download - Biblioteca Naţională a Republicii Moldova

Literatura artistică
coperi subit într-un spaţiu de nedeterminare, sentiment
pe care-l mai încercase şi înainte, când, român fiind
într-o regiune a Sorocăi ce respiră aerul purpuriu de la
Moscova, se trezeşte mereu în spaţiul de liminalitate,
împărţit între o identitate considerată pe acolo ca fiind
ilicită şi presiunea politică mai laxă a tranziţiei de la Cernenco
la Gorbaciov.
Din tot acest conglomerat fluid de experienţe umane
tranzitorii, Oleg Garaz a creat un foarte bun volum de
proză memorialistică şi identitară, Territoria, construit
atât pe intenţia recuperării unor amintiri definitorii, cât şi
pe aceea a punerii în oglindă a complexelor identitare
româneşti de dincolo şi de dincoace de Prut.
Territoria – înzestrată şi cu o superbă copertă, realizată
de către Cristian Cheşuţ şi supervizată nemilos
de către autor – este şi cartea unei sincerităţi patetice
directe, lipsite de metaforele care să-i netezească duritatea.
Dăm citire micilor segvenţe din volum :
„ Încă din ‘88, prin parcurile Chişinăului tomnatic se
instaura moda „deşteptării conştiinţei de neam şi ţară”,
o modă pe care moldovenii basarabeni o încercau şi o
probau în toate felurile, întorcându-şi pe toate feţele entuziasmele,
idealismele şi gustând cu o indestructibilă
savoare sentimentul, cam amorţit, ce-i drept, al visării”.
Apoi, urmează faza, efemeră şi romantică, a „podurilor
de flori”, care „au ţinut cam tot atât timp cât şi „florile”
din care erau făcute”, după care vine pentru cei mulţi
indiferenţa şi lehamitatea, iar pentru cei puţini trezirea
din visare pe motivul repudierii subtile de către o populaţie
care nu îi vrea pe “venetici”, fiindu-i desuficiente
grijile „de tranziţie” pe care le are cu duiumul acasă:
„Destul de greu reuşeam să înţelegem că pentru românii
autohtoni ajunseserăm ceva similar «coloane a
cincea», a unor trădători inconştienţi de propriul statut.
Nu deţineam virtutea de a fi împărtăşit mizeria perioadei
ceauşiste, intram sub suspiciunea de a reprezenta
un genofond oarecum «impurificat» de sânge rusesc,
tătăresc, ucrainean etc., nu eram motivaţi, la modul
pur românesc, de a împărtăşi pe deplin valorile unui
autohtonism local, mai pe scurt – nu împărtăşeam un
imaginar care atestă cu de la sine putere identitatea de
român. Deveniserăm «străini» perfecţi, musafiri şi trădători
deopotrivă”.
Eseul autobiografic Trilogia Scarabeului, din care
am tot citat, reprezintă doar o parte din volum: a patra
parte, dacă e să fim mai concreţi, celelalte trei, fiind
ocupate de texte autoscopice foarte bine construite:
memoria experienţei violente, discreţionate din armată,
unde contingentul lui Garaz apără o unitate de muniţie
în centrul geomilitar al căreia se află Territoria. În acest
capitol autorul dezvoltă problematica basarabeanului ca
individ aflat într-un permanent balans între două lumi,
care au ajuns să-l rejecteze în aceeaşi măsură, avid
după găsirea unei identităţi care s-o înlocuiască pe cea
pierdută sau inexistentă. Eleganţa scriptică nu salvează
capitolul de la destinul unei confesiuni personale, deşi
intenţia autorului a fost, probabil, definirea unei tragedii
de amploare sau fatalismul întunecat al unei entităţi
aflate pentru totdeauna într-o suspensie absolută. Dar
în ciuda evocării unei nemiloase stări de incognito în
54