Colonel Cornel DELIU..................................................

APÃRAREA NBC 19/2010
OPNII * ARGUMENTE
fosfat la pH=10 ºi dupã aceea spãlarea acesteia cu o
soluþie acidã de albastru de metilen. În mediul alcalin
se eliminã interferenþele provocate în principal de
proteine ºi de produsele de degradare a acestora; prin
spãlare în mediul acid se înlãturã interferenþele
cauzate de sãrurile neorganice.
Sensibilitatea metodei este de 0,005 mg de detergent
anion activ/l. Reproductibilitatea rezultatelor
este foarte bunã, erorile experimentale fiind de ±3/5%,
iar apele uzate încãrcate cu alte substanþe organice
pot uneori împiedica buna desfãºurare a analizei,
datoritã formãrii de emulsii cu cloroformul.
S-a stabilit cã metoda cu albastru de metilen este
specificã pentru detergenþii anion-activi; rãspunsul
devine negativ dacã partea hidrofobã este prea micã
pentru a mai imprima moleculei calitãþi de agent de
suprafaþã. Pentru agenþii de tip ABS, aceasta se întâmplã
în cazul catenei laterale cu numãr mai mic de 6
atomi de C; de asemenea, dacã un centru anionic
secundar, ca de exemplu, o grupare carboxil se introduce
în catena lateralã, coloraþia va fi slabã chiar în
cazul unei catene laterale de 11 atomi de C.
Metoda cu albastru de metilen, fiind general
specificã, nu poate fi folositã pentru diferenþierea
diverselor tipuri de detergenþi din aceasta clasã decât
indirect. Astfel, pentru a deosebi alchil-sulfaþii de
alchil-aril-sulfonaþii dintr-un amestec de detergenþi
anion-activ, se determinã cu ajutorul metodei cu
albastru de metilen conþinutul total de detergenþi,
apoi se efectueazã o hidrolizã acidã, ceea ce îndepãrteazã
alchil-sulfatul, ºi se determinã alchil-aril sulfonatul
rãmas, tot colorimetric, cu ajutorul albastrului
de metilen. La concentraþii mici de substanþã activã,
aceastã metodã nu este satisfãcãtoare; mai intervin ºi
interferenþele altor substanþe prezente în apele de
suprafaþã. În ultima vreme, aceastã problemã se
rezolvã prin procedee fizice.
În acest sens spectrofotometria în ultraviolet s-a
dovedit foarte utilã în procesul biodegradãrii detergenþilor
de tip ABS cu catenã liniarã sau ramificatã, ca
ºi în analiza de serie a aceluiaºi tip de detergenþi. Deºi,
în general, nu este adecvatã pentru determinarea
concentraþiei detergenþilor ABS în ape uzate complexe
din cauza interferenþelor, metoda este superioarã în
simplitate, exactitate ºi sensibilitate metodelor uzuale
pentru analize de detergenþi sintetici. Benzenul
posedã trei benzi caracteristice în ultraviolet, cu
absorbþie maximã în jur de 180, 200, ºi 250 mµ.
Aceste benzi sunt caracteristice ºi compuºilor care
conþin inel benzenic, având maximul deplasat cãtre
lungimea de undã mai mare, depinzând de natura
substituenþilor.
Lucrãrile lui Weber ºi Morris au arãtat cã substanþele
de tip ABS ale cãror catene alchilice sunt formate
din cel puþin 6 atomi de C au absorbþie maximã
la λ = 225 mµ. Autorii citaþi au elaborat o metodã simplã
ºi foarte eficientã de analizã a ABS, a cãrei trãsãturã
esenþialã este folosirea fosfatului monopotasic în
soluþia de dozat pentru a minimaliza tendinþa puternicã
a detergentului de a se adsorbi pe suprafaþa de
cuarþ a celulelor ºi pentru a permite determinarea
cantitativã la concentraþii destul de mici ale substanþei
active.
Curba de calibrare se traseazã, în aceleaºi condiþii,
din ABS de puritate cunoscutã. Determinãrile efectuate
în domeniul de concentraþie 0,3-3mg substanþã
activã/l prezintã o eroare de maxim 0,03mg/l. Metoda
de mai sus a fost folositã cu succes ºi în urmãrirea
degradãrii inelului benzenic din molecula LAS.
Determinãrile indirecte se aplicã tuturor detergenþilor,
nefiind specificã diferitelor clase de substanþe;
ele se bazeazã pe determinarea unor proprietãþi fizice
caracteristice, ca de exemplu, scãderea tensiunii
superficiale, capacitatea de spumare, capacitatea de
udare, solubilizarea unor coloranþi insolubili în apã.
În numãrul viitor al revistei vom publica continuarea acestui articol care se referã la “Metode de determinare
a biodegradabilitãþii detergenþilor”.
Bibliografie
1. Volkman L. Demºoreanu B. “Bazele fizico - chimice ale decontaminãrii radioactive, chimice ºi biologice”; Centrul de
cercetãri ºtiinþifice de chimie militarã, Bucureºti, 1996.
2. Neniþescu C.D. “Chimie organicã” (vol.II), Ed. Didacticã ºi pedagogicã, Bucureºti, 1980.
3. Catalogul “Reagents. Chemicals Diagnostics”, Merck, 1996.
60