Lucrare practica 7 (format .pdf)

Geografia solurilor Lp 7
Metodologia de calculare a notelor de bonitare şi de întocmire a
hărţilor de favorabilitate pe folosinţe şi culturi
Pentru calculul notelor de bonitare, din multitudinea condiţiilor de mediu care
caracterizează fiecare unitate de teren (UT sau TEO – teritoriu ecologic omogen)
delimitată în cadrul studiului pedologic, s-au ales numai cele considerate mai
importante, mai uşor şi mai precis măsurabile şi anume:
1. temperatura medie anuală – valori corectate – indicator 3C;
2. precipitaţiile medii anuale – valori corectate – indicator 4C;
3. gleizarea – indicator 14;
4. pseudogleizarea – indicator 15;
5. salinizarea sau alcalinizarea – indicator 16 sau 17;
6. textura în Ap sau în primii 20 cm – indicator 23 A;
7. poluarea – indicator 29;
8. panta – indicator 33;
9. alunecări – indicator 38;
10. adâncimea apei freatice – indicator 39;
11. inundabilitatea – indicator 40;
12. porozitatea totală în orizontul restrictiv – indicator 44;
13. conţinutul de CaCO 3 total pe 0-50 cm – indicator 61;
14. reacţia în Ap sau în primii 20 cm – indicator 63;
15. gradul de saturaţie în baze în Ap sau 0-20 cm – indicator 69;
16. volum edafic – indicator 133;
17. rezerva de humus în stratul 0-50 cm – indicator 144;
18. excesul de umiditate la suprafaţă – indicator 181.
La bonitarea terenurilor pentru condiţiile naturale, fiecare dintre indicatorii de
mai sus, cu excepţia indicatorului 69 care intervine indirect, participă la stabilirea notei
de bonitare printr-un coeficient de bonitare care variază între 0 şi 1, după cum însuşirea
respectivă este total nefavorabilă sau optimă pentru exigenţele folosinţei sau plantei
luată în coniderare.
Pentru cca jumătate din numărul acestor indicatori este prevăzută o singură
serie de coeficienţi. Pentru cealaltă jumătate sunt prevăzute mai multe serii de
1

coeficienţi legaţi de interdependenţa acestora cu alţi indicatori. Astfel, pentru
precipitaţiile medii anuale seria coeficienţilor variază în raport cu temperatura medie
anuală, pentru gleizare, în raport cu starea de amenajare (drenat sau nedrenat), pentru
textură, în raport cu porozitatea totală, pentru apa freatică, în raport cu starea de
amenajare (drenat sau nedrenat), cu precipitaţiile şi cu textura, pentru porozitate, în
raport cu textura, pentru reacţie, în raport cu gradul de saturaţie, pentru volumul
edafic, în raport cu precipitaţiile şi pentru rezerva de humus, în raport cu textura.
Nota de bonitare pe folosinţe şi culturi se obţine înmulţind cu 100 produsul
coeficienţilor celor 17 indicatori care participă direct la stabilirea notei de bonitare.
Se operează cu 24 de situaţii cuprinzând folosinţe şi diferite plante agricole şi
vitipomicole.
Nota de bonitare pentru arabil se calculează ca medie aritmetică a notelor
pentru patru culturi agricole care prezintă cea mai mare favorabilitate.
PRESCURTĂRI UTILIZATE PENTRU CULTURI ŞI FOLOSINŢE ÎN
TABELELE COEFICIENŢILOR DE BONITARE
PS – păşuni
FN – fâneţe
MR – măr
PR – păr
PN – prun
CV – cireş, vişin
CS – cais
PC – piersic
VV – vie vin
VM – vie struguri de masă
GR – grâu
OR – orz
PB – porumb
FS – floarea soarelui
CT – cartof de toamnă
SF – sfeclă de zahăr
SO – soia
MF – mazăre, fasole
IU – in ulei
IN – in fuior
CN – cânepă
LU – lucernă
TR – trifoi
LG – legume
AR – arabil
2

FIŞA PENTRU CALCULUL MANUAL AL NOTELOR DE BONITARE
ÎN CONDIŢII NATURALE
Judeţul …………….. Unitatea …………….. Trupul …………….. TEO ……………..
I n d i c a t o r i (n r.) ş i c o d
Folosinţa sau cultura
Tm corectată (3 C)
Pm ccorectate (4 C)
Gleizare (14)
Pseudogleizare (15)
Salinizare sau Alcalizare
(16 sau 17)
Textura (23)
Grad de poluare (29)
Panta (33)
Alunecări (38)
Ad. apei freatice (39)
Inundabilitate (40)
Porozitate totală (44)
Conţinut în CaCO3 (61)
Reacţie (63)
Volum edafic (133)
Rezerva de humus (144)
Exces de umiditate (181)
N O T E
PŞ
FN
MR
PR
PN
CV
CS
PC
VV
VM
GR
OR
PB
FS
CT
SF
SO
MF
IU
IF
CN
LU
TR
LG
AR
C o e f i c i e n ţ i
Când este necesar ca notele de bonitare să fie calculate manual, se va utiliza în
acest scop o fişă tip care se completează pentru fiecare TEO cu codurile
corespunzatoare fiecărui indicator şi cu coeficienţii de bonitare corespunzători fiecărei
folosinţe, preluaţi din tabele.
Pe baza hărţilor cu unităţi teritoriale (UT sau TEO) şi a tabelului cu notele de
bonitare ale acestora se realizează hărţile de favorabilitate pe folosinţe sau culturi, care
3

grupează notele de bonitare din 10 în 10 puncte, în cazul hărţilor de detaliu, şi din 20 în
20 puncte, pentru hărţile de sinteză. În aceste condiţii (maximum de puncte = 100), vor
rezulta 10 şi respectiv 5 clase de bonitare notate cu cifre romane I – X (prima cifră
reprezentând clasa cea mai bună), în primul caz, şi cu litere majuscule A – E (prima
literă reprezentând clasa cea mai bună), în cel de-al doilea caz. În cazul bonitării
terenurilor amenajate şi ameliorate (care ajung la maximum 150 puncte), vor rezulta 15
şi respectiv 6 clase de bonitare, notate cu aceleaşi cifre şi litere până la 100 puncte şi
cu XI – XV, şi respectiv A + pentru cele care depăşesc 100 puncte (vezi anexa 3-33).
Culorile folosite pentru cele 15 sau 6 clase de favorabilitate sunt redate în
anexa 3-33.
4