download - Biblioteca Naţională a Republicii Moldova

Istorie
Pro Basarabia – repere istorice şi naţionale / coord. Mircea-Cristian
Ghenghea, Mihai-Bogdan Atanasiu. – Iaşi: Alfa, 2007. – 224 p.
Volumul apărut la Iaşi, axat în jurul
evenimentelor istorice şi politice
ale teritoriului dintre Prut şi Nistru,
numit Basarabia, este închinat jubileului
de 90 de ani de la Unirea Basarabiei
cu Regatul României la 27
martie 1918, intenţia venind din partea
Societăţii de studii istorice „Gh.
Ghibănescu”. Acest eveniment de la
început de secol XX este, aşa cum
menţionează autorii: „Cu multiple
implicaţii la nivelul întregii naţiuni române,
în general, şi pentru teritoriul
dintre Prut şi Nistru, în particular.”
Lucrarea, potrivit coordonatorilor,
„reprezintă concretizarea unui
demers... referitor la necesitatea
promovării corecte şi coerente a
istoriei teritoriului românesc dintre
Prut şi Nistru”. (p. 9)
Autorii materialelor încorporate
în carte sunt atât de la Iaşi, cât şi de
la Chişinău, doctoranzi şi tineri cercetători,
majoritatea cu preocupări
pentru istoria medievală, modernă
şi contemporană. De fapt, se poate
afirma că volumul de studii este
important tocmai pentru această
particularitate: „Oferă o perspectivă
ce aparţine generaţiei tinere a istoriografiei”
din spaţiul românesc.
Toate materialele incluse sunt
unificate de ideea anunţată de titlul
cărţii, deci reintegrarea Basarabiei
în trupul ţării şi al naţiunii
române.
Autorii s-au referit la diferite perioade
şi laturi ale vieţii din Basarabia,
precum mari demnitari de stat, precum
vistiernicul Iordache Cantacuzino
din sec. XVIII, neamul Durăceştilor
din sec. XVII, vistiernicul Iordache
Costache Venin din sec. XVIII,
la fel sunt luate în discuţie nobilimea
basarabeană din sec. XIX, imaginea
Basarabiei în lucrările literare din
sec. XIX, învăţământul teologic din
acelaşi secol, unirea Basarabiei cu
România, ocupaţia sovietică (1940),
regimul din această perioadă, prigoana
intelectualităţii basarabene,
politica culturală în RSSM şi unele
coordonate actuale ale vieţii socialpolitice
de pe teritoriul nostru.
În general, studiile incluse în lucrare
„se înscriu pe linia promovării şi
recuperării autentice a unor segmente
istorice până nu de mult uitate sau
voit ignorate” (p. 9) Lucrarea pe care
o prezentăm a izvorât din dorinţa de
a reflecta trecutul istoric şi a păstra
memoria faptelor ce au apus.
Prezentăm câteva fragmente din
lucrare:
M. Popescu-Apreotesei, Recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România:
“Venirea la conducerea guvernului român a lui Alexandru Vaida-Voievod, la 1 decembrie 1919, a readus în
prim plan problema Basarabiei. În seara zilei de 19 ianuarie 1920, Vaida-Voievod s-a întâlnit cu Georges Clemenceau
(ce era foarte dezamăgit de rezultatul nefavorabil al alegerilor din Franţa, fiind hotărât să se retragă din viaţa
politică, ceea ce va şi face) cerându-i, printre altele, o hotărâre definitivă în problema Basarabiei. În şedinţa Consiliului
Suprem desfăşurată a doua zi, Clemenceau a pus la ordinea de zi problema Basarabiei, reuşind să obţină
acceptul tuturor pentru rezolvarea chestiunii, propunând şi soluţia: evacuarea trupelor româneşti din Ungaria va fi
urmată de recunoaşterea doleanţelor României. Clemenceau a mers însă mai departe, declarând, în numele Franţei,
că este gata să recunoască imediat alipirea Basarabiei. În şedinţa Consiliului Suprem din 26 februarie, Vaida-
Voievod a adus din nou în discuţie chestiunea Basarabiei. Vaida arăta că România depunea toate eforturile pentru
evacuarea trupelor din Ungaria şi cerea, din nou, recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România. Decizia a venit abia
la 3 martie. Constatând că România a început evacuarea Ungariei, şi că guvernul român făcea toate eforturile
pentru desfăşurarea cât mai rapidă a operaţiunii, Consiliul Suprem a hotărât adoptarea unei declaraţii prin care se
pronunţa în favoarea revenirii Basarabiei la România. De asemenea, decizia recunoaşterii Unirii Basarabiei cu România,
observau oficialii britanici şi francezi, putea pune România într-o situaţie favorabilă în cazul unor negocieri
cu ruşii. Declaraţia adoptată în şedinţa Consiliului Suprem din 3 martie menţiona că Principalele Puteri Aliate sunt
gata, imediat ce situaţia o va permite, să încheie un tratat prin care starea de lucruri existentă să fie recunoscută
de iure. Acest moment oportun a apărut la finalul lunii octombrie. La 28 octombrie 1920, la Paris, s-a încheiat tratatul
prin care era recunoscută Unirea Basarabiei cu România. Tratatul, semnat de reprezentanţii Marii Britanii, Franţei,
Italiei şi Japoniei, pe de o parte, şi România de cealaltă parte, recunoştea «suveranitatea României asupra teritoriului
Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până
la punctul unde este tăiat de vechiul hotar între Bucovina şi Basarabia, acest vechi hotar». În tratat se menţiona că
acesta va intra în vigoare doar după ce va fi ratificat de toate părţile semnatare, ceea ce a determinat, ulterior, alte
negocieri între statul român şi ceilalţi semnatari pentru obţinerea ratificării”. (p. 124)
72