download - Biblioteca Naţională a Republicii Moldova

Literatura artistică
Mironov, Filip. Livada de cuvinte: Versuri. – Chişinău: Pontos,
2007. – 110 p.
Numai tu îmi dai sevă fierbinte
Şi-mi pui drept diagnosticul bolii...
Sub coroana ta vreau ca-nainte
Să învăţ ca pe băncile şcolii.” (p.6)
Asemeni unui alt mare înstrăinat – poetul Alexandru
Lungu din sudul Basarabiei, stabilit la Bonn şi transnistreanul
Filip Mironov, peste ocean, cultivă doruri şi
melancolii, imprimându-le cu un rafinament deosebit pe
frăgezimea, puritatea şi disponibilitatea fără de margini
a cuvintelor:
“ Turma gândurilor mele,
Fără glas, fără Cuvinte,
Paşte liniştea din stele
Şi tăcerea din morminte.” (p. 25)
În Filip Mironov, poet apreciat al copiilor, conveţuia
şi un alt poet – al trăirilor interne profunde, un poet care
ca şi cum s-ar feri să-şi exteriorizeze sentimentele. S-a
aflat cu traiul nişte ani oarecum îndepărtat de larva vieţii
literare, retras în universul Căprianei. Acolo a ascultat
liniştea – vara verde, iarna albă – şi, posibil, uitându-se
la frumoasa pădure care începe mai la deal de vechea
mănăstire, i-au răsărit versurile:
“Dă-mi, stejarule, dă-mi energie,
Forţă-n braţe şi-un pic de răcoare,
Ca nici cea mai cumplită urgie
Să nu poată ca să mă doboare.
Frunza verde apleacă-ţi cu vrajă
Şi strecoară-mi în suflet tărie,
Că destinul hain, ca pe-o mlajă,
Mă tot îndoaie din copilărie.
Tu curajul pierdut mi-l adună
Să rezist când loveşte trădarea,
Căci o barcă mă simt pe furtună
Când în valuri se-agită-n jur marea.
De câţiva ani, poetul locuieşte dincolo de ocean, la
New York. Fiind departe de baştină, simţind acut că nimic
„Nu e mai amar pe lume / Cum este străinătatea”(p.
45), vine la noi, de peste ocean, cu o nouă carte, într-un
fel testamentară. Citind versurile incluse între copertele
acestui volum, se simte în fiecare celulă sufletul poetului
plin de dragoste şi dor pentru pământul baştinei, pentru
oamenii care i-au fost şi-i rămân apropiaţi, pentru alte
promoţii de băieţaşi şi fetiţe care îi recită versurile la
diferite manifestări artistice. Uitându-se la râul care-şi
poartă apele spre Atlantic, râu în care nu s-a scăldat niciodată,
poetul îşi aminteşte de Nistru aşa cum l-a văzut
lângă Dubăsari. Fiind impresionat de:
„Gudzonul în piatră-mbrăcat,
Mereu şoptindu-se cu Oceanul.
În apele lui nicicând nu m-am scăldat
Şi-mi pare că n-o să mă scald nici la anul.” (p.49)
Tot aici poetul se destăinue:
„Eu Nistrul nu-l pot schimba nici pe un râu,
Să fie de aur frumoasele-i maluri.
Emoţiilor mele aş vrea să pun frâu,
Dar nu pot şi simt parcă mă-neacă valuri.” (p.49)
Într-un sens, versurile „cu paşaport american” ale lui
Filip Mironov exprimă atât trăirile sale, cât şi ale celor
mulţi semeni pe care destinul i-a împrăştiat prin lume.
„Strofele mele, strofele,
Înmugurind simultan,
Setea îşi sting din cofele
Atlanticului Ocean.
Arşiţa grea le reprimă,
Vrând parcă pizma să-şi verse.
Până la ultima rimă
Luptă neostoit versul.
Doamne, de ce-n ciuda anilor
m-ai aruncat nemilos
În braţele uraganelor,
Vântului vijelios?!” (p. 44)
Fiind departe de casă, La New York, cunoscutul
creator de poezie pentru copii, autor a peste 20 de
cărţi adresate acestora, sufleteşte, desigur, e acasă.
Durerea despărţirii se simte în poezia lui Filip Mironov.
Astfel, îl încearcă nestăvilita dorinţă ba de a se aşeza
61