare de la şeful poliţiei locale” 153 . Amintitul ucaz urma să intre în vigoare începând cu luna 

septembrie 1865. 

În urma unor investigaţii recente în Arhivele Statului din Bucureşti s-a stabilit cu certitudine că, 

iniţiativa editării la Chişinău a unui ziar cu titulatura de Bessarabskij Vestnik îi aparţine basarabeanului 

Gheorghe Gore (1837-1909). Este vorba, de fapt, de un document de excepţie, unic în felul 

său, cu referinţă la activitatea publicistică a lui Gh. Gore. Istoricul Al Boldur (în lipsa unor mărturii 

certe) plasa greşit acest eveniment în contextul mişcării de emancipare naţională a polonezilor 

(1863). E interesant, susţine Al. Boldur „că în anul revoltei poloneze şi un alt moşier, Gheorghe 

Gore, a încercat norocul cu cererea autorizaţiei pentru scoaterea unui ziar. De asemenea fără 

succes” 154 . Este de presupus, totuşi, că publicistul basarabean, având o practică antrenată în anii 

precedenţi, din perioada de redactor al buletinului gubernial (1866-1868), a încercat să practice 

această meserie, de ziarist, într-o nouă ipostază – cea de proprietar şi editor de ziare 155 . Vom cita 

în continuare din răspunsul (refuzul, de fapt) Departamentului Principal pentru Problemele Presei 

(subordonat Ministerului Afacerilor Interne), din 18 februarie 1873 (nr. 772) – recepţionat la 

Chişinău pe 24 februarie – în care se arata că „locuitorul din Chişinău, judecătorul de pace al judeţului 

Chişinău, consilier de stat Gheorghe Gore, s-a adresat către Excelenţa sa, Ministrul Afacerilor 

Interne cu rugămintea de a i se permite editarea la Chişinău, sub redacţia sa, a gazetei politicoliterare, 

cotidian, cu titlul de Bessarabskij Vestnik [Curierul Basarabean]”. Departamentul Principal 

în Problemele Presei, prin prezenta îl anunţă pe cetăţeanul Gheorghe Gore că, demersul acestuia 

a fost „readresat Ministrului Afacerilor Interne, însă, nu şi-a aflat aprobare” 156 . Documentul citat 

este singular în colecţia cercetată. Alte date din biografia lui Gh. Gore nu ne sugerează nimic mai 

mult în această privinţă. 

Ca o consecinţă dură a valului de proteste naţionale din anii ’70 ai sec. XIX, autorităţile respingeau 

orice încercare de înviorare a vieţii naţionale a popoarelor înglobate în imperiu. Toate ideile 

şi acţiunile generoase ale unei generaţii de jertfă, care trăise evenimente şi fapte ce-au schimbat 

radical imaginea atotputernică a imperiului ţarist: înfrângerea în războiul Crimeii; Unirea Principatelor 

(1859); reforma agrară din Rusia (1861), Răscoala poloneză (1863), au fost semnalate şi 

anihilate din start de către sistemul opresiv al cenzurii ţariste. 

4. Ioan Dabija, cenzura ţaristă şi problema presei româneşti în Basarabia: 

încă un proiect românesc cenzurat în faşă (1858 –1864) 

Au existat – pe parcursul secolului al XIX-lea – mai multe încercări de publicistică basarabeană, 

însă scrisă, în mare parte, în ruseşte. Numărul acestor articole şi studii, constata la 

timpul său, Ştefan Ciobanu, „este foarte mare încât nu a fost aproape revistă mai mult sau mai 

puţin serioasă, care, într-un fel sau altul, să nu fi atins chestiunea românilor din Basarabia” 157 . 

În context se cuvine să remarcăm că aceste studii publicistice, semnate de autori basarabeni 

(Al. Hâjdeu, P. Filatov, Gh. Gore, I.I.Tanski etc.), au constituit subiectul unor cercetări speciale 

în perioada sovietică, însă ele au fost disimulate sub canonul ideologic al regimului comunist, 

153 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7815, f. 1. 

154 


155 

Ibidem, p. 478; Basarab. Scrisori din Basarabia, Vol. I [Ediţie îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu], Chişinău, 1996, p. XIV 

– XVII. Sunt invocate unele argumente care ni-l prezintă pe Gh. Gore ca un posibil autor al unei impresionante corespondenţe 

basarabene publicată în ziarul bucureştean „Telegraful” între anii 1880-1890. 

156 

ANICB, Fondul „Paul Gore”, dosar 9, f. 68. 

157 

Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura Enciclopedică Gheorghe Asachi, Chişinău, 

1991, p. 223; autorul constată că „deşi s-au scris multe studii privitor la trecutul nostru istoric, opinia publică rusească era rău 

informată asupra românilor”. 

– 35 –

Maria Danilov 

de altădată 158 . Evident că, o imagine recreată a istoriei presei din Basarabia, se impune. Aceasta ar 

crea o posibilitate unică de cunoaştere adecvată a unui trecut mereu evocat, însă niciodată cercetat 

în măsura adevărului istoric. 

Deşi, categorisită în alte dimensiuni valorice, trebuie să remarcăm faptul că, au existat în Basarabia 

secolului al XIX-lea, şi încercări de publicistică românească. De reţinut, în acest sens, corespondenţele 

apărute în gazeta liberală-bucureşteană – Telegraful, apoi în Telegraful Român pe o 

perioadă de aproape zece ani (1880-1890) 159 . Din păcate, cercetările întreprinse, de până acum, 

nu au favorizat stabilirea identităţii corespondentului din Chişinău, care semna cu pseudonimul 

Basarab, acesta rămânând în continuare ascuns în anonimatul istoriei presei basarabene din 

secolul al XIX-lea, şi nu se ştie dacă va fi identificat vreodată 160 . 

Mărturiile aduse în discuţie se înscriu cronologic între anii 1856-1864 şi nu sunt altceva decât 

o restituire documentară asupra unei perioade, care a coincis cu primele divergenţe între ruşi 

şi români (la nivelul relaţiilor oficiale), şi care, în ultimă instanţă, au condus la înăsprirea regimului 

de frontieră de la Prut. Această perspectivă cronologică, din anii amintiţi, impune, de altfel, 

o analiză de context a istoriei presei basarabene, de aceea şi intenţionăm să intrăm în unele 

amănunte de analiză, stăruind să reproducem şi unele fragmente din documentul citat. 

De asemenea, se cuvine să remarcăm că, cercetările noastre vin să completeze parţial informaţiile 

lansate în istoriografia basarabeană la începutul deceniului cinci al secolului XX, de către 

istoricul Alexandru Boldur 161 . Acesta din urmă a cercetat, în exclusivitate, Arhiva Guvernatorului 

General din Odesa, reuşind să reconstituie doar parţial evenimentele ce s-au produs în istoria 

presei basarabene între anii 1858-1864. Să mai adăugăm că mărturiile aduse în discuţie sunt, în 

marea lor majoritate, documente oficiale ale administraţiei imperiale din Basarabia, de cele mai 

multe ori sigilate cu verdictul “strict secret”. Deşi fragmentare (unele s-au conservat doar în varianta 

de “ciornă”), aceste probe certe ale istoriei noastre culturale, vin să întregească un segment 

important al istoriei presei basarabene de la mijlocul secolului al XIX-lea. 

În epicentrul evenimentelor din aceşti ani se impune o personalitate cunoscută în istoria presei 

din provincie – consilierul de stat Ioan Dabija 162 . Numele acestuia este cunoscut alături de cel al 

lui Alexandru Hâjdău, Constantin Stamati, Alexandru Cotruţă s. a., în calitate de eventual colaborator 

în proiectul de editare la Chişinău a unei reviste cu titlul Steluţa Prutului. Cum de altfel, 

s-au întrebat şi alţi cercetători în domeniu – să fie oare, vorba de o replică la “Steaua Dunării” a 

lui M. Kogâlniceanu? 163 . 

Pentru a găsi un răspuns afirmativ la această întrebare, să încercăm o structurare a materialului 

decodificat din dosarele secrete ale arhivei guvernatorului din Chişinău şi cele din arhiva 

Guvernatorului general din Odesa (publicat de Al. Boldur în 1943), în scopul de a reînchega un 

tablou adecvat realităţii istorice din epocă în legătură cu activităţile întreprinse de către consilierul 

Ioan Dabija în scopul editării unor ziare în Basarabia 164 . Investigaţiile întreprinse asupra 

probelor documentare cuprinse între anii 1858-1864, ne conduc să delimităm două etape: 

158 

Efim Levit, Primele încercări de editare a unui periodic în Basarabia şi răspândirea iniţială a presei ruse în ţinut (1820-1850), în Pagini din 

istoria literaturii şi culturii moldoveneşti, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1979, p. 3-29; Idem, Vasile Ciocanu, Literatura din Basarabia în anii 

1840-1880 (Unele aspecte),în Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1979, p. 30-58; Pavel Balmuş, 

Coordonate ale activităţii lui A. Hâjdeu, în Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1979, p.69-83. 

159 

Basarab. Scrisori din Basarabia, 1880-1890, Vol. 1. Ediţie îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, Editura Ştiinţa, Chişinău – 

Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996, 316 p; Basarab. Scrisori din Basarabia, 1884-1890, Vol. 2. Ediţie îngrijită 

de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2001, 298 p. 

160 

Basarab. Scrisori din Basarabia, 1884-1890..., Vol. 2, p. XI-XV. 

161 

Alexandru Boldur, Basarabia românească, Tpografia Carpaţi, Bucureşti, 1943; Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., 

p .471-474. 

162 

Лотоцки П.А., Список и краткая биография окончивших курс Кишиневской Духовной Семинарии за сто лет его существования, 

Епархаильная Типография, Кишинев, 1914, с. 4. Ioan Dabija, fiu de nobil, născut în 1808, în ţinutul Orhei, 

absolvent al Seminarului Duhovnicesc din Chişinău, promoţia anului 1827. 

163 

Pavel Balmuş, Mesaje româneşti din Basarabia anilor 1860-1890, în Sud-Estul şi contextul european, Buletin VII, Institutul de Studii 

Sud-Est Europene, Bucureşti, 1997, p. 70; Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992, p. 471. 

164 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2790, p. 160; pe 5 decembrie 1836 este înregistrată trecerea lui Ioan Dabija la vama Sculeni. În actul 

semnat de el (nr. 2489) se arată că acesta „se îndreaptă spre Chişinău. Ioan Dabija se obliga să prezinte la cancelaria guvernatorului 

cărţile „în dialect străin”, înregistrate la controlul vamal în „catalogul-anexă”. 

– 36 –


• 12 februarie 1858 – 24 martie 1861 

• 6 iunie 1863 – 30 octombrie 1864. 

Anunţăm din start, că orientarea ostilă şi politizantă a proiectelor publicistice ale lui Ioan 

Dabija, îndreptate spre a slăbi influenţa presei din Principatele Române asupra Basarabiei a fost 

o trăsătură constantă în activitatea acestuia, însă explicaţia acestui fenomen este de cauză şi nu 

de efect. Primul memoriu (de reţinut, că acest document important nu se păstrează în arhivele 

din Chişinău), prezentat guvernatorului Fanton de Verrayon datează, la sigur, din 12 februarie 

1858 165 . În prima parte a documentului se enunţă ideea scoaterii în Principate a unei reviste sau 

a unui ziar pentru a contracara curentul ostil Rusiei. De asemenea se insistă că ar fi binevenit de 

a înfiinţa o revistă „în limba moldovenească” la Chişinău, prin stăruinţa însăşi a basarabenilor. 

Acest memoriu a ajuns, în cele din urmă, în cancelaria Ministrului de Interne a Rusiei din Sankt 

Petersburg 166 . 

Vom cita după dosarele secrete ale guvernatorului militar din Basarabia – o adresă (confidenţială) 

recepţionată la Chişinău în 17 iulie 1858, expeditor fiind cancelaria Ministerului de Interne 

a Rusiei din Sankt Petersburg: „În februarie, curent, printr-o scrisoare privată (!), a-ţi informat 

subalternul meu despre propunerea Domniei Voastre de a edita în Chişinău o revistă în limba 

moldovenească şi rusă sub supravegherea şefului de gubernie. Scopul unei asemenea reviste 

este de a contracara apariţiile periodice din Moldova şi Valahia, aflate sub influenţa duhovnicilor 

străini şi a ţărilor din Europa de Apus, orientate duşmănos faţă de Rusia şi care conduc la slăbirea 

simpatiilor locuitorilor din Principate către Rusia. 

Vă informăm, de asemenea, că la acest subiect s-a discutat prin corespondenţă secretă, cu 

responsabilul regiunii şcolare a districtului Odesa şi guvernatorul general al Basarabiei şi Novorossiei. 

După cum au constatat aceste persoane şi după cum m-am lămurit şi eu, editarea unei 

reviste în Basarabia, în cazul alegerii reuşite a colegiului de redacţie, cât şi unei direcţii bine determinate, 

ar fi putut contribui nu numai la culturalizarea populaţiei din acea regiune, ci şi a celei 

înrudite lor, din Principatele Dunărene. Însă, în lipsa unor exponenţi responsabili, cât şi a unor 

materiale valoroase, o astfel de revistă, în baza celor expuse de Dumneavoastră, în orice caz, la 

moment, nu poate fi admisă. Cu atât mai mult că, o încercare nereuşită mai degrabă ar dăuna, 

decât ar aduce folos cauzei” 167 . 

Deşi această adresă nu aminteşte nimic despre iniţiatorul proiectului, nici despre titlul eventualei 

reviste, totuşi, din cele relatate se pot stabili următoarele: 

• Iniţiativa editării unei reviste în Basarabia a fost trecută sub şefia lui Fanton de Verrayon, 

de aceea mesajul a fost transmis în cancelaria ministerială printr-o adresă privată. Să-i dăm 

dreptate istoricului Al.Boldur, atunci când susţinea că guvernatorul “a apărat ideea scoaterii 

la Chişinău a unei reviste în limba moldovenească şi rusă” 168 . 

• Scopul unei asemenea reviste era clar orientat spre contracararea publicaţiilor periodice 

din Moldova şi Valahia, „orientate duşmănos faţă de Rusia”. 

Explicaţia acestei adrese confuze trebuie completată cu unele precizări din cele publicate de 

istoricul Al. Boldur (din arhivele odesite). Acesta ne sugerează că Fanton de Verrayon, înainte 

de a depune memoriul lui Ioan Dabija în cancelaria Ministerului de Interne, luase “contact cu 

eventualii colaboratori ai revistei, Al. Hâjdău, C. Stamati, Al. Cotruţă”, iar cu cenzurarea revistei 

Steluţa Prutului, urma să fie însărcinat Ioan Dabija 169 . Ne oprim aici cu citarea acestor mărturii 

165 

Fanton de Verrayon [Mihail Lvovovici], general-maior; francez la origine; a guvernat în Basarabia din 10 noiembrie 1857-19 

decembrie 1862; a deţinut diverse funcţii în administraţia imperială; a mai colaborat cu P. Kiselev în perioada de activitate a 

acestuia în Principatele Române. 

166 


167 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 6885, f. 1; titlul dosarului: “Corespondenţa secretă a guvernatorului militar al Basarabiei cu Ministrul 

Afacerilor Interne privind editarea la Chişinău a unei reviste în limba moldovenească şi rusă. 17 iulie 1858– 16 octombrie 

1864”, (19 file). 

168 


169 


– 37 –

Maria Danilov 

ale arhivelor “oficiale”, pentru a pune la îndoială faptul, că numele vizate mai sus, cunoscute 

personalităţi culturale ale Basarabiei secolului al XIX-lea, care militau pentru cauza românismului 

în acest spaţiu, ar fi acceptat o colaborare la un asemenea proiect dubios (orientat împotriva 

publicaţiilor din Valahia şi Moldova). Cu atât mai mult că alte probe documentare, în acest sens, 

nu mai amintesc nimic în această privinţă. 

Între altele, provocă interes şi alte amănunte în legătură cu discutarea proiectului de editare 

a revistei Steluţa Prutului. Curatorul regiunii şcolare din Odesa (Pirogov), care primul s-a inclus 

în discutarea proiectului, a reproşat (adresa din 12 martie 1858, nr. 774), precum că ar fi „mult 

mai bine să se dea atenţie educaţiei clerului basarabean, care nu se bucură de popularitate în 

straturile culte ale Basarabiei; că revista ar putea să aibă un succes numai în cazul, dacă ar aduna 

în jurul său talente, iar o revistă slabă sau fără culoare ar provoca doar suspiciuni de participare la 

revistă a guvernului”, ceea ce, evident, nu ar putea opri „răspândirea ideilor dăunătoare Rusiei” 

şi, în acest caz „mai mult ar strica, decât ar aduce folos […]”. Pe când opinia exprimată de către 

guvernatorul general al Basarabiei şi Novorossiei, contele A.G. Stroganov, a fost şi mai tranşantă 

(21 martie 1858, nr. 455). Acesta îşi exprima nedumerirea faţă de iniţiativa şefului de provincie 

(aflat în subordonare directă celui din Odesa), care crede „să reuşească să-şi asume şi responsabilitatea 

pentru editarea revistei […]” 170 . 

Şi totuşi, consilierul Ioan Dabija continuă să insiste asupra intenţiilor sale de editare a unui 

periodic basarabean, invocând noi argumente: 

• răspândirea ziarelor româneşti în Basarabia (Al. Boldur indică că la 1861, erau patru abonaţi 

la Chişinău; doi la Bălţi şi doi la Hotin 171 ); 

• nevoia de a răspunde la „calomniile” la adresa Rusiei, publicate în revistele din Principatele 

Române; 

• şi nu în ultimul rând, se invocă faptul că, printre popoarele din imperiu numai basarabenii 

nu şi-au arătat sentimentele de fidelitate împărăţiei în legătură cu “revolta polonezilor” 172 . 

Să mai adăugăm şi faptul că una dintre adresele lui Ioan Dabija expediate guvernatorului 

basarabean avea în anexă (în extras) o corespondenţă din Chişinău, publicată în ziarul „Dachia” 

(Dacia), din 24 martie 1861, şi din care aflăm că „primind Dachia” a suspinat: „Aceasta e tot ce 

putem face noi cei doi, trei, care avem cunoştinţa originii noastre. Vechii boieri nu mai sunt cu 

noi, părăsindu-ne cum berbecii părăsesc oile. Cei doi-trei care mai vorbesc moldoveneşte, şi ei 

s-au risipit ca potârnichile” 173 . La fel, se alătura şi un răspuns (o replică, de fapt), publicat în ziarul 

Petersburgskie Vedomosti (1861, nr. 201) şi semnat de un oarecare Ivan Cerescu, însă, reieşind 

din contextul documentului citat, putem afirma cu certitudine că autorul replicii este acelaşi Ioan 

Dabija (însemnările marginale pe extrasul din Petersburgskie Vedomosti, precum şi semnătura, 

aparţin scrisului aceluiaşi autor. Aici şi se încheie, de fapt, prima etapă de discuţii în jurul proiectului 

iniţiat de Ioan Dabija, privitor la editarea unei reviste în Basarabia. Refuzul oficialităţilor 

imperiale, după cum s-a văzut, a fost categoric. 

La cea de a doua etapă, discuţiile asupra proiectului iniţiat de Ioan Dabija, au fost continuate 

de noul guvernator al Basarabiei, baronul Velio I.O. (guvernator provizoriu: 23 decembrie 1862-1 

august 1863). Vom observa că acesta se pronunţă nu atât împotriva proiectului ca atare, cât a 

formei lui de realizare. El propunea înfiinţarea unui periodic basarabean, nu pentru a fi răspândit 

în Principate, ci pentru însăşi Basarabia, şi care ar fi preocupat de problemele de gospodărie, 

credit, legi etc., ca o întreprindere particulară, însă ajutată prin abonamente obligatorii şi alocaţii 

băneşti din venitul mănăstirilor închinate. 

170 

Alexandru Boldur, op. cit., p, p. 472. 

171 


172 

Ibidem, p. 471-472. 

173 

Se pare că istoricul Alexandru Boldur trece greşit ziarul Dacia drept publicaţie bucureşteană (vezi Boldur, Alexandru, op. cit, 

p. 472); Dacia, ziar literar şi politic; apare la Iaşi între 9 martie – 19 iunie, 1861(vezi Dicţionarul Literaturii Române de la origini 

până la 1900, Bucureşti, Editura Academiei Române, p. 263). 

– 38 –


Cu data de 9 iunie 1863 (nr. 659), în cancelaria şefului de gubernie este înregistrată adresa 

expediată de la Odesa (pe 6 iunie). Guvernatorul general aducea la cunoştinţă că secretarul de 

colegiu Ivan Dabija a prezentat din nou un demers în care solicită „permisiunea de a edita o 

revistă în limbile moldovenească şi rusă, în care s-ar fi dat o ripostă la ieşirile duşmănoase din 

revistele româneşti îndreptate împotriva statului nostru. Ideea editării unei asemenea reviste a 

apărut încă în 1858. Vă expediez dosarul din arhiva cancelariei general-guvernatorului [corespondenţa 

secretă sub nr. 8 din 1858], din care veţi vedea, pe de o parte, argumentele pentru 

realizarea unei asemenea idei, iar, pe de altă parte, refuzul categoric. Vă rog să cercetaţi atent 

această corespondenţă şi să ne informaţi despre părerea Dumneavoastră în această privinţă!” 

[semnat]: General-maior Kotzebue” 174 . 

Corespondenţa guvernatorului din Odesa, la acelaşi subiect, va fi repetată după 1 august 1863, 

către general-maiorul Platon A. Antonovici, noul guvernator militar al provinciei 175 , însă, de astă 

dată, discuţiile sunt deplasate pe terenul presei ecleziastice. Se vede că Ioan Dabija, decepţionat 

de faptul că proiectul său de editare a unei reviste în Basarabia (deşi era de orientare filorusă !), 

nu poate trece prin mrejele cenzurii imperiale, de astă dată, insistă asupra unui nou proiect în 

colaborare cu anturajul ecleziastic din stânga Prutului, din Moldova. În adresa din 5 iulie 1864, 

Ioan Dabija aduce la cunoştinţă şefului de gubernie că, printre cei care şi-au arătat bunăvoinţa 

să colaboreze la o eventuală publicaţie din Basarabia – “în limba moldovenească” – se numără 

şi Filaret Scriban. Se anexează (traducerea în limba rusă) scrisoarea acestuia din 25 iunie 1864. 

Se milita pentru un program al publicaţiei, “capabil de a influenţa şi asupra românilor, şi asupra 

politicii orientale, în general (!)” 176 . Dincolo de orice comentarii asupra contextului politic şi ecleziastic, 

în care se înscriu perfect aceste proiecte locale cu “iz de servilism” în faţa marilor puteri, 

ar fi curios, credem, să observăm şi altceva: exponenţii fideli ai politicii imperiale erau foarte 

precauţi în acţiunile lor de administrare a provinciei şi nu se aventurau în asemenea proiecte. 

Cităm din “însemnările” pe marginea proiectului (făcute evident, de guvernatorul general): 

• Editarea ziarului la Chişinău e absurdă, dat fiind că acolo e lipsă de oameni culţi (!) 

• Există oare acea forţă, care ar fi în stare să convingă ţăranii Basarabiei că în Principate 

s-a procedat rău, făcându-se împroprietărirea, iar la noi e mai bine, odată ce nu li s-a dat 

pământul ? 

În sfârşit, guvernatorul general a promis să promoveze către instanţele superioare proiectul 

de editare a unei publicaţii bisericeşti, având în vedere şi scrisoarea lui Filaret Scriban, însă scoaterea 

revistei se va face pe cont propriu. În scurt timp, Ioan Dabija prezintă guvernatorului un 

program al viitoarei reviste cu titlul preventiv de Basarabia sau Glasul Românilor basarabeni 177 . 

Înainte însă de a aborda acest subiect deosebit de incitant din istoria presei basarabene, 

trebuie să punem în evidenţă faptul că, iniţiativa editării unei reviste bisericeşti “în limba moldovenească” 

survenise ceva mai devreme, în 1860, şi fusese exprimată, prima dată, în scrisoarea 

ieromonahului Teofan (devenit ulterior şi egumenul mănăstiri Noul-Neamţ din Basarabia, ctitorită 

de către călugării din dreapta Prutului), din 21 iunie 1860, adresată ober-procurorului sinodal 

din Sankt Petersburg. Scopul unei asemenea publicaţii, după cum se anunţa în program, era „de 

a contracara articolele cu conţinut antireligios (!) care apăreau în publicaţiile româneşti la acea 

vreme” 178 . Or, istoria se repetă: în spaţiul presei basarabene planează aceleaşi ambiţii provocatoare 

îmbibate cu iz de servilism faţă de puterile imperiale, fie ecleziastice sau laice. Abordarea 

acestui fenomen basarabean depăşeşte, bineînţeles, limitele demersului nostru, având implicaţii 

adânci în domeniul politic, social şi cultural deopotrivă. 

174 

ANRM, F. 2, inv1, d. 6885, f. 2-6. 

175 

ANRM, F. 2, inv1, d. 6885, f. 14: adresa din 28 august 1864, nr. 8756. 

176 


177 


178 

Гурие (Гросу), Духовный журнал на молдавском языке – насущная потребность Кишиневской паствы, КЕВ, № 16-17, 

1907, c. 555-557. 

– 39 –

Maria Danilov 

Revenind însă la proiectul lui Ioan Dabija (adresa din 5 iulie 1864), privitor la editarea unei 

reviste bisericeşti în colaborare cu cei din Principate, trebuie să subliniem că, între timp, guvernatorul 

local din Basarabia, îşi schimbă intenţiile şi în adresa din 8 octombrie 1864 (nr. 756), expediată 

la Odesa, se pronunţă împotriva revistei, susţinând în acest sens că, “poporul exploatat de 

posesori, de evrei şi de unii avocaţi improvizaţi” are nevoie de un ziar „consacrat cerinţelor reale 

ale zilei”. 

Şi, pentru a completa acest tablou interminabil al discuţiilor din anturajul administraţiei imperiale, 

cu referire la proiectele de editare a unui periodic basarabean, vom cita din adresa de 

răspuns (de la Odesa): “Către şeful oblastei Basarabiei…, Consider important să vă comunic că 

împărtăşesc atât părerea Domniei Voastre despre utilitatea unei asemenea reviste cu o orientare 

realistă pentru locuitorii Basarabiei, cât şi a editării ei la Chişinău. Totodată, consider real şi 

folositor, să se acorde dreptul redacţiei de a publica, în pagină, articole de replică celor apărute 

în presa românească, care conţin atacuri împotriva noastră, deoarece nu poate fi pus la îndoială 

faptul că, deşi ziarele româneşti sunt interzise în Basarabia, mulţi le citesc cu nesaţ. 

La rândul meu, Vă informez, că am relatat deja către Ministerul Afacerilor Interne, dacă nu 

găseşte de cuviinţă să elibereze în acest scop banii în sumă de 3 mii ruble anual pentru editare şi, 

în cazul unui aviz pozitiv, să aveţi grijă, să găsiţi oameni competenţi şi, să pregătiţi un program 

amănunţit pentru a fi propus domnului ministru pentru aprobare” 179 . 

În ultima scrisoare, adresată guvernatorului şi expediată din Ismail în 29 decembrie 1864, 

Ioan Dabija, referindu-se la unele fenomene din Principatele Române, amintea, între altele, şi 

despre faptul că „dacă ar înceta să mai fie funcţionar pe lângă şeful oblastei, ar putea camufla 

provenienţa banilor guvernului sau al mănăstirilor închinate, puse la dispoziţia revistei” 180 . Aici, 

firul discuţiilor privitor la editarea unei reviste pentru Basarabia, practic este întrerupt. Arhivele 

din Chişinău nu mai amintesc nimic în această privinţă. 

Însă nu putem încheia aici, fără a aduce în discuţie şi alte probe ale istorie noastre culturale, 

care mărturisesc că, de astă dată, strădaniile gazetăreşti ale consilierului Ioan Dabija s-au şi 

realizat parţial. Cert este că, sub titlul de Glasul Românilor basarabeni a fost tipărită la Chişinău, 

în luna mai 1864, o broşură (20 pag.) şi semnată cu pseudonimul Ioan Ciorescu (sub acest nume 

Ioan Dabija a semnat şi în 1861), şi care poate fi lesne decodificat şi atribuit doar lui Ioan Dabija, 

reieşind din mesajul şi stilul publicaţiei. Tipăritura are forma unei scrisori „Către domnul redactor 

al ziarului Buciumul din Bucureşti” şi este o adresă de răspuns la cele apărute în Buciumul (nr. 

175, 1864). Autorul insistă să polemizeze cu autorul articolului apărut în Buciumul, în care acela 

„făgăduieşte să sprijine naţionalitatea română, în toate părţile, unde va fi în luptă, de la Tisa şi 

până la Nistru”, deci şi Basarabia care „geme sub jugul guvernului rusesc”. Vom da citirii câteva 

fragmente din această corespondenţă pentru a vărsa mai multă lumină asupra acelui fenomen 

basarabean din perioada dominaţiei ruseşti numit de O. Ghibu „o stare sufletească specifică”. 

Autorul se întreabă răutăcios: „Ce puteţi să ne daţi mai mult decât ceea, ce avem acum?”. Şi în 

continuare: “Naţionalitatea noastă nu se află în luptă cu nimeni…// şi de nimic nu este ameninţată 

[…] //Noi păzim în toată sfinţenia legea părinţilor noştri. Obiceiurile noastre rămân neatinse…// 

De la Prut până la Nistru, noi, Românii, toţi vorbim în limba noastră (!), fraţii noştri săteni nu 

înţeleg altă limbă, decât cea moldovenească […] // Instanţele judecătoreşti din Basarabia sunt 

compuse din membri aleşi din toate clasele (p. 1). 

În ghimnazii, în şcolile ţinutale // învaţă cine vrea, fără deosebire de clase […] // Noi, Românii 

din Basarabia de locu nu gemem, precum gândiţi, din împotrivă, suntem mulţămiţi de soarta 

noastră (p. 3). 

Reformatorii cei noi ai României au începutu […] să surpe religia domnitoare [...] pentru că ea 

ne leagă de Rossia //Noi nu dorimu anexarea Basarabiei noastre către voi, şi nu dorim anarhia 

voastră [...] surparea legii părinţilor noştri (p. 14).” 

179 

ANRM, F. 2, inv1, d. 6885, f. 17. 

180 


– 40 –


În sfârşit, autorul insistă: „Să daţi locul acestei scrisori în coloanele stimatului vostru ziar […]. 

Şi dacă găsiţi că avem greşală la ceva din câte am scris, vă rugăm ca tot în al vostru ziar să ne 

arătaţă în ce părerea noastră este greşită [...]” 181 . 

„Greşeli” acesta avea suficiente, dar să reţinem: stilul de polemică, în care s-a erijat publicistul 

basarabean este răutăcios, de sorginte filorusă (dar nu şi românofob!). Bineînţeles, conceptele 

enunţate mai sus, sunt expresie a unei mentalităţi specifice a unei anumite categorii sociale de 

basarabeni prinşi în mrejele imperialilor. Pentru că, zicea, în acest sens, Nicolae Iorga, în 1905: 

“Măreţia rolului şi chemării Rusiei le striveşte sufletele. Apoi fiecare se găseşte bine. Preotul e 

foarte bine privit şi are venituri frumoase, de ce n-ar cânta şi ceti numai sloveneşte în Biserică? 

Funcţionarul poate ajunge şi ministru plenipotenţiar, ca Onu de la Atena, unde-i pot da românii 

aşa ceva…?” 182 . 

La fel, şi ardeleanul Onisifor Ghibu, găsea în Basarabia, încă la începutul secolului XX, o situaţie 

similară cu cea din „Alsacia Lorena, anexată de Germania în 1871”, unde timp de câteva decenii 

s-a ajuns „la o stare sufletească specifică, foarte deosebită de cea a conaţionalilor lor din ţaramamă”. 

Şi asta s-a întâmplat, constata la rândul său O. Ghibu, pentru că „tânăra generaţie nu 

cunoştea Franţa, decât sub raportul dezordinii interioare şi a slăbirii exterioare“ 183 . 

Să mai adăugăm aici, că basarabeanul Ioan Dabija 184 , care s-a ales cu funcţii privilegiate „sub 

ruşi”, a continuat să-şi antreneze scrisul în polemici sterile cu drept de replică la unele publicaţii 

apărute în presa din Principatele Române 185 . Corespondenţa secretă din arhiva guvernatorului 

militar al Basarabiei mai aminteşte, în acest sens, că între 19 iunie 1865 – 7 aprilie 1866, consilierul 

Ioan Dabija a fost “pasionat” de o problemă, mult mai modestă, însă la fel de importantă: 

se insista către administraţie să i se permită publicarea „de urgenţă” a unui articol de răspuns 

celui publicat de către Cezar Boliac în ziarul „Trompeta Carpaţilor” (ce anume, în documentul de 

arhivă, nu se indică) care urma să fie tipărit la Chişinău „şi răspândit ulterior în Basarabia şi în 

Principate.” (!) 186 . Articolul lui Ioan Dabija urma să apară сu titlul Din viaţa românilor basarabeni 

(Из бытa бессарабских румын) – iniţiativa fiind încuviinţată de reprezentanţa Consulatului Rus 

din Bucureşti (contele Offerenberg), deoarece ”nu încalcă regulamentul presei”, după cum se 

specifică în adresa expediată la Chişinău în 19 iunie, 1865 187 . Iniţiativele consilierului titular al 

administraţiei guberniale, se vede, au fost autorizate şi de guvernatorul local, odată ce se insista 

asupra „traducerii versiunii ruseşti” a lucrării lui Dabija, de care acesta promise „să se ocupe de 

curând” (după data de 24 august, când urma să revină din Bucureşti), fapt despre care aflăm din 

adresa strict „secretă” înregistrată în 24 august 1865 la cancelaria guvernatorului din Chişinău 188 . 

Nu se ştie dacă lucrarea promovată cu atâta insistenţă de consilierul de colegiu Ioan Dabija a 

fost şi tipărită, pentru că în Chişinăul anilor ’70 ai secolului al XIX-lea nu exista o altă tipografie 

unde se mai imprimau texte româneşti, decât cea eparhială, a Casei Arhiereşti. Anume călugărul 

Isakie de la tipografie urma să fie rugat „să se ocupe cu tipărirea broşurii” 189 . 

Concluzii. Acestea fiind spuse, mai constatăm doar, în baza surselor cercetate, că timp de 

aproape un deceniu consilierul Ioan Dabija a încercat în repetate rânduri, însă fără succes, să 

181 

Paul Mihail, Tipărituri româneşti in Basarabia de la 1812 până la 1918, Bucureşti, 1940 [ nr. 218], p. 124-126. 

182 

Nicolae Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995, p. 86. 

183 

Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească..., p. LII. 

184 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7663, f. 6-8; d. 7177, f. 1-30. 

185 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7801, f. 1; Corespondenţa Consulatului rus Imperial din Bucureşti către gubernatorul din Basarabia, în 

vederea aprobărilor de rigoare privitor la replica de răspuns a consilierului titular Ioan Dabija la adresa ziarului Trompeta 

Carpaţilor a lui Cezar Boliac. 

186 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7801, f. 1. Adresa din 19 iunie 1865. 

187 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7801, f. 3-5. 

188 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7801, f. 3-5; În adresa secretă (nr. 789) către guvernatorul Basarabiei, Ioan Dabija susţinea, precum că 

avea gata un articol despre „modul de viaţă al românilor basarabeni” ca răspuns la cele publicate în Buciumul şi Trompeta 

Carpaţilor. 

189 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7801, f. 3 verso; Pavel Balmuş, Mesaje româneşti din Basarabia anilor 1860-1890, în Sud-Estul şi contextul 

european [Buletin VIII], Bucureşti, 1997, p.70-71. 

– 41 –

Maria Danilov 

obţină permisiunea editării unui periodic în Basarabia. Deşi acţiunile acestuia în domeniul ziaristicii 

basarabene sunt tributare intereselor politice ale administraţiei imperiale din Basarabia (şi 

nu numai), acesta nu reuşeşte, totuşi, să spargă sistemul autoritar al cenzurii ţariste. 

Ar trebuie să fim nepărtinitori, însă, şi să-i atribuim lui Ioan Dabija şi unele merite în contextul 

istoriei presei basarabene: insista de fiecare dată către conducerea gubernială să fie distribuite 

taxe de stat pentru abonamentul presei româneşti destinată pentru colecţiile bibliotecii publice 

din Chişinău. 

5. Prima publicaţie în limba română: „Vedomosti de Eparhie” – 

o izbândă efemeră 

Este un fapt constatat deja în scrisul nostru istoric că, presa basarabeană din secolul al XIX-lea 

a fost scrisă aproape exclusiv în ruseşte. Excepţie în acest sens poate servi doar presa bisericească. 

În urma decretului din 17 februarie 1867 emis de către Sfântul Sinod al Bisericii Ruse 

către arhiepiscopul Antonie 190 se stipula, că alcătuirea Vedomostilor Eparhiei Chişinăului şi Hotinului 

se va face „în limba rusească cu tălmăcire pe limba cea de loc moldovenească” 191 . Primul 

număr al revistei va fi semnalat însă ceva mai târziu, începând cu 1 iulie 1867. 

Fără îndoială, apariţia unei asemenea publicaţii poate fi atribuită unui eveniment cultural 

deosebit, atât pentru clerul local, cât şi pentru viaţa religioasă a întregii eparhii. În linii mari vom 

observa şi altceva: clerul, în societatea imperială rusă, s-a bucurat, totuşi de un statut privilegiat 

în raport cu alte categorii sociale. Privit din această perspectivă istorică anume clerul basarabean 

a fost singura categorie socială, în interiorul căreia s-a menţinut constant – pe toată perioada 

dominaţiei ruseşti – elementul autohton moldovenesc. Deşi, administraţia imperială a provinciei 

a stăruit mult să modifice această stare de lucruri, nu i-a reuşit prea mult. Statisticele (surse 

ruseşti) arată că numărul preoţilor români a prevalat numeric pe toată perioada secolului al 

XIX-lea, în raport cu alte etnii din conglomeratul basarabean: 59,7 – români, 23,9 – ruşi, 11,4 – 

ucraineni etc. 192 . În celelalte sfere sociale ale instituţiilor publice numărul românilor era infim. 

Astfel, in contextul istoriei presei basarabene, revista bisericească Kišiniovskie Eparchial’nye 

Vedomosti, se înscrie mai curând într-un studiu de caz, odată ce în acest domeniu anume s-a 

reuşit ceva mai mult pe terenul cultural românesc. Sunt de remarcat însă – în legătură cu acest 

eveniment publicistic – câteva momente semnificative: 

• Mai întâi vom observa că, înfiinţarea unei publicaţii bisericeşti în Eparhia Chişinăului şi Hotinului 

nu poate fi atribuită exclusiv unei iniţiative locale. Acest fapt cultural a urmat unui 

model imperial: după pilda eparhiilor ruse 193 . Buletinul eparhial – Kišiniovskie Eparchial’nye 

Vedomosti – a fost o publicaţie pur oficială. 

• Şi, doi: conducerea eparhială avea în supraveghere strictă programul de activitate al revistei 

stabilit conform stipulărilor prevăzute de cenzura sinodală. 

*** 

Istoriografie. Câteva precizări. În plan istoriografic avem de a face cu o situaţie nelămurită 

şi/ sau neclară în problema respectării bilingvismului în paginile primei reviste în limba română 

Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti. Mai degrabă, este vorba de un trecut mereu evocat însă 

niciodată cercetat îndeajuns în măsura adevărului istoric ce ar permite să închegăm, în cele 

din urmă, o imagine adecvată a istoriei Basarabiei „sub ruşi”. Or, această imagine a Basarabiei 

190 

Arhiepiscopul Antonie [Şokotov] a condus catedra episcopală din Chişinău din 17 martie 1858 –13 martie 1871. 

191 

Кишиневские Епархиальные Ведомости, № 1, от 1 июля 1867 г., стр. 3– 11. 

192 

Gheorghe Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor din Basarabia, Editura Prut Internaţional, Chişinău, 2000, p. 13. 

193 

Înfiinţarea revistelor bisericeşti este atestată din 1860, în eparhia Chersonului şi cea a Iaroslavului. 

– 42 –


este împestriţată de multiple erori şi/sau exagerări, care odată preluate şi multiplicate în scrisul 

nostru istoric, au perpetuat o stare anevoioasă, defel favorabilă cercetării istorice. Cercetători 

consacraţi în domeniu, în marea lor majoritate, susţin, că buletinul eparhial a apărut în ediţie 

bilingvă între anii 1867-1871, ceea ce nu corespunde întocmai adevărului istoric. In urma cercetărilor 

întreprinse asupra colecţiei revistei Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, s-a constatat cu 

certitudine că, anume situaţia incertă în problema respectării bilingvismului a constituit prilej de 

confuzie istoriografică în scrisul nostru istoric. Or, revista, deşi îşi încheiase versiunea bilingvă 

către mijlocul anului 1871 (nr. 16 din 15-31 august [partea neoficială] a fost ultimul), în anul 

următor, 1872, au mai apărut câteva texte în română fără a avea text paralel în rusă 194 . 

Nicolae Popovschi, unul dintre cei mai avizaţi istorici ai trecutului bisericesc al Basarabiei „sub 

ruşi”, susţinea că „traducerile în limba moldovenească” au durat numai până la 1871. Începând 

cu acest an se publicau în moldoveneşte numai unele articole din textul rusesc, iar la sfârşitul 

acestui an textul românesc a fost suprimat cu desăvârşire pentru motivul că „traducerea, mai cu 

seamă a materialului oficial era foarte anevoioasă şi, totodată era şi „de prisos şi fără de trebuinţă”, 

deoarece, pe atunci, majoritatea preoţimii făcându-şi studiile în Seminar, cunoştea bine 

limba rusă” 195 . 

Problema limbii române în paginile buletinului bisericesc este privită evident din perspectiva 

unei interpretări sintetice, fără însă a se preciza care din părţile revistei cuprindea „unele articole 

din textul rusesc” traduse „moldoveneşte”. Situaţia „bilingvismului” în paginile buletinului era 

însă un pic de alta natură. Odată identificate textele din colecţia revistei – pe anul 1871 – s-a 

stabilit cu certitudine că partea oficială deja, începând cu primul număr din 1-15 ianuarie, a fost 

tipărită doar în ruseşte, cu excepţia unui singur text identificat în nr. 10 din 15-30 mai, 1871 196 . 

Versiunea românească însă s-a păstrat parţial doar în partea neoficială a revistei şi a continuat 

până la nr. 16 din 15-31 august 1871 197 . Cât priveşte motivele suspendării limbii române în paginile 

revistei, apoi Nicolae Popovschi preia o versiune şi/ sau o explicaţie oficială a celora care 

sprijineau politica de rusificare a clerului basarabean (care circula în epocă), fără să pătrundă de 

fapt în esenţa problemei. 

Ştefan Ciobanu, la rândul său, afirma doar atât: „limba în care era scrisă revista este o limbă 

moldovenească, fără neologisme, pe alocurea cam stricată […]. La anul 1871 partea românească 

a revistei a fost suprimată” 198 . 

Cel mai aproape de adevăr pare a fi, totuşi, Andrei Parhomovici, care considera, pe buna dreptate, 

că buletinul eparhial se edita în două limbi paralele „în ruseşte şi în limba întrebuinţată în 

Basarabia cea moldovenească […], însă încetul cu încetul, începând cu 1869, într-o cantitate tot 

mai mare au început să apară materiale fără a fi traduse, iar din 1872, traducerile în genere au 

dispărut” 199 . De asemenea, reputatul istoric al presei din perioada regimului sovietic, profesorul 

universitar Dumitru Coval, a observat, precum că „timp de cinci ani (1867-1872), fiecare pagină 

ce împărţea în două în partea stângă era textul rus, iar în dreapta – reproducerea aceluiaşi text în 

româneşte” 200 . Evident că, afirmaţiile cercetătorului suferă de unele exagerări, deşi acestea aveau 

la subsol o solidă bază documentară. Şi el, la rândul său, greşeşte atunci când afirmă că ”timp de 

cinci ani fiecare pagină de împărţea în două”. Pentru că aceasta s-a întâmplat doar atunci când 

s-a apelat la traducerea textelor în română. Din momentul abandonării acesteia textul s-a tipărit 

194 

Învăţături către poporeni săteni împotriva jeluirii [S-au tălmăcit de pe limba rossască pe ce moldovenească de preotul 

E. Ghepeţki], KEV, nr. 5 din 1-15 martie, 1872, intre pag. 138-139; vezi paginaţie separată 1-8. 

195 

KEV, nr. 18 1892, p.421, (nota 2). 

196 

Vezi textul tradus în română „Punerea la cale a stăpânirii oblastei”, KEV, nr. 10 din 15-30 mai, 1871, p. 327-330. 

197 

KEV, nr. 14 din 15-31 iulie 1871, p. 201-204; p. 227. 

198 

Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura enciclopedică Gheorghe Asachi, Chişinău, 

1992, p. 224. 

199 

А. Пархомовичь, Редакторы и цензоры „Кишиневских Епархиальных Ведомостей” (с 1867 по 1911 г.). К материалам 

для истории Кишиневской духовной Семинарии), КЕВ № 28, 1 июля 1911 г., с. 1043. 

200 

Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti..., p. 225-230. 

– 43 –

Maria Danilov 

în pagină plină, fără coloane. Cât priveşte problema limbii române, repetăm: deja în cel de-al 

patrulea an de ediţie (1871) situaţia acesteia se schimbase radical, iar în cel de-al cincilea an de 

apariţie a buletinului (1872) au apărut sporadic doar câteva texte în română 201 . 

Boris Trubetskoj, un alt cercetător al presei basarabene din perioada ţaristă, în genere nu 

se pronunţă asupra problemei limbii române în paginile revistei, susţinând doar că aceasta „a 

apărut în două limbi, textul în rusă pe stânga, iar cel moldovenesc pe dreapta” 202 . Şi doar în cercetările 

întreprinse în anii din urmă au fost lămurite unele aspecte ale problemei limbii române în 

paginile revistei Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti 203 . 

Programul revistei. A fost întocmit de către profesorii Seminarului teologic şi era alcătuit 

din două părţi: una oficială şi alta neoficială. Cea oficială era strict rezervată pentru hotărârile 

administraţiei imperiale referitoare la viaţa bisericească: circulare ale conducerii eparhiale locale 

(numirile în funcţii sau eliberări). Pe când cea neoficială cuprindea diverse statistici privitoare la 

istoricul eparhiei; texte-explicaţii la Sf. Scriptură şi opera Sf. părinţi ai Bisericii Ortodoxe; diverse 

„învăţături” destinate pentru predici 204 ; articole privitor la activitatea şcolilor eparhiale; materiale 

de etnografie, arheologie, literatură sau folclor 205 . În opinia lui A. Parhomovici, publicaţiile 

apărute în paginile revistei aveau caracter mai mult ştiinţific, chiar începând de la primele numere, 

în special, cele apărute începând cu anul 1872. Iar după anul 1906 „vedomostile” eparhiale au 

un aspect tot mai apropiat de stilul publicistic al materialelor apărute 206 . Revista eparhială a fost 

instituită şi editată pe lângă Seminarul Teologic din Chişinău. Atât redactorii acestei publicaţii, 

cât şi cenzorii erau numiţi dintre funcţionarii Seminarului: „ba rectorii, ba inspectorii sau profesorii 

de acolo” 207 . Programul revistei, aprobat de Sf. Sinod (ucazul din 17 februarie 1867) a fost 

publicat integral în nr.1 din iulie 1867 208 . Abonamentul anual era (1884 inclusiv) de 6 rub./ rus. 

Din 1885, preţul unui abonament s-a redus la 4 rub. Abonamentul era obligatoriu pentru orice 

biserică parohială din Basarabia. Revista se va tipări în incinta Tipografiei Eparhiale 209 . Demn de 

reţinut că, buletinul eparhial este considerat drept una dintre primele publicaţii de acest gen 

apărute în eparhiile Imperiului Rus. 

Concepută iniţial ca publicaţie bilunară, revista îşi va menţine acest statut pe o durată de 

patru decenii: 1867-1906, apoi, începând cu nr. 5 (din 5 martie) 1906, revista va apărea săptămânal 

până la finele anului 1918. Primul număr al revistei a fost semnat de doi redactori oficiali: 

arhimandritul Varlaam [Vasile Cerneavski] 210 , rectorul Seminarului Teologic din Chişinău şi Mihail 

Skvorţov 211 , profesor la Seminarul Teologic . De fapt, pe toată perioada de activitate a revistei 

(1867-1918) acest post va fi ocupat de diverşi reprezentanţi ai acestei instituţii (de regulă, velicoruşi). 

Cei dintâi colaboratori ai revistei au fost în exclusivitate, profesorii Seminarului: arhimandritul 

Natanail (Danilevski), preoţii Luca şi Teodor Laşcu, D. Ciacir, I. Găluşcă. Misunea de cenzor i-a 

201 

KEV, nr. 5 din 1-15 martie, 1872, între pp. 138-139; vezi paginaţie separată, p.1-8: Învăţături către poporenii săteni împotriva 

jeluirii. S-au tălmăcit de pe limba russască pe ce moldovenească de preotul E. Ghepeţki. 

202 

Б.А. Трубецкой, Из истории периодической печати Бессарабии..., с. 23. 

203 

Dinu Poştarencu, Versiunea in limba românâ a Buletinului Eparhiei Chişinăului şI Hotinului (1867-1871), Revista Română de 

Istorie a Presei, Anul I, nr. 2, Bucureşti, 2007, p. 29-30. 

204 

Pr. Dimitrie Ciachir, Învăţătură la sfinţirea bisericii, KEV, nr. 11 din 1 decembrie 1867, p. 393-399 [partea neoficială]; textul 

este însoţit de notă la subsolul paginii: „Învăţătura aceasta sau cetit la sfinţirea bisericii din Colonia Gasan-Batâr, la 30 octombrie 

1867”. 

205 

KEV, nr. 1, 1-15 iulie 1867, p. 11-16 (partea oficială). 

206 

А. Пархомовичь, Редакторы и цензоры „Кишиневских Епархиальных Ведомостей”..., с. 1043 

207 

Ibidem, с. 1042. 

208 

KEV, nr. 1 din 1-15 iulie 1867, p. 3-16. 

209 

Tipografia eparhială a fost deschisă pe 31mai 1814; în 1867, această veche instituţie culturală, continua să tipărească texte în 

limba română. 

210 

Ulterior a fost transferat la catedra episcopală din Minsk şi Turov. 

211 

Mihail Skvorţov (1825-1871), este fiul renumitului profesor de filozofie al Universităţii din Kiev, I.M. Skvorţov; absolvent al 

Academiei Teologice din Kiev; din anul 1866 este transferat la Seminarului Teologic din Chişinău, catedra de Logică şi psihologie; 

a mai deţinut funcţia de vice-inspector al Seminarului. 

– 44 –


fost încredinţată lui Grigore Galin (1823-1893) 212 , inspector la Seminarul Teologic din Chişinău. 

Amintim în context, că editarea revistei Kišiniovskie Eparchialnye Vedomosti a fost autorizată 

în ediţie bilingvă 213 . Printre traducătorii textelor în versiunea românească au fost identificaţi 

protoiereul Teodor Baltaga şi preotul Emilian Ghepeţki, deşi numele acestora nu este menţionat 

special printre membrii colectivului de redacţie 214 . În paginile revistei (în primul an de apariţie) 

pot fi identificate şi alte nume de preoţi: Ioan Galupa, Gh. Dânga, Ioan Butuc, Luca Laşcu, diacon 

A. Ciugureanu 215 . 

În partea neoficială a revistei s-a publicat un material imens, atât cu conţinut dogmatic/ religios, 

cât şi materiale privitor la istoricul eparhiei Chişinăului şi Hotinului. Pr. T. Laşcov susţinea, 

precum că materialele apărute în paginile revistei „vor trezi din dormitarea minţii pre mulţi din 

fraţii noştri, şi foarte poate fi, că după aceasta şi la voi se vor arăta iubitori de cetire, care vor 

scrie […] 216 . În paginile revistei, în special, pe anii 1869-1879, se regăsesc un şir de materiale / 

acte, statistici / cu referinţă la viaţa bisericească din Principatele Române 217 . Deşi, ar trebui să 

observăm că aceste materiale sunt interpretate izolat, fără a se face vreo legătură cu viaţa spirituală 

a românilor basarabeni. Însă cele mai multe publicaţii reflectau viaţa bisericească a basarabenilor 

„sub ruşi” 218 , care, bineînţeles sunt priviţi doar din perspectiva concepţiei imperiale 

ruse vis a vis de soarta acestora „eliberaţi” de sub jugul păgân. Cât priveşte reflectarea vieţii 

cotidiene din parohiile Basarabiei, apoi acele materiale lipsesc aproape cu desăvârşire în paginile 

revistei. Doar unele fragmente lapidare mai pot fi recuperate din „dispoziţiunile” stăpânirii 

locale (de regulă, circulare emise de către Consistoriu sau direcţia economică a Casei Arhiereşti 

din Chişinău), care constituia partea „oficială” a revistei. Caracterul strict oficial al revistei are 

şi o explicaţie la suprafaţă: publicaţia, de fapt, exista pe lângă Seminarul Teologic, instituţie în 

care domnea spiritul şi/ sau duhul oficial (imperial), aceasta fiind „populată” de cadre didactice, 

în marea lor majoritate, de origine velicorusă. Aceştia din urmă şi sunt, de regulă, semnatarii 

materialelor publicate în paginile buletinului. Autori-localnici, de origine română, sunt puţini 219 . 

Şi, totuşi vom cita în continuare (aproape integral) din materialul publicat de un autor local, 

preotul rural Teodor Laşcov. Judecând după stilul publicistic în care îşi îmbrăca gândul, se vede 

că avea o anumită experienţă a scrisului, dar şi o bună pregătire teologică 220 . Acesta se adresa 

către preoţimea parohiilor rurale în scopul de a-i atrage să citească şi să scrie pentru revista bisericească 

despre problemele cotidiene cu care se confruntau enoriaşii. „Scrisoarea” pr. Teodor 

Laşcov ne oferă o perspectivă unică de a recepta concepţia unei viziuni din epocă. Spre exemplu: 

cum vedea autorul rostul unei asemenea publicaţii pentru tagma duhovnicească locală; sau rolul 

şi importanţa „întîei despărţiri a vedomostilor” – partea oficială şi neoficială; cum era privită şi/ 

sau acceptată revista în mediul parohiilor de la sate? 

„Scrisoarea preotului de sat către preotul tot de sat” 221 

(Fiind prilejul acela, că se tipăresc vedomostiile de Eparhia Chişinăului) 

Preaiubite întru Domnul frate! 

După punerea la cale a Stăpânirii noastre cei mai înalte, care poartă de grijă pentru binele 

212 

Grigore Galin (1823-1893), fiul preotului Ioan Galin din s. Oxentia, jud. Orhei; a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău 

(1847) şi Academia Teologică din Kiev (1851); inspector la Seminarul Teologic (1861-1878); a fost suspectat de naţionalism şi 

transferat la Seminarul Teologic din Taurida (1878), apoi trecut protoiereu la catedra din or. Minsk, unde a şi decedat (1893). 

213 

Kišiniovskie Eparchialnye Vedomosti a apărut în versiune bilingvă o perioadă relativ scurtă (între anii 1867-1872). 

214 

Materialele traduse, de regulă, nu sunt semnate; vezi A. Пархомовичь, Очерк пастырской деятельности 

высокопреосвященного Антония в Кишиневской Епархии с 1858-1871 г., КЕВ, № 8, 1871, с. 260. 

215 

Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Museum, Chişinău, 2000, p. 135. 

216 

Feodor Laşcov, Scrisoarea preotului de sat …, p. 453. 

217 

Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea…, p. 139 (nota 77) 

218 

Vezi în paginile revistei (1867-1894) articole semnate de A.E. Silin; M.A. Ganiţki; P.T. Pahovski; A.M. Parhomovici; A.V. Bălţătescu; 

I. Cerniavski; S. Bogoslavski; A. Konski, A. Stadniţki; P. Sârcu ş.a. 

219 

A.V. Bălţătescu; Gh. Gore; A. Stadniţki; P. Sârcu; A. Celac; Gurie (Grosu). 

220 

Feodor Laşcov, Scrisoarea preotului de sat către preotul tot de sat, KEV, nr. 11 din 1 decembrie 1867, p. 410-414. 

221 

Se respectă întocmai ortografia originalului. 

– 45 –

Maria Danilov 

nostru, acum nu-i cea întâia lună de cînd se tipăresc vedomostiile de Eparhia Chişiinăului. Heretisire 

voao şi adîncă dinpreună simţire înalt cinstite – demult dorite vedomosti. Voi sunteţi a 

noastră după noi moştenire, semn de lucrare cu mintea al tagmei duhovniceşci de loc, graiu al 

curgerii vieţii noastre bisericeşc prin descoperirile ei cele de căpetenie. Să de voao Dumnezeu să 

prelunjiţi cele începute, cu cuget curat să adeveriţi datoria ca, însămnare şi încredinţare, şi cu 

vrednicie ţiind această încredinţare, să fiţi putenci organ al lucrării şi vieţii duhovniceşci a tagmei 

duhovniceşci şi a Eparhiei noastre deobşce! Cu bună samă, iubite frate, dacă care-va Eparhie 

ave nevoie de aşa feliu de organ duhovnicesc de loc, apoi chiar anume ţara noastră, cea cuprinzătoare 

cu locuinţa de norod şi bogată cu mulţimea tagmei duhovniceşci, dar pînă acum săracă 

de răsfăţarea ideii cei cu cunoşcinţă şi a trudei duhovniceci cu mintea, după mila soartei sale cei 

istoriceci, trecute, triste. 

Pentru aceasta, tipărirea vedomistiilor de Eparhie la noi, îţ spun drept, este o înfiinţare însemnată 

ivire de bucurie, de mângăere, care mărturisece de mişcarea vieţii în sfera tagmei noastre 

cei duhovniceci. Să ai osteneli, fratele meu, să căutăm să pătrundem cu luare aminte însemnarea 

nostimă şi folosul dela tipărirea vedomostiilor Eparhialnice de loc, şi atunci noi vom şi fi părtaşii 

lor la simţire şi cu cuviinţă le vom preţelui pre ele […]. 

1.) Cum îi de nostim şi de interes şi foarte de folos pentru noi şi întru adevăr neapărat de trebuinţă 

întâia despărţire a vedomostiilor de Eparhie – cea offiţială, – această preste samă îi prin 

înţeles fiesce-căruia chiar şi dintru aceea, că însa se cuprind însăşi cele mai ne apărate pentru 

tagma duhovnicescă offiţiale, aşa zice, cu îndătorire înştiinţări pentru cele obscesci ocîrmuitoare 

leţuirii, punerii la cale, precum acei mai înalte ocîrmuirii bisericesci, aşa şi a cei Eparhialnice de loc, 

şi pre lîngă aceea ele se tipăresc precum pre limba russască, aşa şi pe ce moldovenească. Acum 

însăşi judecaţi, aşa– feliu de înştiinţări offiţiale, cele ce cu chipul însemnat ce primesc prin vedomostiişe 

de Eparhie, oare nu slobod pe persoanele duhovniceci de perescriere de aşa – feliu despre 

Ucazurile cele ţirculare, care adeseori se primesc numai câte un exemplar pentru tot okrugul, şi 

pre lângă aceea oare nus mai mult siguripsite acele înştiinţări şi punerii la cale spre împlinire, decît 

acele ce se fac ştiute ei cu porunca Blagocinului de loc prin trimiterea Ukazurilor ţirculare întradins 

pe la casa tagmei duhonicesci, numai ca săle ceteascvă şi să le iscălească. Lucru pre înţeles! 

Cînd vedomostiile de Eparhie îs înaintea d-voastră, cetind înpartea lor cea offiţială punerile la 

cale ale ocîrmuirii şi tot aşa feliu ale Stăpînirii de Eparhie, firesce le primesce toate spre sciinţă şi 

căutînd la noima şi cuprinderea lor, vă apucaţi de împlinit […]. Chiar, fratele meu, de sânteti de 

naţia moldovenească şi ne cunoscuţi cu patriota limbă russască cea prefrumoasă, – apoi şi la aşa 

– feliu de întîmplare d-voastră aveţi mulţumire şi putinţă de ale citi acele puneri la cale pe limba 

de neam naţională, încă puteţi a le citi, dacă va cere trebuinţa, şi poporenilor d-voastre […]. 

Tipărirea în parte offiţială acelor vedomosti, după putinţă a tuturor ucazurilor celor ţirculeare 

ale Consistoriei, cu perevodul, precum aceasta deacum îi întrodusă, pe limnba moldovenească, va 

fi pentru tagma noastră cea duhovnicească de loc cel mai bun conducător de punerile la cale ale 

ocîrmuirii şi de asemenea ale Stăpînirii de Eparhie, şi chizăşie pentru cuviincioasa lor îndeplinire […]. 

2.) Acum să ne întoarcem cu luare aminte la a doua desoărţire a vedomostiilor de Eparhie – ce 

neofiţiale. De către mulţi obicnuit se socoteşte mai de interes decît cea dintîi, fiindcă cuprinde 

întru sine mai multe date înfiinţate prin lucrare, decît despărţireas ce offiţială, dar chir că însăşi 

lucrul amândouă despărţirile îs deopotrivă vajnice şi de interes. Dacă în partea cea offiţială se 

tipăresc înştiinţările pentru punere la cale cele obscesci precum ale ocîrmuirii bisericesci mai 

înalte, aşa şi ale Eparhiei de loc, – apoi e de la sine se înţeleje ce alcătuesc sunt jugul condiţiilor 

spre veţuire şi se închpuesc cu cererilr şi nevoiele stării cei după vreme a vieţii, îar în partea cea 

neofifiţială se tipăresc înştiinţările pentru aceea, cum aşezările cele oscesci sunt jugul condiţiilor 

spre veţuire. Vra să zică amîndouă despărţirile îs necurmat legate între sine şi îs neapărat de 

trebuinţă pentru noi. Iar cea mai de căpetenie, – că despărţirea neoffiţială îi foarte vajnică pentru 

noi chiar şi pentru aceea că este un organ al tagmei duhovnicesci de loc spre arătare lucrării sale 

– 46 –


cei duhovnicesci– învăţate şi în atîrnarea cea bisericesce – lucrătoare. Întru tagma duhovnicescă 

poate să arăte nevoiele şi cererile cele păstoreşti, să şi lămurească mijlocele spre îmbunătăţirea 

stării sale şi spre înălţarea lucrării sale […]. 

Afară de aceasta, nouă ni se descoperă aici prilej să fim de folos Stăpînirii de Eparhie şi întra 

cea nouă pentru noi atîrnare, că prin partea neoffiţială acelor vedomosti, noi putem să înfăţoşăm 

cele gata înfiinţate prin lucrare, care pot să fie temeiu Stăpînirii de Eparhie la chibzuirii 

pentru feliuri de mijloace şi de aşezămînturi, cele ce se atîrnă către ce mai buni întocmire a stării 

religioase în păstoria de loc. Au doai aceastanui de priinţă pentru voi? Despre altă parte tot prin 

aceeasi despărţire a vedomostilor va fi, de sine se înţîleje […]. Şi în aşa chip despărţirea cea neoffiţială 

va fi un feliu demijlocitoriu între stăpînire ce Eparhială de loc şi între tagma duhovnicească 

cea supusă ei. Cum aceasta îi de bucurie şi mult însemnează pentru noi!” 222 

Acest lămuritor articol în problema conţinutului şi/ sau programului prevăzut pentru buletinul 

eparhial a avut continuare în două numere de revistă. Cea de a doua parte a fost publicată 

imediat în ultimul număr al buletinului din primul an de apariţie – nr. 12 din 15 decembrie, 1867 

” 223 . De astă dată, autorul se referea direct la sarcina clerului parohial în vederea propagării materialelor 

apărute în paginile revistei, care, în opinia acestuia, nu sunt altceva decât un „semn al 

muncii intelectuale a clerului local”. 

Pr. Laşcov susţine, că „întîia datorie a noastră [a clerului], săi învăţăm pe cei ce îi păstorim 

adevărurile credinţei şi ale purtărilor cele Pravoslavnice cretcinesci. Şi iată, întru ajutori, spre 

folosul vostru aşa-feliu de îndeletnicire păstoresci, – despărţireacea neoffiţială a vedomostiilor 

noastre de Eparhie, în care se înfăţoşază cele mai bune, – ale păstorilor noştri din vreme de 

acuma, pilde de propveduire Cuvântului lui Dumnezeu – în forma cea de cuvinte şi de învăţătură; 

asemeni ce înfăţoşază materialuri gata spre cuvinte pentru norod, de pildă: în tâlcuirile Apostolilor 

care se tipăresc in aceeaşi parte a vedomostilor noastre. Prin aşa feliu de ajiutori, firesce, că 

multi din noi mai bine , mai uşor şi mai cu sporiu vor dobândi scoposul prpoveduirii. Nu socoti, 

prietene al meu, că tipărirea cuvintelor întru însemnata despărţire a vedomistiilor de Eparhie 

poate să fie o piatră de poticnire pentru preoţii, cei vrednici chiar însuşi ei singuri să alcătuiască 

cuvinte şi învăţături în scurt, şi, ca la aşa întâmplare, ei vor pune nădejde la cele tipărite şi fata? 

Să ne izbăvească Dumnezeu pre noi de asemenea gînd de ne lucrare! Preoţii de la sate, cei mai 

procopsiţi, care sau informat cu învăţătura la Seminarie, de sine se înţăleje, şi în viaţa ca ce cu 

trudă îs datori – şi vor prelungi lucrul său cu cu pregătirea pouceniilor, mai ales pentru norodul 

cel prost (aşa felu cu dorinţă ar fi, ca mai multe să se tipărească în vedomostiile de Eparhie 224 ): 

dar acesta e numai al 10-lea proţent împotriva obscei gloate al duhovnicilor noştri celor de prin 

sate, cari nu sau informat după orînduială cu învăţătura şi nu pot chiar însăşi să ei sînguri să alcătuiască 

poucenii şi îs siliţi aşa sau admitrelea să le citească aşa – feliu pe cele tipărite. De unde 

dar sa iae cuvintele, mai ales pe limba moldovenească, cele ces din vremea deacuma? Aşa feliu la 

noi îs foarte puţine şi toată nădejdea îi la Redacţia vedomostiilor de Eparhie, – ea despre partea 

aceasta poate să facă ajutoriu duhovnicescilor de sate, carii au şi dreptate să aştepte dela aşa – 

feliu de ajutoriu […]. De la sine se înţălege că, cînd se va îmbunătăţi starea tagmei duhovnicesci 

şi se vor înmulţi prin satwe preoţii noştri cei informaţi la Seminarie, – apoi atunci – se va dezvolta 

ohota şi ştiinţa supt jugul altor binepriincioase împrejurări spre alcătuirea cuvintelor chiar ale 

sale, – şi atunci, şi numai atunci, de sine se înţăleje, departe în cele fiitoare, fără îndoială, nu vor 

tipări în vedomostiile de Eparhie preste samă aşa des cuvinte gata; iar pînă la vremea aceea este 

neapărat a le da lor locul văzut pe filelele despărţiriei neoffiţiale ale vedomostiilor noastre, şi noi 

cu heretisire suntem datori a zice pentru aceasta alcătuitorilor de cuvinte şi Redacţiei „ce din 

inimă bodaprosti” 225 . 

222 

Feodor Laşcov, Scrisoarea preotului de sat ..., p. 409-417. 

223 

Ibidem, p. 449-459 

224 

Nota la subsolul paginii are următoarea explicaţie: „Redacţia doresce ca aşa feliu de poucenii mai multe să tipărească, dar nu 

le are. Red.” 

225 


– 47 –

Maria Danilov 

Nu pot să tac, prietene al meu, şi de acel mare folos în atărnarea de învăţătură, pre care îl vom 

primi noi de la cetirea părţii neoffiţiale a vedomostiilor de Eparhie: îţ spun drept, după tot adevărul 

ele or deştepta în preoţii noştri cei de prin sate măcar ce-va ohota spre dezboltirea purtărilor şi 

spre învăţătura cea însăşi de sine […[ Cu atât mai mult dacă preotul de sat nu se îndeletnicesce cu 

cetirea cărţilor, nuş cumpără jurnaluri, nu urmează literaturii cei din vremea deacuma, vederat că 

deşteptarea lui însăşi de sine nici un pas nu se mişcă mai înainte, ci încă dă înapoi. 

Dar spre milă vei zice, oare mulţi din fraţii noştri, cei de prin sate, după slujirea Domnului 

şi bisericii Lui, având mijloacele cele sărace, îşi cumpără jurnaluri măcar de cele duhonicesci? 

Abia doar partea a zecea – acesta nui cu mărime la număr, ci însuşi lucrul. Vra să zică îndătorita 

cumpărare a vedomostiilor de Eparhie, despre partea aceasta, îi foarte făcătoare de bine. 

Ele, fiind în locul altor tipăriri, celor de printre vremi, în atîrnarea ştiută în felul său, vor trezi din 

dormitarea minţii pre mulţi din fraţii noştri, şi foarte poate fi, că după aceasta şi la voi se vor arăta 

iubitori de cetire, care vor scrie […] 226 . 

Însă de la tipărirea la noi vedomostiilor de Eparhie, de cele ce noi mai sus am pomenite, nu 

aşteptaţi îndată toate urmările cele făcătoare de bine. Ca una nouă, ce la noi nau fost, tipărire 

a vedomostiilor de Eparhie, după însăşi a sa novita, şi îndestul de gre, chiar întîia-oară nu pot să 

dobîndească scopusurile sale, cele mai sus de noi căutate. 

Ca vedomostiile de Eparhie cu îndestulare săşi îndeplinească programa saşi aleagă zadacea 

sa, să ne aducă nouă folosul cel sis, dobîndind cu sporiu scoposul său, – oare sciţi, că neapărat 

trebuie, ca toţi lucrătorii noştri de învăţătură şi Păstorii Eparhiei de aici, cari îi informat cu învăţătură, 

să ia sama cu aspri luare aminte de acest jurnal de loc […[, să pue fiesce-carele cel favorisit 

întraceastă, aşa a zice, obscescu a noastră vistierie duhovnicească, după puterea sa, dajdia ce 

prin scriere, atîrnătoare de învăţătură; datori sunt să înfăţoţăze însciinţările sale, trebile cele cu 

însăşi lucrul şi băgările de samă, cu un cuvînt, ce lucrează prin puterile obscesci cu o inimă spre 

răsfăţarea şi ţinerea vedomostiilor noastre celor duhonicesci. 

Prelîngă aceea, mi se pare, că noi suntem datori să ne punem sieşi sfîntă îndatorire, să întrebuinţăm 

toate chipurile şi mijlocele, cele ce atîrnă dela noi, ca iscălitura spre cumpărarea jurnalului 

de loc în sfera norodului nostru să fie mai silnic şi deobsce să se înmulţască cei ce îl vor întrebuinţa 

pre el, avînd în vedere, că numai cu aşa condiţii vedomostiile noastre de Eparhie vor ave înlesnire 

să se tipărească încă mai cu îndestulare, îndeplin şi mai felurit; vederat – aici folosul unul şi altul, 

precum al alcătuitorilor aşa şi al cititorilor […] 227 . Să cinstim dar mai mult lucrul cel de obştesc 

folos, decât lucrarea cea proastă, să înmulţim mintea noastă cea înclinată la ostenelile cele mai 

mult nobile de cuviinţă sanului nostru, şi, fără pretindere asupra literaturii, mai adeseori frăţeşte 

să ne întâlnim întracest loc mult cinstit” 228 .” 

Autorul acestui încercat studiu publicistic reuşeşte să atragă atenţia preotului de la sat asupra 

diverselor forme de manifestare a vieţii duhovniceşti ale păstoriţilor, a sentimentului religios al 

acestora, care, la prima vedere, pare a fi neimportant, însă, despre care merită să se ştie, să se 

scrie, să se publice în sfârşit în „Vedomostile de Eparhie”. Pentru că indiferenţa faţă de revistă, 

susţine autorul, va fi deopotriva în defavoarea tuturor. 

Cenzura sinodală şi problema limbii române în paginile revistei. După cum s-a menţionat mai 

sus, revista Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, iniţial, pentru o perioadă relativ scurtă (între anii 

1867-1872) a apărut parţial într-o versiune bilingvă: română şi rusă. De asemenea, vom observa 

că, versiunea românească, în special, partea neoficială, este una tradusă şi abundă în calchieri lexicale. 

Ştefan Ciobanu susţinea în acest sens: „limba în care era scrisă revista este o limbă moldovenească, 

fără neologisme, pe alocurea cam stricată [...] toate articolele sunt traduse din ruseşte” 229 . 

Şi oricât ar părea de straniu, însă clerul basarabean obţine acest „privilegiu” (în 1867) – de a-şi 

226 

Feodor Laşcov, op. cit., p. 453. 

227 


228 


229 

Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă…, p. 224 

– 48 –


edita o revistă în graiul său – tocmai în perioada când limba română este treptat suspendată 

ca obiect de studiu în sistemul de învăţământ din Basarabia. De fel întâmplător faptul că, peste 

patru ani, în 1871, odată cu înlăturarea definitivă a limbii române din şcoala basarabeană (după 

data de 3 februarie 1871, a fost interzică şi în şcolile de judeţ), aceasta este scoasă şi din paginile 

revistei bisericeşti. Să urmărim în continuare cum, totuşi, s-a întâmplat acest lucru. 

Înainte însă de-a lămuri unele aspecte mai puţin cercetate ale problemei limbii române în 

paginile publicaţiei bisericeşti vom semnala, din capul locului, că revista Kišiniovskie Eparchial’nye 

Vedomosti a apărut în versiune bilingvă pe parcursul a cinci ani (1867-1872) 230 . Textul în pagină s-a 

tipărit constant pe două coloane doar pentru etapa de apariţie a revistei în ediţie bilingvă. Versiunea 

în „limba moldovenească” era aranjată pe dreapta paginii. Şi doar textele-anexe, de regulă, 

cu paginaţie separată, se tipăreau în pagină plină, fără coloane 231 . La fel ar trebui să reţinem că 

atât partea „oficială”, cât şi cea „neoficială” s-au editat constant cu paginaţie separată. Spre 

exemplu: partea oficială a revistei – a nr.12 din 15 decembrie 1867 – avea un volum de 130 pag. 

şi, respectiv, partea neoficială 464 pag. Din cele arătate se poate lejer constata că volumul informaţiei 

apărut în partea neoficială a buletinului era mult mai consistent, adică aproape triplat. 

Să revenim însă la problema limbii române în paginile buletinului. După cum a semnalat cercetătorul 

Dinu Poştarencu, traducerea paralelă a textelor a fost abandonată chiar în primul an de 

apariţie a revistei (1867) 232 . Iniţial a fost neglijat criteriul bilingvismului din cuprinsul texteloranexe 

(paginaţie separată), care nu sunt traduse 233 . Excepţie în acest sens, sunt doar unele texteanexe 

traduse în română şi publicate (paginaţie separată) în 1872, anul in care cuprinsul de bază 

al buletinului (parte oficială şi neoficială) demult nu se mai publica în ediţie bilingvă 234 . Altceva 

ar trebui să observăm în cazul nostru: suspendarea limbii române din paginile publicaţiei, s-a 

făcut treptat. Criteriul bilingvismului a fost respectat doar în primii doi ani de apariţie a revistei: 

1867-1869. Începând cu nr. 3-4, 1869, este omisă treptat traducerea în română a unor texte, atât 

din partea oficială, cât şi cea neoficială 235 . Volumul textelor traduse în limba română se reduce 

simţitor după data anunţată. S-a ajuns, in cele din urmă, la situaţia bizară când se traducea în 

română doar câte un singur text din cuprinsul părţii neoficiale a revistei 236 . Dacă urmărim atent 

colecţia revistei pe anul 1871, atunci vom constata următoarele: 

• partea oficială a revistei, începând cu nr. l din 1-15 ianuarie 1871, apare exclusiv în ruseşte. Unicul 

text publicat în română în partea oficială a buletinului este cel din 1-15 mai 1871 (nr. 10) 237 . 

• partea neoficială a revistei continuă să apară în limba română doar până la numărul 16 din 

15-31august 1871. 238 Deşi, trebuie să observăm că numărul anterior al buletinului (nr. 15) 

din 1-15 august 1871, s-a publicat doar în versiune rusă 239 . 

• ultimele fragmente şi/sau versiuni de texte în limba română apar în colecţia revistei pe 

anul 1872 (nr.5 din 1-15 martie). În colecţia revistei pe anul 1872, au fost identificate unele 

fragmente/texte în limba română 240 . 

230 

În literatura de specialitate s-a afirmat de-a lungul anilor, că buletinul s-a tipărit timp de patru ani în versiune bilingvă (1867- 

1871). 

231 

Vezi, spre exemplu, KEV, nr. 6 din 15 septembrie 1867, p. 5-8 (partea neoficială: textul cuprins după p. 244, paginaţie separată. 

232 

Dinu Poştarencu, Versiunea în limba română a Buletinului Eparhiei Chişinăului şi Hotinului (1867-1871), Revista Română de 

Istorie a Presei, An I, nr.2, 2007, p. 29-30. 

233 

Cercetătorul Dinu Poştarencu susţine că textele, începând cu nr. 5 din 1867, n-au fost traduse; vezi Dinu Poştarencu, Versiunea 

în limba română..., p. 30. 

234 

Învăţături către poporeni săteni împotriva jeluirii [S-au tălmăcit de pe limba rossască pe ce moldovenească de preotul E. 

Ghepeţki], KEV, nr. 5 din 1-15 martie, 1872, intre pp. 138-139; vezi paginaţie separată 1-8. 

235 

Este omisă traducerea în română a trei texte; vezi Dinu Poştarencu, Versiunea în limba română..., p. 30. 

236 

Vezi colecţia revistei pe anul 1871: KEV, nr, 9 din 1-15 mai 1871, p. 284-291; KEV, nr. 10 din 15-30 mai 1871, p. 327-330; 

332-336; KEV nr 11 din 1-15 iunie 1871, p. 407-411; 417; KEV, nr. 14 din 15-31 iulie 1871, p. 141– 145; 156. 

237 

Vezi textul tradus în română „Punerea la cale a stăpânirii oblastei”, KEV, nr. 10 din 15-30 mai, 1871, p. 327-330; vezi de 

asemenea KEV nr. 14 din 15-31 iulie 1871, p. 201-204. 

238 

Adunare alcătuirilor în scurt, care duhovnicesce cuprind dogmele, KEV nr. 16 din 15-31 august 1871, p. 200--204. 

239 

KEV nr. 15 (partea neoficială) din 1-15 august 1871, p. 174– 199. 

240 

KEV, nr. 5 din 1-15 martie, 1872, intre p. 138-139, paginaţie separată, p.1-8: Învăţături către poporeni săteni împotriva jeluirii. 

– 49 –

Maria Danilov 

În linii mari, apariţia ediţiei bilingve a revistei bisericeşti poate fi delimita în trei etape distincte: 

• I. 1867-1869. În această etapa a fost respectat criteriul bilingvismului în ambele părţi ale 

revistei: oficială şi neoficială (până la nr. 3-4, 1869, ediţie dublă). 

• II. 1869-1870. Etapa traducerii parţiale a textelor, atât în partea oficială, cât şi cea neoficială. 

• III. 1871-1872. În această etapă textele în limba română apar fragmentar doar în partea 

neoficială a buletinului, pe când partea oficială s-a tipărit doar în ruseşte, exceptând nr. 10 

din 1 mai 1871 (partea oficială). 

Nu sunt deloc lipsite de interes nici unele probleme ce ţin de aspectul grafic al paginii cu text 

bilingv (în oglindă: rus-român) din cuprinsul revistei. Cei care au consultat colecţia revistei Kišiniovskie 

Eparchial’nye Vedomosti pe anii 1867-1871, au observat, cu siguranţă, că volumul informaţiei 

în pagina tradusă (în limba română) este mut mai mare în raport cu textul originalului. 

Cum se proceda în asemenea cazuri? În partea stângă a paginii, unde era plasat, de regulă, textul 

rusesc, se lăsa spaţiu alb, fără text. Astfel se recupera iluzia unui anumit echilibru în distribuirea 

informaţiei în paginile publicaţiei. Fără îndoială, traducerea textelor în limba română era una 

greoaie, anevoioasă, împresurată cu multe calchieri lexicale şi explicaţii de prisos. Acei puţini 

traducători ai textelor în limba română, nu aveau o experienţă publicistică în acest sens. Să mai 

amintim şi de o anumită pregătire lingvistică, care le lipsea cu desăvârşire. Pentru că, se întreba 

pr. F. Laşcu: „De unde dar sa iae cuvintele, mai ales pe limba moldovenească, cele ce-s din vremea 

deacuma?” 241 . Şi asta, credem, a fost unul din motivele care a grăbit procesul de abandonare 

a limbii române în paginile buletinului eparhial. Care au fost, totuşi, cauzele lichidării versiunii 

bilingve a buletinului eparhial: insistenţele autorităţilor sau inconsecvenţa editorilor? 

În lipsa unor certe mărturii documentare (sursele cercetate nu indică impactul unei interdicţii 

oficiale a cenzurii sinodale) este nespus de dificil să ne pronunţăm direct în această nelămurită 

problemă încă 242 . Ambiguitatea problemei este de-a dreptul derutantă. S-a afirmat precum că 

editarea bilingvă a revistei era „de prisos şi fără de trebuinţă”, deoarece, pe atunci, „majoritatea 

preoţimii făcându-şi studiile în Seminar, cunoştea bine limba rusă” 243 . Fără îndoială, explicaţia 

oficială a motivelor care au condus la dispariţia versiunii bilingve a buletinului eparhial este una 

falsă şi denigratoare. Mai degrabă, suspendarea versiunii româneşti a buletinului (1872) a coincis 

cu atmosfera social-politică din anturajului administraţiei imperiale din Basarabia – defavorabilă 

limbii române. Este tocmai perioada în care limba română este suspendată ca obiect de studiu în 

sistemul de învăţământ din Basarabia (1871). O dată cu numirea în scaunul eparhial din Chişinău 

a episcopului Pavel Lebedev 244 (23 iunie 1871 – 16 iunie 1882) 245 – cel destinat să asigure urgentarea 

procesului de uniformizare (rusificare) a vieţii spirituale din eparhia Chişinăului şi Hotinului 

– suspendarea versiunii româneşti a buletinului s-a întâmplat cât mai curând. De asemenea, 

episcopul Pavel Lebedev îşi asigurase un control drastic asupra publicaţiei 246 . 

S-au tălmăcit de pe limba rossască pe ce moldovenească de preotul E. Ghepeţki ; I. Parhomovici face menţiunea că aceste 

„poucenij” se vor tipări şi în continuare… cei ce nu cunosc ruseşte (vezi în cuprinsul ediţiei p. 150-152) ; Vezi, de asemenea, 

KEV, nr. 7, 1872, p. 204-210 (Nr. 2 „Poucenie” , p. 204-210) ; KEV, nr. 8, 1872 (nr. 3 ”Poucenie”, p. 228-238); Dinu Poştarencu, 

Versiunea în limba română a Buletinului…, p. 30. 

241 

Feodor Laşcov, Scrisoarea preotului de sat …, KEV, nr. 12 din 15 decembrie 1867, p. 451. 

242 

А. Пархомовичь, Редакторы и цензоры „Кишиневских Епархиальных Ведомостей” (с 1867 по 1911 г.). К материалам 

для истории Кишиневской духовной Семинарии), КЕВ № 28, 1 июля 1911 г., с. 1042-1055. 

243 

KEV, nr. 18 1892, p. 421, (nota 2). 

244 

П. Паховский, Прибытие в Кишинев его Преосвященства Священнейшего Павла епископа Кишиневского и 

Хотинскаго, КЕВ № 18, 15.30 сентября 1871 г., стр. 386-396. Посещение его Преосвященства, Преосвященнейшим 

Павлом Епископом Кишиневским и Хотинским, некоторых монастырей и сельских церквей, КЕВ, № 21 1-15 ноября 

1871 г., с. 539. 

245 

Episcopul Pavel a sosit la catedra din Chişinău abia la 13 septembrie 1871; primii l-au întâmpinat reprezentanţii clerului din 

Bender (Tighina). A doua zi, pe 14 septembrie a slujit Sf. Liturghie în catedrala din Chişinău; vezi KEV, nr. 18, 1871, p. 394-395. 

246 

După anul 1905 editarea revistei a fost preluată sub controlul clerului, însă nu s-a mai revenit la varianta română a buletinului. 

Poate şi din motivul că în aceşti ani începe să apară o revistă pur românească a clerului basarabean, cu un titlu atât de sugestiv 

– Luminătorul (1908). 

– 50 –


Concluzii. Fără îndoială, apariţia revistei Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti 247 în ediţie 

bilingvă poate fi calificată drept o izbândă efemeră a clerului basarabean. Deşi ar trebui să 

observăm că evenimentul publicistic se înscrie într-un context mult mai larg al investigaţiei istorice. 

Faptul că anume clerul a fost acea categorie socială din Basarabia secolului al XIX-lea, care 

a izbutit să-şi apere dreptul de a edita o publicaţie în limba română are şi altă explicaţie istorică. 

Fenomenul publicistic se înscrie mai degrabă pe linia unei tradiţii culturale în tipărirea cărţilor 

liturgice în limba română, care îşi are începutul din 31 mai 1814, când a fost deschisă Tipografia 

Eparhicească din Chişinău sub oblăduirea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Anume în 

această tipografie a şi fost tipărită iniţial revista Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti. Însă ar 

trebui să observăm şi altceva: clerul basarabean, către a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nu 

a mai manifestat consecvenţa de altădată în susţinerea şi promovarea limbii române în paginile 

buletinului eparhial 248 . Atât cei implicaţi direct în traducerea textelor în română, cât şi cei din 

conducerea oficială a publicaţiei, care, de altfel, erau străini (de regulă, velicoruşi) de interesele 

şi valorile clerului local – cu toţii la un loc – nu s-au arătat preocupaţi de continuarea ediţiei 

bilingve a buletinului Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, adică de susţinerea limbii române. 

Drept urmare a stadiului actual al investigaţiei asupra problemei, înaintăm câteva consideraţii de 

ordin general: 

• Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, a fost prima şi/ sau unica revistă în limba română 

apărută în Basarabia pe parcursul secolului al XIX-lea: ediţia bilingvă apare între anii 1867- 

1872. Buletinul, însă, a avut o apariţie constantă între anii 1867-1917. 

• În urma cercetărilor de visu întreprinse asupra colecţiei publicaţiei bisericeşti s-a stabilit: 

1) criteriul bilingvismului a fost respectat doar în primii doi ani de apariţie a revistei: 1867- 

1869; 2) Începând cu nr. 3-4, 1869, treptat este omisă traducerea în română a unor texte, 

atât din partea oficială, cât şi cea neoficială. Iar în final, către anul 1872, în cuprinsul revistei 

apar doar unele fragmente răzleţe a textelor traduse în română; 

• Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti este cea dea a doua publicaţie oficială a provinciei 

(după 13 ani de la apariţia primei publicaţii basarabene – Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, 

1854 ), ceea ce stă mărturie că regimul de cenzură în Basarabia era foarte dur. În 

plus, sistemul restrictiv al cenzurii ţariste a anihilat din start şi alte iniţiative particulare de 

a întemeia în provincie o presă în limba română. 

Apariţia unei asemenea publicaţii poate fi atribuită unui eveniment cultural deosebit, atât 

pentru clerul local, cât şi pentru viaţa religioasă a întregii eparhii. Clerul, în societatea imperială 

rusă s-a bucurat, totuşi, de un statut privilegiat în raport cu alte categorii sociale. Acesta a fost 

singura categorie socială, în interiorul căreia s-a menţinut constant – pe toată perioada dominaţiei 

ruseşti – elementul autohton moldovenesc. Înfiinţarea unei publicaţii bisericeşti în Eparhia 

Chişinăului şi Hotinului nu poate fi atribuită exclusiv unei iniţiative locale. Acest fapt cultural a 

urmat unui model imperial (după pilda eparhiilor ruse). Buletinul a fost o publicaţie pur oficială, 

de aceea conducerea eparhială avea în supraveghere strictă programul de activitate al revistei, 

care era stabilit conform stipulărilor prevăzute de cenzura sinodală. 

247 

După jumătate de secol – în luna iulie 1917 – revista Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti îşi va schimba titulatura în „Голос 

Православной Бессарабской Церкви”. 

248 

Atunci când folosim sintagma „clerul basarabean”, facem referinţă la toată tagma duhovnicească a Basarabiei, atât cei implicaţi 

direct în editarea revistei, cât şi cei care citeau această revistă – preoţimea de la sate. 

– 51 –

Maria Danilov 

Capitolul III 

CIRCULAŢIA PRESEI ŞI INSTITUŢIILE DE CENZURĂ 

1. Difuzarea presei imperiale în Basarabia 

Generalităţi. În lipsa unei prese locale – până spre sfârşitul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea 

– în Basarabia a fost difuzată pe căi oficiale, exclusiv, doar presa rusă imperială. Poate nicăieri, 

în alt domeniu nu poate fi urmărit – pe întindere de aproape un secol – acel fenomen, unic 

în felul său, de funcţionare/administrare a maşinii autocrate imperiale. Odată pusă în mişcare 

de centrul administrativ al funcţionarilor din Sankt Petersburg, aparatul imperial a funcţionat 

ideal, cu minime schimbări, în tot cuprinsul imperiului, sub acelaşi model. Probele documentare 

aduse în discuţie în legătură cu difuzarea presei imperiale ruse în Basarabia secolului al XIX-lea 

confirmă din plin acest adevăr. Sursa principală a datelor culese asupra presei imperiale este 

fondul Cancelariei Guvernatorului militar/civil al Basarabiei. Iar un atare context de documentare 

nu este tocmai favorabil cercetării şi trebuie explicat de ce. 

• Mai întâi, pentru că ne oferă, fără îndoială, o perspectivă unilaterală asupra fenomenului 

difuzării presei ruseşti în provincie: doar o istorie din punct de vedere imperial, mai exact, 

al funcţionarului imperial, fie cel din capitală, din Sankt Petersburg sau cel din Basarabia. 

• Şi doi: arhivele locale nu sunt complete. Or, fenomenul presei imperiale difuzată în Basarabia 

pe parcursul secolului al XIX-lea poate fi urmărit doar parţial 249 . 

Nu vom cunoaşte niciodată cum s-a făcut acea difuzare a presei imperiale în cazul unui abonament 

particular; care erau preferinţele publicului basarabean din prima jumătate a secolului al 

XIX în domeniul presei scrise până la apariţia presei oficiale locale (1854, iulie 17). La fel, este 

foarte dificil să urmărim manifestările instituţiilor de cenzură asupra presei imperiale pe parcursul 

secolului al XIX. Şi totuşi, argumentele aduse în discuţie ne oferă o posibilitate unică să urmărim 

„cum s-a făcut”, sau, mai exact, „cum s-a încercat să se facă” acea difuzare a presei oficiale în 

provincie; care era mecanismul de funcţionare a maşinii imperiale în această direcţie? Pentru că 

este important să ştim/cunoaştem cu ce fel de presă ne-au „alimentat” imperialii până la apariţia 

propriu-zisă a presei locale. Mărturiile documentare conturează o imagine, pe cât posibil, apropiată 

realităţilor obiective a fenomenului cercetat. Vom cita integral după datele modeste, culese 

din arhivele locale, acestea, la rândul lor, fiind structurate tematic, pe subiecte aparte, respectându-se 

în interior o anumită ordine cronologică. 

*** 

Oficialităţile imperiale susţin difuzarea. Presa din Sankt Petersburg. Începutul anilor ’30 ai 

secolului al XIX-lea, este considerat, pe bună dreptate, în istoria jurnalisticii ruseşti, drept o etapă 

de debut a presei de specialitate. Acest gen de publicaţii se află în afara cenzurii. Ele sunt susţinute 

şi promovate de diverse ministere şi departamente ministeriale, ceea ce le-a asigurat o difuzare 

pe tot cuprinsul Imperiului Rus. Cele mai răspândite ziare erau, totuşi, periodicele oficiale ale 

guvernării – Санктпетербургские Сенатские Ведомости/ Sanktpeterburskie Senatskie Vedomosti 

şi Московские Ведомости/ Moskovskie Vedomosti . Funcţionarii ţarişti, de toate nivelele, 

citeau foaia proguvernamentală a lui Nikolai Greci – Северная Пчела/ Severnaja Pcela. 

Înainte însă de a intra în capcana mărturiilor documentare aduse în discuţie, este absolut 

necesar să schiţăm, fie şi arbitrar, mecanismul de difuzare a presei imperiale ruse care, după cum 

249 

Vezi, spre exemplu, colecţia documentelor din cuprinsul dosarelor: ANRM, F. 2, inv.1, d. 1724, 3153, 3686, 3689, 5626, 8009. 

Acolo unde s-a păstrat inventarul vechi al paginii de titlu cu indicarea conţinutului din dosar (nr. file, titlu, ordinea actelor 

arhivate etc.), se poate stabili uşor volumul informaţiei de altădată, care în mod miraculos s-a redus aproape la jumătate. 

– 52 –


s-a anunţat mai sus, a funcţionat cu minime schimbări pe tot parcursul secolului al XIX. Guvernatorul 

General al Novorosiei, de regulă, aducea la cunoştinţa şefului din Basarabia despre apariţia 

sau continuarea editării unei publicaţii, solicitând în acest scop sprijinul în difuzare. Guvernatorul 

local, la rândul său, emitea o circulară către şefii de poliţie din ţinuturile Basarabiei, prin care 

înştiinţa subalternii despre condiţiile de abonament şi programul ediţiei. Despre rezultatele obţinute 

în urma anunţului public către localnici, fie în formă scrisă prin ordonanţă către subalterni, 

fie citit public în şedinţe sau adunări de judeţ, şefii de poliţie, comunicau „Excelenţei Sale”, guvernatorului, 

printr-un raport special. 

Documentar. 1826. Anunţ: „Direcţia Principală a căilor de comunicaţii anunţă, a doua oară, 

precum că publicaţia sa, aşa-numita revistă ştiinţifică, va apărea din 1 iulie, curent (1826), în 

fiecare lună câte o carte din 5 coli de tipar. Subiecte: proiecte, desene, tabele. Se va edita în două 

limbi: rossiană şi franceză. 

Teme de dezbatere: informaţii istorice asupra căilor de comunicaţii; informaţii despre starea 

drumurilor, a râurilor; despre succesele construcţiei de nave, canale şi poduri în Rusia; statistici 

sistematizate pe zone şi regiuni privitor la căile maritime; ştiinţă: studii diverse privitor la istoria 

construcţiei de nave, statutul acestora; o expunere sumară a ucazurilor şi hotărârilor Senatului; 

de asemenea, vor fi publicate, în primul număr al fiecărui an, listele funcţionarilor” 250 . 

Programul revistei ministeriale se anunţa destul de vast, cu pretenţii de publicaţie ştiinţifică. 

Datele de arhivă, însă, nu au consemnat şi alte amănunte. Cert este că, publicaţiile oficiale de 

acest gen erau abia la început de cale. O experienţă jurnalistică în acest sens lipsea cu desăvârşire. 

Aducem în discuţie, însă, şi mărturii ce vin să confirme alte practici imperiale ce pot fi atribuite, 

la fel, domeniului ziaristicei. 

1832 mai, 11: Circulara Academiei Imperiale din Sankt Petersburg: „Milostive Domn, Akinfi 

Ivanovici, Academia Imperială tinde, prin publicaţiile ei, să propage cunoştinţe temeinice şi utile 

din diverse domenii ale ştiinţei. Consiliul editorial al instituţiei noastre a luat decizia de a se adresa 

către toţi conducătorii de gubernii cu rugămintea de a ne trimite diverse informaţii şi statistici: 

numărul de oraşe, biserici şi mănăstiri, şcoli, societăţi de binefacere, fabrici, uzine, bogăţii naturale 

etc.; ştiri etnografice sau alte ştiri curioase din gubernia Dstră. Toate aceste date sunt nespus 

de preţioase pentru oamenii de ştiinţă. La fel suntem interesaţi de colectarea unor piese unicate 

ce ar completa patrimoniul muzeului de pe lângă Academie” 251 . 

La sfârşitul anilor ’30 ai sec. XIX, îşi începe apariţia renumita revista a lui D. Bludov, ministru de 

interne al Rusiei – Журнал Министерства Внутренных дел/ Jurnal Ministerstva Vnutrennyh 

Del. Ghidaţi de cele mai „generoase” intenţii, funcţionarii ministeriali anunţau drept obiectiv al 

publicaţiei „de a da cititorilor, în măsura posibilităţilor, o idee clară despre starea economiei, 

industriei şi, în general, despre situaţia internă a statului”. S-a stabilit că, în 1836, printre cei 

abonaţi erau guvernatorul şi unele subdiviziuni ale poliţiei locale. Unele mărturii confirmă faptul 

că, în 1837, publicaţia era recepţionată pe adresa diferitelor instituţii locale în număr de 24 exemplare 

(Levit 1979, 13). 

1834 aprilie, 10 . Adresa Ministrului de Finanţe din 10 aprilie 1834 către guvernator, în legătură 

cu abonarea la Земледельческая газета/Zemledelceskaia Gazeta 252 . Se aducea la cunoştinţă 

despre noul Comitet Agricol, creat la Sankt Petersburg din ordinul monarhului, în scopul 

îmbunătăţirii muncilor agricole. Pentru realizarea cu succes a sarcinilor, guvernul anunţa despre 

fondarea unei publicaţii de profil – Zemledelceskaia Gazeta 253 . În numele Comitetului Agricol, 

dar şi al „Înaltului Monarh” este invitat guvernatorul şi mareşalul nobilimii basarabene „să-şi dea 

concursul la o cât mai largă difuzare a acestei gazete, îndeosebi printre moşieri de la care guvernul 

250 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3689, f. 1-2. 

251 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1727, f.1-2. 

252 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1968, f. 1-2. 

253 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1968, f. 3. 

– 53 –

Maria Danilov 

aşteaptă întotdeauna cea mai largă susţinere pentru interesul comun” 254 . Editorii ziarului erau 

preocupaţi de popularizarea metodelor avansate în agricultură. Este printre primele periodice 

ruse care a început să imprime ilustrate şi desene tehnice ale maşinilor agricole, imagini de 

plante, animale şi păsări. Apreciată în ziaristica rusă – pentru inovaţiile sale – această publicaţie 

oficială, dacă e să judecăm după materialul documentar, a avut o apariţie constantă pe parcursul 

secolului al XIX-lea şi chiar s-a bucurat de o anumită răspândire şi în Basarabia (Земледельческая 

газета 1890, nr. 1-52). 

1835 noiembrie, 12. În circulara Guvernatorului general al Novorosiei către şeful Basarabiei 

se anunţa despre apariţia unei noi reviste – Лесной журнал/Lesnoj Jurnal, publicaţie lunară cu 

pagini tematice de ştiinţe silvice, de statistică silvică, de geografie şi ştiinţe naturale, vânătorie, 

pomicultură, agricultură şi, în final, „critică şi bibliografie”. Din programul anunţat, constatăm 

că revista avea un statut solid de publicaţie ştiinţifică, respectiv şi publicul cititor urma să corespundă 

anumitor cerinţe profesionale în domeniu. O adresă repetată, din 14 decembrie 1836, 

identică cu cea citată mai sus, însă cu unele referinţe la zi, adaugă noi detalii în legătură cu difuzarea 

revistei. Contele Voronţov intervine pe lângă guvernatorul Pavel Feodorov, rugându-l „de 

a face tot posibilul în vederea păstrării abonamentelor la revista „Lesnoj Jurnal”, organ al Societăţii 

pentru susţinerea silviculturii 255 . Din corespondenţa depozitată în cancelaria guvernatorului 

mai constatăm că, la cererea Societăţii „pentru încurajarea silviculturii”, ministrul de finanţe a 

dispus „să se comande din contul vistieriei numărul necesar de exemplare pentru funcţionarii 

silvici locali”. Se stipula, între altele, că „şi camerele de stat pot beneficia de câte două exemplare 

ale revistei” 256 . 

1834 februarie, 10. La această dată, şeful Basarabiei era informat că, în baza Înaltului ucaz al 

Magestăţii Sale Împărăteşi, începând cu data de 1 ianuarie 1834, în or. Vilnius va apărea gazeta 

oficială Литовский Вестник/Litovskij Vestnik/Kuryer Litewski, în două limbi: polonă şi rusă. 

„Gazeta este alcătuită din două părţi: oficială şi neoficială; cuprinde ştiri oficiale ale guvernului, 

materiale ce reflectă viaţa social-economică, anunţuri etc. Preţul anual este de 9 rub./argint. 

Alăturat vă expediem 20 de exemplare din publicaţia nou-apărută şi programul de editare în 

speranţa că veţi contribui la difuzarea acesteia în gubernia Dstră” 257 . Datele/rapoartele înregistrate 

în cancelaria guvernatorului, sosite de la Cetatea Albă, de la Tighina, Cahul sau Chişinău 

confirmă un aviz negativ – nu s-a aflat, în toată Basarabia, nici un doritor de a citi publicaţia 

oficială Kuryer Litewski 258 . 

1835 noiembrie, 12. Circulara Departamentului de medicină de pe lângă Ministerul Afacerilor 

Interne, în care se anunţa despre continuarea apariţiei, în 1835, a gazetei populare de medicină 

Друг Здравья/ Drug Zdravja. Editorul publicaţiei, doctor în medicină şi chirurg, consilier de 

colegiu, Kondrati Grumm, propune un mijloc eficient de abonare, în opinia sa, mai ieften şi mai 

util: „În 15 mai, curent, Consiliul de Miniştri a luat o decizie importantă: să fie aprovizionate cu 

două exemplare de ziar toate subdiviziunile medicale ale ministerului. Scopul urmărit este unul 

nobil: de a răspândi cele mai noi informaţii din literatura de specialitate din ţările străine; practici 

noi, atât din arta medicală, cât şi din sistemul de pregătire a cadrelor în domeniu. Editorul întreţine 

o colaborare mai veche cu specialişti din Paris, care îi asigură executarea unei bune părţi din desenele 

publicate. Abonamentul anual este de 15 rub./argint şi 5 rub./argint pentru serviciul de poştă. 

Adresa redacţiei: A. F. Smirdin, doctor în medicină şi chirurgie, asesor de colegiu. str. Ekaterinogorf 

nr. 9, Sankt Petersburg” 259 (Друг Здравья 1838, nr. 1-6 ). 

Dispoziţiile din centru alteori se dublau, ordonanţele fiind semnate de diverse departamente 

254 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1968, f. 1-2. 

255 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2267, f. 1. 

256 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2267, f. 1. 

257 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2096, f. 1-2. 

258 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2096, f. 7, 13, 14. 

259 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2058, f. 1-3. 

– 54 –


şi ministere. Spre exemplu, Dispoziţia Ministrului de Interne către guvernatorul Basarabiei – cu 

subiect identic, este înregistrată cu aceeaşi dată de intrare (vezi documentul citat anterior) din 12 

noiembrie 1834: şeful oblastei este rugat să propună publicaţia Drug Zdravja, Consiliului medical, 

iar acesta, la rândul său, să comunice medicilor privitor la importanţa practică a revistei. Şi mai 

mult, publicaţia putea fi de folos şi nespecialiştilor, de aceea, se propune să se întreprindă măsuri 

eficiente, urmând ca revista să fie răspândită în cercurile cele mai largi ale publicului cititor. 

Despre succesele obţinute în difuzarea publicaţiei „neapărat să i se comunice pe cât de urgent 

posibil ” 260 . O adresă de răspuns, expediată pe adresa ministerului, din 15 iulie 1838, confirmă 

faptul că, doi negustori din Chişinău – Pantelei Sinadino şi Lazăr Petrov – deţineau abonamente la 

revista Drug Zdravja. În toamna aceluiaşi an, pe 7 noiembrie 1838, funcţionarii ministerului rugau 

să se asigure difuzarea încă la 10 bilete de abonament pentru revistă 261 . 

1835 decembrie, 10. Funcţionarii din Sankt Petersburg înştiinţau despre continuarea editării 

ziarului Lesnaja gazeta/Лесная Газета (apare din 1833). Intenţia guvernului era de a „contribui 

la răspândirea cunoştinţelor folositoare asupra florei şi faunei din Rusia”. La fel, se anunţa că se 

vor expedia câte două exemplare gratuit pentru fiecare gubernie 262 . 

1838 mai, 6. Proprietarul de tipografie şi al magazinului de carte franţuzească din Sankt 

Petersburg, Augustin Simion, propune servicii de abonament la colecţia revistei „Jivopisnaja 

Rossia”, expediind în anexă şi un catalog de literatură franceză ce putea fi procurat în aceeaşi 

reţea de servcii 263 . 

1838 noiembrie, 4 (nr. 15565). Îşi propune serviciile de abonament Kommerceskaja Gazeta/ 

Комерческая Газета (apare pe lângă Departamentul comerţului extern din 1829); preţ anual 

de 25 rub./ asignaţii sau: 13 rub. – 6 luni; apare de 3 ori pe săptămână: o ediţie în limba rusă şi 

germană: „Folosul unei asemenea publicaţii este tot mai evident. Scopul urmărit de guvern este 

de a contribui la o difuzare cât mai largă a informaţiilor cu privire la diverse manufacturi. Cei mai 

activi în difuzarea gazetei s-au dovedit funcţionarii din gubernii: cei din categoria nobilimii, dar 

şi a negustorilor. Rugăm, de asemenea, cele 10 bilete/ abonamente expediate să fie completate 

cu date privitor la nume, adresă şi limba de comunicare. În speranţa că veţi contribui la realizare 

scopului urmărit de guvern, rugăm să ne raportaţi despre succesele obţinute” 264 . Dispoziţia Guvernatorului 

a fost trimisă şefilor de poliţie din Orhei, pe 2 ianuarie; Chişinău – 2 ianuarie; Ismail – 8 

ianuarie. La fel a fost expediată funcţionarilor din ţinutul Soroca – pe 3 ianuarie; Chişinău – pe 10 

ianuarie; Bălţi – pe 5 ianuarie; Leova – pe 2 ianuarie; Hotin – 6 ianuarie; Akkerman – 6 ianuarie; 

Bender – 6 ianuarie 265 . Constatăm din rapoartele trimise de la Akkerman, Chişinău şi Hotin că „nu 

s-a aflat nici un doritor să primească ziarul Kommerceskaja Gazeta 266 . 

1841 decembrie, 6. Adresa editorului revistei Маяк/ Majak, S. Buracek, către guvernatorul 

Basarabiei: „Îndrăznesc a mă măguli cu gândul că, Înălţimea Voastră, nu va refuza să ia asupra sa 

munca de lămurire şi difuzare printre feţele ce vi se supun. Ştirea despre existenţa unei asemenea 

reviste o puteţi prelua din anunţul-anexă. Revista noastră, după doi ani de apariţie sub formă de 

culegere de materiale, s-a învrednicit de cea mai înaltă apreciere, aprobată fiind de către însuşi 

Înălţimea Sa Imperatorul. Scopul, direcţiile şi conţinutul revistei sunt arătate în anunţul publicitar. 

Cu plecăciune şi devotament, editorul şi redactorul revistei, Stepan Onisimovici Buracek. Locul 

de destinaţie este cunoscut: Sankt Petersburg, Casa Poştei. Decembrie 1841” 267 . 

În legătura cu difuzarea revistei Majak, mai decodificăm, din circulara guvernatorului, şi alte 

amănunte, de pildă: revista va avea o apariţie lunară (12 cărţi); costul anual se estima la 12 rub./ 

260 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2058, f. 2. 

261 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2958, f. 1. 

262 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2267, f. 1-2. 

263 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2957, f. 1-30. 

264 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2958, f. 2. 

265 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2958, f. 2-3. 

266 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2958, f. 4-11. 

267 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3687, f. 1 

– 55 –

Maria Danilov 

argint, iar pentru serviciul de poştă se achita 1 rub. 50 cop. De altfel, guvernatorul sublinia: „chiar 

dacă nu se vor găsi doritori printre subalternii mei, oricum să fie făcut anunţ public către toţi: de 

la Akkerman la Hotin” 268 . Demn de atenţie este şi raportul şefului din Judecătoria Chişinău, din 

22 septembrie 1842: „Făcând public anunţul în legătură cu apariţia revistei Majak, am stăruit 

până acum să adun toate rapoartele celor îndemnaţi să obţină un abonament. Iar ceea ce este de 

învăţătură, ar putea fi exprimat astfel: nimeni în judeţul Chişinău nu s-a aflat doritor să cunoască 

lumea artelor frumoase ale poporului rus” 269 . Mărturiile aduse în discuţie exprimă întocmai acea 

stare de fapt a unei părţi a societăţii basarabene, invadată de funcţionari imperiali de tot soiul, 

care lâncezeau într-un mediu provincial de la frontieră, fără a fi interesaţi de viaţa mondenă a 

centrului imperial. 

1842. Circulara Guvernatorului militar al Basarabiei către şefii de poliţie din Chişinău şi din 

alte localităţi ale provinciei în legătură cu avizul de abonare la Literaturnaja Gazeta editată de 

către F. Koni: „Publicaţia va apărea şi în anul 1842, fără nici o schimbare. Preţul unui abonament 

anual este de 40 rub. Doritorii de a-şi facilita lecturi uşoare se pot abona la acest ziar, expediind 

o cerere pe adresa: bulevardul Nevskij, Fiodor Alexeevici Koni, Sankt Petersburg” 270 . Pe parcursul 

lunilor decembrie 1841 – ianuarie 1842, circulara guvernatorului a fost expediată către mai mulţi 

şefi de poliţie locală: în localitatea Reni, pe 8 decembrie 1842, la Ismail – pe 12 ianuarie 1842; 

la Cahul – pe 15 ianuarie 1842; la Hotin – pe 21 decembrie 1841 şi, în sfârşit, către Judecatoria 

judeţului Iaşi – pe 19 decembrie 1841 271 . În documentele citate nu se deţin şi confirmări privitor 

la eventualii doritorii de a deţine un abonament pentru ziarul Lieraturnaja Gazeta, doar cei de 

la Hotin, raportau, că anunţul publicitar a fost adus la cunoştinţa publicului, însă „nimeni din cei 

avizaţi nu şi-au exprimat acordul 272 . 

1844 februarie, 22. Ministerul de Finanţe, Departamentul manufacturilor şi al comerţului 

intern aduc la cunoştinţa guvernatorului militar al Basarabiei că, începând cu anul 1844 se va 

edita ziarul Мануфактурные и горнозаводские известия/ Manufakturnye i Gornozavodskie 

Izvestia şi revista Журнал мануфактур и торговли/ Jurnal Manufaktur i torgovli. Demn de 

reţinut că, funcţionarul de la Ministerul Finanţelor amintea, între altele: „În Basarabia funcţionează 

105 întreprinderi şi manufacturi. De aceea, vă expediem zece bilete de abonament pentru 

revistă şi tot atâtea pentru ziar. Preţul unui exemplar de revistă este de 7 rub./argint, iar al unui 

ziar – de 2 rub.83 cop./argint, suma totală estimându-se la 98 rub.50 cop./argint. Publicaţiile 

noastre cuprind informaţii preţioase privitor la mărfurile produse de întreprinderi şi preţurile de 

vânzare ale acestora. Ne exprimăm convingerea că veţi contribui la distribuirea biletelor pentru 

abonament, contribuind astfel la susţinerea guvernului ce nu poate fi pentru popor o povară” 273 . 

Aceste publicaţii au avut un anumit ecou în Basarabia: în primul an de apariţie revista avea şase 

abonaţi, iar ziarul – opt beneficiari. Printre ei se numără contele Mihail Cantacuzino, negustorul 

Manuc-Be şi nobilul Cristea Grigorovici. Aceste manifestări timide „de culturalizare” a negustorimii 

autohtone, prin intermediul unei culturi străine, sunt abia la început de cale. Breasla comercială 

locală treptat se pătrundea de necesitatea şi importanţa informaţiei, condiţie necesară la 

înlesnirea comerţului. 

În 1851, îşi propunea pentru difuzare volumele de studii Societatea Imperială Economică- 

Liberă (Imperatorskoe Vol’noe Ekonomiceskoe Obscestvo). Această societate îşi avea începutul 

publicistic încă din 1765. Studiile publicate în volumele Societăţii reflectau procesele economice 

de peste tot, din „necuprinsul patriei”, inclusiv din provincia Basarabiei. Se făcea anunţ public, 

precum că în 1851, tirajul volumelor se va ridica la 8 000 exemplare, revista deţinând deja 6.000 

268 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3687, f. 2-3. 

269 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3687, f. 20. 

270 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3685, f. 1. 

271 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3685, f. 2-7. 

272 

ANRM, F.2, inv. 1, d. 3685, f. 2– 3 

273 

ANRM, F.2, inv. 1, d. 4469, f.1, 21. 

– 56 –


de înscrieri de abonament 274 . 

Editorii publicaţiilor cu profil medical din Sankt Petersburg, la fel, îşi propun serviciile de 

abonament la revista Военно-медицинский журнал/Voenno-mediţinskij jurnal, pe lunile ianuarie-februarie 

1852, şi ziarul Друг Здравья / Drug Zdravja (Друг Здравья 1852, nr. 1-19,). Editorii 

îşi asumă obligaţia să expedieze în Basarabia mai multe exemplare pentru distribuire gratuită în 

„bibliotecile de pe lângă spitalele din Chişinău, Cetatea Albă şi spitalul evreiesc, în special” 275 .Din 

1859, se edita revista Архитектурный Вестник/ Architekturnyj Vestnik, ce „urmărea scopul 

de a ajuta cu sfaturi practice şi informaţii utile la construcţia reţelei de drumuri, poduri, canale”. 

Fiecare număr al revistei era însoţit de un atlas-anexă în care se imprimau desene, schiţe, proiecte. 

Începând cu anul 1861 această publicaţie a avut o anumită difuzare şi în Basarabia 276 . 

1911 decembrie, 13. Adresa redacţiei Сельский Вестник/ Sel’sckij Vestnik către guvernatorul 

Ivan Victorovici Kankrin. Editorul publicaţiei aducea la cunoştinţă faptul că, deja expediase spre 

difuzare în Basarabia, peste 600 de anunţuri publicitare. La fel, se insista să fie publicat anunţul 

privitor la serviciile de abonament în presa oficială – Bessarabskie Gubernskie Vedomosti, în 

câteva numere consecutiv şi în paralel, într-o altă publicaţie neoficială, neapărat „în prima pagină 

şi cu caractere mari” 277 . 

1912 decembrie, 7, nr. 16348. Dispoziţia Direcţiei Principale pentru presă stipula: ”Editorii 

de ziare sunt obligaţi să publice gratuit în prima pagină toate anunţurile publicitare referitor la 

abonamentul presei ruse. La fel, şefii de poliţie din oraşe şi judeţe sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa 

publicului despre programul de editare şi abonament, prin difuzarea anunţurilor publicitare 

în locurile de afişaj public”. În numele aceleiaşi direcţii, în cancelaria guvernatorului este înregistrată 

o altă dispoziţie în care se anunţa cu fast: „În 1913, se vor sărbători 300 de ani ai Casei 

Romanovilor. În acest scop se va anunţa, în timpul apropiat, programul desfăşurat al manifestării. 

În acest scop, conducerea guberniei are sarcina să propună spre editare diverse reviste şi cataloage 

de colecţii valoroase din patrimoniul public al regiunii 278 . 

La începutul sec. XX, presa imperială rusă, cea oficială, mai întâi, continua să beneficieze de 

o susţinere solidă din partea guvernării de la Petersburg. Sursele de arhivă nu întotdeauna au 

consemnat acest fapt istoric, însă unele mărturii mai pot fi recuperate din colecţiile fondurilor de 

biblioteci şi muzee ale Republicii Moldova. Aceste depozite de mărturii ale istoriei noastre deţin 

impunătoare colecţii din publicaţiile ruseşti care au circulat în Basarabia pe parcursul sec. XIX-XX: 

Сенатские Ведомости (Senatskie Vedomosti 1914, nr. 1-100), Русские Ведомости (Russkie 

Vedomosti 1874, nr. 1-89), Земля и Воля (Zemlja i Volja 1917, nr. 1-167), Русский инвалид (Russkij 

Invalid 1883, nr. 1-97), Биржeвыe Ведомости (Birjovye Vedomosti 1906, nr. 1-15), Киeвлянин 

(Kievljanin 1895, nr. 1-303), Русь (Rus 1903, nr. 1-249), Неделя (Nedelja 1893, nr. 1-50), Утро 

Россиu (Utro Rossii 1917, nr. 1-13), Сын Отечества ( Syn Otecestva 1865, 1-155) etc. 

Presa din Odesa. Publicaţiile odesite s-au bucurat permanent de o atenţie sporită din partea 

guvernatorului general al Novorossiei. Prezenţa unei impunătoare corespondenţe oficiale în arhivele 

locale este elocventă în acest sens. Cităm din adresa guvernatorului general din 29 mai 1831, 

expediată la Chişinău: „Milostive Domn, Akapfi Ivanovici, 

În săptămâna trecută a ieşit de sub tipar volumul „Odesskij Almanah”. Editorul urmăreşte 

scopul de a face cunoscut publicului ştiri curioase despre ţinutul Novorossiei, antrenând subiecte 

ce ar provoca atenţia oamenilor de litere. În dorinţa de a contribui personal la succesul acestei 

importante publicaţii, care, de altfel, este prima încercare literară din ţinutul Novorossiei, rog, 

Înălţimea Voastră, să contribuiţi la răspândirea acesteia în Chişinău. Banii adunaţi pentru abonamente 

să fie expediaţi la cancelarie” 279 . 

Raportul şefului de poliţie din Chişinău către A. Sorokunski: „Am onoarea să vă comunic că, 

274 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5626, f. 2, 12. 

275 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7124, f. 1. 

276 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7364, f.2. 

277 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9346, f. 1-2.. 

278 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9346, f.4. 

279 

ANRM, F.2, inv. 1, d. 1724, f. 1. 

– 57 –

Maria Danilov 

în urma circularei primite în data de 6 iunie, curent, nr. 11297, anunţul privitor la apariţia revistei 

„Odesskij Almanah” a fost difuzat către toţi funcţionarii publici (lista se anexează). După cum 

mi-a raportat colonelul Rodnin, cu excepţia asesorului de colegiu Dâbenko, alţi doritori nu s-au 

aflat” 280 . 

1838 ianuarie, 20. Înştiinţare către conducerea oblastei Basarabiei: „Cu permisiunea instanţelor 

superioare, la Odesa, începând cu anul 1833, se editează „Novorossijskij Kalendari”. Publicaţia 

reflectă, în primul rând, problemele acestei regiuni, de aceea a devenit o carte folositoare 

pentru locuitorii ei. Calendarul se va edita şi pe anul curent, 1838. Această publicaţie, din varii 

motive, nu a putut ajunge în multe localităţi. Şi, pentru că acum s-a creat o situaţie favorabilă, Vă 

expediem 100 de exemplare cu 3 rub. 20 kop. fiecare. Totodată, Rog, banii adunaţi din difuzarea 

volumelor să fie expediaţi pe numele consilierului titular Jachnevici” 281 . 

1839 octombrie, 24, nr. 1765 . Adresă către Pavel Ivanovici: „Preaînălţate şi Milostive Domn, 

Cu permisiunea şefilor locali, Districtul de învăţământ Odesa editează, pe anul 1840, în folosul 

elevilor săraci, „Новороссийский Календарь”/ Novorossijskij Kalendari şi Одесский Альманах/ 

Odesskij Al’manach. Suntem convinşi că, Î.V. nu va refuza să sprijine o asemenea iniţiativă de 

caritate, de aceea, rugăm, cu permisiunea Dstră, să expediem câteva exemplare din Calendarul 

şi Almanahul sus– numit pentru a fi distribuite doritorilor. Rămânem în aşteptarea răspunsului 

afirmativ din partea Î.V. Cu plecăciune şi devotament, Dmitrie Moslinovici” 282 . O altă adresă expediată 

pe numele guvernatorului, din 27 noiembrie 1839, atestă faptul că editorii din Odesa aveau 

dificultăţi în îndeplinirea sarcinii asumate 283 . Mai întâi, pentru că le lipsea o publicitate adecvată, 

în sensul unei practici răspândite în epocă – cea a anunţurilor publicitare (cuprindeau, de regulă, 

o informaţie detaliată a programului de editare). Apoi aceste publicaţii odesite nu aveau doar o 

distribuire gratuită, fapt confirmat din informaţiile culese din adresa din 11 decembrie 1839: „ 

Milostive Domn, Pavel Ivanovici! Am stăruit să răspund imediat la adresa Domniei Voastre din 30 

noiembrie, curent, nr. 9333, informându-vă, totodată, că preţul unui exemplar din „Novorossijskij 

Kalendari” este de 1 rub., iar „Odesskij Al’manach” – 3 rub./argint” 284 . 

Printre hârtiile de cancelarie ale dosarului de corespondenţă cu editorii din Odesa s-a păstrat, 

totuşi, un anunţ publicitar privitor la editarea Almanahului de Odesa, expediat la Chişinău, 

probabil ceva mai târziu, la insistenţa guvernatorului. Programul de editare al periodicului odesit, 

pe anul 1840, este destul de vast şi ambiţios. Cuprindea o rubrică specială privitor la „Cronica literară 

a oraşului Odesa” 285 . Fapt, de altfel, destul de curios să constatăm că această viaţă literară 

odesită, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, era dominată, într-un fel sau altul, de subiecte 

istorice şi literare basarabene: O călătorie prin Basarabia (N. I. Nadejdin), Stâncile de la Costeşti 

(A.Veltman). Printre numele notorii îl redescoperim pe Alexandru Scarlat Sturdza, cu un subiect 

de referinţă despre contemporanii săi: „Kapodistria în Grecia”. Doar un singur nume de autor – 

P. Batiuşkov – înregistrează o „Cronică din creaţiile poeţilor ruşi” 286 . La rubrica „Poezie”, alături 

de K. S. Aksakov şi contele A. A. Veazemski, este amintit publicistul basarabean Nicolae Gherbanovschi, 

cu două poezii 287 . 

Demn de reţinut, că şi materialul iconografic al „almanahului” este, la fel, dominat de subiecte 

basarabene. Dintre cele patru ilustrate prevăzute pentru ediţia din anul 1840, trei gravuri în 

aramă erau executate de către meşterii din Londra: locul memorial unde a decedat contele 

Potiomkin-Tavriceskij (moşia s. Unţeşti, jud. Iaşi, Basarabia); o litografie a mănăstirii Hârjăuca. 

Mai includea almanahul şi o hartă a regiunii Basarabia, litografiată la Chişinău. Editorii publica- 

280 

ANRM, F.2, inv. 1, d. 1724, f.4-5. 

281 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2956, f. 1. 

282 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 3153, f. 2. 

283 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 2. 

284 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 4. 

285 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 5. 

286 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 5. 

287 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 5. 

– 58 –


ţiei mai informau, precum că va apărea almanahul în acelaşi format, pe aceeaşi hârtie de calitate, 

însă caracterele vor fi mult mai frumoase, – cu iniţialele ornate în pagină. Foaia de titlu, se 

anunţa, că a fost litografiată de meşteri tipografi din Sankt Petersburg 288 . De asemenea, editorii 

almanahului stăruiau să sublinieze faptul că „la fel ca şi în anul precedent, o parte din tirajul 

publicaţiei se va difuza gratuit printre elevii săraci ai districtului de învăţământ Odesa. Colegiul 

de redacţie găseşte de cuviinţă să exprime cuvinte de gratitudine acelor autori, care, prin materialele 

lor oferite dezinteresat, au contribuit la acest gest de caritate. Volumul publicaţiei s-a mărit 

cu mult, de aceea nu toate materialele expediate pe adresa redacţiei au şi fost publicate. Cei ce 

doresc un abonament ilustrat al almanahului îşi pot înregistra comanda la tutorele districtului 

de învăţământ Odesa, str. Kazarmennaja, casa lui Arşenov, sau la directorul Liceului Richelieu. 

Pentru alte localităţi comenzile se primesc la directorii de gimnazii. Preţul unui abonament este 

de 3 rub. argint” 289 . 

Despre editarea almanahului odesit a fost informat printr-o circulară specială, din 21 decembrie 

1839, nr. 397, comandantul or. Ismail: „Cu permisiunea şefilor locali, Districtul de învăţământ 

Odesa editează – în folosul elevilor săraci – publicaţiile „Новороссийский Календарь” şi 

„Одесский Альманах”. Ordon să fie înştiinţaţi, privitor la abonamentul revistelor, toţi şefii civili 

de circumscripţie, dar şi cei de poliţie. În cazul în care vor fi doritori de abonamente, atunci banii 

să fie expediaţi pe adresa cancelariei guvernatorului militar al Basarabiei” 290 . Cu data de 9 ianuarie 

1840 este înregistrat în cancelaria guvernatorului un raport al „pristavului” din localitatea 

Tucikov, din care însă nu aflăm nici un doritor de a se abona la publicaţiile din Odesa. La aceeaşi 

dată, indicată mai sus, o adresă sosită de la Odesa, arăta că „au fost expediate 20 exemplare 

din calendarul pe anul 1840, ce vor fi distribuite la preţul de 1 rub. pentru un exemplar”. Banii 

adunaţi din vânzări urmau să fie expediaţi la Odesa 291 . 

S-a mai păstrat printre hârtiile din cancelaria guvernatorului militar al Basarabiei şi un alt gen 

de corespondenţă, neoficială ce ne oferă o posibilitate unică să urmărim o altă faţetă, mai puţin 

cunoscută. Vom reproduce în continuare textul acestor scrisori: 

1840 ianuarie, 13. Adresă către Pavel Ivanovici: „Am avut deosebita plăcere să primesc mesajul 

Dstră. Mă bucură faptul că „O călătorie prin Basarabia”/Progulka po Bessarabii/ s-a bucurat de 

atenţia şi binecuvântarea Dstră. Despre oraşul Chişinău, la general, dar şi despre ceea ce Excelenţa 

Dstră a făcut pentru Basarabia, prea puţin acolo s-a spus. Am onoarea să vă trimit şi ”Almanahul”, 

pe care, rog să-l primiţi ca un semn de recunoştinţă. Ilustratele publicate în număr sunt, 

fără îndoială, o mărturie că ucenicii Dstră sunt neîntrecuţi în litografie” 292 . Semnătura este ilizibilă, 

însă este de presupus că aparţine editorului de la Novorosijskij Kalendari. 

1840 ianuarie, 13. Adresa lui N Nadejdin către Pavel Ivanovici :„Sunt onorat de faptul că articolul 

meu despre Basarabia v-a adus o deosebită plăcere . Sunt măgulit cu gândul că este scris 

veridic, iar acesta a şi fost scopul principal urmărit de mine. Cât priveşte acea eroare vizavi de 

personalitatea Dstră, nu-mi rămâne decât să o corectez, adică general-maiorul să fie transferat 

în general-locotenent şi atunci, eu, mă voi mândri cu acea greşeală ca o prorocire! 

Regret mult că n-am avut o posibilitate, personal, să revin încă o dată la Odesa. Şi mai mult, 

anumite împrejurări m-au lipsit de posibilitatea de a vizita a doua oară, în toamna trecută, Basarabia. 

Atunci articolul meu ar fi fost mult mai pitoresc. 

Cu deosebită preţuire şi plecăciune, N. Nadejdin” 293 . 

1840 ianuarie, 15. Adresă-felicitare de revelion, expediată din Odesa: „Preamilostive Stăpâne, 

Pavel Ivanovici! Am deosebita onoare să exprim către guvernul D-stră, sincere felicitări cu ocazia 

288 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 5. 

289 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 5. 

290 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 6. 

291 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f.11. 

292 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 9. 

293 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 10. 

– 59 –

Maria Danilov 

Anului Nou, prezentându-vă, totodată, ediţia nou-apărută, pe lângă Liceul Richelieu, a calendarului. 

Cu aleasă preţuire şi devotament, am onoarea, Dmitrie Kirilov” 294 . 

1840 ianuarie, 16. Adresa editorului Novorosijskij Kalendari către şeful oblastei: „Fără îndoială 

că sunteţi la curent despre ediţiile odesite pe anul 1840, ediţiile sunt interesante, în special 

partea literară, dar şi prin ilustratele şi gravura executate la Londra. Pentru că sunt tiraje în 

folosul elevilor mai săraci, rugăm să ne susţineţi, că publicaţia să fie răspândită cât mai curând 

în instituţiile din subordonarea D-stră. Volumele vor fi aduse de curând, de către curatorul secţiei 

de învăţământ” 295 . 

Rapoartele şefilor de poliţie din Soroca, pe 20 ianuarie, din Reni, pe 21 ianuarie, din Orhei, pe 

24 ianuarie, din Chilia, pe 1 martie, din Tighina, pe 16 martie, din Hotin, pe 21 martie – atestă lipsa 

doritorilor de a obţine un abonament la publicaţiile odesite 296 . Şi totuşi, adresa din 10 februarie 

1840, recepţionată de la Odesa, semnalează că, exemplare din Odesskij Almanach au fost distribuite 

în Basarabia, odată ce şefului oblastei i se aduceau mulţumiri: „Cu plăcere vă expediem încă 

34 de exemplare. În ceea ce priveşte cele patru volume din „Novorosijskij Kalendar”, în cazul în 

care nu se vor găsi doritori, atunci să fie depuse către inspectorul de la Liceul regional, pentru care 

vom trimite încă 9 exemplare” 297 . 

Presa din Odesa era permanent în vizorul guvernatorului general al Novorossiei, Mihail Semionovici 

Voronţov. Între Chişinău şi Odesa a existat un schimb permanent de corespondeţe în 

legătură cu difuzarea presei odesite. De pildă, în luna noiembrie 1840, redacţia ziarului de Odesa 

solicita informaţii privitor la serviciile de comerţ din Basarabia şi programul de închidere a navigaţiei 

pe apele Dunării în intervalul noiembrie-martie 1840 298 . 

1841 decembrie, 23. Circulara contelui Voronţov către guvernatorul din Basarabia: „În dorinţa 

de a contribui la răspândirea ziarului „Odesskij Vestnik” şi „Journal d’Odessa, în regiunea aflată 

sub a mea conducere, vă aduc la cunoştinţă, precum că publicaţiile amintite au drept scop de a 

informa populaţia privitor la activitatea guvernului. De asemenea, se vor publica diverse statistici, 

date despre comerţ, precum şi alte informaţii preţioase privitor la regiunea Novorossiei. Gazeta 

se va edita în limbile rusă şi franceză. Alăturat vă trimit şi textul anunţului privitor la editarea 

gazetei pe anul 1842. Rog, încă o dată, să contribuiţi la difuzarea acestei prestigioase publicaţii 

nu numai printre funcţionarii de cancelarie, ci şi printre persoanele particulare ” 299 . 

Începând cu data de 10 ianuarie 1842, au fost expediate circulare şi anunţuri către şefii de poliţie 

judeţeană. În circulara guvernatorului se stipula: „să fie retransmise către guvernator numele 

persoanelor ce doresc un abonament anual însoţite de următoarele precizări: nume, funcţie, titlu 

şi locul de trai. Preţul unui abonament anual pentru Odesskij Vestnik este de 9 ruble/ argint şi 

Journal d’Odessa, de 10 ruble/argint” 300 . Rapoartele şefilor locali sunt înregistrate în cancelaria 

guvernatorului între 20 ianuarie – 23 iunie 1842. Ultimii au raportat cei din judeţul Soroca 301 . Cu 

excepţia celor din târgul Popuşoi (din apropierea Cetăţii Albe), ce anunţau, precum că „unii localnici 

primesc ziarele odesite expres de la Odesa”, toţi ceilalţi şefi de poliţie au declarat că printre 

cei solicitaţi să-şi asigure abonamente la ziarele din Odesa, nu s-a găsit nici un doritor” 302 . 

Publicaţia Odeskij Vestnik a fost mereu preocupată de subiecte basarabene. În 1868, Mareşalul 

Nobilimii basarabene Pavel Leonard exprima un protest vehement împotriva unor materiale 

apărute în două numere de revistă (nr. 116 şi 118), în care nobilii basarabeni erau învinuiţi în 

chip eronat, precum că prin poftele lor nemăsurate de lărgire a latifundiilor funciare au provocat 

294 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 7. 

295 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 12. 

296 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3153, f. 13-20 

297 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 3153, f. 16. 

298 

ANRM, F.2, inv. 1, d.3694, f. 1-23. 

299 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3665, f. 1. 

300 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3686, f. 2. 

301 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3686, f. 20. 

302 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3686, f. 4-20. 

– 60 –


o sărăcie extensivă a ţăranilor, fapt care i-a determinat pe aceştia din urmă să purceadă spre 

colonizări masive în Caucaz. Mai mult, Pavel Leonard, în data de 18 iulie 1868, insistă pe lângă 

secretarul Adunării Nobilimii, ca aceasta să pregătească pentru publicare în presa oficială din 

Chişinău, precum şi în Odesckij Vestnik, un memoriu de protest ca semn pe viitor să nu mai apară 

asemenea materiale care „învinuiesc o întreagă categorie socială de interese meschine faţă de 

ţărani” 303 . 

*** 

Presa particulară şi instituţiile de cenzură. Publicaţiile particulare din Imperiul Rus nu aveau o 

susţinere a structurilor oficiale, în schimb acestea au beneficiat de o colaborare „neoficială” prin 

mijlocirea şefilor de gubernii. Mărturie în acest sens ne poate servi setul de corespondenţe (scrisori 

„amicale”) pe anii 1839-1840, ale editorului revistei Otecestvennye zapiski, A. A. Kraevski, 

către şeful Basarabiei. La fel, în baza publicaţiei amintite vom urmări şi restricţiile cenzurii asupra 

presei particulare. 

1839 decembrie, 7. Adresa editorului revistei Otecestvennye Zapiski către Pavel Ivanovici 

Fiodorov: „Preaînălţate şi Milostive Domn, 

Regret mult faptul că, nu am o posibilitate de a vizita personal Basarabia, însă, Vă asigur, 

că sunt la curent cu succesele obţinute în luminarea acelei provincii, iar publicaţia mea tocmai 

contribuie la o bună înţelegere a sarcinilor ce stau în faţa tuturor oamenilor luminaţi din Rusia. 

Am primit de nenumărate ori corespondenţe în care sunt rugat să asigur o completare permanentă 

a fondurilor bibliotecilor publice. Redacţia a expediat gratuit fiecărei biblioteci din centrele 

de gubernie câte patru exemplare de revistă, însă această jertfă însemnată din partea noastră 

se ridică la 200 ruble anual pentru fiecare gubernie. Pe viitor, propunerea noastră ar fi următoarea: 

pentru fiecare exemplar gratuit să fie asigurată procurarea/abonarea a zece exemplare 

de revistă. Redacţia aminteşte, printre altele, că revista noastră este cea mai bună publicaţie în 

care apar, în exclusivitate, autori cunoscuţi şi apreciaţi în mediile literare, ceea ce face ca revista 

noastră să fie căutată peste tot. Alăturat, vă trimitem şi anunţul publicitar privitor la continuarea 

abonamentului pe anul 1840” 304 . Dispoziţia Guvernatorului către şefii de poliţie în legătură cu 

difuzarea anunţului publicitar al revistei Otecestvennye Zapiski, a fost emisă în data de 9 ianuarie, 

1840. Rapoartele funcţionarilor locali sunt înregistrate între 5 februarie – 5 mai 1840: din Hotin, 

Tighina, Bălţi, Ismail, Chişinău – „nu s-au aflat nici un doritor” (s.a., – M.D.). După cum se atestă 

din conţinutul altui mesaj de corespondenţă dintre editorul revistei şi şeful provinciei, putem 

constata indirect că au existat, totuşi, doritori printre localnici 305 . 

1841 noiembrie, 8. Adresa lui A. Kraevski:„ Milostive Stăpâne, Pavel Ivanovici, 

Anul trecut a fost unul de succes pentru publicaţia mea, Otecestvennye Zapiski, ce are ca 

subtitlu „revistă ştiinţifică-literară”. Îmi exprim sentimentul meu de mulţumire către Î.V., pentru 

că aţi contribuit esenţial la acest succes. Vă aduc la cunoştinţă faptul că redacţia a stăruit mult, 

după cum a şi promis, ca publicaţia să apară fără întârzieri. Toate acele îmbunătăţiri ale revistei 

sunt un prilej pentru o colaborare de viitor. Pentru că, publicaţia mea nu are nimic în comun cu 

alte reviste ruseşti, cu atât mai mult nu are nimic în comun cu acele librării ce se întreţin doar 

din speculă. Revista noastră este destinată publicului rus. Cele mai valoroase lucrări ale literaţilor 

ruşi pot fi citite doar în paginile publicaţiei noastre. Biletele ce vi le trimit vor fi distribuite 

pentru abonament. De asemenea, redacţia îşi asumă angajamentul a Vă expedia gratuit, pe 

adresa Cancelariei, zece exemplare de revistă, ce vor fi distribuite după cum veţi găsi de cuviinţă. 

Consider că publicaţia condusă de mine militează pentru o cauză comună a tuturor ruşilor. Or, 

303 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8009, f. 1-2. 

304 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3157, f. 1-2. 

305 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3157, f. 3-7. 

– 61 –

Maria Danilov 

acest aspect ne-a determinat să căutăm o susţinere permanentă în persoana oamenilor culţi din 

Rusia. Cu deosebite onoruri şi devotament, Andrei Krasovski 306 . 

Anunţ. „Revista „Otecestvennye Zapiski” e la al patrulea an de ediţie. Timp de trei ani am 

adus publicului rus 18 volume sau 34 de cărţi ce cuprind toate domeniile ştiinţei: artă, literatură, 

articole uşoare şi serioase, beletristică, ştiri curente şi multe lucrări bune ce vor intra neapărat 

în patrimoniul literar. În aceşti trei ani publicaţia nu s-a abătut de la programul anunţat iniţial. 

Dimpotrivă, a întrecut alte reviste. Deşi acestea din urmă au stăruit în fel şi chip să ne ponegrească, 

trâmbiţând eronat, că revista noastră nu va mai apărea. Nici nu reuşeau să se împrăştie 

acele veşti proaste despre noi, pentru că ceasul bătea orele nouă dimineaţa în prima zi a fiecărui 

început de lună nouă şi revista noastră ieşea de sub tipar. În fiecare număr s-a publicat din literaturile 

franceză, germană, engleză. În paginile publicaţiei v-aţi întâlnit cu Lermontov, Maier, 

Nekrasov, Baratânski, Ogarev, contele Odoevski, Puşkin, Satin, Saharov ş.a. Toate volumele anterioare 

au fost însoţite şi de o cronică bibliografică, dar şi de noutăţi din lumea literară a Germaniei, 

a Franţei, a Angliei, a Italiei, a Spaniei etc. 

Vă aducem la cunoştinţă că, între timp, am reuşit să deschidem centre de abonament în 

Moscova şi Odesa (str. Derebasovskaia, casa Kramarev). Costul unui abonament anual este de 14 

rub. 30 cop/ argint, iar pentru serviciile de poştă se achită 1, 50 rub/argint” 307 . 

1841 decembrie, 23. Circulara şefului de gubernie. ”Redactorul publicaţiei „Otecestvennye 

Zapiski”, A. Kraevski m-a informat despre continuarea editării revistei pe anul 1842. Domnia Sa 

roagă să anunţ publicul din Basarabia şi, totodată, să-l invit să se aboneze. Preţul anual este de 

15 rub. 60 cop/ argint sau 55 rub/ asignaţii” 308 . Nu este exclus faptul ca publicaţia lui Kraevski să fi 

avut şi abonaţi particulari din unele localităţi ale Basarabiei, fapt, însă, neconfirmat în sursele de 

arhivă. Cert este că, în registrul de cancelarie, printre cei care şi-au exprimat refuzul sunt indicaţi 

cei de la Tighina, Cahul, Tucikov, Reni şi Bălţi” 309 . Deşi, unele „ciorne” din cancelaria guvernatorului 

atestă faptul că, în ianuarie 1841, se găseau doi amatori de a primi revista: guvernatorul 

Pavel Feodorov şi nobilul de la Soroca, Constantin Andrianov. 

Editorul revistei Otecestvennye Zapiski, A. Kraevski, era o personalitate destul de cunoscută şi 

influentă în cercurile literare ruseşti. Prin concursul acestuia, colecţia revistei pe anii 1840-1843 a 

fost totalmente renovată. Revista apărea în condiţii grafice excelente, ceea ce i-a asigurat colaborarea 

şi susţinerea din partea unor marcante personalităţi din epocă: I. Turghenev, N. Nekrasov, 

F.Dostoevski, M. Saltâkov-Scedrin, A. Hertzen ş.a. 

Unele materiale publicate în revistă, pe anii amintiţi, au trezit, însă, suspiciunea organelor de 

cenzură. Ordonanţele „strict secrete” sosite pe adresa şefului Basarabiei, în 1852, sunt elocvente 

în acest sens 310 . 

1852 iunie, 26. Ordonanţa imperială (nr. 98) Departamentul Poliţiei executive, secţia a II-a, 

Ministerul Afacerilor Interne. „Strict secret”. „Înălţimea Sa, a dispus: în cazul în care vor fi depistate 

în vânzări publice exemplare ale revistei „Otecestvennye zapiski” pe anii 1840, 1841, 1843, 

atunci acele exemplare imediat să fie toate c u m p ă r a t e prin mijlocirea unei persoane de încredere. 

Mai mult: în baza aceleaşi ordonanţe publicaţia amintită să fie sustrasă din toate bibliotecile 

private, unde acestea sunt. Îndeplinindu-mi datoria şi stăruind să fie informaţi despre voia Măriei 

Sale toţi conducătorii de gubernii ce urmează să îndeplinească întocmai, cu plecăciune rog, exemplarele 

cumpărate să fie expediate imediat către Ministerul de Interne, indicându-se neapărat şi 

suma banilor cheltuiţi, pentru a fi rambursată. A semnat: în lipsa Ministrului de Interne, colegul 

acestuia Leks; vicedirector V. Safanovici” 311 . 

306 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3689, f. 4. 

307 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3689, f. 5-13. 

308 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3689, f. 2. 

309 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3689, f. 7-23. 

310 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822, f. 1-5. 

311 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822 , f. 1. 

– 62 –


Ordonanţa imperială a fost redirecţionată, pe parcursul lunilor iunie-august 1852, către toţi 

şefii de poliţie şi conducători de judeţe. Circularele expediate aveau un conţinut identic şi repetau 

de fapt textul ordonanţei imperiale. La fel, toată corespondenţa, are acoperirea siglei „secret” 312 . 

1852 decembrie, 27. Circulara (nr. 2342) ministrului Învăţământului Public către Guvernatorul 

Militar al Basarabiei. „Strict secret”/ nota manuscrisă: „Cu privire la sustragerea din circulaţie a 

revistei Otecestvennye Zapiski pe anii 1840, 1841, 1843”. „Conform înaltei ordonanţe emise de 

către Ministerul de Interne, în 10 iunie, curent, dar şi în legătură cu acordul încheiat cu generaluladjutant 

Biblikov, rog să verificaţi catalogul Bibliotecii Publice din Chişinău. În cazul în care veţi 

depista exemplare ale revistei „Otecestvennye Zapiski” pe anii 1840, 1841, 1843, atunci imediat 

acele exemplare să fie confiscate, urmând mai apoi să fie expediate în Cancelaria mea. Vom 

proceda exact aşa, precum s-a întâmplat cu exemplarele provenite din vânzări publice”. Semnat, 

şef cancelarie V. Kuzneţov 313 . 

1853 ianuarie, 2. Adresa (nr. 6) Şefului oblastei Basarabia către Ministrul Învăţământului 

Public: „În urma verificării catalogului Bibliotecii publice din Chişinău s-a stabilit cu certitudinea 

precum că pe anii 1840, 1841, revista „Otecestvennye Zapiski” a lipsit din registrul general de 

abonament. În schimb au fost depistate 12 cărţi ale revistei pe anul 1843, care sunt puse la dispoziţia 

Înălţimii Voastre” 314 . Este dificil să stabilim – în lipsa motivelor indicate de către autorităţi 

– care a fost motivul ce a provocat confiscarea şi sustragerea revistei Otecestvennye Zapiski, pe 

anii 1840, 1841 şi 1843 din circuitul public. Sursele citate sunt cifrate sub sigla „strict secret”, iar 

această presupune o cercetare asiduă ale altor surse privitor la cenzura presei în imperiul ţarist. 

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, presa imperială s-a aflat sub cenzura preventivă, ceea 

ce presupunea o interpretare confuză asupra legislaţiei în vigoare. Orice funcţionar public, fie 

la nivel de ministru sau şef de departament, era în drept să retragă orice publicaţie (până la 8 

luni) fără preîntâmpinări şi fără a indica motivul interdicţiei. Cazul enunţat mai sus, referitor la 

retragerea din circuitul public al revistei Otecestvennye Zapiski, este, credem, un exemplu grăitor 

asupra fenomenului cenzurii presei din imperiu: o cenzură întârziată – abia peste 10 ani (ordonanţa 

imperială privitor las retragerea revistei Otecestvennye Zapiski pe anii 1840, 1841, 1843, a 

fost emisă în 1852). 

Concluzii. Mărturiile aduse în discuţie ne permit să formulăm câteva considerente de ordin 

general: 

• Presa imperială rusă a avut o difuzare restrânsă în Basarabia secolului al XIX-lea. În special, 

publicaţiile departamentale aveau un număr limitat de cititori în toate guberniile din 

imperiu, inclusiv în Basarabia. Deşi editorii suportau cheltuieli mari de tipar, acest gen de 

publicaţii nu-şi găseau o acoperire reală. Este un motiv, pentru care, mulţi dintre editorii 

ruşi au preferat să se orienteze spre publicaţiile literare sau ştiinţifico-literare. Acestea din 

urmă aveau un conţinut destul de variat, destinat diverselor categorii de public. 

• Sursele cercetate, în marea majoritate, ne mărturisesc fără echivoc că, atât funcţionari 

imperiali (de origine velicorusă), cât şi cei localnici erau aproape indiferenţi/absenţi la tot 

ce se petrecea în viaţa social-culturală a Sankt Petersburgului, a Moscovei, sau din alte 

centre şi gubernii. Sintagma: „nici un doritor nu s-a aflat” (eventual, un „doritor” de a-şi 

comanda un abonament), este frecvent fixată în documentele cercetate. Aceste mărturii 

exprimă întocmai acea stare de fapt a unei părţi a societăţii basarabene, invadată de funcţionari 

imperiali de tot soiul, şi care lâncezeau într-un mediu provincial de la frontieră fără 

a fi interesaţi de viaţa mondenă a centrului imperial. Exista, însă, cealaltă parte a societăţii, 

acea masă majoritară a românilor basarabeni, necunoscători ai limbii ruse, care refuzau 

categoric să se „lumineze” din lectura presei imperiale. 

312 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822 , f. 2. Circulara secretă către şeful oraşului Ismail, 7 august 1852. 

313 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822 , f. 3. 

314 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822 , f. 5. 

– 63 –

Maria Danilov 

• Fenomenul cenzurii şi impactul acesteia asupra presei imperiale răspândite în Basarabia, 

poate fi urmărit, în special, în baza ediţiilor particulare. Or, cercetarea fenomenului presei 

imperiale răspândite în provincie presupune o abordare din perspectiva unei sinteze critice 

a datelor culese din diverse surse şi colecţii. 

2. Circulaţia presei româneşti în Basarabia şi cenzura ţaristă (1858-1868) 

Mărturiile documentare privitor la presa românească care a pătruns în Basarabia în prima 

jumătate a secolului al XIX-lea sunt puţine. Ştirile de referinţă, cunoscute deja în scrisul nostru 

istoric, din păcate, astăzi nu mai pot fi verificate după surse. Nu există lucrări speciale în problema 

circulaţiei presei româneşti în Basarabia, însă trebuie să remarcăm că unele aspecte ale problemei 

şi-au găsit, totuşi, o reflectare în istoriografia basarabeană începând cu anii ‘30 ai secolului XX. Nu 

putem însă trece cu vederea că aceste ştiri suferă de variate inexactităţi de detaliu, fiind lansate, 

adeseori arbitrar, fără nici o acoperire de argumente istorice, ceea ce a condus ulterior la interpretări 

unilaterale, uneori chiar confuze şi contradictorii 315 . 

Ion Nistor, de pildă, susţine că „în primele decenii ce au urmat după răpirea Basarabiei, bariera 

Prutului nu era aşa de greu de trecut […]. Dimpotrivă, ea se deschidea adeseori pentru a înlesni 

oştirilor ruseşti drumul prin Moldova spre Balcani. [...], în care timp vadurile Prutului rămăseseră 

deschise pentru împrospătarea vechilor cunoştinţe şi legături sufleteşti între Moldovenii de 

dincoace şi de dincolo. Publicaţiile româneşti străbăteau în Basarabia fără nici o piedică (s.n. – 

M.D.). Curierul Românesc al lui Eliade şi Albina Românească a lui Asachi, ce apăruse chiar în acele 

vremuri, erau răspândite în Basarabia, unde interesul pentru manifestaţiile literare româneşti 

erau destul de vii” 316 . 

Iar o dovadă că publicaţiile româneşti au ajuns peste Prut şi au fost şi citite ne servesc, în continuare, 

afirmaţiile autorului că „în Curierul Românesc din ianuarie 1830, căminarul Dumitrache 

Pastiescu arată ce mare bucurie simţiră Basarabenii la apariţia publicaţiilor româneşti”, căci şi 

„în Basarabia din Rumâni este dl. titular sovetnic Constantin Stamati, bărbat literar, cinstitor de 

oameni învăţaţi, sârguitor spre luminarea neamului său […]. Rumâni care aduc cinste neamului 

[...] sunt încă şi dl. mareşal Alecu Leonard, d. Vasile Caţâche şi d. Costache Tufescu, mădularul 

judecătoriei judeţului Iaşului (Bălţi)” 317 . 

Aici trebuie să intervenim cu câteva precizări de rigoare. Să reţinem, mai întâi, că autorul 

nu a avut intenţia/ambiţia să elaboreze un tratat ştiinţific asupra istoriei Basarabiei, el însuşi 

specificând că a conceput lucrarea, mai mult ca o „scriere de popularizare”, iar aceasta, evident, 

presupune alte criterii de evaluare a operei scrise în raport cu obiectivitatea inerentă a faptului 

istoric 318 . Însă nu mai puţin important este să observăm şi altceva. Unele fenomene de o semnificaţie 

aparte, precum statutul Basarabiei şi metamorfozele intervenite după anul 1812, vis-a-vis 

de instalarea frontierei de Apus a imperiului sunt uşor exagerate de către autorul citat. Pentru 

că este de neînchipuit, în contextul relaţiilor dintre Rusia şi Principatele Române, atât în prima 

jumătate a secolului al XIX-lea, cât şi pentru cea de a doua jumătate – până la anul 1878 – ca 

hotarul de la Prut să fi fost unul penetrabil, în sensul că vadurile Prutului rămăseseră deschise 319 . 

Dimpotrivă, nici în primele decenii după anexarea acestui teritoriu de către imperiul ţarist, 

nici în contextul panbalcanic, în perioada războaielor purtate de ruşi pe teritoriul ţărilor române, 

Basarabia nu a beneficiat de un hotar penetrabil, care ar fi permis o circulaţie liberă a indivizilor, 

315 

Iulian Fruntaşu, O istorie etnopolitică a Basarabiei. 1812-1918, Editura Cartier, Chişinău, 2002, p. 33-35. 

316 

Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Cartea Moldovenească, Chişinău, 1991, 259. 

317 


318 

Ibidem, p. 5; Pentru „a nu spori dimensiunile ei [ cărţii] din cale afară”, autorul a găsit de cuviinţă că cititorii „se pot lipsi de 

citaţiunile obişnuite de izvoare şi de autori”, rezervându-şi acest drept pentru o altă ediţie pur ştiinţifică. 

319 

Iulian Fruntaşu, O istorie etnopolitică a Basarabiei…, p. 35; drept sursă de acoperire autorului citat i-a servit opera lui Ion 

Nistor. Mai mult, se afirmă că „hotarul existent între Imperiul Rus şi Principate (mai târziu – România) a avut pe parcursul 

istoriei diferite grade de penetrabilitate, însă niciodată nu a fost completamente imuabil […]. Acest status-qvo, până la 1918, 

a fost convenabil atât pentru Petersburg, cât şi penrtu cei din Bucureşti” (!). 

– 64 –


ideilor, cărţii, presei etc. Şi mai mult, în perioada imediat următoare anului 1812, Basarabia a fost 

închisă, pentru două decenii, aproape ermetic, între două cordoane de frontieră: 

• Cordonul „sanitaro-vamal” de la Nistru, instituit în 1793 (după anexarea la Rusia a unui vast 

teritoriu din stânga Nistrului), şi care a continuat să funcţioneze şi după anul 1812, chiar în 

pofida disputelor politice dintre cercurile diriguitoare ale administraţiei locale şi cele din 

Sankt Petersburg, va fi anulat prin ucazul Senatului în 26 septembrie 1830 320 . 

• După anul 1812 hotarele imperiului s-au extins până la râul Prut, Dunăre şi litoralul de nordvest 

al Mării Negre, acest segment devenind cel de al doilea cordon de frontieră. Către luna 

aprilie 1818, sunt confirmate oficial şi statele de personal ale oficiilor vamale care activau 

în baza Regulamentului de carantină (din 1796) 321 . 

Cert este că începând cu anul 1818, orice trecere peste hotarul de la Prut era înregistrată la 

oficiile vamale (două districte principale): 1. Sculeni – cu statut de carantină centrală, în Novoseliţa 

[Noua Suliţă] – carantină centrală, în Leova – carantină specială, în Lipcani – post de carantină; 

2. Ismail – carantină centrală, Reni – carantină specială, Akkerman – post de carantină 322 . Restricţiile 

regimului de frontieră erau deosebit de aspre, în special în perioada regimului de carantină 

cu o durată de până la 10-16 zile. În scopul asigurării funcţionării stricte a regimului de carantină, 

dar şi pentru paza frontierei, au fost aduse, în 1820, din centrul guberniilor ruseşti unităţi speciale 

de cazaci dislocaţi în satele din zonă (cu o acoperire de 10 verste). Aceste regimente, ulterior (în 

1861) au fost împărţite în două brigăzi cu sediul la Sculeni şi Cubei 323 . 

Instituţionalizarea sistemului de cenzură în Imperiul Rus către deceniul trei al secolului al 

XIX-lea, a contribuit la crearea unui sistem riguros de control, în special în zonele de frontieră. 

Restricţii privitor la presa străină, care pătrundea în imperiul ţarilor, sunt prevăzute şi de Statutul 

de cenzură aprobat de către Senat în 1826 (art. 129, 136, 137, 141, 168 etc.) 324 . Stipulările statutare 

prevăzute în diverse articole erau descrise cu atâtea amănunte încât se putea de interzis 

orice. După cum susţinea în acest sens cenzorul S. N. Glinka (scriitor şi publicist rus), „acest statut 

permitea şi Tatăl nostru să fie interpretat în stil iacobin” 325 . Acest statut a suportat modificări 

ulterioare, fiind înlocuit cu un altul în 1828, în baza căruia au fost elaborate regulamente speciale 

pentru serviciile vamale ale zonelor de frontieră 326 . Acestea se aflau în subordonare directă 

guvernatorului local, pe lângă care exista şi un departament cu destinaţie specială – Secţia a III-a 

Imperială – preocupată direct cu supravegherea şi respectarea Statutului de cenzură 327 . 

Informaţia documentară oferită de arhivele locale ne conduc la concluzia că presa românească 

care a pătruns în Basarabia, pe parcursul secolului al XIX-lea era supusă restricţiilor de cenzură 

după trecerea imediată a hotarului de frontieră. Era, de fapt, prima etapă de control, aceasta 

presupunând mai multe trepte: 1. Secţia a III-a de poliţie (din cadrul cancelariei guvernatorului 

militar/civil al Basarabiei); 2. Comitetul de cenzură din Odesa (din cadrul cancelariei guvernatorului 

general al Novorossiei şi regiunii Odesa); 3. Comitetul de cenzură din Sankt Petersburg (în 

prima jumătate a sec. al XIX-lea, aflat în subordonarea mai multor departamente ministeriale) 328 . 

320 

Valentin Tomuleţ, Consideraţii privind regimul vamal al Basarabiei în perioada 1812-1830, în Tyragetia [Anuar], vol. VI – 

VII, 1996-1997, Chişinău, 1998, p. 210; autorităţile din Sankt Petersburg au respins în repetate rândur propunerile puterii 

locale din Basarabia (de regulă, funcţionari ruşi), privind suprimarea imediată a cordonului sanitaro-vamal de la Nistru; vezi, 

de asemenea, Valentin Tomuleţ, Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia (1812-1830). Documente inedite din 

arhivele Rusiei, Ucrainei şi Republicii Moldova, Centrul editorial al USM, Chişinău, 2002, 423 p . 

321 

Valentin Tomuleţ, Controverse privind suprimarea cordonului vamal de la Nistru, 1812-1830, în Tyragetia [Anuar], vol. VI –VII, 

1996-1997, Chişinău, 1998, p. 216. 

322 

Valentin Tomuleţ, Controverse privind suprimarea cordonului vamal de la Nistru…, p. 212. 

323 

Lidia Moldovan, Din istoria Basarabiei în anii de ocupaţie ţaristă, în Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. 

Seria „Ştiinţe socioumanistice”, vol. III, CEP, USM, Chişinău, 2004, p.71. 

324 

Сборник постоновлений по цензуре с 1720 по 1862 г., СПб, 1862, с. 244, 248, 264, 265, 273. 

325 

Глинка С.Н., Записки, Русская Старина, СПб, 1895, с. 349-350; Pentru durităţile exagerate care le conţinea statutul de 

cenzură din 1826, acesta l-a numit „ciugunnyj” (de fontă). Deşi autorul citat era de orientare monarhistă (!). 

326 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1423, f. 1-7. Comitetul de cenzură creat în 1826 avea o componenţă din trei miniştri (de externe, de 

interne şi cel al învăţământului public), aceştia având în subordonare două filiale: din Sankt Petersburg şi din Moscova. 

327 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2790, f. 34-54. 

328 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1423, f. 1-2; F. 2, inv. 1, d. 2790, f. 1-2. 

– 65 –

Maria Danilov 

Altceva este să constatăm că sursele documentare oficiale, din prima jumătate a secolului al 

XIX-lea, ne oferă insuficiente probe ce ar confirma faptul că publicaţiile româneşti, consemnate 

în scrierile amintite, au fost şi înregistrate prin punctele de control ale cordonului sanitaro-vamal 

existent pe râul Prut. De cele mai multe ori informaţia documentului oficial se rezumă la date 

scunde despre „pachete cu ziare în dialect străin”, care alături cu alte tipărituri sunt înregistrate, 

de regulă, în registrul/catalogul de evidenţă expediat, ulterior, instanţelor superioare, deşi 

sursele oficiale ne oferă uneori şi surprize. După cum rezultă din raportul funcţionarului de la 

Contora Poştei regionale, din 28 februarie 1836, – către guvernatorul Basarabiei – pe numele 

arhimandritului Gavriil Dabija, au fost recepţionate de la vama Sculeni mai multe pachete cu 

cărţi şi 8 kg de ziare în limba franceză şi dialect moldovenesc (!). Funcţionarul solicita aprobarea 

guvernatorului local pentru a expedia cărţile şi „pachetele cu ziare” comitetului de cenzură 329 . 

Dar să revenim asupra surselor publicate. Din cele consemnate de Nicolae Iorga (după mărturiile 

călătorului german Kohl) 330 , constatăm că la 1838 „un Balş, cel mai bogat proprietar basarabean, 

un Sturdza, o Catincă Ghica […]. Ei primesc gazete din Iaşi, pe care le cetesc slobod, ca 

unele ce n-aveau nici o regulă de politică în ele [...]” 331 . Bineînţeles că aceste mărturii ale istoriei 

noastre culturale, odată preluate după nişte memorii de călătorie, reflectă o viziune specifică 

asupra realităţii basarabene şi sunt îmbibate cu o anumită doză de subiectivism, de aceea şi 

tonul ironic al istoricului Nicolae Iorga este pe deplin îndreptăţit, pentru că „slobod în Basarabia” 

nu s-a citit niciodată. Imperialii au semnalat permanent în presa românească din Principatele 

Române nuanţe politice „nebinevoitoare” ruşilor. Deşi, în contextul amintit, dacă e să facem 

referinţă anume la perioada de pionierat a presei româneşti, atunci ar trebui să sesizăm şi unele 

dedesubturi, defel subiective, ale istoriei noastre politice, pentru că, atât Curierul Românesc al 

lui Heliade Rădulescu, cât şi Albina Românească a lui Gheorghe Asachi „au ieşit în timpul ocupaţiunii 

rossiene şi sub cenzura (s.n.– M.D.) impusă românilor” de către generalul Pavel Kiseleff, cel 

care „cu adâncă înţelepciune şi cu deosebită îngrijire” 332 a gestionat interesele imperialilor ruşi în 

Ţările Române. Pentru că, reprezentanţii puterii protectoare mai erau şi cei mai agresivi adversari 

ai circulaţiei libere a presei transilvane în Principatele Române, considerată de ei deosebit 

de periculoasă pentru menţinerea statu-qvo-ului social şi politic care, le alimenta mari speranţe 

strategice. Şi mai mult, începând cu anul 1844, ca urmare a intervenţiei consulului general rus 

Gazeta de Transilvania şi Foaia lui George Barţiu „au fost strict oprite” de a intra în Principate. 

Chiar şi pentru funcţionarii din administraţie a fost interzisă lectura foilor sub pedeapsa destituirii 

333 . Am fi noi, oare, îndreptăţiţi să presupunem că, în asemenea împrejurări de conjunctură 

politică, publicaţiile româneşti au avut o şansa mai mare să ajungă peste Prut ? Nimic mai confuz 

şi nimic mai iluzoriu nu poate fi gândit în acest sens. Paradigma istoriei basarabene nu mai poate 

fi interpretată la nivelul unei cunoaşteri aproximative a faptelor istorice ce s-au produs în acest 

spaţiu. Tocmai de aceea această imagine şi trebuie întregită cu mărturii şi probe autentice, atunci 

când ele ne stau la îndemână. 

Vom cita, în continuare, după surse inedite (din colecţia arhivelor a Cancelariei guvernatorului 

civil/militar din Basarabia), lăsând documentul să primeze asupra analizelor de context, stăruind 

astfel să asigurăm un echilibru firesc între acele evenimente ce ţin de istoria socială şi istoria politică 

ce s-a produs în acest spaţiu românesc în perioada ocupaţiei ţariste. 

Unul din primele documente identificate în această colecţie datează din 11 aprilie 1860. Este 

329 

Maria Danilov, Cenzura rusească şi circulaţia cărţii româneşti în Basarabia, în Destin Românesc, nr. 3-4 [An X, nr. 39-40], 

Chişinău –Bucureşti, 2003, p. 106. 

330 

Nicolae Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995, p. 125; I.G. Kohl, german 

aşezat în Rusia, om de ştiinţă; în 1838 a întreprins o călătorie de cercetare în sudul Rusiei; a vizitat şi regiunea Basarabiei. 

331 

Nicolae Iorga, Trei cărţi despre Basarabia, în Neamul românesc în Basarabia, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 

1995, p. 127. 

332 

Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească..., p. XXXIV. 

333 

Apostol Stan, Circulaţia presei în spaţiul românesc în anii 1821-1848, Destin Românesc, nr.3 [An IV Nr.15], Chişinău-Bucureşti, 

1997, p. 61. 

– 66 –


vorba de o adresă recepţionată, în cancelaria guvernatorului din Chişinău, de la serviciul Consulatului 

rus din Iaşi (Departamentul Asiatic): 

„[…] Din porunca Domniei Voastre [Fanton de Verrayon, n. a., M. D.], boierul moldovean Aga 

Pavel Samsonov, s-a adresat cu o rugăminte – transmisă oral – să vă expediez pe numele Î. V., prin 

intermediul Consulatului nostru din Moldova, revista Steaua Dunării. 

Găsind că aceste asigurări orale nu sunt suficiente, Vă rog, Î.V., în interese de servici, să-mi 

comunicaţi dacă într-adevăr doriţi să vi se expedieze prin serviciile de Consulat, revista “Steaua 

Dunării”. Am onoarea să vă salut. Cu sinceră bunăvoinţă şi fidelitate, al Dumneavoastră devotat 

S. Popov” 334 . 

După cum rezultă din adresa de răspuns, din 25 aprilie 1860 (nr. 4059), guvernatorul a confirmat 

mesajul verbal transmis anterior lui Serghei Ivanovici Popov, administrator al serviciului Consular 

Rus din Iaşi: „Vă adresez răspuns la scrisoarea din 11 aprilie şi vă comunic totodată, că am rugat 

să mi se facă abonament nu numai la Steaua Dunării, ci şi la alte publicaţii moldoveneşti. Ce titluri 

anume, rog să decidă cneazul Constantin Dimtrievici Moruzi […]” 335 . 

După acest schimb de adrese şi gesturi de amabilitate, pur oficiale, intervine, o situaţie destul 

de delicată. Funcţionarul de la serviciile consulare din Iaşi, prin adresa din 20 mai 1860, raporta 

către şeful guberniei din Chişinău că este absolut necesar să fie confirmat încă o dată, în formă 

scrisă, abonamentul pentru revista Steaua Dunării şi totodată intervine cu următorul mesaj: 

„Ţinând cont că intrarea publicaţiilor româneşti, în imperiu, este strict interzisă (s.n. – M.D.), 

Departamentul Asiatic, nu poate să Vă expedieze publicaţia, fără o confirmare specială în acest 

sens” 336 . 

Din cele consemnate, până aici, se cuvine să intervenim cu o observaţie importantă. Să presupunem, 

că guvernatorul din Basarabia nu ştia că „intrarea publicaţiilor româneşti, în imperiu, 

este strict interzisă”, deşi deţine această funcţie importantă de trei ani (din 1857). Acest moment, 

între altele fie spus, nu pare a fi lipsit de importanţă, deoarece ne determină să credem că şi cei 

de la Consulatul Rus din Iaşi nu au prestat, anterior, asemenea servicii pentru şefii din gubernia 

Basarabiei. Oricum, nu dispunem de probe certe care ar demonstra faptul că şefii provinciei, de 

până la Fanton de Verrayon au primit, prin abonament, publicaţii româneşti. Or, în asemenea 

împrejurări, expedierea publicaţiilor la Chişinău s-ar fi făcut mai uşor, pentru că ar fi existat un 

precedent care ar fi permis funcţionarilor imperiali să procedeze după o situaţie similară (o practică, 

de altfel, foarte des întâlnită în anturajul structurilor de administrare ţaristă) 337 . 

Însă chiar dacă nu avem suficiente probe să acoperim aceste afirmaţii, cert este că Fanton de 

Verrayon, în 6 iunie 1860, adresa către Guvernatorul General interimar al Novorossiei şi Basarabiei 

un raport/memoriu secret (nr. 6579), în care încerca să explice situaţia „delicată” intervenită 

în legătură cu recepţionarea presei româneşti la Chişinău, astfel: „Administratorul consular din 

Iaşi, urmare a rugăminţii mele, a intervenit către Departamentul Asiatic al consulatului Imperial 

Rus să mi se permită recepţionarea gazetei moldoveneşti Steaua Dunării, sub acoperirea serviciului 

consular. Însă, ţinând cont că intrarea acestei publicaţii pe teritoriul Rusiei, prin circulara din 

25 mai curent, nr. 997, este strict interzisă (s.n. – M.D.), iar expedierea ziarelor, după cum m-au 

informat cei de la Iaşi, trebuie asigurată cu permisiuni speciale, eu rog să luaţi asupra Domniei 

Voastre sarcina şi să cereţi înalta aprobare de a mi se permite să beneficiez de abonament la 

presa periodică din Principatele Unite, prin intermediul serviciului consular, atât la publicaţia 

Steaua Dunării, cât şi la alte publicaţii valahe. Pentru că, conducând o astfel de regiune, locuitorii 

căreia sunt de aceeaşi limbă, obiceiuri şi moravuri (s.n., M.D.) cu cei din Principatele Dunărene şi, 

care sunt supuşi unui permanent amestec cu cei de alt sânge [...], eu trebuie să ţin cont în acţiunile 

mele de perspectivă în gestionarea acestei provincii, de opiniile dominante în Moldova şi 

Valahia, de aceea consider necesar citirea publicaţiilor care reprezintă opinia Principatelor. 

334 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 1 

335 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 2 

336 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 3. 

337 

ANRM, F. 2, inv. 1. d 8839, f. 5 – 15. 

– 67 –

Maria Danilov 

Am onoarea, Înălţimea Voastră, să insist, să mi se aprobe această rugăminte şi să fie expediate 

la Chişinău, sub acoperirea serviciului consular al Imperiului Rus din Iaşi, atât Steaua Dunării, 

cât şi alte publicaţii din Moldova şi Valahia” 338 .Or, pe fondalul acestor probe certe ale istoriei 

este elocvent faptul că, problema circulaţiei presei româneşti în Basarabia, la mijlocul secolului 

al XIX-lea, poate fi văzută doar în contextul restricţiilor de cenzură privitor la presa străină care 

trecea hotarul imperiului ţarilor ruşi. 

Să urmărim, în continuare, cum s-au derulat evenimentele. Cu data de 12 iulie 1860 (nr. 176), 

în Cancelaria Diplomatică a guvernatorului din Basarabia, este înregistrat un aviz confidenţial, 

recepţionat de la Direcţia general-guvernatorului Novorossiei şi Basarabiei din Odesa (semnat 

de consilierul diplomatic Lev Ivanovski), cu următorul mesaj: „Vă informăm că interpelarea Î. V., 

din 6 iunie, curent, nr. 6579, privitor la recepţionarea în Chişinău a publicaţiilor din Moldova şi 

Valahia, prin intermediul serviciilor consulatului nostru, a fost readresată către Ministerul Afacerilor 

Externe. Ca rezultat al demersului prezentat de către Ministrul Afacerilor Externe, Măria 

Sa Împăratul, şi-a exprimat bunăvoinţa şi acordul […]. Сontele Tolstoi, de altfel, m-a informat 

că a insistat către ministrul de externe, ca acesta să dispună imediat către Consulatul din Iaşi, 

în vedere expedierii în Basarabia a publicaţiilor amintite”. Pe marginea laterală a paginii este 

suprapusă nota: „ Să fie informaţi cei de la redacţii despre aducerea ziarelor la Consulat. Ce ziare 

anume vor fi selectate pentru abonament, să fie întrebat cneazul Moruzi. Rog să informaţi despre 

acest lucru şi cancelaria oblastei” 339 . 

Peste şase zile, în 18 iulie 1860 (nr. 2066), cei de la Consulatul Imperial rus din Moldova adresau 

către guvernatorul din Basarabia un mesaj care conţine şi unele sugestii: „Vă comunicăm că 

Departamentul Asiatic a dispus către serviciul consular să vi se expedieze, de curând, publicaţiile 

moldoveneşti şi valahe. Totodată, informându-vă despre recepţionarea dispoziţiei ministeriale, 

Direcţia Consulatului roagă să ne comunicaţi exact titlurile publicaţiilor ce doriţi să le primiţi prin 

abonament, sau dacă găsiţi de cuviinţă, să delegaţi acest lucru unei persoane de încredere pentru 

aducerea ziarelor la Consulat, de unde acestea vor fi expediate domniei voastre, prin serviciile 

noastre” 340 . Deşi în colecţia documentelor cercetate de noi nu se indică clar, care a fost persoana 

desemnată de şeful guberniei pentru asemenea servicii, este de presupus că acesta a fost vechiul 

funcţionar Gheorghe Scriban, după cum a fost numit de către guvernatorul basarabean 341 . 

Să mai consemnăm că, după epistola menţionată mai sus, schimbul de adrese între funcţionarii 

imperiali de pe ambele maluri ale Prutului, se întrerupe brusc până la data de 8 decembrie. 

Din acest moment, pentru o perioadă de aproape două luni, putem urmări, după mesajul corespondenţei 

conservat în acelaşi dosar de arhivă şi care poartă, mai degrabă, un ton amical, decât 

unul oficial, – doar unele aspecte ale problemei presei româneşti destinate să ajungă în cancelaria 

guvernatorului din Basarabia. Vom cita integral textele acestor scrisori: 

– Chişinău, 8 decembrie 1860, nr. 14884 (adresa guvernatorului Fanton de Verrayon expediată 

la Iaşi): „Scumpule Serghei Ivanovici [Popov, consul], în ultimul timp, ziarele destinate mie sunt 

aduse cu întârziere, şi astfel, ştirile îşi pierd valoarea. Vă rog, să vă lămuriţi cu aceste nedumeriri 

şi să dispuneţi ca presa destinată mie să fie expediată la timp. Am onoarea să vă salut [...] 342 . 

– Iaşi, 19 decembrie 1860, nr. 3636, (Sergei Popov către Fanton de Verrayon): „[…] la cele 

solicitate în data de 8 a lunii curente (nr. 14884), am onoarea să Vă informez, Mihail Lvovovici, 

că revista Steaua Dunării nu a fost expediată Domniei Voastre, pentru că, din motive necunoscute 

nouă, această publicaţie este oprită 343 . Consider de datoria mea, în cazul când va fi reluată 

338 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 4-5. 

339 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 6. 

340 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 7 

341 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 23. 

342 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 8. 

343 

Steaua Dunării, jurnal politic, literar şi comercial, editat de M. Kogâlniceanu; apare între 1 septembrie 1855-1 septembrie 

1856; 1 noiembrie 1858 – 5 noiembrie 1860; aceste întreruperi sunt datorate intervenţiei cenzurii. 

– 68 –


editarea revistei, să vă dăm de ştire. Cu sinceră preţuire şi devotament, am onoarea […], S. 

Popov”. Pe marginea scrisorii se citeşte nota guvernatorului: S. I. Popov, să facă abonament şi la 

alte reviste; În această problemă să fie consultat cneazul Moruzi, iar despre aceasta să mă informeze, 

28 decembrie 1860 344 . 

– Iaşi, 23 ianuarie 1861, nr. 217 (Sergei Popov către Fanton de Verrayon): „Mihail Lvovovici 

[…], Vă informăm că pentru achitarea Monitorului am primit 4 rub./argint plata anuală fiind de 

5,5 rub./argint; revista Steaua Dunării şi-a încetat apariţia, însă a fost înlocuită cu Viitorul. Deşi 

nu sunteţi abonat la nici una dintre acestea vă trimit ambele publicaţii să alegeţi, după dorinţă, şi 

dacă vă decideţi, atunci a-ţi putea face abonamentul doar pentru trei luni, pentru că o parte din 

tiraj este retras […]” 345 . 

– Adresa de răspuns a guvernatorului Fanton de Verrayon către Serghei Popov: „[…] şi ţinând 

cont de cele ce mi-aţi comunicat în adresa din 23 ianuarie, nr. 217, am onoarea să Vă rog, scumpule 

Serghei Ivanovici, ca începând cu data de 1 mai, să-mi expediaţi publicaţiile moldoveneşti Monitorul, 

Viitorul şi Dacia. Însă, odată ce apariţia acestora în Moldova se schimbă frecvent, urmând 

sfatul Domniei Voastre, am să achit plata abonamentului doar pentru primele 3 luni: Monitorul – 5 

rub./argint ; Viitorul – 4 rub./argint ; Dacia – 4 rub./argint ; în total – 13 rub./argint” 346 . 

– Bucureşti, 1 Aprilie 1861, nr. 163 (Nicolai Ghirs, consul, către Fanton de Verrayon): 

„Mihail Lvovovici, completând registrul lunii lui februarie, nr. 73, privitor la abonamentul 

ziarului valah Reforma, am onoarea să vă informez, că a doua zi după ce v-am expediat primele 

numere din această publicaţie, G. Valentineanu, redactorul acestui ziar, a fost dat în judecată 

pentru publicarea unui articol îndreptat împotriva guvernului, şi la moment, pentru acel fapt se 

află la închisoare. Astfel, revista şi-a încetat apariţia până la eliberarea redactorului de sub arest. 

Printre altele fie spus, dacă doriţi, să primiţi gazeta Unirea, care apare în loc de Conservatorul şi 

are aceeaşi orientare, atunci, Vă rog să binevoiţi, să achitaţi plata anuală pentru această revistă.”. 

Să mai cităm şi din nota manuscrisă pe marginea acestei adrese, care, de regulă, o făcea guvernatorul 

(din 9 aprilie): „Pentru serviciul consular din Iaşi: să se facă abonamente pentru publicaţiile 

Monitorul, Viitorul şi Dacia. Banii să fie achitaţi, după cum se arată: 6 rub./argint către serviciul 

consular din Moldova; pentru Viitorul – 4 rub./argint; Dacia – 4 rub./argint; Monitorul Oficial – 5 

rub./argint; Unirea – 2 rub./argint” 347 . 

– adresa de răspuns a guvernatorului Fanton de Verrayon către Nicolai Ghirs: „[…] după cum 

se vede din răspunsul Domniei Voastre, din 1 aprilie, nr. 163, – publicaţia valahă Reforma şi-a 

încetat existenţa, însă apare Unirea. Alăturând încă două carboave la plata anuală pentru ziarul 

Unirea, Vă rog, de asemenea, pe parcursul anului, să aveţi în supraveghere expedierea acestei 

publicaţii”. Textul scrisorii este însoţit de o notă marginală: „Nikolai Karlovici [Ghiers] – Conservatorul 

progresist, organ politic, comercial şi literar; apare de două ori pe săptămână – 6 rub./ 

argint; Reforma – ziarul politic şi literar; apare de două ori pe săptămână – 6 rub./argint; Monitorul 

oficial al Moldovei – 12 rub./argint” 348 . (Titlurile publicaţiilor sunt scrise în limba română cu 

caractere latine). 

– Chişinău, 19 Octombrie 1861 (Fanton de Verrayon către Serghei Ivanovici): “[...] Vă rog cu 

plecăciune să înscrieţi pe anul curent (1861, n. n.) publicaţia moldovenească Tribuna, şi să înmânaţi 

numerele apărute deja, prin vechiul funcţionar Gh. Scriban. Tot lui îi puteţi da şi Lexiconul. Vă 

rog să aveţi în supravegherea Dumneavoastră expedierea acestora. Pentru Tribuna vă voi trimite 

2 rub./argint prin Gh. Scriban” 349 . 

– Chişinău, 4 noiembrie 1861, nr. 13322, (Fanton de Verrayon către S. Popov): „Scumpule, 

344 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 10. 

345 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 11. 

346 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 14. 

347 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 12. 

348 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 9, 13. 

349 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 23. 

– 69 –

Maria Danilov 

Serghei Ivanovici, vă răspund la scrisoarea din 23 Octombrie, curent, adusă de Gh. Scriban. Am 

onoarea [...] şi Vă rog să folosiţi pe anul viitor, 1862, din banii rămaşi – 7 rub./argint pentru Monitorul, 

precum şi pentru o altă publicaţie politică ce poate să apară. Totodată, Vă rog să interveniţi 

către redacţia gazetei Românul să-mi expedieze nr. 6, pe care nu l-am primit” 350 . 

Aşa cum s-a văzut din mulţimea exemplelor selectate, cei implicaţi în distribuirea presei – destinată 

să ajungă la Chişinău – se confruntau cu mai multe dificultăţi. Una dintre aceste probleme a 

fost şi apariţia neregulată a unor publicaţii româneşti, – moment cauzat, de altfel, de restricţiile 

de cenzură. Astfel, încât, funcţionarii de la serviciile consulare (din Iaşi sau Bucureşti) erau nevoiţi 

adeseori să înlocuiască un titlu de ziar cu altul, ceea ce le provoca mai multe incomodităţi, în 

special cele legate de evidenţa strictă a sumelor de bani cheltuite pentru abonament. Probele 

documentare, cercetate de noi, sunt o elocvenţă în acest sens. Reproducem unele date selective, 

după surse inedite, în scopul de a crea o imagine de ansamblu a cheltuielilor prevăzute pentru 

presa românească destinată guvernatorului din Chişinău. 

În registrul de evidenţă (semnat de bibliotecarul Beller) din cancelaria guvernatorului, sunt 

arătate sumele transferate unor funcţionari din serviciul consular rus, pentru presa recepţionată 

la Chişinău: 

• 8 ianuarie, pentru Conservatorul şi Reforma lui A. K. Katacazi – 8 rub./argint; 24 rub./argint; 

• 4 mai – S. Popov, consul – 13 rub./argint; 1 rub. 50 cop; – 40 rub. 50 cop. 

• 4 mai – N. Ghiers, consul – 5 rub./argint; – 15 rub. 

• 31 august – S. I. Popov, consul – pentru Lexicon i s-au trimis 15 rub./argint; au fost restituite 

9 rub./argint, deoarece s-au cheltuit 6 rub./argint; pentru expedierea presei în 3 colete s-au 

încasat – 3 rub. 18 cop; suma totală: 100 rub. 68 cop.” 351 . 

Un alt registru (extras) de la Contora Poştei din Bucureşti, pe luna lui septembrie, ziua a 8-a, 

anul 1861, indică suma de 27 rub./argint, – bani transferaţi lui Serghei Popov pentru ziarele expediate 

la Chişinău. Tot acolo se indică suma achitată de “generalul Fanton de Verrayon, pentru 

prestări – 50 cop.; asigurare – 24 cop.; impozit – 3 cop/argint; suma totală – 87 cop. 352 . 

Problema finanţelor a fost de fapt una constantă pentru anturajul funcţionarilor din Chişinău. 

După cum se poate constata din unele însemnări înregistrate în dosarul Bibliotecii publice din 

Basarabia (raportul bibliotecarului Beller): „Trezoreria din Chişinău, la începutul anului 1862, încă 

nu luase o decizie privitor la „eliberarea sumei de 343 rub., 53 cop., prevăzută pentru abonament 

la reviste şi ziare pe anul curent, aceasta fiind predispusă să transfere, din aceşti bani, 

suma de 142 rub. 25 cop., pentru chiria localului în care se află biblioteca”. Reproducem şi nota 

marginală suprapusă textului, care nu este altceva decât o dispoziţie a guvernatorului: „De văzut, 

din anii precedenţi, în ce bază se eliberau banii pentru achiziţii, prevăzuţi pentru Bibliotecă?” 353 . 

Problema finanţelor poate fi urmărită şi după alte surse depozitate în acelaşi dosar. 

Se pare că funcţionarii din anturajul de cancelarie mai erau nevoiţi să traducă presa românească 

recepţionată la Chişinău (evident, pentru a fi citită de către şeful Basarabiei). După cum 

rezultă din documentele cercetate, ei aveau mare nevoie de dicţionare, iar de acestea erau 

puţine în biblioteca publică. Acest moment l-a determinat pe şeful Basarabiei să se adreseze 

către Serghei Ivanovici Popov, la Iaşi (27 August 1861): „Având nevoie de un Dicţionar moldovenesc, 

şi pentru că nu-l pot găsi în biblioteca noastră, Vă rog cu plecăciune, să binevoiţi a mă ajuta; 

poate daţi poruncă către cineva dintre subalternii pe care-i aveţi şi, din banii pe care vi-i trimit, 

15 rub./argint, rog să se procure câte un exemplar din lista care se anexează” 354 . Mai consemnăm 

şi textul „notiţei”: „E de dorit să fie procurate Dicţionare la vânzătorii de carte, din Iaşi sau Bucu- 

350 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 27. 

351 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 18, 27. 

352 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 20; în anexă s-a păstrat un Regulament privitor la taxele prevăzute pentru achitarea diverselor 

servicii de poştă: transportarea coletelor, scrisorilor, transferul de bani etc. 

353 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 17. 

354 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 28. 

– 70 –


reşti: Dicţionar moldovenesc-rus // rus-moldovenesc; moldovenesc-german // german-moldovenesc, 

câte un exemplar de fiecare; notă: dacă nu se găseşte dicţionar moldovenesc-rus, atunci în 

loc de acesta să fie procurat câte un exemplar din cel moldovenesc-francez” 355 . Guvernatorul a 

dat dovadă de multă insistenţă în vederea procurării cărţilor, odată ce revine asupra problemei 

la un interval de o săptămână (către acelaşi,– Serghei Ivanovici Popov): „Vă rămân îndatorat şi vă 

mulţumesc pentru expedierea Lexicoanelor. Îndrăznesc să vă reamintesc de rugămintea mea, în 

care vă cer să-mi expediaţi câte un exemplar de Dicţionar german-moldovenesc / moldovenescgerman 

şi încă două exemplare de „ francez-moldovenesc”, pentru procurarea cărora vă trimit 9 

rub./argint. Dacă aveţi o posibilitate să faceţi rost, mai repede, de dicţionarul „francez-moldovenesc”, 

atunci să mi-l expediaţi de urgenţă, la prima poştă. Cu preţuire şi devotament, am onoarea 

[… ]„ 356 

Cert este că Dicţionarele solicitate de şeful Basarabiei, au fost de curând achiziţionate din 

librăriile din dreapta Prutului. O mărturie, în acest sens, este cartea de inventar, din 11 septembrie 

1861, în care sunt înregistrate cărţile, numărul de exemplare şi respectiv costul acestora: 

„Vocabular Francez-Român în 2 volume – 3rub./argint; Vocabular German-Român, un volum – 

lei 60; Vocabular Român-German, 3 volume – lei 37, pentru un volum. Toate cărţile de mai sus 

cuprind suma de 208 lei [...]; azi s-au primit de la P. Antoniu, dragoman” 357 . Mai reţinem un 

detaliu din contextul documentului citat: titlurile cărţilor sunt înregistrate de două ori, respectiv, 

în limba română şi cea rusă. În redacţia rusească titlul dicţionarelor este înscris cu sintagma de 

„Francez-moldovenesc”(!). 

Vom prezenta, în continuare, un document de o importanţă majoră în contextul problemei 

circulaţiei presei româneşti în Basarabia vis-a-vis de cenzura ţaristă. Este vorba de dispoziţia 

guvernatorului, prin care se ordona să fie transmise – dicţionarele – în colecţia Bibliotecii publice 

din Chişinău 358 . La finele anului 1861, mai exact în data de 13 decembrie, guvernatorul a emis o 

dispoziţie similară către şeful Secţiei a III-a, care are la subtitlu: „Despre publicaţiile şi lexicoanele 

expediate din Moldova” (nr. 14777): „În virtutea funcţiei pe care o deţin şi în vederea conducerii 

acestei gubernii, mi s-a permis prin decret special, să primesc publicaţiile periodice din Moldova 

şi Valahia. Aceste publicaţii aparţin Basarabiei şi, după ce nu voi mai avea nevoie de ele, acestea 

vor fi depuse la Biblioteca Publică din Chişinău, într-un fond special pentru păstrare până atunci, 

când vor fi permise şi pentru public. Din publicaţiile primite pe anul 1861,– parte au fost achitate 

personal de către bibliotecarul B. P. Beller, în total suma de 79 rub. 50 cop.; la fel, au mai fost 

procurate pentru Bibliotecă, din porunca mea şi cu banii mei: Dicţionarul moldovenesc-german 

şi german-moldovenesc., la preţul de 18 rub./ argint; pentru expedierea coletelor – presă şi cărţi 

– s-a achitat 3 rub. 18 cop.; bibliotecarul Beller a cheltuit pentru diverse serviсii bani personali în 

sumă de 100 rub. 68 cop.” 359 . 

După cum stau mărturie informaţiile documentare pe anul 1862, şeful Basarabiei, continuă 

să fie preocupat de recepţionarea presei româneşti la Chişinău, prin servicii de abonament 360 . În 

acest scop a solicitat de la Departamentul Poştei din Bucureşti (Expediţia de poştă străină, care 

apare în rol de expeditor al publicaţiilor), informaţii privitor la taxele anuale pentru serviciile 

prestate. Acestea se achitau conform hotărârii departamentale din 21 aprilie 1858, nr. 5682, 

pentru fiecare abonament separat: 1. publicaţii ce apar de 2/3 ori pe săptămână – 2 rub./argint 

pentru fiecare exemplar; 2. publicaţii ce apar de 4 /7 ori pe săptămână –3 rub./argint. În acelaşi 

aviz (nr.121), guvernatorul era înştiinţat că are „datorii pentru pachetele expediate cu Românul şi 

355 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 29. 

356 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 19. 

357 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 21. 

358 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 22 

359 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 25-26. 

360 

Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei..., p. 472. Autorul susţine că, în 1861, erau 4 abonaţi la Chişinău, 2 la Bălţi, 2 în Hotin. 

Această afirmaţie însă, nu are acoperire cu argumente istorice. 

– 71 –

Maria Danilov 

Reforma” 361 . Departamentul Poştei din Bucureşti, mai amintea, între altele, şi de Regulamentului 

din 21 august 1859, care de asemenea prevedea restricţii speciale pentru presa străină care intra 

în imperiu 362 . 

Fanton de Verrayon, a mai întreprins un demers special către şeful său din Odesa, solicitând 

autorizaţie în circulaţia liberă a Monitorului din Iaşi, în Basarabia. În opinia acestuia, nobilimea de 

aici, din nevoi utilitare (hotărârile diferitelor instanţe de judecată, în special, legate cu relaţiile de 

proprietate a moşiilor), ar trebui să dispună de accesul direct la informaţia publicată în buletinul 

din Iaşi. Guvernatorul de la Odesa a fost foarte precaut în adresa de răspuns (din 19 februarie 

1862, nr. 1740, strict confidenţială), exprimându-şi opinia că „o asemenea publicaţie – Monitorului 

din Iaşi ar diminua, în mare măsură, rolul buletinului local – Bessaravskie Oblastnye Vedomosti 

– care conţine informaţii privitor la dispoziţiile emise de administraţia locală şi din centru”, 

apoi „fiecare număr al publicaţiei va trebui să fie supus cenzurii […], iar de acest lucru s-ar putea 

ocupa doar o persoană cu funcţie de cenzor” 363 . 

Din avizul (nr. 121) recepţionat pe adresa guvernatorului din Chişinău, aflăm că în baza Decretului 

imperial din 17 martie 1862, Ministerul Învăţământului Public a emis o dispoziţie specială, 

care permite şefului de gubernie să beneficieze de abonamentul presei româneşti fără restricţii 

de cenzură (!). Acest moment pare a fi deosebit de relevant în contextul problemei care ne preocupă, 

deoarece, în acest caz, guvernatorul nu mai avea nevoie să apeleze la serviciile Departamentului 

consular Imperial Rus din ţările române, pentru a-şi asigura recepţionarea ziarelor româneşti 

la Chişinău. Probabil că de problema presei „străine”, care avea o solicitare sporită în epocă, 

erau preocupaţi şi alţi şefi de gubernii din Imperiul ţarist. Numai astfel poate fi explicat Decretul 

imperial din 17 martie 1862, prin care se permite „şefilor de gubernii şi regiuni” să recepţioneze 

„cărţi şi publicaţii periodice în limbi străine fără aprobarea cenzurii” 364 . Se vede însă că acest 

decret imperial, în formula în care a apărut iniţial, a fost de scurtă durată, suportând pe parcurs, 

modificări ulterioare. Cert este că, începând cu 1 ianuarie 1863, gazetele Reforma şi Românul, 

care intrau în pachetul de abonament al guvernatorului din Basarabia, urmau să fie „expediate la 

Sankt Petersburg de către Departamentul Poştei” (Expediţia străină) pentru a fi supuse cenzurii. 

Despre aceasta aflăm din avizul expediat din Bucureşti în 15 septembrie 1862 (nr. 9478), şi înregistrat 

în dosarul din cancelaria guvernatorului din Chişinău 365 . Oricum, probele documentare 

stau mărturie că presa românească continua să fie recepţionată la cancelaria guvernatorului 

din Chişinău. Şi mai mult: începând cu anul 1863, Biblioteca publică din Chişinău primeşte prin 

abonament (până în 1865), colecţia ziarelor: Românul, Buciumul, Monitorul oficial. Documentul 

de cancelarie indică clar că de problemele presei destinate să ajungă la Biblioteca Publică din 

Chişinău era preocupat Consulatul General Imperial Rus din Principatele Unite, despre care fapt 

aflăm din raportul din 6 martie 1865 (nr. 241), către guvernatorul din Chişinău 366 . Din motive 

necunoscute nouă, aceste publicaţii erau expediate iniţial la Ismail, de unde erau readresate 

la biblioteca din Chişinău. Există, totuşi, o explicaţie în această privinţă. Sursele cercetate scot 

în evidenţă faptul că în anturajul administraţiei guberniale erau şi persoane care au beneficiat 

de abonamente la publicaţiile ce apăreau în Principatele Române. Dintre aceştia face parte şi 

consilierul de stat Ioan Dabija, care avea în anul 1865, reşedinţă la Ismail (!). Nu cunoaştem exact 

funcţiile cu care era delegat acolo, însă e de presupus că era unul din reprezentanţii administraţiei 

imperiale, ce apăra interesele ruşilor în acest centru de judeţ, redevenit teritoriu românesc, 

după anul 1856. După cum rezultă din raportul acestuia, din 26 ianuarie 1865 (nr. 944), adresat 

guvernatorului militar al Basarabiei, generalului Antonovici, secretarul de stat Ioan Dabija era o 

361 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 33. 

362 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7555, f. 2; 

363 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7558, f. 5. 

364 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7440. f. 13. 

365 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 31-32. 

366 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7575, f. 5. 

– 72 –


„persoană de încredere”, care dispunea de împuterniciri speciale în vederea selectării publicaţiilor 

destinate să ajungă în cancelaria şefului din Basarabia sau a Bibliotecii Publice din Chişinău. 

Cităm din acest raport: „În baza dispoziţiei Î.V., nr. 8616, primită în 26 decembrie anul trecut 

(1864, n.n.), am rugat primul Dragoman al Consulatului nostru General din Bucureşti, în data de 

29 a aceluiaşi Decembrie, să întocmească, după modelul vechi, abonamente pentru Biblioteca 

Publică din Chişinău – Monitorul oficial şi alte două ziare – una de guvern şi alta de opoziţie, după 

alegere, deoarece din cele primite mai înainte – Românul, de opoziţie şi, – Buciumul, al guvernului, 

nu mai apar . Am recepţionat, în 20 ianuarie, curent, Monitorul oficial, nr. 5-10, şi un singur 

ziar ce se editează în limba franceză – organ al guvernului – La Voix de la Roumanie, nr. 7-10 

inclusiv; costul anual e de 4 rub./argint; 

Ziarele de opoziţie sunt oprite în Principate, iar atunci când vor reapărea Vă vom da de ştire. 

Împărtăşind părerea dl Dragoman, Kiradilijan, ca după exemplul ziarului de opoziţie Românul 

– costul acestora nu va depăşi suma de 4 rub./argint anual, Vă expediez nouă numere din publicaţiile 

amintite şi să Vă rog, totodată, să restituiţi banii achitaţi deja, – 4 rub./argint către dl. Kiradilijan; 

alte 4 rub./argint, mi le trimiteţi mie, pentru ca să pot achita la timp taxa, în cazul când veţi 

dori să aveţi un ziar de opoziţie şi în acest an” 367 . Raportul a fost recepţionat în 2 februarie 1864. 

Un alt raport, din 5 februarie 1865, nr. 122, sosit la Chişinău de la Consulatul General Imperial 

Rus, completează cu probe certe cele afirmate anterior: „Secretarul de colegiu Ioan Dabija, 

în scrisoarea expediată din Ismail, în 29 decembrie 1864, roagă să achităm, ca şi mai înainte, 

abonamentul pentru ziarele româneşti destinate Bibliotecii publice din Chişinău, prin serviciul 

nostru de la Consulat. De asemenea, cere ca publicaţiile să fie expediate la Ismail, apoi de acolo 

vor fi readresate unde se cuvine. La subiectul pus în discuţie, secretarul de colegiu Ioan Dabija 

a prezentat, între altele, un extras din dispoziţia Domniei Voastre., din 23 decembrie 1864, nr. 

8616. Din cele solicitate, am făcut, în cele din urmă, abonament la trei publicaţii: La Voix de la 

Roumanie, Monitorul oficial şi Constituţia, pe care le expediez domnului Dabija. Pentru abonament 

s-au achitat 6 rub./argint; banii urmează să fie restituiţi către serviciul consular “ 368 . După 

unele statistici, Biblioteca publică din Chişinău, la anul 1861, deţinea peste 30 de titluri din ediţii 

periodice ruseşti şi 10 străine (marea majoritate într-un singur exemplar). Unele publicaţii ruseşti, 

ce se bucurau de o largă solicitare, cum erau, de pildă, Sovremenik, Otečestvennye Zapiski, Odesskij 

Vestnik – se deţineau în 2-3 exemplare 369 . 

Începând cu anul 1861, după cum s-a consemnat deja, biblioteca a intrat şi în posesia unor 

publicaţii periodice româneşti. Aceste publicaţii erau depozitate pentru păstrare într-un fond 

strict secret, interzis pentru accesul liber al publicului. Ambiguitatea documentului este de-a 

dreptul derutantă, pentru că această iniţiativa aparţine guvernatorului Fanton de Verrayon, 

care a beneficiat de abonament personal la mai multe ziare şi reviste româneşti: Steaua Dunării, 

Conservatorul Progresist, Reforma, Monitorul oficial al Moldovei, Viitorul, Dacia, Unirea, Tribuna, 

Constituţia, Românul etc. 370 . Impactul acestei iniţiative a fost, în linii mari, benefic, în sensul că au 

fost obţinute, deşi pentru o perioadă relativ scurtă, doar pentru doi ani – din 1863 până în 1865 

– servicii de abonament la publicaţiile româneşti pentru colecţiile Bibliotecii publice din Chişinău. 

În contextul acestor metamorfoze se înscrie şi iniţiativa editorului din Iaşi Th. Balassan, care 

spera să obţină de la guvernul ţarist o trecere liberă a publicaţiei /foii, pe care o edita la acea 

vreme – Curierul de Iaşi 371 . Despre acest moment aflăm din demersul Direcţiei Consulatului Imperial 

Rus, din 3 august 1868, către guvernatorul din Basarabia, în care, se explică intenţiile lui Th. 

367 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7663, f. 6: titlul dosarului: „Corespondenţă Consulatul Rus din Moldova către guvernatorul din Basarabia 

privitor la expedierea ziarelor „moldoveneşti” pentru Biblioteca publică din Chişinău”. 

368 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 7663, f. 7-8. 

369 

Petru Ganenco, Scrieri istorice în 2 volume, vol. I, [redactor res., dr.conf. univ., Ion Madan], Biblioteca Naţională, Chişinău, 

2001, p. 107-108; idem, vol. II, p. 71. 

370 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177, f. 25. 

371 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 8014, f. 1-8; Curierul de Iaşi, ziar politic; a apărut la Iaşi din 31 martie 1868 până în septembrie 1884; din 

anul 1874, devine “foaia publicaţiunilor oficiale din resortul Curţii apelative din Iaşi”. 

– 73 –

Maria Danilov 

Balassan: „Supusul statului Român, Th. Balassan, redactorul foii informaţionale Curierul de Iaşi 

a întreprins un demers către Consulatul imperial Rus, în scopul de a obţine aprobarea pentru 

trecerea liberă a publicaţiei amintite. Vă transmit acest demers însoţit şi de un exemplar al Curierului 

de Iaşi, (nr.18 al buletinului; tirajul 2000 de exemplare) 372 . Ajuns în cancelaria guvernatorului 

din Chişinău, demersul lui Th.Balasan a trecut prin filiera structurilor ierarhice ale administraţiei 

ţariste – de la guvernatorul basarabean, la cel din Odesa, apoi la Comitetul de „cenzură străină” 

din Sankt Petersburg. Impactul acestui cerc vicios, în destinul actelor de cancelarie, era fatal. 

Două note confidenţiale, sunt de reţinut din această corespondenţă: 

• 11 august 1868 (nr. 494), adresa guvernatorului din Basarabia către guvernatorul general 

din Odesa: „[...] Am onoarea să Vă restitui nr. 18 al buletinului Curierul de Iaşi şi totodată vă 

comunic, în legătură cu demersul lui Th. Balassan, că ţinând cont de orientările duşmănoase 

ale României faţă de Rusia, – la general, ar fi de dorit, ca răspândirea publicaţiilor periodice 

din Principatele Unite, în măsura posibilităţilor, să fie interzise (s. n. – M.D.) 373 ; 

• 24 septembrie 1868, nr. 7752, adresa de răspuns, de la Odesa (recepţionată în Chişinău pe 

27 septembrie): „[…] Eu am cerut de la Comitetul de Cenzură străină din Odesa, să mi se 

comunice dacă există vreo circulară privitor la presa românească la general, sau în particular 

[...]. În ceea ce priveşte foaia amintită, mi s-a comunicat că privitor la acest subiect 

nu există o dispoziţie specială (!). Deci, publicaţia poate fi permisă în baza Regulamentului 

în vigoare privitor la presa străină” 374 . Ultimele trei file din dosarul de arhivă (total 8 f.), 

cuprind texte prinse în varianta de „ciornă”, abia lizibile, de aceea nu putem urmări exact în 

ce etapă a intervenit decizia finală a generalului Antonovici, guvernatorul din Basarabia, care 

s-a pronunţat categoric împotriva circulaţiei libere a Curierul de Iaşi, încă în etapa iniţială. 

Concluzii. Din cele relatate, până aici, trebuie să punem în evidenţă câteva momente semnificative 

ce ţin de circulaţia presei româneşti în Basarabia între anii 1858-1868: 

• După cum s-a observat din suita exemplelor prezentate, restricţiile cenzurii privitor la 

presa „străină”/ românească, care a încercat să pătrundă în Basarabia, au fost un fenomen 

constant pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea. În lipsa unor publicaţii locale de limbă 

română (toate încercările intelectualilor basarabeni de a înfiinţa o presă în limbă română 

au fost înăbuşite „în faşă” de cenzura ţaristă), a existat o permanentă solicitare a presei 

româneşti de peste Prut. Intrarea publicaţiilor străine pe teritoriul Imperiului Rus era strict 

interzisă (s.n. – M. D.) în baza Statutului de cenzură (1826). Conform statutului în vigoare 

(restricţiile privitor la cenzura presei străine au existat cu minime modificări pe toată perioada 

secolului al XIX-lea), presa românească era categorisită la capitolul presa străină, şi 

respectiv, supusă restricţiilor de cenzură imediat la trecerea frontierei. 

• Perspectiva relaţiilor istorice intervenite între ruşi şi români – după Tratatul de Pace de la 

Berlin (1856), i-a determinat pe guvernatorii din Basarabia să cunoască starea de lucruri 

din ţările române (în special opinia publică exprimată în presa cotidiană), în scopul de a 

gestiona cu succes „o astfel de regiune, locuitorii căreia sunt de aceeaşi limbă, obiceiuri şi 

moravuri cu cei din Principatele Dunărene”. Fanton de Verrayon este, astfel, primul guvernator 

din Basarabia, care obţine „privilegiul” – prin decret imperial (1860) – să recepţioneze 

publicaţiile româneşti la Chişinău sub acoperirea serviciului consular al Departamentului 

Asiatic Imperial Rus din Iaşi. După doi ani, mai exact, in 17 martie 1862 (al doilea decret 

imperial), i s-a permis să recepţioneze presa românească, fără restricţii de cenzură. La fel, 

pentru o perioadă de doi ani – 1863-1865 – Biblioteca publică din Chişinău a beneficiat de 

abonament la unele reviste şi ziare din Principatele Române, însă aceste publicaţii, cât şi 

cele ajunse la bibliotecă din colecţia personală a guvernatorului, erau depuse într-un fond 

special cenzurat, fără acces liber pentru publicul larg de cititori. 

372 

ANRM, F. 2, inv.1.d. 8014, f. 1-5; Gheorghe Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională..., p. 45. 

373 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 8014, f. 2. 

374 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 8014, f. 3. 

– 74 –


3. Presa ieşeană în dosarele secrete ale ohranei ţariste din Chişinău 

(cazul ziarului Basarabia, 1879) 

Mărturii documentare referitor la presa ieşeană ajunsă în Basarabia, pe parcursul secolului 

al XIX-lea, sunt puţine. Referinţele noastre sunt adunate, mai degrabă, din fărâmele de informaţii 

oferite de fondul arhivelor „secrete” ale Direcţiei guberniale de jandarmi din Basarabia 375 . 

Subiectul luat în dezbatere privitor la editarea ziarului Basarabia, la Iaşi, în 1879, publicaţie de 

orientare socialistă, nu este în exclusivitate unul inedit. Sursele documentare au constituit deja 

subiect de cercetare istorică. Şi trebuie explicat de ce. 

Mai întâi, ar trebui subliniat faptul că este vorba de o gamă de subiecte ce ţin de contextul 

istoric în care apare periodicul ieşean la 1879 şi, care, înainte vreme, în perioada regimului totalitar, 

sovietic, figurau între temele de importanţă majoră. Canonul ideologic însă nu a permis o 

altă abordare decât cea închistată într-o interpretare unilaterală a faptului istoric. Fără îndoială, 

aceste surse documentare în măsura în care s-au bucurat de interesul sporit al regimului 

de altădată, au fost consultate de o serie de cercetători. Doar o simplă enumerare de nume – 

dintre cei care au ţinut în mâini aceste surse – fie istorici sau filologi, fie cercetători din alte varii 

domenii, este suficient de sugestiv la acest capitol: I.G. Budac (1956), M. Muntean (1957; 1961), 

P. Ganenco (1960), M. Hasnaş (1991) Gh. Negru (1993), S. Pânzaru (1995), E. Marmaz (1987), M. 

Işaev (1998), A. Moraru (2000). Moment curios, de altfel, să constatăm precum că, sursele au 

mai fost consultate, în 1987, în scop muzeografic de către cercetătorii unei instituţii ce purta pe 

timpuri o titulatură sofisticată de „Muzeul Republican al Prieteniei Popoarelor”. 

Reflecţii istoriografice. Evident se cere să subliniem şi altceva: informaţiile istorice, asupra 

surselor amintite – apărute sporadic, în varii publicaţii, pe parcursul unei jumătăţi de secol – sunt 

excesiv de scunde. Dumitru Coval, spre exemplu, cel care ne-a oferit un amplu tablou istoric al 

presei secolului al XIX-lea de pe ambele maluri ale Prutului, a evitat, practic, în scrisul său, acest 

subiect de referinţă, amintind doar în treacăt, precum că publicaţia (ziarul Basarabia,1879), a 

fost fondată de un grup de revoluţionari emigranţi din Basarabia, care propagau idei socialiste: 

„Nu întâmplător una din primele gazete ale acestora, editată tot la Iaşi, din septembrie până în 

decembrie, 1879, s-a numit Basarabia. Printre iniţiatorii ei au fost doctorul N. Russel, N. Zubcu- 

Codreanu, C. Dobrogeanu-Gherea” 376 . 

O primă abordare critică a materialului documentar, referitoare la ziarul Basarabia,1879, a 

fost realizată de Maria Hasnaş, în 1992 377 . Cercetătoarea s-a arătat preocupată, mai întâi, de 

constatarea unor „momente de controversă între istoriografia română oficială şi izvoarele de 

arhivă” referitoare la ziarul Basarabia din colecţiile din Chişinău. Autorul a înaintat „câteva supoziţii” 

care vizau legăturile publicaţiei cu Basarabia, propriu-zis, dar şi cu „aspiraţiile naţionale ale 

redacţiei” 378 . În contextul amintit, autorul îşi exprimă nedumerirea „de ce programul în cauză (a 

ziarului Basarabia, – s.n. M.D), n-a fost publicat şi nici comentat în lucrarea „Presa muncitorească 

şi socialistă din România (vol. I. Bucureşti, 1964) […]. Unica referinţă la convingerile naţionale 

ale membrilor redacţiei se conţine în afirmaţia, precum că în primele numere şi-au făcut apariţia 

unele manifestări naţionaliste, datorită bagajului politico-ideologic cu care venise Ioan Nădejde în 

mişcarea socialistă” 379 . Refuzând, de fapt, să accepte o astfel de interpretare, M. Hasnaş, exprima, 

totodată, un protest vehement faţă de istoriografia încă „proaspătă” a regimului totalitar. Era un 

protest îndreptăţit, un protest îndreptat împotriva imobilismului doctrinar, fie cel de sorginte 

oficială al istoriografiei române, fie că era vorba de istoriografia sovietică moldovenească. Însă, 

375 

ANRM, F. 297, inv. 1, d., f. 10 (78 file). 

376 

Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti, sec. XIX – înc. sec. XX, Chişinău. Ştiinţa, 1992, p. 194; Vezi la compartimentul 

„Revista Contemporanul” (1881-189), cap VI. 

377 

Maria Hasnaş, Ziarul „Basarabia ” – Câteva file de arhivă, în Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, vol. 1, Chişinău, 

1992, p. 205– 207. 

378 


379 

Ibidem, p. 205; vezi Presa muncitorească şi socialistă din Româna, v. I., Bucureşti, 1964, p. 46. 

– 75 –

Maria Danilov 

disputa critică nu mai putea fi invocată doar unor interpretări eronate din trecut, lipsite de temei 

istoric. Altceva se cerea evocat dintr-o perspectivă istorică a faptului împlinit. Pentru că falsurile 

în istorie, de cele mai multe ori, s-au altoit pe necunoaşterea şi/sau neştiinţa noastră, pe erori şi 

tăinuiri sigilate sub lacătele ruginite ale unor regimuri efemere. În sfârşit trebuie să subliniem că, 

o bună parte din sursele luate în dezbatere, referitor la apariţia ziarului Basarabia, în 1879, la Iaşi, 

au fost publicate de către cercetătorul Gheorghe Negru, în 2008. O parte doar, din documentarul 

depozitat în arhivele secrete ale ohrancei ţariste din Chişinău (scrisoarea lui D. Kazarinov, agentul 

diplomatic al Rusiei în România, adresată lui Nicolaj Karlovici Ghiers (1820-1895), şeful departamentului 

Asiatic a Ministerului Afacerilor Externe, la Petersburg) 380 şi care acoperă, de altfel, 

partea cea mai valoroasă a colecţiei 381 . 

Câteva precizări. Scopul nostru este de a aduce în discuţie informaţiile asupra colecţiei integrale 

de documente referitoare la ziarul Basarabia (1879), oferind astfel o reinterpretare asupra 

surselor depozitate în arhivele din Chişinău, dintr-o altă perspectivă istorică: o analiză de context, 

de mecanism social-politic, de mentalitate. Vom urmări, prioritar, câteva obiective: 

• stabilirea unor particularităţi specifice mentalităţii funcţionarului imperial, aflat în serviciu 

comandat peste frontierele Imperiului Rus şi menit să vegheze liniştea şi statornicia puterii 

autocrate; 

• în ce măsura funcţionarul imperial încearcă să sesizeze comportamentul unor anumite 

categorii sociale din societatea românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, să 

pătrundă în esenţa unor doctrine sociale venite din „apusul latin”. 

Sarcinile serviciilor secrete din cadrul Direcţiei Guberniale ale ohranei ţariste nu se limitau 

doar la supravegherea persoanelor „suspecte” care emigrau din imperiu. Acestor categorii de 

funcţionari imperiali le revenea o sarcină mult mai dificilă: să colecteze şi să difuzeze informaţii 

sigure către serviciul diplomatic al Imperiului Rus, menite să asigure un control drastic asupra 

vieţii social-politice din România. 

Ştefan Ciobanu, sublinia, între altele că „popoarele reacţionau cum puteau împotriva opresiunilor 

ţariste […]. Emigrările în masă în America şi în ţările apusene ale popoarelor din Rusia şi 

crearea de cercuri naţionale în străinătate, de focare naţionale, ostile Rusiei, duceau la întărirea 

ideii marii nedreptăţi faţă de neruşi […]. Toate popoarele în numele celor mai sfinte interese 

ale lor, au fost nevoite să-şi creeze „piemonţii” săi peste hotarele Rusiei. Flacăra sufletească 

a Poloniei ardea în Cracovia austriacă. Ucrainenii trăiau prin Lembergul lor. Letonienii îşi tipăreau 

cărţile şi îşi puneau piatră fundamentală a renaşterii naţionale în Prusia de Est. Finlandezii 

îşi aveau focarele lor în Suedia […]” 382 . În această ordine de idei poate fi explicată şi emigrarea 

basarabenilor. Problema basarabenilor stabiliţi în dreapta Prutului însă, pe parcursul secolului al 

XIX-lea, este mult mai largă şi depăşeşte evident cadrul tematic de abordare în demersul nostru, 

care urmăreşte alte obiective. 

În contextul evenimentului editorial de la Iaşi, ar trebui, să reţinem, alte două momente 

semnificative, greu de neglijat. Mai întâi, este vorba de fenomenul unui impact direct asupra 

vieţii social-politice din România în legătura cu evenimentele petrecute în războiul din 1877- 

1878. Temerile imperialilor pentru securitatea frontierei de vest erau întemeiate. Şeful jandarmeriei 

guberniale din Basarabia raporta către guvernatorul general, în 1879, precum că „Odată 

cu întoarcerea armatelor noastre de după frontieră, revoluţionarii ruşi şi-au transferat activitatea 

din Elveţia în România, găsind acolo un teren fertil [sic!] de susţinere […], având şi participanţi 

printre muncitorii căilor ferate […]. Numărul acestora creşte impunător la hotarele noastre, de la 

380 

ANRM, F. 297, inv. 1, d. 10, f. 3-7, 23. 

381 

Gheorghe Negru, Presa de limbă română din Basarabia şi regatul României sub impactul cenzurii ţariste. Documente inedite 

din arhivele de la Moscova, Sankt Petersburg, Chişinău, Bucureşti, în Destin Românesc, Ediţie specială, Chişinău, 2008, p. 

164-169. 

382 

Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei, Editura Universitas, Chişinău, 1992, В. Станкевичь, Сульбы народов России, Берлин, 

1921, с. 5. 

– 76 –


Fălticeni la Tulcea, inclusiv în zona guberniei Basarabiei pe o întindere de 500 verste de-a lungul 

Dunării şi Prutului” 383 . 

Şi doi: evenimentului editorial de la Iaşi (ziarul Basarabia, 1879) a mai coincis cu consfătuirea 

secretă, aşa-numitul „congres al socialiştilor”, care a avut loc în octombrie 1879, la Iaşi, cu participarea 

activă a emigranţilor din imperiul Rus. Mulţi dintre participanţi erau basarabeni: Zamfir Rali- 

Arbore, Filip Codreanu, Axente Frunză, C. Ursu, Victor Crasiuk [Crăsescu] etc. Scopul acestei întruniri 

era crearea unei baze sociale solide de susţinere a cohortei de emigranţi din Imperiul Rus” 384 . 

Printre organizatorii acestei întruniri îl regăsim şi pe fondatorul ziarului Basarabia, dr. Russel. 

Cert este că spre sfârşitul anilor’80 ai sec. XIX, numărul basarabenilor animaţi de ideile narodnicismului 

şi/sau revoluţionarismului imperial, emigraţi în România, era impunător. Aceştia, după 

cum susţinea istoricul Al. Boldur „părăsesc Rusia pentru a se stabili în Vechiul Regat din cauza 

persecuţiilor pentru revoluţionarism sau din cauza dorinţei de acomodare politică şi socială la 

viaţă: Basarabeanu Ştefan (Crăsescu Victor), Dumtrescu (Bulat) Andrei Dicescul, Nicolae Ştefan 

Gobjilă […]. Trec în România uneori şi ruşi şi evrei din grupările socialiste, ca de exemplu: dr. Petru 

Alexandrov [Ivaniţki], Axelrod P., dr. Russel [Sudzilovski], C. Dobrogeanu Gherea [Mihail Caţ] 385 . 

Printre emigranţii basarabeni, care se regăsesc în sursele de arhivă din Chişinău – în legătură cu 

editarea la Iaşi a ziarului Basarabia (1879) – reţinem doar câteva nume: dr. Russel, Nicolae Zubku 

Codreanu, Ion Petrilă şi „supusul rus Moise Proscurovschi” 386 . 

Documentar. Ce cuprinde în fond documentarul de arhivă? 

Primele douăzeci şi trei de file din cuprinsul dosarului conţin materiale referitor la corespondenţa 

secretă dintre agentul diplomatic al Rusiei în România, D. Kazarinov şi Nicolaj Karlovici 

Ghiers 387 , şeful Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului de externe al Rusiei 388 (Sankt 

Petersburg), privitor la fondarea periodicului ieşean, ziarul Basarabia (1879). Adresa secretă a 

agentului imperial este însoţită de şase anexe (articole) cu diverse materiale selectate din paginile 

ziarului Basarabia, traduse în ruseşte 389 . În esenţă, această problemă în ansamblul ei, vizează 

direct evenimentul editorial de la Iaşi – apariţia ziarului Basarabia (1879). Cert este că discursul 

istoriografic actual depăşeşte cadrul unei abordări a evenimentului ziaristic propriu-zis. Publicaţia 

ieşeană nu mai poate fi receptată doar în contextul unei ediţii de orientare socialistă, îmbibată 

cu doctrine venite din „Rusia revoluţionară” şi susţinută de persoane venite tot de acolo, – dintre 

cele ce invadaseră peisajul politic românesc la acea vreme. Un astfel de demers istoriografic s-ar 

înscrie mai degrabă în poziţionarea unor idei preconcepute. Să amintim, în context, că primul 

număr al ziarului Basarabia a apărut în 28 septembrie 1879, la iniţiativa cercului socialist din Iaşi 

în frunte cu doctorul Russel. Redactor al ziarului a fost desemnat Ioan Nădejde. Publicaţia a avut 

o apariţie editorială efemeră, – doar pe parcursul a trei luni. În decembrie 1879 – la cel de al 15 

număr – ziarul a fost suprimat 390 . 

• Editarea unei gazete în limba română cu titlul de Basarabia – „cu orientări duşmănoase 

faţă de Rusia” 391 . 1879, decembrie 24, Nr. 929 [Chişinău]. Adresa secretă către Guvernatorul 

General al Novorosiei. 

383 

ANRM, F. 109, inv. 1, d. 377, f. 53-54; И. Г. Будак, Общественно-политическое движение в Бессарабии в пореформенный 

период, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1959, п. 208. 

384 

И. Г. Будак, Общественно-политическое движение в Бессарабии..., p. 195. 

385 

Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei…, p. 390; Teodor Porucic, Contribuţiuni nouă pentru istoria evoluţiei naţionalismului între 

Prut şi Nistru (din notiţele biografice ale d-lui Porucic), Viaţa Basarabiei, Anul VI, nr. 7-8, iulie-august 1937, p. 485. 

386 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 3, 5, 7. 

387 

Nicholaj Karlovici Ghiers (1820-1895); dragoman pe lângă consulatul Rus din Iaşi (1841) şeful serviciului consular din Principatul 

Moldovei (1851); director al Cancelariei de pe lângă Comisariatul Rus instituit în Principatele Moldovei şi Valahiei (1853-1856); 

consul general al Principatelor Moldova şi Valahia (1858-1862); şeful Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului Afacerilor 

Externe (1875-1882); Ministru al Afacerilor Interne (1882-1895). A fost căsătorit cu Olga Gheorghe Cantacuzino; luteran. 

388 

Funcţie deţinută între anii 1875-1882. 

389 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 8-22. 

390 

ANRM, F. 297, inv. 1, d. 10, f. 21; Istoria gândirii sociale şi filozofice din România, Bucureşti, 1964, p. 327; Presa muncitorească 

şi socialistă din România, vol. I., Bucureşti, 1964, p. 44 –56. 

391 

ANRM, F. 297, inv. 1, d. 10: „Дело Бессарабского Губернского Жандармского Управления по части наблюдательной 

с бумагами к сведения руководству, с письмо о газете „Bessarabia” издаваемое в Яссах. 6 декабря 1880 – 31 января 

1881” (78 стр.). 

– 77 –

Maria Danilov 

„La Iaşi, în România, în acest an si-a început activitatea o gazetă în limba română sub titlul 

de Basarabia, cu orientări duşmănoase faţă de Rusia. Pentru argumentarea spuselor mele, am 

onoarea de a Vă prezenta, Înălţimea Voastră, câteva numere de revistă cu indicarea materialelor, 

care mi-au atras în mod special atenţia şi programul revistei, inclusiv” 392 . 

• Două mari pericole ce ameninţă existenţa României. Nr. 1109 / cu 6 anexe [copie], Iaşi, 

23 noiembrie/ 5 decembrie 1879. Adresa secretă a agentului imperial a agentului diplomatic al 

Rusiei în România, D. Kazarinov către Nicolaj Karlovici. 

„Milostive Domn Nikolai Karlovici, 

Pe 28 noiembrie, la Iaşi, a apărut primul număr al revistei române Basarabia. Intrigat de acest 

titlu, mi-am dorit să i-au cunoştinţă de programul revistei, în scopul de a pricepe direcţia de 

perspectivă a acestui nou organ de publicitate. 

Am deosebita onoare, să Vi le prezint totodată, la discreţia Înălţimii Voastre, în traducere 

în ruseşte. Programul acestei reviste (lit. A), pune în evidenţă două mari pericole ce ameninţă 

existenţa României şi anume: 1) înlocuirea elementului românesc cu cel evreiesc 2) intrarea sub 

stăpânirea Rusiei, sau divizarea între Rusia şi Austria. Redacţia Basarabiei îi îndeamnă pe români 

să renunţe la speranţa de a fi susţinuţi de Europa latină şi să caute sprijin în ei înşine, în ţărănime 

şi în clasa muncitoare, declarând, totodată că şi-au propus scopul de a ridica nivelul clasei muncitoare 

româneşti. 

Redacţia a explicat, între altele, că denumirea de Basarabia a fost dată pentru că să nu dispară 

din inima română amintirea despre cea de a doua jumătate a Moldovei aflate sub jugul Rusiei. 

În plus, redactorii au declarat că nu fac parte din nici un partid. Doar numerele ulterioare ale 

Basarabiei au arătat clar, care interese anume ii sunt scumpe şi care măsuri le găseşte de cuviinţă 

pentru apărarea poporului român” 393 . 

• Propovăduirii celui mai extrem socialism. „Din cele trei articole apărute consecutiv în nr. 

9.10 şi 11 ale revistei Basarabia (Lit. C, D şi E) prezentate spre judecata Excelenţei Voastre, în 

versiunea tradusă în limbă rusă, rog, Excelenţă să sesizaţi, precum că redactorul acestei reviste, 

profesorul Nădejde de Liceul „Alexandru cel Bun, şi-a propus sarcina propovăduirii celui mai 

extrem socialism. 

Corespondenţa apărută în nr. 5 al revistei Basarabia (lit B), pe care o prezint în versiunea 

tradusă în limba rusă, mi-a oferit prilejul să fiu suspect, presupunând anumite relaţii ale redacţiei 

revistei cu partidul revoluţionar rus. Corespondenţa din Rusia, apărută în nr. 12 al Basarabiei 

din 11 noiembrie (Lit G), în care se anunţă despre fondarea din organul revoluţionar „Pământ şi 

Voie”, a două foi clandestine separate: „Voia Poporului”– organ terorist şi „Refacerea Neagră”, 

organ al propagandiştilor, m-au convins definitiv că presupunerile mele sunt întemeiate. 

La fel, numele editorului revistei Basarabia, este suficient de compromiţător, precum că 

redacţia acesteia nu este străină de relaţiile cu Partidul revoluţionar Rus şi, în egală măsură, cu 

socialiştii de altă naţionalitate” 394 . 

• Editorul revistei Basarabia şi şedinţă agitată a Senatului din 17 ianuarie 1879. „Încă nimeni 

n-a uitat în România acea şedinţă gălăgioasă a Senatului din17 ianuarie 1879, în cadrul căreia 

senatorul Grădişteanu a declarat, precum că la Argeş a decedat un cetăţean român care , înainte 

de moarte, şi-a exprimat dorinţa de a fi înmormântat fără ceremonia religioasă, însă clerul a 

încălcat acea ultimă dorinţă a răposatului, petrecându-l după tradiţia ritualului creştin. Faptul 

consemnat a servit drept motiv de învinuiri reciproce dintre Mitropolitul Moldovei Iosif şi preşedintele 

român al Consiliului de miniştri Ion Brătianu. Cel care a anunţat despre dorinţa răposatului, 

doctorul Russel, este editorul revistei Basarabia, iar cel care şi-a dorit să fie petrecut 

fără ritualul bisericesc, Nicolae Zubku Codreanu 395 , este originar din gubernia Basarabiei. Încă pe 

392 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 1; notă: documentul citat s-a păstrat doar în versiunea de ciornă. 

393 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 3. 

394 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 3 v. 

395 

Nicolae Zubku-Codreanu a decedat pe 31 decembrie, 1878. 

– 78 –


la 1874, Codreanu organizase la Chişinău un cerc al socialiştilor, care făcea propagandă printre 

tinerii studenţi. Pe la finele anului 1874, suspectat fiind pentru propaganda clandestină ale unor 

teorii periculoase, Codreanu a reuşit să se ascundă în România, unde a şi murit în decembrie 

1878. Răposatul, Codreanu, reuşise să obţină în Tutova, apoi la Argeş locul medicului de sector. 

După cum s-a stabilit ulterior, Codreanu a fost printre cei mai înverşunaţi activişti ai Partidului 

revoluţionar Rus. Exceptând volumul impresionant de literatură prohibită, Codreanu a mai reuşit 

să aducă în Rusia caractere şi utilaj tipografic. 

Doctorul Russel, din câte am reuşit să aflu, este supus americanilor, care practică medicină 

după stil american, căsătorit cu o poloneză, de curând stabilit la Iaşi” 396 . 

• Şeful Direcţiei de jandarmi din Ungheni solicită stoparea intrării ilegale a ziarului Basarabia 

în Rusia [Basarabia]. „Din cele adunate de mine şi avute la îndemână, se vede că, corespondenţele 

din Rusia sunt aduse în buzunare, clandestin, de către însuşi colaboratorii publicaţiei, care în 

acelaşi mod trec revista Basarabia în Rusia 

Aflând despre asta, am profitat de prima întâlnire cu şeful jandarmilor din Ungheni, dl Reihardt 

şi, i-am făcut cunoştinţă cu direcţia revistei „Basarabia”, l-am rugat să ia măsuri privind stoparea 

intrării ilegale în Rusia a periodicului socialist român. 

În urma apariţiei în nr. 5 al Basarabiei a corespondenţei din Basarabia, am găsit de cuviinţă 

să atrag atenţia prefectului districtului Iaşi, asupra acestei publicaţii periculoase şi l-am rugat să 

instituie măsuri drastice de control asupra lui Russel şi Nădejde, încât să deconspire legăturile 

acestora cu partidul Revoluţionar Rus 397 . 

Corespondenţa din Rusia, apărută în nr. 12 al Basarabiei din 11 noiembrie, precum şi demersul 

oficial al căpitanului Reihardt, privind informaţiile adunate despre fostul student al Universităţii 

din Novorosia Ion Petrilă, care fusese denunţat de un anonim, precum că a adus ilegal publicaţi 

prohibite şi dinamită, mi-au creat posibilitatea să mă adresez confidenţial prefectului districtului 

Iaşi, rugându-l, totodată, să adune cele mai exacte date despre modul de viaţa a lui Petrilă la 

Iaşi […]” 398 . 

• Prefectul districtului Iaşi [dl Papapolu] insistă pe lângă Guvernul Român privitor la interzicerea 

ziarului Basarabia. „ […] Printre altele, l-am rugat verbal pe dl prefect să insiste pe lângă 

Guvernul Român din centru privitor la interzicerea ziarului Basarabia. 

Atât nota mea referitoare la dl. Petrilă, cât şi demersul verbal privind interzicerea ziarului 

Basarabia, au fost comunicate Dlui Ministru al Afacerilor Externe, iar dl Kogâlniceanu l-a chemat 

în mod expres la Bucureşti pe dl prefect al poliţiei din Iaşi pentru convorbiri în această chestiune. 

Ieri, întors de la Bucureşti, dl Papapolu m-a asigurat că peste un timp revista Basarabia îşi va 

înceta apariţia [...]” 399 . 

• Orice aluzie nedorită la atentatul de lângă Moscova asupra Majestăţii Sale Împăratul 

[Alexandr al II-lea] va provoca o revoltă puternică în societatea rusă împotriva românilor. 

„Aflând despre fericita salvare a vieţii nepreţuite a Majestăţii Sale Împăratul, în urma oribilului 

atentat de lângă Moscova, am avut o întrevedere cu ambii prefecţi, şi i-am rugat, în cazul în care 

nu au o posibilitate să întrerupă apariţia revistei Basarabia, să i-a cele mai energice măsuri ca 

această publicaţie să se abţină de la comentarii în legătură cu cele întâmplate lângă Moscova, 

atenţionându-i precum că, orice aluzie nedorită la acea întâmplare va provoca o revoltă puternică 

în societatea rusă împotriva românilor, iar din partea mea un protest vehement” 400 . 

• Cât de multă încredere poţi avea în promisiunile autorităţilor române […]. „Domnii Negruzzi 

396 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 4. 

397 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 4-5. И. Г. Будак, Общественно-политическое движение…, p. 208. Transportarea clandestina 

spre Rusia a literaturii interzise de regimul opresiv al ohranei ţariste, în mare parte, se făcea prin gubernia Basarabiei, în 

special pe traseul Iaşi-Ungheni – Chişinău. O cale mai veche, încercată, era şi cea din sudul Basarabiei: Galaţi, Reni, Tighina, 

Chişinău. 

398 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 5. 

399 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 6. 

400 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 6. 

– 79 –

Maria Danilov 

şi Papapolo mi-au dat asigurări pozitive că demersul meu va fi satisfăcut, cunoscând însă, dintr-o 

experienţă proprie, cât de multă încredere poţi avea în promisiunile autorităţilor române, nu 

îndrăznesc să afirm hotărât cum va fi rezultatul, însă Vă voi aduce la cunoştinţă în timp util, prin 

telegraf, Excelenţei Voastre, despre cele ce vor urma. 

În acoperirea dovezilor mele de neîncredere în autorităţile române, eu îmi permit să atrag 

atenţia Domniei Voastre la următorul fapt: convingându-mă că la Iaşi locuieşte sub un nume 

străin supusul rus Moise Proscurovschi, învinuit de jafuri şi de banditism săvârşite în 1873 cu 

banda sa în gubernia Basarabiei, m-am adresat confidenţial dlui Pruncu, prefectul poliţiei din Iaşi, 

la invitaţia acestuia, cu rugămintea ca Proscurovschi să fie arestat şi expulzat administrativ în 

Rusia. Mituit fiind, din lăcomie, cu 100 de ruble [monede de aur]. Dl Pruncu a dat poruncă către 

comisarul poliţiei ca acesta să întocmească un proces verbal prin care se aduc mărturii, precum 

că Moise Proscurovschi, este originar din Austria care niciodată n-a fost în Rusia şi că mai mult de 

10 ani locuieşte în Iaşi. Spre norocul meu, fapta dlui Pruncu, a devenit cunoscută nu numai mie, 

ci şi prefectului de district şi procuraturii. Am profitat de întâlnirea avută cu procurorul general 

ale Curţii de Apel din Iaşi, dl Zamfirescu, înainte de plecarea acestuia la Bucureşti şi i-am declarat 

verbal, precum că consider situaţia mea în această chestiune foarte delicată, de aceea ar fi de 

dorit să prezint, totuşi, guvernului Român, sesizarea mea faţă de comportamentul dlui Pruncu şi 

acţiunile acestuia în ansamblu. Pentru că rămânerea acestuia în funcţie nu-mi asigură nici un fel 

de garanţii că interesele Consulatului Imperial vor fi protejate pe viitor. Totodată amintindu-i dlui 

Zamfirescu despre importanţa intereselor noastre comune, ca urmare a frontierelor comune. 

Astfel, am atins orgoliul autorităţilor române, reuşind ca Pruncul să fie scos din funcţie de prefect 

de poliţie din Iaşi, însă după ceva timp am citit în Monitorul oficial despre desemnarea lui Pruncu 

în funcţia de prefect al districtului” 401 . 

• Greutăţi în căutările partidului revoluţionar rus din Moldova. „Binevoiţi, Excelenţa Voastră, 

în asemenea circumstanţe să vedeţi cu câte greutăţi sunt nevoit să mă confrunt în căutările partidului 

revoluţionar rus din Moldova, cu atât mai mult că nu am posibilitatea să mă încredinţez 

întotdeauna chiar şi în agenţii mei care lucrează doar pentru bani şi nu din dorinţa de a stârpi 

răul. În asemenea condiţii eu îmi permiteam să aloc până acum doar o sumă neînsemnată pentru 

cheltuieli secrete din contul unor economii de excepţie folosind pentru întreţinerea agenţilor o 

parte din banii personali, pentru că nu am o altă posibilitate, decât să limitez unele prime de bani 

doar în acele cazuri, când am unele rezultate concrete. 

Cu profundă consideraţiune şi fidelitate, am onoarea, Preaînălţate Domn, – supus devotat, D. 

Kazarinov” 402 . 

Înainte, însă, de a încheia şirul documentelor citate, considerăm necesar să punctăm 

câteva explicaţii de rigoare. În totalitate, sursele citate sunt prinse în versiunea de „copii” sau 

„ciorne”, parţial ilizibile, executate de către funcţionarul Cancelariei guberniale a şefului Basarabiei 

şi îndreptate către Direcţia Gubernială de jandarmi, secţia de „supraveghere” (по части 

наблюдательной). 403 Textele prinse în versiunea originalului, erau, de regulă, expediate către 

instanţele superioare din Sankt Petersburg. Dintre sursele depozitate la Chişinău, în colecţia 

amintită deja, se regăsesc două documente – în versiunea de „ciorne” – care, de altfel, n-au atras 

atenţia celora, care, în diverse perioade au consultat dosarul. Este vorba de informaţii foarte 

preţioase, care mărturisesc cu certitudine despre intenţiile şi sarcinile strict „secrete” ale Direcţiei 

Guberniale de jandarmi din Basarabia. Primul document – un fragment de hârtie simplă, fără 

semnătură oficială – este arhivat chiar la începutul colecţiei şi a fost citat deja la capitolul „Ducumentar” 

(vezi mai sus). Amintim, doar, că sursa citată are datare sigură: 24 decembrie 1879 404 . 

401 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 6-7. 

402 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 7, 23. Gheorghe Negru, Presa de limbă română …, p. 164-169. 

403 

ANRM, F. 297, inv. 1, d. 10: „Дело Бессарабского Губернского Жандармского Управления по части наблюдательной с 

бумагами к сведения руководству […]”. 

404 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 2. 

– 80 –


Cel de al doilea document, este, de fapt un fragment din raportul final al organelor secrete din 

cadrul Direcţiei de jandarmi din Chişinău, către guvernatorul general din Odesa şi, care confirmă 

cu siguranţă, precum că ziarul ieşean Basarabia – datorită insistenţelor imperiale – îşi încetase 

apariţia: 

• Închiderea ziarului Basarabia. 1879, decembrie , Nr. 929 [Chişinău]. Adresa secretă către 

Guvernatorul General al Novorosiei. 

„Drept adaos la directivele mele din 23 decembrie 1879, nr. 929, am onoarea să Vă prezint 

ultimul număr apărut – nr. 15 – al ziarului Basarabia, şi să Vă raportez, precum că, acest organ de 

presă a fost interzis” 405 . 

Concluzii. Fără îndoială, abordarea subiectului ce vizează apariţia ziarului Basarabia (Iaşi, 

1879) în contextul valorificării surselor secrete din colecţiile arhivelor din Chişinău, presupune o 

perspectivă de altă deschidere. Informaţia istorică din cuprinsul materialelor selectate de către 

agentul D. Kazarinov este nespus de preţioasă sub varii aspecte. Scopul nostru, după cum s-a 

anunţat mai sus, a fost de a readuce în discuţie informaţiile documentare asupra colecţiei integrale 

de documente referitoare la ziarul Basarabia (1879), oferind astfel o reinterpretare asupra 

surselor depozitate în arhivele din Chişinău, dintr-o altă perspectivă istorică, adică o analiză de 

mentalitate, de context a mecanismului social-politic din epocă. Pentru că este important să 

decodificăm acele particularităţi specifice mentalităţii funcţionarului imperial, aflat în serviciu 

comandat peste frontierele Imperiului Rus şi menit să vegheze liniştea şi statornicia puterii autocrate. 

La fel este important să cunoaştem în ce măsură funcţionarul imperial încerca să sesizeze 

comportamentul unor anumite categorii sociale din societatea românească din a doua jumătate 

a secolului al XIX-lea, să pătrundă în esenţa unor doctrine sociale venite din „apusul latin”. Două 

motive, însă, sunt de invocat în această privinţă: 

• Mai întâi subliniem faptul, că decodificarea surselor secrete din anonimatul dosit al arhivelor 

va contribui esenţial la repunerea acestora în circuitul ştiinţific de valori. 

• Şi nu în ultimul rând, valorificarea acestei importante colecţii de documente, ne va apropia 

mult de înţelegerea fenomenului românesc din a doua jumătate a sec. XIX, receptat din 

perspectiva intereselor imperiale. 

405 

ANRM, F. 297, inv.1, d. 10, f. 21. 

– 81 –

Maria Danilov 

C a p i t o l u l IV 

PRESĂ ŞI CENZURĂ ÎN BASARABIA LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI al XX-lea 

Tabloul presei basarabene la începutul secolului XX este marcat de contextul evenimentelor 

istorice ce s-au produs în imperiul ţarist. În urma schimbărilor social-politice intervenite după 

revoluţia burgheză din anii 1905-1907, presa oficială îşi pierde monopolul asupra pieţei mediatice 

din tot cuprinsul vastului imperiu, inclusiv şi în gubernia Basarabiei. 


observăm că datele de arhivă privind aplicarea restricţiilor de cenzură asupra presei oficiale din 

provincie se întâlnesc rar de tot. Or, presa oficială este mai puţin afectată de instituţiile cenzurii 

ţariste. Îşi continuă apariţia presa oficială de orientare imperială aşa-zisa „presă monarhistă”. 

Presa de orientare general-democratică şi/sau liberală este cea mai numeroasă la începutul secolului 

al XX-lea. Informaţiile documentare asupra acestui gen de presă anume sunt atestate în arhivele 

locale, mai cu seamă, după proclamarea Înaltului Manifest din 17 octombrie 1905. Începând 

cu anul 1906 putem vorbi şi de apariţia presei în limba română. Cea mai abundentă informaţie 

documentară referitor la presa scrisă (în arhivele locale) este stocată între anii 1911-1913 406 . 

La începutul secolului al XX-lea s-a înregistrat o lărgire considerabilă a spaţiului geografic al 

presei basarabene: atât ziare, cât şi reviste încep să apară în centrele de judeţ – la Bălţi, Tighina, 

Orhei, Akkerman, Bolgrad, Ismail. După unele statistici preventive pe anii 1900-1916 în total 

apăreau 254 ediţii (136 ziare, 78 reviste, anuare, suplimente literare, calendare etc.) 407 . Administraţia 

gubernială, în 1913, a întreprins un şir de măsuri de precauţie în scopul respectării restricţiilor 

de cenzură. Guvernatorul din Basarabia, M. Ghilhen (1913-1914), spre exemplu, într-un 

raport adresat către Direcţia Principală pentru Problemele presei (nr. 45771, din 31 decembrie) 

atrăgea atenţia organelor de resort: „Ţinând cont de indicii în creştere ai periodicilor, considerăm 

necesar să fie întărită supravegherea asupra presei periodice, a librăriilor, a bibliotecilor publice, 

sălilor de lectură etc., în oraşele Chişinău, Ismail, Akkerman, Bender şi Bălţi – ca mari centre culturale, 

dintre care: Ismail – oraş de frontieră cu România, Akkerman – se află în imediata apropiere 

a oraşului Odesa, de aceea nu este liber de influenţa presei odesite şi, în sfârşit – Bălţi şi Bender 

care sunt centre importante de dislocare a armatei” 408 . Vom urmări în special câteva obiective: 

• evidenţierea condiţiilor specifice de aplicare a legislaţiei imperiale privitor la cenzura presei 

în Basarabia în baza Manifestului din 17 octombrie 1905; 

• sistematizarea datelor istorice asupra titlurilor de ziare apărute în Basarabia la începutul 

secolului XX; 

• reconstituirea informaţiei istorice asupra cercetărilor întreprinse în problema apariţiei 

primului ziar în limba română (Basarabia, 1906-1907) în contextul cenzurii ţariste; 

• identificarea surselor documentare în vederea stabilirii volumului de informaţii privitor la 

cenzura presei din Basarabia la începutul secolului XX. 

406 

ANRM, F. 2, inv. 1. d. 9126; 9167; 9163; 9164, 9277. 

407 

ANRM, F. 2, inv.1, dosar 9341, f. 17-160; Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати Бессарабии. 1854-1916, 

Кишинев, 1989, с. 30. 

408 

ANRM, F. 2, inv.1, dosar 9341, f. 16. 

– 82 –


1. Primul ziar de limbă română – izbânda a unei generaţii de jertfă (1906-1907) 

Câteva precizări. Faptul că la începutul secolului XX, presa de limbă română a înregistrat un 

avânt spectaculos este de o importanţă istorică deosebită şi a creat o imagine vizionară asupra 

presei basarabene în ansamblu. Şi dacă până nu demult în istoriografia tradiţională, începutul 

presei româneşti basarabene (înc. sec. XX) era văzut doar în contextul evenimentelor din interiorul 

Rusiei (războiul cu Japonia şi revoluţia rusă de la 1905), mai exact, ca o urmare a acestora 409 . 

Apoi, datorită faptului că cercetătorii în domeniu au reuşit să recupereze noi dovezi depozitate în 

arhivele secrete ruseşti, putem interveni cu unele reconsiderări asupra procesului istoric basarabean 

ce ţine de domeniul istoriei presei de limbă română la începutul secolului XX. 410 

S-a dovedit că ziarul Basarabia (1906-1907), are o preistorie mai veche, decât raportată doar 

la evenimentele anului 1905. Surse inedite (din arhivele ruseşti: Fondul Direcţiei Centrale pentru 

Problemele Presei), stau dovadă că în 30 mai 1903 „Nicolae Safir, locuitor al Chişinăului, inspector 

la Direcţia de accize din Basarabia, de confesiune evanghelico-luterană, 25 de ani”, adresează 

ministrului Afacerilor Interne din Sankt Petersburg mai multe demersuri (mai-noiembrie, 1903), 

în care solicita permisiunea de a publica în limba rusă şi „moldovenească”, ziarul Basarabia. 411 

Este important să reţinem că, atunci când editorul insistă către instanţele de cenzură să obţină 

şi permisiunea de editare a versiunii în limba română a ziarului (demersul din 2 iunie 1903), – a 

adăugat: „gazeta Basarabia în limba moldovenească se va tipări cu caractere ruseşti şi va ieşi 

sub redacţia unui cunoscător excelent al limbii moldoveneşti […] de confesiune creştină, care va 

fi prezentat pentru confirmare în funcţie după obţinerea permisiunii de publicare a ziarului.” 412 

Acest excelent cunoscător al limbii moldoveneşti nu era un altul, decât viitorul redactor al Basarabiei 

din 1906 – avocatul Emanuil Gavriliţă. Acest moment, credem, nu este defel întâmplător. 

Faptul că s-a intervenit printr-o persoană „neutră” să se obţină aprobarea cenzurii este, după 

cum s-a menţionat mai sus, o practică cunoscută în imperiu, în scopul evitării obstacolelor de 

cenzură (acest moment poate fi urmărit şi în cazul ziarului Românul de la 1846). Deşi, la o distanţă 

de aproape şase decenii istoria se repetă. Mesajul refuzului categoric al instanţelor de resort, în 

vederea editării unei publicaţii de limbă română în Basarabia este aproape identic cu cel de altă 

dată. Iată care este opinia guvernatorului ad-interim al Basarabiei, cneazul Urusov (expusă către 

şeful Direcţiei centrale pentru problemele presei, Adikolvski, în 5 noiembrie 1903): „Deşi majoritatea 

populaţiei de aici cunoaşte şi vorbeşte această limbă, cercul celor care ştiu a ceti moldoveneşte 

este foarte limitat” 413 . 

Ziarul Basarabia a avut şansa să apară doar începând cu luna mai, 1906, avându-l în calitate 

de redactor, dar şi de editor, pe acelaş Emanuil Gavriliţă. A fost cea mai combatantă publicaţie 

a provinciei, ceea ce a surprins din start administraţia provinciei. Aceasta s-a datorat, în bună 

parte, nucleului redacţional care a promovat permanent ideea românească cu-n spirit de îndrăzneală, 

de sfidare a cenzurii ţariste, demne de toată admiraţia 414 . Dintr-un document – o listă a 

principalelor procese intentate gazetei „Basarabia”– s-a constatat că colegiul de redacţie a fost 

învinuit de săvârşirea unor infracţiuni penale şi dat în judecată de 16 ori 415 . 

409 

Ion Varta, Presa românească la începuturile sale, Destin românesc, nr. 4, Bucureşti-Chişinău, 1994, p. 19-31. 

410 

Gheorghe Negru, Ziarul „Basarabia” (1906-1907): informaţii inedite, Destin Românesc, nr. 3, 2001, p. 63-76. Cercetătorul Gh. 

Negru pune în circuitul ştiinţific documente noi depistate în fondul Departamentului pentru cenzură a Arhivei de Stat a Rusiei 

din Sankt Petersburg, şi care sunt o dovadă că iniţiativa de a obţine aprobarea cenzurii în editarea ziarului Basarabia a existat 

încă din 1903. 

411 

Gheorghe Negru, Ziarul „Basarabia”…, p. 63. 

412 

Ibidem, p. 64.. 

413 

Ibidem, p. 66-67; în 25 noiembrie 1903, Direcţia centrală pentru problemele presei îl anunţa pe N. Şafir că decizia ministrului 

de interne este definitivă. Conform art. 117 şi 122 ale Statutului pentru cenzură şi presă (codul de legi, vol. XIV, ed. 1890), se 

interzice publicarea ziarului „Basarabia”. 

414 

Colectivul redacţional al ziarului Basarabia număra circa 40 persoane, printre aceştia îi amintim pe Ion Pelivan, Pan Halippa, 

Ion Inculeţ şi fratele său Teodor, Tudose Roman, Alexe Mateevici, Nicolae Popovschi, Gr. Constantinescu ş.a. 

415 


– 83 –

Maria Danilov 

*** 

Despre ziarul lui Manolache Gavriliţă. Probleme şi interpretări. În abordarea problemelor 

legate de apariţia primului ziar în limba română – Basarabia (1906-1907) – putem distinge, cel 

puţin, trei surse de documentare: 1) colecţia de documente din arhivele locale (foarte scunde, 

de altfel) 416 . O bună parte din documentarul acestor colecţii, în anii din urmă a fost valorificat şi 

publicat în diverse culegeri de materiale şi studii ce ţin de istoricul presei basarabene 417 . 2) Colecţia 

de documente şi periodice din arhivele Federaţiei Ruse, unde alături de importante surse şi mărturii 

privitor la cenzura presei se păstrează şi colecţia integrală a ziarului Basarabia (1906-1907). Este 

vorba de un material impresionant, parţial valorificat de cercetătorii Gheorghe Negru 418 şi Ion 

Varta 419 . 3) Colecţia de ziare şi reviste din România, dintre care ar trebui să reţinem colecţia de 

periodice din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, în special cele ce reflectă ecoul Basarabiei 

în presa din România 420 . Este important să evidenţiem acest fapt nu doar pentru a consemna 

fenomenul în sine, ci pentru a lămuri unele aspecte dificile cu care se confruntă, de fiecare dată, 

cel care se apropie de cercetarea acestui incitant subiect al presei basarabene din perioada ţaristă. 

Ceea ce ar trebui să reţinem, din capul locului, este un fapt de fel măgulitor: în colecţiile de patrimoniu 

din Republica Moldova, actualmente, se deţin puţine surse autentice în baza cărora poate 

fi reconstituit istoricul primului ziar de limbă română apărut la Chişinău în 24 mai 1906. Puţinătatea 

surselor locale este de-a dreptul derutantă. Să mai amintim în context că, în anii din urmă, a 

fost identificat doar un singur exemplar din ziarul Basarabia (din cele 79 de numere: 24 mai,1906 

– 11 martie, 1907) – nr. 40 din 11 octombrie 1906 421 . O situaţie similară, în contextul problemei 

abordate (puţinătatea surselor) s-a constatat şi pentru colecţiile din România. Spre exemplu, în 

patrimoniul Bibliotecii Academiei Române se păstrează, la fel, un singur exemplar din Basarabia 

„lui Manolache Gavriliţă” – nr. 79, din 11 martie 1907 (ultimul număr) 422 . 

La cele enunţate mai sus putem adăuga că, cercetarea propriu-zisă asupra subiectului luat 

în dezbatere poate fi delimitată în câteva etape distincte: în prima etapă, în interbelic, colecţia 

ziarului Basarabia (toate – 79 apărute) – integral sau parţial a fost valorificată de Ştefan Ciobanu, 

Pan Halippa, Th. Inculeţ, Liviu Marian, Al. Boldur şi Paul Vataman 423 . 

416 

ANRM (Fondul Guvernatorului civil al Basarabiei; Fondul Direcţiei Guberniale de Jandarmi); 

417 

Dumitru Coval, Gazeta „Basarabia” (1906-1907) în contextul evenimentelor primei revoluţii ruse, în Din istoria jurnalisticii 

româneşti. Sec. XIX – începutul sec. XX, Ştiinţa, Chişinău, 1992, p. 251-273; Elena Ploşniţa, Aspecte privind dezvoltarea presei de 

limbă română în Basarabia, în Anuar, Chişinău, 1995, p. 239-245; Pavel Balmuş, Stere Constantin: reconstituiri, reconsiderări. 

Animator şi susţinător al ziarului „Basarabia” (1906-1907), în „Basarabia”, nr. 3-6, Chişinău, 1999, p. 59-66; Dinu Poştarencu. 

Emanuil Gavriliţă: 90 de ani de la moarte. (Contribuţii biografice), în Destin Românesc, [An VII, nr. 25], nr. 1, Bucureşti-Chişinău, 

2000, p. 49-54; Claudia Slutu-Grama, Sergiu V.Cujbă– redactor la ziarul românesc ”Basarabia”, în Destin Românesc, Bucureşti- 

Chişinău, 2002, [An IX], nr. 1, p. 74; Silvia Grossu, Presa din Basarabia în contextul sociocultural al anilor 1906-1944, Tehnica- 

Info, Chişinău, 2003, p. 12-14; Maria Danilov, Presă şi cenzură în Basarabia (sec. XIX – înc. sec. XX), Jurnalism & comunicare, 

Anul II, nr. 2, Bucureşti, 2003, p. 116-120; Presa scrie istoria. Primul Simpozion Naţional de Jurnalism. 11-12 mai 2006 [Volum 

coordonat de Maria Danilov şi Constantin Manolache], Editura Libertas, Chişinău –Ploieşti, 2008, 184 p. 

418 

Arhiva Istorică de Stat a Rusiei (Sankt Petersburg), Fond 776, inv. 16, partea 1, d. 380; Gheorghe Negru, Presa de limbă 

română din Basarabia şi Regatul României sub impactul cenzurii ţariste. Documente din arhivele de la Moscova, Sankt Petersburg, 

Chişinău, Bucureşti, în Destin Românesc, Ediţie specială, Chişinău, 2008, 362 p.; Idem: Ziarul „Basarabia” (1906-1907): 

informaţii inedite, în Destin Românesc, 2001, nr. 3, Bucureşti-Chişinău, p. 63-76. 

419 

Ion Varta, Presa românească la începuturile sale, în Destin Românesc, 1994, nr. 4, Bucureşti-Chişinău, p. 19-31; Ion Varta, 

Unele deziderate ale mişcării naţionale a românilor basarabeni la mijloc de an 1906, în Destin Românesc, nr. 1 Bucureşti- 

Chişinău, 1995, p. 48-60. 

420 

Aurelia Lăpuşan, Basarabia în conştiinţa Dobrogei. Mărturii din presa vremii, în Presa scrie istoria. Primul Simpozion naţional 

de Jurnalism. 11-12 mai 2006, Editura Libertas, Chişinău –Plioeşti, 2008, p. 84-102. 

421 

Maria Danilov, Presa românească în colecţii de patrimoniu (cu o prezentare specială a nr. 40 (1906) a ziarului Basarabia), în 

Presa scrie istoria. Primul Simpozion naţional de Jurnalism. 11-12 mai 2006, Editura Libertas, Chişinău-Plioeşti, 2008, p. 63-83. 

422 

Ioan Lacustă, „Basarabia” numărul neştiut, Magazin Istoric, Aprilie, Bucureşti, 2007, p. 55-58. 

423 

Paul Vataman, Figuri sorocene, Ştiinţa, Chişinău, 1993, p. 19-35; Ştefan Ciobanu. Din istoria mişcării naţionale în Basarabia, 

Viaţa Basarabiei, nr. 1, 1933, p. 3-13; Liviu Marian, Începuturile publicisticii româneşti, Viaţa Basarabiei, nr. 2, 1932, p. 43-47; 

Th. Inculeţ, Ion Pelivan şi ziarul „Basarabia”, Viaţa Basarabiei, anul II, 1936, nr. 7-8, p. 500-504; Pan Halippa, Publicistică. 

Colecţia Testament, Muzeum, Chişinău, 2001, p. 20, 47-48, 61-65; Pan Halippa, Un cuvânt înainte, Viaţa Basarabiei, nr. 1-2. 

1937, p. 3-7. 

– 84 –


Liviu Marian, în 1932, susţinea „că unicul studiu privitor la publicaţiile periodice basarabene 

era compartimentul presei din lucrarea lui Ştefan Ciobanu apărută la 1923 424 . Prima încercare 

însă nu era completă. Şi asta din motivul că surse sunt foarte puţine. Academia Română posedă 

prea puţine periodice româneşti şi acestea de dată recentă” 425 . Care sunt cauzele unei asemenea 

situaţii? Putem presupune doar, că o bună parte din colecţiile publicaţiilor apărute în Basarabia 

la începutul secolului XX (de până la anul 1918), au fost distruse în perioada ţaristă a regimului, 

în special pe valul evenimentelor de război (1914-1918). O altă parte, însă, a fost confiscată de 

cenzură. Şi, din puţinul ce mai rămase „pe mâini”, în interbelic – din colecţiile ziarelor basarabene 

– se păstrau în colecţii particulare. Cei care au scris despre apariţia primului ziar în limba 

română din perioada ţaristă a Basarabiei au avut la îndemână, în primul rând, colecţia de ziare. 

De aceea, credem, au interpretat în baza materialelor publicate în presă, fără a mai apela la alte 

documente. Să mai adăugăm că, o bună parte din materialele publicate în interbelicul românesc 

au fost scrise de participanţii nemijlociţi ai evenimentului (ne referim, mai întâi, la fondarea şi 

activitatea propriu-zisă a ziarului Basarabia): memoriile lui Pan Halippa, Th. Inculeţ, Ioan Pelivan, 

Nicolae Popovschi ş.a. 

În cea de a doua etapă – perioada sovietică – s-a scris puţin. Explicaţiile sunt la suprafaţă. Şi 

totuşi, problema ziarului Basarabia, abordată dintr-o perspectivă anume a fost posibilă chiar. 

Astfel se face, că despre apariţia ziarului Basarabia au scris Dumitru Coval, Sava Pânzaru şi Boris 

Trubeţkoj. Cea din urmă etapă – a treia – începe cu anul de graţie 1989. Tăcerea arhivelor de altădată 

a fost spartă de Tatiana Spătaru. Cercetătoarea se înscrie printre primii care au valorificat 

arhivele moscovite unde se păstrează aproape integral toată colecţia ziarului Basarabia 426 . Apoi 

au urmat şi alţii: Ion Varta, Gheorghe Negru, Tatiana Varta, Dinu Poştarencu. . 

*** 

Ştefan Ciobanu şi sursele cele dintâi. Dintre studiile temeinice – după volum – privitor la 

destinul primului ziar în limba română, se evidenţiază publicaţiile lui Ştefan Ciobanu apărute 

în revista Viaţa Basarabiei (în două numere consecutiv) 427 . Ştefan Ciobanu este printre puţinii 

cercetători din interbelic, care a cercetat temeinic şi a pus în valoare presa basarabeană dintr-o 

perspectivă academică. În 1929 a dat Basarabiei un impresionant volum de „studii şi documente” 

privitor la evenimentul Unirii, în care aproape 70 la sută din documentele publicate au fost 

preluate din publicistica vremii 428 . Şi asta nu numai pentru că acest gen de surse era pe atunci 

dintre cele mai accesibile (se vede, că multe colecţii de ziare le avea la îndemână), însă şi pentru 

faptul că o bună parte dintre acele surse documentare ce reflectau nemijlocit evenimentul, încă 

nu erau adunate şi/sau predate în arhivele statului, risipite fiind în „diferite mâini”. În lipsa altor 

studii în domeniu (încă nu exista la acea vreme un studiu sintetic asupra mişcării de emancipare 

naţională în Basarabia, cum, de altfel, nici azi nu-l avem), a căutat de fiecare dată să scoată în 

evidenţă, să surprindă de fapt, tot ce ar fi putut închega o imagine adevărată a Basarabiei, o 

istorie necercetată încă. Spre exemplu, atunci când făcea referinţă la starea agravantă a limbii 

române din Basarabia „sub ruşi”, – va cita din Constantin Stamati (1898): „Poate că limba din 

scrierile noastre române va face asupra cercurilor literare o stranie impresie […]. N-am putut 

scrie altmintrelea. Limbă română rustică, precum o vorbeşte poporul nostru din Basarabia, a fost 

singurul izvor din care m-am adăpat. N-am în patria mea nici un institut naţional, nici o şcoală 

424 

Ştefan Ciobanu. Din istoria mişcării naţionale în Basarabia [II], Viaţa Basarabiei, anul II, 1933, nr. 1-2, p. 3-13; autorul nu indică 

paginile referitor la materialele preluate din revistele interbelice. 

425 

Liviu Marian, Începuturile publicisticii româneşti, Viaţa Basarabiei, nr. 2, Chişinău, 1932, p. 43. 

426 

Tatiana Spătaru, Ora amintirilor durute, Nistru, nr. 8, 1989, p. 127-134. 

427 

Ştefan Ciobanu, op. cit. (Ziarul Basarabia), [I], Viaţa Basarabiei, nr. 1, 1933, p. 3-13. 

428 

Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu de documente cu privire la mişcarea naţională din Basarabia, Cartea Românească, 

Bucureşti, 1929, p.1-70. 

– 85 –

Maria Danilov 

poporală măcar: am fost şi sunt o insulă solitară în oceanul imens al slavismului. Mai mult nu 

zic” 429 . Însă de cele mai multe ori, pentru a găsi o explicaţie a manifestărilor de conştiinţă naţională 

şi/sau de continuitate a acesteia în spaţiul dintre Prut şi Nistru, a apelat la publicistica vremii, 

la presa scrisă ca formă de manifestare a acestei conştiinţe. 

Dar mai întâi. Până a ajunge, însă, la Basarabia lui Manolache Gavriliţă, Ştefan Ciobanu întreprinde 

un scurt istoric asupra presei naţionale din Basarabia: va consemna neapărat fenomenul 

ziaristic a anilor 1846-1848, în vederea întemeierii ziarului Românul; va aminti despre încercările 

lui Gheorghe Gore de a întemeia o publicaţie naţională (1873) 430 , dar şi despre efortul 

clerului basarabean în vederea fondării primei reviste bisericeşti Buletinul Eparhiei Chişinăului 

(Кишиневские Епархиальные Ведомости), ediţie bilingvă, ruso-română între anii1867-1871 431 . 

De asemenea, Ştefan Ciobanu va întreprinde o prezentare succintă a presei de limbă română 

din cele trei judeţe alipite (în urma războiului Crimeii) la Principatului Moldovei (1858-1876) 432 . 

Contextul imperial a fost defavorabil Basarabiei, pentru că „în ultimele trei decenii ale veacului 

al XIX-lea politica rusească se caracterizează printr-un reacţionarism înverşunat şi printr-o opresiune 

a popoarelor subjugate. Răscoala a doua a polonezilor din anul 1863 a dus la o schimbare 

destul de bruscă a regimului faţă de minorităţile din Rusia”. Apoi „Unirea Principatelor şi războiul 

ruso-turc din 1877-1878 , când pentru prima dată, pe cale diplomatică este abordată problema 

Basarabiei, îi face pe imperiali să-şi schimbe imediat strategiile: este închisă Tipografia Eparhială, 

este scoasă limba română din şcoli”, constată Ştefan Ciobanu 433 . 

Anul 1905 şi mişcarea naţională în Basarabia. Evenimentele anului 1905 au avut, fără îndoială, 

un ecou în Basarabia. În contextul evenimentului se înscriu şi activităţile tinerii basarabeni 

de la Dorpat care „făceau revoluţie”, adică cereau fel de fel de revindicări cu caracter politic, 

economic şi cultural. Revindecările acestora se concentrau în jurul conceptului despre „pământ 

şi voie”,– lozincă moştenită de la poporaniştii ruşi de pe la 1870 434 . Or, anul 1905 a fost precedat 

de o mişcare a generaţiei mai vechi, dar şi „a tinerilor naţionalişti din Basarabia care se grupează 

într-un cerc naţional-moldovenesc, în frunte cu Ion Pelivan” 435 . Această primă etapa de luptă se 

va încheia de curând – pe la 1899 – „prin întemniţarea şi exilul câtorva fruntaşi ai mişcării” 436 . 

Universitatea din Dorpat se va închide, iar studenţii basarabeni vor veni la Chişinău. Din acest 

moment, poate fi delimitată o nouă etapă în lupta pentru emancipare naţională. Acea grupare 

a tinerilor (P. Halippa, P. Grosu, N. Bivol, F. Platon ş.a.), intenţiona sa scoată „pentru adâncirea 

revoluţiei” un ziar moldovenesc „Deşteptarea”, care, însă nu le-a reuşit 437 . Nu se cunosc care au 

fost cauzele nereuşitei gazetăreşti ale tinerilor. Or, Ştefan Ciobanu nu stăruie să pătrundă în alte 

amănunte. Însă, demn de reţinut, că, o asemenea iniţiativă cu adevărat a existat. În urma unor 

cercetări recente, întreprinse de istoricul Gheorghe Negru, în arhivele din Sankt Petersburg, s-a 

demonstrat că programul unui cotidian „în limba moldovenească intitulat „Deşteptarea” a fost 

aprobat de cenzură în 24 octombrie 1906, iar certificatul de redactor-editor a fost eliberat lui Ivan 

Petrilo, consilier de stat 438 . 

O altă grupare a boierilor moldoveni în frunte cu P. Dicescu, P. Gore şi D-r Glavce, formează 

un „partid moldovenesc”, care urmăreşte scopuri pur naţionale (fără zguduiri) 439 . În momentul în 

care se întoarce din exil I. Pelivan, s-a creat cea de a treia grupare a basarabenilor. Acesta a reuşit 

429 

Ştefan Ciobanu. Din istoria mişcării naţionale în Basarabia [I]..., p. 5. 

430 

Ştefan Ciobanu, la fel ca şi mulţi alţi cercetători din perioada interbelică considera greşit ca, intenţiile lui Gheorghe Gore de a 

întemeia o publicaţie basarabeană s-au manifestat în 1863 (corect – 1873); vezi ANICB, Fond Paul Gore, d. 9, f. 68. 

431 

Ibidem, p. 4. 

432 

Ibidem, p. 4; Liviu Marian, Începuturile publicisticii româneşti..., p. 43 

433 

Ibidem, p. 5. 

434 

Ibidem, p. 6. 

435 

Ibidem, p. 5. 

436 

Ibidem, p. 5 (cazul lui I. Pelivan). 

437 

Ibidem, p. 6. 

438 

Gheorghe Negru, Presa de limbă română din Basarabia şi Regatul României sub impactul cenzurii ţariste..., p. 188-191. 

439 

Ibidem, p. 6 

– 86 –


să adune în jurul său pe E. Gavriliţă, N. Adronovici, V. Hartia, N. Popovschi, N. Florov ş.a., în scopul 

creării unui partid naţional-democrat (unii „nu cunoşteau deloc limba moldovenească”) 440 . În 

mare parte, vom observa că toate acele trei grupări basarabene reprezentau în fond o platformă 

socială destul de moderată, care încearcă să împace reformele sociale cu principiile naţionale. La 

rândul său, Ştefan Ciobanu intervine cu aprecieri contradictorii: iniţial afirmă precum „ca toate 

acele trei grupări erau destul de îndepărtate ca ideologie”, ca mai apoi să susţină prompt: „toate 

aceste trei grupări urmăreau cam aceleaşi scopuri” 441 . În contextul subiectului luat în dezbatere, 

mult mai important pentru noi este să observăm şi altceva: cum putem noi explica faptul că 

boierul/ nobilul Emanuil Gavriliţă s-a pomenit în această mişcare socială împreună cu alte categorii 

sociale, mult mai radicale decât cea a boierilor moderaţi (M. Feodosiu, Paul Gore, Pavel 

Dicescu)? 

Fenomenul Stere: vechiul revoluţionar îi va uni pe toţi. Ştefan Ciobanu îşi derulează firul 

intervenţiei ştiinţifice „pe viu”. Pentru că istoria mişcării naţionale din Basarabia de la începutul 

secolului XX, mai era pentru el o istorie trăită. Revoluţia rusă, susţine Ştefan Ciobanu, „îl aduce 

prin Basarabia pe vechiul revoluţionar Constantin Stere, profesor la Universitatea din Iaşi. […], el 

se simţi dator în a veni în ajutorul Moldovenilor” 442 . După mai multe consfătuiri cu localnicii angajaţi 

în lupta de emancipare socială şi naţională, el reuşeşte sa-i unească pe studenţii revoluţionari 

(cap Pan Halippa) cu reprezentanţii mişcării moderate a lui Ion Pelivan şi Emanuil Gavriliţă. Cu 

„foarte multe greutăţi”, susţine Ştefan Ciobanu, – „se pune la cale scoaterea unui ziar moldovenesc 

cu denumirea de „Basarabia” 443 . În contextul amintit, G. Ibrăileanu scria către Brătiecu 

Voineşti (15 aprilie 1906): „Ţin să vă fac cunoscută o mare bucurie. Am pătruns şi în Basarabia. 

Am trecut 200 de exemplare şi au trecut prin cenzură (revista Viaţa Românescă, – n.a. M.D.). Să fie 

cauza „liberalismului” rusesc ori a anarhiei? Nu ştiu, căci Stere, care ar putea să mă lumineze, e în 

Basarabia: scoate, adică pregăteşte să scoată un ziar românesc. Aşadar, o revistă, a noastră, şi un 

ziar, românesc, în Basarabia! […]” 444 . Este cunoscut faptul că, banii pentru editarea ziarului, iniţial 

au venit din partea guvernului Român. Într-o scrisoare către Barbu Catargiu – din 14 ianuarie 

1906 – Constantin Stere aminteşte despre banii prevăzuţi pentru Basarabia: „plecând la Chişinău, 

am luat cu mine 10 000 ruble (27 000 lei) pentru a începe gazeta, apoi încă 3 500 ruble (aproape 

10 000 lei) pe care le-am depus odată cu petiţia de autorizarea gazetei la guvernator” 445 . Ajutorul 

fraţilor din dreapta Prutului a fost benefic pentru basarabeni. Visul acestora de a avea o gazetă 

românească a devenit realitate. 

*** 

Ne-am referit până acum la intenţiile lui Ştefan Ciobanu de a schiţa un scurt istoric al mişcării 

de emancipare naţională de până la anul 1906, care a condus la întemeierea primei gazete în 

limbă română. În ziua de 24 mai, stil vechi „vede lumina primul număr al „gazetei naţional democratice” 

scrise cu slove chirilice, titlul fiind imprimat însă cu litere latine”. Din capul locului, Ştefan 

Ciobanu intervine cu o apreciere sintetică asupra publicaţiei: „însăşi faptul apariţiei unui ziar în 

limba românească în Basarabia este un mare eveniment pentru istoria noastră culturală, chiar 

dacă acest ziar n-ar pune chestiunile revindecărilor noastre naţionale […]. Analizând conţinutul 

articolelor publicate în acest ziar, tendinţa lui generală, concepţiile autorilor, tragem la concluzia 

că ziarul „Basarabia”, de la primul număr şi până la ultimul, este pătruns de ideea emancipării 

440 

Gheorghe Negru, Presa de limbă română din Basarabia şi Regatul României sub impactul cenzurii ţariste..., p. 6; Ion Pelivan, 

Amintiri, România Nouă, nr. 24, 1906, p. 2. 

441 

Ion Pelivan, Amintiri..., p. 6-7. 

442 

Ibidem, p. 7. 

443 

Ibidem, p. 7. 

444 

Zidu Ornea, Viaţa lui Constantin Stere, Editura Universul, Chişinău, 2005, p. 367. 

445 


– 87 –

Maria Danilov 

poporului românesc din Basarabia, că el, pentru prima dată în mod făţiş şi clar, pune chestiunea 

naţională a românilor basarabeni” 446 . 

„Deşteaptă-te române din somnul robiei” 447 . Acest mesaj poate fi receptat din articolul de 

fond al primului număr al ziarului Basarabia. Ştefan Ciobanu cu o minuţiozitate de invidiat redă 

aproape în întregime conţinutul celor mai importante materiale din paginile publicaţiei. Moto-ul 

era unul ferm: „Dacă nu eu pentru sine, atunci cine pentru mine”. De la starea generală a lipsei 

de drepturi ale popoarelor înglobate în imperiu se ajunge la problema ţăranului „adus la o stare 

în care nu putea aduna nici fărâmiturile de pe masa boierului […]” 448 . Starea spirituala a ţăranului 

este „întunecată”, pentru că nu pricepe a citi „cărţi şi jurnaluri ruseşti”. Se pun multe speranţe 

într-un regim constituţional în Rusia, în care duma imperială va rezolva chestia naţională. Or, 

„numai o gazetă în limba moldovenească va deschide ochii şi destupa urechile ţăranului”. Articolul 

se termină cu cuvintele: „Deşteaptă-te române din somnul robiei. Ai în vedere ca de azi 

înainte cum îţi vei aşterne aşa vei dormi” 449 . De fapt, este vorba de un articol-program al ziarului. 

Dacă rezumăm conţinutul de idei atunci constatăm ca, publicaţia promova trei direcţii distincte: 

1) trezirea conştiinţei naţionale a basarabenilor 2) şcoli în limba moldovenească 3) participarea 

basarabenilor la viaţa politică din Rusia. Mesajul este preluat într-un articol semnat de Alexis 

Nor, şi care începe cu o poezie de Octavian Goga (citită de C. Stere, în repetate rânduri, amicilor 

basarabeni când, acesta încerca să-i convingă să se unească într-o echipă şi să scoată ziarul): 

„Avem un vis neîmplinit //Copil al suferinţei // De jalea lui ne-au răposat// Şi moşii şi părinţii”. 

Acest „vis” spune autorul este „o fiinţă naţională. De o sută de ani Basarabia noastră, ţară de 

plugari români, a intrat în sânul popoarelor Rusiei, dar până acum basarabenii n-au luat nici parte 

în mişcările naţionale. […] poporul nostru e o mare putere, dar el n-a ajuns încă la conştiinţa de 

sine şi fără îndreptător de această conştiinţă poate fi năprasnică ca oceanul nemărginit. Şi iată 

„Basarabia” va fi îndreptător de idee naţională” 450 . Ştefan Ciobanu a urmărit insistent – în baza 

articolelor apărute în primul număr al ziarului – conceptul ideii naţionale promovat de colaboratorii 

Basarabiei. Mesajul ideii naţionale se regăseşte şi în articolul semnat de Ion Pelivan: „două 

milioane de moldoveni au fost osândiţi să zacă într-un întuneric adânc […]. Programul se clarifică: 

şcoală românească, biserică naţională şi dregătorii în limba românească 451 . Aceste ideii programatice 

se regăsesc, de fapt, în toate cele 79 de numere apărute ale ziarului Basarabia. 

„Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte // în care te adânciră barbarii de tirani”. 

Sub acest generic perpetuu ideea emancipării naţionale este continuată într-un alt articol de 

fond (Basarabia, nr. 3), Deşi nu este semnat, Ştefan Ciobanu consideră că, acesta aparţine lui 

Ion Pelivan. Conţinutul este unul combatant, de protest, de incursiune în istoria luptei de emancipare 

a românilor din Ardeal, Bucovina şi Macedonia, care „se folosesc de mai multe drepturi 

naţionale”. Se termină acest discurs de protest cu un vers din poezia „Deşteaptă-te Române” 452 . 

Cine şi ce probleme a luat în dezbatere în paginile „Basarabiei”? Cele mai multe articole 

în problema şcolii româneşti din Basarabia sunt semnate de Mihai Vântu, pe atunci învăţător 

[semna Mihai Furtună sau M.Vârtej] 453 . Acesta constată trist de tot: „moldovenii nu au conducători, 

iar intelectualitatea s-a lepădat de neam; Boieri, cereţi şcoli moldoveneşti; ţăranii vor 

şcoli moldoveneşti”. Preotul Onofrei, un alt colaborator al Basarabiei cheamă clerul la muncă 

pe terenul cultural, invocând exemplul Ardealului; „În Transilvania preoţimea poporană a înscris 

o filă de aur în cartea străduinţelor poporului românesc. Preoţii iubitori de neam au fost întot- 

446 

Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…, p. 7. 

447 

Ziarul Basarabia, nr, 1, 24 mai 1906, p. 1 (vezi articolul de fond al primului număr). 

448 

Ibidem, p. 7-8. 

449 

Ibidem, p. 8. 

450 

Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…, p. 8-9. 

451 

Ion Pelivan, Folosul gazetei moldoveneşti, în Basarabia, nr. 1, p. 2. 

452 


453 

Vezi Basarabia , nr. 15, 44, 48, 50 

– 88 –


deauna în fruntea norodului, luptând împotriva asupritorilor […]” 454 . Sarcina imediată a clerului 

consta în lupta pentru obţinerea dreptul legitim de a introduce limba română atât în programele 

şcolare, cât şi în oficierea serviciului divin în biserică. Or, acea luptă continuă a clerului pentru 

drepturile sale n-a fost una zadarnică. Izbânda nu s-a lăsat mult aşteptată. În 26 octombrie 1906, 

tipografia eparhială şi-a reînceput activitatea (închisă în 1883). Un anunţ neordinar întâlnim în 

paginile publicaţiei: „cine voieşte a vorbi, scrie şi citi bine româneşte să se îndrepte în scris sau 

în persoană la Gr. Constantinescu, şi el angajat al ziarului”. Ştefan Ciobanu, parcurgând pagină 

cu pagină colecţia ziarului Basarabia, constată cu surprindere că ideile naţionale ale conducătorilor 

publicaţiei se concretizează mai târziu într-o serie de revindecări cu caracter naţional, care 

depăşesc programul schiţat la început 455 . Fără îndoială, că echipa publiciştilor de la Basarabia va 

acumula o anumită experienţă gazetărească. Redacţia ziarului însă va fi nevoită să dea asigurări 

precum că moldovenii „nu vor separatism”, ci doar îşi doresc să se cultive şi să-şi ridice nivelul 

de cultură. Totuşi, scrisul şi/sau stilul autorilor era încă foarte modest. În special articolele cu 

caracter social, fie politic sau economic, sunt încă foarte palide, naive şi, doar pe alocuri, spoite cu 

oarecare îndrăzneală. Autorii/ colaboratorii ziarului continuă să-şi exprime încrederea în binefacerile 

revoluţiei ruse. Materialele publicate abundă de frazeologie revoluţionară (specifică presei 

imperiale) printre care se strecoară, fie direct sau indirect, ideea naţională. Or, „pământul” şi 

„voia” se concep în final prin prisma intereselor naţionale. 

O particularitate a ziarului o constituie şi structura programatică a fiecărui număr („structura 

exterioară”– o defineşte Ştefan Ciobanu). Pe lângă „articolul de fond şi foileton” sunt prezente 

rubrici permanente: Cronica din afară; Cronica dinăuntru; Cronica Basarabiei; Cronica românească 

sau Ştiri de la fraţi; Telegrame; Corespondenţe 456 . 

Abordarea unei arii largi de probleme de ordin politic, economic, social, cultural şi naţional, a 

fost o trăsătură caracteristică anume acestei publicaţii. Totuşi revindicările cu caracter naţional 

în programul de activitate al ziarului predomină. Cei din redacţie, – Ion Pelivan, Pan Halippa, Ion 

Inculeţ, Teodor Inculeţ, Gheorghe Stârcea, Nicolae Florov, Constantin Porumbescu, Vasile Hartia, 

Nicolae Popovschi, pr. Iulian Friptu, Alexei Mateevici, prof. V . Ouatu, Alexis Nour, N. Andronovici, 

Grigore Constantinescu, – aproape toţi, fără echivoc, erau antrenaţi în lupta de emancipare 

naţională a românilor basarabeni. 

„Şi limba ziarului îi trădează pe basarabeni la fiecare pas…” În afară de Sergiu Cujbă şi Gr. 

Constantinescu , susţine Şt. Ciobanu, – „toţi colaboratorii „Basarabiei” erau români basarabeni 

[…]. Toţi aceşti învăţători, seminarişti, profesori, jurişti, erau în cele mai multe cazuri copii de 

ţărani, de preoţi. Aveau cele mai strânse legături cu poporul de jos […]. Nefiind obişnuiţi cu limba 

literară, colaboratorii ziarului „Basarabia” scriau în limba pe care au învăţat-o de acasă, întrebuinţând 

câte un neologism pe care-l împrumutau din ziarele şi cărţile ce veneau de peste Prut ”. Dar 

acea limbă, susţine în continuare, Ştefan Ciobanu, – „era o limbă pe care o cunoştea poporul, o 

înţelegea mai bine” 457 . Acest fenomen lingvistic, specific primului ziar în limba română apărut în 

Basarabia, este deopotrivă de relevant. Tocmai această particularitate – rar întâlnită în practica 

ziaristică – şi explică acea legătură firească, atât de necesară, între ziarul Basarabia şi masele 

largi, de la ţară. Acest fapt elocvent stă mărturie prin mulţimea de corespondenţe şi informaţii 

venite din mediul rural. Apoi, însuşi faptul că această gazetă a fost făcută aproape în exclusivitate 

de basarabeni, mai are şi o altă semnificaţie „întrucât ne dovedeşte nu numai că ziarul a pornit 

din iniţiativa basarabenilor, ci a fost condus de ei, că întreaga mişcare n-a fost provocată din 

afară, n-a fost ceva artificial, ci era o mişcare pornită din adâncurile conştiinţei poporului românesc 

din Basarabia” 458 . 

454 


455 

Ibidem, (I), p. 13 

456 

Ibidem (II), nr. 2, februarie 1932, p. 6 (70). 

457 


458 


– 89 –

Maria Danilov 

Primii redactori şi corectori ai Basarabiei au fost Ion Pelivan şi Alexe Nour. Îşi ziceau mai apoi 

„moaşe şi naşi” ai gazetei pentru că pe seama lor căzuse, de bună seamă, toată responsabilitatea 

asupra chestiei limbii scrise în paginile gazetei 459 . Despre limba utilizată la acea vreme de basarabeni, 

chiar şi de cei mai instruiţi, consemna Grigore D. Constantinescu (cel venit din „Vechiul 

Regat”): „Stâlcit mai grăiau moldovenii. În genere moldovenii basarabenii stâlcit grăiau chiar 

„limba moldovenească”. Unii mai că nici n-o ştiau deloc, dar cum „voroveau” unii dintre colaboratorii 

Basarabiei, apoi chiar că ne prăpădeam de râs” 460 . 

Cert este că despre limba basarabenilor la acea vreme putem lesne să judecăm după cele 

scrise în paginile gazetei Basarabia. Influenţa distructivă a limbii ruse, timp de un secol, a afectat 

limba română la toate nivelele: lexical, sintactic, fonetic. Condiţiile în care s-a născut prima gazetă 

„pre limba ţării” au fost peste măsură de grele. 

Problema limbii – a corectitudinii limbii – a persistat mereu în atenţia celor angajaţi în scrisul 

publicistic al Basarabiei. Lucru necunoscut de membrii redacţiei mai înainte, de aceea ei îşi antrenează 

zilnic pana scrisului într-o formă specifică a graiului moldovenesc vorbit în satul basarabean. 

Aşa cum remarca Ion Inculeţ, „cu puţine excepţii, cei mai mulţi ne luptam cu dificultăţile 

limbii literare, pe care trebuia s-o torni pe hârtie cu litere chirilice nepotrivite limbii noastre” 461 . 

Cei de la Basarabia, în cele din urmă, împinşi de o situaţie dificilă în care s-au pomenit în chestia 

limbii, au fost nevoiţi să solicite concursul lui C. Stere. Acesta, la rândul său, îşi asumă un mare risc 

de a le trimite un redactor care putea fi lesne „descoperit” de oxranca ţaristă, pentru că era vorba 

de Sergiu V. Cujbă 462 . Sosit la Chişinău la sfârşitul lunii mai 1906, acesta s-a angajat într-o muncă 

asiduă de scriere şi redactare la Basarabia. Paradoxul situaţiei este că, cei de la Basarabia l-au 

„obişnuit”, în cele din urmă, pe Sergiu V. Cujbă să scrie „moldoveneşte” în graiul înţeles de ţăranii 

basarabeni, cărora şi le era destinată această publicaţie. Teodor Inculeţ, îşi amintea ulterior: „Pe 

Cujbă trebuia să-l învăţăm să scrie moldoveneşte, căci acum nu era înţeles de moldoveni. Şu eu 

eram corectorul manuscriselor lui” 463 . Însă odată cu ieşirea gazetei moldoveneşti se va forma şi 

cugetarea moldovenească, adică gândirea în limba românească. 

Aceste mărturii, nespus de preţioase, ale istoriei noastre culturale de la începutul secolului XX, 

sunt argumente de căpătâi în reflectarea impactului dezastruos al politicii de rusificare promovate 

de autorităţile ţariste în Basarabia. Acel pericol ameninţător care a planat, timp de un secol, 

asupra limbii române din acest spaţiu, îşi arăta acum „roadele” sale. 

Colaboratorii publicaţiei şi enigmaticele lor pseudonime. Ştefan Ciobanu este primul dintre 

cercetători, care încearcă să scoată din anonimat numele celora care au publicat în paginile Basarabiei. 

În cea de a doua parte a scrierii (Viaţa Basarabiei, nr. 2, februarie 1932), a încercat să ne 

dea o descifrare a pseudonimelor principalilor colaboratori ai publicaţiei. Ştefan Ciobanu mărturisea, 

printre altele: „Am numărat vreo 30 de semnături, diferite pseudonime pe care am căutat 

să le descifrez. […]. Unii dintre cei care au luat parte la şedinţele de scoatere a ziarului nu au scris 

de loc, alţii din cei mai bătrâni s-au retras de la început. Au rămas numai E. Gavriliţă şi I. Pelivan, 

împreună cu un rând de tineri, cei mai mulţi elevi de şcoală şi studenţi”. 464 Anume datorită lui Şt. 

Ciobanu numele acestora au devenit cunoscute. 

Pintilie Cubolteanu s-au Pintelie Basarabeanu. Cele mai multe din articole sunt semnate 

459 

Claudia-Slutu-Grama, Sergiu V. Cujbă-redactor la ziarul românesc „Basarabia”, în „Destin Romînesc”, Chişinău-Bucureşti [An 

IX, nr. 33], nr. 1, 2002, p. 71. 

460 

Grigore D.Constantinescu, Din vremuri ţariste, în „Cuvânt moldovenesc”, 1931, 22 noiembrie. Citat după Claudia-Slutu- 

Grama, Sergiu V. Cujbă – redactor la ziarul românesc „Basarabia”…, p.71. 

461 

Ion Inculeţ, Discursul d-lui Ion Pelivan rostit la sărbătoarea sa de la 1 iunie 1936, Viaţa Basarabiei, 1939, nr. 7-8, p. 97. 

462 

Sergiu V. Cujbă, născut la Chişinău (1877) în familia V. Crăsescu, (Crasiuc), scriitor basarabean emigrat la Bucureşti. A crescut 

în mediul diasporei ruseşti cu orientări socialist-poporane; motiv pentru expulzarea lui V.Cujbă din Basarabia (în 13 decembrie 

1906), de către ohranca ţaristă, a servit cuvântarea acestuia în limbă română rostită la redeschiderea Tipografiei Eparhiale 

din Chişinău, în 26 octombrie 1906. 

463 

Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, Chişinău, Museum, 1997, p. 40. 

464 

Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…, p. 8 (72). 

– 90 –


de Pintilie Cubolteanu şi Pintilie Basarabeanu, care este Dl Pan Halippa. El este cel care scrie 

„cu o îndrăzneală fără pereche şi cu o violenţă de limbaj uimitoare. Dl Halippa pune mai multe 

probleme de ordin social şi politic. El este cel mai aprig apărător al dobândirilor revoluţiei. El este 

cel mai înverşunat luptător pentru „liga ţăranilor” 465 . În conceptele lui de odinioară se constată, 

însă o schimbare radicală: de la abordarea revoluţionară a problemei ţăranului va evolua tot mai 

mult spre problemele naţionale. 

Ion Pelivan este cel mai consecvent apărător al ideii naţionale. El este „sufletul ideii naţionale” 

Pentru acele ideii „a avut mult de suferit în închisori”. Pe lângă o serie de articole cu caracter 

naţional a mai fost cel care era responsabil şi de partea tehnică a publicaţiei. Se pare, era „cel 

mai bun cunoscător al limbii române”. Face aproape zilnic corectura ziarului (până la venirea lui 

Sergiu Cujbă la Chişinău). 

Emanuil Gavriliţă, cel care a rămas în memoria contemporanilor ca „bătrânul avocat” (în 1906 

avea doar 59 de ani!) era persoana care „dădea oarecum garanţii autorităţilor ruseşti”, intervenea 

de fiecare dată pe lângă funcţionarii oficiali pentru „ai scoate din diverse încurcături pe cei 

tineri”. El ducea tot greul revistei, care consta în lupta continuă cu autorităţile, ce vedeau „cu ochi 

foarte răi apariţia gazetei. Nu o dată, după hărţuieli continue „cu vocea-i blajină, se ruga către 

tineret să se domolească şi să se ferească de întrebuinţarea limbajului combativ. Când trecea pe 

la redacţie îi certa pe cei tineri cu numele de ostrovari: „Măi băieţi, lăsaţi-o mai moale, mai domoliţi-vă, 

că mă băgaţi la ostrov” 466 . A scris câteva articole privitor la „istoria dreptului din Basarabia” 

sub Alexandru I (1812-1825) 

Mihai Vântu semna „vârtej” sau „furtună” (era învăţător). A scris şi a publicat multe articole în 

problema şcolii naţionale. A fost participant la „un congres al învăţătorilor, petrecut în Finlanda. 

De atunci problema şcolii în limba maternă devine pentru el, una prioritară. Limbajul publicistic 

este la fel de agresiv, precum la P. Halippa”. 

Gheorghe Stârcea semna „Gr” şi „ tânăr Graţios” sau „Georgescu”. Este autorul mai multor 

articole cu subiect agrar şi alte chestiuni ale Ligii ţăranilor. 

Sergiu Cujbă era basarabean de origine. Venit în Basarabia „în mod expres pentru a ajuta 

confraţilor săi de la Basarabia, a lucrat în calitate de redactor al ziarului, dându-i acestuia „o notă 

naţională ca şi Pelivan, însă a fost obligat, în 1907 să părăsească Basarabia în 24 de ore”. 

Ion Inculeţ semna sub diverse nume: „Ion Gându, „Enclitică” şi „I. Năgaică” . A semnat o serie 

de articole cu tematică socială, politică, bisericească şi naţională, care se evidenţiau prin tonul 

moderat al abordării. 

Vasile Ouatu, era cel care semna „Moşu Vasile”, iar Constantin Inculeţ semna „Panfil Ţugueş”. 

Aceştia erau, probabil dintre cei mai în vârstă colaboratori ai ziarului: „doi bătrâni”, după cum 

îi numeşte Ştefan Ciobanu. Ei publică foiletoane cu scene din viaţa ţăranilor, pentru că „ştiau să 

prindă nota hazlie a ţăranului” 467 . 

Teodor Inculeţ semna „Toader Scarandiu”. Era unul dintre cei mai tineri colaboratori ai Basarabiei 

(avea doar 15 ani, elev de şcoală). Îl amuza „tablouri din natură” dar îşi încearcă pana şi în 

probleme de istorie bisericească. 

Nicolae Popovschi semnează „Visterniceanu”. A scris la început despre alegerile în Duma 

imperială. 

Grigore Constantinescu semna „bogoslovul”. Începând cu 24 septembrie 1906, în mai multe 

numere la rând, pe prima pagină a ziarului, a apărut oferta unui dascăl care îndemna doritorii de 

a scrie „bine româneşte”: „Cine doreşte a vorbi, scri şi a ceti bine româneşte să se îndrepte în scris 

sau în persoană la domnul Gr. D. Konstantinescu, Sobornîi Dvor, cv[artalul] Medana”. Şt.Ciobanu 

constata că „răspunsul autorităţilor la astfel de patetice demersuri naţionale, în atmosfera de 

prigoană ţaristă, nu putea fi decât unul singur: interzicerea Basarabiei”. 

465 

Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…(II), p. 8. 

466 

„Ostrov” – închisoare/ deportare. 

467 

Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…(II), p. 10. 

– 91 –

Maria Danilov 

Constantin Porumbescu publică sub numele de „Porumbac”. El este cel care alcătuia cronica 

ziarului. 

În paginile Basarabiei, însă se întâlnesc o serie de autori, care nu semnează cu pseudonime. 

Alexe Nour, spre exemplu, este cel care nu are nevoie să-şi ascundă numele adevărat. Publică 

câteva articole cu caracter naţional. Alexei Mateevici îşi începe cariera literară la Basarabia. A 

publicat mai multe traduceri din rusă, schiţe originale şi „admirabila poezie Eu cânt” 468 . Printre 

alţi colaboratori pot fi desemnaţi pr. Iulian Friptul, Tudose Roman şi Vasile Hartia. 

*** 

Ziarul Basarabia „sub cenzura” ţaristă. Trebuie să subliniem, din capul locului, că nivelul de 

cunoaştere asupra problemelor de cenzură cu care s-a confruntat ziarul Basarabia – în cercetările 

întreprinse în perioada interbelică – era încă foarte vag, era abia la început de cale. Fără îndoială, 

investigaţiile întreprinse de către cercetătorii presei scrise, în anii din urmă, deschid noi perspective 

în cunoaşterea propriu-zisă a fenomenului cenzurii şi impactul acesteia asupra ziarului Basarabia 

469 . Şi, totuşi, ce se ştia în interbelic despre cenzura ziarului? 

Ştefan Ciobanu avea temeiul să susţină că ziarul a fost urmărit nu atât pentru tendinţele „cam 

revoluţionare”, ci pentru chestiunile de ordin naţional (apărătorul regimului rusesc P. Cruşevan 

se agita tocmai pe această chestiune) 470 . Se mai ştia, de asemenea că ziarul a fost confiscat în 

„câteva rânduri”. Vom observa însă, că toate informaţiile referitoare la acest subiect au drept 

sursă de acoperire ştirile preluate din paginile ziarului Basarabia (Ştefan Ciobanu n-a relatat în 

baza documentelor de arhivă (!). Se comunică pe larg informaţii privitor la confiscarea nr. 40 din 

11 octombrie 1906: „Numărul de miercuri [nr.40] al gazetei noastre a fost confiscat de poliţie. 

La trei ceasuri după amiază în redacţia noastră au venit agenţii poliţiei locale şi au luat 720 de 

numere. N-a fost îndeplinită nici o formalitate, care se cere pentru confiscarea gazetei” 471 . Despre 

alte interdicţii de cenzură se aminteşte în legătură cu faptul că gazeta, în repetate rânduri, nu 

ajungea la cititori „distrugându-se pe drum de către poştă şi primării”; despre redactorul publicaţiei, 

care a avut proces de judecată în legătură cu conţinutul articolului semnat de Pan Halippa, 

– „Liga Ţăranilor şi stăpânirea” 472 . 

Din informaţiile publicate referitor la acel proces se cunosc următoarele: „La 18 noiembrie în 

tribunalul local a fost judecată asupra redactorului gazetei noastre „Basarabia” d. avocat Gavriliţă 

[…]. În actul de acuzare a fost învinovăţit, cum că el, în articolul numit, tălmăceşte afacerile stăpânirii 

într-un fel mincinos şi revoluţionar, cum că d. Gavriliţă, slobozind articolul numit, urmărea 

un ţel, a-i răscula pe ţărani împotriva stăpânirii de azi […], şi l-a condamnat pe o lună la ostrov cu 

schimbul de a plăti ştraf de o 100 de ruble” 473 . Alte ştiri referitor la cenzură se regăsesc în articolul 

semnat de S. Cujbă, „Şase luni de luptă”: „[…]. Şi n-a fost uşoară lupta noastră în împrejurările 

prin care trece Rusia. Cu cât poporul ne îmbrăţişa cu dragoste şi vedea în gazeta lui un puternic 

mângâietor şi sfătuitor pentru soarta lui amară, cu atât puterile întunericului vedeau în noi o 

buruiană rea ce trebuie stârpită cu orice preţ. Şi întra-adevăr că loviturile nu ne-au lipsit. De două 

ori gazeta noastră a fost confiscată, aducându-ne pierderi simţitor. Nu demult a fost judecată 

împotriva noastră, şi altele proaspete ne aşteaptă. Dar afară de aceste lovituri date cinstit, la 

câmp deschis, alte lovituri pieziş, ascunse au ţintit să ne curme firul vieţii. 

Astfel agenţii noştri au fost opriţi să vândă şi să strângă cele ce ni se cuvenea. Împotriva noastră 

468 


469 

Gheorghe Negru, Ziarul ”Basarabia” (1906-1907): informaţii inedite, Destin Românesc, Chişinău-Bucureşti, 2001, [An VIII], 

nr.31, p. 68-71. 

470 

Ibidem, p. 7. 

471 

Ibidem, p. 7. 

472 

Ibidem, p. 7. 

473 

Ibidem, p. 7. 

– 92 –


s-au pornit porunci prin grai şi tainice prin scris. Pe la voloste şi pe la multe primării ziarul nostru 

a fost oprit să meargă la cititori, astfel că unii deloc nu mai primesc gazeta. Un colaborator a stat 

la închisoare pentru ideile sale [P. Halippa] 474 şi acum ne aşteaptă amenzi mari” 475 . 

Un exemplar cu valoare de unicat – Basarabia, nr. 40, 1907. Încă un exemplar cenzurat. Nu 

este nevoie să stăruim asupra faptului că în majoritatea cazurilor, consideraţiile exprimate în legătură 

cu nivelul de cercetare al problemei presei româneşti în colecţii de patrimoniu din Republica 

Moldova, sunt departe de a avea un caracter sistematic explicit. Şi aceasta pentru că informaţiile 

bibliografice asupra colecţiilor presei româneşti, în special a celor din Republica Moldova, sunt 

încă dispersate, fragmentate, niciodată adunate într-un repertoriu naţional. Referinţele noastre 

– în continuare – vor fi centrate asupra unei prezentări succinte a nr. 40 al ziarului Basarabia (din 

11 octombrie 1906), care, este un exemplar de colecţie cu valoare de unicat pentru istoria presei 

româneşti din acest spaţiu. 

Acest unic exemplar de colecţie (din Republica Moldova) se păstrează în patrimoniul Muzeului 

Literaturii Române „Mihail Kogâlniceanu” din Chişinău. Exemplarul Basarabiei din 11 octombrie 

1906, nr. 40 [în patru pagini] provine din achiziţie la o licitaţie publică 476 . 

Vom observa că ziarul are la subtitlu o altă denumire: „Gazeta naţional-poporanî”. Or, numerele 

1-39, au purtat titulatura de „Gazetă naţional-democratică”. A fost, oare, această uşoară 

modificare o schimbare de orientări în preocupările gazetei, sau a fost, mai degrabă, o încercare 

de a salva o situaţie critică în care nimerise ziarul? 

Pentru că tocmai acest număr, după cum se ştie, a fost confiscat de autorităţi în mod abuziv, 

fără declaraţii suplimentare, direct din blocul unde se găsea redacţia gazetei – str. Armeană nr. 

30 (casa proprietarului Şmakov 477 ). Despre aceasta se comunica în numărul următor al gazetei 

(nr. 41) din 15 octombrie: „[...] numărul de miercuri (nr. 40, – s.n. M.D.) al gazetei noastre a fost 

confiscat de poliţie. La 3 ceasuri după-amiază în redacţia noastră au venit agenţii poliţiei locale 

şi au luat 720 de numere. N-a fost îndeplinită nici o formalitate, care se cere pentru confiscarea 

gazetei” 478 . O asemenea situaţie abuzivă provocată de suspiciunea agenţilor secreţi ai poliţiei 

locale nu avea, bineînţeles o acoperire legală. N-a fost îndeplinită nici o formalitate care se cerea 

pentru confiscarea gazetei, adică în baza unei hotărâri speciale a cenzorului. Or, rigorile cenzurii 

prevedeau că orice publicaţie poate fi confiscată numai în cazul dacă: „înjura Măria sa Împăratul, 

cheamă oastea la mişcare contra stăpânirii sau propagă revoluţie (răscoală armată) contra 

acesteia” 479 . 

Cauza adevărată a confiscării nr. 40, al Basarabiei este explicată în articolul publicat în numărul 

următor – din 15 octombrie – întitulat „Confiscarea gazetei Basarabia”: „Au avut şi moldovenii o 

gazetă de nădejde, şi aceasta este gazeta lor pe limba mamei. Dar cârmuitorilor gazeta noastră 

le este un spin în ochi. Cu toate că ea nu merge decât pe drumul legilor, cu toate că pân şi mulţi 

oameni care ţin cu stăpânirea, nu au nimic de spus despre felul, cum ea este scrisă în timpul din 

urmă – totuşi cârmuitorii în orbirea vor s-sugrume” 480 . Astfel, gazeta Basarabia, a doua oară, pe 

parcursul anului 1906, a fost confiscată de poliţie. 

474 

Este vorba de Pan Halippa. După cum relata Ştefan Ciobanu, acesta „venind de la un Congres a fost pus la o puşcărie din 

Rusia”, de unde trimite o scrisoare din temniţă, publicată în Basarabia, din 19 iulie 1907. Mesajul adresei este pătruns de 

spiritul revoluţionar al epocii: „Din fundul temniţei mă închin de sănătate la toţi aceea, cari, stând afară, merg înainte cu 

luptă în contra vrăjmaşilor şi duşmanilor norodului […]”; Pentru promovarea „cauzei Ligii ţăranilor” a stat la închisoare şi un 

alt colaborator al Basarabiei, Gh. Stârcea . 

475 

Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…(II), p. 8 (72). 

476 

Proprietarul acestui număr de excepţie al ziarului Basarabia a fost cunoscutul colecţionar bibliofil, prof. dr. Boris Trubeţkoj 

(autorul studiului monographic „Din istoria presei din Basarabia. 1964-1916”, scris în ruseşte, a suportat două ediţii: 1968, 

1989) 

477 

Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti..., p. 273. 

478 

Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale în Basarabia…(II), p. 7; Claudia Slutu-Grama, Sergiu V.Cujbă – redactor la ziarul 

românesc “Basarabia”…, p. 74. 

479 

Dumitru Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti..., p. 271 

480 

Ibidem, p. 272 

– 93 –

Maria Danilov 

Cercetătorul Gheorghe Negru a publicat o listă „a principalelor procese” intentate gazetei 

„Basarabia” (deci şi ea incompletă), depistată în fondurile Direcţiei pentru cenzură (Arhiva Istorică 

de Stat a Rusiei) din care aflăm că ziarul a fost învinuit de săvârşirea unor infracţiuni penale 

şi dat în judecată de 16 ori 481 . Vom cita după „Actul de acuzare” înaintat redactorului-editor al 

Basarabiei în procesul intentat pentru publicarea în nr. 41 din 15 octombrie 1906 a articolului 

„Către preoţii moldoveni din Basarabia” 482 . Se susţine, precum că autorul comunică ”intenţionat 

informaţii false despre activitatea guvernului, suscitând o atitudine duşmănoasă faţă de acesta, 

afirmând precum că guvernul nu numai că nu recunoaşte, dar nici nu doreşte să recunoască trebuinţele 

naţionale ale poporului moldovenesc din gubernia Basarabia”. Or, acesta este acuzat de 

săvârşirea infracţiunii stipulată în punctul ”V” art. 5, partea a VIII-a a legii presei din 24 noiembrie 

1905,. Totodată, sentinţa finală n-a descoperit în conţinutul articolului „elementele infracţiunii 

atribuite lui Gavriliţă” pentru că o „asemenea critică este rezultatul unei gândiri subiective şi nu 

se sancţionează conform legii presei [... ] este achitat 483 . 

Conflictul permanent cu autorităţile cenzurii (ziarul era mereu acuzat de jandarmeria locală de 

tendinţe unioniste, motiv pentru care se cerea guvernatorului interzicerea publicaţiei) a impus 

colectivului de angajaţi ai ziarului să se menţină mereu într-o stare de veghe. De fapt, ori de 

câte ori i se aducea ziarului învinuiri din partea autorităţilor, Emanuil Gavriliţă 484 , director-editor 

al gazetei mergea în instanţele judiciare pentru a apăra Basarabia 485 . Pentru că acest veritabil 

bărbat al neamului, pe lângă eforturile ce le-a depus în calitate de editor al ziarului, a reuşit să 

publice o serie de materiale cu problematică juridică în scopul unei mai bune cunoaşteri a drepturilor 

care se cuveneau ţăranilor basarabeni. Prin anunţul dat publicităţii „Sfaturi judecătoreşti 

fără plată”– se aducea la cunoştinţa „[...] tuturor nevoiaşilor, că de la ziua de întâi octombrie 

(1906, n. a.– M.D.) ei pot primi fel de fel de sfaturi judecătoreşti fără plată în redacţia gazetei 

„Basarabia”, unde asemenea fără plată se vor scri proşenii, jalobe, şi altele. Avocatul Gavriliţă” 486 . 

A mai publicat şi un istoric al drepturilor de care a beneficiat Basarabia în timpul guvernării împăratului 

Alexandru I 487 . 

Abordarea unui spectru larg de probleme de ordin politic, economic, social, cultural şi naţional 

este o trăsătură caracteristică a Basarabiei. Totuşi revindicările cu caracter naţional în programul 

de activitate a ziarului predomină. În continuare, vom cita integral după unele materiale apărute 

în paginile Basarabiei, nr. 40, din 11 octombrie 1906 488 : 

Nevoile poporului moldovean 

„Acum toată Rusia s-a trezit din somnul lung al ei. Poporul, care multe veacuri se află în robie 

la pomesci şi cinovnici, s-a rîdicat şi într-un glas a strigat apăsătorilor lui: „Nu vreu sî fiu mai mult 

rob, vreu sî trăesc omineşte şi sî nu sufăr dela samovolnicii zemski nacialnicilor” 

481 

Gheorghe Negru, Ziarul „Basarabia” (1906-1907): informaţii inedite…, p. 68. 

482 

Procesul s-a sfârşit cu achitarea lui Emanuil. Gavriliţă. 

483 

Ibidem, p 70-71, vezi Act de acuzare a redactorului editor al gazetei Basarabia Emanuil Egor Gavriliţă, 60 de ani, aflat în stare 

de libertate; învinuit de încălcarea regulamntului presei. 

484 

Emanuil Gavriliţă (1847-1910, Băxani, Soroca); cercetătorul D. Poştarencu în baza unor surse inedite decodificate in arhivele 

din Chişinău (ANRM, F. 88, inv.1,d. 478; vezi Dinu Poştarencu, Emanuil Gavriliţă: 90 de ani de la moarte (Contribuţii bibliografice), 

Destin Românesc, Chişinău-Bucureşti, 2000, nr. 1, p. 49), aduce unele precizări privitor la locul şi data naşterii lui 

Em. Gavriliţă (primul biograf al acestuia – Paul Vataman, Emanuil Gavriliţă, în „Figuri sorocene”, indica data de 18 august, 

1847, Nicoreşti). Datele au fost preluate şi de alţi autori în lucrări de dată recentă: D.Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti, 

Chişinău, Ştiinţa, 1992, p. 252; Iurie Colesnic, Emanuil Gavriliţă, în Basarabia necunoscută, Muzeum, Chişinău, 1993, p. 32-37. 

485 

Basarabia, 1906, 26 noiembrie: „Judecata gazetei noastre”; despre procesul intentat ziarului (nr. 8) pentru publicarea articolului 

„Liga ţăranilor şi stăpânirea” semnat de redactorul-editor Emanuil Gavriliţă. Acesta a dezminţit toate argumentele 

autorităţilor, insistând asupra faptului, precum că ziarul a luat în dezbatere chestiuni ce frământau nu numai Basarabia, ci şi 

alte ziare din Rusia; o lună de închisoare a fost înlocuită cu o amendă de 100 ruble. 

486 

Basarabia, 1906, nr. 37, 1 octombire. 

487 

Dinu Poştarencu, Emanuil Gavriliţă: 90 de ani de la moarte…, p. 49. 

488 

Textele sunt reproduse după original, respectându-se întocmai ortografia întrebuinţată de publiciştii de la „Basarabia”. 

– 94 –


Şi cînd stăpînirea nu a ascultat glasu norodului, poporul singur a rupt lanţurile, cu care el era 

legat şi a pus sî-i de lui manifestul de libertăţi. 

Aceasta a fost anu trecut. Şi, cum noi vedem, Rusia de atunci s-a tulburat; nu numai poporul 

rus, dar şi alte naţiuni, ce trăesc în Rusia, au cerut voe şi dreptăţi cetăţăneşti. 

Numai noi moldovenii stăm într-o parte. Pîn acuma noi trăim, ca şi înainte, în întuneric şi 

sărăcie. 

Şi polonejii, şi nemţii. Şi lituanenii, şi ucrainenii, şi ovreii-toţi cer libertăţi şi drepturi cetăţeneşti, 

numai noi moldovenii parcî suntem mulţămiţi cu soarta noastrî. 

Fapta asta are multe pricini. Pricina cea dintîi este acea, că moldovenii n-au avut adevăraţi 

binevoitori, cari puteau să se lupte pentru interesele lor. 

Aşa moldoveni, ca Cruşevan, sunt numai de rău. Cruşevan a găsit, că pentru dînsu e mai de 

folos să se vîndă breslaşilor ruşi şi să adoarmă toate simţirile şi voinţele poporului moldovean. 

Cruşevan pentru parale, ca un strajnic, să răpede la fiecare, cine se ridică la luptă pentru interesele 

naţionale ale moldovenilor. 

Anu trecut în Basarabia s-a alcătuit liga moldovenilor. Ea avea scop să slujască intereselor 

norodului lor sarac: să răspîndească învăţătura, să deschidă şcoli şi să-l scăpe pe el dela sărăcie 

şi foame. 

Şi ce a făcut Cruşevan? El îndatî a făcut în gazeta lui pîră împotriva ligei acestea, spuind, că a 

vrea să ridice poporul la tulburări mari. 

De aceea, la Cruşevan nu se poate de nădăjduit. Lasă el pentru parale să apere interesele birocraţilor. 

Cî vedem, avem noi moldovenii temei sî fim mulţămiţi cu soarta noastrî? 

Putem noi să dormim, ca şi înainte, avem noi toate, ce ne trebue pentru trai bun. 

Noi n-om grăi de starea economică a moldovenilor. 

Pomînt ei n-au asta noi ştim. Anii de pe urmî au fost neroditori şi dintr-aceasta o foame, pe 

care ţăranii noştrii foarte bine o ţin minte. 

Dar cu chestia pomîntului trebuie de aşteptat duma imperialî. Numai ea singură va dezlega 

sfada despre pomînt între ţărani şi proprietari. 

Ştiut, ţăranii or dovedi, dacă ei în dumă or trimite nu pe aşa „crepostnici” ca Krupenscki, 

Purişkevici, Ponse şi alţ... 

„Domnii” aceştia în dumî or să se ocupe cu sîne, iar de norodul flămînd, pe care ei nici nu-l pot 

suferi, ei n-or gîndi. 

Dar afară de pomînt, moldovenii au încî o mulţime de nevoi. 

Noi n-avem şcoala noastrî naţionalî. Pe noi nu ne învaţî pe „bucvarii” ruseşti sau slavoni, în cari 

noi nimic nu înţălegem. 

Pentru asta, noi, cînd eşim din şcoli, nimic nu ştim şi rămînem tot aşa neînvăţaţi şi întunecaţi, 

ca şi înainte. Toate neamurile au dreptul a se învăţa în limba lor maternî. 

Polonejii au şcoala lor naţionalî. Copiii polonejilor încep a se învăţa în limba lor maternî, da nu 

rusî. 

Toate acestea stăpînirea dezleagî armenilor, tatarilor, nemţilor, ovreilor şi alt... 

Şi numai noi moldovenii n-avem dreptul acesta. 

Noi, chiar şi religia şi sfînta scripturî trebue sî învăţăm pe cărţi ruseşti, pe cari copiii de fel nu 

le înţăleg. 

Da ce e mai rău de toate-moldoveanu nici nu poate sî se roage lui Dumnezeu în limba lui. 

Lui nu-i dau învăţăturî, pe dînsul nu-l învaţă limba rusascî, mai nimeni din moldoveni limba 

asta n-o ştie, da a se ruga lui Dumnezeu el trebue în ruseşte. 

Pentru ce polonezul poate sî se roage în poloneşte, ovreiul în ovreeşte, neamţu în nemţeşte, şi 

numai moldoveanu în ruseşte. 

Pentru noi pun preoţi, cari citesc rugăciunile în ruseşte sau în slavoneşte. 

– 95 –

Maria Danilov 

Iar noi stăm în sfînta biserică şi ascultăm nuştiu ce neînţelegînd nimic, şi nuştiu ce roagî preotul 

lui Dumnezeu sau ocărăşte pe cineva din noi cu cuvinte răle. 

*** 

Noi moldovenii avem istoria noastră, avem obiceiurile noastre naţionale. 

Mărimea poporului ce ţine numai prin propăşire şi mare băgare în samî a intereselor lui naţionale. 

Şi, ca viţa din marele neam – român, moldovenii trebuie sî trăiascî în temeiul obiceiurilor 

neamului lor. 

Pentru asta nouă ne trebuiesc şcoala şi biserica noastre naţionale, cari ne-or împlini nevoile 

noastre sufleteşti şi religioase. 

Altmintrelea noi nu vom pieri pentru istorie în lupta cea mare, care acuma fierbe în Rusia». 

Alexandresco 

Basarabia nr. 40, 11 octombrie, 1906, p.1 

Însemnătatea şcolii naţionale 

«Nui de mirare, cînd se spune, că multe naţiuni streine din împărăţie stau pe scara cea mai 

jos a propăşirii, cî întunicimea lor e nespusî, cî ele au înrădăcinat cele mai multe credinţi deşerte.. 

Regimul, care silea dintăi copiii poporului se înveţe limba streinî, se cunoascî numai scriitorii şi 

istoria străinî şi oprindu-i de a avea cunoştinţî de istoria lor întrupatî, de scriitorii şi poeţii lor, de 

înaintaţii şi vitejii neamului şi,mai ales, de învăţătura în limba mamî, nemilostiv regim a făcut tot. 

Ca sî adoarmî toate simţirele poporului strein şi sî-l cufunde în cea mai adîncă întunicime. 

Temeiul propăşirii este şcoala. Ridicarea poporului se face numai prin învăţătură. Însă despre 

aceasta iată ce zice luminata minte a merelui învăţător Disterverg: „fie-cari, cine recunoaşte, cî 

starea hotărîtî pentru propăşirea copilului trebui să fie temeiul, pe care se zideşte înainte a lui 

propăşire şi învăţătura, nu va fi împotriva punerii, cî învăţătorul îi dator se folosascî la învăţătură 

cu acea limbî, în care vorbesc copiii păn nu începu veni la şcoalî”. Şi într-adevăr, dezlegarea limbei 

a copilului, e recunoscut, merge dinpreunî cu propăşirea minţei lui. Copilul deprinde a numi tot,ce 

vede el în jurul lui prin auz de la oameni, ce-l împrejurî pe dînsu. Din zi în zi limbajul dinpreuna 

cu mintea lui se lărgeşte. Simţirele copilului cresc după cum se măreşte cercul, pe care el îl vede 

în jurul lui. Al doilea scarî de propăşire este şcoala şi ia trebui sî-i mulţămeascî toatî dorinţa lui 

de ştiinţî. Însă şcoala, unde învăţătura cî dă în limbă streinî, nu răspunde la cererea copilului. 

Învăţătorul îl pune sî înveţe în limba necunoscutî numirele lucrurilor, cari el deacu le numeşte în 

limba mamî. Copilul începe a învăţa nişte cuvinte fără nici un interes; dorinţa lui de ştiinţî nu întîlneşte 

mulţămire şi încurînd adoarme. Copilul învaţî numai nişte cuvinte fără nici o iubire şi peste 

o bucatî de vreme cu totu sărăceşte de învăţăturî. La asămenea şcoli copilul se duce fără nici o 

tragere de inimă şi la urmî atît o urăşte, cî chiar şi fug de dînsa. Iatî de ce prin şcolele ruseşti prin 

locuri cu popor rus mulţi copii fug de şcoalî, chiar mulţi n-o scot la cap, şi chiar acei cari o mîntue 

rămîn cu vr-o sutî două de cuvinte ruseşti, pe cari cu vreme, ne avînd de dînsele nici un folos, cu 

totul le uitî. Iatî de ce şi înţăleptul învăţător rus Uşinski zice, cî învăţătura trebui se fie în limba, în 

care vorbeau copiii acasî. S-înţălege, cî învăţătura în limba străinî dărîmî tot temeiul învăţăturei, 

recunoscut de pedagogie şi psihologie (în cunoaşterea sufletului). Asămenea şcoalî nu aduce nici 

un folos, ba din contra cei mai mare pagubî: ea împietreşte propăşirea poporului. Oamenii, din 

copilărie răciţi către carte, nu se mai interesează sî citeascî, pierd-toatî încrederea în carte, în 

învăţăturî, în şcoli. Aceasta neîncredere aduce la aceea, cî părinţii cu greu dau copiii la şcoli şi 

chiar de tot nu-i dau. Toate acestea aduc cei mai adîncî întunicime în popor, după ce şi soarta lui 

se lasî tot mai jos şi mai jos. Vrajmaşii poporului, folosinduse cu întunicimea lui, au chip al jăpue 

din toate părţile şi al face încî sî le mulţumeascî. Oprirea limbei prin şcoli a adus şi pe basarabeni 

– 96 –


la o strae grea, ca asta. Baştinaşii locuitori ai Basarabiei – moldovenii la ştiinţa de carte sunt cei 

de pe urmî, afarî numai de ţîgani. Şi dup asta pot sî mai zicî toţi aciea, ce au avut toatî putinţa se 

vie spre ajutorul poporului, cei, ce conduceau zemstvele Basarabiei, nobilii dvoreni, cei, ce şi astăzi 

strigî, cî voesc numai binele norodului,– pot ei sî mai zicî, cî sunt binevoitorii poporului? Binevoitorii, 

cari recunosc, cî pasul întăi pentru ridicarea propăşirei al moldovenilor din Basarabia este 

numai aşezarea în locul şcolelor ruseşti şcoli moldoveneşti, nu se mulţămesc numai cu binevoitori, 

însî iau toate măsurele, ca sî se împlineascî durerosul gînd . Furtuna . (caractere latine) 

Furtună 

Basarabia nr. 40, 11 octombrie4, 1906, p.1 

*** 

„Ce ne găteşte nouă ziua viitoare”? 

« S-apropie 17 octombrie; s-apropie ziua, la care stăpînirea preaînaltî în anul trecut – 1905 

prin manifestul împăratului Neculai II nea făgăduit nouă cetăţănilor ţărei ruseşti darea drepturilor 

cetăţeneşti, darea slobozeniilor, nea făgăduit schimbări, în întregul trai al poporului Rusiei. 

Pentru întreaga ţarî ziua aceasta a fost o sărbătoare, căci numai în zîua aceasta poporul întîia-şi 

datî a putut sî se răsufle îndeplin şi sî bee din limpedele izvor al slobozeniilor. Şi cîte patimi a 

suferit poporul Rusiei după sărbătoarea aceasta, iar tot odatî ziua de 17 octomvrie rămâne şi păn 

acuma o zi de bucurie, de nădejde în viitor şi de credinţî în marele puteri ale norodului, care după 

luptă cu vrăjmaşii săi biurocraţii-cîrmuitori. Ş-acuma, cînd ziua aceasta s-apropie în mintea fiecăruia 

creşte o întrebare: ce ne aduce nouă ziua de 17 octomvrie? Şi cum noi trebui s-o întîlnim? 

Şi cînd te gîndeşti despre aceasta, de odatî, nici nu ştii, ce poţi să răspunzi la întrebările acestea, 

şi cînd te gîndeşti despre aceasta, de odatî nici nu ştii, ce poţi sî răspunzi la întrebările de az, îţi 

spui: v-om trăi şi vom videa. Dar cu aşa răspuns nu poci, sî te mulţămeşti şi tu iarăşi începi a te 

uita împrejur. Şi ce vezi? 

Dintr-o parte, grupările obşteşti înainte, adica acelea, cari cer schimbări în viaţa poporului 

nostru pentru propăşirea lui parc-au adormit, parcî au pierdut focul acela, care ardea în sînul lor. 

Apăsările şi asprimele stăpînirei au făcut pe ele să-şi ascundî afacerile lor, lea făcut sî retragî puterele 

sale înapoi spre sîne şi sî le îndrepte la luptî prin ascuns. Şi într-adevăr, lupta, care pîn acuma 

mergea făţiş între stăpînire şi între popor, acuma se face într-un chip secret.. Revoluţionarii azvîrl 

boambe în părtaşii stăpînitârei de az, sfărîmă cu încetu mehanismul ocărmuirei biurocratice, iar 

stpînirea face toate chipurile sî-i zătreascî: sî-i înfunde prin temniţi, sî-i ucidă după judecata de 

război şi altele. Şi numai răufăcătorii din „soiuzu adevăraţilor ruşi” sau „din cuta negră » 

P. Basarabeanu 

Basarabia nr. 40, 11 octombrie, 1906, p.2 

“Hronica românească” – 

Ce zice lumea despre despre expoziţia românească. 

La expoziţia din Bucureşti au venit mii şi mii de oameni din toate părţile lumii. Toţi au fost 

fermecaţi de bogăţia expoziţiei şi lăudau munca românilor. Scriitorii nemţi, francezi, unguri – 

toţi scriu că aşa exp. nu au văzut de mult prin orientul/răsăritul bătrânei Europe. 

Dar afarî de frumuseţe şi bogăţie, expoziţia mai are pentru toţi Românii şi o altă însemnătate 

În ea s-au adunat Români din toate părţile pentru a-şi strânge mâna frăţeşte şi a se bucura, cî i-a 

învrednicit Dumnezeu să petreacă împreună. 

Au venit sî vadî minunile expoziţiunii mulţi Români din Transilvani, Bucovina, Macedonia şi 

cîţiva din iubita noastră Basarabie. 

– 97 –

Maria Danilov 

Tuturor li s-a făcut o primire ca unor crai străluciţi şi unor oaspeţi mult-iubiţi. Ar fi bine, ca sî vie 

la expoziţiune cât di mutî lume, căci ori de ce meşteşug sau breaslî ar fi el, expoziţiunea poati sî-l 

atragî şi sî găseascî multe lucruri frumoase şi de învăţătură. Oamenii cu carte vor putea sî găseascî 

multe cărţi, chipuri şi fel de fel de înaintări ale ştiinţei: ţăranii vor putea vedea lucruri frumoase 

şi folositoare pentru gospodăria săteascî, roade mari şi bune de ale pomîntului, şi însfîrşit tot, ce 

poate sî le fie de bună învăţăturî. 

Într-un cuvînt, cine a văzut expoziţia, nu o mai uitî toatî viaţa. 

N.D. 

Basarabia, nr. 40, 11 octombrie 1906, p.3-4. 

Precizăm că informaţii privitor la Expoziţia Naţională de la Bucureşti din 1906, consacrată celor 

40 de ani de guvernare a regelui Carol I al României au fost publicate în mai multe numere ale 

„Basarabiei”. Românii basarabeni erau invitaţi la Bucureşti pentru a lua cunoştinţă de progresele 

atinse de consângenii lor ce trăiau într-o ţară liberă şi independentă. Cu toate măsurile de 

rigoare, adoptate de autorităţile ţariste pentru a preîntâmpina efectuarea de către basarabeni 

a unor asemenea călătorii, numărul 41 al ziarului Basarabia, relatează că Expoziţia a fost totuşi 

vizitată şi de români din Basarabia. 

Este prezentă în numărul 40 al Basarabiei (11 octombrie 1906) şi „Hronica imperială” cu „Telegrame 

din Senatul stăpânitor” privitor la desfiinţarea unor restrângeri ale drepturilor sătenilor şi 

a altor tagme plătitoare de bir (în contextul Manifestului din 17 octombrie 1905). De asemenea 

sunt prezente şi ştirile „fierbinţi“, din Sankt Petersburg, în legătură cu alegerile în Duma imperială. 

La fel, nu este lipsă şi „Hronica Basarabiei” cu ştiri din activitatea administraţiei guberniale 

despre activitatea organelor de drept (tribunalul din Chişinău), cu ştiri din domeniul sănătăţii 

(despre epidemiile de „scarlatină”); despre expoziţia de tablouri (Razvadovski) ce urma să circule 

prin centrele judeţului Hânceşti, Tighina, Ismail în lunile iulie-octombrie 1906; despre spectacole 

de teatru şi muzică la Chişinău (trupa lui Cernov); despre preţurile la pâine etc. 

În linii mari, vom observa că revindicările cu caracter naţional predominau, totuşi, în programul 

de activitate al Basarabiei. Or, acest crez exprimat de nucleul redacţional al ziarului îl găsim chiar 

în editorialul primului număr „Către cititori”, din care cităm: „Noi vom vorbi de nevoile plugarului 

de astăzi, vom povesti de grijele lui,, dar tot să nu-i uităm, că în Basarabia ideea democratică, 

lipsită de o idee naţională (s. n. – M.D), nu va da de făcut nici un pas înainte” 489 . Caracterul 

combativ al publicaţiei s-a datorat, fără îndoială, acelui spirit intransigent de care erau pătrunşi 

intelectualii basarabeni, participanţi în mişcarea naţională din Basarabia la începutul secolului 

XX. Ei toţi, fără excepţie, aparţin acelei generaţii de sacrificiu, care la 1918, au înfăptuit Unirea 

Basarabiei cu Ţara. 

În loc de concluzii: numărul 78 al ziarului – din 4 martie 1907 – n-a fost ultimul (!). În legătură 

cu lămurirea problemelor de cenzură suportate de ziarul Basarabia, Ştefan Ciobanu constată 

că „greutăţile pe care le întâmpină ziarul îi face pe conducătorii lui să-l închidă. Numărul 78 al 

ziarului a fost ultimul. Aici găsim un articol violent al D-lui Pan Halippa şi pe prima pagină a ziarului 

se publică în întregime poezia „Deşteaptă-te Române. […] Ziarul dispare la 4 martie 1907” 490 . Fără 

îndoială că, la mijloc s-a strecurat o confuzie cu care s-a confruntat cercetătorul din cauza unei 

documentări neadecvate (ultimul număr al Basarabiei (nr.79), a apărut exact peste o săptămână, 

în 11 martie). Inexactităţi de acest gen, se întâlnesc şi la alţi cercetători din interbelic. Alexandru 

Bodur, la fel susţinea, că ultimul număr al ziarului Basarabia „poartă data de 4 martie 1907” 491 . 

În contextul unor afirmaţii de acest gen, neîntemeiate, este tocmai momentul să intervenim cu 

câteva precizări: 

489 

Ziarul Basarabia, nr. 1, 1906, p. 1. 

490 

Ştefan Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale…(II), p. 8, 11. 

491 

Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei…, p. 393. 

– 98 –


• Mai întâi, vom observa că nu corespunde realităţii afirmaţia lui Ştefan Ciobanu, precum că 

„greutăţile pe care le întâmpină ziarul îi face pe conducătorii lui să-l închidă” (!). Cert este 

că nu „conducătorii gazetei” au decis să închidă publicaţia, ci cenzura ţaristă a oprit-o. 

• Şi doi: numărul 78 al ziarului, din 4 martie 1907, n-a fost ultimul. A mai urmat cel din 11 

martie 1907 (nr. 79), care cu adevărat a fost ultimul 492 (!). 

Toate aceste imprecizii, eronat multiplicate, niciodată limpezite, au condus în cele din urmă 

la interpretări neadecvate în literatura de specialitate. Spre exemplu, în 2007, într-o publicaţie 

apărută în revista Magazin Istoric, cercetătorul Ioan Lăcustă susţinea prompt: „memorialişti sau 

istorici afirmă că „Basarabia” a fost suprimată începând cu nr. 78, din 4 martie 1907” 493 . Bineînţeles 

că, asemenea afirmaţii sunt cu totul neadecvate. Este cunoscut, de altfel, că o serie de 

cercetători au elucidat exact fenomenul. Spre exemplu, Dumitru Coval (1992), susţine că „nr. 20 

(79), de la 11 martie 1907, a fost ultimul în colecţia Basarabiei […] 494 . La fel, Nicolae Ciachir (1992) 

nota: „din păcate, ziarul Basarabia şi-a încheiat apariţia la 11 martie 1907” 495 , cum, de altfel şi 

cercetătorul Gh. Negru (2000), susţine că „după cum se ştie, la 11 martie 1907, ziarul Basarabia 

şi-a încetat apariţia” 496 . 

Altceva ar trebui să constatăm: faptul că informaţia istorică privitor la ultimul număr apărut 

al Basarabiei (nr. 79 din 11 martie 1907) a fost greşit interpretată în perioada interbelică (de Pan 

Halippa, Şt. Ciobanu ş.a), cu scurgerea timpului s-a ajuns să se confunde şi conţinutul propriuzis 

ziarului. Spre exemplu, Nicolae Ciachir (1992), care, după cum s-a arătat mai sus, indica 

corect data apariţiei ultimului număr (nr. 20/ 79 din 11 martie), atunci conţinutul acestuia este 

confundat cu cel din 4 martie (nr.19/ 78): „[…] Au apărut 54 497 de numere. Şi-a încetat apariţia, 

deoarece ultimul număr a îndrăznit să reproducă poezia „Deşteaptă-te Române” (s.n. – M.D.) 498 . 

Or, textul „Deşteaptă-te Române” apare pe prima pagină a ziarului Basarabia din 4 martie 1907 

şi, nicidecum nu poate fi confundat cu cel din 11 martie, unde acesta este lipsă.. Această confuzie 

apare şi într-o lucrare recentă, în 2007: „după publicarea la 1 martie 1907, a imnului Deşteaptă-te 

Române, ziarul „Basarabia” a fost închis” 499 . 

În sfârşit, vom remarca faptul că, apariţia primului ziar de limbă română în Basarabia, la începutul 

sec. XX, n-a fost un fenomen accidental. Cu atât mai mult acest eveniment publicistic nu 

poate fi pus în exclusivitate în legătură cu înfrângerea Imperiului Rus în războiul ruso-japonez şi 

revoluţia rusă de la 1905-1907. Activitatea ziarului Basarabia a demonstrat cu prisosinţă, că în 

provincia dintre Prut şi Nistru ideea românismului, după aproape un secol de rusificare forţată 

a reuşit, totuşi, să răzbată, să pătrundă, să dăinuie în conştiinţa publică a unei părţi însemnate a 

diverselor categorii sociale: fie ţărani, preoţi sau nobilime. Primul ziar de limbă română – Basarabia 

(1906-1907) – a fost, mai degrabă, izbânda unei generaţii de jertfă. 

492 

Un exemplar (nr. 79 din 11 martie 1907) se deţine în colecţiile Bibliotecii Academiei Române. 

493 

Ioan Lacustă, „Basarabia” numărul neştiut, în Magazin Istoric, Aprilie, Bucureşti, 2007, p. 55-58. 

494 

Dumitru Coval, Gazeta „Basarabia” (1906-1907) în contextul evenimentelor primei revoluţii ruse, în Din istoria jurnalisticii 

româneşti. Sec. XIX-începutul sec. XX, Ştiinţa, Chişinău, 1992, p . 272. 

495 

Nicolae Ciachir, Basarabia sub stăpânirea ţaristă, Editura Didactică şi Pedagogică. R. A., Bucureşti,1992, p. 82. 

496 

Gheorghe Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor din Basarabia..., p. 49. 

497 

Cifra este indicată greşit; au apărut 79 de numere ale ziarului Basarabia (în 1906 apar – 59, iar in 1907 – 20). 

498 

Nicolae Ciachir, Basarabia sub stăpânirea ţaristă…, p. 82; vezi nota la subsolul paginii. 

499 

Ion Ţurcanu, Istoria Românilor (cu o privire mai largă asupra culturii), Editura Istros, Brăila, 2007, p. 173. 

– 99 –

Maria Danilov 

2. Despre proiectul unei reviste bisericeşti 

„în limba moldovenească” 

Mişcarea clerului basarabean, în sensul promovării unor interese naţionale majore, s-a manifestat 

plenar la începutul secolului al XIX-lea, atât prin măsurile întreprinse în legătură cu redeschiderea 

Tipografiei Eparhiale (26 octombrie 1906), cât şi prin legalizarea oficială a unei publicaţii 

de limbă română – a „jurnalului bisericesc Luminătorul”. Bineînţeles că această mişcare culturalnaţională 

a clerului român din Basarabia nu a apărut ad-hoc pe fundalul evenimentelor sociale ce 

s-au produs în imperiul ţarilor la începutul secolului XX (revoluţia burgheză din anii 1905-1907). 

Curentul cultural-religios în mijlocul preoţimii basarabene a fost o prezenţă perpetuă pe tot 

parcursul secolului al XIX-lea, impunându-se în viaţa spirituală a provinciei chiar din momentul 

anexării acesteia de către ruşi. Referitor, însă, la anul de apariţie al revistei – anul 1908 – nu mai 

puţin important ar fi să sesizăm, să relevam, de fapt, şi un alt aspect al problemei, de detaliu şi, 

care conturează o imagine nuanţată al unor realităţi basarabene. Doar atât. Apariţia jurnalului 

bisericesc la începutul anului 1908 a coincis (ironia soartei) cu numirea în scaunul eparhial din 

Chişinău al episcopului Serafim Ciceagov – adept înfocat al politicii reacţionare promovate de 

oficialităţile ecleziastice imperiale după evenimentele amintite deja. 

Biserica imperială se confrunta la începutul secolului XX cu mari probleme misionare, atât 

în interiorul guberniilor ruseşti, cât şi în cele de la periferii, în teritoriile anexate. Astfel încât 

problema misionară nu mai poate fi privită doar ca una specific religioasă. De problemele misionarismului 

sunt preocupate şi autorităţile civile. Or, lupta preoţimii basarabene pentru editarea 

uni jurnal bisericesc „de educaţie moral-duhovnicească” în limba română, în contextul amintit 

are, bineînţeles, mai multe şanse de izbândă decât în secolul al XIX-lea. 

*** 

Sfatul Frăţiei Naşterea lui Christos şi rolul acesteia în destinul jurnalului bisericesc. În temei, 

în scrierile istorice au fost elucidate momentele organizatorice întreprinse de clerul basarabean 

(către sfârşitul sec. XIX – începutul sex. XX) în vederea editării literaturii religioase în limba 

română, – acestea fiind susţinute de episcopul eparhiot Iacov Piatniţki (1898-1904) 500 . Momentul 

ca atare nu este de neglijat, mai ales, că are şi acoperirea unor probe documentare. În demersul 

adresat către Sinodul din Sankt Petersburg (nr. 1366), din 23 martie 1900, episcopul, într-adevăr, 

susţine că „marea majoritate a populaţiei din Basarabia, sunt moldoveni, iar în unele localităţi 

locuiesc, în exclusivitate, numai moldoveni ce cunosc doar limba moldovenească 501 şi defel pe cea 

rusească, de aceea literatura existentă în limba rusă este inaccesibilă majorităţii” 502 . 

La 5 aprilie 1900, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse emite ucazul prin care încuviinţează activitatea 

Frăţiei Naşterea lui Hristos, în scopul editării unor cărţi de lectură duhovnicească „în limba 

moldovenească”, însă interzice crearea unui Comitet de cenzură locală (solicitat de chiriarh) care, 

în opinia funcţionarilor ecleziastici din Petersburg, contravine Regulamentului din 16 aprilie 1869 

privitor la „cenzura tipăriturilor” 503 . Să mai sesizăm, între altele, şi faptul că în rugămintea chiriarhului 

privitor la tipărirea literaturii religioase, în scop misionar, nu se specifica unde anume vor 

fi tipărite cărţile necesare, foile şi broşurile. Timp de aproape şase ani (1900-1906), tipăriturile 

Frăţiei Naşterea lui Hristos vor apărea la tipografia evreului E. Şlimovici 504 . 

500 

Гурие (Гросу), Главнейшие моменты в истории молдавского книгопечатания в Бессарабии, în ТБЦИАO, том. 2-й, 

Кишинев, 1910, c.1-22; Ştefan Ciobanu, Cultura româneacă în Basarabia sub stăpânirea rusă…, p. 234-235; Nicolae Popovschi, 

Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Chişinău, 2000 (prima ediţie apare în 1931), p. 255. 

501 

Notă: sintagma „limba moldovenească” este frecvent întâlnită în textele oficiale, publicistice şi literare din Basarabia la înc. 

sec..XX; citatele integrate în text abundă de acest clişeu lexical. 

502 

Гурие (Гросу), Главнейшие моменты в истории молдавского книгопечатания в Бессарабии, în ТБЦИАO, том. 2-й, 

Кишинев, 1910, c. 12. 1-22. 

503 

Гурие (Гросу), Главнейшие моменты в истории молдавского книгопечатания…, p. 14-15. 

504 

Prima „foaie” (sub nr.1) tipărită la Chişinău apare la 12 decembrie 1900, înainte de a fi examinate toate chestiile privitor la 

– 100 –


Şi nu în ultimul rând vom observa că o parte din clerul basarabean, către anul 1907, se arătă 

foarte preocupat/nemulţumit, de fapt, de nivelul scăzut al limbii traduse – în moldoveneşte – a 

foişoarelor tipărite de Frăţie. După cum ne mărturisesc sursele, unii preoţi chiar au protestat 

răspicat în şedinţele congresului eparhial (sesiunea anului 1907). Protestele acestora vor fi publicate 

integral în buletinul eparhial sub genericul „O părere deosebită” 505 . Iată ce relata în această 

privinţă preotul Ioan Andronic: „Cum n-ar părea de trist, însă în urma unei experienţe proprii 

consider necesar să observ că foişoarele Frăţiei „Naşterea lui Hristos”, nu se bucură de succesul 

aşteptat printre moldoveni. În timp ce mulţi dintre enoriaşii mei, fără să ezite plătesc câte 14 rub. 

pentru Ceasoslovul moldovenesc şi câte 10-12 ruble pentru Psaltire, sau dau bani pentru apocrifele 

româneşti de felul „Visul Maicii Domnului”, „Epistolele” etc., eu singur sunt uimit, de ce aceşti 

enoriaşi sârguincioşi nu arată interes pentru foiţele tipărite de Societatea noastră misionară?”. Şi 

în continuare autorii constată: „Ei niciodată nu cer să le dau şi foişoare, iar când singur le propun 

gratuit, – aceştia le iau, însă cred că o fac mai mult din buna cuviinţă. De multei ori m-am convins 

că foiţele rămân necitite”. Şi aceasta pentru că, traducerea acestora este de o calitate foarte 

proastă. Mai mult: preotul Ioan Andronic este convins că „foamea de citire” există, pentru că 

adeseori a fost întrebat dacă nu are „şi alte cărţi în limba moldovenească 506 . 

În totalitate, – aceste momente obiective si/sau subiective ale politicii ecleziastice ruseşti 

se află în strânsă legătură atât cu chestia reorganizării/reînfiinţării Tipografiei Duhovniceşti din 

eparhia Chişinăului şi Hotinului, cât şi cu activitatea propriu-zisă a Societăţi misionare Naşterea 

lui Hristos, ce avea drept scop răspândirea literaturii religioase (prioritar în limba română) în 

parohiile Basarabiei. Privită într-un context mai larg, activitatea Societăţii a facilitat mult mişcarea 

clerului basarabean întru editarea unui jurnal bisericesc. 

*** 

Ieromonahul Gurie (Grosu) şi proiectul unei reviste bisericeşti „în limba moldovenească”. 

Etapele proiectului: aprilie 1907 – ianuarie 1908. Pentru a închega o eventuală cronică a evenimentelor 

ce au derulat în legătură cu discutarea proiectului editării unei reviste bisericeşti în 

eparhia Chişinăului şi Hotinului – la începutul anului 1908 – vom aminti, în context, despre articolul 

misionarului Gurie publicat în buletinul eparhial din 22-29 aprilie 1907 507 . După cum ne-o 

demonstrează cu iscusinţă autorul publicaţiei amintite, acesta s-a dovedit a fi un bun cunoscător 

al documentelor ce se păstrau în arhiva mănăstirii Noul Neamţ. Ieromonahul Gurie considera că 

iniţiativa editării unei reviste bisericeşti în limba moldovenească a existat în Basarabia, încă din a 

doua jumătate a secolului al XIX-lea. 

Drept argument întru acoperirea acestor afirmaţii îi serveşte extinsul referat-memoriu al ieromonahului 

Teofan Cristea – „cel venit de curând în Basarabia” 508 – către principele Gorciakov, 

ministrul Afacerilor Externe al Imperiului Rus şi către Ober-procurorul Sf. Sinod, din 21 iunie 1860 

(copia acestui document se păstra în arhiva mănăstirii) 509 . Vom observa că ieromonahul Teofan 

Cristea apare în rolul unui „aprig apărător al pravoslaviei” vizavi de “pericolul ce se abătea asupra 

Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu reformele iniţiate de către principele Alexandru Ioan 

cenzură. Foile se tipăreau cu text paralel, în limbile „moldovenească” şi rusă, cu un tiraj de peste 5000 de exemplare şi distribuite 

câte 100 exemplare – fiecărei parohii; evenimentele amintite pot fi considerate drept o nouă etapă în lupta clerului 

moldovean pentru menţinerea tradiţiei Bisericii din Basarabia, prin tipărituri. 

505 

Священник Иоанн Андроник, Особое мнение, în Kишиневские Eпархиальные Ведомости (în continuare KEV), nr. 51-52, 

1907, p. 45-46 [paginaţie separată]. 

506 

Священник Иоанн Андроник, Особое мнение..., p. 45. 

507 

Гурие (Гросу), Духовный журнал на молдавском языке..., p. 555-558. 

508 

Teofan Cristea (1812-1884), originar din Suceava; din 1828 este atestat în calitate de „posluşnic” Lavra Neamţ; pe parcursul 

anilor îndeplineşte diverse funcţii, inclusiv şi cea „de împuternicit pentru afacerile funciare ale mănăstirii Neamţ şi Secu, iar 

di 1858 aceleaşi funcţii le are în Basarabia; contribuie la întemeierea mănăstirii Noul-Neamţ în Basarabia (1864), iar din 1866 

este egumenul acesteia. 

509 

Гурие (Гросу), Духовный журнал на молдавском языке..., p. 556. 

– 101 –

Maria Danilov 

Cuza” 510 . Printre acele măsuri apte de a menţine credinţa în sânul Bisericii Ortodoxe din Principatul 

Moldovei”, acesta mai îndemna guvernul rus „să încerce editarea unei reviste bisericeşti 

în limba moldovenească”, care, în opinia acestuia „ar putea da o ripostă serioasă acelor articole 

antireligioase ce apar în prezent în ziarele româneşti” 511 . Or, ieromonahul Gurie aduce în discuţie 

„mărturii ale istoriei” pentru a pune în evidenţă faptul că, necesitatea editării unui jurnal bisericesc 

„acum este şi mai mare. Dacă în anii ’ 60 ai secolului trecut”(sec. XIX.– s.n. M.D.), susţine 

ieromonahul Gurie, „Biserica Ortodoxă Română, de una singură, era atacată de curentele antibisericeşti 

de diferite nuanţe, acum şi Biserica noastră rusească se confruntă cu asemenea curente, 

iar împreună cu ea şi Biserica Basarabiei, în care marea majoritate sunt moldoveni” 512 . Nu vom 

intra în alte amănunte în legătură cu unele concepţii confuze enunţate de ieromonahul Gurie şi 

contextele istorice care le-a generat. Cert este că, şi ieromonahul Gurie, la fel ca şi alţi basarabeni 

la acea vreme, a plătit tribut cu vârf şi îndesat conceptelor proimperiale/ruseşti care dominau în 

epocă vizavi de problemele Bisericii Române din a doua jumătate a sec. XIX. Iată ce susţine ieromonahul 

Gurie în continuare: „Acele puţine gazete ce apar în Chişinău, în limba moldovenească, 

de multe ori îşi îndreaptă săgeţile lor otrăvitoare nu numai împotriva unor persoane particulare 

din biserica noastră, ci chiar împotriva dogmelor creştine. O opoziţie literară, moldovenească, 

îndreptată împotriva acestor curente, este foarte slabă, ca să nu zicem că lipseşte cu desăvârşire. 

Noi nu ne putem limita numai la foişoarele Frăţiei Naşterea lui Hristos, care sunt, de fapt unicele 

lecturi pentru moldoveni” 513 . De aceea, considera misionarul Gurie, este neapărat nevoie „să 

se încerce editarea unui jurnal bisericesc în limba moldovenească”. Se amintea, între altele, şi 

despre opinia multor clerici (pe care i-a cunoscut personal, în urma vizitelor în parohii) şi care, 

militau pentru necesitatea editării unei reviste bisericeşti în limba română, pentru că „în Basarabia 

mai sunt încă clerici care nu cunosc de fel ruseşte şi nici Vedomosti eparhiale 514 nu citesc. 

Pentru aceştia ar fi mai bine ca ei să citească ceva mai bun decât Basarabia şi Moldovanul” (? !) 515 . 

La fel, considera Gurie, că nu este nici un temei „să ne temem că revista nu va avea cititorii 

săi. Mulţi moldoveni vor procura revista, dacă nu va fi mai scumpă decât 3-4 ruble. Printre moldoveni 

există nevoia de lectură, şi mai ales de lecturi serioase, duhovniceşti [...]. Pentru editarea 

revistei avem nevoie de colaboratori. Se vor găsi ei oare ?”. Şi pentru a găsi un răspuns afirmativ 

la această întrebare, misionarul Gurie face un apel public (publicat în buletinul eparhial) către cei 

care „pot scrie moldoveneşte sau traduce din ruseşte” şi doresc să contribuie la editarea revistei, 

– să trimită cererea pe adresa: or. Tiraspol. mănăstirea Noul Neamţ; misionarului eparhial, ieromonahul 

Gurie 516 . 

Vom remarca, între altele, că ieromonahul Gurie este iniţiatorul unui proiect foarte îndrăzneţ 

de editare a viitorului jurnal bisericesc, propunând să fie adunaţi bani în bază de cotizaţie „de 

pai”. Fiecare doritor putea să contribuie cu o anumită sumă de bani la editarea revistei, respectiv 

primind remunerare – o parte din venitul ediţiei – „dacă aceasta se va edita”, – adăuga Gurie. 

Dacă revista va aduna suficiente cereri: 1) atât din partea potenţialilor doritori şi/sau colaboratori 

ai revistei 2) cât şi din partea celor ce doresc să contribuie prin cotizaţie „de pai”, atunci toate 

aceste persoane vor fi invitate la Chişinău pentru o discuţie la subiect” 517 . Acesta era proiectul 

de editare al viitorului jurnal bisericesc, elaborat şi promovat de ieromonahul Gurie la începutul 

anului 1907. 

Şedinţele congresului eparhial din 21-22 septembrie şi „dezbaterea proiectului”. În şedinţa 

510 


511 


512 


513 


514 

Este vorba de revista oficială a administraţiei bisericeşti din Basarabia – Kишиневские Eпархиальные Ведомости (1867- 

1917). 

515 

Ziare în limba română: Basarabia (1906-1907); Moldovanul (1907-1908). 

516 


517 


– 102 –


congresului eparhial din 21 septembrie 1907, a fost ascultat referatul prezentat de către Comisia 

Frăţiei Naşterea lui Hristos privitor la „necesitatea editării unei reviste speciale cu titlul de „Luminătorul”. 

Cert este că referatul avea la baza raportul misionarului eparhial Gurie (Grosu), alcătuit 

mai înainte, la porunca Sfatului Frăţiei Naşterea lui Hristos, moment consemnat, de altfel şi în 

jurnalele congresului eparhial 518 . Deşi în materialele congresului eparhial nu este publicat raportul 

lui Gurie, acesta poate fi uşor recuperat în baza referatului prezentat de Comisie (şedinţa din 21 

septembrie 1907). Comisia a găsit de cuviinţă că are datoria să prezinte deputaţilor în congresul 

eparhial (în scopul de a fi luate în dezbatere), atât motivele ce au condus la necesitatea editării 

unei reviste duhovniceşti „în limba moldovenească, unanim acceptată de către clerul basarabean”. 

Publicăm în continuare textul integral al acestui raport: 

1) „După cum au sesizat mulţi preoţi în şedinţele congreselor eparhiale, în anii din urmă, 

printre enoriaşii eparhiei Chişinăului, în marea lor majoritate moldoveni, persistă un interes 

deosebit pentru lectură. Mulţi dintre ei şi-au manifestat dorinţa de a contribui cu anumite 

mijloace băneşti întru susţinerea editării unei publicaţii „în moldoveneşte”. Un locuitor din 

satul Corjeva deja a jertfit pentru revistă 5 ruble. Însă interesul pentru lectură ar trebui să 

fie îndestulat şi cu cărţi folositoare din izvorul curat al Bisericii creştine. Slujitorii altarului 

sunt datori să contribuie în măsura posibilităţilor ca cei dornici de lectură să fie feriţi de 

influenţe nesănătoase. 

2) În mănăstirile din Basarabia, marea majoritate o alcătuiesc călugării moldoveni ce cunosc, 

puţin de tot, adevăratele izvoare ale credinţei. Printre ei, se găsesc dintre cei ce simt nevoia 

de a citi, însă nu au posibilitatea de a o face în limba lor maternă. Un jurnal duhovnicesc „în 

limba moldovenească” le-ar fi de mare folos. 

3) Printre membrii clerului din eparhia Chişinăului se întâlnesc mulţi diaconi şi dascăli ce nu 

cunosc de fel limba rusă, – acestora,– un jurnal moldovenesc le-ar fi, de asemenea, de mare 

folos întru luminarea adevăratei credinţe şi a evenimentelor actuale ale vieţii bisericeşti. 

4) Ţinând cont că pe viitor se prevăd mari reforme în Biserica Rusiei, în special în administrarea 

vieţii parohiale, este neapărat nevoie ca toţi creştinii Bisericii Domnului să cunoască 

acest adevăr şi să fie pregătiţi pentru a-l primi. O revistă moldovenească ar putea contribui 

mult la difuzarea ştirilor privitor la viaţa bisericească şi asupra reformelor bisericeşti. 

5) Comisia propunând congresului un larg proiect de măsuri organizatorice în vederea întemeierii 

revistei bisericeşti a luat în dezbatere atât programul de editare a revistei, cât şi 

motivele care au dus la necesitatea editării acesteia. La fel s-a adus la cunoştinţă deputaţilor 

că editarea revistei „Luminătorul”– 12 numere anual, 5 coli/fiecare, tiraj 1500 exemplare 

– se echivalează cu suma de 3 000 ruble, inclusiv cheltuielile pentru hârtie şi tipar, 

pentru salarizarea redactorului, pentru onorariul colaboratorilor şi serviciile de poştă în 

difuzarea revistei. 

6) Ţinând cont că în bisericile din eparhia Chişinăului sunt lipsă cărţile Vieţile Sfinţilor în limba 

moldovenească, iar costul acestora în calitate de supliment al revistei se va reduce simţitor, 

decât o ediţie separată, comisia propune să fie incluse în costul abonamentului anual. S-a 

calculat: pentru editarea cu „adaosul unei cărţi sunt necesare 4 000 ruble. Aceste cheltuieli 

vor fi uşor acoperite dacă revista va avea anual 1500 de abonaţi cu o plată de 4 ruble/ 

anual. Comisia mai contează pe un număr suficient de cititori ai revistei, exceptând abonamentul 

obligatorii al fiecărei parohii, iar prin susţinerea directă a unor clerici, mulţi vor veni 

şi dintre enoriaşi. 

Preşedintele Comisiei Constantin Popovici, membrii: protoiereu M. Ciachir, I. Ignatovici, misionarul 

ieromonahul Gurie şi preotul C. Parfenie” 519 . 

Editarea revistei s-ar putea face pe lângă Frăţia Naşterea lui Hristos – se mai constată în raportul 

518 

Jurnalul nr. 8 (şedinţa congresului eparhial din 21 septembrie 1907), KEV, nr. 51-52, 23-30 decembrie, 1907, p. 20-21. 

519 

Jurnalul nr. 8, KEV, nr. 51-52 [ 23-30 decembrie], 1907, p. 19-25. 

– 103 –

Maria Danilov 

Comisiei – cu un colegiu redacţional special, membrii căreia vor fi aleşi în congresul eparhial şi 

care anual vor prezenta rapoarte despre sumele cheltuite. În urma probelor aduse în discuţie 

Comisia roagă către deputaţii întruniţi în Congresul eparhial din 1907, să găsească mijloacele 

necesare pentru editarea revistei Luminătorul (cu anexa propusă). Membrii Comisiei consideră 

ca la această cauză sfântă ar mai putea contribui şi mănăstirile din eparhie, dacă va fi rugat I.P.S. 

episcopul Vladimir ca acesta să propună stareţilor de mănăstire să ajute cu 2 000 ruble fiecare 520 . 

Din cele prezentate mai sus constatăm că, în referatul Comisiei Sfatului Frăţiei Naşterea lui 

Hristos din Chişinău (având la bază – repetăm – raportul misionarului Gurie), sunt argumentate 

cu temeinicie motivele ce conduc la realizarea proiectului unei reviste bisericeşti în limba 

română: necunoaşterea limbii ruse de către masa covârşitoare a clerului parohial, a enoriaşilor şi 

călugărilor „ce zac în neştiinţă”. A fost expus discuţiilor şi proiectul de program al revistei alcătuit 

din 6 puncte: 

1. Voroave originale, învăţături, cuvântări şi predici – toate alcătuiri în „limba moldovenească” 

de ale preoţilor parohi; traduceri (din ruseşte) considerate folositoare pentru viaţa morală a 

păstoriţilor; de asemenea vor fi traduse şi publicate cuvântările chiriarhilor 

2. Scrieri privind problematica dogmelor creştine; învăţături moral religioase; şi despre slujbele 

ritualului liturgic ortodox; 

3. Scrieri şi studii despre specificul unor tradiţii locale adunate de preoţi din parohiile ce le au 

în supraveghere; 

4. Documente referitoare la istoria duhovnicească a eparhiei Chişinăului şi Hotinului; 

5. Poezii cu conţinut moral bisericesc; 

6. Ştiri ale administraţiei bisericeşti şi civile, materiale ale congreselor eparhiale. 

S-a convenit că revista se va edita o dată pe lună cu un volum de 4-5 coli de tipar; iar cei abonaţi 

la revistă vor primi supliment câte un volum din Vieţile Sfinţilor „în limbă moldovenească”; preţul 

unui abonament anual se estima la 4 ruble/anual şi respectiv – 2 rub. 50 cop./pe o jumătate de 

an; pentru o lună – 60 cop. 521 . În final, deputaţii întruniţi în şedinţa congresul eparhial din 21 

septembrie 1907, au hotărât: 

1. A considera necesară oportunitatea editării jurnalului amintit în limba moldovenească 

pentru parohiile cu populaţie pur-moldovenească, mixtă şi pentru mănăstiri, odată ce 

aceştia sunt potenţialii abonaţi ai publicaţiei; 

2. Jurnalul se va edita în baza programului propus de Comisia Frăţiei Naşterea lui Hristos. 

3. Mijloacele financiare în vederea editării revistei vor fi adunate din abonament. Totodată 

arhipăstorul va fi rugat să intervină către mănăstiri ca fie atrase şi să contribuie la acest 

act de binefacere, deoarece acesteia, după menirea acestor, întotdeauna au susţinut luminarea 

poporului în limba acestuia; 

4. Odată cu aprobarea oficială a revistei va fi ales redactorul şi comitetul de redacţie care îşi 

va asuma atât coordonarea muncii de editare, cât şi prezentarea raportului anual în şedinţele 

congreselor eparhiale. Decizia congresului va fi prezentată Î.P.S. episcopului Vladimir 

pentru aprobare. 

Preşedintele Comisiei: Constantin Popovici; protoiereul Nicolae Laşcov, Mihail Ciachir; preot 

Macarie Untul, Constantin Parfenie, misionarul ieromonahul Gurie – membrii comisiei 522 . 

Vom cita din rezoluţia episcopul Vladimir în legătură deciziile congresului eparhial în vederea 

editării jurnalului bisericesc: „Sunt întru totul de acord şi împărtăşesc dorinţa clerului de a avea 

o revistă în limba moldovenească. Bineînţeles că nu pot obliga mănăstirile să contribuie la .. cu o 

anumită sumă de bani, însă voi interveni către protopopii de circumscripţie ca aceştia din urmă 

să poruncească către stareţi să susţină în măsura posibilităţilor să ajute Nădăjduiesc că ei vor 

520 

Jurnalul nr. 8…, p. 20. 

521 

Jurnalul nr. 8 (şedinţa congresului eparhial din 21 septembrie 1907)…, p.19-20. 

522 

Jurnalul nr. 8…, p. 20. 

– 104 –


susţine acest act spiritual. Însă, se cunoaşte că unele lăcaşuri abia îşi acoperă acele cheltuieli 

zilnice. Călugării de la mănăstirea Hârjauca vor ajuta cu 200 ruble şi de la mine/personal 100” (nr. 

5323 din 22 septembrie 1907) 523 . 

În şedinţa din 3 octombrie 1907, deputaţii întruniţi în congresul eparhial au revenit asupra 

proiectului de program al jurnalului bisericesc. Redactorul revistei Luminătorul a fost ales: protoiereul 

Constantin Popovici şi misionarul eparhial ieromonahul Gurie. Membrii colegiului de 

reacţie – protoiereul Mihail Ciachir, Iustin Ignatovici, părintele Constantin Parfenie şi profesorul 

de limbă română, preotul Grigore Constantinescu. Decizia congresului a fost întărită prin rezoluţia 

manuscrisă a episcopului Vladimir în 4 octombrie 1907 (nr. 5621). A urmat apoi aprobarea 

sinodală din 20 decembrie 1907 (15441): „După Ucazul Măriei Sale Împăratului, Pre Sfântului 

Îndreptătorului Sinod a ascultat cererea Preosfinţeniei Voastre de la 24 octombrie a.c. cu nr. 470, 

cu mijlocire de a se da dezlegare tipăririi, prin Sfatul Frăţiei Naşterii lui Hristos din Chişinău jurnalului 

în limba moldovenească sub numele de „Luminătorul” după programul arătat. A poruncit: 

judecând cererea de faţă a Preosfinţeniei Voastre şi socotind cuprinsul arătat întrînsa ca vrednic 

de a fi luat în samă. Iar programa arătată a jurnalului, care se va tipări, ca răspunzătoare scopului 

său Prea Sfântul Sinod rânduieşte: a se da dezlegare tipăririi de la anul 1908 prin Sfatul Frăţimii 

Naşterea lui Hristos din Chişinău, jurnalului sub numele de „Luminătorul”, în limba moldovenească, 

după programul arătat, sub ţenzorul protoiereul Spiridon Muranevici şi cu numirea protoiereului 

Constantin Popovici şi a ieromonahului Gurie ca redactori ai acestui jurnal; pentru aceea 

Ucazul se trimite Preosfinţeniei Voastre, cu întoarcerea programei arătate, pe care să se facă 

însemnare despre înturnare, iar în cancelaria Ober-Procurorului să se trimită” 524 . 

*** 

Cum s-a realizat programul jurnalului bisericesc Luminătorul, prevăzut de congresul eparhial 

din anul 1907? Către sfârşitul lunii ianuarie 1908, colectivul redacţional a reuşit să scoată 

de sub tipar primul număr al revistei Luminătorul. Revista va avea un program strict limitat de 

canonul cenzurii sinodale. Fiecare număr al revistei (coperta 1 interior), până la anul 1918, va fi 

însoţit de apostila cenzurii: „Cu dezlegarea spre tiparu; cenzor protoiereu Spiridon Muranevici”. 

Este foarte greu, de neînchipuit cum ar fi derulat viaţa spirituală a provinciei la începutul sec. 

XX în lipsa unei asemenea reviste în limba română. Dacă am judeca asupra importanţei acestui 

eveniment cultural şi/spiritual deopotrivă doar în baza ecoului din presa vremii şi tot am fi în 

stare să lămurim adevărata dimensiune spirituală a fenomenului 525 . Preoţimea basarabeană îşi 

punea mari speranţe într-o asemenea revistă: „ea va trebui neapărat să devină o revistă de 

educaţie moral-duhovnicească a clerului, un mijloc viu de comunicare cu enoriaşii” 526 . După cum 

ne comunica părintele Constantin Parfenie (un foarte bun cunoscător al vieţii eparhiale din Basarabia), 

de la 1 ianuarie 1907 revista deja fusese expediată în parohii (cu abonat obligatoriu ), în 

peste 700 sate. 527 Jurnalul bisericesc – Luminătorul – trebuia să servească scopului suprem de 

luminare şi propăşire a neamului românesc din Basarabia. Poate cel dintâi, în şirul celor care au 

trudit la zidirea acestui monument de spiritualitate românească în spaţiul dintre Prut şi Nistru 

ar trebui aşezat misionarul/ieromonahul Gurie. Pentru că cine altul a ştiut mai bine să organizeze 

preoţimea basarabeană, să convingă administraţia imperial-ecleziastică a Basarabiei şi, în 

cele din urmă, să obţină aprobarea editării unei reviste „în limba moldovenească”? Cine altul 

523 

Jurnalul nr. 8…, f. 20, 123 (vezi jurnalul nr. 39). 

524 

Ucazul Măriei Sale Împăratul [...], Luminătorul, nr.1, 2008, 4-5. 

525 

Materialul a fost scris special pentru a fi publicat în revista Luminătorul, însă la intervenţia episcopului Vladimir a fost publicat 

în KEV, nr.14 din 6 aprilie 1908, p. 337. 

526 

К. Парфение, Об издание на молдавском языке церковнаго журнала „Луминэторюл”, în KEV, nr. 8 [24 februarie], 1908, 

p. 284-289. 

527 


– 105 –

Maria Danilov 

dacă nu ieromonahul Gurie încearcă să închege un răspuns la întrebarea „Ce ne trebuie nouă?” 

într-o forma cât mai aproape de înţelesul cititorului simplu: „La această întrebare trebuie să-şi 

dea răspuns fiecare […]. Nouă ne trebuie să avem această adevărată credinţă pentru fericirea 

noastră, pentru viaţa sufletului nostru […]. Însă ca omul să vie la cunoştinţa aceasta, el trebuie 

să înveţe[…]. Nouă ne trebuie şcoli în care să învăţăm carte […]. Nouă ne trebuie atâtea şcoli, în 

care s-ar putea învăţa toţi copii[…]ca toţi să ştie a ceti şi a număra, ca cetind cărţi toţi să se poată 

lumina la cuget, să se dezmeticească” 528 . 

La fel, Gurie a mai stăruit să dea consistenţă revistei prin „ştiri documentale scoase din arhiva 

Consistoriei” despre hirotoniile unor preoţi în satele dintre Prut şi Nistru, semnate „de mitropoliţii 

Moldovei Iacov şi Veniamin, de episcopul Huşului Inochentie [...], episcopul de Rădăuţi” 529 . La 

rubrica „ştirilor” vom consemna şi informaţii semnate de „ieromonahul Dionisie” despre munca 

misionarului Gurie la mănăstirea Suruceni 530 . Tot la „ştiri” mai citim că „în Basarabia de ziua 

jubileului naşterii grafului L.N.Tolstoi” au fost tipărite în română (traduse din ruseşte ) câteva 

din cărţile lui Tolstoi 531 . Aproape în fiecare număr al revistei (până la anul 1918, inclusiv) este 

prezent cu traduceri „moralnice şi duhovniceşti” preotul Mitrofan Ignatiev (preot paroh al bisericii 

„Măzărache” din Chişinău). În paginile revistei găsim şi compuneri originale pe teme „moralnice 

compuse de învăţătorul Sava Dănilă” 532 . Textele sunt îngrijite, structurate tematic, ceea ce 

ne îndeamnă să credem că autorul avea un stil antrenat în scrisul publicistic. Sau să luăm de 

pildă textul „Sărmana Mărioară” ce are la subtitlu „Din viaţa ţărănească”, semnat enigmatic de 

„B.A.P.” 533 . Mulţi dintre autorii textelor publicate în jurnalului bisericesc Luminătorul, semnau 

cu criptonime, de pildă: „tradus de C” 534 sau „preot P.A.” 535 . Sunt frecvente materialele semnate 

de preotul Ioan Savca, dascălul Damian Stavila, protoiereul Iustin Ignatovici, studentul Teodor 

Inculeţ 536 . Deşi tematica revistei a fost foarte limitată, se întâlnesc uneori şi materiale ce reflectă 

istoricul vieţii duhovniceşti din eparhie. De pildă, despre istoricul epitropilor din Basarabia 537 , 

acesteia fiind chemate de ocârmuirea imperială (după anul 1864) să ia în supraveghere în popor 

şcoală pentru copii, bolniţe [spitale, s. n. – M.D.], case de sărmani şi ale lucruri binefăcătoare. 

Pentru că preotul este – în opinia autorului – „ cel mai drept şi adevărat prieten al norodului cel 

întunecat şi jalnic, ce caută lumină” 538 . Este relevantă constatarea autorului citat vizavi de ocârmuirea 

străină: „[...] drept, căci mulţi îs cu puţină ştiinţă de carte ori chiar fără ştiinţa aceasta, 

pentru că cu împreunarea Bessarabiei cu Rossia ei, lăsaţi ruşilor singurei (s. n. – M. D), nu o 

putut să întocmească şi să arate puterea duhului său. Dar trebuie de cunoscut aceea că toate 

obiceiurile cele bune, ce sînt la moldoveni, în viaţa lor cea bisericească – sînt aşezării şi arătării 

duhului celui religios […]” 539 . 

Tot mai des apar în paginile revistei texte traduse din „opera” duhovnicească a episcopului 

Serafim (Ciceagov) 540 . Aceste texte sunt, de fapt, o cronică a vieţii eparhiale din Basarabia „sub 

Serafim”. Sunt executate întocmai ucazurile sinodale, care, deşi, aveau la baza decizii luate în 

legătură cu unele eventuale evenimente petrecute în eparhiile din centrul Rusiei, acestea aveau 

528 

Ierom. Gurie, Ce ne trebue nouă, în Luminătorul, nr.10 [octombrie],1908, p. 5-8. 

529 

Ştiri scoase din arhiva Consistoriei, Luminătorul, nr.3, 1909, p. 63-76. 

530 

Luminătorul, nr. 10, 1908, p. 80. 

531 


532 

Sava Dănilă, Izvorul răutăţii, în Luminătorul, nr. 10, 1908, 35—57. 

533 

Luminătorul, nr. 10, 1908, p. 61-64. 

534 

Despre facerea de bine aproapelui nostru (Duminica a 18-a, după cincizecime), Luminătorul, nr. 10, 1909, 11-18. 

535 

Despre purtarea poporanilor cu preotul lor, Luminătorul, nr. 10, 1908, 20-30. 

536 

Luminătorul, nr. 3, 1908, p. 52-56. 

537 

Lucrarea unei epitropii, Luminătorul, nr.6 [iunie], 1911, p. 65-78. 

538 


539 


540 

Cuvântul Preosfinţitului Serafim, arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, Luminătorul, nr.10 [An V], 1912, p.7-10 (trad. de 

preotul Dimitrie Dumbravă); Cuvântul P.S. Serafim, Iubiţilor întru Hristos părinţi, fraţi şi surori al păstoriei cei încredinţate mie 

din Basarabia, Luminătorul, nr.10 [An V], 1912, nr.12 [An.VII], p. I-IV. 

– 106 –


„atârnare” şi pentru Basarabia 541 . De pildă: „ În anul 1909, de la 5 până la 13 iulie a fost făcută 

adunare de călugări în Lavra Sf. Treimi a Sf. Sergii. Jurnalurile adunării, în care sunt arătate măsurile, 

ce ar fi dorite pentru buna întocmire a mănăstirilor şi înălţarea vieţii călugărilor, au fost puse 

înaintea Presf. Sinod 542 ”. Pe temeiul ucazului sinodal din 12 iulie 1910 (nr.18-19), toţi – călugări 

şi maici – sunt chemaţi să contribuie „pentru întărirea rânduielilor călugăreşti prin viaţă înaltă şi 

cuviincioasă şi în sfârşit pentru îmbunătăţirea gospodăriei mănăstireşti întru această grea vreme, 

plină de mulţime de ispite, şi în vremea marii căderi a obiceiurilor celor bune [...]”. La fel, sunt 

publicate/republicate prin „tălmăcire” în română, „cuvântările” episcopului ţinute mai înainte, în 

alte eparhii 543 . Cronica vieţii eparhiale „sub Serafim” continuă la rubrica ştirilor: 

• în 24 septembrie 1911 „stăpânirea cea duhovnicească au poruncit preoţilor din popoarele 

eparhiei, ca să nu cunune, când nici unul din cei ce vor să se căsătorească nu-s din satul de 

loc, şi nu trăiesc în acest popor”; 

• „Preosfinţitul Serafim, episcopul Chişinăului şi Hotinului la 6 septembrie anul trecut au 

întărit în temeiul frăţiei a Schimbării feţii Domnului, întocmit către ţinterimul oraşului 

Benderiului”; 

• „Preosfinţitul Serafim, episcopul Chişinăului şi Hotinului s-au întors către preoţii din eparhie 

cu cuvântul în care roagă pe dânşii să lămureze poporenilor săi, ca să păzească [...] de gâlce 

[ava] ce au fost la Balta, care acu fac prin Basarabia fântâni [...]”; 

• „La 27 octombrie la 4 ceasuri seara în biserica arhierească pentru întâmplarea pornirii P. 

S. episcopul Serafim în oraşul Petersburg, unde el din porunca Împăratului îi chemat a fi 

părtaş în adunările Preasfântului Sinod, au fost slujit moleben [...]. P. S. Serafim are să fie în 

Petersburg păn în luna mai. La sărbătorile Crăciunului şi a Paştelui ar să vie la Chişinău” 544 . 

Vom observa, de asemenea, că „absenţa” lui Serafim era benefică pentru rubrica „ştirilor” 

din revistă. Apar comentarii lărgite asupra cărţilor apărute la Tipografia Duhovnicească: „ 

Având în vedere că în dugheana de cărţi bisericeşti a Frăţimii Naşterii lui Hristos mai mult 

decât alte cărţi se întreabă sfânta Evanghelie şi fiindcă sfânta Evanghelie este cea mai folositoare 

pentru suflet carte, care trebuie s-o aibă fiştecare creştin, comisia au găsit de cuviinţă, 

ca să pecetluiască sf. Evanghelie[...] pentru biserică în format mai măşcat – 1000 de 

cărţi, iar pentru norod în format mic şi cu peciata mai măruntă – 5 000” 545 . 

• „Având în vedere că în luna mai a anului curent se împlineşte o sută de ani de când Bessarabia 

au fost alăturată către Rossia şi că întâmplarea aceasta se va prăzdnui cu o deosebită 

podoabă, comisia au găsit de cuviinţă spre pomenirea acestei întâmplări să se pecetluiască 

Evanghelia pentru norod şi pe limba russască şi pe limba moldovenească” 546 . Sau cu totul 

relevantă apare ştirea că „Preosfântul Sinod au dat de ştire Stăpânirii Eparhiei a Chişinăului 

că ierodiaconu Veniamin din România au primit slobozenie să vie în Basarabia pe trii luni. 

Pentru aceasta preoţii din popor au să ee sama să nu aducă ierodiaconu Veniamin careva 

sfinţenii şi să nu stringă jertfiri” 547 . 

La începutul anului 1912 pe paginile Luminătorului – din exilul rusesc – reapare arhimandritul 

Gurie 548 . Iar fraza „de început” al textului propriu-zis, publicat în revistă, nu este altceva decât un 

541 

Se tipăreşte la porunca P.S. Serafim Ciceagov; vezi în Lumnătorul, nr.2 [An IV], 1911, p.5. 

542 

Atârnarea Preosfinţitului Serafim, episcopiul Chişinăului şi Hotinului, către călugării eparhiei Chişinăului, Luminătorul, nr.2 [An 

IV], 1911, p. 5-19. 

Atârnarea Preosfinţitului Serafim…, p. 6. 

543 

Cuvântul Preosfinţitului nostru Serafim despre Sfânta Scriptură, Luminătorul, nr. 5 [An IV], 1911, p. 5-9; vezi nota de la subsolul 

paginii „Cuvântul acesta a fost spus de Preosfinţenia Sa în Moscova, când au fost el preot de popor”; Cuvântul Preosfinţitului 

Serafim despre aceea că izvorul păcatului este voia omenească cei slobod, Luminătorul, nr. XI [An IV], 1911, p. 5-10 [tălmăcit 

moldoveneşte de prot. I.I. [Iustin Ignatovici], din cărticica „Живое слово” a P.S. Serafim]. 

544 

Luminătorul, nr. XII [An IV], 1911, p. 76-80. 

545 

Luminătorul, nr. 3, 1912, p. 78., vezi „Ştiri”. 

546 


547 

Ibidem, p.78; „ştirile” sunt semnate de Simion Papuc. 

548 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8987, f. 27; datele culese din acest dosar stau mărturie că arhimandritul Gurie, începând cu luna august 

1910, ocupa funcţia de director al şcolii bisericeşti de învăţători din Alexandro-Gruşevsk, regiunea Donului. 

– 107 –

Maria Danilov 

ecou al unui destin rebel, implicat cu atâta nenoroc în istorie, al unui suflet încărcat cu mult dor 

de neamul său, de aproapele: „Fraţilor moldoveni! Când şi când eu tot aud că se face oareşi care 

mişcare nepotrivită între voi, că se fac între voi nişte împerecheri pe temeiul credinţei, ceea ce nu 

s-au mai pomenit între moldoveni, de când se află ei creştini pravoslavnici; iar creştini sau făcut 

moldovenii de pe vremea apostolilor [...]” 549 . Aceste rânduri semnate de Gurie sunt o mărturie 

vie a faptului, că acesta era perfect informat despre viaţa bisericească a Basarabiei. Nivelul lui 

de cunoaşterea a istoriei creştinismului românesc cuprins în acest spaţiu i-a permis să afirme 

că „toată vremea, de două mii de ani au păzit moldovenii dreapta credinţă pravoslavnică. Nici 

în vremea tătarilor şi a turcilor nu se lepăda de dânsa [...]”. Însă, tocmai aici şi se ascund toate 

paradoxurile istoriei imperiale. Pentru că odată „alăturaţi” Imperiului Rus cu ţarul pravoslavnic 

în frunte – după o sută de ani de convieţuire cu ruşii – au ajuns moldovenii basarabeni „să fie 

protivnici ai lui Hristos? – se întreabă arhimandritul Gurie: „Mă înfricoşez, fraţilor [...], mă tem, ca 

nu cumva gătindu-vă despre apa firească pe vremea lui antihrist, să fiţi răpiţi în vre-o învăţătură 

mincinoasă” 550 . 

În anul 1912, rubrica „ştirilor” este abundent completată cu cronica evenimentelor locale în 

vederea pregătirii către „suta de ani, de când ţara noastră Bessarabia cu arma russască îi izbăvită 

de sub jugul turcesc” 551 . Episcopul Serafim Ciceagov, cel menit „de o providenţă dumnezeiască” 

(după cum se considera el însuşi) 552 , să ajungă ocârmuitor al basarabenilor tocmai la acel început 

de secol,– se pregătea cu o deosebită pompă către acel jubileu, motiv pentru care programul 

aniversar a suportat mai multe modificări. În numărul revistei pe luna lui aprilie 1912, se publică 

programul Comisiei „cea de iubilei” prevăzut pentru zilele de 14-17 mai 1912 şi structurat pe cinci 

direcţii: 

1. Icoana Maicii Domnului „făcătoare de minuni de Hârbovăţ”, urma să fie adusă de la mănăstire 

şi lăsată în Chişinău până la data de 16 mai 1912. 

2. Pe 14– 15 mai, în catedrala veche a oraşului cu hramul Sf. Arhanghel Gavriil, Sf. liturghie 

urma să se facă cu participarea protoiereului Nicolae Laşcov şi a episcopului de Akkerman 

P. S. Gavriil. 

3. Pe 15 mai – la Catedrala „nouă” – cuvânt după Sf. liturghie urma să fie susţinut de către 

Preasfinţenia sa Zinovii, episcopul de Ismail. 

4. 16 mai – Sf. liturghie se va săvârşi cu participarea episcopului Serafim şi a episcopilor Gavriil 

şi Zinovii. Apoi „procesia cea mare” va merge spre dealul Râşcanilor, unde „pentru norod va 

fi făcută petrecanii cu muzică şi cartini din istoria russască” 553 . 

5. Pe 17 mai – sfinţirea petrei de temelie a monumentului lui Alexandru I „pe medeanul din 

faţa Mitropoliei” 554 . 

Ce-am mai putea adăuga noi la cele consemnate mai sus? „Sărbătoarea” sutei de ani de la 

„alăturarea către Rossia” a fost impusă de către autorităţi să fie sărbătorită în toată Basarabia. 

În jurnalul bisericesc cronica acestor ştiri a constituit o rubrică permanentă. În puţinele şcoli 

împrăştiate la acea vreme prin satele provinciei s-a dat citire unor pagini de istorie „despre starea 

Bessarbiei până la alăturare către Rossia şi despre bătăliile, cari au pregătit această slobozire 

549 

Arhimandritul Gurie, Împotriva aşa-numitei mişcări de la Balta, Luminătorul, nr. 4, 1912, p. 11. 

550 

Ibidem, p.14. 

551 

Împlinirea sutei de ani de la alăturarea Bessarabiei către Rossia, în Luminătorul, nr. 6 [iunie], 1912, p.77-78. La subsolul paginii 

se publică următoarea notă: „Cu această poruncă se schimbă mai înainte însemnată rânduiala a prăzdnuirii iubileului, ce s-au 

tipărit în nr. 12-13 a Vedomostilor Eparhialniceşti din Chişinău pe anul 1912. Secretarul Consistoriului A. Bogojavlenski”. 

552 

Episcopul Serafim Ciceagov a cârmuit eparhia Chişinăului şi Hotinului din 16 septembrie 1908 până la data de 20 martie 1914; 

bunicul său nu era altul decât amiralul P. Ciceagov, cel care conduse flotila rusească în expediţia „de la Dunăre” în războiul 

ruso-turc din anii 1806-1812, devenit apoi guvernator militar al Basarabiei după răpirea acesteia de către ruşi, la finele acelui 

război, în 1812. P.S. Serafim avea să evoce aceste date biografice cu multă evlavie, în sensul că „binecuvântata de Dumnezeu 

Basarabie” nu-i era„cu totul străină. 

553 

Luminătorul, nr. 4, 1912, p.75-76. 

554 

Rânduiala prăznuirii în oraşul Chişinău şi în toată gubernia a iubileului sutei de ani de la alăturarea Bessarabiei către Rossia, 

Luminătorul, nr. 5 [mai], 1912, p.74-79. 

– 108 –


[...]; în catedrala înnoită cu lucruri noi şi veşminte frumoase, pentru dascăli „s-au gătit contuşuri 

după chipul straielor boiereşti din vechime” 555 . La fel mai aflăm din „ştiri” că în ziua aceasta (pe 

16 mai 1912, s.n.– M.D.) „Apostolu, Evanghelia şi unele din ectenii, după rânduiala Preosfinţitului 

Serafim, au fost citite moldoveneşte”. Moldoveneşte au fost cântate de corul catedralei Pre Tine 

Te lăudăm şi Tatăl nostru, ce au adus „mare îndestulare moldovenilor, cari erau în sobor, fiindcă 

cântarea moldovenească în sobor nu se face niciodată, da Evanghelia pe limba moldovenească se 

citeşte uneori numai în ziua paştelui” 556 . 

Şi tot cu prilejul „sutei de ani de la alăturarea Bessarabiei către Rossia” a fost scris studiul 

tânărului A. Mateevici „Când şi cum s-au încreştinat moldovenii” 557 . Aceştia, în opinia autorului, 

sunt „născuţi din amestecul dacilor ce locuiau prin părţile Dunării cu puternicii şi biruitorii romani 

[...], noi fiind urmaşii romanilor, iar limba noastră fiica acelei latineşti” 558 . Tânărul Alexe Mateevici 

aduce în discuţie mai multe păreri cunoscute la acea vreme privitor la istoria creştinismului prins 

în acest spaţiu. Iar în partea a doua a studiului publicat în numărul din iunie 1912 559 se întreabă – 

ca un adevărat cercetător – „care-i vremea şi chipul aceste-i creştinări?” Şi iată care-i sunt convingerile: 

„Ca să dăm un răspuns cât mai deplin şi cât mai întemeiat la aceasta întrebare, trebuie 

să avem în vedere mărturiile din trecut despre noi şi ceea ce ne spune nouă ştiinţa de astăzi” 560 . 

Apoi „creştinarea noastră si-au luat începutul mai târzior, cam pe la jumătatea veacului al 2-lea. 

Mai veche ea n-a putut să fie. Dar şi cu vechimea aceasta suntem de laudă, căci şi ea nu-i prea 

depărtată de vremea sfinţilor apostol” 561 . 

Anul 1917 şi „măsurile neapărate pentru luminarea moldovenilor”. Echipa de redacţie a 

jurnalului bisericesc continuă lupta pentru nevoile spirituale şi culturale ale românilor basarabeni. 

Deşi programul de activitate a Luminătorului nu a suportat schimbări esenţiale, revista era 

printre puţinele publicaţii româneşti ce avea un număr constant de cititori. În dosarele de arhivă 

s-au păstrat şi unele mărturii în această privinţă. Prezentăm unele date culese din rapoartele 

protopopilor de judeţ „către Consistoriul eparhial” 562 : din parohiile judeţului Orhei (circumscripţia 

2) au fost depuse pentru abonamente 77 rub. 50 cop.; protopopul de la Bălţi (circumscripţia 2) 

a depus 14 rub.87 cop. 563 ; protopopul de Chişinău (circumscripţia 4) – 140 ruble. Banii adunaţi la 

Consistoriu urmau să fie depuşi la redacţia revistei Luminătorul 564 . Sunt nelipsite în fiecare număr 

învăţăturile şi voroavele traduse/adaptate din ruseşte după autorii pr. Sava Daniil, prot. Iustin 

Ignatovici 565 sau din cele semnate de pr. Nicolae Vlad [Bucovineanul], de dascălul Ioan Savka 566 , 

de pr. Mitrofan Ignatiev, de „iguminul Dionisie” 567 , de enigmaticul „G.M” 568 . O rubrică constantă 

în paginile revistei o constituie ştirile despre „manifestele ţarului”. Acest tip de act oficial emis 

de cancelaria aulică din Sankt Petersburg, de obicei, se publica integral 569 . Redacţia uneori intervenea 

cu unele comentarii speciale în legătură cu materialele selectate pentru publicul cititor, 

după cum s-a procedat şi în cazul numărului apărut în luna mai 1917: „Noi trecem o vreme foarte 

555 

Împlinirea sutei de ani de la alăturarea Bessarabiei către Rossia..., p. 77-78; vezi rubrica „Ştiri”. 

556 


557 

Luminătorul, nr. 5 [Anul V], 1912, p. 5-15. 

558 


559 

Alexe Mateevici, Când şi cum s-au încreştinat moldovenii, Luminătorul, nr.6 [Anul V], 1912, p. 5-16. 

560 

Ibidem, p. 5. 

561 


562 

ANRM, F. 208, inv. 4, d. 44871, f. 1-2. 

563 

ANRM, F. 208, inv. 4, d. 44871, f. 13. 

564 

ANRM, F. 208, inv. 4, d. 44871, f. 3-15. 

565 

Luminătorul, nr. 4, 1917, p. 5-18, 32-36. 

566 

Icoanele cele făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce s-au arătat în toată Rusia, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 37-38. 

567 

Din cuvintele sf. Ioan Gură de Aur, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 35. 

568 

Învăţături de duminici, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 12-25. 

569 

Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. I-IV; p. 48-49; rubrica „ştirilor” era permanent completată cu date preluate integral după alte 

publicaţii; de pildă: „Cooperatorii Bessarabiei vreau autonomie”; în adunarea cooperatorilor care s-a ţinut la Chişinău la 6-7 

aprilie s-a hotărât să se trimită stăpânirii vremelnice un act scris, în care să fie arătate dorinţele politice ale cooperatorilor din 

Basarabia. 

– 109 –

Maria Danilov 

gre când toate rânduielile bisericeşti, precum şi cele politiceşti şi obşteşti, se prefac în alt feli[...]. 

Noi trebuie să ne arătăm socotelniţele şi cugetările despre alte resursuri ale Bisericii Besarabiei 

şi a neamului moldovenesc [...], trebuie să alcătuim din nou lucrurile bisericeşti, potrivit cu interesele 

moldoveneşti” Iată de ce, cu rugăminte fierbinte, venim către cetitorii să trimită redacţiei 

jurnalul nostru scrieri şi articole despre prefacerea şi înnoirea lucrurilor” 570 . De asemenea, reapar 

materiale cu subiect istoric şi, care nu sunt altceva decât nişte incursiuni în istoria românilor din 

dreapta Prutului: scrisori mănăstireşti despre „domnii Ţării Moldovei care au domnit şi câţi ani 

au fost domni [...] 571 . 

Protoiereul Constantin Popovici, redactorul revistei, era convins că lumină duhovnicească 

poate ajunge la românul basarabean doar prin intermediul şcolii naţionale, iar pentru acest scop 

nobil era neapărat nevoie de a trezi dorinţa moldoveanului de a se deştepta: „trebuie să slujim 

deşteptării norodului şi el ne va preţui osteneala noastră şi ne va mulţumi nouă” 572 . 

Un lucru este cert: clerul „moldovean” în acele clipe de mari prefaceri ale vieţii naţionale şi spirituale 

din Basarabia anului 1917 era în epicentrul evenimentelor sociale. Drumul Luminii însă – care 

nu putea fi altul decât întregirea neamului românesc de pretutindeni – era încă searbăd, neclar 

pentru preoţimea basarabeană abia-abia ieşită din întunericul unui secol de ţarificare/ rusificare, de 

înstrăinare de neam şi de Ţară. Conştiinţa lor identitară era încă foarte confuză în exprimare. Pentru 

că zice protoiereul Ioan Andronic în „Cuvânt”: „Şi cum atunci prin arătarea Sf. Fecioare în biserică, 

n-au sosit îndată şi darul cel de mântuire, ci au mai trecut vreme pân’ la naşterea lui Hristos, aşa şi 

acum prin aşezarea „Sfatului Ţării” nu zicem că, s-au mântuit norodul moldovenesc de robia sufletească 

şi trupească, ci numai s-au însemnat o cale, un drum de izbăvire, – s-au arătat întru întunericul 

vieţii o zare de lumină, care în viitor ne vesteşte o zi mândră şi frumoasă (s.n.– M.D.)” 573 . 

Cert este că jurnalul bisericesc s-a inclus totalmente în lupta pentru emancipare naţională. 

Revista preia, multiplică, publică aproape totul din ceea ce poate îndemna la o redeşteptare a 

spiritului amorţit al basarabenilor. În acea stare de avânt general, de forfotă revoluţionară, – 

jurnalul bisericesc era în avangardă. Ceea ce ar trebui să subliniem, în primul rând, este, fără 

îndoială, faptul că preoţimea basarabeană nu era/nu a fost una totalmente adormită si/sau rusificată. 

Si acest fenomen poate fi lesne observat din liantul acelor evenimente şi fapte ce întregesc 

tabloul general al anilor 1917/1918. Cum altfel am putea explica faptul, că în adunarea eparhială 

din Chişinău, din 19-20 aprilie 1917, au fost prezenţi nu numai preoţii, după cum era de fapt obişnuit 

să se petreacă asemenea manifestări, ci şi „dascălii şi starostii bisericeşci”, iar preşedinte al 

adunării fost ales „mireanul Gurschi”, după cum se anunţa în numărul „Luminătorului” din luna 

mai 1917 574 . În acelaşi număr al revistei a fost publicată şi adresarea „Către preoţii moldoveni” 

(18 aprilie 1917) lansată de către Comitetul organizatoric al Partidului Naţional Moldovenesc cu 

prilejul întrunirii ce s-a petrecut la Chişinău 575 . Se sublinia, între altele, că „lucrarea cea mare abia 

îi începută. Partidul trebuie să adune în sânul său toată suflarea moldovenească: ţăranii, moldovenii, 

preoţii şi mirenii [...]. În trecut preoţimea moldovenească n-a luptat cum ar fi trebuit pentru 

dreptăţile norodului nostru, aşa cum a luptat de pildă preoţimea românească din Transilvania 

(s.n.– M.D.) şi ei s-au plecat la voia stăpânirii vechi, uitând norodul în întuneric şi robie”. 576 Pentru 

că fruntaşii Partidului Naţional Moldovenesc erau convinşi: „[...] dacă fiecare preot va lucra în 

satul său după ideile democratice şi naţionale ale stăpânirii celei noi [...], putem fi încredinţaţi 

570 

Către cliroşanii Basarabiei, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 6-7. 

571 

Pr. Nicolae Murea, Materiale pentru istoria Moldovei (din scrisorile mănăstireşti), Luminătorul, nr. 9 [septembrie] 1917, p. 

58-64. 

572 

Prot. Constantin Popovici, Măsurile neapărate pentru luminarea moldovenilor, Luminătorul, cartea a XII [decembrie], 1917, p. 

54-55. 

573 


574 

Adunarea eparhială, Luminătorul, nr. 5, 1917, p. 54-55; în şedinţa adunării eparhiale din 19-20 aprilie, un mic discurs a 

susţinut Paul Gore, vicepreşedintele Partidului Naţional Moldovenesc din Basarabia. 

575 

Către preoţii moldoveni, Luminătorul, nr. 5, 1917, p. 56-60. 

576 


– 110 –


că neamul moldovenesc se va trezi la o nouă viaţă [...]” 577 . Şi aici se ascundea un mare adevăr. 

Era nevoie în acei ani de istorie zbuciumată a Basarabiei, de multă abnegaţie, de solidaritate, 

de elan şi avânt spiritual pentru a repune în albia dreptului istoric ceea ce ne-a aparţinut din 

totdeauna – moşia Ţării întregite în hotarele ei fireşti. Istoria, din păcate, ne oferă şi alte probe 

ale istoriei noastre spirituale care ne proiectează unele aspecte mai puţin ştiute şi/sau nevăzute 

ale istoriei. Constantin Popovici (redactorul revistei), constata la 1917: „Chiar preoţii de naţiune 

moldovenească, de multe ori aveau obicei să slujească slavoneşte” Şi imediat adăuga: „Aceasta o 

fac ei de aceia, că nu ştiu a ceti moldoveneşte şi nu-şi dau truda a se învăţa” 578 . Fără a fi părtinitori 

ar trebui să observăm şi faptul că starea bisericii basarabene la care se ajunse după cei peste o sută 

de ani de dominaţie străină a depins în mare măsură şi de „nepăsarea” clerului şi/sau a mirenilor 

moldoveni. Ei „mai niciodată ori foarte rar îşi arătau dorinţa sa ca să aibă preot moldovean. Ei se 

împăcau cu aceia, ce le da lor stăpânirea, gândind, că amintrelea nici nu poate să fie 579 ”. Şi poate 

că ar trebui să intervenim din nou cu o paralelă istorică, să amintim, în contextul celor consemnate 

de prot. C. Popovici, de spiritul perpetuu de luptă al ardelenilor. De astă dată, este vorba de 

„cererea plenicilor români din Transilvania” (prinşi în evenimentele Primului Război Mondial) la 

insistenţa cărora, în Lavra Pecerska din Kiev s-a oficiat „întâia oară” slujbă în limba română 580 . Cert 

este că, în acea forfotă de mare fierbere a revoluţiei ruseşti a anului 1917, ajunse să se deştepte 

şi clerul moldovean. Şi mai mult, – reprezentanţii de frunte ai clerului aveau convingerea că dacă 

slujba bisericească pentru popor şi „învăţătura preoţească s-ar întocmi pe limba moldovenească”, 

atunci basarabenii mai repede vor ieşi „la drumul culturii naţionale, care i se arată lui acum” 581 . 

Calea, de fel uşoară, a luptei pentru emancipare socială şi naţională avea legile ei. La începutul 

lunii iunie 1917, delegaţia clerului moldovean a luat parte „la congresul preoţilor şi mirenilor 

din toată Rusia pravoslavnică”. Ei au adus înaintea congresului cerinţele lor privitor la autonomia 

bisericească şi politică a provinciei 582 . Problemele sociale cu care se confrunta românimea 

basarabeană erau însă mult mai grave decât în alte gubernii ale vastului imperiu ţarist. Iar acest 

moment a fost sesizat perfect în societatea basarabeană a anului 1917. Se deştepta o pronunţată 

conştiinţă de sine. Printre cele mai arzătoare probleme ale zilei s-a profilat cea a naţionalizării 

şcolii basarabene, iar la temelia „ocârmuirii şcolare” trebuiau puse principii cât mai largi, pe 

deplin democratice. Ceea ce se echivala în fapt cu o conducere aleasă din localnici, iar limba de 

predare în şcoli trebuia să fie „limba norodului”, adică româna 583 . Însă aşa, după cum consemna 

şi protoiereul C. Popovici, în societatea basarabeană „trebuiesc măsuri neapărate nu numai 

577 

Către preoţii moldoveni..., p. 58. 

578 

Prot. Constantin Popovici, Limba moldovenească şi întrebuinţarea ei în slujba bisericii, Luminătorul, nr. 6 [iunie] 1917, p. 16. 

579 

Ibidem, p. 16-17. 

580 

Slujba bisericească în moldoveneşte, Luminătorul, nr 9 [septembrie] 1917, p. 74. 

581 

Prot. Constantin Popovici, Limba moldovenească ..., p. 3-15. 

Luminătorul, nr. 4, 1917, p. 5-18 32-36. 

Icoanele cele făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce s-au arătat în toată Rusia, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 37-38. 

Din cuvintele sf. Ioan Gură de Aur, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 35. 

Învăţături de duminici, Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. 12-25. 

Luminătorul, nr. 5 [mai]1917, p. I-IV; p. 48-49; 

Pr. Nicolae Murea, Materiale pentru istoria Moldovei (din scrisorile mănăstireşti), în Luminătorul, nr. 9 [septembrie] 1917, p. 

58-64. 

Prot. Constantin Popovici, Măsurile neapărate pentru luminarea moldovenilor, în Luminătorul, cartea a XII [decembrie], 1917, 

p.54-55. 


Adunarea eparhială, în Luminătorul, nr. 5, 1917, p. 54-55. În şedinţa adunării eparhiale din 19-20 aprilie, a susţinut un mic 

discurs Paul Gore, vicepreşedintele Partidului Naţional Moldovenesc din Basarabia ş.a. 

Către preoţii moldoveni, Luminătorul, nr. 5, 1917, p. 56-60 



582 

Vezi „ştirile”, Treaba moldovenească la congresul bisericesc de la Moscova, Luminătorul, nr. 9 [septembrie] 1917, p. 79. 

583 

La adunarea Zemstvei, Luminătorul, nr. 10 [octombrie] 1917, p. 62-64; Constantin Popovici, Măsurile neapărate pentru luminarea 

moldovenilor, Luminătorul, nr. 12 [decembrie] 1917, p. 49-55. 

– 111 –

Maria Danilov 

pentru învăţătura copiilor, da şi pentru luminarea oamenilor celor în vârstă [...]. În ce chip 

oare ar putea să fie aici de ajutor cliroşanii?” 584 . După convingerea acestuia preotul ar trebui 

să „propovăduiască” nu numai în biserică la liturghie, ci şi în afara bisericii, după liturghie sau 

vecernie şi neapărat în limba română. La fel, ar mai trebui ca în fiecare sat să fie amenajată 

„casă însemnată” pentru adunarea poporului cu o sală de bibliotecă în care s-ar cuveni „de 

cumpărat cărţi moldoveneşti [...], câteva exemplare din Luminătorul, gazeta Cuvânt moldovenesc, 

aşijderea Ardealul (cu buche latineşti), Sfatul Ţării ş.a.” 585 După cum vedem, în jurnalul 

bisericesc se publicau materiale valoroase privitor la problemele arzătoare ale zilei. Nici un 

eveniment local nu a trecut neobservat de redacţia revistei. Ultimul număr al jurnalului bisericesc 

pe anul 1917 – cartea a XII – publica integral „Cuvânt la intrarea Maicii Domnului în 

Biserică şi descoperirea Sfatului Ţării în Bessarabia, vorbit în soborul catedralei”. Deşi este 

vorba de un text pur religios vom observa, între altele, că chestia politicească a zilei era perfect 

integrată contextului. Mesajul era clar, concis: „În toate zilele de sărbători mari este obiceiu a 

aduce credincioşilor hiritisire cu ziua de serbare [...]. În ziua de astăzi aşa cum după însemnare 

bisericească, aşa şi după lucrul aşezării ocârmuirii în ţara noastră, care aşezare se înfiinţează 

în chipul „Sfatului Ţării” se cuvine a aduce nouă, fraţilor îndoita hiritisire [...]. ne este datorie 

să vorbim de două lucruri: de întrarea Sf. Fecioare în Biserică şi de începerea alcătuirii vieţii 

noastre după aşezământul nou cu cârmuire de sine şi pe limba norodului moldovenesc” 586 . Şi 

în continuare: „[...] Şi cum atunci prin arătarea Sfintei Fecioare în biserică, n-au sosit îndată 

şi darul de mântuire [...], aşa şi acum prin aşezarea „Sfatului Ţării” nu zicem că s-au mântuit 

norodul moldovenesc de robia sufletească şi trupească, ci numai au însemnat o cale, un drum 

de izbăvire, – s-au arătat întru întunericul vieţii noastre o zare de lumină” 587 (s.n. – M.D.). Ieşiţi 

dintr-un veac despotic de „sterpăciune şi nerodire” românii basarabeni sesizau perfect nevoia 

lor de cultură, care le lipsea poate cel mai mult, la acel început de veac, totodată însă, ei mai 

înţelegeau că drumul spre Lumină este încă anevoios de lung şi aveau încă multe de făcut în 

această latură de Ţară. 

*** 

Dacă urmărim atent paginile revistei bisericeşti pe anul 1918, atunci vom observa că viaţa bisericească 

şi/ sau politicească a provinciei continuă să fie dominată de marele prefaceri şi schimbări 

ce-şi aveau sorginte în duhul revoluţiei ruseşti. Începutul anului 1918 era marcat de o agitaţie 

generală între clerici în legătură cu „pregătirea pentru Sobor”. Reţinem „ştiri” cu totul relevante: 

„Comitetul pregătitor al lucrărilor Sinodului bisericii moldoveneşti a trimis doi soli la Iaşi la Mitropolie 

să roage pe P. S. Mitropolitul, să dea unul ori doi buni sfetnici care să ajute cu lămuririle lor 

Comitetul nostru de aici în lucrările sale pentru Sinod” 588 . În „soborul” de la Chişinău – deschis pe 

20 martie 1918 în Casa Eparhială mitropolitul Moldovei Pimen „au trimis la noi doi protoierei din 

cei mai vrednici, care ştiu încă şi limba rusească, căci sunt candidaţii a Academiei Duhovniceşti 

din Kiev – Nazarie protopresviterul preoţimei militare, profesor de teologie la Universitatea din 

Iaşi şi prot. Ţinkoka, blagocinul ţinutului Iaşi” 589 . În cuvântul rostit de către prot. Nazarie, acesta 

„şi-a arătat bucurie” că se vede între fraţii moldoveni care „s-au pus pe lucru pentru întocmirea 

vieţii bisericii basarabene pe temeiul naţional şi canonicesc” 590 . Arhimandritul Gurie „a arătat din 

584 

Prot. Constantin Popovici, Măsurile neapărate pentru luminarea moldovenilor..., p.52. 

585 


586 

Prot. Ioan Andronic, Cuvânt la intrarea Maicii Domnului în Biserică şi descoperirea Sfatului Ţării în Biserică, vorbit în soborul 

catedralei, Luminătorul, cartea a XII [decembrie], 1917, p.16-20. 

587 

Ibidem, p.15-17. 

588 

Pregătirea pentru Sobor, Luminătorul, nr. 3 [martie], 1918, p. 67. 

589 

Delegaţii mitropolitului Moldovei Pimen în adunarea pregătitoare pentru soborul nostru de loc, Luminătorul, nr. 3 [martie], 

1918, p. 69. 

590 

Ibidem, p. 70; cei prezenţi în cadrul întrunirii au observat că „se vede nu numai un om învăţat, da şi meşter de cuvânt”. 

– 112 –


partea Comisiei marea bucurie că „se face legătura duhovnicească între Biserica basarabeană şi 

între Biserica Moldovei [...]. În curgerea de o sută de ani [...] nici un arhiereu rus din Basarabia 

n-au făcut vizită mitropolitului Moldovei din Iaşi pentru frăţeasca convorbire şi sfătuire despre 

lucrurile bisericeşti şi nici un mitropolit al Moldovei n-au putut aşijderea să vie la arhiepiscopul 

Chişinăului (s.n. – M.D.), necătând la apropierea locului şi la aceea, că moldovenii de peste Prut 

şi de la noi îs de o credinţă şi de un neam. Aceasta au fost şi împotriva canoanelor şi împotriva 

dragostei creştineşti [...]. Aici n-au avut loc nici etichetă şi obicei de prietenie, care avea loc în 

atârnările politiceşti” 591 . 

*** 

Ajunşi la această sărbătoare aniversară – la o sută de ani de presă bisericească basarabeană 

în limba română – ar trebui poate să-i cunoaştem şi/sau evocăm pe toţi acei preoţi şi dascăli de 

ţară care au trudit la întemeierea jurnalului bisericesc Luminătorul, acum un secol. Numele lor 

se cer înşirate ca într-un pomelnic în analele istoriei Neamului ca„ să fie peste lucrul nostru binecuvântarea 

Domnului [...]”. Pentru că, numai aşa au conceput cuvântul şi fapta înaintaşii noştri. 

Şi să fie „numele celor ce se vor osteni pentru norodul său fără vicleşug şi cu dreptate scrise în 

istoria neamului nostru şi la Dumnezeu însemnate” 592 , – pentru că truda şi osteneala lor nu a fost 

altceva decât un tribut de jertfă şi de lumină întru luminarea neamului românesc din Basarabia: 

„Scoală-te norod moldovenesc”, – liturgisea preotul basarabean din amvonul Bisericii Neamului 

în anul de graţie – 1917– „şi învie şi te va lumina Hristos [Efes 3, 14]. Amin”. 

Concluzii. Textele cuprinse în paginile revistei Luminătorul, în intervalul 1908-1918, sunt în 

marea lor majoritate, cu mici excepţii, traduceri/adaptări după literatura ecleziastică a teologilor 

ruşi. Dincolo de aceste constatări ar mai trebui să vedem în aceste pagini de revistă bisericească 

un adevărat monument de limbă. Pentru că aceste pagini de istorie ne dau posibilitatea 

să judecăm, să cuprindem de fapt într-o singură perspectivă graiul moldovenesc basarabean de 

la începutul secolului XX (după o sută de ani de rusificare forţată). Ele ne dau posibilitatea să 

desprindem – după fiecare rând de lectură – cuvinte din repertoriul substratului intim al graiului 

ţărănesc al sufletului românesc basarabean, iar stângăciile în traduceri nu sunt altceva decât o 

formă arhaică de adaptare la pretenţiile unei limbi străine, a limbii stăpânitorului, a spiritualităţii 

imperiale ruse. Două mari merite ar trebui să punem în evidenţă, acum, la o sută de ani de la 

apariţia revistei Luminătorul, – cea de educaţie moral-duhovnicească a clerului, a enoriaşilor şi 

cea de reînviere a graiului. 

3. Presa de expresie rusă: între ambiţia imperială 

şi impasul provincial 

Sistemul opresiv al cenzurii ţariste a anihilat, din start, şi perspectivele de afirmare a ziaristicii 

ruseşti din provincie, încât aceasta nu putea satisface nici cerinţele cititorilor ruşi, rămânând în 

cea mai mare parte gazete provinciale de nuanţă locală 593 . Şi, totuşi, presa bisericească de la 

începutul secolului XX, spre deosebire de cea laică, a înregistrat şi unele performanţe în domeniu, 

fiind cunoscută şi apreciată, prin unii reprezentanţi de-ai săi, până şi la Sankt Petersburg. Este 

cazul preotului Ieremia Cecan (preot-paroh în comuna Nişcani, jud. Orhei) şi al revistei acestuia 

591 

Se face aluzie la vizita guvernatorului Basarabiei generalul Constantinovici la Iaşi – „la ceremonia organizată regelui Carol I” 

– acesta primind poruncă, timp de o oră, să fie la Iaşi şi „fiindcă scăpase trenul a plecat de la Chişinău la Ungheni cu trăsura, 

numai ca să fie la Iaşi la timpul indicat; vezi Luminătorul, nr. 3 [martie], 1918, p. 71-72. 

592 

Prot. Ioan Andronic, Cuvânt la intrarea Maicii Domnului în Biserică şi descoperirea Sfatului Ţării în Bessarabia, vorbit în soborul 

catedralei, Luminătorul, nr. 12 [decembrie], 1917, p. 20. 

593 

А. Матковски, Презенце молдовенешть ын публикацииле русе дин аний 1880-1905, Штиинца, Кишинэу, 1976, p. 

129-136. 

– 113 –

Maria Danilov 

Наше Обьединениe (Unirea noastră) (1909-1911) 594 . Scopul revistei era „să unească pe clerici 

între ei [...], pe toţi intelectualii rurali, în scopul de a contribui la ridicarea stării spiritual-morale 

a parohienilor”. Sub un astfel de program anunţat, foarte vag , revista reuşeşte totuşi să adune 

şi să publice diverse materiale din viaţa clerului basarabean: din activitatea cotidiană a clerului 

rural, despre cântăreţi şi psalmi, despre soţiile de preoţi şi profesorii Seminarului Teologic, despre 

corupţie şi delapidări publice, despre gospodării rurale, epitropii etc. Colaboratori ai revistei sunt 

preoţii basarabeni şi chiar din alte eparhii, de exemplu, din Podolia, din Cherson 595 . 

Revista avea şi mulţi adversari, care pot fi depistaţi în paginile ziarelor Bessarabskaia jizni, 

Drug (cu pseudonimele Vosmiglasov, Vosmistişiev), mai primeşte şi avertismente de la chiriarhul 

basarabean, Serafim Ciceagov. În august 1911, sub presiunea autorităţilor revista îşi schimbă 

titlul în – Ob’edinenie (Unirea), iar conducerea publicaţiei va fi preluată de către soţia preotului, 

Eugenia Cecan 596 . Exceptând orientările „în spiritul epocii monarhiste” şi privită din perspectiva 

presei bisericeşti din Basarabia (şi nu numai), revista Наше Обьединение poate fi considerată un 

fenomen de excepţie în istoria presei basarabene. Fondată de un preot de ţară, aceasta a reuşit 

să promoveze destul de îndrăzneţ o atitudine independentă faţă de autorităţile eparhiale, atrăgând 

de altfel şi atenţia unor funcţionari din capitala imperiului, din Sankt Petersburg. A fost la 

începutul secolului XX, se pare, în întreaga Rusie, unica revistă bisericească particulară 597 . 

*** 

Documentar. Mărturiile aduse în discuţie, cronologic se înscriu pe segmentul anilor 1911- 

1916 şi sunt, în totalitatea lor, restituiri documentare asupra istoriei presei basarabene (scrise în 

ruseşte), din fondul Cancelariei Guvernatorului civil al Basarabiei. Instituţiile cenzurii, în această 

perioadă, activau în baza unor regulamente temporare ce erau ajustate, de fiecare dată, unor noi 

cerinţe, unor noi sarcini, intervenite în urma revoluţiei ruse din anii 1905-1907. Pentru a închega 

o imagine adecvată realităţii concret-istorice în care s-a realizat presa din Basarabia în urma 

publicării Înaltului Manifest din 17 octombrie 1905, reproducem în continuare textul integral al 

documentului emis de către Direcţia Principală pentru Presă şi expediată către „conducătorilor 

de gubernii” 598 . 

Nr. 11723, octombrie 19, 1905: „Înaltul Manifest din 17 octombrie, curent, a delegat către 

guvern îndatorirea de a executa întocmai voinţa Majestăţii Sale privitor la bazele libertăţilor civile 

dăruite: libertatea persoanei, a cuvântului, a adunărilor/ întrunirilor. 

În urma demersului întreprins către Direcţia Principală pentru Presă, s-a stabilit în ce măsură 

poate fi deja implementată libertatea cuvântului tipărit. Direcţia Principală pentru Presă, executând 

circulara Ministerului Afacerilor Interne, consideră necesar de a delega unele sarcini către 

Comitetele de cenzură sau către unii cenzori pentru cenzură internă şi externă. 

Cele anunţate anterior cu privire la libertăţi vor conduce în timpul apropiat la schimbări esenţiale 

în Statutul cenzurii şi la emiterea unor legi noi. Însă până atunci, Regulamentele anterioare 

privitor la cenzură rămân în vigoare; însă atitudinea cenzurii faţă de presa periodică trebuie 

schimbată conform cerinţelor stipulate în Înaltul Manifest. 

Întrucât nici într-un stat nu există o libertate absolută a cuvântului tipărit, fără ca aceasta să 

fie limitată de legislaţia represivă a puterii, şi la noi asemenea legi întotdeauna vor limita libertatea 

cuvântului. Instituţiile de cenzură trebuie să se conducă în activitatea lor după legea penală, 

594 

Наше Обьединение, духовно-нравстенный, политический, экономический и литературный журнал монархического 

направления; nr. 1 din 18 decembrie 1909. 

595 

Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Chişinău, 1931, p. 272 –278. 

596 


597 

Revista Unirea – Единение [cenzurat], editor Iremia Cecan, Nr.1, 1926 (33); faptul că revista şi-a găsit o continuitate şi după 

anul 1918 este o mărturie a ambiţiilor publicistice ale preotului Ieremia Cecan. 

598 

AISR, F. 776, inv. 34, d. 18, f. 1-2. 

– 114 –


care prevede mai multe coordonate cu statut de cenzură şi articolele penale de acolo. 

[...] Cenzorii trebuie să se conformeze cu noile condiţii asupra presei şi să nu treacă limita cerinţelor 

în plan personal, decât cele cerute de lege. 

[...] Ministrul de Interne a găsit de cuviinţă ca odată cu emiterea Înaltului Manifest, imediat 

să fie anulate toate circularele emise în baza art. 140, Statutul de cenzură” (Комитет Цензуры 

2006, 62-63) 599 . 

Cert este că după anul 1905, instituţiile de cenzură continuau să-şi desfăşoare activitatea 

în baza unor regulamente vechi, acţiunile lor fiind racordate, de fiecare dată, unor instrucţiuni 

restrictive şi/sau temporare până la emiterea noului Statut de cenzură. De fapt, existau aceleaşi 

instituţii de cenzură, care militau pentru păstrarea unor interdicţii drastice faţă de presa de orientare 

liberal-democratică. Cenzura, fiind un instrument viabil al puterii un „atribut” indispensabil 

al acesteia a supravieţuit în Imperiul Rus şi după revoluţia din 1905-1907. A fost elaborat un 

„Regulament special al presei, aprobat pentru locuitorii Basarabiei în baza Înaltului Ucaz din 11 

iunie 1907” 600 . 

Aşa, după cum vom vedea din exemplele de mai jos, registrul interdicţiilor prevăzute de către 

cenzura imperială – după anul „libertăţilor presei” (1905), în zonele de frontieră era multiplicat 

prin diverse dispoziţii ale funcţionarilor locali ce stăruiau astfel să asigure securitatea şi statornicia 

sistemului autocrat din imperiul ţarilor. Cele mai răspândite forme de cenzură asupra presei în 

aceşti ani erau sancţiunile şi/sau restricţiile administrative de tipul: suspendarea editării ziarului, 

amenda cu anumite sume de bani (până la 500 rub.), care, în lipsa sumei indicate prin recurs judiciar 

putea fi înlocuită cu arestul în închisoare. O elocvenţă în acest sens este şi cazul ziarului „Drug 

Bessarabii”. Editorului publicaţiei, – V. Iakubovici i se aduc învinuiri pentru încălcarea art. 15. al 

Regulamentului obligatoriu (17 iunie 1907), încât este arestat pe termen de trei luni în Închisoarea 

Centrală din Chişinău 601 . Amintim în context că ziarul Drug Bessarabii nu a avut o apariţie 

constantă. Această publicaţie este considerată de către unii cercetători drept o continuare a 

ziarului „Drug” (1905-1914) şi care, în ani diferiţi apare sub diverse denumiri: Друг Бессарабии 

(1911– 1912) 602 ; Знамя 603 . Cităm după „hotărârea” semnata de guvernatorul I.V. Kankrin 604 : 

„Anul 1911, decembrie, ziua a 4-a, subsemnatul, guvernatorul Basarabiei, în baza procesuluiverbal 

depus de către şeful poliţiei din Chişinău, consilierul titular Petrovski, alcătuit pe 26 noiembrie 

1911 de către pristavul sectorului 1, din care se vede că editorul ziarului „Drug Bessarabii”, 

nobilul Vitold Iakubovici, pentru nerespectarea dispoziţiei emise de către viceguvernatorul, consilierul 

B. Merzinski, a şi confiscat nr. 7 al ziarului amintit din 26 noiembrie, curent. Editorul ziarului 

Vitold Iakubovici şi-a permis difuzarea publică a articolului „Meloci dnja” expus în două numere 

de ziar în vitrină, după sticlă, cu vedere spre str. Sinadino, unde se află şi redacţia ziarului. Ţinând 

cont de faptul că nr. 7 al ziarului n-a fost scos din vitrina după confiscarea acestuia, iar mărturia 

lui Vitold Iakubovici, în sensul că „au uitat”, nu este un argument demn de atenţie, acesta va fi 

pedepsit. 

De aceea, editorul publicaţiei „Drug Bessarabii” şi proprietarul tipografiei V. Iakubovici, pentru 

încălcarea art. 15 al Regulamentului obligatoriu şi a deciziilor regulamentare amintite mai sus, 

la fel, ţinând cont de acele multe alte abateri de la Legislaţia Presei – deşi a fost de multe ori 

avertizat, va fi pedepsit cu restricţii administrative extreme – arest în închisoare orăşenească din 

Chişinău pe termen de trei luni. Executarea acestei Hotărâri este pusă pe seama şeful poliţiei din 

599 

AISR, F. 7778, inv. 34, d. 18, f. 1-2. 

600 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9163, f. 6. 

601 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 1. 

602 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 1-16; Друг Бессарабии – „общесвенно-политическая, литературная и экономическая 

газета”, cotidian; editor V.V. Iakubovici redactor A.M. Balabaev; 

603 

Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати…, 1989, p. 206; Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957. 

Catalog…, p. 159. 

604 

Kankrin I.V (1908-1912); Al. Boldur susţine că „acest guvernator era lipsit de tact şi nu-şi dădea seama de limitele puterii sale, 

din care cauză a avut multe neînţelegeri cu persoane din societatea înaltă”. 

– 115 –

Maria Danilov 

Chişinău” 605 (Semnat în decembrie 5, 1910, nr. 30927). 

După „dosarul” personal al lui V. Iakubovici – pus la dispoziţia guvernatorului – putem urmări 

şi alte decizii ale guvernatorului în legătură cu restricţiile aplicate redacţiei ziarului, cum ar fi, de 

pildă „Lista actelor depuse la dosar şi expediate Ministerului Afacerilor Interne de către guvernatorul 

Basarabiei: 

1. Copia prezentată Dlui Ministru al Afacerilor Interne din 11 august 1910 cu nr. 1 7071 

2. Copia prezentată Dlui Ministru al Afacerilor Interne din 1 martie 1911 sub nr. 5169 

3. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 8 mai 1909 

4. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 18 februarie 1910 

5. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 19 februarie 1910 

6. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 19 martie 1911 

7. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 18 august 1911 

8. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 16 noiembrie 1911 

9. Copia Hotărârii guvernatorului Basarabiei din 3 decembrie 1911 

10. Foto: grupul redacţional al ziarului Drug Bessarabii ş.a. 

11. Nr. 13 al ziarului Drug Bessarabii din 3 decembrie 1911 

12. Dosarul Cancelariei Guvernatorului civil nr. 9 din 1911 privitor la confiscarea nr. 47 al 

ziarului Drug Bessarabii din 27 februarie 1911 

13. Dosarul Cancelariei Guvernatorului civil nr. 30 pe anul 1911 privitor la ziarul Drug Bessarabii. 

14. Dosarul Cancelariei Guvernatorului civil nr. 31 pe anul 1911 privitor la confiscarea nr. 241 

al ziarului Drug Bessarabii din 21 octombrie 1911 

15. Dosarul Cancelariei Guvernatorului civil nr. 35 din 1911 despe confiscarea ziarului Drug 

Bessarabii din 25 noiembrie 1911. 

16. Dosarul Cancelariei Guvernatorului civil nr. 1907 pe anul 1911 privitor la interdicţiile 

administrative asupra ziarului Drug Bessarabii, editat de Vitold Iakubovici“ 606 . 

O adresă identică – „strict secretă” – este expediată pe numele Inspectorului închisorii din 

Chişinău (nr. 944). La aceasta se mai adaugă şi indicaţia riguroasă a guvernatorului: „Rog, să 

dispuneţi să fie anunţat editorul ziarului Drug Bessarabii, V. Iakubovici, ce se întreţine sub arest 

în închisoarea din Chişinău, în legătură cu faptul că dosarul acestuia a fost înaintat deja către 

Ministerul de interne, cererea nu poate fi satisfăcută” 607 . Rezultă din această semnalare că V. 

Jakubovici depusese deja o cerere prin care solicita eliberarea sa de sub arest. Din surse indirecte 

s-a identificat că cererea acestuia a fost semnată cu data 6 decembrie 1911 608 . Mai completăm 

aceste informaţii cu cele semnalate de către Şeful închisorii din Chişinău: „Adeverinţă. În baza 

hotărârii guvernatorului Basarabiei, – V. Iakubovici va fi întreţinut în închisoare pe un termen de 

trei luni, care va expira pe 4 martie 1912”. Actul este semnat în data de 6 decembrie 1912. Ceea 

ce este important (sau poate curios?) să reţinem este faptul că în data de 10 decembrie guvernatorul 

Basarabiei va fi „nevoit” totuşi să-l elibereze de sub arestul „administrativ” pe editorul 

ziarului Drug Bessarabii,V. Iakubovici. 

Printre hârtiile din cancelaria guvernatorului (secţia 2), sub nr. 1999, decembrie 10, 1911, este 

trecut la categoria de „urgent” următorul text: „Expediind copia Dispoziţiei mele din data arătată 

în legătură cu eliberarea editorului ziarului „Drug Bessarabii”, Vitold Iakubovici, de sub arestul 

administrativ, propun, Înălţimea Voastră, să executaţi imediat ordonanţa mea şi să-mi raportaţi 

despre aceasta” 609 . Ordononţa ministrului de interne a fost executată în regim „de urgenţă” de 

către responsabilii administraţiei guberniale: 

605 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 1. 

606 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 4-6. 

607 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 3 

608 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 16 

609 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 8 

– 116 –


Anul 1911, decembrie, ziua 10: Subsemnatul, Guvernatorul Basarabiei, în baza telegramei 

primite de la Directorul Departamentul Poliţiei, vicedirectorul Agenţiei Telegrafice, Bălţi, vă 

informez privitor la „înştiinţarea” primită în ziua de 10 decembrie, curent, nr. 455, în legătură 

cu faptul că Ministrul Afacerilor Interne a anulat decizia mea din 4 decembrie 1911, privitor la 

arestul lui Vitold Iakubovici, editorul ziarului „Drug Bessarabii”, în închisoarea din Chişinău, pe 

termen de trei luni. În vederea îndeplinirii acestei dispoziţii am hotărât: Iakubovici de sub arest să 

fie eliberat. 

Îndeplinirea acestei decizii va fi executată de către şeful Poliţiei din Chişinău” 610 . 

În seara aceleiaşi zile (10 decembrie 1911, orele opt) dispoziţia centrului a fost îndeplinită, 

fapt confirmat prin semnătura personală a lui V. Iakubovici 611 , dar şi prin avizul expediat ministrului 

de interne din Sankt Petersburg de către şeful poliţiei din Chişinău 612 . Mărturiile conservate 

între filele dosarului de arhivă nu ne dau şi alte amănunte în privinţa „cazului V. Iakubovici”. 

Cert este că anularea sancţiunilor de „arest administrativ” s-a făcut prin decizia funcţionarilor 

din Sankt Petersburg. Cum a reuşit să obţină aceste „privilegii” editorul din Chişinău, este greu 

să găsim un răspuns plauzibil. Dimpotrivă, funcţionarii din Petersburg nici nu fuseseră înştiinţaţi 

despre cele întâmplate la Chişinău: „De ce, despre arestul lui V. Iakubovici, nu am fost înştiinţaţi, 

în timp util, conform prevederilor stipulate în Regulamentul din 14 decembrie 1905 (nr. 14704)?”, 

întreabă membrul Consiliului executor al Departamentului pentru Presă, contele Golovnin 613 . A 

urmat imediat adresa de răspuns a guvernatorului din Chişinău: „18 decembrie 1911, nr. 32064. 

Şeful guberniei, acţionând în calitate de persoană cu împuterniciri speciale conform art. 15, Cod 

de Legi. Tom. XIV, Statutul de Cenzură, ediţia 1906, privitor la presa, a considerat că articolul 

„Meloci Dnja” publicat în nr. 7 al ziarului „Drug Bessarabii” contribuie la răspândirea premeditată 

a informaţiilor false despre conducerea guvernului, ceea ce duce la provocarea atitudinilor 

duşmănoase ale populaţiei faţă de guvern. În baza Manifestului din 24 noiembrie 1905, prin 

decizia din 26 noiembrie 1911, a fost aplicată sancţiunea de arest administrativ asupra editorului 

şi iniţiat procesul de judecată în sectorul or. Chişinău, împotriva redactorului A. M. Balabaev (art. 

3/ 1034, Regulament de pedeapsă (1902). Decizia finală în instanţa de judecată a fost întărită 

pe 2 decembrie, fapte despre care, în 14 decembrie, viceguvernatorul a anunţat Direcţia Presei. 

Cât priveşte aplicarea arestului administrativ pe termen de trei luni de închisoare asupra editorului 

ziarului „Drug Besssarabii”, apoi aceasta sancţiune a fost aplicată în baza Hotărârii din 4 

decembrie – pentru răspândirea articolului „Meloci dnja”, ceea ce a şi provocat confiscarea nr. 7 

al ziarului” 614 . 

Sursele locale au mai conservat ştiri despre o altă publicaţie cu titlu similar, de astă dată, 

„Друг Народа”, care însă a rămas doar la nivelul unei intenţii publicistice ce nu s-a realizat 615 . 

Cotidianul lui Grigore Pronin urma să obţină autorizaţie din partea organelor puterii chiar la începutul 

anului 1912. Demersul acestuia către şeful guberniei a fost înregistrat cu data de 24 ianuarie: 

„Cetăţeanul de onoare Grigore Gheorghevici Pronin, locuitor în or. Chişinău, str. Sadovaia, 

în casă proprie. În dorinţa de a edita în Chişinău, sub redacţia mea, un cotidian, de format mare, 

economic, politic şi literar, cu titlul de „Друг Народа”, rog, Înălţimea Voastră, să nu-mi refuzaţi 

prezentul demers. 

Ziarul se va tipări în tipografia mea proprie, str. Sadovaja, casă la curte. 

Programul: Ştiri oficiale: activitatea guvernului; ştirile Agenţiei telegrafice din Petersburg şi 

ale corespondenţilor titulari; cronica din străinătate; cronica presei; articole editoriale privitor la 

610 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 10. 

611 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 7-11; despre eliberarea de sub arest a lui V. Yakubovici a fost informat Ministerul Justiţiei. 

612 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 10. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 11. 

613 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, f. 12; adresa a fost recepţionată la Chişinău pe 16 decembrie 1911. 

614 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9126, , f. 13-14. 

615 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9278, f. 1; cu titlu similar – Drug Naroda, ziar „naţional-ţărănesc”, apare în 1928 la Tighina, în limba rusă; 

vezi Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати…, 1991, p. 207; Presa Basarabeană…, 2002, [514] p. 159. 

– 117 –

Maria Danilov 

diverse probleme sociale; editoriale privitor la problemele generale şi regionale; cronica presei; 

cronica internă; cronica locală; cronica orăşenească; cronica accidentelor; 

Articole, povestiri, romane, poezie, foiletoane şi corespondenţe; caricatură şi şarje pe teme din 

actualitatea zilei; ilustraţii în text şi suplimente separate teatru, muzică, spectacole, divertisment, 

sport; prin Rusia; diverse; anunţuri” 616 . 

În data de 16 februarie 1912, guvernatorul anunţa Departamentul pentru Presă din Sankt 

Petersburg ca a eliberat „Autorizaţie, nr. 4438, în data de 14 februarie, 1912”, pentru editarea 

unui nou cotidian la Chişinău. De asemenea erau înştiinţaţi cei din serviciul şefului de jandarmi 

din capitală 617 . 

Intenţiile cetăţeanului Pronin de a edita un cotidian „mare” cu program vast (pe 12 

compartimente) 618 nu se deosebea cu nimic esenţial de alte cotidiene ce apăreau la Chişinău 619 . 

Preţul anual urma să fie stabilit „de 8 rub.; o jumătate de an – 4 rub.; 3 luni – 2 rub.; 1 luna – 75 

cop.; un exemplar – 3 cop.” 620 . 

Sub „ochiul de veghe” al Departamentului de poliţie se afla şi ziarul „Бессарабская жизнь” 621 , 

publicaţie de orientare liberal-democratică 622 (Tрубецкой 1991, p. 199). În luna septembrie, 

1912, redactorul acesteia N.S. Tako este ţinut trei luni la închisoare în baza Hotărârii din 20 

septembrie 1912: 

„Subsemnatul, guvernatorul Basarabiei, consider că articolul „Права хозяина”, publicat în 

„Бессарабская жизнь” , nr. 216 din 20 septembrie, anul curent, este îndreptat spre provocarea 

în mijlocul populaţiei, a unor sentimente duşmănoase faţă de organele conducerii de stat, iar 

redactorul N.S. Tako, publicând acest material a încălcat art. 14 al Regulamentului în vigoare, 

special adoptat pentru gubernia Basarabiei, în baza Înaltului Ucaz din 11 iunie 1907. În legătură 

cu cele expuse mai sus am hotărât: redactorul publicaţiei amintite, „Бессарабская жизнь”, N.S. 

Taco urmează a fi amendat cu suma de 500 rub., iar în cazul lipsei de mijloace, amenda va fi înlocuită 

cu arest pe termen de trei luni. Îndeplinirea acestei decizii este delegată şefului de poliţie din 

Chişinău” 623 . 

Decodificarea materialului documentar surprinde uneori aspecte mai puţin cunoscute din 

realităţile cotidianului din epocă. Aşa se face că, însuşi şeful poliţiei din Chişinău întreprinde un 

demers în vederea eliberării lui Nicolae Tako de sub arest: 5 octombrie, nr. 1001, 1912 – Raport 

(către Guvernatorul Basarabiei): 

„Alăturând şi demersul redactorului „Бессарабская жизнь” Nicolae Tako, arestat pe termen 

de trei luni de închisoare, în baza hotărârii Înălţimii Voastre din 20 septembrie, curent, am 

onoarea să Vă aduc la cunoştinţă că, în legătură cu sărbătorirea zilei solemne de către Înălţimea 

Sa, Marele cneaz Alexei Nikolaevici, moştenitorul tronului, – consider că Tako poate fi eliberat 

de sub arest, de asemenea raportez că în perioada aflării în detenţie Tako a avut un comportament 

cuviincios” 624 . Iată care erau motivele invocate de către redactorul Nicolae Tako, redactorul 

publicaţiei „Бессарабская жизнь” 625 . În petiţia înaintată pe numele Guventorului Basarabiei „În 

baza deciziei Înălţimii Voastre, eu mă aflu sub arest pe un termen de trei luni, începând cu ziua 

616 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9278, f. 1 

617 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9278, f. 6-12. 

618 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9278, f. 1. 

619 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9278, f. 5. 

620 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9278, f. 2 

621 

Documentul de arhivă redă eronat informaţia. Este cunoscut faptul, că publicaţia din cauza persecuţiilor de cenzură şi-a 

schimbat titulatura de nenumărate ori. Între anii 1911-1912, apare sub denumirea de Bessarabsckii Vestnik, redactor N.S. 

Tako. 

622 

Această gazetă – „Бессарабская жизнь” – era antrenată în lupta socială a primelor libertăţi din anii 1905-1907 şi milita pentru 

promovarea valorilor democratice. Însă în 1917 trece pe poziţiile şovinismului velicorus. Colaboratorii publicaţiei desfăşurau 

o agitaţie antiromânească acerbă, în special la sate, dar şi în unităţile militare. 

623 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9163, f. 1. 

624 

ANRM, F.2, inv. 1, d. 9163, f. 3. 

625 

Corect – Бессарабский Вестник/ Bessaraskii Vestnik. 

– 118 –


de 21 septembrie, curent. Având o sănătate şubredă, aflarea mea în închisoare complică şi mai 

mult această stare, nemaivorbind că acasă se chinuie soţia mea bolnavă şi neajutorată de nimeni. 

De aceea, rog, Înălţimea Voastră, să luaţi în consideraţie situaţia mea gravă în care mă aflu şi să 

dispuneţi pentru a fi eliberat de sub arest. 

Cu plecăciune Vă rog, să luaţi aminte de a mea rugăminte, deoarece aflarea în continuare sub 

arest va agrava mult sănătatea mea. 1912, 4 octombrie, Nicolae Savelie Tako” 626 . 

După patru zile, în data de 8 octombrie 1912 (nr. 32573), şeful guberniei adresa către şeful 

poliţiei din Chişinău, un răspuns negativ în legătură cu petiţa lui N. Taco: 

„Vă propun Înălţimea Voastră, să anunţaţi redactorul ziarului „Бессарабская жизнь”, Nicolae 

Savelie Tako, că rugămintea acestuia privitor la eliberarea sa de sub arestul administrativ nu se 

acceptă. Decizia mea a fost luată în baza hotărârii din 20 septembrie, curent, pentru neachitarea 

taxei de stat şi încălcarea Regulamentului special al presei, aprobat pentru locuitorii Basarabiei 

în baza Înaltului Ucaz din 11 iunie 1907. Decizia mea să i se aducă la cunoştinţă sub semnătură, 

iar certificatul să fie depus la cancelarie” 627 . Această decizie a şefului de gubernie însă nu s-a 

dovedit a fi definitivă. În contextul unor împrejurări nedecodificate încă – mărturiile din „dosarul 

lui Tako” nu ne spun nimic în această privinţă – editorul publicaţiei Бессарабская жизнь, N.S. 

Tako este eliberat din închisoarea Centrală din Chişinăuu. 

Hotărâre. „Subsemnatul, guvernatorul Basarabiei, în legătură cu sărbătorirea zilei solemne 

de către Înălţimea Sa, Marele cneaz Alexei Nikolaevici, moştenitorul tronului, – am hotărât: N. S. 

Taco, redactorul ziarului Bessarabskaja Žizni, ce se află în închisoarea din Chişinău pe un termen 

de trei luni, în baza deciziei din 20 septembrie 1912,– să fie eliberat. Decizia să fie comunicată 

către Şeful poliţiei din Chişinău. 21 octombrie, 1912” 628 . Acestei decizii prompte adoptate de către 

şeful guberniei i se alătura o listă-anexă, în care erau amintite numele altor deţinuţi din închisoarea 

Centrală din Chişinău. În dreptul fiecărui nume era indicat un termen redus al aflării lor în 

închisoare. Nicolae Savelie Taco era trecut primul pe această listă, fiind şi unicul care a fost pus 

în libertate 629 . 

Femei-ziariste. Către anul 1912, în Basarabia, apar o serie de noi publicaţii de orientare 

imperială/monarhică. Acest gen de presă a avut o susţinere permanentă în persoana şefului 

de gubernie. Spre exemplu, redacţia ziarului Bessarabsckij listok, care îşi anunţa intenţia de 

a-şi schimbă editorul la numai o săptămână după aprobarea „autorizaţiei”, – nu întâmpina nici 

o piedică din partea acestuia. Ziarul Bessarabsckij listok avea la subtitlu: „Za veru pravoslavnuju, 

ţarja samoderjavnogo. Otecestvo nerazdelnoe i Rossiju dlja russkich” 630 . Promotorii unor 

asemenea concepte reacţionare – „Rusia pentru ruşi” (!) şi „Patria indivizibilă” (!) – se regăseau 

într-un număr impunător printre reprezentanţii păturii de mijloc, – mici funcţionari imperiali din 

Basarabia. În cazul nostru, este vorba de Ivan Ivanovici Dudnicenko, fiu de ober-ofiţer şi soţia 

acestuia, Maria Kirilovna Dudnicenko 631 . 

Autorizaţie: Ministerul Afacerilor Interne, Cancelaria, Secţia a 2-a, martie, ziua a 8-a, nr. 6310: 

„În baza Înaltului Manifest din 24 noiembrie 1905, i se permite lui Ivan Dudnicenko să editeze 

în or. Chişinău, cotidianul „Bessarabskij Listok” sub răspundere personală, în baza următorului 

program: 

Activitatea Dumei şi a Cosiliului de Stat; viaţa Zemstvei şi a oraşului; gospodăria sătească; 

cooperaţia; secţia de comerţ; ştiri economice şi agricole; cronica întâmplărilor; publicaţii de beletristică; 

ştiinţa şi viaţa; bibliografie; teatru, muzica şi spectacole; corespondenţă; viaţa în străinătate; 

cronica presei; întrebări şi răspunsuri; anunţuri; diverse. 

626 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9163, f. 4. 

627 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9163, f. 6. 

628 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9163, f. 5. 

629 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9163, f. 9. 

630 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 1-16. 

631 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 1-5. 

– 119 –

Maria Danilov 

Ziarul „Bessarabskij listok” se va tipări în Chişinău, la tipografia lui V.V. Iakubovici. Abonamentul 

anual – 6 rub.; pe jumătate de an – 3 rub; pe 3 luni – 2 rub.; 1 lună – 50 cop.; vânzarea cu 

amănuntul – 3 cop. Redactorul publicaţiei îşi asumă toată răspunderea pentru respectarea strictă 

a legislaţiei în vigoare” 632 . 

Cerere. „Cu plecăciune, rog, Înălţimea Voastră să nu-mi refuzaţi dorinţa mea de a continua 

editarea ziarului „Bessarabskij listok”, cu acelaşi program care i-a fost permis soţului meu Ivan 

Dudcenko, mai ales, ca în perioada precedentă de apariţie a publicaţiei, am deţinut, de fapt, 

funcţia de redactor-editor al acestui periodic. Martie, 16, 1912” 633 . 

Demers către Judecătoria or. Chişinău / „strict secret”: „Şeful Poliţiei din or. Chişinău, prin 

dispoziţia din pe 19 martie, curent nr. 7673, solicită informaţii privitor la starea socială a fiicei de 

nobil, Maria Kirilovna Dudnicenko, 28 de ani; din 20 septembrie 1900, locuieşte pe str. Bulgară”. 

La informaţiile solicitate – privitor la persoana în cauză – de către şeful poliţiei din Chişinău se mai 

adăuga lista datelor de „ancheta tradiţională”, verdictul „urgent-secret” şi indicaţia strictă: datele 

vor fi depuse nu mai târziu de 26 martie” 634 . Datele „strict-secrete” asupra persoanei Maria Kirilovna 

Dudnicenko au fost depuse în Cancelaria guvernatorului pe 28 martie 1912 635 . 

Raport. Şeful Poliţiei din or. Chişinău către Guvernatorul Basarabiei (nr. 3416, din 30 martie 

1912): „Respectând întocmai indicaţia Înălţimii Voastre, am dispus să fie înmânate actele de 

autorizaţie ale publicaţiei „Bessarabskij listok”, nr. 8704, în două exemplare, sub semnătură, – 

Mariei Kirilovna Dudnicenko, ce locuieşte în or. Chişinău , str. Bulgară nr. 7. La fel, i se va cere 

achitarea taxei stat pentru serviciile prestate, iar cel de al doilea exemplar, urmând să fie depus 

la Cancelarie” 636 . 

Raport. Ministerul Afacerilor Interne, Cancelaria Guvernatorului din Basarabia, Secţia a 2-a, 

martie, 30, 1912, nr. 8707: „Către Direcţia Principală pentru Presă. Completând raportul din 8 

martie nr. 6311, aducem la cunoştinţă că Ivan Ivanovici Dudnicenko, a încetat editarea ziarului 

„Bessarabskij listok”, publicaţia, fiind editată, din data curentă, 30 martie 1912, cu permisiunea 

mea, de către soţia acestuia, Maria Dudnicenko. Copia legitimaţiei se anexează” 637 

Demers. Cancelaria Guvernatorului. Către Şeful Poliţiei din Chişinău: „Cancelaria Gubernatorului 

la dispoziţia şefului de gubernie, roagă să dispuneţi să fie înmânată legitimaţia cu nr. 8704, în 

2 exemplare, Mariei Dudnicenko ce locuieşte în or. Chişinău. De asemenea, şeful cancelariei roagă 

să retrageţi de la Ivan Ivanovici Dudcenko legitimaţia eliberată acestuia pe 8 martie, curent, nr. 

6310, cu dreptul de editare a ziarului „Bessarabskij Listok”, în 2 exemplare. Actele urmează a fi 

depuse la cancelarie. Secretarul cancelariei Guberniale [semnătura]. 2 aprilie 1912” 638 . 

Certificat: „Prin prezenta se confirmă că subsemnata, Maria Dudnicenko, în aprilie, ziua a 6-a, 

1912, am primit Adeverinţa nr. 8704, în 2 exemplare, achitând şi taxa de impozit de 2 rub. 50 

kop. [semnatura]”. Corespondenţa şi certificatul semnat de către I. Dudnicenko pe 8 martie 1912, 

nr. 6310, au fost restituite şi depuse la cancelarie de către interimarul şefului de poliţie sub nr. 

1053” 639 . Începând cu nr. 9, 1912, Bessarabskij Listok apare sub redacţia Mariei Dudnicenko 640 . 

Sursele de arhivă au conservat şi alte nume de femei-ziariste care se lansau în presa scrisă 

din Basarabia anului 1912. Printre acesteia se numără şi Sima Danilovna Gotkis, care a iniţiat, în 

1912, editarea unui periodic sub titlul de „Вечерняя Заря” 641 . 

632 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 3. B. Trubeţkoj a trecut greşit începutul apariţiei acestei publicaţii cu data de 10 martie (sursele 

de arhivă indica data de 8 martie 1912). 

633 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f.10. 

634 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f.7, 9, 11. 

635 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 6. 

636 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 15. 

637 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 16. 

638 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 1. 

639 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9166, f. 2. 

640 

Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати…, 1989, p. 201 

641 

Nu s-a păstrat nici un exemplar; vezi Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати…, p. 204. 

– 120 –


Cerere: „Prin prezenta confirm că, doresc să editez în or. Chişinău, în limba rusă, sub redacţie 

proprie, ziarul „Вечерняя Заря” cu următorul program: 

Ştiri oficiale; Telegrame; editoriale, ştiri interne şi externe, cronica presei; foiletoane mici; viaţa 

locală; cronica orăşenească; cronică penală/judiciară; teatru, muzica şi artă; bibliografie; corespondenţe; 

beletristică; cronica vieţii locale; diverse; birou de informaţii; ilustrate-evenimente; anunţuri. 

Februarie, ziua a 10-a, 1912; mic-burgheză, locuitoare a oraşului, Sima Gotkis” 642 . 

Aviz. Ministerul Afacerilor Interne, Cancelaria Guvernatorului din Basarabia, Secţia a 2-a nr, 

1148, 11 februarie, „strict/secret” : „Şeful Poliţiei din Chişinău. Propun, Înălţimea Voastră, să 

colectaţi şi să-mi prezentaţi în regim de urgenţă, nu mai târziu de 18 februarie, datele indicate în 

anexă, asupra locuitorului or. Chişinău, str. Petrovsk nr. 6, Sima Danilovna Gotkis” 643 . Prin intermediul 

corespondenţei „strict secrete” sunt avizaţi toţi funcţionarii aparatului imperial de administrare 

a provinciei (de la şeful de poliţie – la comisarul de sector). Datele solicitate de către 

Şeful guberniei au fost furnizate în timp util. 

Raport. Şeful poliţiei din Chişinău către Guvernatorul Basarabiei /„secret”: „Îndeplinind dispoziţia 

Înălţimii Voastre, vă aduc la cunoştinţă că Sima Danilovna Gotkis are vârsta de 22 de ani; mic 

burghez din or. Hmelniţzki, str. Ivanovsk, nr. 30; de confesiune iudaică. Din 10 mai 1909, locuieşte 

pe str. Petrovsk, nr. 6; are un mod de viaţă sănătos; prestează lecţii particulare; în viaţa politică 

nu s-a manifestat; procese de judecată n-a avut. 18 februarie, 1912” 644 . Aceste informaţii însă 

nu s-au dovedit a fi suficiente, de aceea guvernatorul a solicitat şefului de poliţie ca acesta, prin 

intermediul „secţiei de căutare” să identifice şi să completeze datele referitor la persoana amintită 

(Sima Danilovna Gotkis) 645 . 

Raport. Şeful secţiei „de căutare”, 18 februarie, 1912, nr. 240 / „secret”: „Îndeplinind dispoziţia 

Înălţimii Voastre, raportez ca Sima Danilovna Gotkis, a locuit pe str. Petrovsk, nr. 6, a absolvit 

Gimnaziul în data de 1 iunie 1909. În procese de judecată n-a fost implicată; manifestă un comportament 

loial şi, în genere, în perioada aflării în Chişinău nu i-a fost observate alte manifestări în 

comportament” 646 . 

Adeverinţă nr. 4845. „În baza Înaltelor pravile despre cenzură şi tipar, se eliberează această 

autorizaţie Simei Danilovna Gotkis, prin care i se permite editarea ziarului „Vecerneja Zarja”, în 

limba rusă, în Chişinău, sub răspunderea ei personală, în baza programului anunţat anterior. 

Ziarul se va tipări în tipografia lui G. Iu. Volin, în Casa orăşenească. Preţul anual – 6 rub.; 6 luni – 3 

rub.; 3 luni – 1,5 rub.; 1 – 50 cop.; un exemplar – 2 cop. 

În calitate de redactor al ziarului amintit, subsemnata, Sima Danilovna Gotkis, îmi asum obligaţia 

să respect legislaţia în vigoare şi, respectiv, toate acele schimbări ce ar putea interveni în 

legislaţia presei. 

Taxa de impozit a fost achitată [semnătură]. 24 februarie 1912” 647 . Se expedia, de asemenea, 

„avizul nr. 1448, copia adeverinţei, programul” către Direcţia Principală pentru Presă din Sankt 

Petersburg, prin care se semnala despre apariţia unui nou organ de presă la Chişinău 648 . 

Presa „independentă”. În Chişinăul anului 1912 au existat şi intenţii de a dura o presă „independentă”, 

chiar dacă acest crez al autorilor a rămas afişat doar la subtitlul publicaţiei „Голос 

выборщика, газета независимая”/Golos Vyborscika, ziar independent (Presa Basarabeană 

2001, 187 [632]). Dar ce ne sugerează în acest sens mărturiile de arhivă? 

Cerere: 14 martie 1912, nr. 2934 „Secretarul gubernial Nicolai Alexandrovici Şafirov, 

Subsemnatul, prin prezenta confirm intenţia mea de a edita în or. Chişinău, sub redacţie proprie, 

642 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 9275, f. 1. 

643 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 9275, f. 3. 

644 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 9275, f. 4. 

645 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 9275, f. 7. 

646 

ANRM, F. 2, inv.1, d. 9275, f. 8. 

647 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9275, f. 10-13. 

648 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9275, f. 9. 

– 121 –

Maria Danilov 

un mare cotidian cu profil economic, politic şi literar, şi care va purta titlul de „Golos Vyborsčika”. 

Am onoarea, cu plecăciune să Vă rog, Înălţimea Voastră, să nu-mi refuzaţi eliberarea actelor 

necesare pentru editare. Zarul se va tipări în tipografia mea personală, cumpărată anul curent 

de la cetăţeanul P. L. Pronin. Ziarul va apărea în baza următorul program: partea oficială: activitatea 

şi directivele conducerii de stat; ştirile Agenţiei de Petersburg şi ale corespondenţilor titulari; 

cronica străină; viaţa în străinătate; editoriale privind probleme generale şi regionale; cronica 

presei; cronica internă; cronica locală; cronica orăşenească; cronica întâmplărilor; articole, povestiri, 

romane, poezie, foiletoane şi corespondenţe; caricatură şi şarge pe teme din actualitate zilei; 

ilustraţii în text şi suplimente separate; teatru, muzică, spectacole; sport; prin Rusia; anunţuri. 

Preţul anual – 8 rub.;1/2 – 5 rub.; 3 luni – 2 rub.; 1 luna – 1 rub.; un exemplar – 3 cop. 

Martie 10, 1912, Secretar gubernial Nicolai Şafirov” 649 . 

Datele „secrete” adunate în „raportul” (din 16 martie 1912, nr. 3401) şefului de Poliţie, privitor 

la persoana lui Nicolai Şafirov, mărturisesc că acesta „actualmente nu este sub judecată, – cu 

excepţia unui proces de judecată avut în regiunea Odesei, în baza art. 419/ II. Are vârsta de 39 

ani; locuieşte pe str. Leovsk din 29 septembrie 1911; în repetate rânduri a trecut cu traiul în 

Odesa, apoi s-a reîntors; căsătorit. A plecat într-o vizită la Petersburg, însă s-a reîntors pe 20 

februarie, curent” 650 . 

Adeverinţă. „Se eliberează lui N. Al. Safirov, secretar gubernial, în baza Înaltului Regulament 

din 24 noiembrie 1906 şi a Statutului de Cenzură, prin care se aprobă editarea uni cotidian mare, cu 

profil economic, politic şi literar; în ruseşte, cu titlul de „Golos Vyborscika”. Pogramul se anexează. 

Ziarul se va tipări în tipografia lui G.A. Pronin. Redactorul îşi asumă să respecte legislaţia în 

vigoare şi cea care va aproba privitor la Legea Presei. 22 martie 1913” 651 . 

N.Al. Şafirov s-a aflat pe post de redactor al publicaţiei „independente „Golos Vyborsčika”, 

doar câteva luni. În data de 31 august 1912, îşi declara intenţia de a retransmite dreptul de 

redactor către N. P. Ianuşevski 652 . Reproducem, în continuare, din materialele „strict secrete” ale 

serviciilor de jandarmerie din or. Chişinău şi Odesa: 

Raport. Şeful oraşului Odesa. „În anii 1904-1911, N.P Ianuşevski nu are procese; funcţii de stat 

n-a ocupat; nu este membru al unor Societăţi; pisar. Până în 12 mai, curent, a locuit la Odesa; 

în Chişinău locuieşte temporar în familia lui Kvaşnin-Samarin; Nicolai Prokofievici are 41 de ani; 

provine din cetăţeni de onoare ai oraşului. În Chişinău locuieşte din 30 martie, curent; str. Leovsk, 

nr. 6; necăsătorit. Nu are o ocupaţie permanentă; prestează servicii de scris: reclamaţii şi adrese 

personale; completarea şi evidenţa unor registre de proprietate privată. În or. Chişinău – S. Kvaşin- 

Samarin şi N.P. Ianuşevski nu au avut procese de judecată; sub cercetare n-au fost. Comisarul 

Petrov. [semnătura]” 653 . 

Raport/ „strict secret”. Şeful poliţiei din Chişinău, august 1912, nr. 133: „S. Kvaşin-Samarin 

a ocupat funcţia de ajutor de pristav în or. Odesa; şi-a făcut serviciul militar în regimentul de 

draguni, or. Kazan; în anii 1909-1911 a locuit în diverse oraşe din Rusia, inclusiv în Varşovia; 

are 28 de ani; de confesiune ortodoxă; provine din viţă de nobili. Din 12 mai, curent, locuieşte 

în Chişinău pe str. Leovsk, nr. 73. Mai înainte a locuit la Odesa. Actualmente este „cronicarul” 

ziarului „Drug”. Aceste informaţii mai erau completate cu datele depuse de către Şeful jandarmeriei 

din Basarabia, în 30 august 1912, (nr. 10670), care susţinea între altele, că „S. Kvaşin-Samarin 

şi N.P . Ianuşevski în dosarele jandarmeriei nu sunt identificaţi” 654 . 

Cerere. 25 August, 1912. „Prin prezenta aduc la cunoştinţă că, neavând posibilitatea să 

redactez publicaţia transmisă mie de către P.A. Şafirov, rog, Înălţimea Voastră să aprobaţi în 

calitate de redactor pe cetăţeanul de onoare N. P. Ianuşevski, locuitor în or. Chişinău, str. Leovsk, 

649 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 1– 35; cronologic, sunt înregistrate: 22 ianuarie 1912-25 august 1912. 

650 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 2-6. 

651 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 13-19; în 22 martie 1912, este expediat avizul (nr. 8137) pe adresa Departamentului pentru 

Presă din Sankt Petersburg. 

652 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 22. 

653 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 23. 

654 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 24-25. 

– 122 –


în casa nr. 10. Vă comunic, de asemenea, că datele privitor la activitatea lui N.P. Ianuşevski sunt 

depuse deja la serviciile subordonate Înălţimii Voastre. S. Kvaşin-Samarin [semnătura]” 655 . 

Raport/„Secret”. Şeful poliţiei din Chişinău. 1 septembrie 1912, nr. 133: 

„N.P. Ianuşevski locuieşte în Chişinău din 1904; până la acest an a locuit în or. Podolsk şi în 

diverse oraşe din Polonia; în ultimii trei ani, la fel ca şi în anii precedenţi, n-a ocupat nici o funcţie. 

Nu este membru al unor Societăţi; în serviciu militar n-a fost chemat” 656 . 

Adeverinţă. Ministerul Afacerilor Interne, Guvernatorul Basarabiei, Cancelaria, secţia a 2-a, 

septembrie 1, 1912, nr. 2722. 

„În baza Înaltelor Pravile din 24 noiembrie 1906, se eliberează lui P.S. Kvaşinu-Samarin, locuitor 

al or. Chişinău, aprobarea de a prelua dreptul de editor al cotidianului „Golos Vyborsčika” de 

la P. Şafirov, autorizat în 22 martie 1912, nr. 8133; iar în calitate de redactor se aprobă Nikolai 

Prokofievici Ianuşevski, cetăţean de onoare. Funcţia de redactor îl obligă să respecte întocmai 

legislaţia în vigoare” 657 . 

Cenzura reclamei . O altă publicaţie cu pretenţii de gazetă „social-politică, economică, literară 

şi satirică” – Бессарабское Эхо – îşi anunţa apariţia în toamna anului 1912 658 . De fapt, această 

publicaţie, la fel ca şi multe alte periodice din acea vreme, îşi asigura existenţa din acoperirea 

spaţiului publicistic cu reclamă comercială. 

Cerere: 13 septembrie 1912 „Către Înălţimea Sa, Guvernatorul Basarabiei. Redactor-editor, 

secretar gubernial, Napoleon Ghenrihovici Hlopitzki, locuitor în sectorul 2 al or. Chişinău, str. 

Armenească nr. 2. 

„Intenţionând să editez în or. Chişinău un ziar de format mare, ce va apărea de trei ori pe 

săptămână cu titlul de „Bessarabskoe Eho”, am onoarea, Înălţimea Voastră, cu plecăciune să rog, 

să nu-mi refuzaţi a elibera autorizaţie în două exemplare. 

Ziarul se va tipări în tipografia „Progres” a lui Mandelbaum şi Boiko, str. Puşkin, în baza următorului 

program: Partea oficială: activitatea şi dispoziţiile guvernului. Ştirile Agenţiei din Petersburg 

şi ale corespondenţilor titulari; cronică din străinătate; viaţa cotidiană în străinătate; editoriale 

despre problemele locale, regionale şi oraşului; cronica presei; cronica evenimentelor/întâmplărilor; 

articole, povestiri, romane, poezie, foiletoane, corespondenţe; caricatură şi şarje din actualitatea 

zilei; ilustraţii în text şi secţia de suplimente; teatru, muzică şi panorame de publicitate; 

sportul în Rusia; diverse; prin Rusia; anunţuri” 659 . 

Raport. Comisarul de poliţie a sectorului 2, or. Chişinău. 19 septembrie 1912: „În legătură cu 

sarcina încredinţată mie, din 15 septembrie, curent, nr. 119, Vă aduc la cunoştinţă: s-a stabilit 

că nobilul Napoleon G. Hlopitzki, are 52 de ani; de confesiune romano-catolic; locuieşte în or. 

Chişinău permanent din 17 ianuarie 1912; str. Armenească, nr. 2; s-a transferat din casa A-3, str. 

Kolodovski. În momentul de faţă nu are nici o ocupaţie; există din leafa de pensie în mărime de 20 

rub., retribuită din fondul Direcţiei locale de Stat, pentru merite în câmpul muncii, – a activat timp 

de 18 ani. S-a eliberat din funcţie, din propria dorinţă, în 1 aprilie 1912” 660 . Procedura de legalizare 

şi de obţinere a autorizaţiei a fost obţinută în termen de zece zile. În 29 septembrie 1912, 

lui Napoleon G. Hlopiţzki i se elibera „adeverinţa” cu numărul de înregistrare 31060 661 . Către 

luna noiembrie, 1912, Napoleon G. Hlopiţzki a fost nevoit să obţină autorizaţie cu dreptul de a-şi 

schimba tipărirea ziarului la o altă tipografie. 

Petiţie. Secretar gubernial G. Hlopiţzki, redactor-editor al ziarului „Bessarabskoe Eho”: „Am 

onoarea, cu plecăciune să Vă rog, Înălţimea Voastră, să nu-mi refuzaţi să încep tipărirea ziarului 

655 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 33. 

656 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 31. 

657 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9277, f. 27. 

658 

Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати…, 1989, p. 201. 

659 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 1-49; Бессарабское Эхо – „политическая, литературная общественно-экономическая и 

сатирическая газета”. 

660 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 6. 

661 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 7. 

– 123 –

Maria Danilov 

editat de mine, „Bessarabskoe Eho”, în tipografia ce aparţine lui Alexandru Osipovici Lempert, în 

or. Chişinău, Casa Arhierească. Adeverinţa pentru editarea ziarului a fost eliberată în 29 septembrie 

cu nr. 31060. Rog să mi se înapoieze actul, în cazul când nu veţi mai avea nevoie. Noiembrie, 

ziua a 28-a, 1912. Secretar gubernial, G. Hlopiţzki” 662 . 

Sunt nespus de preţioase ştirile din „dosarul” ziarului Bessarabskoe Eho, ce scot la iveală unele 

aspecte mai puţin sau deloc cunoscute din activitatea editorială a presei basarabene la anul 1912. 

Reproducem unele date ce ţin de cenzura reclamei în presa de la Chişinău. 

Reclamaţie. Redactor-editor, secretar gubernial, Napoleon Ghenrihovici Hlopiţzki: „În marea 

lor majoritate ziarele există în baza reclamei expediată pe adresa redacţiei în scopul de a fi publicată. 

Tocmai de aceea am şi iniţiat editarea unui ziar sub titlul de „Bessarabskoe Eho”, la editarea 

căruia am cheltuit mulţi bani şi pe care, în timpul apropiat, va trebui să-l închid din motivul că, o 

bună parte din reclama trimisă la redacţie este interzisă pentru publicare de către şeful Poliţiei. 

În acelaşi timp, aceeaşi reclamă este publicată în alte două ziare din Chişinău, cum ar fi, de 

pildă, anunţurile frizerului Temnovici de la care urma să obţin anumite acte de confirmare cerute 

de poliţie, pe când cei de la „Novaia Gazeta”, demult publică anunţurile acestuia fără a-i cere 

nimic. Datorită acestor împrejurări, descrise mai sus, eu am ratat şansa de a câştiga sumă de 

50 rub. La fel s-a procedat şi în cazul intenţiei mele de a publica anunţul privitor la atelierele de 

iconostase ale lui Tologaev din Chişinău, despre activitatea cărora se ştia de aproape un deceniu. 

Proprietarul a refuzat să prezinte redacţiei actele cerute, iar pierderea noastră pentru nepublicarea 

acestei reclame se estimează în valoare de 96 rub. Şirul acestor exemple poate fi continuat: 

– a fost respinsă reclama propusă redacţiei de către învăţătorul Smepak, pe când acelaşi text, 

absolut identic fusese publicat deja în „Novoe Vremeja”. Pierderea noastră, fiind de 30 rub; 

Neîntemeiat s-a procedat şi în cazul reclamei lui Gorst, cerându-i-se să excludem din conţinutul 

textului informaţiile privitor la reducerea preţurilor la mărfuri cu 25-40 la sută. Între altele 

fie spus, ziarele „Drug” şi „Bessarabskja Žizni” au publicat reclama magazinelor de instrumente 

muzicale fără a scoate nimic din textul-propus de proprietar. 

De la Agenţia de anunţuri a lui Pilin din Varşovia am primit la redacţie un anunţ cu titulatura: 

„Vă interesează, oare, tainele ştiinţei?”, şi care nu este altceva decât titlul unui volum trecut prin 

cenzură la data de 10 octombrie, curent. Însă, mie mi s-a interzis să public anunţul sub pretextul 

că, la mijloc, este vorba de o manipulare, pe când, ziarul „Novoe Vremea”, nr. 47 din 22 octombrie 

a publicat anunţul. Pierderile mele, în acest caz, sunt de 18 rub. 

Din contora de reclamă a lui Şapoşnikov din Varşovia mi s-a expediat o carte cu titlul: „Puterea 

noastră este în noi înşine”, volum care, la fel, a suportat cenzura, însă nouă ni s-a interzis reclama 

cărţii sub aceleaşi motive, amintite mai sus. În fine, datorită acestor împrejurări, firmele enumerate 

mai sus, nu ne mai trimit anunţuri, ci vor continua să trimită doar acelor redacţii de ziare 

care le publică respectând întocmai conţinutul textului expediat de client. Însă în cazul când nu 

va fi recepţionată reclama pe adresa redacţiei mele, eu voi fi nevoit să întrerup editarea ziarului 

Înţeleg că nu poate fi răspândită acea reclamă care este împotriva conducerii. Asemenea texte 

publicitare nu numai că ar fi fost refuzate de către redacţia ziarului meu, ci ar fi fost imediat 

reclamate către organele de judecată. În cazul nostru, este vorba doar despre tipul de reclamă 

comercială. Apoi, ştiut lucru că, nici o persoană de afacere din oraş, odată ce există Direcţia de 

meserii, nu şi-ar fi permis să facă publicitate în cazul când ar fi lipsit de autorizaţie, ceea ce ar fi 

dus direct la închiderea întreprinderii aflate sub privigherea inspectorilor. De aceea cred că şeful 

poliţiei locale a dat dovadă de mult pedantism, iar acel pachet de acte autorizate asupra reclamei 

putea fi cu uşurinţă solicitat de la inspectoratul Direcţiei şi în nici un caz de la redactorii ziarelor 

sau de la persoanele care ne oferă nouă reclama. 

Cerinţele înaintate de către şeful Poliţiei, îmi provoacă o situaţie delicată în raport cu publicul, 

ceea ce s-a şi întâmplat deja. Autoritatea ziarului meu a scăzut mult, de aceea am găsit de cuvi- 

662 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 13. 

– 124 –


inţă să Vă reclam şi unele mărturii în această privinţă: 

1. Ziarul „Novaja Žizni” nr. 47 din 22 octombrie, curent, în care este publicată reclamă cu titlul „Vă 

interesaţi, oare, de tainele ştiinţei?”, interzisă pe 10 octombrie; Adresa cu reclama lui Turchanski; 

2. Anunţul învăţătorului Smipak; Anunţul lui Kubitzki; Anunţul cu titlul: „Puterea noastră este în noi 

înşine”; Anunţul lui Polnovici; Anunţul lui Tologaev; Anunţul depozitelor lui Borst. 

Încă o dată, cu plecăciune, Vă rog, Înălţimea Voastră, să luaţi aminte de a mea rugăminte si să 

dispuneţi pentru a mi se permite publicarea reclamei în paginile ziarului editat de mine. Totodată, 

ţin să Vă amintesc că, în afară de textele amintite, în redacţia mea sunt încă multe alte oferte de 

reclamă, la fel interzise de a fi publicate, şi care alcătuiesc o sumă destul de însemnată. Noiembrie, 

ziua a 12, 1912” 663 . 

Adresă. Ministerul Afacerilor Interne. Cancelaria, Secţia a 2-a. Către şeful Poliţiei din Chişinău. 

„Rog să Vă expuneţi pe marginea acestei reclamaţii şi să ne expediaţi explicaţiile de rigoare 

în formă scrisă pentru a fi incluse în raportul către Şeful guberniei. Secretarul Cancelariei Guberniale, 

13 noiembrie 1912” 664 . 

Raport. Şeful Poliţiei din Chişinău. În legătură cu interdicţiile aplicate reclamei şi plângerea lui 

N. Hlopitzki, redactorul ziarului Bessarabskoe Eho. 

„Anunţurile publicitare sunt întotdeauna verificate de mine conform art. 41, Statutul de 

cenzură şi ale altor noi regulamente ce completează articolul amintit. Şi toate acestea sunt făcute 

cu multă atenţie, în scopul de a evita o eventuală şantajare a publicului de către întreprinzătorii 

care mizează să se pricopsească din acea reclamă. Astfel, de fiecare dată, când se solicită avizul 

pentru publicarea reclamei în ziare, eu neapărat cer să se prezinte personal clientul care execută 

comanda cu pachetul de acte care confirmă activitatea legală a întreprinderii sau a persoanei. Cei 

care într-adevăr sunt responsabili de ofertă îndeplinesc imediat aceste cerinţe. 

Pentru editorii de ziare se fac şi excepţii, aceştia pot delega şi alte persoane din redacţie, însă 

neapărat vor invita reprezentantul firmei atunci când este vorba de întreprinderi mai puţin cunoscute. 

În acest caz cer şi prezentarea actelor necesare. Pentru că cei care adună anunţuri pentru 

publicare ulterioară în ziare, adeseori primesc acele comenzi fără a cunoaşte clientul, în special, 

această practică este răspândită în mijlocul ziarelor de tiraj mic. Editorii unor asemenea publicaţii, 

în scopul de a obţine mai multă reclamă, recurg la diverse căi de obţinere a acesteia – 

de la ameninţări directe până la discreditarea proprietarului. După cum mi s-a comunicat mie, 

asemenea cazuri sunt frecvente. Şi mai mult: în cazul când clientul refuză categoric asemenea 

servicii, oricum reclama apare în ziare şi atunci se cere achitarea taxei stabilite de editorul ziarului. 

Iar pentru a evita asemenea situaţie, vrând-nevrând trebuie să le plăteşti. 

Asemenea cazuri, repet, se întâmplă în redacţiile ziarelor mici, care nu au nici un alt scop 

literar şi îşi încep apariţia fără a dispune de mijloace de existenţă. Un astfel de ziar este şi cel al lui 

Hlopitzki, „Bessarabskoe Eho”, de aceea şi sunt foarte atent în asemenea situaţii. 

Un argument, în acest sens, poate servi scrisoarea lui Pelenovici tipărită în ziarul „Novaja 

Gazeta”, deoarece Hlopiţzki n-a prezentat originalul, de aceea nu putea fi convingător un 

asemenea argument. Apoi, să ţin minte, cui, când şi ce fel de anunţuri au fost permise mai înainte 

este aproape imposibil. De aceea, doar prezentarea pachetului necesar de acte poate confirma 

activitatea legală a întreprinderii sau a proprietarului. Şi mai mult, această practică va fi aplicată 

şi pe viitor, mai ales, faţă de ziarele mărunte. Orice anunţ sau foi separate destinate pentru 

publicare în presă vor fi permise doar atunci când îmi vor fi prezentate de însuşi proprietarul sau 

de către persoana de încredere şi care îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul reclamei. 

Numai înaintarea acestor cerinţe vor conduce la evitarea, pe viitor, a unor neînţelegeri. Plângerea 

lui Hlopitzki a fost provocată, probabil, de concurenţa cu alte ziare. El, se vede, în loc să renunţe 

la o asemenea practică a recurs la discuţii şi plângere. 

663 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 19-19 verso. 

664 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 20. 

– 125 –

Maria Danilov 

Comisarul de poliţie. Secretar de colegiu I.P. Dovgal. 27 noiembrie 1912” 665 . 

Notă explicativă. Redactorul-editor al ziarului „Noaia Gazeta” G. Kalmanson. Către şeful Poliţiei 

din Chişinău: 

„În legătură cu plângerea redactorului ziarului „Bessarabskoe Eho”, Hlopitzki, la adresa 

ziarului condus de mine, Vă aduc la cunoştinţă, Înălţimea Voastră, că deţin toate actele necesare 

pentru avizul oricărui tip de reclamă apărută în ziar. De aceea şi nu mi s-a interzis publicarea 

acesteia niciodată. De pildă, Agenţia lui Pelinovici a prezentat întregul pachet de acte, iar căminarul 

Sletnik personal a depus actele necesare la sectorul de poliţie. Este adevărat, în lipsa mea, 

a fost publicat anunţul agenţiei despre „Tainele ştiinţei” eu fiind plecat la Odesa. Apoi, în ziar era 

suficient spaţiu liber pentru reclamă, iar acest lucru n-a fost observat de Hlopiţki (extrasul după 

original în anexă). La fel, prezint în anexă şi alte mărturii din „Bessarabskoe Eho”, pentru a vă 

demonstra că asemenea editori publică o reclamă de calitate proastă, provocând daune morale 

cititorilor. Afirmaţiile lui Hlopitzki, în sensul că, eu public reclamă fără a prezenta şi actele necesare, 

este doar un mijloc de a-mi compromite reputaţia mea de editor. [Semnătura] 

P.S. La cele expuse mai sus adăugăm că pretenţiile lui Hlopitzki nu au nici o acoperire, deoarece 

contora lui Pilin şi cea a lui Şatkov, au comandat reclama pentru a fi publicată. La fel, până la noi 

au ajuns ştiri că unii agenţi au propus pentru „Novaia Gazeta” foi-afişe cu reclamă interzisă ce au 

apărut în „Bessarackoe Eho” 666 . 

Raport. Şeful Poliţiei din Chişinău. Noiembrie 29, 1912, nr. 3441: 

„În cancelaria Guvernatorului depun acest raport la care se anexează: plângerea redactoruluieditor 

Napoleon Hlopitzki adresată viceguvernatorului în legătură cu refuzul de a publica „anunţuri 

şi reclamă”; „Nota explicativă” a redactorului G. Kalmanson, „Novaia Gazeta”, împreună cu 

raportul din 27 septembrie. Am onoarea să informez cancelaria pentru a depune acest raport 

către şeful Guberniei. Sunt întru totul de acord cu argumentele expuse în acest raport” 667 . 

Din raportul şefului de Poliţie din Chişinău (decembrie 8, 1912, nr. 3441) către redactoruleditor 

al ziarului „Bessarabskoe Eho”, secretarul gubernial Napoleon Ghenrihovici Hlopitzki, mai 

constatăm că, în baza deciziei din 4 decembrie nr. 40748, Uprava guberniala a respins „petiţia” 

acestuia 668 . 

Scrisoare la redacţie. „Novaia Gazeta” 1912. „Permiteţi-ne, prin intermediul ziarului Dstră, să 

aduc la cunoştinţa publicului următorul fapt: luna trecută am fost sesizat de Hlopitzki să public 

anunţuri în ziarul editat de el, însă aveam deja contractul încheiat cu ziarul Dstra „Novaia Gazeta”, 

iar anunţurile publicate deja mi-au adus un real folos şi atunci am refuzat propunerea acestuia, 

fapt care a fost urmat de ameninţări şi intimidări din partea editorului „Bessarabskoe Eho”. Am 

fost nevoit, în cele din urmă, să depun, totuşi, un anunţ pentru a fi publicat în ziar, timp de o lună, 

achitând 4 rub. Ulterior, am aflat şi unele amănunte despre „autoritatea” ziarului condus de el şi 

am regretat mult acel fapt. Iar atunci când Hlopitzki a cerut şi acte pentru reclamă, eu, neavând 

încredere în afacerea lui, am refuzat să-i pun la dispoziţie actele cerute, sperând că aceasta va 

crea o posibilitate de a nu publica în acel ziar. Pentru moment, am aflat că editorul a depus o 

plângere. De fapt, el nu are actele necesare pentru a fi prezentate şefului de poliţie. În scopul de 

a evita unele pierderi, declar: am tot dreptul să public reclama la dorinţa mea şi de aceea n-am 

prezentat actele lui Hlopitzki. O.D. Pelinovici” 669 . 

În arhivele locale s-au conservat date preţioase referitor la intenţia lui Vasile Kurdinovski, 

profesor la Seminarul Duhovnicesc din Chişinău, de a edita, în 1916. o revistă cu un program 

promiţător – „Будущее и прошлое Бесарабии”/ Viitorul şi trecutul Basarabiei. Din păcate, după 

cum se atestă în surse bibliografice de referinţă, această frumoasă iniţiativă nu a fost şi reali- 

665 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 29-30. 

666 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 31. 

667 

ANRM, F. 2, inv. 1, d.9276, f. 34. 

668 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 40. 

669 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9276, f. 49. 

– 126 –


zară 670 . 

Cerere. 7 ianuarie 1916. Consilier de stat, profesorul Seminarului Duhovnicesc din Chişinău 

Vasilie Grigorevici Kurdinovski, locuitor în or. Chişinău, calea Hânceşti, vis-a-vis de Cimitirul 

Ortodox, în casa nr. 738. / Către Guvernatorul Basarabiei . 

„În baza art. 1/7 a legislaţiei în vigoare, din 24 noiembrie 1905, am onoarea să Vă aduc la 

cunoştinţă, Înălţimea Voastră, că intenţionez să editez în Chişinău, o revistă cu titlul „Будущее и 

прошлое Бессарабии”, în baza următorului program: 

I. Pagina de literatură: poezie – prioritar de autori basarabeni; povestiri, romane cu tematică 

actuală – creaţie proprie sau traduceri; investigaţii proprii cu subiecte de literatură, folclor din 

Rusia sau Basarabia şi chiar din străinătate; Discuţii despre genurile literatură, poezie; recenzii la 

revistele literare mari ruseşti, şi care reflecta şi viaţa literară a Basarabiei; 

II. Pagină de pedagogie: poezie, povestiri cu subiect despre procesul de studii, cu preponderenţă 

semnate de autori locali; diverse discuţii despre starea învăţământului secundar, mediu, 

laic şi duhovnicesc din Rusia şi din Occident; rezultatele muncii pedagogice în procesul educaţional 

al copiilor şi studenţilor; cronica revistelor ruseşti şi, după posibilităţi, şi a celor străine din 

domeniul pedagogic: ştiri despre învăţământul general la noi şi în străinătate. 

III: Vechea Basarabie/Basarabia antică. Arheologie: 1) trecutul învie: cântece, povestiri, 

legende despre oraşe şi schituri din Basarabia; 2) romane cu subiect istoric, povestiri;3) investigaţii 

arheologice ale monumentelor vechi din diverse domenii ale ştiinţei ecleziastic, civil, lingvistic, 

literar; 4) Cronica revistelor ruseşti din domeniul istoriei şi arheologiei; 5) discuţii cu subiect 

arheologic 6) ştiri şi corespondenţe despre noi descoperiri arheologice din Basarabia 

IV. Tânăra Basarabie: a) secţia de publicare ale unor lucrări originale ale tinerilor cercetători 

basarabeni, în special ale elevilor din diferite instituţii; b) secţia de anunţuri 

Revista se va tipări la Tipografia Eparhială din Chişinău, str. Haralampievskaia nr. 42; costul 

unui abonament anual va fi de 12 ruble. Redacţia îşi asumă responsabilitatea pentru respectarea 

legislaţiei presei” 671 . În data de 3 februarie 1916 a fost aprobată editarea revistei, iar profesorului 

de la Seminarul Duhovnicesc din Chişinău Vasile Grigorevici Kurdinovski i s-a eliberat „Adeverinţa 

cu nr. 4676” 672 . 

Concluzii. Perspectiva unei abordări sintetice a problemei presei ruseşti din Basarabia, la începutul 

secolului XX, fără îndoială, presupune stabilirea unor particularităţi specifice genului. În linii 

mari, acestea pot fi rezumate la câteva considerente generale: 

• lipsa unei tradiţii – în promovarea jurnalismului profesional, de breaslă, – constituie o 

particularitate distinctă a presei basarabene la începutul secolului XX. În marea lor majoritate, 

persoanele care se lansau în domeniul ziaristicii, fie în calitate de editori sau redactori 

de ziare erau persoane venite din alt domeniu de activitate, decât cel al presei scrise. 

Arhivele locale conţin suficiente probe în acest sens. Mai mult: lipsa unei tradiţii locale în 

promovarea presei scrise a condus la mimare crasa după modele ce apăreau în guberniile 

centrale ale Imperiului Rus. Editarea ziarelor, revistelor, anuarelor se făcea, în temei, după 

un program foarte vast si supraîncărcat cu materiale preluate după surse străine, ce nu 

aveau nici o legătură directă cu realităţile din provincie. Acele puţine cotidiene ce apăreau 

la Chişinău, neapărat aveau inserat la subtitlu titulatura de „cotidian social-politic, literar şi 

economic”. Presa basarabeană din această perioada mai avea şi un spaţiu extins rezervat 

reclamei comerciale. 

• lipsa de diversitate – o altă componentă distinctă a presei din Basarabia. O serie de publi- 

670 

Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати…, 1989, p. 203. 

671 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9778, f. 1-2. 

672 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9778, f. 10. 

– 127 –

Maria Danilov 

caţii din această perioadă apăreau sub un titlu comun, precum au fost ediţiile – gen „Bessarabetz” 

673 şi/ sau „Basarabia” sau „Drug” 674 . 

• lipsa unor ateliere tipografice – în măsură să asigure o periodicitate constantă a publicaţilor 

periodice. La aceasta se mai adaugă şi lipsa de muncitori calificaţi în domeniu. Un număr 

important de titluri apărute în această perioadă au o durată de cel mult doi-trei ani de activitate, 

altele fiind identificate doar după surse de arhivă 675 . Cu atât mai mult cu cât sursele 

bibliografice existente nu ne dau o informaţie exactă asupra titlurilor apărute în Basarabia 

până la anul 1918, inclusiv. 

Vom observa, de asemenea, că instituţiile de cenzură (la toate nivelele) activau în baza unor 

regulamente temporare ce erau ajustate, de fiecare dată, unor noi cerinţe, unor noi sarcini intervenite 

în urma revoluţiei ruse din anii 1905-1907. Acestea continuau să-şi desfăşoare activitatea 

în baza unor regulamente vechi, acţiunile lor fiind racordate, de fiecare dată, unor instrucţiuni 

restrictive şi/sau temporare până la emiterea noului Statut de cenzură. În fapt, existau aceleaşi 

instituţii de cenzură, care militau pentru păstrarea unor interdicţii drastice faţă de presa de orientare 

liberal-democratică. Cenzura, fiind un instrument viabil al puterii, un „atribut” indispensabil 

al acesteia, a supravieţuit în Imperiul Rus şi după anul „libertăţilor presei” (1905), iar în zonele de 

frontieră era multiplicat prin diverse dispoziţii ale funcţionarilor locali care se străduiau astfel să 

asigure securitatea şi statornicia sistemului autocrat din Imperiul Rus. 

673 

Sub acelaşi titlu vezi: Бессарабец (1897-1906), editor Pavel Cruşevan; Бессарабец (1910-1911). A.V. Nour; Бессарабец 

(1914), editor I. Cecan; Бессарабец (1914), editor V.I. Tihonovici. 

674 

Друг Бесарабии (1911-1912), editor A.M. Balabaev; Друг Народa (1912). 

675 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9167, 9779. 

– 128 –


concluzii finale 

Istoria presei basarabene (sec. XIX – înc. sec. XX), în linii mari, este o istorie a presei oficiale a 

administraţiei ţariste. Ţarismul a impus o nouă ordine de stat, inclusiv în viaţa cultural-naţională 

a românilor basarabeni. Izolată politic şi cultural, Basarabia nu a putut cunoaşte fenomene de 

efervescenţă culturală similară celora din restul Moldovei, sau din alte provincii româneşti care au 

dat naştere presei naţionale încă în anii ‘30 ai secolului al XIX-lea. Fenomenul presei basarabene 

poate fi plasat, mai degrabă, între contextul imperial şi specificul local. Privită din această perspectivă, 

istoria presei din Basarabia în secolul al XIX-lea se înscrie ca un rezultat direct al relaţiilor 

dintre politică şi scrierea istorică. 

Lipsa totală a perspectivelor pentru presa basarabeană este un fenomen constant şi specific 

perioadei secolului al XIX-lea. Supusă unor restricţii opresive, presa locală a persistat permanent 

sub teroarea cenzurii imperiale. După cum s-a constatat în scrisul nostru istoric, pe parcursul secolului 

zbuciumat, au fost cunoscute mai multe încercări, defel timide, ale intelectualilor basarabeni 

de a-şi crea o presă românească (în 1830, 1845, 1846, 1848, 1858-1864, 1862, 1863, 1873). 

Cu regret, toate încercările au fost anihilate şi înăbuşite chiar din faşă de către autorităţile ţariste, 

invocându-se diverse motive ce au servit drept pretext pentru interdicţiile cenzurii. 

Probele documentare despre istoria presei basarabene sunt dispersate în diverse fonduri ale 

Arhivei Naţionale din Chişinău. Cele ce reflectă nemijlocit activitatea instituţiilor de cenzură sunt, 

în marea lor majoritate, concentrate în fondul Guvernatorului civil din Basarabia (Fondul 2) şi în 

cel al Direcţiei guberniale de jandarmi (Fondul 297). Iar un atare context de documentare nu este 

tocmai favorabil cercetării, pentru că ne oferă o perspectivă unilaterală a fenomenului presei 

basarabene: o istorie prinsă în contextul imperial, mai exact, al „punctului de vedere” al funcţionarului 

imperial, fie cel din Sankt Petersburg sau cel local, din Basarabia. 

Arhivele locale nu sunt complete. În special, colecţia de documente a fondurilor de referinţă 

„secretă” a organelor de cenzură şi control. Instituţiile de cenzură, mai cu seamă cele de la frontiera 

imperiului, erau foarte vigilente în respectarea statutului de cenzură privitor la presa scrisă. 

La interdicţia cenzurii putea fi atribuită orice manifestare suspectă autorităţilor. De altfel, vom observa 

că statutul instituţiilor de cenzură din imperiu era supus unor modificări permanente, ceea 

ce permitea funcţionarilor să administreze (să manipuleze, de fapt) legislaţia după bunul lor plac 

şi interes. Astfel, orice problemă socială putea fi declarată incompatibilă cu interesele statului rus 

şi pusă sub interdicţiile cenzurii. 

De problemele presei propriu-zise erau preocupate mai multe ministere şi departamente – Ministerul 

Afacerilor Interne, Ministerul învăţământului public, Direcţia a III-a de poliţie, Comitetul 

de cenzură etc. În măsura în care putem vorbi despre existenţa unei politici anume în domeniul 

presei scrise, atunci vom sublinia că aceasta era orientată constant spre menţinerea în circuitul 

public a unor reviste de specialitate – tehnice, medicale sau ale unor ministere – în scopul de 

a distrage opinia publică de la problemele sociale mari care frământau societatea din imperiu. 

Politica conservatoare a autocraţiei ruse se înscrie perfect în mesajul Ucazului imperial din 9 decembrie, 

1830, care prevedea organizarea unor gazete pentru centrele de gubernii cu titulatura 

de “Gubernskie Vedomosti”. Acest gen de gazetă a fost un factor constant al politicii ţariste în 

domeniul presei timp de aproape 130 de ani (1702-1832), fiind promovat ca publicaţie oficială a 

administraţiei ţariste, în gubernii, începând cu deceniul patru al secolului al XIX-lea. Tipul de publicaţie 

„Gubernskie Vedomosti” a dominat presa provincială până spre sfârşitul deceniului şapte. 

Este un fapt incontestabil, că iniţiativa creării unui periodic în Basarabia, „în limbile moldovenească 

şi rusă” cu titulatura Curierul basarabean, a intervenit ceva mai devreme decât directiva 

ministerială. Această frumoasă iniţiativă considerată, pe bună dreptate, drept prima încercare de 

organizare a presei din provincie (rămasă, de altfel, neobservată de autorităţile ţariste), este atestată 

în legătură cu activităţile comisiei de tutelă în vederea elaborării proiectului de organizare a 

unei Biblioteci publice guberniale la Chişinău. 

– 129 –

Maria Danilov 

Funcţionarii administraţiei imperiale, de diferite nivele, nu-şi asumau nici o decizie imediată. 

Verdictul final, în temei, aparţinea Comitetului de cenzură din Sankt Petersburg. Apoi, stipulările 

statutare prevăzute în diverse articole erau descrise cu atâtea amănunte încât se putea interzice 

orice. Cert este că, instituţionalizarea sistemului de cenzură în Imperiul Rus către a doua jumătate 

a secolului al XIX-lea a contribuit la crearea unui sistem riguros de control, în special, în zonele de 

frontieră. Să mai amintim în context că, în Basarabia, zonă de frontieră a imperiului ţarist la acea 

vreme, încă nu exista o presă locală, deşi, încercări în acest sens, după cum s-a arătat mai sus, 

au fost mai multe şi mult mai devreme decât în alte gubernii ale imperiului (anii ’30 ai sec. XIX), 

prima publicaţie oficială va apărea mult mai târziu – abia în 17 iulie 1854. Odată cu schimbarea 

statutului administrativ al Basarabiei, în 1873 (din „oblaste” este redusă la „gubernie”), publicaţia 

Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, la rândului ei este redenumită în Bessarabskie Gubernskie 

Vedomosti (1873-1917). 

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în imperiul ţarist n-a existat un departament special 

care s-ar fi ocupat în exclusivitate cu problemele presei, aceasta fiind subordonată diferitelor ministere 

– cel de Interne sau al Instrucţiunii Publice. În urma ucazului imperial din 6 aprilie 1865, 

a fost creat Departamentul Principal pentru Problemele Presei (Glavnoe Uprvalenie po Delam 

Pečati), intrat în vigoare la 1 septembrie 1865. 

Un fenomen de excepţie pentru istoria presei basarabene îl constituie încercările întreprinse 

între anii 1846-1848 de un grup de nobili basarabeni, în scopul de a edita o gazetă particulară cu 

titlul Românul. În lipsa presei locale programul de editare al ziarului prevedea ca acesta să preia 

temporar şi funcţiile unui buletin regional, ceea ce, evident, era o acţiune destul de îndrăzneaţă 

pe atunci, însă absolut incompatibilă în raport cu conceptul imperial privitor la rolul şi programul 

de editare al ziarelor din gubernii. Faptul că iniţiativa de editare a ziarului Românul este delegată 

(de către un grup de boieri) prin intermediul unui proprietar de tipografie, constituie o mărturie 

în plus, că se miza pe o evitare a unei confruntări directe cu autorităţile cenzurii imperiale. De 

altfel, o asemenea practică de obţinere a autorizaţiei era destul de răspândită în imperiul ţarist. 

Iniţiativa de editare a ziarului Românul a coincis în timp cu anii cei mai grei de reacţiune ţaristă 

numiţi de contemporani „teroarea reacţiunii” (1848-1855). Aşa-numitul „Comitet din 2 aprilie”(1848), 

condus de contele D. Buturlin era delegat cu funcţii speciale de supraveghere a Departamentului 

de cenzură. Deşi această încercare a rămas în istoria presei basarabene doar la 

nivelul unei iniţiative cenzurate, ea este o elocvenţă vie asupra existenţei în Basarabia, la mijlocul 

secolului al XIX-lea, a unei conştiinţe de neam a românilor basarabeni care au tins mereu spre afirmarea 

propriilor valori. Înăbuşirea în faşă a acestui impresionant program de cultură românească 

are drept consecinţă împingerea şi mai mult, în timp, a datei de naştere a presei româneşti din 

Basarabia. 

În deceniul şapte al secolului al XIX-lea, la Chişinău au fost atestate câteva încercări temerare 

de a crea o presă românească. Aceste încercări publicistice au o acoperire documentară impunătoare, 

fie în arhivele locale, fie în cele din Sankt Petersburg sau din Bucureşti. Or, aceste fapte culturale 

sunt o mărturie în plus despre existenţa unei conştiinţe identitare perpetui în acest spaţiu 

românesc. Perspectiva unei restituţii documentare ale acestor eforturi culturale a fost semnalată 

de repetate ori în scrisul nostru istoric. 

La începutul anilor ’70 ai sec. XIX, societatea imperială rusă era totalmente marcată de noile 

schimbări intervenite odată cu introducerea noului Statut de Cenzură (1865). Însă, până la intrarea 

în vigoare a noului regulament, privitor la activitatea tipografică, Ministrul de interne a găsit 

de cuviinţă – anticipând evenimentul cenzurii – să îndemne şefii de gubernii, expediind acestora o 

directivă specială, prin care se cerea, ca aceştia să respecte întocmai noul Regulament de cenzură. 

Restricţiile în domeniul activităţii tipografice sunt incomparabile cu orice alt domeniu de activitate, 

chiar şi atunci când sunt respectate întocmai formalităţile legii: eliberarea certificatelor sau refuzul/interzicerea 

activităţii tipografice depindea exclusiv de voia administraţiei locale, de aceea 

– 130 –


orice învoire trebuia să fie şi o asigurare, precum că nu va fi folosită împotriva intereselor statului; 

instituţiile de cenzură urmau să asigure respectarea noilor restricţii prin supravegherea strictă de 

către poliţia locală, dar şi prin loialitatea persoanelor exprimată de către cei ce beneficiau de o 

asemenea învoire; certificatele pentru înfiinţarea tipografilor vor fi eliberate numai pentru acele 

localităţi, în care exista o supraveghere strictă a poliţiei locale, adică în oraşele centre de gubernii 

sau centre de judeţ, localităţile mici fiind excluse. 

Pe parcursul secolului al XIX-lea sunt consemnate preţioase informaţii privitor la fenomenul 

publicistic basarabean: numeroase articole şi studii risipite în presa vremii, însă scrise, în mare 

parte, în ruseşte (Al. Hâjdeu, P. Filatov, Gh. Gore, I.I.Tanski ş.a.). S-a încercat o recreare de imagine 

a istoriei presei din Basarabia. Aceasta va deschide, cu certitudine, faţete noi, necunoscute mai 

înainte şi va crea o posibilitate unică de cunoaştere a unui trecut mereu evocat, însă niciodată 

cercetat în măsura adevărului istoric. 

Au existat în Basarabia secolului al XIX-lea, încercări de a crea şi o publicistică românească. 

Corespondenţele apărute în gazeta liberală bucureşteană – Telegraful, apoi în Telegraful Român 

pe o perioadă de aproape zece ani (1880-1890), stau mărturie în acest sens. Stabilirea identităţii 

corespondentului din Chişinău (semna cu pseudonimul „Basarab”), rămâne în continuare o problemă 

nerezolvată încă în plan de cercetare. 

Alte încercări de publicistică basarabeană (românească) sunt atestate către mijlocul secolului 

al XIX. Timp de aproape un deceniu (1859-1865), consilierul Ioan Dabija a încercat în repetate rânduri, 

însă fără succes, să obţină permisiunea editării unui periodic în Basarabia. Acţiunile acestuia 

în domeniul ziaristicii basarabene sunt tributare intereselor politice ale administraţiei imperiale 

din Basarabia. Sistemul autoritar al cenzurii ţariste, însă, a anihilat în „faşă” şi acest proiect publicistic. 

Consilierul Ioan Dabija a insistat de fiecare dată către conducerea gubernială în vederea 

obţinerii unor taxe speciale cu acoperire din cheltuielile de stat pentru abonamentul presei româneşti 

(din Principatele Române). Exemplarele primite au fost parţial depozitate în colecţiile 

Bibliotecii Publice din Chişinău. 

În acelaşi context se înscrie şi iniţiativa boierului Constantin Cristi, în 1862, de a deschide la 

Chişinău ”o tipografie moldovenească” în scopul de a tipări cărţi şi broşuri, dar şi o ”gazetă moldovenească”. 

Documentele decodificate (din arhivele de la Chişinău) îl prezintă pe Constantin Cristi 

ca pe un luptător deschis împotriva cenzurii ţariste – demersuri repetate, proteste, acţiuni îndrăzneţe 

(procurarea şi instalarea teascului tipografic contrar interdicţiilor cenzurii), asigurându-i un 

loc de frunte printre intelectualii basarabeni cu idei progresiste din a doua jumătate a secolului 

al XIX-lea. 

O altă iniţiativă de a edita la Chişinău o gazetă „politico-literară” cu titlul de Bessarabskii Vestnik 

(Curierul Basarabean), în 1873, aparţine basarabeanului Gheorghe Gore. Demersul acestuia, 

însă, „nu şi-a aflat aprobare” la Departamentul Principal în problemele presei şi cenzurii. Istoricul 

Al. Boldur (în lipsa unor mărturii certe) plasa greşit acest eveniment publicistic în contextul mişcării 

de emancipare naţională a polonezilor (1863). 

Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti este cea de-a a doua publicaţie oficială a provinciei (după 

13 ani de la apariţia primei publicaţii basarabene – Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, 1854 ), 

ceea ce stă mărturie că regimul de cenzură în Basarabia a fost foarte dur. În plus, sistemul restrictiv 

al cenzurii ţariste a anihilat din start alte iniţiative particulare de a întemeia în provincie o presă 

în limba română. 

Buletinul eparhial – Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, fiind o publicaţie cu statut oficial, 

a urmat întocmai un model imperial (după pilda eparhiilor ruseşti). Conducerea eparhială avea 

în supraveghere strictă programul de activitate al revistei stabilit conform stipulărilor prevăzute 

de cenzura sinodală. În plan istoriografic avem de a face cu o situaţie nelămurită în problema 

respectării bilingvismului în paginile primei reviste în limba română Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti. 

Mai degrabă, este vorba de un trecut mereu evocat, însă niciodată cercetat suficient în 

– 131 –

Maria Danilov 

măsura adevărului istoric ce ar permite să închegăm, în cele din urmă, o imagine clară, integră a 

istoriei Basarabiei „sub ruşi”. Or, această imagine a Basarabiei este împestriţată de multiple erori 

şi/sau exagerări, care, odată preluate şi multiplicate în scrisul nostru istoric, au perpetuat o stare 

anevoioasă, defel favorabilă cercetării istorice. Cercetători consacraţi în domeniu, în marea lor 

majoritate, susţin, că buletinul eparhial a apărut în ediţie bilingvă între anii 1867-1871, ceea ce nu 

corespunde întocmai adevărului istoric. În urma cercetărilor întreprinse asupra colecţiei revistei 

Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti, s-a constatat cu certitudine că, anume situaţia incertă în 

problema respectării bilingvismului a constituit prilej de confuzie istoriografică în scrisul nostru 

istoric. Or, revista, deşi îşi încheiase versiunea bilingvă către mijlocul anului 1871 (nr. 16 din 15-31 

august [partea neoficială] a fost ultimul), în anul următor – 1872, au mai apărut câteva texte în 

română, fără a avea text paralel în rusă. 

Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti a apărut în versiune bilingvă pe parcursul a cinci ani 

(1867-1872). Textul în pagină s-a tipărit constant pe două coloane doar pentru etapa de apariţie 

a revistei în ediţie bilingvă. Versiunea în „limba moldovenească” era aranjată pe dreapta paginii. 

Or, doar textele-anexe, de regulă, cu paginaţie separată se tipăreau în pagină plină, fără coloane. 

La fel ar trebui să reţinem că atât partea „oficială”, cât şi cea „neoficială” s-au editat constant cu 

paginaţie separată. Spre exemplu: partea oficială a revistei nr.12 din 15 decembrie 1867 – avea 

un volum de 130 pag. iar partea neoficială – 464 pag. Din cele arătate se poate uşor constata 

că volumul informaţiei apărut în partea neoficială a buletinului era mult mai consistent, adică 

aproape triplat. În urma cercetărilor întreprinse asupra colecţiei de reviste s-a stabilit: 1) criteriul 

bilingvismului a fost respectat doar în primii doi ani de apariţie a revistei: 1867-1869; 2) Începând 

cu nr. 3-4, 1869 treptat este omisă traducerea unor texte în română: atât din partea oficială, cât şi 

cea neoficială. În final, pe parcursul anului 1872, în cuprinsul revistei apar doar unele fragmente 

răzleţe a textelor traduse în română (versiunea românească, în special, partea neoficială este una 

tradusă şi abundă în calchieri lexicale). 

În lipsa unor certe mărturii documentare (sursele cercetate nu indică impactul unei interdicţii 

oficiale a cenzurii sinodale) este nespus de dificil să ne pronunţăm direct în această nelămurită 

problemă încă. Suspendarea versiunii româneşti a buletinului (1872) a coincis mai degrabă cu 

atmosfera social-politică din anturajului administraţiei imperiale din Basarabia, defavorabilă limbii 

române. Este tocmai perioada în care limba română este suspendată ca obiect de studiu în 

sistemul de învăţământ din Basarabia (1871). O dată cu numirea în scaunul eparhial din Chişinău 

a episcopului Pavel Lebedev (23 iunie 1871-16 iunie 1882), suspendarea versiunii româneşti a 

buletinului s-a întâmplat foarte curând. Acesta îşi asigurase un control drastic asupra publicaţiei. 

Drept urmare a stadiului actual al investigaţiei asupra problemei înaintăm câteva consideraţii de 

ordin general: mai întâi trebuie să punem în evidenţă faptul că, revista Kišiniovskie Eparchial’nye 

Vedomosti, a fost prima şi/ sau unica publicaţie în limba română apărută în Basarabia pe parcursul 

secolului al XIX-lea (ediţia bilingvă apare între anii 1867-1872). Şi doi: buletinul a fost unica 

publicaţie bisericească, care a avut o apariţie constantă între anii 1867-1917. 

Fără îndoială, apariţia revistei Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti în ediţie bilingvă, poate fi 

calificată drept o izbândă efemeră a clerului basarabean. Pe de altă parte, vom observa că problema 

revistei eparhiale se înscrie într-un context mult mai larg al investigaţiei istorice. Faptul că 

anume clerul a fost acea categorie socială din Basarabia secolului al XIX-lea, care a izbutit să-şi 

apere dreptul de a edita o publicaţie în limba română are şi o altă explicaţie istorică. Fenomenul 

publicistic se înscrie mai degrabă pe linia unei tradiţii culturale în tipărirea cărţilor liturgice în limba 

română, care îşi are începutul din 31 mai 1814, când a fost deschisă Tipografia Eparhicească 

din Chişinău sub oblăduirea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Anume în această tipografie 

a şi fost tipărită iniţial revista Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti. Însă ar trebui să observăm şi 

altceva: clerul basarabean, către a doua jumătate a secolului al XIX-lea, n-a mai manifestat consecvenţa 

de altădată în susţinerea şi promovarea limbii române în paginile buletinului eparhial. 

– 132 –


Un alt aspect al problemei presei basarabene ţine de difuzarea presei imperiale în Basarabia 

pe parcursul secolului al XIX-lea. În lipsa unei prese locale – până spre sfârşitul primei jumătăţi a 

secolului al XIX-lea – în Basarabia a fost difuzată pe căi oficiale, exclusiv, doar presa rusă imperială. 

Cele mai preţioase informaţii sunt depozitate în fondul Cancelariei Guvernatorului militar/civil al 

Basarabiei. Deşi, ar trebui să observăm şi faptul că sursele amintite mai sus ne oferă, fără îndoială, 

o perspectivă unilaterală asupra fenomenului difuzării presei ruseşti în provincie. Adică ne oferă 

o istorie din punct de vedere imperial, mai exact, al funcţionarului imperial, fie cel din capitală, 

din Sankt Petersburg, sau cel din Basarabia. Mai mult: arhivele locale nu sunt complete. Or, fenomenul 

presei imperiale difuzate în Basarabia pe parcursul secolului al XIX-lea poate fi urmărit 

doar parţial. Nu vom cunoaşte niciodată cum s-a făcut acea difuzare a presei imperiale în cazul 

unui abonament particular; care erau preferinţele publicului basarabean, din prima jumătate a 

secolului al XIX, în domeniul presei scrise până la apariţia presei oficiale locale (1854, iulie 17). 

De asemenea, a fost dificil să urmărim impactul instituţiilor de cenzură asupra presei imperiale 

pe parcursul secolului al XIX. Perspectiva de abordare a fenomenului ne oferă, totuşi, o posibilitate 

unică să urmărim „cum s-a făcut” sau, mai exact, „cum s-a încercat să se facă” acea difuzare 

a presei oficiale în provincie; care era mecanismul de funcţionare a maşinii imperiale în această 

direcţie? Pentru că este important să ştim/cunoaştem cu ce fel de presă ne-au „alimentat” imperialii 

până la apariţia propriu-zisă a presei locale. Mărturiile documentare conturează o imagine, 

pe cât posibil, apropiată realităţilor obiective ale fenomenului cercetat. 

Începutul anilor ’30 ai secolului al XIX-lea, este considerat, pe bună dreptate, în istoria jurnalisticii 

ruseşti, drept o etapă de debut a presei de specialitate. Acest gen de publicaţii se află în afara 

cenzurii. Ele sunt susţinute şi promovate de diverse ministere şi departamente ministeriale, ceea 

ce le-a asigurat o difuzare pe tot cuprinsul Imperiului Rus: Санктпетербургские Сенатские 

Ведомости şi Московские Ведомости. Funcţionarii ţarişti, de toate nivelele, citeau foia proguvernamentală 

a lui Nikolai Greci – Северная Пчела. 

Presa imperială rusă a avut o difuzare restrânsă în Basarabia secolului al XIX-lea. Publicaţiile 

departamentale aveau un număr limitat de cititori în toate guberniile din imperiu. Editorii suportau 

cheltuieli enorme, însă acest gen de publicaţii nu şi-au găsit o acoperire reală. Este un motiv 

pentru care mulţi dintre editorii ruşi au preferat să se orienteze spre publicaţiile literare sau ştiinţifico-literare. 

Sursele cercetate stau dovadă că, atât funcţionarii imperiali (de origine velicorusă), cât şi cei 

localnici nu manifestau nici un interes cultural faţă de presa din Sankt Petersburg sau Moscova. 

Sintagma: „nici un doritor nu s-a aflat” este fixată frecvent în documentele cercetate. Aceste 

mărturii exprimă întocmai acea stare de fapt a unei părţi a societăţii basarabene, invadată de 

funcţionari imperiali de tot soiul, şi care lâncezeau într-un mediu provincial de la frontieră fără a 

fi interesaţi de viaţa mondenă a centrului imperial. 

Fenomenul cenzurii, impactul acesteia asupra presei imperiale răspândite în Basarabia a fost 

urmărit, în special, în baza ediţiilor particulare. Mecanismul de difuzare a presei imperiale ruse a 

funcţionat cu schimbări minime pe tot parcursul secolului al XIX. 

În contextul problemei presei şi cenzurii în Basarabia „sub ruşi” a fost urmărit insistent şi fenomenul 

circulaţiei presei româneşti. Către a doua jumătate a secolului al XIX-lea are loc o anumită 

schimbare de imagine în perspectiva relaţiilor dintre ruşi şi români (după Tratatul de Pace de la 

Berlin (1856). Guvernatorii din Basarabia sunt nevoiţi să cunoască starea de lucruri din Principatele 

Române (în special, opinia publică exprimată în presa cotidiană). Astfel, Fonton de Verrayon 

este primul guvernator din Basarabia care obţine „privilegiul” – prin decret imperial (1860) – de 

a recepţiona publicaţii româneşti la Chişinău (sub acoperirea serviciului consular al Departamentului 

Asiatic Imperial Rus din Iaşi). În 17 martie 1862 (al doilea decret imperial) s-a permis recepţionarea 

presei din Principate, fără restricţii de cenzură. 

Ştirile de referinţă, cunoscute deja în scrisul nostru istoric, din păcate, astăzi nu mai pot fi veri- 

– 133 –

Maria Danilov 

ficate după surse. Nu există lucrări speciale în problema circulaţiei presei româneşti în Basarabia, 

însă trebuie să remarcăm că unele aspecte ale problemei şi-au găsit, totuşi, reflectare în istoriografia 

basarabeană, începând cu anii ‘30 ai secolului XX. Nu putem însă trece cu vederea că aceste 

ştiri suferă de variate inexactităţi de detaliu, fiind lansate, adeseori arbitrar, fără nici o acoperire 

de argumente istorice, ceea ce a condus ulterior la interpretări unilaterale, uneori chiar confuze 

şi contradictorii. 

Instituţionalizarea sistemului de cenzură în Imperiul Rus către deceniul trei al secolului al XIXlea, 

a contribuit la crearea unui sistem riguros de control, în special, în zonele de frontieră. Restricţii 

privitor la presa străină, care pătrundea în imperiul ţarilor, sunt prevăzute şi de Statutul de 

cenzură aprobat de către Senat în 1826 (art. 129, 136, 137, 141, 168 etc.). Stipulările statutare 

prevăzute în diverse articole sunt descrise cu atâtea amănunte, încât se putea de interzis orice. 

Acest statut a suportat modificări ulterioare, fiind înlocuit cu un altul în 1828, în baza căruia au 

fost elaborate regulamente speciale pentru serviciile vamale ale zonelor de frontieră. Acestea 

se aflau în subordonare directă guvernatorului local, pe lângă care exista şi un departament cu 

destinaţie specială – Secţia a III-a Imperială – preocupată direct de supravegherea şi respectarea 

Statutului de cenzură. 

Informaţiile documentare oferite de arhivele locale ne conduc la concluzia că presa românească 

care a pătruns în Basarabia, pe parcursul secolului al XIX-lea, a fost supusă restricţiilor de cenzură 

după trecerea imediată a hotarului de frontieră. Era, de fapt, prima etapă de control, aceasta 

presupunând mai multe trepte: 1. Secţia a III-a de poliţie (din cadrul cancelariei guvernatorului 

militar/civil al Basarabiei); 2. Comitetul de cenzura din Odesa (din cadrul cancelariei guvernatorului 

general al Novorossiei şi regiunii Odesa); 3. Comitetul de cenzură din Sankt Petersburg (în 

prima jumătate a sec. al XIX-lea, aflat în subordonarea mai multor departamente ministeriale). 

S-ă constatat, totodată, că sursele documentare oficiale din prima jumătate a secolului al XIXlea 

de cele mai multe ori se rezumau la date scunde despre „pachete cu ziare în dialect străin”, 

care, alături de alte tipărituri erau înregistrate, de regulă, în registrul/catalogul de evidenţă. 

Restricţiile cenzurii privitor la presa „străină”/ românească, care a încercat să pătrundă în Basarabia, 

au fost un fenomen constant pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea. În lipsa unor 

publicaţii locale de limbă română (toate încercările intelectualilor basarabeni de a înfiinţa o presă 

de limbă română au fost înăbuşite „în faşă” de cenzura ţaristă), a existat o permanentă solicitare 

a presei româneşti de peste Prut. Intrarea publicaţiilor “străine” pe teritoriul Imperiului Rus era 

strict interzisă, în baza Statutului de cenzură (1826). Restricţiile privitor la cenzura presei străine 

au existat cu minime modificări pe toată perioada secolului al XIX-lea. Presa românească din 

dreapta Prutului era categorisită la capitolul „presă străină” şi respectiv, supusă restricţiilor de 

cenzură imediat la trecerea frontierei. 

Perspectiva relaţiilor istorice intervenite între ruşi şi români – după Tratatul de Pace de la Berlin 

(1856), i-a determinat pe guvernatorii din Basarabia să cunoască starea de lucruri din ţările 

române (în special, opinia publică exprimată în presa cotidiană), în scopul de a gestiona cu succes 

„o astfel de regiune, locuitorii căreia sunt de aceeaşi limbă, obiceiuri şi moravuri cu cei din Principatele 

Dunărene”. Fonton de Verrayon este, astfel, primul guvernator din Basarabia, care obţine 

„privilegiul” – prin decret imperial (1860) – să recepţioneze publicaţiile româneşti la Chişinău sub 

acoperirea serviciului consular al Departamentului Asiatic Imperial Rus din Iaşi. După doi ani, mai 

exact, în 17 martie 1862 (al doilea decret imperial), i s-a permis să recepţioneze presa românească, 

fără restricţii de cenzură. La fel, pentru o perioadă de doi ani – 1863-1865 – Biblioteca publică 

din Chişinău a beneficiat de abonament la unele reviste şi ziare din Principatele Române, însă atât 

aceste publicaţii, cât şi cele ajunse la bibliotecă din colecţia “personală” a guvernatorului, erau 

depuse într-un fond special “cenzurat”, fără acces liber pentru publicul larg de cititori. 

În contextul valorificării surselor „secrete” din colecţiile arhivelor din Chişinău se înscrie şi apariţia 

ziarului Basarabia (Iaşi, 1879). Concluzia ce se impune, însă, în urma decodificării surselor 

– 134 –


„secrete” din anonimatul dosit al arhivelor ne va apropia mult de înţelegerea fenomenului românesc 

din a doua jumătate a sec. XIX, receptat din perspectiva intereselor imperiale (Imperiului 

Rus). Constatăm, prin urmare, că valorizarea informaţiilor „secrete” va contribui esenţial la repunerea 

în circuitul ştiinţific ale unor importante segmente ce ţin de istoricul presei basarabene. 

Tabloul presei basarabene la începutul secolului XX este marcat de contextul evenimentelor 

istorice ce s-au produs în imperiul ţarist. În urma schimbărilor social-politice intervenite după revoluţia 

burgheză din anii 1905-1907, presa oficiala îşi pierde monopolul asupra pieţei mediatice 

din tot cuprinsul vastului imperiu, inclusiv şi în gubernia Basarabiei. 


observăm că datele de arhivă privind aplicarea restricţiilor de cenzură asupra presei oficiale din 

provincie se întâlnesc rar de tot. Presa oficială este mai puţin afectată de instituţiile cenzurii ţariste. 

Presa de orientare general-democratică şi/sau liberală este cea mai numeroasă la început de 

secol XX. Informaţiile documentare asupra acestui gen de presă anume sunt atestate în arhivele 

locale, mai cu seamă, după proclamarea Înaltului Manifest din 17 octombrie 1905. Începând cu 

anul 1906 putem vorbi şi de apariţia presei in limba română. Cele mai numeroase informaţii documentare 

referitor la presa scrisă (în arhivele locale) sunt stocate între anii 1911-1913. 

La începutul secolului XX s-a înregistrat o lărgire considerabilă a spaţiului geografic al presei 

basarabene: atât ziare, cât şi reviste încep să apără în centrele de judeţ – Bălţi, Tighina, Orhei, 

Akkerman, Bolgrad, Ismail. După unele statistici preventive pe anii 1900-1916 în total apăreau 

254 ediţii (136 ziare, 78 reviste, anuare, suplimente literare, calendare etc.). Administraţia gubernială, 

în 1913, a întreprins un şir de măsuri de precauţie în scopul respectării restricţiilor de cenzură. 

Sub vizorul instanţelor de cenzură sunt consemnate publicaţiile ce apar în oraşele Chişinău, 

Ismail, Akkerman, Bender şi Bălţi, considerate mari centre culturale, dintre care: Ismail este privit 

ca „oraş de frontieră cu România”, Akkermanul (Cetatea Albă), este unul care se află în imediata 

apropiere a oraşului Odesa, de aceea nu este liber de influenţa presei odesite şi, în sfârşit, oraşele 

Bălţi şi Bender, considerate centre importante de dislocare a unităţilor de armată. 

Cercetările întreprinse asupra fenomenului presei şi cenzurii în Basarabia la începutul secolului 

XX, au condus la evidenţierea unor condiţii specifice de aplicare a legislaţiei imperiale privitor la 

cenzura presei în Basarabia în baza Manifestului din 17 octombrie 1905; la sistematizarea datelor 

istorice asupra titlurilor de ziare apărute în Basarabia la începutul secolului XX; la reconsiderarea 

unor aspecte în problema apariţiei primului ziar în limba română (Basarabia, 1906-1907) în 

contextul cenzurii ţariste; identificarea surselor documentare în vederea stabilirii volumului de 

informaţii privitor la cenzura presei din Basarabia la începutul sec. XX. 

La începutul secolului XX presa de limbă română a înregistrat un avânt spectaculos. S-a reuşit, 

în anii din urmă, o recuperare esenţială de noi documente istorice care conduc la enunţarea unor 

reconsiderări asupra procesului istoric basarabean ce ţine de domeniul istoriei presei de limbă 

română la începutul secolului XX. 

S-a dovedit că ziarul Basarabia (1906-1907), are o preistorie mai veche decât cea raportată 

doar la evenimentele anului 1905. Surse inedite (din arhivele ruseşti: Fondul Direcţiei Centrale 

pentru Problemele Presei), stau dovadă că această iniţiativă poate fi împinsă, cel puţin cu doi ani 

mai devreme, adică la anul 1903. În abordarea problemelor legate de apariţia primului ziar în 

limba română – Basarabia (1906-1907) – putem distinge, cel puţin, trei surse de documentare: 

1) colecţia de documente din arhivele locale (foarte scunde, de altfel). 

O bună parte din documentarul acestor colecţii, în anii din urmă a fost valorificat şi publicat în 

diverse culegeri de materiale şi studii ce ţin de istoricul presei basarabene. 

2) Colecţia de documente şi periodice din arhivele Federaţiei Ruse, unde, alături de importante 

surse şi mărturii privitor la cenzura presei, se păstrează şi colecţia integrală a ziarului Basarabia 

(1906-1907); 

3) Colecţia de ziare şi reviste din România, dintre care ar trebui să reţinem colecţia de periodi- 

– 135 –

Maria Danilov 

ce din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, în special, cele ce reflectă ecoul Basarabiei în 

presa din România. Ceea ce ar trebui să reţinem din capul locului, este un fapt defel măgulitor: în 

colecţiile de patrimoniu din Republica Moldova, actualmente, se deţin puţine surse autentice în 

baza cărora poate fi reconstituit istoricul primului ziar de limbă română apărut la Chişinău în 24 

mai 1906. Să mai amintim în context că, în anii din urmă, a fost identificat doar un singur exemplar 

din ziarul Basarabia (din cele 79 de numere: 24 mai, 1906 – 11 martie, 1907) – nr. 40 din 11 

octombrie 1906. 

O situaţie similară, în contextul problemei abordate (puţinătatea surselor) s-a constatat şi pentru 

colecţiile din România. Spre exemplu, în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române se păstrează, 

la fel, un singur exemplar din Basarabia – nr. 79, din 11 martie 1907 (ultimul număr). Faptul că 

informaţia istorică privitor la ultimul număr apărut al Basarabiei (nr. 79 din 11 martie 1907) a fost 

greşit interpretată în perioada interbelică (de Pan Halippa, Şt. Ciobanu ş.a.), cu scurgerea timpului 

s-a ajuns să se confunde şi conţinutul propriu-zis al ziarului. Spre exemplu, Nicolae Ciachir (1992), 

care, după cum s-a arătat mai sus, indica corect data apariţiei ultimului număr (nr. 20/ 79 din 11 

martie), atunci conţinutul acestuia este confundat cu cel din 4 martie (nr. 19/ 78). Textul „Deşteaptă-te 

Române” apare pe prima pagină a ziarului Basarabia din 4 martie 1907 şi, nicidecum 

nu poate fi confundat cu cel din 11 martie, unde acesta este lipsă. 

Apariţia primului ziar de limbă română în Basarabia, la începutul sec. XX, n-a fost un fenomen 

accidental. Cu atât mai mult acest eveniment publicistic nu poate fi pus în exclusivitate în legătură 

cu înfrângerea Imperiului Rus în războiul ruso-japonez şi revoluţia rusă de la 1905-1907. Activitatea 

ziarului Basarabia a demonstrat cu prisosinţă, că în provincia dintre Prut şi Nistru ideea românismului, 

după aproape un secol de rusificare forţată, a reuşit, totuşi, să răzbată, să pătrundă, să 

dăinuie în conştiinţa publică a unei părţi însemnate a diverselor categorii sociale: fie ţărani, preoţi 

sau nobilime. Primul ziar de limbă română – Basarabia (1906-1907) – a fost, mai degrabă, izbânda 

unei generaţii de jertfă 

O altă izbândă in publicistica basarabeană de la începutul secolului XX, o constituie revista 

Luminătorul. Curentul cultural-religios din mijlocul preoţimii basarabene a fost o prezenţă perpetuă 

pe tot parcursul secolului al XIX-lea, impunându-se în viaţa spirituală a provinciei chiar din 

momentul anexării acesteia de către ruşi. Referitor, însă, la anul de apariţie al revistei – anul 1908 

– nu mai puţin important ar fi să sesizăm, să relevam, de fapt, şi un alt aspect al problemei, de 

detaliu, care conturează o imagine nuanţată a unor realităţi basarabene. Doar atât. Apariţia jurnalului 

bisericesc la începutul anului 1908 a coincis (ironia soartei) cu numirea în scaunul eparhial 

din Chişinău al episcopului Serafim Ciceagov. 

Către sfârşitul lunii ianuarie 1908, colectivul redacţional a reuşit să scoată de sub tipar primul 

număr al revistei Luminătorul. Revista avea un program strict limitat de canonul cenzurii sinodale. 

Fiecare număr al revistei (coperta 1 interior), până la anul 1918, va fi însoţit de apostila cenzurii: 

„Cu dezlegarea spre tiparu; cenzor protoiereu Spiridon Muranevici”. Este foarte greu, de neînchipuit 

chiar, să ne imaginăm cum ar fi derulat viaţa spirituală a provinciei la începutul sec. XX în 

lipsa unei asemenea reviste în limba română. Dacă am judeca asupra importanţei acestui eveniment 

cultural şi spiritual deopotrivă, doar în baza ecoului din presa vremii, şi tot am fi în stare să 

lămurim adevărata dimensiune spirituală a fenomenului. Preoţimea basarabeană îşi punea mari 

speranţe într-o asemenea revistă: „ea va trebui neapărat să devină o revistă de educaţie moralduhovnicească 

a clerului, un mijloc viu de comunicare cu enoriaşii”. După cum ne comunica părintele 

Constantin Parfenie (un foarte bun cunoscător al vieţii eparhiale din Basarabia), de la 1 ianuarie 

1907 revista deja fusese expediată în parohii (cu abonat obligatoriu ), în peste 700 de sate. 

Clerul „moldovean”, în acele clipe de mari prefaceri ale vieţii naţionale şi spirituale din Basarabia 

anului 1917, a fost în epicentrul evenimentelor sociale. Jurnalul bisericesc s-a inclus în lupta 

pentru emancipare naţională. Revista preia, multiplică, publică aproape totul din ceea ce poate 

îndemna la o redeşteptare a spiritului amorţit al basarabenilor. În acea stare de avânt general, de 

– 136 –


forfotă revoluţionară, jurnalul bisericesc era în avangardă. Ceea ce trebuie să subliniem, în primul 

rând, este că preoţimea basarabeană nu era/ nu a fost una totalmente adormită şi/sau rusificată. 

Acest fenomen poate fi lesne observat din liantul acelor evenimente şi fapte ce întregesc tabloul 

general al anilor 1917-1918 

Textele cuprinse în paginile revistei Luminătorul, în intervalul 1908-1918, sunt în marea lor 

majoritate traduceri şi/sau adaptări după literatura ecleziastică a teologilor ruşi. Aceste pagini 

de istorie ne dau posibilitatea să judecăm, să cuprindem într-o singură perspectivă graiul moldovenesc 

basarabean de la începutul secolului XX (după o sută de ani de rusificare forţată); să 

desprindem – după fiecare rând de lectură – cuvinte din repertoriul substratului intim al graiului 

ţărănesc al sufletului românesc basarabean. Iar stângăciile în traduceri nu sunt altceva decât o 

formă arhaică de adaptare la pretenţiile unei limbi străine, a limbii stăpânitorului, a spiritualităţii 

imperiale ruse. 

Presa rusească (scrisă în ruseşte) din Basarabia, la începutul secolului XX, este la fel supusă 

interdicţiilor de către cenzură. Deşi contextul social, economic şi lingvistic este un factor favorizant 

al acesteia (în detrimentul presei naţionale), presa rusească, se zbate, de fapt, între ambiţia 

imperială şi impasul provincial. Sursele cercetate conduc la stabilirea unor particularităţi specifice 

presei basarabene (scrisă în ruseşte). Lipsa unei tradiţii în promovarea jurnalismului profesional, 

de breaslă, constituie o particularitate distinctă a presei ruseşti la începutul secolului XX. Persoanele 

care se lansau în domeniul ziaristicii, fie în calitate de editori sau redactori de ziare, marea 

lor majoritate, erau din cele venite din alt domeniu de activitate decât cel al presei scrise. Arhivele 

locale conţin suficiente probe în acest sens. Mai mult: lipsa unei tradiţii locale în promovarea 

presei scrise a condus la mimare crasă după modele ce apăreau în guberniile centrale ale Imperiului 

Rus. Editarea ziarelor, revistelor, anuarelor se făcea, în temei, după un program foarte vast 

şi supraîncărcat cu materiale preluate după surse străine ce nu aveau nici o legătură concretă cu 

realităţile din provincie. Acele puţine cotidiene ce apăreau la Chişinău, neapărat aveau inserat la 

subtitlu titulatura de „cotidian social-politic, literar şi economic”. Presa rusească din această perioadă 

mai avea un spaţiu extins rezervat reclamei comerciale. O altă trăsătură distinctă este lipsa 

de diversitate. O serie de publicaţii din această perioadă apăreau sub un titlu comun, precum au 

fost ediţiile – gen „Bessarabetz” şi/ sau „Basarabia” sau „Drug”. Să mai adăugăm şi lipsa unor ateliere 

tipografice în măsură să asigure o periodicitate constantă a publicaţilor periodice. La aceasta 

se mai adaugă şi lipsa de muncitori calificaţi în domeniu. Un număr important de titluri apărute 

în această perioadă au o durată de cel mult doi-trei ani de activitate, altele fiind identificate doar 

după surse de arhivă. Cu atât mai mult cu cât sursele bibliografice existente nu ne dau o informaţie 

exactă asupra titlurilor apărute în Basarabia până la anul 1918, inclusiv. Sistemul opresiv al 

cenzurii ţariste a anihilat, din start, şi perspectivele de afirmare a ziaristicii ruseşti din provincie, 

încât aceasta “nu putea satisface nici cerinţele cititorilor ruşi, aceasta rămânând în cea mai mare 

parte „gazete provinciale de nuanţă locală”. 

– 137 –

Maria Danilov 

summary 

Press and censorship in Bessarabia 

XIXth century – beginning of XXth century 

(Secret files of gubernial archives from Chisinau) 

Introduction. Bessarabian press is a complex and contradictory reflection of events held in this 

territory, that are difficult to understand for today’s analysts. Existing bibliographical sources, 

including both singular-issue publications and synthetic monographic works, do not offer a holistic 

picture of history of press. In addition, we have to remark that studies of bessarabian press, especially 

after ’90 years of XXth century, were concentrated on revaluation of documentary sources 

related to apparition of Romanian press in Bessarabia at the beginning of XXth century. Sources 

related to the history of bessarabian press as a complex phenomenon, of imperial press, pro- 

Russian press that covers nearly all bessarabian media space between 1854 and 1918, are almost 

unknown. Therefore, the level of understanding and knowledge about the bessarabian press is 

very vague; we are just at the starting point of studies. 

Our historiographic study is an attempt to offer a documental interpretation on bessarabian 

press history from the perspectives of imperial censorship. This has influenced the entire process 

of bessarabian press evolution and formation. Moreover, the press from entire tsarist empire 

cannot be understood without studying censorship institutions. Our main purpose is to explain 

and underline the impact of imperial censorship on some particular features of bessarabian press 

during the century of foreign domination. 

Starting with 1812 and till today, bessarabian press (as, in fact, the entire cultural process in 

this province) evolution was marked by two influences, two structures, and two models: Romanian 

one and Russian, into which Bessarabia was pushed in. Therefore, the history of bessarabian 

press is much more complex that one presented in the “history” of Boris Trubetkoi (1989) or in 

that of Dumitru Coval (1992). The most painful heritage of bessarabian historiography from totalitarian 

regime is the influence of preconceived ideas on our historical writing. Researcher’s effort 

on bessarabian press issue cannot be out of influence of social, historical and political contexts 

in which Bessarabian model was born. Thus, we consider a contextual analysis of bessarabian 

press phenomenon is more important that a comparative one: we have to study it in a specific 

historical context, based on available documents. Documents related to the history of bessarabian 

press are spread in different deposits of Chisinau archive. Those reflecting the activity of 

censorship institutions are mostly concentrated in the deposit of Civil Gubernator of Bessarabia 

and in that of Chief of Chisinau gendarmes. Selected information comprises a vast correspondence, 

marked as “strictly confidential”, between local administration civil servants of different 

levels: Civil Gubernator of Bessarabia, Chief of Chisinau gendarmes, Public prosecutor of Chisinau 

city, and people from superior institutions: General Gubernator of Bessarabia and Novorossia 

and later, with central administration in St. Petersburg ( Main Department for Press and Censorship 

issues). Abundance of this type of documents – office documents – reflects the specifics of 

imperial administration of province oriented exclusively to strictly execution of Sankt Petersburg’s 

central administration acts. However, what do primary sources offer to researcher? 

This category of documents of internal use – various reports, dispositions, informative notes, 

petitions etc – contains precious information about provincial journalistic environment, about 

historical conditions in which bessarabian press was forced to survive. They offer precise information 

about name and surname of editors, their age and home address, typography that will 

print the works. Information about newspaper’s and magazines publishing programs are also very 

precious. All these data gathered together present an adequate documentary restitution. They 

create a unique possibility of objective knowledge of Bessarabian facts related to history of press. 

Press in Bessarabia: context, imperial ambitions and cosmopolitism. Historical literature about 

– 138 –


bessarabian press between Prut and Nistru has many shades that cannot be neglected as they 

sadly interfere with social, political and cultural realities. Especially that actual level of understanding 

of phenomenon of bessarabian press is very vague, is at it starting point. This situation 

is caused by the absence of general synthetic works that analyses entire literature dedicated to 

press and offer a global, integrated view of this issue. Our historiographic study is justified by 

necessity to understand the level of historical knowledge about bessarabian press phenomenon. 

Therefore, we can only attempt to synthetic overview of historical writings regarding bessarabian 

press in order to underline what is already known about this issue and to try to identify the area of 

future scientific research. In addition, we will underline – whenever it has needed – some important 

ideas regarding our historical writings. We have to notice that analysis of historical literature 

dealing with bessarabian press issue can be included rather in “Russian historiography” chapter 

as most part of works in this field are Russian language studies. A distinctive feature of studies 

on history of press, especially those published in SSRM (1944-1989), is their special periodization. 

Phase of attempts (1918-1940). The only one synthetic historiographic work in this period that 

refers strictly to bessarabian press is a Ştefan Ciobanu’s paper published in 1923, in work Romanian 

Culture in Bessarabia under Russian domination (Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea 

rusă) 

It is a very consistent work that presents, for the first time, an overview of Romanian periodicals 

appeared in Bessarabia during 1867-1917, covering five decades. Onisifor Ghibu’s studies are 

not exclusively dedicated to the issue of press, but are also valuable for this period. 

For evolution of inter-bellum press – until ’30 – we have to mention the work of Constantin Mâţu. 

This study presents a history of press in times dominated by political views of a non-native minority. 

Between science and propaganda (1944-1989). History can be easily exploited for political 

purposes and the history of written press in this period is extremely conclusive in this sense. 

From the historiographical point of view, history of press in Soviet Socialist Republic of Moldova 

is the most difficult and dubious for researchers. Main themes discussed in this period are those 

imposed by ideologists of soviet regime. We can distinguish two separate areas of research, in 

certain periods: 

• years 60 – 70 of XXth century. During this period, investigations were focused exclusively on 

researching of party press and all papers were written exclusively in Russian. 

• years 70 –80 of XXth century. At the end of ’80-ies, the attention of researchers switched to 

moldavian-russian-ukrainian relations and the role of Russian press in the process of consolidation 

of bessarabian journalism writing is the main theme of studies. There are a lot of 

bilingual – both Russian and “Moldavian language’ – publications. 

Monographic works of Dumitru Coval form a separate chapter in history of bessarabian press. 

1972 year was prolific for this researcher: he published and/or edited voluminous works based on 

information from local and foreign archives, dedicated to Moldavian journalism. 

Another category of contributions in mass-media area appears at the end of ’80-ies, XXth 

century. Especially relevant and precious are researches of Alexandrina Matcovski dedicated to 

“Moldavian literature of XXth century in Russian publications”. 

Sources valorization (1989-2007). This period is special as it not only refuses false thesis of the 

past decades, but also comment them with solid scientific arguments, valorizing documentary 

sources referring to the history of bessarabian press. After 1989 various papers appears in specialized 

periodicals. All these works were spread in various publications and never were collected 

in dedicated volumes. 

A study of “sociocultural history” of press that studies the period from 1906 till 1944, appeared 

in 2003. For the evolution of bessarabian press in XIXth century we have to mention the study 

published in collection named Pages about Bessarabia (Pagini despre Basarabia), in 1996 and 2001 

Volumes include a series of publications appeared in Bucharest’s newspaper Telegraful (1880- 

– 139 –

Maria Danilov 

1890). A reference work dedicated to inter-bellum history of bessarabian press appeared at the 

end of 2006: a global research about magazine Arhivele Basarabiei (1929-1938). 

The problem of Romanian press in heritage collections of Republic of Moldova. There were few 

Romanian periodicals in bessarabian area, and the storage of these was done accidentally, collections 

being fragmented and dispersed. There are documents confirming that during XIXth century 

in the Public Library of Chisinau (founded in 1832) was a special collection – prohibited for public 

use – containing collections of Romanian newspapers published in Romanian Principates that 

were sent to Bessarabian Gubernator through diplomatic service of Russian consulate. Nowadays, 

there are no signs of these collections: part of them was sent to Moscow and Sankt Petersburg 

libraries, soviet agents burned others in ’60s. 

We have to notice that few collections of Romanian language bessarabian press published 

until 1918 have been preserved and are available today, both in heritage collections of Republic 

of Moldova and Romania (although we know certainly that bessarabian press crossed Prut river 

at the time it was published). One of the main causes of this situation is the reduced edition of 

Romanian newspapers in Bessarabia that hardly reached the number of 700-800 exemplars. As 

we lack a general catalogue of heritage Romanian press (in the Republic of Moldova), it is difficult 

to precisely determine their location now. To cover the enormous lacunas of documentary 

information about heritage Romanian press we have to elaborate an up-to-date Bibliographical 

catalog of Romanian periodicals of Republic of Moldova in order to drag from anonymity of huge 

archives of Russian press, the genuine values of national culture of this space. 

Although the “Catalog of Bessarabian press”, published at the end of 2002, added valuable 

contribution to the history of Bessarabian press, the problem of sources identification remains 

one of a high priority. The Catalog was created – as the Message to the reader states – “to present 

the periodical publications appeared in this territory from the 1812 (when first bulletin, considered 

as a periodical by authors, appears) until the 1957 “(when National Chamber of Book appeared, 

s.n. – M.D.). Since we do not have a repertory of national press, such a voluminous work required 

a huge volume of work. The bibliography of this Catalog is over-complicated, including magazines, 

newspapers, annual notices (!), address books (!), bulletins, almanacs, calendars, dactylographic 

and hand written papers (!) 

We do not know the criterion of selection for bibliographical descriptions included in catalog, 

but the order of these in the internal structure of catalog makes it difficult for use. The paper is 

also complicated because many of descriptions included in catalog were studied using pure bibliographical 

sources (not attested de visu in heritage collections) that often have much inexact. Thus, 

the investigation of sources in the collections of some specific institutions that have patrimony 

is necessary, in the future. We do not have to insist that such publications – heritage catalogs – 

are complex and pretentious works, both thematically and chronological, that sometimes impose 

arbitrary order, consensually accepted. We consider that explanations of this are very clear: the 

idea to create the “Catalog of press” appeared at the beginning of 90s that were “very unclear 

times” for bessarabian realities, so the work is pioneering in domain of bibliography of bessarabian 

press. 

Analysis of sources. It is very important to note from the beginning that documentary information 

about the history of bessarabian press is dispersed in different funds of Chisinau’s archives. 

Those reflecting the activity of censorship institutions are mostly concentrated in the deposit of 

Civil Gubernator of Bessarabia and in that of Chief of Chisinau gendarmes. Selected information 

comprises a vast correspondence, marked as “strictly confidential”, between local administration 

civil servants of different levels: Civil Gubernator of Bessarabia, Chief of Chisinau gendarmes, Public 

prosecutor of Chisinau city, and people from superior institutions: General Gubernator of Bessarabia 

and Novorossia and later, with central administration in St. Petersburg ( Main Department for Press 

and Censorship issues). Abundance of this type of documents – office documents – reflects the 

– 140 –


specifics of imperial administration of province oriented exclusively to strictly execution of Sankt 

Petersburg’s central administration acts. However, what do primary sources offer to researcher? 

This category of documents of internal use – various reports, dispositions, informative notes, 

petitions etc – contains precious information about provincial journalistic environment, about 

historical conditions in which bessarabian press was forced to survive. They offer precise information 

about name and surname of editors, their age and home address, typography that will 

print the works. Information about newspaper’s and magazines publishing programs are also very 

precious. All these data gathered together present an adequate documentary restitution. They 

create a unique possibility of objective knowledge of Bessarabian facts related to history of press. 

Epoch of debut. Beginnings of censorship projects. Beginnings of bessarabian press: imperial 

context and local specifics. We can affirm there was no national press in Bessarabia in the XIXth 

century, but we know there were several attempts to create a national press. The history of 

bessarabian press in the XIXth century appears – in our interpretative opinion – tightly related to 

relationship between politics and historical writing. Before we enounce some context, we have to 

intervene shortly (because of limited space for this paper) with two important remarks. 

First, we have to remark there was no special department for press issues in Tsarist Empire in 

first six decades of XIXth century: as we know, it was created by Senate Ukaz of 6th of April 1865 

that became operative at September, 1, 1865 – Main Department for Press issues (Glavnoe Uprvalenie 

po Delam Pečati). 

Secondly, a constant subject of tsarists policy in the area of press, for almost 130 years (from 

1702) was the type of newspaper like „Vedomosti” , which was promoted as an official publication 

of tsarists administration in gubernies, starting with fourth decade of XIXth century and that 

dominated provincial press until the end of seventh decade. 

Imperial context. Several ministries and departments were in charge of press issues: Ministry 

of Foreign Affairs, Ministry of Public Education, IIIrd Department of Police, etc. 

Regarding a special policy in domain of press we can only remark that tsarists policy was to 

maintain technical, medical and other specialty periodicals in public circuit in order to divert 

public opinion from major social problems of society. Conservatory politics of russian autocracy 

is perfectly reflected by the Imperial Ukaz of December, 9, 1830 that ordered the publication of 

newspapers for gubernial centers named “Gubernskie Vedomosti.” The idea of this periodical was 

of Minister of Internal Affairs D. Bludov who firmly promoted this governmental project. Astrachan, 

Kazan, Kiev, Novgorod, Iaroslavl and Ukranian Slobodka were the first gubernies to implement 

this type of publication. Bessarabia was not included in this project at the beginning and will 

not be in the sphere of interests of imperial politics for next years, as we can see from documents 

deposited in local archives. 

Local specifics. In context of ministerial initiatives of local press organizing in gubernies, we have 

to pay attention to some local manifestations. It is sure that the initiative to create a local periodical 

edition in both “russian and moldavian languages” named „Curierul basarabean” appeared 

before ministerial initiative. This notable initiative considered the first attempt to organize the 

provincial press (ignored by tsarists’ authorities) was related to activities of commission of tutelage 

for creation of project for organization of Public Gubernial Library in Chisinau. 

Imperial context. Event happened two decades later, on July 17, 1854 caused by an external 

factor, in t he context of Crimea War (1853-1856). Imperial administration from Bessarabia needed 

permanently and tight exchange of information with Petersburg in context of war, and a newspaper 

called Bessarabskie Oblastnye Vedomosti covered this information need. We emphasize 

that the name of newspaper correspond to administrative status of province – that of “oblasti” 

– and immediately after changing this status at December 5, 1873, the newspaper was renamed 

into Bessarabskie Gubernskie Vedomosti. 

Local specifics. The lack of perspectives is a constant feature of bessarabian press for the 

– 141 –

Maria Danilov 

entire XIXth century. Being restricted, local press has always persisted under the terror of imperial 

censorship so that any attempt of local intellectuality to create Romanian language press was 

prosecuted from the beginnings. In this context, we just notice that during XIXth century, local 

nobles tried to create national press. 

Perpetual Romanian consciousness – newspaper Romanian (Romanul ) (1848) An exceptional 

phenomenon for the history of bessarabian press are actions made by a group of bessarabian 

nobles (that remained anonymous for us) between 1845 – 1848, in order to publish a private 

newspaper Romanian. Unfortunately, local archives conserved only one file from old dossier 

(a rough copy of official document form December, 24), an informational note of local regional 

administration (IIIrd Direction of gubernial office) addressed to Gubernator of Bessarabia, from 

which we know that “ The owner of Chisinau’s Typography – Achim Popov – made a request on 

October,1 of last year (1847 ) for permission to publish a newspaper with title “Romanian” and 

to annex it to regional bulletin”. From the information we have from Superior Council of Oblaste 

, we can deduct that mentioned Popov’s request was already discussed at the Ministry of Public 

Education and was readdressed to General-Gubernator of Bessarabia; Superior Council of Oblaste 

sent an approval note to General-Gubernator on November 9 , 1846, nr. 2202 and express it’s 

opinion that publishing the above-mentioned newspaper including official local news would be 

very useful, until a regional bulletin appears. 

We have to make some important remarks on quoted document. It is sure the initiative of 

publishing appeared before, since the document relates to the already taken decision, on 

November 9, 1846. We can see that on October 1, 1847, the owner of typography Achim Popov 

addressed for the second time to officials. The fact that the initiative group delegated to a typography 

owner (at that time, typography of Achim Popov was the only private typography that 

has Romanian characters for printing; it existed during four decades, from 1843) this initiative is 

a sign that they tried to avoid direct confrontation with imperial censorship authorities (it was a 

largely-used practice in Russia in XIXth century). Publishing program prefigured that newspaper 

will undertake the functions of gubernial bulletin, until it appears; it was a very daring action but 

incompatible with imperial concept regarding the role and editorial program of gubernial newspapers. 

In addition, we have to notice this patriotic initiative interfere with the most reactionary 

years of Russian empire (1848-1855) called by the contemporaries “the terror of reactionary”. In 

1848, was created the “Committee of April 2” leaded by earl D. Buturlin that has the special role 

of supervising the Censorship committee. In fact, it meant nothing else than the doubling the 

Censorship committee. It is important for us to mention that even if this initiative was suppressed, 

it is a proof of national consciousness of bessarabian romanians that existed at the middle of XIXth 

century. By censoring this project, the date of appearance of Romanian press in Bessarabia was 

moved fare in the future. 

Ioan Dabija, tsarist censorship and the issue of Romanian press in Bessarabia. 1859-1865. There 

were other initiatives regarding Romanian language newspaper publishing, in the second half of 

XIXth century. Some officers in gubernial office were very “ concerned” about local press. State 

counselor Ioan Dabija was an expert in press issues, as documents prove. 

Local archives contain many materials about publicist initiatives of counselor Ioan Dabija (with 

residence in Ismail). He was the initiator of publishing a bilingual (romanian-russian) newspaper 

at Chisinau, to be spread also in Romanian principalities (!) in order to “deal with the anti-Russian 

ideas in romanian countries”. 

After recent investigations in the State Archives in Bucharest was established that earlier, 

in 1873, bessarabian Gheorghe Gore (1837-1909) has the initiative to publish in Chisinau t he 

newspaper Bessarabskii vestnik. A refusal of Main department for press issues from February 18, 

1873, received in Chisinau at February, 24 , says that “ citizen of Chisinau, judge and state counselor 

Gheorghe Gore addresses to His excellence, Minister of Internal Affairs with the request for 

– 142 –


permission to publish in Chisinau, under it reaction, of daily political and cultural newspaper with 

title “Bessarabskii vestnik”. By this, the Main department for press issues informs citizen Gheorghe 

Gore that his request was not approved”. Quoted document is a singular one, in studied collection. 

Other data known about Gh. Gore does not suggest any details about this case. It seems that 

the bessarabian publicist who had previous experience as a redactor of gubernial bulletin (1866- 

1868) tried to exercise the status of owner and chief-editor of periodicals. Also, we have to pay 

attention to a fact that historian Al. Boldur considered that Gh. Gore tried to publish a romanian 

newspaper in 1863, ‘the year of polish riot” (?). Anyway, documents we have do not offer more 

details regarding this. 

First publication in Romanian language: Eparchial Newsletter – an ephemeral victory. 

First magazine of bessarabian clericals – Eparchial Newsletter (Kişinevskie Epahial’nye Vedomosti) 

appears at July 1, 1867. It appeared twice per month under redaction of archimandrite 

Varlaam, Rector of Theological Seminar in Chişinău. It became a tradition that this position was 

fulfilled by the representatives of this institution (usually, russians) during the entire period of 

publication of this magazine (1867-1917). 

The appearance of bilingual edition of Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti (1867-1872) can 

be considered an ephemeris success of bessarabian clergy. Although we have to notice that this 

event is set into a much larger context of historical investigation. The fact that clergy was that 

social category in Bessarabia of XIXth century who succeed to publish a Romanian language publication 

also has another historical explanation. This phenomenon is grounded in a cultural tradition 

– publishing of liturgical books in Romanian language, which began on May, 31, 1814 when 

the Eparchial Typography in Chisinau was opened under care of Bishop Gavriil Bănulescu-Bodoni. 

This is the typography where Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti was published. However, we 

have to mention that from the middle of XIXth century bessarabian clergy didn’t insist on promoting 

and supporting Romanian language on the pages of this edition as they did before. Both official 

board and Romanian translators of the magazine showed no interest in continuing bilingual 

edition of Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti . 

Initially, the magazine was bilingual – romanian and russian – and romanian version was translated 

from russian one with a lot of lexical errors. It is very strange, but bessarabian clericals obtain 

this right exactly when Romanian language is suspended as a educational discipline in Bessarabia. 

After four years, in 1872, when Romanian language was absolutely interdicted in bessarabian 

school (after February 3 it was prohibited in rural schools), the romanian language version of 

newspaper was suspended. 

From the fourth decade of XIXth century, during five decades, tsarists censorship stopped 

about 7-8 attempts of bessarabian nobles to found a national press. These efforts – even if they 

look modest – kept the belief in romanian values in Bessarabia and were valuable for next generations. 

At the beginning of XXth century, romanian press became a decisive factor in the struggle 

for liberation from despotic regime of russian autocracy. Based on actual investigation of this 

issue we outline some considerations. 

• Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti (1867-1917) was the one and only magazine of Romanian 

language edited in Bessarabia during XIXth century. But bilingual edition has appeared 

intermittently between 1867-1872. 

• Based on our investigation we can affirm that magazine was bilingual only during first 2 

years from apparition (1867-1869). Starting with Nr. 3-4 some texts lack Romanian translation. 

By year 1872, only few texts have Romanian translation. 

• Kišiniovskie Eparchial’nye Vedomosti is the second official publication of our province (after 

13 years from apparition of the first bessarabian publication – Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, 

1854 ); this fact confirms that censorship in Bessarabia was very strict. Morover, 

tsarist’s censorship system annihilated from the beginnings other private initiatives of creating 

of Romanian language press. 

– 143 –

Maria Danilov 

In lack of local Romanian language press, Bessarabian noblemen received Romanian papers 

from Iaşi. As noted by Nicolae Iorga. There are documents testifying that official Administration 

of Bessarabia received Romanian press in Chisinau with regularity. A note to Military Governor of 

Bessarabia communicate that Russian Consulate in Iasi asked the Asian Department for authorisation 

to stamp the papers (Romanian) for government of Bessarabia. On July, 12, 1860 the Bessarabian 

Guvrnator was informed that count Tolstoy-the Minister of External Affairs permitted to post 

the paper Steua Dunării (The Danubian Star), with the stamp of Consulate from Iaşi. There were 

an active correspondence between the Russian Ministery of External Affairs and the Governor of 

Bessarabia, in which we can see that bessarabian authorities requested from Principalities such 

papers as Reforma (The reform), Monitorul Oficial ( the Official Monitor), Conservatorul Progresist 

(The Progressive Conservator), Viitorul (The Future). 

All these periodicals were stored in the collection of Public Library of Chisinau until the access 

of public will be permitted. Starting with 1863, the Romanian papers Buciumul, Romanul, Monitorul, 

La voix de Roumanie and others are officially permitted to subscription. 

*** 

The dissemination of Imperial Press in Bessarabia. Due to the lack of a local press, until the end 

of the first half of the 19th century, in Bessarabia only the imperial Russian press was disseminated. 

After 1830, the local archives conserved enough data that prove the circulation of specialized 

editions, published with the authorities’ financial support. Editions published in Odessa knew a 

large readership, first of ail literary magazines which included information regarding Bessarabia. 

Private press was distributed informally, because it couldn’t count on the imperial authority’ 

support. Lapidary and contradictory information regarding its spread in the province may be 

found only in catalogues of libraries- private or governmental. The censorship phenomenon can 

be examined, especially, on the basis of private editions, but the local archives are incomplete and 

offer a unilateral perspective, a history from the point of view of the imperial functionary. But the 

presented data contribute to the creation of an image as close to reality as was possible. 

There are few documentary proofs regarding Iaşi press that reached Bessarabia during XIXth 

century. Our references are gathered from particles of information offered by “secret” archives 

funds of Gubernial direction of gendarmes from Bessarabia. Decoded sources contains materials 

regarding secret correspondence between diplomatic agent of Russian in Romania, D. Kazarinov 

and Nicolaj Karlovici Ghirs, chief of Asian Department of Russian Ministry of Foreign affairs (Sankt 

Petersburg), that refers to foundation of Iaşi periodical: newspaper Basarabia (1879). This issue is 

not one unpublished before. Still, historical information about sources mentioned above is few, 

appearing sporadically in various publications during five decades. Our purpose is to bring into 

discussion information about whole collection of documents referring to newspaper Basarabia 

(1879), offering another interpretation about sources stocked in Chisinau archives, from another 

historical perspective: a contextual, socio-political and mentality analysis: 

• establishing particularities of mentality of imperial clerk, that is serving the state outside 

Russian empire frontiers and intend to look for stability and peace of autocratic power; 

• how the imperial clerk is getting wise to the conduit of certain social categories from romanian 

society during the second half of XIXth century, to understand social doctrines coming 

from „latin west”. 

Duties of secret services of Gubernial Direction of tsarist „ohranca” were not limited to monitoring 

„suspect” emigrant from the Empire. These imperial clerks had more difficult obligations: 

to collect and diffuse confident information to Diplomatic service of Russian Empire meant to 

ensure severe control on social and political life in Romania. 

– 144 –


*** 

Bessarabian press at the beginning of XX th century represents a complex and controversial 

reflexion of the events that took place in this area, events that are still difficult to understand for 

researchers. Due to socio-political changes occurred after revolution 1905-1907, official press lost 

its control over media market of huge Imperia, including Bessarabian province. The evidences 

discussed in this paper, identify a large amount of newspapers titles between years 1900-1918 

(mostly in Russian language) that belonged to individuals. 

The paper represents a synthetic and documentary perspective on history of Bessarabian 

press in the context of imperial censorship. The phenomenon of press in tsarist imperia cannot be 

perceived and studied adequately, if not compared with censorship institutes. Our mission is to 

study and highlight the specifics of Bessarabian press at the beginning of XXt h century. We have 

some reasons to fix these objectives: 

• Lack of historical data about titles of newspapers appeared in Bessarabia between years 

1900-1918; 

• Identification of documentary sources, to identify the volume of information about press’ 

censorship in Bessarabia at the beginning of XX th century; 

• Recognition of special conditions of applying the tsarist censorship law in Bessarabia, on the 

basis of Manifest from October, 17, 1905. 

*** 

A history of Bessarabian press is required for knowledge of realities of the past. Current historical 

dispute is based on novel documental testimonies, which were decoded from local archives 

as well as from those of former Empire (Russian\Soviet), most of these archives become accessible 

only after 1989. A history of Bessarabian press is required for knowledge of realities of the past. 

The history of bessarabian press from XIXth century – beginnings of XXth is mostly a history of 

official press of Tsarist administration, written in Russian language: Bessarabskie Oblastnye Vedomosti 

(1854-1873), then Gubernskie Vedomosti (1871-1916); Bessarabskii Vestnik (1889-1898). 

Only clerical press made an exception in this sense: for a short period, Kisinevskie Eparhialinye 

Vedomosti (1867-1872) was edited in Romanian. 

For fifty years – from the fourth decade of XIXth century – Tsarist censorship thwarted 7-8 

attempts of Bessarabian noblemen to build a national press. The efforts of these noblemen were 

beneficial for posterity, and unleashed, at the beginnings of XXth century, an extraordinary frame 

of mind for ideas of social and national emancipation. In absence of own political organizations, 

journalist activity became the main form of manifestation of national movement. The framework 

for strategy of Bessarabia’s renaissance movement was elaborated through the national publications. 

In spite of all restrictions and persecutions, a considerable number of publications in Romanian 

language appeared in the course of one decade: Basarabia(1905); Basarabia(1906 – 1907); 

Viaţa Basarabiei (1907); Basarabia Reînnoită(1907); Moldovanul (1907 – 1908); Luminătorul (1908 

– 1917); Lira Basarabiei (1912); Făclia Ţării (1912); Glasul Basarabiei (1913 – 1914); Cuvânt Moldovenesc 

review (1913 – 1914); the newspaper Cuvânt Moldovenesc (1914 – 1917); Şcoala Moldovenească 

(1917); Soldatul Moldovean (1917); Pământ şi Voie (1917); Sfatul Ţării (1917). 

The Romanian press from the beginnings of XXth century was a decisive factor in the struggle 

for national awakening of Bessarabians and for liberation from despotic regime of Russian autocracy. 

The chances for consolidation of Bessarabian press were valuated after 1918 when Bessarabia 

became a part of Romanian state. Press was the only chance for cultural personalities and 

for young talents to be heard, so all ideas and literary trends was explained and discussed in press. 

– 145 –

Maria Danilov 

резюме 

ПЕЧАТЬ И ЦЕНЗУРА В БЕССАРАБИИ 

Документальное исследование 

(XIX – начало XX вв.) 

(Из засекреченных материалов губернских архивов Кишинева) 

Бессарабская печать, в целом, является сложным и противоречивым отражением 

событий, происходивших на бессарабском пространстве, понимание которых и в наши дни 

представляет трудности для исследователей. Существующие библиографические источники, 

- от кратких сведений, изложенных в отдельных работах, до комплексных монографических 

исследований, - к сожалению, не дают нам цельной и содержательной картины, отражающей 

историю печати. Кроме того, необходимо уточнить, что изучение истории бессарабской 

прессы, особенно с 90-х гг. XX века по наши дни, было направлено в основном на 

освоение документальных источников, связанных с появлением в Бессарабии румынской 

прессы в начале XX века. Остались неисследованными источники, относящиеся к истории 

бессарабской прессы в целом, прессы имперской направленности, отражающей русское 

влияние, той, которая почти безраздельно существовала на бессарабском пространстве в 

период 1854 – 1918 гг. Итак, современный уровень понимания и/или изучения феномена 

бессарабской прессы представляет собой лишь начальную стадию. 

Настоящее исследование является результатом документальных исследований истории 

печати Бессарабии в контексте истории цензуры, то есть наше исследование заключается в 

интерпретировании документов по истории бессарабской прессы с точки зрения влияния 

на нее имперской цензуры, наложившей властный отпечаток на весь процесс ее формирования. 

Нашей задачей является прояснение роли имперской цензуры в связи с некоторыми 

особенностями бессарабской прессы на протяжении века иностранного господства. 

Развитие бессарабской прессы, как и всего культурного процесса в этом регионе с 1812 

года и вплоть до настоящего времени, происходило под двойным влиянием: румынским 

(имеется в виду общерумынский фактор) и, соответственно, русским, так как Бессарабия 

вынужденно входила в состав России на протяжении почти двух веков. Таким образом, 

история бессарабской печати представляет собой более сложное и противоречивое 

явление, чем «история», изложенная в книгах Б. Трубецкого (1989) и Д. Коваля (1992). Самым 

тяжелым наследием бессарабской историографии является влияние сформированных в 

период тоталитаризма предвзятых идей на современные исторические труды. Исследователь, 

занимающийся вопросами истории бессарабской печати, сталкивается с двойственностью 

общественно-исторических и политических контекстов ее развития. Поэтому, по 

нашему мнению, существует необходимость не столько сравнительного, сколько контекстуального 

анализа конкретных исторических реалий бессарабского феномена в целом, 

осуществленного на документальной основе. 

*** 

Документальные источники, относящиеся к истории бессарабской прессы, рассеяны по 

разным фондовым хранилищам кишиневского архива. Те из них, которые отражают непосредственно 

деятельность органов цензуры, сконцентрированы, в основном, в фондах 

бессарабского гражданского губернатора и кишиневского начальника жандармского управления. 

Эти документы составляют часть «строго секретной» переписки между деятелями 

администрации разных уровней, от бессарабского гражданского губернатора, начальника 

губернского жандармского управления, уездного исправника и кишиневского городского 

прокурора до высших инстанций – генерал-губернатора Новороссии и Бессарабии и, 

– 146 –


наконец, Главного управления по делам печати и цензуры в Санкт-Петербурге. Обилие документов 

такого рода отражает специфику имперского управления губерниями, основанного 

на точном исполнении циркулярных предписаний. Однако, что нам дают эти источники? 

Категория документов для внутреннего пользования – различные доклады, распоряжения, 

сообщения, ходатайства и т.п. – содержит ценную информацию о губернской 

журналистской среде, о тех исторических условиях, которыми была скована свобода бессарабской 

печати. Эти документы предоставляют нам точные данные об именах издателей, 

их возрасте и местожительстве, типографиях. Не менее ценными являются сведения о 

содержании собственно программы газет и журналов, которые должны были издаваться. 

Все эти данные, собранные в одном месте, представляют собой документальную реституцию, 

тождественную историческим источникам. Они, несомненно, дают нам уникальную 

возможность объективного изучения бессарабских связей по делам печати. 

Литература по истории бессарабской печати от истоков до наших дней представляет 

собой многообразное явление и содержит некоторые моменты, которые, хоть и несут 

отпечаток пагубного влияния общественно-политических и культурных реалий, в которых 

эта литература создавалась, но все же не могут быть оставлены без внимания. Тем более 

что современные исследования бессарабской прессы находятся пока лишь на начальной 

стадии. Причиной тому является отсутствие общих синтетических исследований, анализирующих 

все литературу, посвященную прессе, которые дали бы нам общую картину этого 

явления. 

*** 

История бессарабской печати (XIX - начало XX вв.), в общем, является историей официальной 

печати царской администрации. Бессарабские печатные издания издавались почти 

исключительно на русском языке. Неизменным в царской политике в области печати было 

наличие газет типа «Ведомостей» (1702), официальных изданий царского правительства в 

губерниях с 40-х гг. XIX вв. В 1854 году имперская администрация Бессарабии под влиянием 

военно-политических нужд одобрила основание официального издания «Бессарабские 

областные ведомости». Этот род публикаций превалировал в губернской печати до конца 

70-х годов XIX века. В конце 80-х годов появляются первые частные издания. Также появляются 

ведомственные и уездные публикации (в Бельцах, Оргееве, Аккермане, Болграде, 

Измаиле). 

«Кишиневские Епархиальные Ведомости» стали вторым официальным изданием в Бессарабской 

губернии (через 13 лет после выхода первой местной публикации - «Бессарабских 

областных ведомостей»), свидетельствующим о суровом цензурном режиме в Бессарабии. 

К тому же, рестриктивная система царской цензуры на корню уничтожала частные инициативы 

публикации в губернии печатных изданий на румынском языке. 

С сороковых годов XIX века, на протяжении примерно половины столетия, царской 

цензурой было сорвано несколько попыток бессарабского дворянства основать национальную 

печать (например, в 1830, 1845, 1846, 1848, 1858-1864, 1862, 1863, 1873 гг.). Попытка 

издать газету «Ромынул» (1848) совпала с самым тяжелым периодом царской реакции 

(1848 – 1855). Случай с газетой «Ромынул», несомненно, является неоспоримым свидетельством 

существования в Бессарабии середины XIX века национального самосознания 

бессарабских румын, которые всегда стремились к утверждению своих ценностей. Подавление 

«в зародыше» этих попыток продвижения румынской культуры надолго отодвинуло 

дату зарождения румынской печати в Бессарабии. Другие попытки издания бессарабской 

(румынской) публицистики относятся к середине XIX века. На протяжении нескольких 

лет (1859 – 1965) советник Иоанн Дабижа неоднократно пытался получить разрешение на 

публикацию в Бессарабии периодического издания, но его усилия не увенчались успехом. 

– 147 –

Maria Danilov 

*** 

В отсутствии местной прессы – до середины 19-го века – в Бессарабии распространяли 

исключительно русские царские издания. Самыме распространенными периодическими 

изданиями были официальные газеты – Санкт Петербургские Ведомости и Московские 

Ведомости. Царские управленцы всех уровней читали про-правительственные листки 

Николая Гречи – Северная Пчела. После 1830 года, местные архивы сохранили достаточно 

свидетельств, подтверждающих распространение специализированных изданий, в 

основном экономического или информативного содержания, финансово поддерживаемых 

властью. Издателями этой печатной продукции были различные департаменты и министерства, 

поддерживаемые местной администрацией в плане распространения изданий в 

провинции – это подтверждается множественными записками и циркулярами, зарегистрированными 

в Архиве Канцелярии гражданского губернатора Бессарабии. В 30-х годах 19-го 

века получили широкое распространение одесские периодические издания. Особенным 

спросом пользовались литературные издания, на страницах которых появлялась информация 

из Бессарабии – например, Одесский Aльманах. 

Частные издания никогда не пользовались поддержкой власти, и распространение 

этого вида периодики можно проследить исключительно по каталогам частных или правительственных 

библиотек. Однако архивные источники по данному вопросу фрагментарны 

и противоречивы. Исследование империальной прессы распространяемой в провинции 

требует критичного анализа всех источников. Частные издания дают нам возможность 

проследить влияние царской цензуры на официальные издания, распространяемые в 

провинции. Основным источником для исследования царской прессы, распространяемой в 

провинции, является Канцелярия гражданского и военного губернатора Бессарабии; однако, 

это не самый благоприятный контекст для исследования, по нескольким причинам: 

В первую очередь, распространение прессы в провинции представлено однобоко, 

исключительно с точки зрения власти, точнее, местного или столичного царского 

управленца. 

Во-вторых, местные архивы содержат неполную информацию – поэтому не представляют 

возможности отследить в полном объеме вопрос распространения царской 

печатной продукции. 

Мы не можем проследить, каким образом распространялась царская пресса в случае 

частных абонентов, каковы были предпочтения бессарабской публики до появления 

официальной бессарабской прессы (17 июля 1854 г.). Очень сложно проследить деятельность 

органов по цензуре в первой половине 19-го века, но тем не менее, этот вопрос необходимо 

исследовать для того, чтобы понять, какой прессой нас «снабжали» до появления 

местных периодических изданий. Документы, которые приводятся в данной работе помогают 

выявить объективные стороны исследуемого явления. 

*** 

В Бессарабии XIX века, в условиях отсутствия печати на румынском языке, существовал 

постоянный спрос на печатные издания из румынских княжеств. Некоторые из исследованных 

материалов, по большей части неопубликованные, свидетельствуют о присутствии 

румынской прессы в Бессарабии в 1858 – 1868 гг. Проникновение зарубежных изданий 

(румынская печать относилась к категории «зарубежной печати» и, соответственно, 

подвергалась цензурным ограничениям при пересечении границы) на территорию Российской 

Империи строго запрещалось согласно Уставу о цензуре (1826 г.). Цензурные ограничения 

в отношении зарубежной прессы существовали с небольшими изменениями на всем 

протяжении XIX века. 

– 148 –


*** 

Необходимость документального рассмотрения феномена бессарабской прессы 

привела к определению и изучению источников, относящихся к румынской печати с начала 

XX века. Пресса на румынском языке стала решающим фактором в борьбе за национальное 

пробуждение бессарабцев и, в конечном итоге, за освобождение от деспотического 

режима русского самодержавия. В упомянутом контексте, появление первой румынской 

газеты «Басарабия» (1906 – 1907) нельзя воспринимать как единичное, случайное 

явление. Тем более, это публицистическое событие не может быть связано исключительно 

с поражением Российской Империи в русско-японской войне и русской революцией 1906- 

1907 гг. Деятельность газеты «Басарабия» убедительно продемонстрировала, что идея 

ромынизма, после почти столетия принудительной русификации, сохранилась неприкосновенной 

в сознании значительной части молдавского общества, будь то крестьяне, духовенство 

или дворянство. Газета «Басарабия», несомненно, является победой угнетенного 

поколения. 

Освещение/выявление специфических характеристик бессарабской печати начала 20 

века, является результатом настоящего исследования. Есть несколько причин, по которым 

мы ставили такую задачу: 

Недостаток исторических сведений о наименованиях газет, появившихся в Бессарабии в 

период с 1900 по 1918 годы. 

Идентификация документальных источников с целью определения объема сведений о 

цензуре печати в Бессарабии начала 20 века. 

Определение специфических условий применения царского законодательства касающегося 

прессы, в Бессарабии, на основании Манифеста от 17 октября 1905 г. 

Пресса в Бессарабии начала 20-го века, представляет собой противоречивое отражение 

событий, происходящих в этом пространстве, восприятие и понимание которых по сей день 

является сложной задачей для исследователя. 

– 149 –

Maria Danilov 

SIGLE ŞI ABREVIERI 

AISR 

ANICB 

ANRM 

ASRO 

BAR 

BAŞRM 

BGV/БГВ 

BNRM 

BOV/БОВ 

CID 

D 

F 

F 

KEV 

MLR 

MNAIM 

RPR 

RSSM 

TBUAK/ ТБУАК 

USM 

ТБЦИАO 

УЛКТ/ ULKT 

Arhiva Istorica de Stat a Rusiei/Arhiva Istorică de Stat a Rusiei (Sankt Petersburg) 

Arhiva Naţională Istorică Centrală din Bucureşti 

Arhiva Naţională a Republicii Moldova 

Arhiva de Stat a Regiunii Odesa 

Biblioteca Academiei Românie 

Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova 

Bessarabskie Gubernskie Vedomosti/ Бессарабские Губернские Ведомости 

(1873-1917) 

Biblioteca Naţională a Republicii Moldova 

Bessarabskie Oblastnye Vedomosti/ Бессарабские Областные Ведомости 

(1854-1873) 

Centrul de Informare şi Documentare (Biblioteca Municipala „B.P.Hasdeu”) 

dosar 

fila 

fond 

Kişinevskie Eparchial’nye Vedomosti/Кишиневские Епархильные Ведомости 

(1867-1917) 

Muzeul Literaturii Române (Chişinău) 

Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei 

Republica Populară România 

Republica Sovietică Socialistă Moldovenească 

Труды Бессарабской Губернской Ученой Комиссии 

Universitatea de Stat din Moldova 

Труды БессарабскойЦерковной Историко-Археологической Общеества 

Uniunea Leninistă Komunistă a Tineretului (Uniunea Sovietică) 

– 150 –


SURSE 

Fond „Paul Gore” (ANICB, dosar 8, 9 ) 

Дело Бессарабского Губернского Жандармского Управления по части наблюдательной с бумагами 

о сведения руководству, с письмом о газете „Bessarabia” издаваемое в Яссах. 6 декабря 1880 – 31 

января 1881” (ANRM, Fond 297, inv. 1, d. 10). 

О подкупе у книгопродавцев экземпляров журнала Отечественных Записок за 1840, 1841 и 1843 г. 

(ANRM, F. 2, inv.1, d. 5822). 

О разрешение издать в г. Кишинев еженедельную газету Голос выборщика, 22 января, 1912 (ANRM, 

F. 2, inv. 1, d. 9277 ). 

О разрешение Наполеону Хлопицкому издать в г. Кишинев газету Бессарабское Эхо (ANRM, F. 2, 

inv. 1, d. 9276). 

О разрешение Сими Готкин издавать газету под названием Вечерняя Заря (ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9275). 

Объявление Главного Управления Путей Сообщения об издании Ученого журнала в Петербурге 

(ANRM, F. 2, inv.1, d. 1093) 

Отзыв Новороссийского и Бессарабского Генерал Губернатора об оказании содействие в 

распространение Одесского Альманаха (ANRM, F. 2, inv.1, d. 1724) 

Отношение Бессарабского Губернатора о получении валашских газет (ANRM, F. 2, inv.1, d.7177, 33 с.) . 

Отношение Министерства Финансов об издание Коммерческой Газеты (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2958). 

Переписка Бессарабского Губернатора и Министерства Внутренних Дел о разрешение 

издать в г. Кишинев газету на молдавском языке. 17 июля 1858-16 октября 1864 г. (ANRM, F., 2, inv. 

1, d. 6885, 19 с.) 

Переписка Бессарабского Губернатора с представителем Азиатского консульства в Яссах, связи с 

отправкой в Кишинев румынских газет (ANRM, F. 2, inv. 1. d. 7177). 

Переписка об издании Земледельческаой газеты на 1834 г. (ANRM, F. 2, inv.1, d. 1968). 

Переписка по ходатайству Василия Курдиновского о разрешение ему издать журнал Будущее и 

прошлое Бессарабии (ANRM, F. 2, inv. 1 d. 9778). 

Переписка с Бессарабским Губернатором и Кишиневским полицмейстером о разрешение Марии 

Дудченко издавать в г. Кишинев газету под названием „Бессарабский листок» (ANRM, F. 2, inv. 1 d. 

9166). 

Переписка с редакцией журнала Архитектурный Вестник (ANRM, F. 2, inv.1, d. 7364). 

Переписка с редакцией журнала Архитектурный Вестник (ANRM, F. 2, inv.1, d. 7364) 

Переписка с редакцией Одесского Вестника (ANRM, F. 2, inv.1, d. 8009) 

Переписка с редакций журнала Одесского Альманаха о проведении подписки (ANRM, F. 2, inv.1, d. 

3153). 

Письмо редактора журнала Отечественные Записки Краевского (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2058 ) 

Рапорты городских полицмейстеров о проведении подписки на издаваемый в Одессе 

Новороссийский Календарь (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2956). 

Рапорты городских полицмейстеров о проведении подписки на Лесной Газеты (ANRM, F. 2, inv.1, 

d. 2267). 

Рапорты градской полиции об подписке на Литературную Газету издаваемой Кони (ANRM, F. 2, 

inv.1, d. 3685). 

Рапорты уездных земских судов о подписке Литовского Вестника (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2096). 

– 151 –

Maria Danilov 

Сборник постановлений и распоряжений по цензуре с 1720 по 1862 гoд, СПб, 1862. 

Циркуляр Академии Наук и Бессарабского Губернатора о доставлении градской полиции и земским 

судам сведении об любопытных явлений и этнографических традициях (ANRM, F. 2, inv.1, d. 1727). 

Циркуляр Бессарабского Губернатора и рапорты земских судов о проведении подписки на русские 

журналы (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2957). 

Циркуляр Бессарабского Губернатора и рапорты земских судов о проведении подписки журнала 

Сельский Вестник, Родная Страна и Журнала Земледельца (ANRM, F. 2, inv.1, d. 9346). 


журналы (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2957) 


журналы (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2957) 

Циркуляр Бессарабского Губернатора о продолжении издании журнала Отечественные Записки 

(ANRM, F. 2, inv.1, d. 3689). 

Циркуляр Губернатора Бессарабской области о подписке на Одесский Вестник (ANRM, F. 2, inv.1, 

d. 3686). 

Циркуляр Медицинского Департамента Министерства Внутренних дел об издании народноврачебной 

газеты Друг Здравья (ANRM, F. 2, inv.1, d. 2058) 

Циркуляр Министерства Финансов об издание газеты Мануфактурные и горнозаводские известия 

и Журнал Мануфактур и Торговли (ANRM, F. 2, inv.1, d. 4469). 

– 152 –


Bibliografie 

Adunare alcătuirilor în scurt, care duhovnicesce cuprind dogmele, KEV, nr 16 din 15-31 august, 1871, c. 

200-204. 

Alina Ciobanu-Tofan, Spiritus Loci. Variaţiuni pe o temă, Chişinău, 2001. 

Andronic, Ioan, prot., Cuvânt la intrarea Maicii Domnului în Biserică şi descoperirea Sfatului Ţării în Biserică, 

vorbit în soborul catedralei, în Luminătorul, cartea a XII [decembrie], 1917. 

Arhimandritul Gurie, Împotriva aşa-numitei mişcări de la Balta, Luminătorul, nr. 4, 1912, p. 11-14. 

Atâtnarea Preosfinţitului Serafim, episcopiul Chişinăului şi Hotinului, către călugării eparhiei Chişinăului, în 

Lumnătorul, nr. 2 [An IV], 1911, p. 5-19. 

Balmuş, Paul, Mesaje româneşti din Basarabia anilor 1860-1890, în Sud-Estul şi contextul european, 

Buletin VII, Institutul de Studii Sud-Est Europene, Bucureşti, 1997. 

Balmuş, Pavel, Coordonate ale activităţii lui A. Hâjdeu, în Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti, 

Editura Ştiinţa, Chişinău, 1979, p. 69-83. 

Balmuş, Pavel, Stere Constantin: reconstituiri, reconsiderări. Animator şi susţinător al ziarului „Basarabia” 

(1906-1907), în Basarabia, nr. 3-6, Chişinău, 1999. 

Basarab, Scrisori din Basarabia [ediţie îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu], vol. I (1880-1890), Ştiinţa, 

Chisinau , 1996. 

Basarab, Scrisori din Basarabia [ediţie îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu], Vol.II (1884-1890), Ştiinţa, 

Chisinau , 2001. 

Boldur, Alexandru, Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992. 

Boldur, Alexandru, Basarabia românească, Tipografia Carpaţi, Bucureşti, 1943. 

Bucoavna, Tipografia Exarhicească, Chişinău, 1814. 

Burlacu Alexandru, Literatura română din Basarabia. Anii ’20 – ’30, Tehnica-Info, Chişinău, 2002 

Către cliroşanii Basarabiei, Luminătorul, nr. 5 [mai] 1917, p. 6-7. 

Către preoţii moldoveni, Luminătorul, nr. 5, 1917, p. 56-60. 

Ciachir, Dimitrie, pr., Învăţătură la sfinţirea bisericii, KEV [partea neoficială] , nr. 11 din 1 decembrie 1867, 

p. 393-399. 

Ciachir, Nicolae, Basarabia sub stăpânirea ţaristă, Editura didactică şi pedagogică. R. A., Bucureşti,1992. 

Ciobanu, Ştefan, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura Enciclopedică Gheorghe 

Asachi, Chişinău, 1992. 

Ciobanu, Ştefan, Publicaţiile periodice româneşti, în Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, 

Editura enciclopedică Gheorghe Asachi, Chişinău, 1992. 

Ciobanu, Ştefan, Studii ruseşti asupra trecutului şi culturii românilor, în Cultura românească în Basarabia 

sub stăpânirea rusă, Editura enciclopedică Gheorghe Asachi, Chişinău, 1992. 

Ciobanu, Ştefan, Unirea Basarabiei, Editura Universitas, Chişinău, 1992. 

Ciobanu, Ştefan,. Din istoria mişcării naţionale în Basarabia [II], Viaţa Basarabiei, anul II, 1933, nr. 1-2, p. 8-13. 

Ciobanu, Ştefan,Din istoria mişcării naţionale în Basarabia (Ziarul Basarabia), [I], Viaţa Basarabiei, nr. 1, 

1933, p. 3-13. 

Ciocanu, Vasile, Literatura din Basarabia în anii 1840-1880 (Unele aspecte), în Pagini din istoria literaturii 

şi culturii moldoveneşti, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1979, p. 30-58. 

– 153 –

Maria Danilov 

Colesnic, Iurie, Basarabia necunoscută, Museum, Chişinău, 1997, p. 7. 

Constantinescu, Grigore, Din vremuri ţariste, în Cuvânt Moldovenesc, 22 noiembrie. 

Coval, Dumitru Ecouri dintr-un secol. Pagini din presa periodică moldovenească a sec. XIX, Editura Universitas, 

Chişinău, 1991. 

Coval, Dumitru, Din istoria jurnalisticii româneşti, Ştiinţa, Chişinău, 1992. 

Coval, Dumitru, File din istoria presei democratice moldoveneşti, Editura Cartea Moldovenească, Chişinău, 

1972. 

Coval, Dumitru, Gazeta „Basarabia” (1906-1907) în contextul evenimentelor primei revoluţii ruse, în Din 

istoria jurnalisticii româneşti. Sec. XIX – începutul sec. XX, Ştiinţa, Chişinău, 1992. 

Coval, Dumitru, Letopiseţul făurarilor, Cartea Moldovenească, Chişinău, 1984. 

Coval, Dumitru,Gazeta „Basarabia” (1906-1907) în contextul evenimentelor primei revoluţii ruse, în Din 

istoria jurnalisticii româneşti. Sec. XIX-începutul sec. XX, Ştiinţa, Chişinău, 1992. 

Crizantema de frontieră. Proza interbelică din Basarabia [antologie îngrijită de Veronica Bâtcă], Bucureşti, 

Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996. 

Cuvântul P.S. Serafim, Iubiţilor întru Hristos părinţi, fraţi şi surori al păstoriei cei încredinţate mie din Basarabia, 

Lumnătorul, nr.10 [An V], 1912, p. 7-10. 

Cuvântul Preosfinţitului nostru Serafim despre Sfânta Scriptură, Luminătorul, nr. 5 [An IV], 1911, p. 5-9. 

Cuvântul Preosfinţitului Serafim arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, [traducere de preotul Dimitrie 

Dumbravă], Luminătorul, nr.10 [An V], 1912, p. 7-10. 

Cuvântul Preosfinţitului Serafim despre aceea că izvorul păcatului este voia omenească cei slobod, Luminătorul, 

nr. XI [An IV], 1911, p. 5-10. 

Dănilă, Sava, Izvorul răutăţii, Luminătorul, nr. 10, 1908, p. 35-37. 

Danilov, Maria, Circulaţia presei româneşti în Basarabia şi cenzura ‚aristă, Destin Românesc, nr. 3-4 [An X, 

nr. 51-52], Chişinău-Bucureşti, 2007, p. 64-83. 

Danilov, Maria, Presa românească în colecţii de patrimoniu (cu o prezentare specială a nr. 40 (1906) al 

ziarului Basarabia), în Presa scrie istoria. Primul Simpozion naţional de Jurnalism. 11-12 mai 2006, Editura 

Libertas, Chişinău-Plioeşti, 2008, p. 63-83. 

Danilov, Maria, Presă şi cenzură în Basarabia (sec. XIX – înc. sec. XX), Jurnalism & Comunicare, Anul II, nr. 

2, Bucureşti, 2003, p. 116-120. 

Danilov, Maria, Press and Censorship in Bessarabia: 19 th the Beginning of the 20 th Centuruy, în “Fhilobiblon”, 

vol.VIII-IX, România, Cluj-University Press, 2004, p. 328-340. 

Danilov, Maria, Cenzura în Basarabia. Contextul imperial şi specificul local. 1812-1918, în Cenzura în spaţiul 

cultural românesc, coord. Marian Petcu, Bucureşti, Comunicare ro., 2005, p. 115-156. 

Danilov, Maria, Presa din Basarabia. Contextul imperial şi specificul local. 1812-1918, în Presa din Basarabia. 

Analize, contexte, valori. 1854-2004, Cartdidact Chişinău, 2005, p. 7-24. 

Danilov, Maria, Presa din Basarabia în secolul al XIX-lea (din dosarele secrete ale Arhivei Gunerniale), în 

„Secvenţe din istoria presei româneşti”, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2007, 325-340. 

Danilov, Maria, Revista Luminătorul – tribut de jertfă şi de lumină, în „Studii şi cercetări de istorie a presei”, 

Editura Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Arad, 2008, p. 157-170. 

Danilov, Maria, Presa din Basarabia – câteva reflecţii istoriografice, în „Studii şi cercetări de istorie a 

presei”, Editura Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Arad, 2008, p. 24-32. 

– 154 –


Danilov, Maria, Presă şi cenzură în Basarabia la începutul secolului XX, în Tyragetia, vol. III [XVIII], Chişinău, 

2009, p. 229-245. 

Danilov, Maria, Presa din Basarabia la anul 1912. Documentar, în „Studii si cercetari de istorie a presei”, 

Iaşi, Junimea, 2009, p. 77-83. 

Danilov, Maria, Difuzarea presei imperiale în Basarabia şi instituţiile de cenzură, în revista Tyragetia, 2010 

vol. IV [XIX], Chişinău, 2010, p. 37-51. 

Danilov, Maria, Problema presei ruseşti în paginile ziarului „Gazeta Basarabiei”. 1935-1940. În: Presa locală 

şi regională românească în context european, Studii si cercetări de Istorie a Presei, Editura Independenţa 

Economică, Piteşti, 2010, 119-120. 

Danilov, Maria, Presa ieşeană în dosarele secrete ale ohranei ţariste din Chişinău (cazul ziarului „Basarabia”, 

1879), în Revista Română de Istorie a Presei, Anul V, nr.1 (9), 2011, p. 15-26. 

Delegaţii mitropolitului Moldovei Pimen în adunarea pregătitoare pentru soborul nostru de loc, în Luminătorul, 

nr. 3 [martie], 1918, p. 69-70. 

Despre facerea de bine aproapelui nostru (Duminica a 18-a, după cincizecime), Luminătorul, nr. 10, 1909, 

p. 11-18. 

Despre purtarea poporanilor cu preotul lor, Luminătorul, nr. 10, 1908, p. 20-30. 

Din cuvintele sf. Ioan Gură de Aur, Luminătorul, nr. 5 [mai] 1917, p. 35. 

Fruntaşu, Iulian, O istorie etnopolitică a Basarabiei. 1812-1918, Editura Cartier, Chişinău, 2002. 

Ganenco, Petru, Scrieri istorice în 2 volume, vol. I-II, [redactor responsabil Ion Madan], Biblioteca Naţională 

a RM, Chişinău, 2001, 

Ghibu, Onisifor De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Cluj, 1926. 

Grossu, S., Palade, Gh., Presa din Basarabia în contextul socio-cultural de la începuturile ei până în 1957, 

în Presa Basarabeană de la începuturi până în 1957. Catalog, Ediţie îngrijită de Lidia Kulikovski, Epigraf, 

Chişinău 2002. 

Grossu, Silvia, Presa din Basarabia în contextul sociocultural al anilor 1906-1944, Tehnica-Info, Chişinău, 

2003. 

Gurie, Grosu, Ce ne trebue nouă, Luminătorul, nr.10 [octombrie], 1908, p. 5-8. 

Halippa, Pan, Publicistică. Colecţia Testament, Muzeum, Chişinău, 2001, p. 20, 47-49. 

Halippa, Pan, Un cuvânt înainte, în Viaţa Basarabiei, nr. 1-2. 1937, p. 3-7. 

Haneş, Petre, Scriitori basarabeni, Casa Şcoalelor, Ediţia a II-a, Bucureşti, 1936. 

Hasnaş, Maria, Ziarul „Basarabia” – Câteva file de arhivă, în Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a 

Moldovei, vol. 1, Chişinău, 1992, 205-207. 

Icoanele cele făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce s-au arătat în toată Rusia, Luminătorul, nr. 5 [mai] 

1917, p. 37-38. 

Împlinirea sutei de ani de la alăturarea Bessarabiei către Rossia, Luminătorul, nr.6 [iunie], 1912, p. 77-78. 

Inculeţ, Ion, Discursul d-lui Ion Pelivan rostit la sărbătoarea sa de la 1 iunie 1936, în Viaţa Basarabiei, nr. 

7-8, 1939. 

Inculeţ, Theodor, Ion Pelivan şi ziarul „Basarabia”, Viaţa Basarabiei, anul II, nr. 7-8, 1936, p. 500-504. 

Învăţături către poporeni săteni împotriva jeluirii [S-au tălmăcit de pe limba rossască pe ce moldovenească 

de preotul E. Ghepeţki], KEV, nr. 5 din 1-15 martie, 1872, p. 138-139. 

Învăţături de duminici, în Luminătorul, nr. 5 [mai] 1917, p. 12-25. 

– 155 –

Maria Danilov 

Ioan Lacustă, „Basarabia”– numărul neştiut, în Magazin Istoric [aprilie], Bucureşti, 2007, p. 55-58. 

Iorga, Nicolae, Neamul românesc în Basarabia, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995. 

Iorga, Nicolae, Trei cărţi despre Basarabia, în Neamul românesc în Basarabia, Editura Fundaţiei Culturale 

Române, Bucureşti, 1995. 

Istoria gândirii sociale şi filozofice din România, Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1964. 

La adunarea zemstvei, Luminătorul, nr. 10 [octombrie] 1917, p. 62-64. 

Lăpuşan, Aurelia, Basarabia în conştiinţa Dobrogei. Mărturii din presa vremii, în Presa scrie istoria. Primul 

Simpozion naţional de Jurnalism. 11-12 mai 2006, Editura Libertas, Chişinău-Plioeşti, 2008, p. 84-102. 

Laşcov, Feodor, Scrisoarea preotului de sat către preotul tot de sat, KEV, nr. 11 din 1 decembrie 1867, p. 

410-414. 

Levit Efim, Primele încercări de editare a unui periodic în Basarabia şi răspândirea iniţială a presei ruse în 

ţinut (1820-1850), în Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti, Chişinău, 1979. 

Lucrarea unei epitropii, în Luminătorul, nr. 6 [iunie], 1911, p. 65-78. 

Marian, Liviu. Începuturile publicisticii româneşti, Viaţa Basarabiei, nr. 2, 1932, p. 43-47. 

Mateevici, Alexei,Când şi cum s-au încreştinat moldovenii, Luminătorul, nr.6 [Anul V], 1912, p. 5-16. 

Mâţu, Constantin, O necesitate desconsiderată: presa românească în Basarabia, Chişinău, 1930. 

Mihail, Paul,Tipărituri româneşti in Basarabia de la 1812 până la 1918, Bucureşti, 1940 [ nr. 218]. 

Moldovan, Lidia, Din istoria Basarabiei în anii de ocupaţie ţaristă, în Analele Ştiinţifice ale Universităţii de 

Stat din Moildova. Seria “Ştiinţe socioumanistice”, vol. III, CEP, USM, Chişinău, 2004, p. 71. 

Murea, Nicolae, pr., Materiale pentru istoria Moldovei (din scrisorile mănăstireşti), Luminătorul, nr. 9 

[septembrie] 1917, p. 58-64. 

Negru, Gheorghe, Presa de limbă română din Basarabia şi Regatul României sub impactul cenzurii ţariste. 

Documente inedite din arhivele de la Moscova, Sankt Petersburg, Chişinău, Bucureşti, în Destin Românesc, 

Ediţie specială, nr. 5-6, Institutul Cultural Român, Chişinău, 2008, p. 161-362. 

Negru, Gheorghe, Cazul Constantin Popescu şi identitatea cenzorului Gheorghe Madan, Destin Românesc, 

nr. 2 (nr. 60), An IV [XV], Chişinău-Bucureşti, 2009, p. 34-45. 

Negru, Gheorghe, Cine şi de ce a publicat „Moldovanul”, în Presa din Basarabia. Analize, contexte , valori 

(1854-2004), Cartdidact, 2005, p. 54-76. 

Negru, Gheorghe, Gheorghe Madan – cenzor al Imperiului Rus, Destin Românesc, nr. 4 (nr. 56), An III [XIV], 

Chişinău-Bucureşti, 2008, p. 63-69. 

Negru, Gheorghe, Gheorghe Madan – cenzor al Imperiului Rus în Basarabia, Destin Românesc, An VIII, nr. 

1, Chişinău, 2008, p. 75.95. 

Negru, Gheorghe, Proiecte privind editarea ziarelor şi revistelor româneşti în Basarabia respinse de autorităţile 

ţariste. Ziarul ”Românul” (1846-1848), Destin Românesc, Revistă de istorie şi cultură, An III [XIV], nr 

5-6 [57-58], Chişinău, 2008, p. 22-31. 

Negru, Gheorghe, Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor din Basarabia, Prut Internaţional, Chişinău, 

2000. 

Negru, Gheorghe, Ziarul „Basarabia” (1906-1907): informaţii inedite, Destin Românesc, An VIII, nr. 3, 


– 156 –


Nistor, Ion, Istoria Basarabiei, Editura Cartea Moldovenească, Chişinău, 1991. Paul Gore. Omul şi opera, 

[colecţia „Personalităţi eminente”], red. responsabil Nicolae Răileanu, Tyragetia, Chişinău, 2003. 

Petcu, Marian, Puterea şi cultura. O istorie a cenzurii, Polirom, Iaşi, 1999. 

Petcu, Marian, Cenzura în spaţiul cultural românesc, Comunicare Ro, Bucureşti, 2005. 

Ploşniţa, Elena, Aspecte privind dezvoltarea presei de limbă română în Basarabia, în Anuar, Chişinău, 

1995, p. 239-245. 

Pohilă, Vlad, Presa scrie istoria. Uneori, chiar modeleză segmente de istorie, în Presa din Basarabia. Analize, 

contexte , valori (1854-2004), Cartdidact, 2005. 

Popovici, Constantin, Măsurile neapărate pentru luminarea moldovenilor, Luminătorul, nr. 12 [decembrie] 

1917, p. 18-55. 

Popovici, Constantin, prot., Limba moldovenească şi întrebuinţarea ei în slujba bisericii, Luminătorul, nr. 

6 [iunie] 1917, p. 16-17. 

Popovschi, Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Museum, Chişinău, 2000. 

Popovschi, Valeriu, Rolul ziarului „Cuvânt moldovenesc” în trezirea conştiinţei naţionale a românilor basarabeni 

în 1917, Destin Românesc, nr. 4, Bucureşti-Chişinău, 1995, p. 76-85. 

Porucic, Teodor, Contribuţiuni nouă pentru istoria evoluţiei naţionalismului între Prut şi Nistru (din notiţele 

biografice ale d-lui Porucic), Viaţa Basarabiei, Anul VI, nr. 7-8, iulie-august 1937, p. 485. 

Poştarencu, Dinu, Emanuil Gavriliţă: 90 de ani de la moarte (Contribuţii bibliografice), Destin Românesc, 

[An VII, nr. 25], nr. 1, Chişinău-Bucureşti, 2000, p. 49-54. 

Poştarencu, Dinu, Gheorghe Gore. Date biografice, în Paul Gore. Omul şi opera, Chişinău, 2003, p. 61-64. 

Poştarencu, Dinu,Versiunea in limba românâ a Buletinului Eparhiei Chişinăului şI Hotinului (1867-1871)), 

Revista Română de Istorie a Presei, Anul I, nr. 2, Bucureşti, 2007, p. 29-30. 

Pregătirea pentru Sobor, în Luminătorul, nr. 3 [martie], 1918, p. 67. 

Presa basarabeană de la începuturi până în anul 1957. Catalog, Ediţie îngrijită de Lidia Kulikovski, Epigraf, 

Chişinău, 2002. 

Presa din Basarabia. Analize, contexte, valori (1854-2004), responsabil de ediţie Maria Danilov, Cartdidact, 

2005. 

Presa muncitorească şi socialistă din Româna, Vol. I., Editura Politică, Bucureşti, 1964. 

Presa scrie istoria. Primul simpozion Naţional de Jurnalism. 11-12 mai 2006, Volum coordonat de Maria 

Danilov şi Constantin Manolache, Editura Libertas, Chişinău-Ploieşti, 2008. 

Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste). Tom IV, Catalog alfabetic: 1925-1930 [Descrierea 

bibliografică de Ileana Stanca Desa; Dulciu Morărescu, Ioana Patriche, Cornelia Luminiţa Radu, Adriana 

Raliade, Ileana Sulică. Prefaşă de prof. dr. Gabriel Ştrempel], Bucureşti, Editura Academiei Române, 2003. 

Rânduiala prăznuirii în oraşul Chişinău şi în toată gubernia a iubileului sutei de ani de la alăturarea Bessarabiei 

către Rossia, Luminătorul, nr. 5 [mai], 1912, p. 74-79. 

Russia and reform, Bu Bernard Pares M.A., Archibald Constable & CO. LTD, London, 1907 

Slujba bisericească în moldoveneşte, în Luminătorul, nr 9 [septembrie] 1917, p. 74. 

Slutu-Grama, Claudia, Sergiu V. Cujbă – redactor la ziarul românesc „Basarabia”, Destin Românesc, [An 

IX], nr. 1, Bucureşti-Chişinău, 2002, p. 74-76. 

Şpac, Ion [Recenzie] Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste). Tom IV, Catalog alfabetic: 

1925-1930. Descrierea bibliografică de Ileana Stanca Desa; Dulciu Morărescu, Ioana Patriche, Cornelia 

– 157 –

Maria Danilov 

Luminiţa Radu, Adriana Raliade, Ileana Sulică. Prefaţă de prof. dr. Gabriel Ştrempel, Bucureşti, Editura 

Academiei Române, 2003” [Ion Şpac, vezi Recenzii], Destin Românesc [Serie nouă], Revistă de istorie şi 

cultură, An I (XII), nr. 1 (45), Chişinău, 2006. 

Şpac, Ion, Revista „Viaţa Basarabiei” 1932-944, Cercetări bibliografice. Pontos, Chişinău, 2002 

Spătaru, Tatiana, Ora amintirilor durute, în Nistru, nr. 8, 1989, p. 127-134. 

Stan, Apostol, Circulaţia presei în spaţiul românesc în anii 1821-1848, Destin Românesc, nr.3 [An IV Nr.15], 


Tomuleţ, Valentin, Consideraţii privind regimul vamal al Basarabiei în perioada 1812-1830, în Tyragetia 

[Anuar], vol. VI –VII, Chişinău, 1998, p. 210. 

Tomuleţ, Valentin, Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia (1812-1830). Documente inedite 

din arhivele Rusiei, Ucrainei şi Republicii Moldova, Centrul editorial al USM, Chişinău, 2002, p. 423. 

Tomuleţ, Valentin, Controverse privind suprimarea cordonului vamal de la Nistru, 1812-1830, în Tyragetia 

[Anuar], vol. VI –VII, 1996-1997, Chişinău, 1998, p. 216. 

Treaba moldovenească la congresul bisericesc de la Moscova, Luminătorul, nr. 9 [septembrie] 1917, p. 79. 

Varta, Ion Presa românească la începuturile sale, Destin Românesc, nr. 4, 1994, p. 19-31. 

Varta, Ion, Unele deziderate ale mişcării naţionale a românilor basarabeni la mijloc de an 1906, Destin 

Românesc, nr.1б Bucureşti-Chişinău, 1995, p. 48-60. 

Vataman, Paul, Figuri sorocene, Ştiinţa, Chişinău, 1993. 

*** 

Oчерки истории печати, радиовещвния и телевидения МССР (под ред. Ф.З. Окорокова), Картя 

Молдовеняскэ, Кишинев, 1986. 

Александр Доничь (его жизнь и произведения), «Г.Г.» [Георге Горе], Бессарабские Областные 

Ведомости, № 16 18, 24, 27, 30, 1866. 

Бардаш И. Г., Печать Молдавии в период развития и упрочнения социализма, Штиинца, Кишинэу, 

1975. 

Бессарабцы на страницах газеты „Новое Время” (red. Elena Zamura), Tipografia Сentrală, Chişinău, 

2003. 

Будак, И.Г., Общественно-политическое движение в Бессарабии в пореформенный период, Картя 

Молдовеняскэ, Кишинэу, 1959. 

Василий Александри (его произведения), «Г.Г.» [Георге Горе], Бессарабские Областные Ведомости, 

№ 44, 51, 1867. 

Ганенко, П., История Кишиневской публичной библиотеки (1830-1917), Chişinău, 1966. 

Глинка С.Н., Записки, Русская Старина, СПб, 1895. 

Гурие (Гросу), Главнейшие моменты в истории молдавского книгопечатания в Бессарабии, în 

ТБЦИАO, том. 2 –й, Кишинев, 1910, c. 1-22. 

Гурие (Гросу), Духовный журнал на молдавском языке – насущная потребность Кишиневской 

паствы, în КЕВ, nr, 16-17 [partea neoficială], 1907, c. 555-558. 

Иванов, Ю. Г., Подпольные типографии «Искры», Штиинца, Кишинэу, 1962. 

История русской журналистики XVIII-XIX веков, Moscova, 1966. 

– 158 –


Казак, Н., Газета „Молодой Большевик”, орган комбатив ал комсомолулуй дин Басарабия, Картя 


Казаков, Н., Аичь с-а типэрит газеа Искра, Тимпул, Кишинэу, 1987. 

Клобуцкий В.С., Болшевитская печать Бессарабии 1918-1921 (под ред,. И.Л. Сабадырева), Картя 


Клобуцкий В.С., Газетеле кемау ла луптэ, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1971; 

Клобуцкий В.С., Роль печати МАССР в формирование молдавской социалистической нации, 1924- 

1940 (red. Д. Е Шемяков), Штиинца, Кишинэу, 1976. 

Ковал Д., Бессарабский Вестник – первая частная газета края, Кишинэу, 1985. 

Ковал, Д., Чувашенко, A., Молдавские адреса в газете «Правда», Картя Молдовеняскэ, Chişinău, 

1975. 

Комитет Цензуры Иностранной в Петербурге. Документы и материалы (Cостав. Н.А. Гриченко, Н.Г. 

Патрушева), Санкт Петербург, 2000. 

Королев, К., Казаков, Б., Ленинская «Искра» в Кишинев, Картя Молдовеняскэ, Кишинэу, 1975. 

Лотоцки П.А., Список и краткая биография окончивших курс Кишиневской Духовной Семинарии за 

сто лет его существования, Епархиальная Типография, Кишинев, 1914. 

Матковски, Александрина, Презенце молдовенешть ын публикацииле русе дин аний 1880-1905, 

Штиинца, Кишинэу, 1976. 

Наше Обьединение, духовно-нравстенный, политический, экономический и литературный журнал 

монархического направления, № 1, 18 декабря, 1909, c. 1-7. 

О молдавских песнях, «Г.Г.» [Георге Горе], Бессарабские Областные Ведомости, № 31. 

Парфение К., Об издание на молдавском языке церковного журнала „Луминэторюл», KEВ, nr. 8 [24 

февраля], 1908, c. 284-289. 

Пархомовичь, A., Очерк пастырской деятельности высокопреосвященного Антония в 

Кишиневской Епархии с 1858-1871 г., КЕВ, № 8, 1871, с. 260. 

Пархомовичь, А., Редакторы и цензоры «Кишиневских Епархиальных Ведомостей» (с 1867 по 1911 

г.). К материалам для истории Кишиневской духовной Семинарии), КЕВ № 28, 1 июля 1911 г., c. 

1043. 

Паховский, П., Прибытие в Кишинев его Преосвященства Священнейшего Павла епископа 

Кишиневского и Хотинскаго, КЕВ № 18, 15-30 сентября, 1871 г. Посещение его Преосвященства, 

Преосвященнейшим Павлом Епископом Кишиневским и Хотинским, некоторых монастырей и 

сельских церквей, КЕВ, № 21, 1-15 ноября, 1871 г., c. 386-396. 

Сборник постоновлений по цензуре с 1720 по 1862 г., Типография Морского Министерства, СПб, 1862. 

Свадебные обычаи молдован, «Г.Г.» [Георге Горе], Бессарабские Областные Ведомости, № 12, 13, 

15, 1866. 

Священник Иоанн Андроник, Особое мнение, в Kишиневские Eпархиальные Ведомости, № 51-52, 1907, 

c. 45-46. 

Стадницкий, Ав., Румыны получившие образование в русских духовно-учебныхь Заведенмях, КЕВ, 

№ 9, 1891. 

Сурдило, П., Первый Закон о цензуре. 1720-1721, Книжное Обозрение nr. 52, Санкт Петербург, 1918. 

Топилина, В.М., Легальная печать Молдавии 1905-1907, о первой русской революции, Штиинца, 

Кишинэу, 1973. 

– 159 –

Maria Danilov 

Трубецкой Б. А., Mногообразие и екдинство, Литература Артистикэ, Кищинэу, 1986. 

Трубецкой Б. А., Из истории периодической печати Бессарабии 1854-1916гг., Картя Молдовеняскэ, 

Кищинэу, 1968. 

Трубецкой Б.А., Из истории периодической печати Бессарабии. 1854-1916 гг., Штиинца, Chişinău, 1989. 

Труды Бессарабской Губернской Ученой Комиссии, том. I, Кишинев, 1900. 

Яблоков, М.Н. Газета и расстояние, Издание ЦК ВЛКСМ, Moscova, 1971. 

Unirea – Единение, № 1, 1926 (33). 

Биржовыe Ведомости, № 1-15, Санкт Петербург, 1906. 

Друг Бессарабии – „общесвенно-политическая, литературная и экономическая газета” 

Друг Здравья, nr. 1-6, Санкт Петербург, 1838). 

Земледельческая газета, № 1-52, Санкт Петербург, 1890. 

Земля и Воля, № 1-167, Moсква, 1917. 

Киeвлянин, № 1-303, Киeв, 1895. 

Кишиневские Епархиальные Ведомости, № 15 (часть неофициальная),1-15 августа, 1871 г. 

Кишиневские Епархиальные Ведомости, № 1, (часть неофициальная),1-15 июля, 1867 г. 

Кишиневские Епархиальные Ведомости, № 5, (часть неофициальная), 1-15 марта, 1872 г. 

Кишиневские Епархиальные Ведомости, № 6, (часть неофициальная),15 сентября, 1867 г. 

Московские Ведомости, № 1-30, Moсква, 1821. 

Неделя, № 1-50, Санкт Петербург, 1893. 

Русские Ведомости, № 1-89, Санкт Петербург, 1874. 

Русский инвалид, № 1-97, Санкт Петербург, 1883. 

Русь, № 1-249, Санкт Петербург, 1903. 

Санктпетербургские Сенатские Ведомости, № 1-105, Санкт Петербург, 1856. 

Сенатские Ведомости, № 1-100, Санкт Петербург, 1914. 

Сын Отечества, № 1-155, Санкт Петербург, 1865. 

Утро России, № 1-13, Moсква, 1917. 

*** 

– 160 –


Anexe / circulare strict secrete şi corespondenţă 

Anexa nr. 1 

Raportul Administraţiei Regionale a Basarabiei cu privire la demersul lui Popov, proprietarul litografiei 

din Chişinău, în legătură cu aprobarea editării ziarului „Românul” (însoţit de prezentarea 

memoriului lui Achim Popov). 24 ianuarie 1848. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5187 

– 161 –

Maria Danilov 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5187, f. 1 

– 162 –


ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5187, f. 1v 

– 163 –

Maria Danilov 

Anexa nr. 2 

Circulara „strict secretă” (nr. 98) a Departamentului de Poliţie, secţia a II-a, către Guvernatorul 

civil al Basarabiei în legătură cu retragerea din circulaţie a revistei Otecestvenye Zapiski 

(Отечественные Записки), pe anii 1840, 1841 şi 1843. Iunie 26, 1852. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822, f. 1. 

– 164 –


Anexa nr. 3 

Circulara „strict secretă” (nr. 2342) a Ministerului Învăţământului Public către Guvernatorul militar 

al Basarabiei în legătură cu confiscarea revistei Otecestvenye Zapiski (Отечественные Записки), 

pe anii 1840, 1841 şi 1843, din colecţiile Bibliotecii Publice din Chişinău. Decembrie 27, 1852. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822, f. 3 

– 165 –

Maria Danilov 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822, f. 3v 

– 166 –


Anexa nr. 4 

Raportul „strict secret” (nr. 61) al şefului regiunii Basarabiei către Ministerul Învăţământului Public 

privitor la identificarea revistei Otecestvenye Zapiski (Отечественные Записки) pe anul 1843 în 

catalogul Bibliotecii Publice din Chişinău şi, respectiv lipsa acesteia pe anii 1840, 1841. Ianuarie 

27, 1853. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822, f. 5 

– 167 –

Maria Danilov 

Anexa nr. 5 

Circulara „secretă” (nr. 204) a Guvernatorul militar al Basarabiei către şeful or. Ismail în legătură cu 

achiziţionarea urgentă de la vânzătorii de carte a revistei Otecestvenye Zapiski (Отечественные 

Записки), pe anii 1840, 1841 şi 1843 şi, pe acelaşi temei, confiscarea acestea din bibliotecile 

particulare. August 7, 1852. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822, 2.. 

– 168 –


ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5822f. 2v. 

– 169 –

Maria Danilov 

Anexa nr. 6. 

Adresa Şefului Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe către Guvernatorul 

Militar al Basarabiei în legătură cu refuzul de a se expedia la Chişinău ziarul românesc 

„Steaua Dunării”. Mai 20, 1860. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7177, f. 3 

– 170 –


Anexa nr. 7 

Adresa (nr. 3820) Guvernatorului Militar al Basarabiei M.L. Fanton de Verrayon către Sergei 

Popov, administratorul serviciului Consular Imperial Rus, privitor la acordarea de către Majestatea 

Sa Ţarul a privilegiului exclusiv de a recepţiona la Chişinău presa din Principatele Române. 

Aprilie 25, 1861 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7177, f. 15 // 

– 171 –

Maria Danilov 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7177, f. 15 v 

– 172 –


ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7177, f.16 v 

– 173 –

Maria Danilov 

Anexa nr. 8 

Adresa (nr. 659) Guvernatorului general al Novorossiei şi Basarabiei, general-adjutantul Kotzebuie 

către Guvernatorul ad-interim al regiunii Basarabia în legătura cu memoriul consilierului Ioan 

Dabija (nr. 8-1858), privitor la editarea în Basarabia a unei reviste în limbile „moldovenească şi 

rusă”. Iunie 6, 1863. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 6885, f. 2 

– 174 –


Anexa nr. 9 

Dispoziţia episcopului Antonie (nr. 1524) către „stareţi şi stariţe de la mănăstiri şi schituri” din 

Basarabia, de a-i permite lui Gh. Gore, redactorul ziarului Buletinul Gubernial, accesul pentru 

cercetarea cărţilor vechi şi a manuscriselor de valoare din bibliotecile de la mănăstiri şi schituri, în 

prezenţa unui reprezentant de la mănăstire. Aprilie12, 1867. 

ANRM, F. „Paul Gore” d. 9, f. 163 

– 175 –

Maria Danilov 

ANRM, F. „Paul Gore” d. 4, f. 163 v. 

– 176 –


Anexa nr. 10 

Înştiinţare (nr. 772) de la Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia pentru Presă către „locuitorul din 

Chişinău, judecătorul de pace, consilierul de stat Gheorghe Gore, precum că demersul privitor 

la editarea unui săptămânal „politico-literar” cu titlul de Bessarabskij Vestnik [Curierul Basarabean]”, 

a fost respins. Februarie 18, 1873. 

ANRM, F. „Paul Gore” d. 9, f. 68 

– 177 –

Maria Danilov 

Anexa nr. 11 

Corespondenţa secretă (nr.1109) dintre agentul diplomatic al Imperiului Rus în România, D. 

Kazarinov şi Nicolaj Karlovici Ghiers, seful Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului de 

externe al Rusiei (Sankt Petersburg), privitor la fondarea periodicului ieşean, ziarul Basarabia 

(1879). Iaşi, 23 noiembrie/ 5 decembrie 1879. 

ANRM, F. 297, inv.1, d.10, f. 3 

– 178 –


Anexa nr. 12 

Versiunea tradusă în rusă (nr.1109) a ziarului Basarabia, nr. 5 din 11 octombrie 1879. 

ANRM, F. 297, inv.1, d.10, f. 8 

– 179 –

Maria Danilov 

Anexa nr. 13 

Extrase din ziarul Basarabia cu „ştiri din Rusia” şi „corespondenţe din Chişinău”, publicate în nr.: 

2, 5, 7, 9, 12, 14. Iaşi, 1879. 

ANRM, F. 297, inv.1, d.10, f. 22 

– 180 –


Anexa nr. 14 

Adresa secretă (nr.1109) a agentului diplomatic al Imperiului Rus în România, D. Kazarinov 

către Nicolaj Karlovici Ghiers, seful Departamentului Asiatic din cadrul Ministerului de externe 

al Rusiei, privitor la unele cheltuieli neprevăzute, din banii personali, folosiţi pentru întreţinerea 

agenţilor secreţi. Iaşi, 5 decembrie 1879. 

ANRM, F. 297, inv.1, d.10, f. 22 

– 181 –

Maria Danilov 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 12 v. 

– 182 –


Anexa nr. 15 

Memoriul „strict secret” (Nr. 14) al Guvernatorul Basarabiei Al. Haruzin, către corespondentul 

Agenţiei Telegrafice din Sankt Petersburg, G. V. Madan [agent ţarist cu funcţii de cenzor pentru 

publicaţiile de limbă română], în vederea respectării stricte a Statutului de cenzură. Octombrie 

2, 1908. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 16 

– 183 –

Maria Danilov 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 16 v. 

– 184 –


Anexa nr. 16 

Dispoziţia (nr. 435) Guvernatorului Basarabiei către corespondentul Agenţiei Telegrafice din 

Sankt Petersburg, G. V. Madan, în vederea expedierii în regim de urgenţă a presei româneşti 

destinate serviciului Consular Român din Odesa, fără restricţii de cenzură. Februarie 19, 1910. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8987, f. 4 

– 185 –

Maria Danilov 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8987, f. 4 v. 

– 186 –


Anexa nr. 17 

Avizul (nr. 436) Guvernatorului Basarabiei către Consulul General Român din Odesa, privitor la 

dispoziţia emisă în vederea expedierii în regim de urgenţă către serviciul Consular, a abonamentelor 

de ziare din România fără restricţii de cenzură. Februarie 19, 1910. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8987, f. 5. 

– 187 –

Maria Danilov 

Anexa nr. 18 

Protestul (nr. 1027) Consulului general Român din Odesa, către Guvernatorul din Chişinău de a 

lua unele măsuri în legătură cu faptul că un fragment din ziarul Universul din 1 septembrie, curent 

[1910] a fost murdărit [acoperit] cu cerneală de Comitetul de cenzură din Chişinău 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8987, f. 30 

– 188 –


ANRM, F. 2, inv. 1, d. 8987, f. 30 v. 

– 189 –

Maria Danilov 

Anexa nr. 19 

Dispoziţia (nr. 1506) Şefului cancelariei Guvernatorului Basarabiei către corespondentul Agenţiei 

Telegrafice din Sankt Petersburg, G. V. Madan privitor la avizul de cenzură asupra publicaţiei 

„Făclia Ţării”. Iunie 14, 1912. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 4. 

– 190 –


Anexa nr. 20 

Avizul agentului ţarist G. V. Madan, cu funcţii de cenzor pentru publicaţiile de limbă română, către 

Excelenţa Sa guvernatorul Basarabiei, cu privire la conţinutul articolului „O sută de ani”, publicat 

în ziarul „Făclia Ţării”, apărut ilegal la Tipografia Eparhială din Chişinău. Iunie 17, 1912. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 4 v. 

– 191 –

Maria Danilov 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 5. 

– 192 –


ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 5 v. 

– 193 –

Maria Danilov 

Anexa nr. 21 

Adresă (1646) „secretă” a Guvernatorului Basarabiei M. Ghilhen, către şeful Direcţiei Guberniale 

de Jandarmi din Basarabia cu privire „la intenţiile ascunse a publicaţiei „Făclia Ţării” de a submina 

devotamentul moldovenilor faţă de tron şi de Patrie, verificat timp de un secol”. Iunie 24, 1912. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 11 

– 194 –


ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9263, f. 11 v. 

– 195 –

Maria Danilov 

Anexa nr. 22 

Circulara (nr. 17203/1081) Ministrului Afacerilor Interne contele N. Maklakov, către Guvernatorul 

Basarabiei cu privire la noul proiect al Statutului Presei şi tipăriturilor înaintat în Duma de Stat şi, 

respectiv noile state de cenzori. Noiembrie 29, 1913. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9341 f. 1 

– 196 –


ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9341, f. 1 v. 

– 197 –

Maria Danilov 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9341, f. 2 

– 198 –


Anexa nr. 23 

Raportul (nr. 46779) Guvernatorului Basarabiei M. Ghilhen către Direcţia Principală pentru Presă, 

privitor la necesitatea amplificării restricţiilor de supraveghere şi cenzură asupra tipăriturilor în 

oraşele Chişinău, Ismail, Akkerman, Bender şi Bălţi. Decembrie 31, 1913. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9341, f. 16 

– 199 –

Maria Danilov 

Anexa nr. 24 

Informaţii privitor la persoanele cu funcţii de cenzor (inspector) pentru presă în oraşe, sate şi alte 

localităţi ale guberniei în 1913. Decembrie 31, 1913. 

ANRM, F 2, inv. 1, d. 9341 p. I 

– 200 –


ANRM, F 2, inv. 1, d. 9341 p. I 

– 201 –

Maria Danilov 

Anexa nr. 25 

Informaţii solicitate de către Direcţia Principală pentru Presă, privitor la numărul publicaţiilor 

apărute de la 1 ianuarie la 1 octombrie 1913, în localităţile Akkerman, Bender, Bălţi, Ismail şi 

Bolgrad. Decembrie 31, 1913. 

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9341, f. 18 

– 202 –


Indice 

I. Indice de titluri (ziare şi reviste) 

Albina Românească, 64, 66 

Anuarul Liceului de băieţi „Ştefan cel Mare”, 14 

Ardealul, 10, 112 

Arhivele Basarabiei, 15, 18 

Basarabia (1906-1907), 9, 17, 18, 20, 22, 83, 84, 85, 86, 88, 90, 92, 94, 93, 94 98, 99 

Basarabia (Elveţia, 1905), 9 

Basarabia (Iaşi, 1879), 20, 75, 76, 77, 78, 79, 81 

Basarabia Reînnoită, 18 

Buciumul, 40, 72 

Buletinul Camerei de Agricultură a judeţului Bălţi,14 

Buletinul Camerei de Comerţ şi de Industrie din Basarabia, 14 

Buletinul Camerei de Comerţ şi de Industrie pentru judeţele Lăpuşna, Cetatea Albă, Tighina şi 

Orhei, 15 

Conservatorul Progresist, 73 

Conservatorul, 69, 70 

Constituţia, 73 

Curierul Basarabean (1830), 22 

Curierul de Iaşi, 73, 74 

Curierul Românesc, 64, 66 

Cuvânt Moldovenesc, revistă, 18 

Cuvânt Moldovenesc, ziar, 18 

Dachia [Dacia], 38, 69, 73 

Deşteptarea, 86 

Făclia Ţării, 18 

Foaia, 66 

Foile [filişoare] „Frăţeiei Nasterii lui Hristos”, 9, 101, 102 

Gazeta de Transilvania, 66 

Glasul Basarabiei, 18 

Glasul Românilor Basarabeni, 39, 40 

Junimea Literară [Cernăuţi], 9 

Jurnal d’Odessa, 60 

La Voix de la Roumanie, 73 

Lira Basarabiei, 18 

Luminătorul, 9, 18, 50, 100, 104, 106, 107, 110, 112, 113 

Magazin Istoric, 99 

Mesagerul Basarabiei (1884), 9, 27 

– 203 –

Maria Danilov 

Moldovanul,18 

Monitorul [oficial], 69, 72, 73, 80 

Pământ şi Voie, 18, 80 

Reforma, 69, 70, 72, 73 

România Nouă, 10, 87 

Românul [1846], 27, 28, 29, 30, 31, 32, 43, 86 

Românul, 72, 73, 83 

Sfatul Ţării, 18, 112 

Soldatul Moldovan, 16 

Steaua Dunării, 36, 67, 68, 69 

Steluţa Prutului, 36, 37, 38 

Şcoala Moldovenească, 18 

Telegraful 12, 36 

Telegraful Român, 36 

Tribuna, 73 

Trompeta Carpaţilor, 41 

Unirea, 69, 73 

Viaţa Basarabiei [1932-1944], 15, 84, 90 

Viaţa Basarabiei, 18 

Viaţa Românească, 87 

Viitorul, 69, 73 

Архитектурный Вестник, 57 

Бессарабская Жизнь, 118, 119 124 

Бессарабские Областные Ведомости/ Bessarabskie Oblastnye Vedomosti, 22, 24, 25, 26, 

27, 72 

Бессарабский Вестник, 24, 27, 35, 119 

Бессарабский Листок, 119, 120 

Бессарабское Эхо, 124, 125, 126 

Биржовыe Ведомости, 57 

Будущее и Прошлое Бессарабии, 127 

Вечерняя Заря, 121 

Военно-медицинский журнал, 57 

Голос Выборщика, 121, 122, 123 

Друг Бессарабии,115, 116, 117 

Друг Здравья, 54, 55, 57 

Друг Народа, 117 

Друг, 115, 116,, 124 

Журнал Министерства Внутренних Дел, 53 

Земледельческая Газета, 53, б4 

– 204 –


Земля и Воля, 57 

Земля и Воля, 78 

Знамя, 115 

Киевлянин, 57 

Кишиневские Епархильные Ведомости / Buletinul Eparhiei Chişinăului (1867-1917), 16, 17, 

42, 43, 48, 49, 50, 55, 85 

Коммерческая Газета, 55 

Лесная Газета, 55 

Лесной Журнал, 54 

Литературная Газета, 56 

Литовский Вестник /Kuryer Kitewski, 54 

Мануфактурные и горнозаводские известия, 56 

Маяк, 55, 56 

Минские Ведомости/ Minskie Gubernskie Vedomosti, 27 

Московские Ведомости, 17, 52 

Наше Обьединеник/ Unirea Noastră, 114 

Неделя, 57 

Новая Жизнь, 125 

Новое Время, 14, 124 

Новое Газета, 124, 125, 126 

Новороссийский Календарь, 58, 59, 60 

Одесский Альманах, 57, 58 

Одесский Вестник, 60, 61, 73 

Отечественные Записки/ Otecestennye Zapiski, 61, 62, 63, 73 

Петербургские Ведомости/ Peterburgskie Vedomosti, 38 

Русские Ведомости, 57 

Русский Инвалид, 57 

Русь, 57 

Санктпетербурские Сенатские 

Ведомости, 52 

Свободная Бессарабияб 26 

Северная Пчела, 52 

Сельский Вестник, 57 

Современикб 75 

Сын Отечества, 57 

Труды Бессарабской Губернской Ученой Комиссии, 19 

Труды Бессарабской Церковной Историко-Археологической Общеества, 18 

Утро России, 57 

Черный предел, 78 

– 205 –

Maria Danilov 

II. Indice de nume 

A 

Akinfi, 53 

Aksakov K.S., 58 

Alecsandri, Vasile, 11, 25 

Alexandresco, 96 

Alexandrov Petru, 77 

Alexandru al II-lea, 79, 91 

Alexei Nikolaevici, marele cneaz, 118,119 

Andronic, Ioan, preot, 101 

Andronic, Ioan, protoiereu, 110 

Andronovici N., 89, 91 

Antonie [Şokotov], arhiepiscop, 44, 47 

Antoniu P., 71 

Antonovici, Platon A. guvernator, 41 

Antonovici, Platon, 76 

Arbore, Zamfir, 11, 77 

Asachi, Gheorghe, 35, 66 

Avramescu, Aristiţa, 12 

Avramescu, Tiberiu, 12, 36 

Axelerod P., 77 

B 

Balabaev A.M., 117, 119 

Balasan, Teodor, 74 

Balmuş, Pavel, 36, 84 

Balş [boier], 68 

Baltaga, Teodor, 45 

Barţiu, Gheorghe, 66 

Basarabeanu, Ştefan, 77, 97 

Bâtcă, Veronica, 12 

Batiuşkov P., 58 

Bălţătescu A.V., 45 

Bănulescu-Bodoni, Gavriil, mitropolit, 53 

Beller B.P., 70, 71 

Bernard Pares, M.A., 22 

Bivol N., 86 

Bludov D., 22, 23, 52 

Bogoslavski S., 45 

Boldur, Alexandru, 20, 27, 23, 35, 36, 37, 38, 71, 

84 

Boliac, Cezar, 41 

Borst, 125 

Bratânski Evghenij, 62 

Brătianu, Ion, 79 

Brătiescu-Voineşti, 87 

Budac I,G., 75, 77 

Buracek S.O., 55 

Burlacu, Al., 12 

Butuc, Ioan, preot, 45 

Buturlin D., 32 

C 

Cantacuzino, Mihail, 58 

Cantacuzino, Olga, 77 

Caso, Nicolae, 34, 36 

Casso, Leon, 11 

Catacazi A.K., 70 

Catargiu, Barbu, 89 

Caţâchi, Vasile, 66 

Cecan, Eugenia, 116 

Cecan, Ion, 27 

Cerescu, Ivan [Ioan Ciorăscu], 38, 40, 

Cerniavski I., 45 

Ciachir, Dimitrie, preot, 44 

Ciachir, Mihail, protoiereu, 103, 104, 105 

Ciachir, Nicolae, 99 

Ciceagov, Serafim, 100, 106, 108 

Ciobanu, Ştefan, 8, 9, 10, 35, 43, 76, 84,85, 87, 

88, 89, 90, 91, 92, 93, 98, 99 

Ciobanu-Tofan, Alina, 12 

Ciocanu, Vasile, 36 

Ciugureanu, A., diacon, 45 

Codreanu, Filip, 77 

Codreanu, Nicolae-Zubco, 79 

Colesnic, Iurie, 90 

Constantinescu, Grigore, 83, 89, 90, 91, 105 

Cotruţă, alexandru, 36, 37 

Coval, Dumitru / Ковал Д., 7,11, 25, 43, 75, 84, 

85 

Crasiuk, Victor [Crăsescu], 71, 90 

Cristea Grigorovici, 56 

Cristea, Teofan, 101 

Cristi, Constantin, 32, 33, 34 

Cruşevan, Pavel, 95 

Cubolteanu, Pintilie [Basarabeanu], 84, 89, 90, 

91, 92 

Cujbă, Sergiu, 90, 92, 93 

Cuza, Alexandru Ioan, 101, 102 

D 

Dâbenko, 58 

Dabija, Gavriil, arhimandrit, 66 

Dabija, Ioan, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 71 

Dabija, Nicolae, 13 

Dânga, Gheorghe, preot, 47 

Dănilă, Sava, 108, 111 

Danilov, Maria, 14, 17, 68, 86 

Desa, Stanca, 16 

Dionisie, iegumen, 109 

Dionisie, ieromonah, 106 

– 206 –


Dobrogeanu-Gherea [Mihail Caţ], 75, 77 

Donici, Alexandru, 25 

Dostoievski F., 62 

Dovgal I. P., 126 

Drumaşcu, 27 

Dudnicenko I.I., 119 

Dudnicenko, M.K.,119, 120 

Dumbravă, Dimitrie, preot, 106 

Dumitrescu (Bulat), 77 

F 

Fanton de Verrayon, 15, 67, 68, 69, 70, 72, 73 

Feodorov P. I. [Pavel Ivanovici], 24, 30, 31, 54, 

58, 59, 60, 61, 62 

Feodosiu M., 87 

Filatov P., 35 

Florov N., 87, 89 

Friptul, Iulian, 89, 92 

Fruntaşu, Iulian, 64 

Frunză, Axente, 77 

Frunză, Victor, 20, 36 

Furtună M., 88, 97 

G 

Galin, Grigore, protoiereu, 45 

Galin, Ioan, preot, 45 

Galupa, Ioan, preot, 45 

Ganenco Petru, 73, 75 

Gangardt I.E., 26 

Ganiţchi M.A., 45 

Gavriliţă, Emanuil, 83, 84, 86, 87, 88, 92, 94 

Găluşcă I., preot, 44 

Ghepeţki, E [preot], 43, 45, 48, 50 

Gherbanovschi, Nicolae, 58 

Ghibu, Onisifor, 9, 27, 40, 41 

Ghica, Catinca, 66 

Ghiers, N.K., 20, 68, 69, 70, 77, 78 

Ghilhen M., 82 

Glavce, 86 

Glinka S.N., 65 

Gobjilă, Nicolae Ştefan, 77 

Goga, Octavian, 88 

Gore, Gheorghe, 9, 12, 25, 26, 27, 32, 35 

Gore, Paul, 25, 26, 86, 87 

Gotkis, Sima, 121 

Greci, Nikolai, 52 

Grigorovici, Cristea, 56 

Grinevici, 27 

Grossu, Silvia, 14, 84 

Grosu P., 86 

Grumm, Kondrati, 54 

Gurie Grosu [Гурие], arhimandrit, 39, 45, 100, 

101, 102,103, 104, 105, 106, 108, 113 

Gurschi, 110 

H 

Halippa, Ioan, 9, 19 

Halippa, Pan, 84, 89, 91, 93, 99 

Hartia V., 87, 89, 92 

Hasdeu B.P., 11, 12, 13 

Hasnaş, Maria, 12, 75 

Hâjdeu, Alexandru, 12, 35, 36, 37 

Hertzen A., 62 

Hlopitzki, Napoleon, 123, 124, 125 

Hodoş, Nerva, 16 

I 

Iacov, Mitrpolit, 105 

Iakubovici V., 115, 116, 117, 120 

Ianuşevski N.P., 122, 123 

Iaţimirschi, Alexandru, 12 

Ibrăileanu G., 87 

Ieremia Cecan, 114 

Ignatiev, Mitrofan, preot, 106, 109 

Ignatovici, Iustin, protoiereu, 103, 105, 106 

Inculeţ, Constantin, 91 

Inculeţ, Ion, 83, 89, 90, 91 

Inculeţ, Theodor, 83, 84,89, 91, 108 

Ionescu, Al. S., 16 

Iorga, Nicolae, 41, 66, 

Iosif [Mitropolitul Moldovei], 80 

Işaev, Maria, 75 

K 

Kalmanson G., 126 

Kankrin I.V., 59, 115 

Kapodistria I.A., 58 

Kazarinov, D., 20, 76, 77, 80 

Kibitzki, 123 

Kiradilijan, 33 

Kirilov, Dmitrie, 60 

Klişin, guvernator, 23 

Kogâniceanu, Mihail, 11, 17, 36, 79, 93 

Kohl [călător german], 66 

Koni F.A., 45 

Konski A., 27 

Koşevski F.P., 27 

Kotzebuie [general-maior], 39 

Kraevski A., 64 

Kubitzki, 125 

Kulikovski, Lidia, 13 

Kurdinovski, Vasile, 126, 127 

Kvaşin-Samarin S., 122, 123 

– 207 –

Maria Danilov 

L 

Laşcov [Laşcu], Teodor, preot, 44, 47, 48, 50 

Laşcov, Nicolae, protoiereu, 104 

Laşcu, Luca, preot, 44, 45, 

Lăcustă, Ioan, 84, 99 

Lăpuşan, Aurelia, 84 

Lebedev, Pavel [arhiepiscop], 50 

Leks, 62 

Lempert, Alexandr, 124 

Leonard, Alecu, 66 

Leonard, Pavel, 62, 61 

Lermontov M., 62 

Lomonosov, M. V., 13, 

M 

Madan, Gheorghe, 12 

Mandelbaum [editor], 123 

Manolache, Constantin, 12, 15, 84 

Manuc-Bey, 56 

Marian, Liviu, 84, 85 

Marmaz, Elena, 75 

Matcovshi, Alexandrina, 11, 113 

Mateevici, Alexe, 9, 83, 89, 92, 109 

Mâţu, Constantin, 10 

Merzinski B., 114 

Mihail, Paul, 43 

Miscenko, Alexandru, 29, 31 

Moldovan, Lidia, 65 

Morărescu, Dulciu, 14 

Moraru, Anton, 75 

Moruzi, Constantin D., 67, 68 

Moslinovici; Dmitrie, 58 

Muntean M., 75 

Muranevici, Spiridon, cenzor, 105 

Murea, Nicolae, preot, 110, 111 

N 

Nacco, Alexei, 9 

Nadejdin N.I., 60, 61 

Natanail [Danilevschi, arhimandrit], 44 

Nazarie, prot., 112 

Nădejde, Ion, 78 

Nădejde, Sofia, 11 

Negru, Gheorghe, 12, 19, 20, 30, 75, 76, 83, 84, 

85, 86, 87, 94 

Negruzzi, 80 

Nekrasov N., 62 

Nistor, Ion, 64 

Nour, Alexe, 89, 90, 92 

O 

Oatu V., 89, 91 

Odoevski Al., conte, 62 

Offerenberg [conte], 41 

Ogarev N., 62 

Onofrei, preot, 88 

Ornea, Zidu, 

P 

Pahovski P.T., 45 

Papapolu [prefect, Iasi], 79, 80 

Parfenie, Constantin, 103, 104, 105 

Parhomovici, Andrei/ Пархомовичь, 43, 45, 50 

Patriche, Ioana, 14 

Pânzaru, Sava, 13, 85 

Pelinovici O.D., 125, 126 

Pelivan, Ion, 83, 85, 87, 89, 90 

Petcu, Marian, 12, 27 

Petrilă, Ion, 77, 79 

Petrov, comisar, 122 

Piatniţki, Iacob, 100 

Pilin, 124 

Pimen, Mitropolit, 112 

Pirogov, 38 

Platon F., 86 

Pleve, 27 

Ploşniţa, Elena, 12 

Pohvisnev M., 26 

Popescu , Constantin,12 

Popescu, Constantin, 12 

Popov, Akim, 27, 28, 29, 30, 31 

Popov, Serghei, 15, 67, 68, 69, 70 

Popovici, Constantin, protoiereu, 103, 104, 105, 

110, 111, 112 

Popovschi, Nicolae, 43, 45, 83, 87, 89, 91, 114 

Popovschi, Valeriu, 12 

Porucic Teodor, 77 

Porumbescu, Constantin, 89, 92 

Poştarencu, Dinu, 25, 49, 84, 85, 94 

Potiomkin-Tavriceskij, 58 

Pronin P.L., 122 

Pronin, Grigore, 117, 118 

Proskurovski, Moise, 77, 79 

Pruncu, 80 

Puşkin Al., 62 

R 

Radu, Luminţa-Cornelia, 14 

Raduică, Georgeta, 16 

Raduică, Nicolai, 16 

Raliade, Adriana, 14 

Reabcik, 27 

Rodnin [colonel], 58 

– 208 –


Roman, Tudose, 83, 92 

Russel N.[Sudzilovski], 75, 77, 79 

Russo, Alecu, 11 

S 

Safanovici V., 63 

Safir, Nicolae, 83 

Saharov V., 62 

Saltykov Scedrin M., 62 

Samsonov, boier, 67 

Sârcu, Polihronie, 12, 45 

Satin N., 62 

Savca, Ioan, preot, 106, 109 

Scarandiu, Toader, 91 

Scriban, Filaret, 39 

Scriban, Gheorghe, 68, 70 

Serafim, episcop, 106, 107 

Silin A.E., 45 

Skvorţov, Mihail, 44 

Slutu-Grama, Claudia, 84, 90 

Smirdin A.F., 54 

Sokolova E., 27 

Sorokunski A., 58 

Spătaru, Tatiana, 85 

Stadniţchi, Arsenie, 45 

Stamati, Constantin, 37, 64, 85 

Stan, Apostol, 66 

Stăvilă, Damian, preot, 106 

Stere, Constantin, 87, 90 

Stîrcea Gheorghe, 89, 91 

Sturdza, Alexandru, 9 

Sturdza, Scarlat, 58 

Stroganov A.G., 40 

Sturdza, Alexandru, 11, 68 

Sulică, Ileana, 14 

Ş 

Şafirov, N..A., 122, 123 

Şapoşnikov, 124 

Şlimovici E., 100 

Şmakov, 95 

Şpac, Ion, 16, 17, 

Ştrempel, Gabriel, 16 

T 

Tako, Nicolae, 118, 119 

Tanschi, Ion, 12, 35 

Teofan, ieromonah, 39 

Ţincoca, prot., 112 

Tologaev, proprietar de atelier, 124 

Tolstoj L.N., 106 

Tolstoj, A., conte , 68 

Tomuleţ, Valentin, 65 

Tufescu, Costache, 64 

Turgenev I., 62 

Tопилина В.М., 10 

U 

Untul, Macarie, 104 

Ursu, C., 77 

Urusov, D., cneazul [guvernator], 83 

V 

Valuev, 34 

Varlaam [Vasile Cerneavski], arhimandrit, 44 

Varta, Ion, 12, 83, 84 

Varta, Tatiana, 85 

Vataman, Paul, 84, 94 

Vântu, Mihai, 88, 91 

Vârtej, M., 88 

Veazemski A.A., conte, 58 

Velio, I.O. [guvernator], 40 

Veniamin, mitropolit, 106 

Vlad, Nicolae, 111 

Vladimir, episcop, 104 

Volin, G.Iu., 121 

Voronţov, Mihail /Воронцов М.С., 23, 24, 54, 

60 

Z 

Zamfirescu, 80 

Zubco-Codreanu, Nicolae, 75 

*** 

Бардаш И. Г., 10 

Ганенко П., 22 

Замура Е., 14 

Иванов Ю.Г., 10 

Казаков Б., 10 

Клобуцкий В., 10 

Королев К., 10 

Левит Е., [Levit E.], 12, 22, 35, 52 

Лотоцки П.А., 36 

Матковски Александрина, 12 

Окорокова Ф.З., 11 

Паховский П., 50 

Станкевичь В., 76 

Трубецкой Б.А. /Trubeţkoj, 7, 11, 16, 17, 25, 

44, 115, 118, 123 

Чувашенко А., 11 

Шемяков Л.Е., 10 

Яблоков М.Н.,11 

– 209 –

Monografia (document PDF) - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?