download - Biblioteca Naţională a Republicii Moldova

Lingvistică
adică o hermeneutică. Un discurs
este de fapt semiotic: ce constă din
semne, mai bine zis, din „semnificante”
care fac trimitere la un „conţinut”
(semnificat). De aceea, ca în
orice domeniu al faptelor semiotice,
a analiza şi a descrie un discurs înseamnă
tocmai a-l interpreta, adică,
a identifica în mod convingător
şi fundamentat conţinutul pe care îl
exprimă.
Dar să revenim la antologia Lenguaje
y discurso apărută la sfârşitul
anului 2006, la Editura “Eunsa”
din Pamplona. Aici a fost ideea de
a aduna într-un volum studiile coşierene
publicate în diverse reviste
spaniole. Unele studii erau practic
inaccesibile publicului nespaniol, iar
altele apăruseră cu anumite particularităţi
ale oralităţii şi nu reprezentau
formularea sobră, exactă, tradiţională
în cazul textelor revăzute de
Eugen Coşeriu. În plus, aceste studii
au fost grupate după un principiu
tematic în volumul numit Lenguaje y
discurso (Limbaj şi discurs).
Volumul conţine şapte texte ale
lui Eugen Coşeriu, publicate în anii
‘90, în Spania. Primul studiu, La lingüística
del texto como hermenéutica
del sentido (Lingvistica textului ca
hermeneutică a sensului), prezentat
iniţial sub forma unei conferinţe pe
care E. Coşeriu a ţinut-o în 1995,
la Universitatea „Karl Eberhard”, se
publică acum pentru prima dată. În
acest mic text, a cărui laconicitate
este invers proporţională cu densitatea
ideatică, sunt expuse fundamentele
lingvisticii textului ca ştiinţă
capabilă să analizeze şi să interpreteze
conţinutul tuturor discursurilor
în ansamblu. În Lenguaje entre
physei y thesei se conţin tezele sale
despre cele trei probleme clasice şi
perene : corespondenţa motivată
natural dintre cuvânt şi lucrul desemnat,
natura semnelor lingvistice
şi geneza semnului. Pe de altă parte,
în Lenguaje y politica se studiază
relaţiile dintre politic şi politică, pe de
o parte, şi limbaj şi lingvistică, pe de
altă parte, cu scopul de a indica direcţia
care se deschide investigaţiei
şi a demonstra implicaţiile pe care
le comportă pentru comunităţile
lingvistice. În Información y literatura
şi Periodismo e historia se iau în
discuţie similitudinile şi diferenţele
dintre cele trei tipuri de discursuri :
discursul literar, discursul periodic şi
relatarea istorică. Iar în Texto, valores,
enseñanza Eugeniu Coşeriu
demonstrează posibilităţile lingvisticii
sale a sensului ca procedeu pentru
a merge mai departe de dimensiunea
pur lingvistică a discursurilor,
adică, o concepe ca instrument pentru
a semnala, de exemplu, etica,
valorile sau ideologia care fac parte
din text. În consecinţă, o concepe
ca pe o hermeneutică importantă
pentru învăţământ, argumentând
acest lucru prin interpretarea multor
exemple literare şi istorice. Al şaptelea
studiu din volum este Orationis
fundamenta (Rugăciunea ca text),
care reprezintă ultima demonstraţie
de hermeneutică a sensului lui E.
Coşeriu. Maestrul dezvoltă pe larg
implicaţiile definiţiei rugăciunii ca
tip de text: trăsăturile sale esenţiale,
particularităţile sale lingvistice şi
extralingvistice, universul de discurs
pe care îl reclamă etc. În raport cu
conceptul de univers de discurs,
de exemplu, Rugăciunea este textul
definitiv. În plus, eseul reprezintă şi
un punct final, deoarece este vorba
de ultimul text pe care l-a scris Eugen
Coşeriu în viaţă...
Ideea iniţială care a impulsionat
antologia era orientată mai curând
spre viitor decât spre trecut. Este
vorba de a face accesibile investigaţiei
actuale, câteva texte fundamentale
din Coşeriu şi de a demonstra
unitatea şi actualitatea gândirii sale,
mai ales în ceea ce priveşte concepţia
sa referitoare la text ca nivel
individual al limbajului. Aceasta întrun
sens universal, pentru ştiinţă în
general, dar şi într-un sens istoric,
pentru comunitatea ştiinţifică hispanică,
căreia acuma pentru prima
dată i se prezintă adunate la un loc
conceptele esenţiale ale lui Coşeriu
referitoare la text. În acest sens, Óscar
Loureda Lamas şi-a propus să
contribuie la discuţia ştiinţifică cu un
studiu în care explică, evoluează şi
amplifică unele din ideile despre text
pe care Eugeniu Coşeriu le-a expus
în diferite publicaţii necunoscute –
sau aproape necunoscute – pentru
hispanişti. În acest context, editarea
antologiei Lenguaje y discurso este
un prim pas în recuperarea acestui
aspect important din activitatea lui
Eugen Coşeriu.
Nuţă, Ion. Limbă şi cultură românească în Basarabia. – Bacău :
Vicovia, 2007. – 270 p.
Peste hotarele ţării, la Bacău, a
mai apărut o carte despre Basarabia,
de această dată în atenţie fiind
luat tezaurul spiritual de pe teritoriul
dintre Prut şi Nistru, adică limba
română, glotonimele şi graiurile ei,
cuvintele dialectale din Basarabia,
dar şi viaţa bisericească de pe acest
teritoriu, folclorul specific zonei. Pe
lângă acestea, autorul într-a doua
jumătate a lucrării, care ar forma o
subdiviziune a ei, ia în discuţie mo-
36
nografiile, studiile, şi anume cele
tendenţioase, referitoare la Basarabia,
lucrări ce presupun discreditarea
unităţii româneşti. Mai concret
vorbind, Ion Nuţă are în vedere «lucrările»
«istoricului şi lingvistului»
V. Stati, Moldovenii în istorie, care
nu este altceva decât «un manifest
antiromânesc» şi Ştefan cel Mare,
«o perlă, echivalentă cu o minune»,
aşa cum a remarcat just autorul.
Despre aceste cărţi, care constituie
de-a dreptul ruşinea ţării şi a opiniei
ştiinţifice de la noi, profesorul ieşean
afirmă pe bună dreptate că este regretabilă
apariţia unor astfel de lucrări
în Republica Moldova «cărţi
care fac jocul acelora care plâng şi
regretă trecutul, care îmbrăţişează
încă ideologii comuniste depăşite».
În schimb este apreciată o carte, pe
care autorul o califică «binevenită»,
semnată de Alexandru Hâjdău, Clipe
de inspiraţie, apărută la Chişinău în