Colonel Cornel DELIU..................................................

APÃRAREA NBC 19/2010
MEMORIALISTICÃ
DESPRE ÎNCEPUTURILE PRIMEI INSTITUÞII DE CERCETARE
ªTIINÞIFICÃ DIN ARMATA ROMÂNIEI
Colonel (r) dr. ing. Ion SAVU
Chimist Tamara SAVU
Centrul de Cercetare ªtiinþificã pentru Apãrare NBC ºi Ecologie
La 31 octombrie 2009 s-au împlinit 85 de
ani de existenþã a Centrului de
Cercetare ªtiinþificã pentru Apãrare
NBC ºi Ecologie, prima instituþie de cercetare ºtiinþificã
din Armata României ºi printre primele zece
instituþii de profil din lume.
A prezenta evoluþia acestei instituþii de la înfiinþare
ºi pânã în prezent, este un prilej de mândrie ºi
onoare pentru fiecare dintre noi, cei care i-am
reprezentat interesele în armata românã, pe plan
naþional ºi internaþional.
Fiecare etapã din istoria Centrului are importanþa
ei ºi reprezintã imaginile evolutive ale instituþiei,
în strânsã corelaþie desigur cu dezvoltarea ºi
proliferarea pe plan mondial a armelor de distrugere
în masã ºi acþiunile pentru protecþia împotriva acestora.
Dacã privim înfiinþarea Centrului, ca o creaþie
ºtiinþificã, trebuie sã avem în vedere, atât pe cel sau
cei care au avut ideea, cât ºi pe cei ce au pus-o în
execuþie.
Am avut prilejul de a scrie despre Centru ºi cu
alte ocazii comemorative, când ne-am strãduit sã
trecem în revistã etapele dezvoltãrii sale ºi protagoniºtii
care au luat parte la acestea.
În articolul de faþã vom încerca sã prezentãm
mai detaliat „începuturile” instituþiei, sã scoatem în
evidenþã mai mult cauzele ºi cine au fost iniþiatorii
care, prin ideile, activitãþile ºi deciziile luate au
determinat apariþia acesteia.
Mãrturisesc cã ideea a apãrut datoritã unei
întâmplãri.
În casa unei venerabile doamne, din familia
Postolache, familie cunoscutã pe valea Buzãului,
existã douã statuete care au aparþinut ministrului de
rãzboi generalul Gh. D. Mãrdãrescu, aflat în aceastã
înaltã funcþie în perioada 20 aprilie 1922 – 29 martie
1926, exact perioada în care s-a înfiinþat instituþia
noastrã.
O nepoatã a doamnei în cauzã, din partea soþului,
cãsãtoritã cu unul dintre fii generalului Mãrdãrescu,
ajunsã translator de limba englezã la Nicolae
Ceauºescu a reuºit sã fugã în Anglia împreunã cu
soþul.
Ca urmare, vila moºtenitã de la generalul
Mãrdãrescu în care locuiau a fost rechiziþionatã, ca
sã folosim un termen militar, de cãtre securitate ºi în
24 de ore rudele au fost nevoite sã scoatã obiectele
din casã.
Printre lucrurile pe care au reuºit sã le pãstreze,
sunt ºi douã statuete, obiecte care probabil Generalul
le-a primit drept cadou la întâlnirile de protocol
cu diferite personalitãþi militare strãine.
Statuete ce au aparþinut ministrului de rãzboi
Gh. Mãrdãrescu
Dar care era situaþia în perioada 1922 – 1924,
perioadã premergãtoare apariþiei Centrului, când la
conducerea Ministerului de Rãzboi Român se afla
generalul Mãrdãrescu ?
Statele lumii, epuizate dupã participarea la un
rãzboi lung, cu multe victime ºi pierderi materiale,
începeau sã-ºi punã ordine în activitãþile politice,
economice ºi sociale.
Statele participante la rãzboi, se aflau sub incidenþa
prevederilor Tratatului de la Versailles,
prevederi care prin conþinutul lor trebuiau sã facã
imposibilã generarea unui alt conflict armat de
asemenea naturã.
Una din aceste prevederi era concretizatã în art.
171, în care se preciza cã „întrebuinþarea gazelor
asfixiante, toxice sau similare, de asemenea orice
lichide, materii ºi procedee analoge sunt prohibite,
fabricarea ºi importarea riguros interzise în Germania”.
65