download - Biblioteca Naţională a Republicii Moldova

Literatura artistică
Ciocan, Iulian. Înainte să moară Brejnev. – Iaşi: Polirom, 2007.
– 172 p.
Romancierul nu trebuie să fie coerent. Viaţa nu este coerentă.
Ernesto Sábato
În ultima vreme, una dintre temele
predilecte ale romancierilor este
viaţa în comunism şi e firesc să fie
aşa, căci întregul nostru imaginar
este determinat de lumea de care
ne-am despărţit cu aproape două
decenii în urmă.
În acest sens, una dinte cele mai
plăcute surprize din ultima vreme
ne-o prilejuieşte criticul Iulian Ciocan,
publicându-şi romanul Înainte
să moară Brejnev (Editura “Polirom”,
2007).
Iulian Ciocan s-a născut în 1968
în oraşul Chişinău. A absolvit Facultatea
de Filologie a Universităţii
“Transilvania” din Braşov. Este autorul
volumelor de critică literară
Metamorfoze narative (Editura Arc,
Chişinău, 1996) şi Incursiuni în proza
basarabeană (Editura Arc, Chişinău,
2004). A publicat proză scurtă, articole
de critică literară şi de opinie
în revistele Contrafort, Sud-Est,
48
Basarabia (Republica Moldova), Familia,
Observator cultural, Secolul
21 (România) şi Labyrint (Cehia).
Este comentator al postului de radio
Europa Liberă, membru al Uniunii
Scriitorilor din Republica Moldova şi
al Uniunii Scriitorilor din România,
membru al PEN-Club din Republica
Moldova.
Înainte să moară Brejnev este
un roman scurt şi dens, care se
citeşte cu plăcere. Lumea este cea
a Moldovei, parte a marii Uniuni Sovietice.
Acest roman este un romanpuzzle,
compus din povestiri care
interferează periferic. E un mozaic
literar interesant, un amalgam care
îşi propune să sondeze cotidianul
sovietic. Altfel spus – un microroman
despre microlume în microsituaţii.
Sunt doar ”raze” literare pe care
scriitorul le aruncă în trecut păstrând
în acelaşi timp legătura cu prezentul.
“Eu nu reuşesc nicidecum să-mi
exersez propriile fantome. De aceea
mă apropii de ele, abia stăpânândumi
neliniştea şi le las să vorbească
în timp ce scriu. Am impresia că numai
aşa trecutul poate fi suportat
şi înţeles”. Mai clar încă: “Acolo, în
trecutul sovietic, a rămas prima şi
cea mai importantă «secvenţă» a
vieţii mele – copilăria. Dacă n-aş fi
fost copil sovietic, aş fi scris, poate,
numai despre tranziţie sau aş fi inventat
lumi narative. «Scormonesc»
în trecutul sovietic fiindcă prezentul
meu conţine «urma» adâncă a acestui
trecut. Dacă facem abstracţie de
mormanele de literatură proletcultistă
şi prosovietică, putem constata
cu uşurinţă că realitatea sovietică
rămâne încă un «teren nedefrişat»,
o lume cvasinecunoscută. Soljeniţîn
şi alţii au scris mai mult despre
o realitate sovietică terifiantă,
orwelliană, cea a deportărilor şi a
GULAG-urilor. Mai puţin se ştie despre
cotidianul aparentei prosperităţi
şi linişti, despre «faţada» absurdă,
grotescă, uneori amuzantă, a tragicului,
acea faţadă care - lustruită cu
acribie de proletcultişti – devenise
îmbietoare chiar şi pentru unii occidentali
îmbuibaţi”. (p. 159). Iată cea
mai bună descriere a romanului.
Cartea trebuie să onoreze, aşadar,
o sarcină terapeutică şi, în acelaşi
timp, să elimine un gol.
Romanul nu are ambiţia de a
depune mărturie despre realitatea
cruntă experimentată în anii ‘80,
ci doar tentează să prezinte, cu
subiectivitate asumată, adevărul
martorului. Cele zece capitole, cu
statut independent aproape, fiecare
aducând în prim-plan alte şi alte
destine, aruncă lumini diverse asupra
aceleiaşi realităţi, fără a o deforma
însă.
Fiecare capitol valorifică un caz
întru totul plauzibil. Fie că este vorba
despre viaţa lipsită de indulgenţă
a unei familii nevoite să se bucure
de “Confortul” unei garsoniere de 15 m²
sau de cea tihnită a unui “nacealnic”
(activist, altfel spus), hărţuit de
păcatele tinereţei, de dezamăgirile
unui veteran de război care resimte
primele fisuri în lumea sovietică, totul
mărturiseşte o apăsătoare lipsă
de perspectivă, un univers închis.
Fiecare erou al lui Iulian Ciocan
este un agent al realităţii din epoca
stagnării brejneviste, având o poziţie
specifică din care contribuie la
menţinerea stabilităţii sistemului sau