download - Biblioteca Naţională a Republicii Moldova

Istorie
M.Ţăranu, Teroarea intelectualităţii basarabene sub regimul ocupaţiei sovietice (1940-1941):
“Anexarea, de către Uniunea Sovietică, a teritoriilor româneşti, s-au soldat cu exodul în masă a populaţiei autohtone,
reprezentată prin zeci de mii de refugiaţi români, care s-au evacuat peste Prut. Până la 3 iulie, când autorităţile
sovietice au închis punctele de trecere la frontieră, în România au trecut doar o parte mică din cei care au
dorit să se refugieze. Printre cei care au reuşit, în termen de cinci zile (28 iunie – 3 iulie), să ajungă în România,
erau: 8 549 învăţători, 762 preoţi, 25 189 funcţionari, 589 avocaţi, 6 200 muncitori, 80 000 ţărani, 2 200 studenţi,
11 771 elevi de liceu şi alţii. Este greu de stabilit cu exactitate numărul refugiaţilor din Basarabia şi Nordul Bucovinei,
totuşi, până la 4 decembrie 1940, Comisariatul pentru refugiaţi a înregistrat 220 500 persoane.
Acţiunile de teroare din 1940-1941 i-au vizat pe toţi cei care erau consideraţi drept obstacol în calea expansiunii
sovietice în ţinut şi, în primul rând, pe intelectuali, inclusiv pe foştii funcţionari ai administraţiei româneşti, semnatarii
actului Unirii de la 1918, feţe bisericeşti, ofiţeri ai armatei române şi ţariste etc. (p. 161)
Purici, Ştefan. Introducere în istoria Basarabiei / Ştefan Purici.
– Suceava: Editura Universităţii „Ştefan cel Mare”, 2006. – 136 p.
Studiul lui Ştefan Purici, doctor în
istorie, este o lucrare foarte bine documentată
şi tratată, în special dacă
o mai şi comparăm cu atâtea istorii
sau pseudoistorii, câte au fost scrise
în ultimul deceniu. Deşi este profesor
la Universitatea „Al. I. Cuza” din
Iaşi şi are multe lucrări, studii, materiale
de istorie din diferite perioade,
lucrarea de faţă se referă la Moldova
dintre Prut şi Nistru, în perioada
1806 – 1918, „teritoriu istoric”, după
cum afirmă însuşi autorul, deci împreună
cu judeţele Cetatea Albă, Ismail
şi Hotin, numit în ştiinţa istorică
Basarabia. Autorul face o incursiune
în istoria acestei regiuni, de la formarea
Basarabiei, începând cu războiul
ruso-turc (1806-1812). Abordând
problema Basarabiei, Ştefan
Purici ia în discuţie mai întâi o pro-
blemă mai generală şi anterioară
subiectului – originea toponimului
Basarabia, trecând apoi la problema
politică a expansiunii Rusiei ţariste
spre Balcani, vorbind în continuare
despre teritoriile româneşti la începutul
secolului al XIX-lea, războiul
ruso-turc din 1806-1812, pacea de
la Bucureşti şi implicaţiile internaţionale
ale acestui eveniment.
În lucrare sunt analizate toate
aspectele vieţii din Basarabia, aflată
în componenţa Rusiei ţariste, în
calitate de gubernie. Astfel, autorul
a adus în faţa noastră, în cunoştinţă
de cauză, următoarele laturi ale
vieţii Basarabiei: organizarea politico-administrativă,
evoluţia etno-demografică
şi socială, evoluţia agriculturii,
la fel, s-a referit la industria,
comerţul, transportul din această
regiune. N-a fost neglijată nici viaţa
spirituală a Basarabiei, autorul
luând în discuţie viaţa bisericească
ortodoxă, pe lângă aceasta, evoluţia
culturii. Este urmărită şi influenţa pe
care a avut-o ţara integratoare, Rusia,
asupra regiunii pe care şi-a alipit-o,
Basarabia, fiind vorba despre
reformele ruseşti din anii ’60 – ’70.
Ştefan Purici prezintă aspecte ale
vieţii politice ale Basarabiei integrate
Rusiei; vorbeşte despre mişcarea
naţională românească (1861-1914),
la fel, despre Basarabia în anii Primului
Război Mondial, ajungând
până la marele eveniment al Unirii
Basarabiei cu Regatul României.
Odată Unirea fiind înfăptuită, autorul
stăruie asupra evenimentelor
de după acest act istoric, referinduse
la acţiunile social-politice şi culturale
din Basarabia, care trebuia
să treacă de la viaţa impusă de alt
stat la cea tradiţională românească,
specifică zonei şi locuitorilor ei de
secole. Deci, în capitolul de încheiere
al acestei monografii istorice, al
paisprezecelea, autorul descrie tabloul
integrării politice a Basarabiei
cu Regatul, vorbeşte despre chestiunea
zemstvelor, despre restructurarea
învăţământului, schimbările
din viaţa bisericească, chestiunea
rurală şi cea electorală şi despre
un fapt nu mai puţin important, prin
care a fost consolidat şi consfinţit
acest fapt istoric, recunoaşterea internaţională
a Unirii.
Studiul le va fi de ajutor şi folos,
studenţilor, cadrelor didactice, tuturor
iubitorilor de istorie a ţării străbunilor,
acesta adâncind şi clarificând
chestiuni care nu erau reflectate pe
deplin în documentele, studiile, lucrările
de până acum.
Prezentăm un fragment din lucrare,
referitor la integrarea Basarabiei
după unirea acesteia cu restul
ţării:
“După Unire, Sfatul Ţării, continuând
să activeze în regim obişnuit,
a procedat la realizarea prevederilor
Declaraţiei din 27 / 9 aprilie. În Consiliul
de Miniştri, ca reprezentanţi ai
Basarabiei au fost desemnaţi, la 3 /
16 aprilie 1918, I. Inculeţ şi D. Ciugureanu.
Preşedinte al Sfatului Ţării
a fost ales Constantin Stere.
La 9 / 22 aprilie Ferdinand I a
73