download - Biblioteca Naţională a Republicii Moldova

Literatura artistică
Dimitriu, Eugen. Sub cerul Basarabiei natale. – Suceava , 2007.
– 222 p.
Una dintre personalităţile culturale cele mai de seamă
din Suceava este cărturarul Eugen Dimitriu. Destinul
lui a fost încă de la început unul aparte. Născut
în comuna Sărata, judeţul Cetatea Albă (Basarabia),
a copilărit în Teleneşti, jud. Orhei. Soarta a vrut ca din
1935 să se oprească cu traiul în România.
După şapte decenii trecute de atunci, acele meleaguri
îi apar şi acum în memorie ca un veritabil loc mirific,
leagăn al copilăriei fericite, despre care păstrează
amintiri de neşters.
Eugen Dimitriu s-a afirmat ca un om de condei foarte
prolific. O mărturiseşte el însuşi: „Nu am alergat după
o valorificare imediată în publicaţiile epocii. Am învăţat
să aştept, să adun mereu, să sper că va veni o zi luminoasă”.
Şi a venit cu prisosinţă. Truda lui de cercetător
s-a concretizat înainte de toate în sute de studii şi articole
publicate în presa locală sau centrală. Datorită
documentării temeinice pe care se bazează şi formei
în care e prezentat conţinutul, acestea au trezit un real
interes în rândurile cititorilor.
Pe lângă studiile ştiinţifice de amploare, Eugen Dimitriu
ne propune spre lectură o lucrare cu totul de altă
factură. Este vorba despre una autobiografică şi preponderent
lirică, izvorâtă din noianul de amintiri legate
de farmecul meleagurilor în care şi-a petrecut copilăria,
de oamenii în mijlocul cărora a trăit cei mai frumoşi ani
ai vieţii sale (părinţi, bunici, rude, vecini, colegi de şcoală
ş.a.). Cartea Sub cerul Basarabiei natale reconstituie
atmosfera specifică acelor locuri de la începutul prioadei
interbelice: „Pentru unii, baştina n-are valoare dacă
nu le asigură bunăstare şi putere. Pentru alţii, acest loc
e învăluit în poezie şi doreşti mereu să te întorci acolo.
În pofida încercărilor, a suferinţei, ţi-e mereu aproape,
simţi că nu poţi trăi altfel. Mulţumesc lui Dumnezeu că
la o vârstă memorabilă chiar, mi-a dat îndemnul să creionez
amintiri ale copilăriei petrecute în ţinutul dintre
Prut şi Nistru, în pofida celor 71 de ani care s-au scurs
după ce soarta m-a rupt brutal de paradis”. (p. 20-21)
Titlurile capitolelor din cuprinsul cărţii sunt mai mult
decât sugestive în acest sens: “Dor nestins de Basarabia,
Înaintaşii, Un târg plin de farmec, Poşta-un furnicar
de lume, Instituţii şi oameni cu studii superioare,
Începutul a fost Grădiniţa, Între şcoală şi joacă, Comerţ,
cultură şi glod, Conacul şi biserica boierilor Teodosiu,
Medeanul, Obiceiuri de demult, Scurte călătorii la rude,
Examene şi răsplata, Tristeţea despărţirilor, Imperiul
roşu se extinde, Moartea fratelui meu, O viaţă pe ruine,
Lumii care dăinuie”. Luate împreună, ele alcătuiesc un
tot unitar extrem de expresiv chiar şi pentru cei care
nu au prins acele vremuri şi nu au călcat niciodată prin
acele locuri.
Cum era şi normal, imaginea locurilor în care i-a fost
dat să se ridice ca om i-a rămas foarte adânc întipărită
în suflet şi-l face ca, rememorând-o, să retrăiască
şi acum clipe încărcate de parfumul amintirilor atât de
dragi : „Teleneştiul avea prin 1928 o populaţie de aproximativ
7000 de locuitori. Era împărţit în două: târgul,
cu majoriate de evrei, dar şi o stradă cu lipoveni; satul
se întindea din centru spre est, până sub poala pădurii
– vestiţii codri ai Orheiului şi Lăpuşnei. Agricultura şi comerţul,
la care se adăuga timid încă industria, coexistau,
părând să asigure bunăstarea. Localitatea făcea parte
din judeţul Orhei. Până în oraş erau vreo 40 kilometri.
Şoseaua şerpuia spre est. În nord, drumul ducea la
Bălţi. Cei 40 de kilometri îi străbăteai greu, lipsind orice
amenajare. În sud, prin sate, parcurgeai 36 de kilometri,
ajungând la Călăraşi – târg cu gară, prin care circulau
trenurile între Chişinău şi Iaşi. Drumuri cotite, păduri cât
vedeai cu ochii, mănăstiri ctitorite de voievozii Moldovei,
peisaje în continuă schimbare, dealuri şi văi. Toate
atrăgeau prin vechime, iar oamenii ce vorbeau într-un
dulce grai românesc, aminteau de nemuritorul Creangă,
fiu al aceluiaşi neam”.(p. 29-30)
Cu o pricepere deosebită, cu o veritabilă artă scriitoricească,
autorul redă scene din viaţa cotidiană a
aşezării, în care, pe timp de pace, oamenii de diferite
naţionalităţi trăiau într-o deplină armonie, se ajutau reciproc
fără nici un fel de reticenţă. În fond, oamenii sunt
oameni şi, la nevoie, îşi dau mâna, indiferent de neamul
căruia aparţin.
Amintiri de un farmec aparte se referă la copilăria
petrecută de autor alături de cei de-o vârstă cu el. A
fost perioada cea mai fericită a existenţei sale, lipsită
de griji şi probleme, când după lunile de şcoală, urma
vacanţa plină de năzbâtii: „...vreme de trei luni cât dura
vacanţa, căutam «răsărita», nerăbdător să se coacă.
Urcam prin copaci după vişine, cireşe sau prune. Încercam
struguri, mă specializasem în găsirea castraveţilor
sub frunze, pe care-i mâncam şi fără sare, căci după
atâta alergătură, flămânzeam. De multe ori plecam de
acasă dimineaţa şi mă întorceam pe la apusul soarelui.”
(p. 33)
Sub cerul Basarabiei natale este o operă de valoare
în creaţia lui Eugen Dimitriu, în care se întrunesc
toate calităţile unui veritabil roman cu acţiune, descrieri,
personaje. Limbajul operei, care este perfect racordat
la realităţile istorice şi sociale ale timpului, fac lectura
extrem de agreabilă. Citiţi Sub cerul Basarabiei natale
şi vă veţi convinge.
51