Colonel Cornel DELIU..................................................

Uniunea Europeanã s-a aflat în centrul eforturilor
internaþionale privind programul nuclear al Iranului.
Astfel, pentru identificarea unei soluþii a fost adoptatã
o politicã a abordãrii duble, prin combinarea presiunii
ºi impunerea de sancþiuni 5 . Chiar în lipsa unei cooperãri
constructive din partea Iranului, Uniunea Europeanã
ºi-a menþinut angajamentul de a utiliza ca primã
soluþie negocierea. Obiectivul Uniunii Europene este
de a construi o relaþie pe termen lung cu Iranul bazatã
pe încredere ºi cooperare. Acesta depinde de progresele
pe care Iranul le realizeazã în problema nuclearã, a
terorismului ºi poziþia pe care o adoptã faþã de procesul
de pace din Orientul Mijlociu 6 . Rolul regional al
Iranului în aceste domenii a rãmas o sursã de îngrijorare,
în special în ceea ce priveºte Libanul, Palestina ºi
Afganistanul.
Uniunea Europeanã a continuat sã acorde sprijin
Organizaþiei Naþiunilor Unite în calitatea acesteia de
for universal pentru cooperare în materie de combatere
a terorismului, solicitând punerea în aplicare a tuturor
rezoluþiilor relevante ale Consiliului de Securitate
ONU, a convenþiilor ºi protocoalelor ºi a Strategiei
globale ONU de combatere a terorismului. De asemenea,
UE a continuat dialogul cu SUA privind lupta
împotriva finanþãrii terorismului ºi cooperarea privind
combaterea terorismului cu Rusia, Israel, Egipt ºi
Turcia. Uniunea Europeanã a realizat baza viitoarei
cooperãri cu India, Pakistan, Maroc, Algeria ºi
Uniunea Africanã (UA).
Concluzii
Dupã 11 septembrie 2001, aspectele privind proliferarea
ADM ºi terorismul CBRN la nivel mondial au
suferit unele modificãri în ceea ce priveºte modul de
abordare. Politica în domeniu a evoluat în sens pozitiv
iar mãsurile de combatere a proliferãrii sunt aplicate
cu responsabilitate de majoritate statelor. Totuºi,
în anumite cazuri aplicarea deciziilor organismelor
internaþionale au fost uneori neglijate, pe alocuri
chiar ignorate.
Ameninþarea privind proliferarea ADM ºi terorismul
CBRN a determinat la nivelul Alianþei Nord-
Atlantice alocarea de resurse considerabile pentru
APÃRAREA NBC 19/2010
NEPROLIFERARE
dezvoltare de noi capabilitãþi sau îmbunãtãþirea celor
existente.
În acþiunile de luptã împotriva terorismului nu
trebuie neglijaþi teroriºtii ºi metodele lor ingenioase de
a produce sau achiziþiona arme CBRN. Apreciez cã, în
acest caz descurajarea reprezintã forþa prin care
teroriºtilor li se induce un sentiment puternic de teamã,
de panicã, iar potenþialul psihologic al acestora poate
fi înfrânt.
În combaterea terorismului existã alternative
active ºi pasive. Alternativa activã implicã folosirea
forþei în operaþiile armatei, acþiunile poliþiei ºi
grupãrilor paramilitare. A doua alternativã este una
tradiþionalã al cãrui scop este sã împiedice proliferarea,
sã previnã accesul teroriºtilor la materialele CBRN
ºi sã protejeze infrastructura criticã. Strategia cea mai
eficientã pe care organismele internaþionale o utilizeazã
pentru contracararea ameninþãrilor existente
este combinarea celor douã alternative. NATO are
capabilitãþile ºi procedurile necesare desfãºurãrii acþiunilor
militare împotriva grupãrilor teroriste, dar ºi
mijloacele specifice desfãºurãrii operaþiilor non-militare,
de management al crizelor sau de protecþie civilã, precum
ºi instrumentele politice de prevenire a proliferãrii
ºi terorismului.
Cele douã alternative au fost utilizate deopotrivã
în ultimii ani. Utilizarea forþei militare împotriva
statelor suspecte cã dezvoltã programe ADM a fost
opþiunea SUA în 1990, când pe baza informaþiilor
furnizate de CIA, administraþia Clinton a bombardat
Sudanul pe motiv cã ar fabrica agentul neurotoxic Vx.
Un alt exemplu îl reprezintã rãzboiul din Irak a cãrui
cauzã principalã a fost suspiciunea cã deþine ºi produce
ADM.
Cea de doua alternativã a fost aplicatã atât de
NATO, cât ºi de Uniunea Europeanã. Bariera dezvoltãrii
strategiei de combatere a terorismului CBRN
în NATO este de naturã politicã, întrucât nu s-a realizat
consensul privind ameninþarea, nivelul de protecþie
ºi capabilitãþile de care Alianþa are nevoie.
Statele membre percep ameninþarea în mod diferit ºi
nu reuºesc sã identifice rolul Alianþei pentru eliminarea
acesteia. În plus, unele state din Europa, mem-
5. În special prin punerea în aplicare a Rezoluþiei 1803 a Consiliului de Securitate ONU ºi prin actualizarea listelor
cu alte persoane/entitãþi cãrora li se aplicã interdicþia de eliberare a vizelor ºi îngheþarea bunurilor.
6. Parlamentul European a adoptat la 31 ianuarie 2008 o rezoluþie privind Iranul [doc. PE P6_TA(2008)0031].
17