download - Biblioteca Naţională a Republicii Moldova

Etnografie. Folclor
filiera unora într-o singură dezlănţuire:
capră, căluţ, comedieri, urs,
travestiri: ţigan-ţigancă, turc, miremireasă,
babă-moşneag, aşa încât
cu greu le poţi da de rost.
Se spune că moldovenii n-ar fi îndeajuns
de statornici. Acest neajuns
pare a-i caracteriza nu numai pe moldoveni,
ci se întinde şi mai departe
(peste Milcov). Nestatornicia pare a
fi în funcţie de împrejurări exterioare,
mai mult decât interioare.
Căinţa târzie a greşelilor pare a-i
caracteriza destul de bine pe moldoveni.
De unde: «Dă-mi, Doamne,
mintea moldoveanului cea de pe
urmă», ce nu se aude prin alte regiuni
locuite de români şi care denotă
preocupare în ceea ce priveşte
justa înţelegere ce trebuie s-o aibă
omul: prudenţă şi atenţie deosebită
la fapte bune şi rele. În orice caz,
este înduioşător, dar şi reconfortant
sufleteşte să te gândeşti la aşa
ceva. Înseamnă că suntem continuu
în examen cu noi înşine. Este o notă
pozitivă, pe care se poate construi.
Însuşirea este şi de durată, ţine de
vreme. Reprezintă un element psihologic
ce poate fi luat în consideraţie.
Este şi plăcut să ai în faţă un
astfel de proces de conştiinţă, chiar
dacă el conţine regretul că n-a fost
actualizat la timp. Iată deci o caracteristică
însemnată nesesizată în
alte vremuri, să zicem pe timpul lui
Dimitrie Cantemir, deşi credem că
are o vechime şi mai mare.
Cât priveşte învăţătura de carte,
Dimitrie Cantemir generalizează:
arată că moldovenii nu numai că nu
sunt iubitori de învăţătură, dar o şi
urăsc. Observaţia este de jos nivel,
este parţială, gândindu-se poate la
stratul ţărănesc lipsit de reflexibilitate,
dar moldovenii care au venit în
contact cu civilizaţia apuseană prin
poloni au arătat multă râvnă şi înţelegere
pentru carte. Să nu ne gândim
decât la Miron Costin.
Sunt de analizat deci particularităţi
şi particularităţi. Asupra unor
caracteristici ce s-ar părea comune
moldovenilor, ele pot suferi restricţii.
Chiar şi Dimitrie Cantemir întâmpină
greutăţi în generalizare, când spune
că vasluienii nu ar împărtăşi ca ceilalţi
moldoveni acelaşi drept la ospitalitate.
Dar şi aici sunt semne de
întrebare. Cu ce temei? Poate vreo
deosebire de grad; poate cazuri izolate.
În realitate, se poate spune că
cu cât ne lăsăm mai jos, spre sud,
cu atât moldovenismele scad în intensitate.
Ospitalitatea însă rămâne
o însuşire generală printre români”.
(p. 143-144)
28