download - Biblioteca Naţională a Republicii Moldova

Ştiinţa literaturii
din România. Deşi sincronizarea sau postsincronizarea
a operat şi înainte în acest spaţiu literar, dacă ne gândim
fie numai la generaţia Vieru, nemaivorbind de cea a
lui Nicolae Dabija, disputele aprinse pe marginea fenomenului
în sine umplu paginile revistelor. Viaţa literară
devine deosebit de mobilă. Se petrece acea mult râvnită
cunoaştere între ele a zonelor literare marginale.
După Glasul (primul ziar cu grafie latină apărut
clandestin în 1989, în Letonia, sub direcţia lui Ion Druţă,
Leonida Lari, Ion Vatamanu), devenit în 1992 Glasul
naţiunii («gazeta reîntregirii neamului» al cărei redactor-şef
a fost Leonida Lari) şi suplimentul literar al cotidianului
Sfatul ţării sau Columna, drumul este deschis
şi pe el se înscrie o serie întreagă de publicaţii în jurul
cărora s-au conturat noi grupări de scriitori, pe afinităţi
sau pe interese, pe spirit de apartenenţă la o orientare
anume. Limba română (1991), Eminescu (1991), Basarabia
(din 1990), Flux, Sud-Est, Viaţa Basarabiei
alături de Literatura şi arta ş. a. au construit în jurul
lor sau au păstrat şi continuat să susţină alte focare de
creaţie literară.
În această perioadă a descătuşărilor, literatura română
din Basarabia cunoaşte un reviriment nemaiîntâlnit,
generaţiile aflându-se într-un adevărat iureş al
afirmărilor, reafirmărilor, reconfigurărilor, al urcuşului pe
versantul existenţial al neomodernităţii şi postmodernităţii.
Discipolii încep să-şi conteste maeştrii, culoarea
locală specifică perioadei – genius loci – promovată
de aceştia. Limba română (eliberată de hainele străine)
şi Eminescu – care i-au ţinut împreună în anii grei
– alcătuiesc solul solid în depăşirea viziunilor diferite.
Mişcarea generaţionistă, caracteristică perioadei interbelice,
devine mai acută ca oricînd. Eseul Anul literar
1984-1989 – un cincinal de poezie patriotică (iunie
1990) de Emilian Galaicu-Păun aduce critici pătimaşe
la adresa literaturii «momentului ’89», calificată ca neosămănătorist-militantă,
ceea ce a stîrnit reacţii puternice
în rîndul protocroniştilor. «Ei bine, cartea care lipseşte
literaturii române din Basarabia, afirmă acelaşi personaj
insurgent, pe linia unui nihilism cioranian, este Nu».
Antologia Portret de grup (1995) este considerată cartea
care ar afirma această «nouă mentalitate cu adevărat
estetică» [E. Lungu. Portret în grup. O altă imagine
a poeziei basarabene, Chişinău: Arc, 1995, p. 12.]. “Ea
reuneşte, după opinia lui Eugen Lungu, poeţi ale căror
afinităţi sunt «pur tematice sau de clan, nu şi de ideologie
estetică» [Ibidem]. Dorinţa optzeciştior basarabeni
de a realiza acea schimbare de mentalitate, acel «salt
mongol», cum bine s-a spus, direct în postmodernism,
a fost deosebit de greu de validat într-o literatură în
care tendinţele sămănătoriste au constituit linia sa de
rezistenţă. De aceea a fost atât de dificil de stabilit câteva
elemente comune ale celor care «debutau» sau
continuau să scrie. Redescoperirea acestui spaţiu, liric
prin excelenţă, de către critica literară românească s-a
canalizat aproape unanim spre o concluzie uimitoare,
târzie, aşteptată îndelung dar meritată: în Basarabia, la
Chişinău, dar şi la Bălţi, există o formidabilă şcoală de
poeţi, dincolo de orice fel de complexe ale provinciei,
dintre care câţiva pot fi aşezaţi între vârfurile literaturii
române contemporane”. (p. 399-400)
Eminescu Plutonico : Poetica del fantastico / coord. G.Vanhese.
– Università deglei Studi della calibria: Centro Editoriale e Librario,
2007. – 329 p.
Eminescu Plutonico : Poetica del fantastico este titlul
unui volum de excepţie, apărut de curând la Centro
Editoriale e Librario, Università della Calabria, Italia.
Cartea pune în circulaţie rezultatele unui efort colectiv
de cercetare, desfăşurat la Facultatea de Litere şi Filosofie
a Universităţii italiene, având-o în postură de coordonatoare
pe Gisèle Vanhese – unul dintre cele mai
importante nume din domeniul studiilor de românistică
din Europa Occidentală. Volumul conţine trei secţiuni:
Eminescu Plutonico: Poetica del fantastico şi Traduzioni,
însumând unsprezece studii de poetica imaginarului
fantastic şi patru traduceri, în italiană, ale unor poeme
din română şi germană.
Dincolo de miza ştiinţifică şi critică Eminescu Plutonico:
Poetica del fantastico are o miză culturală extrem
de importantă. Cele patru studii masive de eminescologie,
din secţiunea Eminescu Plutonico şi cele trei mari
poeme eminesciene traduse în italiană integrează coe-
rent şi obiectiv figura lui Eminescu, într-un context literar
european ilustru, în care scriitorul român se aşează
extrem de confortabil. Partea de eminescologie este
axată pe studii de comparatistică şi mitocritică. Aici se
mai adaugă studiile de etimologie şi lingvistică aplicată.
Se realizează astfel, prin însumare, construcţia unei
identităţi culturale prin raport cu expresia sa literară.
Rezultă de aici că Eminescu Plutonico: Poetica del fantastico
este nu doar un volum de studii critice, ci în egală
măsură, un volum de studii culturale.
Conţinutul acestei lucrări merită să fie descris mai
în detaliu.
În Sotto il segno della belleza tenebrosa: Călin e
Luceafărul di Mihai Eminescu, Gisèle Vanhese face o
analiză asupra mitului dramatic al “căderii îngerilor”,
cu referiri erudite la Moore, Byron, Vigny, Lamartine şi
Lermontov, dar şi la tradiţia literară românească preeminesciană,
în speţă Heliade Rădulescu. Asupra erou-
40