Colonel Cornel DELIU..................................................

mSv/an (0,03 Sv/ generaþie), rezultã cã numãrul
efectelor genetice la care ne aºteptãm va fi de
15-225 la prima generaþie ºi 180-3300 la echilibru.
APÃRAREA NBC 19/2010
OPNII * ARGUMENTE
Radiosensibilitatea comparatã a organismelor
vii. Sensibilitatea la radiaþii a organismelor vii
este foarte diferitã. Cel mai radiosensibil organism este
probabil ciuperca Phycomyces blakes-leeanus, la care
doza de radiaþii de 0,01 R (respectiv 0,0001 Gy)
modificã creºterea ciupercii, iar cele mai radiorezistente
sunt algele albastre-verzi (Cyanophyceae), la
care doza de 6x10 4 Gy este mortalã. Algele sunt în
general radiorezistente, ele având cromozomi atipici
de tip minutes (foarte mici, uneori acentrici), precum
ºi diferite substanþe radioprotectoare. Pe cel mai puternic
recif coralier din arhipelagul Bikini, algele s-au
dezvoltat bine la 6 luni dupã detonarea experimentalã
a bombelor atomice. Plantele superioare au o radiosensibilitate
mai mare decât algele, însã inferioarã animalelor.
Sensibilitatea la radiaþii este dependentã de
numeroºi factori de naturã fizicã, chimicã, biologicã
sau ecologicã. Dintre factorii de naturã fizicã, care
influenþeazã radiosensibilitatea plantelor, amintim:
doza de radiaþii, debitul dozei (cantitatea de radiaþii
eliberatã pe unitatea de timp), tipul de iradiere (cronicã
sau acutã), timpul de radiaþii ºi densitatea lor de
ionizare, tensiunea de oxigen în timpul iradierii,
interacþiunea radiaþiilor ionizante cu alþi factori fizici,
prezenþa sau nu a unor þinte radiologice, etc. Dintre
factorii de naturã chimicã, menþionãm prezenþa unor
substanþe radioprotectoare sau radiosensibilizatoare
în timpul iradierii. Dintre factorii biologici care influenþeazã
ºi modificã radiosensibilitatea organismelor,
mai importanþi sunt: genotipul ºi constituþia sa geneticã,
valoarea volumului cromozomial interfazic (ICV) ºi a
cantitãþii de AND pe cromozom (deci mãrimea þintelor
biologice), arhitectura nucleului, tipul de cromozomi
(speciile având cromozomii cu centromer difuz
sunt radiorezistente, prezentând un numãr redus de
aberaþii cromozomiale), starea ciclului celular (stadiile
interfazei sau ale diviziunii celulare), starea de hidratare
a þesutului iradiat (implicat în producerea de radicali
liberi formaþi), iradierea totalã a corpului sau iradierea
diferitelor organe, etc. Speciile cu un areal larg de
rãspândire (plasticitate ecologicã) se caracterizeazã
printr-un radiopolimorfism ridicat. Este bine cunoscut
cã mãrimea arealului unei specii îi asigurã un anumit
polimorfism intraspecific, fiind cu atât mai amplã, cu
cât arealul speciei este mai larg. În condiþiile unui climat
umed ºi rece, seminþele unuia ºi aceluiaºi soi
devin mai radiosensibile decât în condiþii calde ºi
uscate. Plantele adaptate la habitate extreme, cum
sunt terenurile vechi sau rocile granitice la zi, precum
ºi cele tipice pentru stadiile timpurii de succesiune
sunt mai radiorezistente.
S-a constatat de asemenea cã existã o legãturã
între altitudinea reliefului în care vieþuiesc organismele
vegetale ºi radiorezistenþa, în sensul cã aceasta
din urmã creºte cu înãlþimea. Lipsa sau insuficienþa
unor elemente din sol (azot, fosfor) conduce la
scãderea radiorezistenþei.
Angiospermele sunt de cca 7,2 - 8,7 ori mai rezistente
la iradierea cronicã ºi de 6 ori mai rezistente la
iradierea acutã, în comparaþie cu gimnospermele. De
asemenea, speciile lemnoase de angiosperme, sunt de
circa 2,0 – 2,5 ori mai sensibile decât cele ierboase.
Radiosensibilitatea este diferitã în cadrul familiei,
genului ºi chiar între varietãþi diferite. Formele cultivate
sunt mai sensibile decât cele spontane, deoarece
conþin o cantitate mai mare de ADN. În procesul
evoluþiei ºi al formãrii soiurilor, unele gene au prezentat
fenomenul de amplificare geneticã (prezenþa unor
gene într-un numãr mare de exemplare), formele cultivate
conþinând astfel o cantitate mai mare de ADN.
La mamifere, radiosensibilitatea este similarã cu
cea înregistratã la cele mai sensibile conifere. În sprijinul
acestei afirmaþii vin o serie de studii efectuate în
zona Cernobîl care aratã cã “Pãdurea roºie” situatã
imediat în vecinãtatea centralei nucleare, formatã în
principal din pini, precum ºi populaþia de mesteacãni
din zonã au fost distruse în totalitate în urma primirii
unei doze de 100 Gy. Valorile debitului dozei la 700 mV
de reactorul nr. 4 pe locul unde se gãsea pãdurea de
pini, în iunie 1998, ajunge la 2-4 mrem/h la înãlþimea
de un metru. La om valoarea dozei DL50/30 este de
cca 3,50 Gy, unde DL50/30 reprezintã doza de radiaþii
care provoacã moartea a 50% din indivizii iradiaþi, în
timp de 30 zile de la iradiere. De menþionat cã din
toate verigile trofice omul este cel mai sensibil la acþiunea
radiaþiilor ionizante. La unele nivele ale ecosistemelor
cum sunt bacteriile, insectele, dozele letale
sunt de ordinul a sute de mii de remi, în timp ce la
om, efectele letale se produc la doze de ordinul sutelor
de remi.
Numeroase cercetãri, în special pe plantele de
culturã au relevat cã doze mici de radiaþie ionizantã
(în special radiaþiile X, gamma, beta), a cãror valoare
57