download - Biblioteca Naţională a Republicii Moldova

Literatura artistică
clară şi melodioasă,…construcţia
solidă a clasicilor»”
Volumul cuprinde însemnări,
note de lectură şi de călătorie din
ultimul deceniu, care se dovedesc
totuşi a avea o rezonanţă simbolică,
o încărcătură alegorică ori o aromă
de mit, constituind o istorie indirectă
a literaturii postdecembriste, cu
vârfurile şi căderile ei, cu polemicile
şi atmosfera nu întotdeauna prielnică
unei vieţi literare cosmopolite,
având, mai degrabă, un gust amar
şi păstrându-şi cu toate acestea imboldul
de a lupta pentru revenirea la
normalitatea scontată.”Nu e nimic
de văzut, de descris. Totul a fost
încercat, gustat, otrăvit. Taci. Încolăceşte-te
în tine insăţi. Ca felinele
când îşi fac siestă. Adormi în tine însăţi.
Trage plapuma peste ochi, fă-te
covrig şi toarce, uitând de toate. Nu
există decât respiraţia ta, acordându-se
după respiraţia amintirii zeului
care, pe vremuri, îşi făcuse un tron
în tine, poate. Acum tronul e pustiu.
Dans e totul. Amintire a zeului
plecat, lăsând nevăzute dâre lungi,
persistente în existenţa ta redevenită
măruntă şi jalnică, de doi bani; şi,
totuşi – contorsionată în aşteptarea
crispant de goală, vie, laborioasă
în aceste momente – contaţi ceea
ce ştii, într-un fel, dintotdeauna, şi
anume: existenţa fantastică, absolut
fantastică! Ce mare zi crescută din
nimic. Din nimicul dulce, fosgăitor,
viu, visând să cuprindă dintr-o ochire
totul. Cerul e înalt, amiază înaltă,
50
subţire, iar ochii nebănuit de mari”.
Trei mii de semne e o carte în
care livrescul e dominant: prin structură,
prin toposuri, prin siluetele
umane configurate cu simţ al proporţiilor
şi sugestivitate a detaliului
caracteristic. Nu există pagină a cărţii
Aurei Christi din care să lipsească
referinţa livrescă, ecoul unei lecturi,
aluzia culturală sau tentaţia comentariului.
De altfel, volumul e alcătuit,
am spune, contrapunctic, deoarece
alături de aceste referinţe textuale,
alături de obsesiile şi ticurile literaturii,
prezentate într-o formă aforistică,
într-un limbaj concentrat, într-o scriitură
tensionată şi ausferă totodată,
regăsim şi notaţii ale întâmplărilor şi
gesturilor zilnice, o retorică a cotidianităţii
şi a trupului, cu avatarurile
şi carenţele sale. Corporalitatea e
desenată de Aura Christi în culorile
tandreţii şi ale melancoliei, dar şi
cu o undă de compasiune, de trăire
empatică. Revelator e un fragment
în care se descrie, într-o notă patetică,
dar şi ludic-ironică, “giudeţul
sufletului cu trupul” : “Trupul – carcasă
străină, istm familiar. Îl pot pune
la punct. Îl pot îmbrânci, terfeli. Pot
trage de el cât şapte. Mă va asculta.
Până la un punct. Până mă va pune
imperativ la punct: el, de astă dată.
Irevocabil. Cerându-şi drepturile şi
punându-mă, dacă nu ţin cont de
semnalele date, iarăşi la zidul bolii,
pedeapsa pentru neobrăzarea de a
trage de el ca de un cal fără aripi,
ce duce în spatele său o povară, la
care fericit ar renunţa, în absenţa
ei însă ar cădea lat. Pur şi simplu.
Şi el, trupul, am senzaţia că ştie
asta. Altminteri, ar refuza să-şi asume
poverile cărate aidoma cămilei
nietzscheene. Care dintre bolnavii
din literatură îmi sunt dragi? Orbii lui
Saramago din “Eseu despre orbire”
sunt expresivi, convingători, deşi
acţiunea de la un punct încolo este
previzibilă. Mâşkin. Tolstoianul Ivan
Ilici, care – oho! – se îmbolnăveşte
de moarte la propriu, deşi iniţial crede
că e vorba de o simplă căzătură;
descoperă însă la timp că moartea
e cea care îl face să vadă totul în jur
printr-o altă lentilă. Castor Ionescu,
cel care se îmbolnăveşte de o boală
ciudată: pierderea energiei psihice,
iar încercarea de a se trata pe cont
propriu îl aruncă într-un segment
zarathustrian de genialitate. Joseph
Knecht. Hans Castorp”.
Demne de interes în cartea Aurei
Christi sunt şi analizele, interpretările,
sumare sau mai întinse ale operelor
unor creatori importanţi: Ahmatova,
Nichita Stănescu, Bacovia,
Ţvetaeva, Rilke, Emily Dickinson ş.
a. Scriitura Aurei Christi îşi anexează
dimensiuni hiperbolice şi sensuri
de alegorie abia mascată într-un
portret al lui Nicolae Breban în care
se regăsesc admiraţia nedisimulată,
preţuirea, dar şi efluviile unei reverberaţii
empatice: «Nicolae e o lume,
ca să nu spun un fascinant univers.
E un uriaş în regatul romanului. Şi
în văile lui, şi în pasajele în care se
vădeşte o scădere a tensiunii epice,
e un uriaş care abia de acum încolo
urmează să fie descoperit. Existenţa
lui aventuroasă, fracturată de câteva
ori (inclusiv de tornadele istorice, inclusiv
de prăpăstioasele – sub raport
social – decizii luate de el), existenţa
care seamănă în câteva locuri cu
un roman «de aventuri», cum susţine,
pe nedrept, bunul meu prieten
la emisiunea realizată de Eugenia
Vodă, împiedică, mai exact, întârzie
receptarea adecvată a operei sale
de prim rang. De importanţă europeană.
Altminteri spus, existenţa îi
«deserveşte» cărţile (dacă nu este
o enormitate ce spun; şi cred că nu
este, sau...cine ştie?».
Paginile memorialistice din Trei
mii de semne reconstituie, într-o scriitură
febrilă, neconvenţională, dezinhibată,
într-o tonalitate eterogenă,
amestec de patetism, solemnitate,
ironie şi spirit ludic, meandrele unui
traseu existenţial reconstituit din gesturi,
lecturi, fapte banale şi întâmplări
cu statut de excepţie existenţială şi
artistică, din portrete de scriitori şi
din peisaje onirice, din aserţiuni riguroase
şi retractări în spaţiul amintirii.
Cartea se încheie cu o superbă imagine
a divinului răspândit în lucruri
(«Oriunde te întorci, dai de Dumnezeu»).
Martoră a propriei existenţe,
Aura Christi ne oferă o depoziţie a
«mişcărilor sale zilnice», într-o scriitură
netrucată, disponibilă şi alertă,
restituind culorile inefabile ale propriului
cuget, dar şi relieful unei lumi
neverosimil de reală.